Regulament din 2001 de aplicare a Codului vamal al Romaniei
M.Of. 735
Ieşit din vigoare
(3)Cererea de autorizare pentru funcţionarea unui antrepozit vamal şi pentru utilizarea regimului de antrepozitare a antrepozitelor de tip A-E se întocmeşte conform anexei nr. 7 şi se depune la biroul vamal în a cărui rază teritorială se află locul de antrepozitare.
(1)Antrepozitele vamale în care mărfurile pot fi depozitate sub regimul vamal de antrepozit vamal sunt următoarele:
a)antrepozit public de tip A, în care depozitul şi mărfurile sunt sub răspunderea deţinătorului depozitului;
b)antrepozit public de tip B, în care depozitul şi mărfurile sunt sub răspunderea fiecărui antrepozitar;
c)antrepozit public de tip F, în care depozitul şi mărfurile sunt sub răspunderea autorităţii vamale;
d)antrepozit privat de tip D, în cazul căruia importul mărfurilor antrepozitate se efectuează în procedură simplificată de vămuire şi poate fi acordat pe baza felului, valorii în vamă şi a cantităţii mărfurilor luate în considerare la momentul plasării sub regim de antrepozitare;
e)antrepozit privat de tip E, în care se aplică regimul de antrepozitare chiar dacă mărfurile nu sunt depozitate într-un loc aprobat ca antrepozit vamal;
f)antrepozit privat de tip C, când nu se aplică situaţiile prevăzute la lit. d) şi e).
(3)Poate fi emisă o aprobare pentru antrepozit de tip E şi în cazul importului în procedura simplificată de vămuire menţionată la antrepozitul de tip D.
(1)Antrepozitele de tip A, B, D, C se înfiinţează în amplasamente sau în perimetre precis determinate, acceptate de biroul vamal în a cărui rază teritorială se află acestea.
(2)În cazul antrepozitului de tip F autoritatea vamală desemnează amplasamentul acestuia.
(3)Autorizaţia de antrepozit vamal nu cuprinde un termen de valabilitate.
(1)Mărfurile antrepozitate pot fi scoase temporar din antrepozitul vamal, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 90 de zile, pe baza aprobării biroului vamal, la solicitarea scrisă a antrepozitarului. În cazuri temeinic justificate, la cererea antrepozitarului, biroul vamal poate prelungi acest termen.
(1)Transferul mărfurilor de la un antrepozit vamal la un alt antrepozit vamal, fără încheierea regimului, se efectuează utilizându-se formularul de declaraţie vamală în detaliu şi potrivit procedurii stabilite în anexa nr. 10. Această procedură de transfer poate avea loc numai dacă cel de al doilea titular de antrepozit vamal utilizează proceduri simplificate de vămuire a mărfurilor.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), transferul mărfurilor de la un antrepozit vamal la alt antrepozit vamal se realizează conform procedurii de tranzit vamal.
(2)Bunurile transportate pe calea ferată, prin poştă, pe calea aerului, pe apă şi prin conducte de tranzit pe teritoriul României sunt exceptate de la garantarea datoriei vamale.1 | 1 Autoritatea vamală competentă | 2 Conţinutul pe scurt al cererii | ||||||
EXEMPLAR PENTRU TITULAR | 3 Titular (nume şi adresă) | 4 Data începerii valabilităţii | ||||||
Notă importantă - Informaţia este valabilă atâta timp cât reglementarea vamală este valabila. | 5 Referitor la cererea | |||||||
6 Clasificarea mărfurilor în | ||||||||
1 | ||||||||
7 Descrierea mărfurilor | ||||||||
8 Denumirea comercială şi date suplimentare | ||||||||
9 Motivarea clasificării mărfurilor | ||||||||
10 Informaţia este eliberată pe baza elementelor următoare furnizate de solicitant: | ||||||||
Descriere |_| | Pliante |_| | Fotografii |_| | Mostre |_| | Altele |_| | ||||
Locul | Semnătura | Ştampila | ||||||
Data | ||||||||
2 | 1 Autoritatea vamală competentă | 2 Conţinutul pe scurt al cererii | ||||||
EXEMPLAR PENTRU VAMĂ | 3 Titular (nume şi adresă) | 4 Data începerii valabilităţii | ||||||
Notă importantă - Informaţia este valabilă atâta timp cât reglementarea vamală este valabila. | 5 Referitor la cererea | |||||||
6 Clasificarea mărfurilor în | ||||||||
2 | ||||||||
7 Descrierea mărfurilor | ||||||||
8 Denumirea comercială şi date suplimentare | ||||||||
9 Motivarea clasificării mărfurilor | ||||||||
10 Informaţia este eliberată pe baza elementelor următoare furnizate de solicitant: | ||||||||
Descriere |_| | Pliante |_| | Fotografii |_| | Mostre |_| | Altele |_| | ||||
Locul | Semnătura | Ştampila | ||||||
Data | ||||||||
Ţigarete | Ţigări de foi | Băuturi alcoolice peste 220 | |
a) Pentru uzul comandantului şi secundului | 80 de bucăţi/zi/persoană | 20 de bucăţi/zi/persoană | 2 l/zi/persoană |
b) Pentru uzul echipajului şi pasagerilor | 40 de bucăţi/zi/persoană | 20 de bucăţi/zi/persoană | 1 l/zi/persoană |
....................
A. Birou de expediere / de export | |||||||||||
DECLARAŢIE PRIMARA | 1. Declaraţie | ||||||||||
1 | 2. Expeditor / Exportator | Nr. | |||||||||
3. Formulare | 4. Lista incarc. | ||||||||||
5. Articole | 6. Total colete | 7. Nr. de referinţă | |||||||||
EXEMPLAR PENTRU TARA DE EXPEDIERE / DE EXPORT | 8. Destinatar | Nr. | 9. Responsabil financiar | Nr. | |||||||
10. Tara primei dest. | 11. Tara tranzacţiei | 13. P.A.C. | |||||||||
14. Declarant / Reprezentant | Nr. | 16. Tara de expediţie / de export | 15. Cod t. exped. / export | 17. Cod tara destinaţie | |||||||
a | | b | | a | | b | | ||||||||
16. Tara de origine | 17. Tara de destinaţie | ||||||||||
18. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport la plecare | 19. Ctr. | 20. Condiţii de livrare | |||||||||
21. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport activ care trece frontiera | 22. Moneda si valoarea totala facturata | 23. Curs de schimb | 24. Natura tranzacţiei | ||||||||
25. Mod de transport la frontiera | 26. Mod de transport interior | 27. Locul de încărcare | 28. Informaţii financiare si bancare | ||||||||
1 | 29. Birou de ieşire | 30. Localizarea mărfurilor | |||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | ||||||||
34. Cod tara origine | 35. Greutate brutto (kg) | ||||||||||
a | | b | | ||||||||||
37. REGIM | 38. Greutate netto (kg) | 39. Con-tin-gent | |||||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||||
41. UM suplimentare | |||||||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | ||||||||||
46. Valoare statistica | |||||||||||
47. Calculul impozitărilor | Tip | Baza de calcul a impozitului | Procent | Cuantum | MP | 48. Report de plata | 49. Identificarea antrepozitului | ||||
B INFORMAŢII CONTABILE | |||||||||||
Total: | |||||||||||
Principal obligat. Reprezentat prin: | Nr. | Semnătura | C. Birou de plecare | ||||||||
51. Birouri de trecere prevăzute (si tari) | |||||||||||
52. Garanţie nevalabila pentru | Cod | 53. Birou de destinaţie (si tara) | |||||||||
D. CONTROLAT LA BIROUL DE PLECARE Rezultat: Termen (data limita) Semnătura: | Stampila: | 54. Locul si data: Semnătura si numele declarantului / reprezentantului: | |||||||||
E. CONTROLAT LA BIROUL DE EXPEDIERE / EXPORT |
|
|
A. Birou de expediere / de export | |||||||||||
DECLARAŢIE PRIMARA | 1. Declaraţie | ||||||||||
2 | 2. Expeditor / Exportator | Nr. | |||||||||
3. Formulare | 4. Lista incarc. | ||||||||||
5. Articole | 6. Total colete | 7. Nr. de referinţă | |||||||||
EXEMPLAR PENTRU STATISTICĂ - ŢARA DE EXPEDIERE / DE EXPORT | 8. Destinatar | Nr. | 9. Responsabil financiar | Nr. | |||||||
10. Tara primei dest. | 11. Tara tranzacţiei | 13. P.A.C. | |||||||||
14. Declarant / Reprezentant | Nr. | 16. Tara de expediţie / de export | 15. Cod t. exped. / export | 17. Cod tara destinaţie | |||||||
a | | b | | a | | b | | ||||||||
16. Tara de origine | 17. Tara de destinaţie | ||||||||||
18. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport la plecare | 19. Ctr. | 20. Condiţii de livrare | |||||||||
21. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport activ care trece frontiera | 22. Moneda si valoarea totala facturata | 23. Curs de schimb | 24. Natura tranzacţiei | ||||||||
25. Mod de transport la frontiera | 26. Mod de transport interior | 27. Locul de încărcare | 28. Informaţii financiare si bancare | ||||||||
2 | 29. Birou de ieşire | 30. Localizarea mărfurilor | |||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | ||||||||
34. Cod tara origine | 35. Greutate brutto (kg) | ||||||||||
a | | b | | ||||||||||
37. REGIM | 38. Greutate netto (kg) | 39. Contingent | |||||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||||
41. UM suplimentare | |||||||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | ||||||||||
46. Valoare statistica | |||||||||||
47. Calculul impozitărilor | Tip | Baza de calcul a impozitului | Procent | Cuantum | MP | 48. Report de plata | 49. Identificarea antrepozitului | ||||
B INFORMAŢII CONTABILE | |||||||||||
Total: | |||||||||||
Principal obligat. Reprezentat prin: | Nr. | Semnătura | C. Birou de plecare | ||||||||
51. Birouri de trecere prevăzute (si tari) | |||||||||||
52. Garanţie nevalabila pentru | Cod | 53. Birou de destinaţie (si tara) | |||||||||
D. CONTROLAT LA BIROUL DE PLECARE Rezultat: Termen (data limita) Semnătura: | Stampila: | 54. Locul si data: Semnătura si numele declarantului / reprezentantului: | |||||||||
A. Birou de expediere / de export | |||||||||||
DECLARAŢIE PRIMARA | 1. Declaraţie | ||||||||||
3 | 2. Expeditor / Exportator | Nr. | |||||||||
3. Formulare | 4. Lista incarc. | ||||||||||
5. Articole | 6. Total colete | 7. Nr. de referinţă | |||||||||
EXEMPLAR PENTRU EXPE-DITOR / EXPOR-TATOR | 8. Destinatar | Nr. | 9. Responsabil financiar | Nr. | |||||||
10. Tara primei dest. | 11. Tara tranzacţiei | 13. P.A.C. | |||||||||
14. Declarant / Reprezentant | Nr. | 16. Tara de expediţie / de export | 15. Cod t. exped. / export | 17. Cod tara destinaţie | |||||||
a | | b | | a | | b | | ||||||||
16. Tara de origine | 17. Tara de destinaţie | ||||||||||
18. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport la plecare | 19. Ctr. | 20. Condiţii de livrare | |||||||||
21. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport activ care trece frontiera | 22. Moneda si valoarea totala facturata | 23. Curs de schimb | 24. Natura tranzacţiei | ||||||||
25. Mod de transport la frontiera | 26. Mod de transport interior | 27. Locul de încărcare | 28. Informaţii financiare si bancare | ||||||||
3 | 29. Birou de ieşire | 30. Localizarea mărfurilor | |||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | ||||||||
34. Cod tara origine | 35. Greutate brutto (kg) | ||||||||||
a | | b | | ||||||||||
37. REGIM | 38. Greutate netto (kg) | 39. Contingent | |||||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||||
41. UM suplimentare | |||||||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | ||||||||||
46. Valoare statistica | |||||||||||
47. Calculul impozitărilor | Tip | Baza de calcul a impozitului | Procent | Cuantum | MP | 48. Report de plata | 49. Identificarea antrepozitului | ||||
B INFORMAŢII CONTABILE | |||||||||||
Total: | |||||||||||
Principal obligat. Reprezentat prin: | Nr. | Semnătura | C. Birou de plecare | ||||||||
51. Birouri de trecere prevăzute (si tari) | |||||||||||
52. Garanţie nevalabila pentru | Cod | 53. Birou de destinaţie (si tara) | |||||||||
D. CONTROLAT LA BIROUL DE PLECARE Rezultat: Termen (data limita) Semnătura: | Stampila: | 54. Locul si data: Semnătura si numele declarantului / reprezentantului: | |||||||||
A. Birou de expediere / de export | |||||||||||
DECLARAŢIE PRIMARA | 1. Declaraţie | ||||||||||
4 | 2. Expeditor / Exportator | Nr. | |||||||||
3. Formulare | 4. Lista incarc. | ||||||||||
5. Articole | 6. Total colete | ||||||||||
EXEMPLAR PENTRU BIROUL DE DESTINAŢIE | 8. Destinatar | Nr. | |||||||||
14. Declarant / Reprezentant | Nr. | 15. Tara de expediţie / de export | |||||||||
17. Tara de destinaţie | |||||||||||
18. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport la plecare | 19. Ctr. | ||||||||||
21. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport activ care trece frontiera | |||||||||||
25. Mod de transport la frontiera | 27. Locul de încărcare | ||||||||||
4 | |||||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | ||||||||
35. Greutate brutto (kg) | |||||||||||
38. Greutate netto (kg) | |||||||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | ||||||||||
55. Transbordare | Locul si ţara: | Locul si ţara: | |||||||||
Identitatea si naţionalitatea noului mijloc de transport: | Identitatea si naţionalitatea noului mijloc de transport: | ||||||||||
Ctr. | (1) Identitatea noului container | Ctr. | (1) Identitatea noului container | ||||||||
Completaţi 1 daca DA sau 0 daca NU | Completaţi 1 daca DA sau 0 daca NU | ||||||||||
F. VIZA AUTORI-TĂŢILOR COMPE-TENTE | Noile sigilii: Număr .... marcaje Semnătura Ştampila | Noile sigilii: Număr .... marcaje Semnătura Ştampila | |||||||||
50. Principal obligat. Reprezentat prin: | Nr. | Semnătura | C. Birou de plecare | ||||||||
51. Birouri de trecere prevăzute (si tari) | |||||||||||
52. Garanţie nevalabila pentru | Cod | 53. Birou de destinaţie (si tara) | |||||||||
D. CONTROLAT LA BIROUL DE PLECARE Rezultat: Termen (data limita) Semnătura: | Stampila: | 54. Locul si data: Semnătura si numele declarantului / reprezentantului: | |||||||||
56. Alte incidente in cursul transportului Relatarea faptelor si măsurilor luate
| G. Viza autorităţilor competente | |
H. Control ulterior | ||
CERERE DE CONTROL Controlul autenticităţii acestui document si al exactităţii informaţiilor pe care le conţine este cerut:
Locul şi data: Ştampila Semnătura | REZULTATUL CONTROLULUI Acest document (1) | |
|__| | a fost corect vizat de biroul vamal precizat şi informaţiile pe care le conţine sunt exacte | |
|__| | nu corespunde condiţiilor de autenticitate si conformitate necesare (a se vedea observatiile de mai jos) | |
Locul şi data: Ştampila Semnătura | ||
Observaţii:
(1) Indicaţi cu X caseta corespunzătoare | ||
I. CONTROLAT LA BIROUL DE DESTINAŢIE (TRANZIT) Data sosirii: Observaţii: | Exemplarul nr. 5 returnat Semnătura Ştampila | |
A. Birou de expediere / de export | |||||||||||
DECLARAŢIE PRIMARA | 1. Declaraţie | ||||||||||
5 | 2. Expeditor / Exportator | Nr. | |||||||||
3. Formulare | 4. Lista incarc. | ||||||||||
5. Articole | 6. Total colete | ||||||||||
EXEM-PLAR PENTRU RETUR-NARE - TRANZIT | 8. Destinatar | Nr. | |||||||||
14. Declarant / Reprezentant | Nr. | 15. Tara de expediţie / de export | |||||||||
17. Tara de destinaţie | |||||||||||
18. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport la plecare | 19. Ctr. | ||||||||||
21. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport activ care trece frontiera | |||||||||||
25. Mod de transport la frontiera | 27. Locul de încărcare | ||||||||||
5 | |||||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | ||||||||
35. Greutate brutto (kg) | |||||||||||
38. Greutate netto (kg) | |||||||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | ||||||||||
55. Transbordare | Locul si ţara: | Locul si ţara: | |||||||||
Identitatea si naţionalitatea noului mijloc de transport: | Identitatea si naţionalitatea noului mijloc de transport: | ||||||||||
Ctr. | (1) Identitatea noului container | Ctr. | (1) Identitatea noului container | ||||||||
Completaţi 1 daca DA sau 0 daca NU | Completaţi 1 daca DA sau 0 daca NU | ||||||||||
F. VIZA AUTORI-TĂŢILOR COMPE-TENTE | Noile sigilii: Număr .... marcaje Semnătura Ştampila | Noile sigilii: Număr .... marcaje Semnătura Ştampila | |||||||||
50. Principal obligat. Reprezentat prin: | Nr. | Semnătura | C. Birou de plecare | ||||||||
51. Birouri de trecere prevăzute (si tari) | |||||||||||
52. Garanţie nevalabila pentru | Cod | 53. Birou de destinaţie (si tara) | |||||||||
D. CONTROLAT LA BIROUL DE PLECARE Rezultat: Termen (data limita) Semnătura: | Stampila: | 54. Locul si data: Semnătura si numele declarantului / reprezentantului: | |||||||||
56. Alte incidente in cursul transportului Relatarea faptelor si măsurilor luate
| G. Viza autorităţilor competente | ||||||||||
I. CONTROLAT LA BIROUL DE DESTINAŢIE (TRANZIT) Data sosirii: Observaţii: | Exemplarul nr. 5 returnat Semnătura Ştampila |
Tranzit - Recipisa (se completează de cel interesat înainte de a prezenta documentul biroului de destinaţie) Data: Semnătura | Ştampila |
A. BIROU DE DESTINAŢIE | |||||||||||
DECLARAŢIE PRIMARA | 1. DECLARAŢIE | ||||||||||
6 | 2. Expeditor / Exportator | Nr. | |||||||||
3. Formulare | 4. Lista incarc. | ||||||||||
5. Articole | 6. Total colete | 7. Nr. de referinţă | |||||||||
EXEM-PLAR PENTRU ŢARA DE DESTI-NAŢIE | 8. Destinatar | Nr. | 9. Responsabil financiar | Nr. | |||||||
10. Tara ultimei prov. | 11. Tara tranzact / prod | 12. Elemente pt. valoare | 13. P.A.C. | ||||||||
14. Declarant / Reprezentant | Nr. | 16. Tara de expediţie / de export | 15. Cod t. exped. / export | 17. Cod tara destinaţie | |||||||
a | | b | | a | | b | | ||||||||
16. Tara de origine | 17. Tara de destinaţie | ||||||||||
18. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport la plecare | 19. Ctr. | 20. Condiţii de livrare | |||||||||
21. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport activ care trece frontiera | 22. Moneda si valoarea totala facturata | 23. Curs de schimb | 24. Natura tranzacţiei | ||||||||
25. Mod de transport la frontiera | 26. Mod de transport interior | 27. Locul de încărcare | 28. Informaţii financiare si bancare | ||||||||
6 | 29. Birou de ieşire | 30. Localizarea mărfurilor | |||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | ||||||||
34. Cod tara origine | 35. Greutate brutto (kg) | 36. Prefe-rinţe | |||||||||
a | | b | | ||||||||||
37. REGIM | 38. Greutate netto (kg) | 39. Contingent | |||||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||||
41. UM suplimentare | 42. Preţ articol | 43. Cod ME | |||||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | 45. Ajus-tare | |||||||||
46. Valoare statistica | |||||||||||
47. Calculul impozitărilor | Tip | Baza de calcul a impozit. | Procent | Cuan-tum | MP | 48. Report de plata | 49. Identificarea antrepozitului | ||||
B INFORMAŢII CONTABILE | |||||||||||
Total: | |||||||||||
50. Principal obligat. Reprezentat prin: | Nr. | Semnătura | C. Birou de plecare | ||||||||
51. Birouri de trecere prevăzute (si tari) | |||||||||||
52. Garanţie nevalabila pentru | Cod | 53. Birou de destinaţie (si tara) | |||||||||
J. CONTROLAT LA BIROUL DE DESTINAŢIE | Stampila: | 54. Locul si data: Semnătura si numele declarantului / reprezentantului: | |||||||||
E. CONTROLAT LA BIROUL DE DESTINAŢIE |
|
|
A. BIROU DE DESTINAŢIE | |||||||||||
DECLARAŢIE PRIMARA | 1. DECLARAŢIE | ||||||||||
7 | 2. Expeditor / Exportator | Nr. | |||||||||
3. Formulare | 4. Lista incarc. | ||||||||||
5. Articole | 6. Total colete | 7. Nr. de referinţă | |||||||||
EXEM-PLAR PENTRU STATIS-TICĂ - ŢARA DE DESTI-NAŢIE | 8. Destinatar | Nr. | 9. Responsabil financiar | Nr. | |||||||
10. Tara ultimei prov. | 11. Tara tranzact / prod | 12. Elemente pt. valoare | 13. P.A.C. | ||||||||
14. Declarant / Reprezentant | Nr. | 16. Tara de expediţie / de export | 15. Cod t. exped. / export | 17. Cod tara destinaţie | |||||||
a | | b | | a | | b | | ||||||||
16. Tara de origine | 17. Tara de destinaţie | ||||||||||
18. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport la plecare | 19. Ctr. | 20. Condiţii de livrare | |||||||||
21. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport activ care trece frontiera | 22. Moneda si valoarea totala facturata | 23. Curs de schimb | 24. Natura tranzacţiei | ||||||||
25. Mod de transport la frontiera | 26. Mod de transport interior | 27. Locul de încărcare | 28. Informaţii financiare si bancare | ||||||||
7 | 29. Birou de ieşire | 30. Localizarea mărfurilor | |||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | ||||||||
34. Cod tara origine | 35. Greutate brutto (kg) | 36. Prefe-rinţe | |||||||||
a | | b | | ||||||||||
37. REGIM | 38. Greutate netto (kg) | 39. Contingent | |||||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||||
41. UM suplimentare | 42. Preţ articol | 43. Cod ME | |||||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | 45. Ajus-tare | |||||||||
46. Valoare statistica | |||||||||||
47. Calculul impozitărilor | Tip | Baza de calcul a impozit. | Procent | Cuan-tum | MP | 48. Report de plata | 49. Identificarea antrepozitului | ||||
B INFORMAŢII CONTABILE | |||||||||||
Total: | |||||||||||
50. Principal obligat. Reprezentat prin: | Nr. | Semnătura | C. Birou de plecare | ||||||||
51. Birouri de trecere prevăzute (si tari) | |||||||||||
52. Garanţie nevalabila pentru | Cod | 53. Birou de destinaţie (si tara) | |||||||||
J. CONTROLAT LA BIROUL DE DESTINAŢIE | Stampila: | 54. Locul si data: Semnătura si numele declarantului / reprezentantului: | |||||||||
A. BIROU DE DESTINAŢIE | |||||||||||
DECLARAŢIE PRIMARA | 1. DECLARAŢIE | ||||||||||
8 | 2. Expeditor / Exportator | Nr. | |||||||||
3. Formulare | 4. Lista incarc. | ||||||||||
5. Articole | 6. Total colete | 7. Nr. de referinţă | |||||||||
EXEM-PLAR PENTRU DESTI-NATAR | 8. Destinatar | Nr. | 9. Responsabil financiar | Nr. | |||||||
10. Tara ultimei prov. | 11. Tara tranzact / prod | 12. Elemente pt. valoare | 13. P.A.C. | ||||||||
14. Declarant / Reprezentant | Nr. | 16. Tara de expediţie / de export | 15. Cod t. exped. / export | 17. Cod tara destinaţie | |||||||
a | | b | | a | | b | | ||||||||
16. Tara de origine | 17. Tara de destinaţie | ||||||||||
18. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport la plecare | 19. Ctr. | 20. Condiţii de livrare | |||||||||
21. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport activ care trece frontiera | 22. Moneda si valoarea totala facturata | 23. Curs de schimb | 24. Natura tranzacţiei | ||||||||
25. Mod de transport la frontiera | 26. Mod de transport interior | 27. Locul de încărcare | 28. Informaţii financiare si bancare | ||||||||
8 | 29. Birou de ieşire | 30. Localizarea mărfurilor | |||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | ||||||||
34. Cod tara origine | 35. Greutate brutto (kg) | 36. Prefe-rinţe | |||||||||
a | | b | | ||||||||||
37. REGIM | 38. Greutate netto (kg) | 39. Contingent | |||||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||||
41. UM suplimentare | 42. Preţ articol | 43. Cod ME | |||||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | 45. Ajus-tare | |||||||||
46. Valoare statistica | |||||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfu-rilor | ||||||||
34. Cod tara origine | 35. Greutate brutto (kg) | 36. Prefe-rinţe | |||||||||
a | | b | | ||||||||||
37. REGIM | 38. Greutate netto (kg) | 39. Contingent | |||||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||||
41. UM suplimentare | 42. Preţ articol | 43. Cod ME | |||||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | 45. Ajus-tare | |||||||||
46. Valoare statistica | |||||||||||
47. Calculul impozitărilor | Tip | Baza de calcul a impozit. | Procent | Cuan-tum | MP | 48. Report de plata | 49. Identificarea antrepozitului | ||||
B INFORMAŢII CONTABILE | |||||||||||
Total: | |||||||||||
50. Principal obligat. Reprezentat prin: | Nr. | Semnătura | C. Birou de plecare | ||||||||
51. Birouri de trecere prevăzute (si tari) | |||||||||||
52. Garanţie nevalabila pentru | Cod | 53. Birou de destinaţie (si tara) | |||||||||
J. CONTROLAT LA BIROUL DE DESTINAŢIE | Stampila: | 54. Locul si data: Semnătura si numele declarantului / reprezentantului: | |||||||||
A. Birou de expediere / de export | |||||||||
DECLARAŢIE COMPLEMENTARĂ | 1. Declaraţie | ||||||||
2. Expeditor / Exportator | Nr. | C | BIS | ||||||
3 Formulare | 1 | ||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | ||||||
34. Cod tara origine | 35. Greutate brutto (kg) | ||||||||
a | | b | | ||||||||
37. REGIM | 38. Greutate netto (kg) | 39. Con-tin-gent | |||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||
41. UM suplimentare | |||||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | ||||||||
46. Valoare statistica | |||||||||

47. Calculul impozitărilor | Tip | Baza de calcul a impo-zitului | Procent | Cuantum | MP | Tip | Baza de calcul a impo-zitului | Procent | Cuantum | MP |
Total primul articol: | Total al doilea articol: | |||||||||
Tip | Baza de calcul a impo-zitului | Procent | Cuantum | MP | Tip | Cuantum | MP | RECAPITULARE | ||
1 | EXEMPLAR PENTRU TARA DE EXPEDIERE / DE EXPORT | |||||||||
C. BIROU DE PLECARE | ||||||||||
Total al treilea articol: | T.G. | |||||||||
A. Birou de expediere / de export | |||||||||
DECLARAŢIE COMPLEMENTARĂ | 1. Declaraţie | ||||||||
2. Expeditor / Exportator | Nr. | C | BIS | ||||||
3 Formulare | 2 | ||||||||

2 | EXEMPLAR PENTRU STA-TIS-TICĂ TARA DE EXPEDIERE / DE EXPORT | |||||||||
C. BIROU DE PLECARE | ||||||||||
Total al treilea articol: | T.G. | |||||||||
A. Birou de expediere / de export | |||||||||
DECLARAŢIE COMPLEMENTARĂ | 1. Declaraţie | ||||||||
2. Expeditor / Exportator | Nr. | C | BIS | ||||||
3 Formulare | 3 | ||||||||

3 | EXEMPLAR PENTRU EXPEDITOR / EXPORTATOR | |||||||||
C. BIROU DE PLECARE | ||||||||||
Total al treilea articol: | T.G. | |||||||||
A. Birou de expediere / de export | |||||||||
DECLARAŢIE COMPLEMENTARĂ | 1. Declaraţie | ||||||||
2. Expeditor / Exportator | Nr. | C | BIS | ||||||
3 Formulare | 4 | ||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | ||||||
35. Greutate brutto (kg) | |||||||||
38. Greutate netto (kg) | |||||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | ||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | ||||||
35. Greutate brutto (kg) | |||||||||
38. Greutate netto (kg) | |||||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | ||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | ||||||
35. Greutate brutto (kg) | |||||||||
38. Greutate netto (kg) | |||||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | ||||||||
4 | EXEMPLAR PENTRU BIROUL DE DESTINAŢIE | |
C. BIROU DE PLECARE | ||
A. Birou de expediere / de export | |||||||||
DECLARAŢIE COMPLEMENTARĂ | 1. DECLARAŢIE | ||||||||
2. Expeditor / Exportator | Nr. | C | BIS | ||||||
3 Formulare | 5 | ||||||||

5 | EXEMPLAR PENTRU RETURNARE - TRANZIT | |
C. BIROU DE PLECARE | ||
A. Birou de expediere / de export | |||||||||
DECLARAŢIE COMPLEMENTARĂ | 1. Declaraţie | ||||||||
2. Expeditor / Exportator | Nr. | C | BIS | ||||||
3 Formulare | 6 | ||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | ||||||
34. Cod tara origine | 35. Greutate brutto (kg) | 36. Prefe-rinţe | |||||||
a | | b | | ||||||||
37. REGIM | 38. Greutate netto (kg) | 39. Con-tin-gent | |||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||
41. UM suplimentare | 42. Pret articol | 43. Cod ME | |||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | 45. Ajustare | |||||||
46. Valoare statistica | |||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | ||||||
34. Cod tara origine | 35. Greutate brutto (kg) | 36. Prefe-rinţe | |||||||
a | | b | | ||||||||
37. REGIM | 38. Greutate netto (kg) | 39. Con-tin-gent | |||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||
41. UM suplimentare | 42. Pret articol | 43. Cod ME | |||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | 45. Ajustare | |||||||
46. Valoare statistica | |||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | ||||||
34. Cod tara origine | 35. Greutate brutto (kg) | 36. Prefe-rinţe | |||||||
a | | b | | ||||||||
37. REGIM | 38. Greutate netto (kg) | 39. Con-tin-gent | |||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||
41. UM suplimentare | 42. Pret articol | 43. Cod ME | |||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | 45. Ajustare | |||||||
46. Valoare statistica | |||||||||
47. Calculul impozitărilor | Tip | Baza de calcul a impo-zitului | Procent | Cuantum | MP | Tip | Baza de calcul a impo-zitului | Procent | Cuantum | MP |
Total primul articol: | Total al doilea articol: | |||||||||
Tip | Baza de calcul a impo-zitului | Procent | Cuantum | MP | Tip | Cuantum | MP | RECAPITULARE | ||
6 | EXEMPLAR PENTRU ŢARA DE DESTINAŢIE | |||||||||
C. BIROU DE PLECARE | ||||||||||
Total al treilea articol: | T.G. | |||||||||
A. Birou de expediere / de export | |||||||||
DECLARAŢIE COMPLEMENTARĂ | 1. DECLARAŢIE | ||||||||
2. Expeditor / Exportator | Nr. | C | BIS | ||||||
3 Formulare | 7 | ||||||||

7 | EXEMPLAR PENTRU STATISTICĂ - ŢARA DE DESTINAŢIE | |||||||||
C. BIROU DE PLECARE | ||||||||||
Total al treilea articol: | T.G. | |||||||||
A. Birou de expediere / de export | |||||||||
DECLARAŢIE COMPLEMENTARĂ | 1. DECLARAŢIE | ||||||||
2. Expeditor / Exportator | Nr. | C | BIS | ||||||
3 Formulare | 8 | ||||||||

8 | EXEMPLAR PENTRU DESTINATAR | |||||||||
C. BIROU DE PLECARE | ||||||||||
Total al treilea articol: | T.G. | |||||||||
A. Birou de expediere / de export / de destinaţie | ||||||||||||
DECLARAŢIE PRIMARA | 1. DECLARAŢIE | |||||||||||
1 | 6 | 2. Expeditor / Exportator | Nr. | |||||||||
3. Formulare | 4. Lista incarc. | |||||||||||
5. Articole | 6. Total colete | 7. Nr. de referinţă | ||||||||||
EXEMPLAR PENTRU ŢARA DE EXPEDIERE / DE EXPORT | EXEMPLAR PENTRU ŢARA DE DESTINAŢIE | 8. Destinatar | Nr. | 9. Responsabil financiar | Nr. | |||||||
10. Tara primei dest. | 11. Tara tranzacţiei | 12. Elemente pt. valoare | 13. P.A.C. | |||||||||
14. Declarant / Reprezentant | Nr. | 15. Tara de expediţie / de export | 15. Cod t. exped. / export | 17. Cod tara destinaţie | ||||||||
a | | b | | a | | b | | |||||||||
16. Tara de origine | 17. Tara de destinaţie | |||||||||||
18. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport la plecare | 19. Ctr. | 20. Condiţii de livrare | ||||||||||
21. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport activ care trece frontiera | 22. Moneda si valoarea totala facturata | 23. Curs de schimb | 24. Natura tranzacţiei | |||||||||
25. Mod de transport la frontiera | 26. Mod de transport interior | 27. Locul de încărcare | 28. Informaţii financiare si bancare | |||||||||
1 | 6 | 29. Birou de ieşire | 30. Localizarea mărfurilor | |||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | |||||||||
34. Cod tara origine | 35. Greutate brutto (kg) | 36. Preferinte | ||||||||||
a | | b | | |||||||||||
37. REGIM | 38. Greutate netto (kg) | 39. Contingent | ||||||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | ||||||||||||
41. UM suplimentare | 42. Pret articol | 43. Cod ME | ||||||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | 45. Ajustare | ||||||||||
46. Valoare statistica | ||||||||||||
47. Calculul impozitărilor | Tip | Baza de calcul a impozitului | Procent | Cuantum | MP | 48. Report de plata | 49. Identificarea antrepozitului | |||||
B INFORMAŢII CONTABILE | ||||||||||||
Total: | ||||||||||||
50. Principal obligat. Reprezentat prin: | Nr. | Semnătura | C. Birou de plecare | |||||||||
51. Birouri de trecere prevăzute (si tari) | ||||||||||||
52. Garanţie nevalabila pentru | Cod | 53. Birou de destinaţie (si tara) | ||||||||||
D/J. CONTROLAT LA BIROUL DE PLECARE / DE DESTINAŢIE Rezultat: Termen (data limita) Semnătura: | Stampila: | 54. Locul si data: Semnătura si numele declarantului / reprezentantului: | ||||||||||
E/J. CONTROLAT LA BIROUL DE EXPEDIERE / EXPORT / DE DESTINAŢIE |
|
|
A. Birou de expediere / de export / de destinaţie | ||||||||||||
DECLARAŢIE PRIMARA | 1. DECLARAŢIE | |||||||||||
2 | 7 | 2. Expeditor / Exportator | Nr. | |||||||||
3. Formulare | 4. Lista incarc. | |||||||||||
5. Articole | 6. Total colete | 7. Nr. de referinţă | ||||||||||
EXEMPLAR PENTRU STATISTICĂ ŢARA DE EXPEDIERE / DE EXPORT | EXEMPLAR PENTRU STATISTICĂ ŢARA DE DESTINAŢIE | 8. Destinatar | Nr. | 9. Responsabil financiar | Nr. | |||||||
10. Tara primei dest. | 11. Tara tranzacţiei | 12. Elemente pt. valoare | 13. P.A.C. | |||||||||
14. Declarant / Reprezentant | Nr. | 15. Tara de expediţie / de export | 15. Cod t. exped. / export | 17. Cod tara destinaţie | ||||||||
a | | b | | a | | b | | |||||||||
16. Tara de origine | 17. Tara de destinaţie | |||||||||||
18. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport la plecare | 19. Ctr. | 20. Condiţii de livrare | ||||||||||
21. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport activ care trece frontiera | 22. Moneda si valoarea totala facturata | 23. Curs de schimb | 24. Natura tranzacţiei | |||||||||
25. Mod de transport la frontiera | 26. Mod de transport interior | 27. Locul de încărcare | 28. Informaţii financiare si bancare | |||||||||
2 | 7 | 29. Birou de ieşire | 30. Localizarea mărfurilor | |||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | |||||||||
34. Cod tara origine | 35. Greutate brutto (kg) | 36. Preferinte | ||||||||||
a | | b | | |||||||||||
37. REGIM | 38. Greutate netto (kg) | 39. Contingent | ||||||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | ||||||||||||
41. UM suplimentare | 42. Pret articol | 43. Cod ME | ||||||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | 45. Ajustare | ||||||||||
46. Valoare statistica | ||||||||||||
47. Calculul impozitărilor | Tip | Baza de calcul a impozitului | Procent | Cuantum | MP | 48. Report de plata | 49. Identificarea antrepozitului | |||||
B INFORMAŢII CONTABILE | ||||||||||||
Total: | ||||||||||||
50. Principal obligat. Reprezentat prin: | Nr. | Semnătura | C. Birou de plecare | |||||||||
51. Birouri de trecere prevăzute (si tari) | ||||||||||||
52. Garanţie nevalabila pentru | Cod | 53. Birou de destinaţie (si tara) | ||||||||||
D/J. CONTROLAT LA BIROUL DE PLECARE / DE DESTINAŢIE Rezultat: Termen (data limita) Semnătura: | Stampila: | 54. Locul si data: Semnătura si numele declarantului / reprezentantului: | ||||||||||
A. Birou de expediere / de export / de destinaţie | ||||||||||||
DECLARAŢIE PRIMARA | 1. DECLARAŢIE | |||||||||||
3 | 8 | 2. Expeditor / Exportator | Nr. | |||||||||
3. Formulare | 4. Lista incarc. | |||||||||||
5. Articole | 6. Total colete | 7. Nr. de referinţă | ||||||||||
EXEMPLAR PENTRU EXPEDITOR / EXPORTATOR | EXEMPLAR PENTRU DESTINATAR | 8. Destinatar | Nr. | 9. Responsabil financiar | Nr. | |||||||
10. Tara primei dest. | 11. Tara tranzacţiei | 12. Elemente pt. valoare | 13. P.A.C. | |||||||||
14. Declarant / Reprezentant | Nr. | 15. Tara de expediţie / de export | 15. Cod t. exped. / export | 17. Cod tara destinaţie | ||||||||
a | | b | | a | | b | | |||||||||
16. Tara de origine | 17. Tara de destinaţie | |||||||||||
18. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport la plecare | 19. Ctr. | 20. Condiţii de livrare | ||||||||||
21. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport activ care trece frontiera | 22. Moneda si valoarea totala facturata | 23. Curs de schimb | 24. Natura tranzacţiei | |||||||||
25. Mod de transport la frontiera | 26. Mod de transport interior | 27. Locul de încărcare | 28. Informaţii financiare si bancare | |||||||||
3 | 8 | 29. Birou de ieşire | 30. Localizarea mărfurilor | |||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | |||||||||
34. Cod tara origine | 35. Greutate brutto (kg) | 36. Preferinte | ||||||||||
a | | b | | |||||||||||
37. REGIM | 38. Greutate netto (kg) | 39. Contingent | ||||||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | ||||||||||||
41. UM suplimentare | 42. Pret articol | 43. Cod ME | ||||||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | 45. Ajustare | ||||||||||
46. Valoare statistica | ||||||||||||
47. Calculul impozitărilor | Tip | Baza de calcul a impozitului | Procent | Cuantum | MP | 48. Report de plata | 49. Identificarea antrepozitului | |||||
B INFORMAŢII CONTABILE | ||||||||||||
Total: | ||||||||||||
50. Principal obligat. Reprezentat prin: | Nr. | Semnătura | C. Birou de plecare | |||||||||
51. Birouri de trecere prevăzute (si tari) | ||||||||||||
52. Garanţie nevalabila pentru | Cod | 53. Birou de destinaţie (si tara) | ||||||||||
D/J. CONTROLAT LA BIROUL DE PLECARE / DE DESTINAŢIE Rezultat: Termen (data limita) Semnătura: | Stampila: | 54. Locul si data: Semnătura si numele declarantului / reprezentantului: | ||||||||||
A. Birou de expediere / de export | ||||||||||||
DECLARAŢIE PRIMARA | 1. DECLARAŢIE | |||||||||||
4 | 5 | 2. Expeditor / Exportator | Nr. | |||||||||
3. Formulare | 4. Lista incarc. | |||||||||||
5. Articole | 6. Total colete | |||||||||||
EXEMPLAR PENTRU BIROUL DE DESTINAŢIE | EXEMPLAR PENTRU RETURNARE - TRANZIT | 8. Destinatar | Nr. | |||||||||
14. Declarant / Reprezentant | Nr. | 15. Tara de expediţie / de export | ||||||||||
17. Tara de destinaţie | ||||||||||||
18. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport la plecare | 19. Ctr. | |||||||||||
21. Identitatea si naţionalitatea mijlocului de transport activ care trece frontiera | ||||||||||||
25. Mod de transport la frontiera | 27. Locul de încărcare | |||||||||||
3 | 8 | |||||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | |||||||||
35. Greutate brutto (kg) | ||||||||||||
38. Greutate netto (kg) | ||||||||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | ||||||||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | |||||||||||
55. Transbordare | Locul si ţara: | Locul si ţara: | ||||||||||
Identitatea si naţionalitatea noului mijloc de transport: | Identitatea si naţionalitatea noului mijloc de transport: | |||||||||||
Ctr. | (1) Identitatea noului container | Ctr. | (1) Identitatea noului container | |||||||||
Completaţi 1 daca DA sau 0 daca NU | Completaţi 1 daca DA sau 0 daca NU | |||||||||||
F. VIZA AUTORITĂŢILOR COMPETENTE | Noile sigilii: Număr .... marcaje Semnătura Ştampila | Noile sigilii: Număr .... marcaje Semnătura Ştampila | ||||||||||
50. Principal obligat. Reprezentat prin: | Nr. | Semnătura | C. Birou de plecare | |||||||||
51. Birouri de trecere prevăzute (si tari) | ||||||||||||
52. Garanţie nevalabila pentru | Cod | 53. Birou de destinaţie (si tara) | ||||||||||
D. CONTROLAT LA BIROUL DE PLECARE Rezultat: Termen (data limita) Semnătura: | Stampila: | 54. Locul si data: Semnătura si numele declarantului / reprezentantului: | ||||||||||
56. Alte incidente in cursul transportului Relatarea faptelor si măsurilor luate
| G. Viza autorităţilor competente | |
H. Control ulterior | ||
CERERE DE CONTROL Controlul autenticităţii acestui document si al exactităţii informaţiilor pe care le conţine este cerut:
Locul şi data: Ştampila Semnătura | REZULTATUL CONTROLULUI Acest document (1) | |
|__| | a fost corect vizat de biroul vamal precizat şi informaţiile pe care le conţine sunt exacte | |
|__| | nu corespunde condiţiilor de autenticitate si conformitate necesare (a se vedea observatiile de mai jos) | |
Locul şi data: Ştampila Semnătura | ||
Observaţii:
(1) Indicaţi cu X caseta corespunzătoare | ||
I. CONTROLAT LA BIROUL DE DESTINAŢIE (TRANZIT) Data sosirii: Observaţii: | Exemplarul nr. 5 returnat Semnătura Ştampila | |
Tranzit - Recipisa (se completează de cel interesat înainte de a prezenta documentul biroului de destinaţie) Data: Semnătura | Ştampila |
A. BIROU DE EXPEDIERE / DE EXPORT / DE DESTINAŢIE | |||||||||
DECLARAŢIE COMPLEMENTARĂ | 1. DECLARAŢIE | ||||||||
2. Expeditor / Exportator | Nr. | C | BIS | ||||||
3. Formulare | |_1_|_6_| | ||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | ||||||
34. Cod tara origine | 35. Greutate brutto (kg) | 36. Prefe-rinţe | |||||||
a | | b | | ||||||||
37. REGIM | 38. Greutate netto (kg) | 39. Contingent | |||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||
41. UM suplimentare | 42. Preţ articol | 43. Cod ME | |||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | 45. Ajus-tare | |||||||
46. Valoare statistica | |||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | ||||||
34. Cod tara origine | 35. Greutate brutto (kg) | 36. Prefe-rinţe | |||||||
a | | b | | ||||||||
37. REGIM | 38. Greutate netto (kg) | 39. Contingent | |||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||
41. UM suplimentare | 42. Preţ articol | 43. Cod ME | |||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | 45. Ajus-tare | |||||||
46. Valoare statistica | |||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | ||||||
34. Cod tara origine | 35. Greutate brutto (kg) | 36. Prefe-rinţe | |||||||
a | | b | | ||||||||
37. REGIM | 38. Greutate netto (kg) | 39. Contingent | |||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||
41. UM suplimentare | 42. Preţ articol | 43. Cod ME | |||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | 45. Ajus-tare | |||||||
46. Valoare statistica | |||||||||
47. Calculul impozitărilor | Tip | Baza de calcul a impo-zitului | Procent | Cuantum | MP | Tip | Baza de calcul a impo-zitului | Procent | Cuantum | MP |
Total primul articol: | Total al doilea articol: | |||||||||
Tip | Baza de calcul a impo-zitului | Procent | Cuantum | MP | Tip | Cuantum | MP | RECAPITULARE | ||
1 | EXEMPLAR PENTRU TARA DE EXPEDIERE / DE EXPORT | |||||||||
6 EXEMPLAR PENTRU TARA DE DESTINAŢIE | ||||||||||
C. BIROU DE PLECARE | ||||||||||
Total al treilea articol: | T.G. | |||||||||
A. BIROU DE EXPEDIERE / DE EXPORT / DE DESTINAŢIE | |||||||||
DECLARAŢIE COMPLEMENTARĂ | 1. DECLARAŢIE | ||||||||
2. Expeditor / Exportator | Nr. | C | BIS | ||||||
3. Formulare | |_2_|_7_| | ||||||||

2 | EXEMPLAR PENTRU STATISTICĂ TARA DE EXPEDIERE / DE EXPORT | |||||||||
7 EXEMPLAR PENTRU STATISTICĂ TARA DE DESTINAŢIE | ||||||||||
C. BIROU DE PLECARE | ||||||||||
Total al treilea articol: | T.G. | |||||||||
A. BIROU DE EXPEDIERE / DE EXPORT / DE DESTINAŢIE | |||||||||
DECLARAŢIE COMPLEMENTARĂ | 1. DECLARAŢIE | ||||||||
2. Expeditor / Exportator | Nr. | C | BIS | ||||||
3. Formulare | |_3_|_8_| | ||||||||

3 | EXEMPLAR PENTRU EXPEDITOR / DE EXPORTATOR | |||||||||
8 EXEMPLAR PENTRU DESTINATAR | ||||||||||
C. BIROU DE PLECARE | ||||||||||
Total al treilea articol: | T.G. | |||||||||
A. BIROU DE EXPEDIERE / DE EXPORT / DE DESTINAŢIE | |||||||||
DECLARAŢIE COMPLEMENTARĂ | 1. DECLARAŢIE | ||||||||
2. Expeditor / Exportator | Nr. | C | BIS | ||||||
3. Formulare | |_4_|_5_| | ||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | ||||||
35. Greutate brutto (kg) | |||||||||
38. Greutate netto (kg) | |||||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | ||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | ||||||
35. Greutate brutto (kg) | |||||||||
38. Greutate netto (kg) | |||||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | ||||||||
31. Colete si descrierea mărfurilor | Mărci si numere - Nr. containerelor - Numărul si natura | 32. Art. Nr. | 33. Codul mărfurilor | ||||||
35. Greutate brutto (kg) | |||||||||
38. Greutate netto (kg) | |||||||||
40. Declaraţie sumara / Document precedent | |||||||||
44. Menţiuni speciale / Documente anexate | Cod MS | ||||||||
4 EXEMPLAR PENTRU BIROUL DE DESTINAŢIE | |
5 EXEMPLAR PENTRU RETURNARE / TRANZIT | |
C. BIROU DE PLECARE |
1. VÂNZĂTOR Nume: Adresa: | SPAŢIU DESTINAT BIROULUI VAMAL | ||
2. a) CUMPĂRĂTOR Nume: Adresa: | |||
2. b) REPREZENTANT Nume: Adresa: | |||
NOTA IMPORTANTA | 3. Condiţia de livrare | ||
4. Numărul si data facturii | |||
5. Numărul si data contractului | |||
6. Numărul si data deciziilor vamale referitoare la rubricile 7 - 9 | Marcaţi cu X căsuţa adecvată | ||
7.a) Vanzatorul si cumparatorul sunt legati in sensul art. 15.4. din Acordul privind aplicarea art. VII din GATT ? | DA | NU | |
b) Legatura a influentat pretul marfurilor importate? | DA | NU | |
c) (raspuns facultativ) Valoarea tranzactionala a marfurilor importate este foarte apropiata de o valoare mentionata la art. 2.b) din Acordul privind aplicarea art. VII din GATT?
| DA | NU | |
8.a) Exista RESTRICŢII referitoare la cedarea sau utilizarea mărfurilor de către cumpărător, altele decât restricţiile care i) sunt impuse sau cerute de lege sau autoritatile romane; | DA | NU | |
b) Vânzarea sau preţul sunt subordonate unor CONDIŢII sau unor PRESTAŢII a căror valoare nu este determinata pentru ceea ce se refera la mărfurile de evaluare? Precizaţi natura restricţiilor, condiţiilor sau prestaţiilor, după caz. (*Daca valoarea condiţiilor sau prestaţiilor este determinabila, precizaţi suma in rubrica nr. 11.b) | DA | NU | |
9.a) Exista redevenţe sau drepturi de licenţa relative la mărfurile importate, pe care cumpărătorul este ţinut sa le achite, fie direct, fie indirect, ca o condiţie a vânzării mărfurilor de evaluat? | DA | NU | |
b) Vânzarea este condiţionata printr-un acord in baza căruia o parte a produsului oricărei vânzări, cesiuni sau utilizări ulterioare a mărfurilor revine direct sau indirect vânzătorului? (*In cazul unui răspuns afirmativ la oricare din întrebări, mentionati condiţiile si, daca este posibil, precizaţi suma in rubrica nr. 15 respectiv 16) | DA | NU | |
NOTA RELATIVA LA RUBRICA NR. 7 1. Persoanele sunt considerate legate daca: | 10 a) Număr de file suplimentare anexate | ||
10 b) Locul întocmirii: Data: Semnătura: | |||
SPAŢIU DESTINAT BIROULUI VAMAL | ||||
| ARTICOL | ARTICOL | ARTICOL | |
A. BAZA DE CALCUL | 11.a) Preţul efectiv plătit sau preţul de plătit in moneda de facturare b) Plăti indirecte (vezi rubrica 8.b) (cursul de schimb) |
|
|
|
| 12. Total A (in lei) |
|
|
|
B. ELEMENTE CARE SE ADAUGĂ la preţul efectiv plătit sau preţul de plătit (in lei)* | 13. Costuri suportate de cumpărător |
|
|
|
14. Produse si servicii furnizate direct sau indirect de cumpărător fara cheltuieli sau la costuri reduse si utilizate cu ocazia producerii si vânzării pentru export a mărfurilor importate: a) materiale, componente, parţi si elemente similare utilizate cu ocazia producerii mărfurilor importate.............. b) utilaje, matriţe, forme si elemente similare utilizate cu ocazia producerii mărfurilor importate........... |
|
|
| |
15. Redevenţe si drepturi de licenţa (vezi rubrica nr. 9 a)............ |
|
|
| |
16. Valoarea oricărei parţi a produsului oricărei revanzari, cesiuni sau utilizări ulterioare a mărfurilor care revine, direct sau indirect, vânzătorului (vezi rubrica nr. 9.b).............. |
|
|
| |
17. Cheltuieli de livrare pe parcurs pana la frontiera romana: a) cheltuieli de transport |
|
|
| |
18. Total B......... |
|
|
| |
C. ELEMENTE CARE SE DEDUC din preţul efectiv plătit sau preţul de plătit (in lei)* | 19. Costul transportului după import.......... |
|
|
|
20 Cheltuielile relative la lucrările de construcţie, de instalare, de montaj, de intretinere sau de asistenta tehnica întreprinse după import in ce priveşte mărfurile importate............. |
|
|
| |
21. Alte cheltuieli (precizate)............ |
|
|
| |
22. Drepturi si taxe plătite in tara de import....... |
|
|
| |
23. Total C........... |
|
|
| |
24. VALOAREA IN VAMA DECLARATA (A+B-C)............... |
|
|
| |
*) Daca sumele sunt exprimate in moneda străina, se vor indica in aceasta rubrica sumele in moneda străina si cursul de schimb in vigoare raportat la fiecare element, pentru fiecare articol in parte. | ||||
Elementul de valoare | Suma | Cursul de schimb | ||
| ||||
ANEXA nr. 7:CERERE DE AUTORIZARE pentru funcţionarea unui antrepozit vamal sau pentru utilizarea regimului de antrepozitare
1.Denumirea, actul constitutiv şi sediul (1) .................................
2.Descrierea locului destinat utilizării ca antrepozit vamal sau, în cazul solicitării unui antrepozit de tip F, precizarea instalaţiilor de stocaj utilizate de solicitant ...............................
3.Tipul de antrepozit solicitat (2) ...............................................
4.Proceduri de utilizare (3):
a)pentru plasarea mărfurilor sub regimul: ....................................
b)pentru introducerea în circuitul economic a mărfurilor plasate sub regimul: .................................
c)pentru exportul mărfurilor plasate sub regimul: .........................
d)pentru transferul eventual într-un alt antrepozit vamal fără a încheia regimul: ...............................
5.Justificarea economică a antrepozitării: .....................................................................................
6.Descrierea evidenţei contabile materiale ţinute şi locul unde aceasta este ţinută ..........................
7.Durata medie a stocajului (4) ...................................................................................................
8.Felul mărfurilor ........................................................................................................................
9.Manipulările preconizate să fie efectuate în timpul antrepozitării .................................................
10.Scoaterile temporare din antrepozit, preconizate să fie efectuate ..............................................
11.Operaţiuni preconizate să fie efectuate în timpul antrepozitării:
a)perfecţionare activă ..................................................................................................................
b)transformarea mărfurilor agricole înaintea exportului ..................................................................
12.Avizul autorităţilor vamale care controlează antrepozitul ...........................................................
13.Avizul autorităţilor vamale care acordă regimul ........................................................................
14.Documente anexate (5) ..........................................................................................................
Data ................
Semnătura ......................
Instrucţiuni de completare
(1)Această menţiune nu este cerută când cererea este redactată pe hârtie cu antetul solicitantului, pe care figurează datele cerute.
(2)Se indică, în ordinea de preferinţă, unul dintre tipurile de antrepozit vamal prevăzute la art. 175 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal.
(3)Se indică, după caz:
- procedura vamală de plasare;
- una dintre procedurile simplificate de plasare;
- procedura normală de încheiere;
- una dintre procedurile simplificate de încheiere.
(4)Se completează numai în cazul antrepozitului de tip B, deoarece acest tip de antrepozit este destinat stocajului de mărfuri pentru o durată relativ limitată.
(5)De exemplu: planuri, descrierea detaliată a locurilor destinate depozitării sau a evidenţei contabile materiale.1. Titular: Numărul de identificare: | AUTORIZAŢIE DE ANTREPOZIT VAMAL AUTORIZAŢIE DE GESTIONARE | ||||
2. Nr. de referinţă al cererii: | 3. Autoritatea vamală de control: | ||||
4. Antrepozitul sau instalaţia de stocaj: | |||||
5. Contabilitatea materială: | 6. Data intrării în vigoare: | ||||
7. Proceduri aplicabile: la intrare: la ieşire: | 8. Termen de depozitare: | ||||
9. Suma garanţiei sau modalităţile de determinare a acestei sume: | |||||
10 Mărfurile admise: | 11. Procentaj de pierderi: | ||||
12. Alte mărfuri: | |||||
13. Manipulări uzuale: | |||||
14. Scoateri temporare. Scop: Manipulări: | |||||
15. Alte operaţiuni autorizate | |||||
16. Alte dispoziţii: | 17. Număr de anexe: | ||||
18. Autoritatea vamală care eliberează autorizaţia: Semnătura: Data: | |||||
STAMPILA | |||||
....................................................................................
.......................................................................................
........................................................................................

Data | Semnătura |
.........................................................................................
- produse compensatoare (P.C.) obţinute în urma procesului de perfecţionare activă - X | = 200 kg |
- marfă A | =100 kg |
- rata de randament pentru 100 kg marfă străină A | = 200 kg produse compensatoare |
- produse compensatoare (P.C.) importate | =180kg |
- produse compensatoare (P.C.) obţinute în urma procesului de perfecţionare activă - X | = 300 kg |
- marfă A | = 100 kg |
- marfă B | = 50 kg |
- rata de randament pentru 100 kg marfă A şi 50 kg marfă B străine | = 300 kg produse compensatoare |
- produse compensatoare (P.C.) importate | = 180 kg |
- marfă A | = 100 kg |
- produse compensatoare (P.C.) obţinute în urma procesului de perfecţionare activă: | |
- produse compensatoare - X | = 200 kg |
- produse compensatoare - Y | = 30 kg |
- rata de randament pentru 100 kg marfă A străină: | = 200 kg produse X |
- marfă A care se regăseşte în produsul X | = 85 kg |
- marfă A care se regăseşte în produsul Y | = 10 kg |
- Total marfă A care se regăseşte în produsele compensatoare X şi Y | = 95 kg*) |
- produse compensatoare (P.C.) importate: | |
- produse compensatoare - X | =180 kg |
- produse compensatoare - Y | = 20 kg |
TOTAL A = 87,54 kg- marfă A | = 100 kg |
- marfă B | = 50 kg |
- produse compensatoare (P.C.) obţinute în urma procesului de perfecţionare activă: | |
- produse compensatoare - X | = 200 kg |
- produse compensatoare - Y | = 30 kg |
- rata de randament pentru 100 kg marfă A şi 50 kg marfă B străine: | = 200 kg produse X |
- marfă A care se regăseşte în produsul X | 85 kg |
- marfă B care se regăseşte în produsul X | 35 kg |
- marfă A care se regăseşte în produsul Y | 10 kg |
- marfă B care se regăseşte în produsul Y | 12 kg |
- Total marfă A care se regăseşte în produsule compensatoare X şi Y | = 95 kg*) |
- Total marfă B care se regăseşte în produsule compensatoare X şi Y | 47 kg*) |
- produse compensatoare (P.C.) importate: | = 180 kg |
- produse compensatoare - X | |
- produse compensatoare - Y | = 20 kg |

- marfă A | = 100 kg |
- produse compensatoare (P.C.) obţinute in urma procesului de perfecţionare activă: | |
- produse compensatoare - X | = 200 kg |
- produse compensatoare - Y | = 30 kg |
- rata de randament pentru 100 kg marfă A străină: | = 200 kg produse X |
- valoare produs compensator - X | = 12 lei |
- valoare produs compensator - Y | = 5 lei |
200 kg P.C. (X) x 12 lei = 2.400 lei | |
30 kg P.C. (Y) x 5 lei = 150 lei | |
TOTAL = 2.550 lei | |

- marfă A | = 100 kg |
- marfă B | = 50 kg |
- produse compensatoare (P.C.) obţinute in urma procesului de perfecţionare activă: | |
- produse compensatoare - X | = 200 kg |
- produse compensatoare - Y | = 30 kg |
- rata de randament pentru 100 kg marfă A şi 50 kg marfă B străine: | = 200 kg produse X |
- valoare produs compensator - X | = 12 lei |
- valoare produs compensator - Y | = 5 lei |
200 kg P.C. (X) x 12 lei = 2.400 lei | |
30 kg P.C. (Y) x 5 lei = 150 lei | |
TOTAL = 2.550 lei | |

Nr. crt. | Mărfuri a căror transformare | Transformări prevăzute să fie efectuate |
1. | Mărfuri de orice fel | Transformarea în mostre prezentate în aceeaşi stare sau sub formă de colecţie |
2. | Mărfuri de orice fel | Reducerea la starea de deşeuri ori resturi sau distrugerea |
3. | Mărfuri de orice fel | Denaturarea |
4 | Mărfuri de orice fel | Recuperarea de părţi sau elemente |
5. | Mărfuri de orice fel | Separarea şi/sau distrugerea de părţi avariate |
6. | Mărfuri de orice fel | Transformarea în scopul remedierii efectelor avariilor suferite |
7. | Mărfuri de orice fel | Manipulări uzuale care pot fi efectuate în antrepozite vamale sau în zonele libere |
........................................................................................
.........................................................................................
.........................................................................................
..........................................................................................
Data | Semnătura |
...................................................................................
Data | Semnătura |
....................................................................................
......................................................................................

privind acordarea regimului vamal favorabil pentru societatea importatoare ...........
............................................................................................

Vizat: | Director, |
Data controlului | Autoritatea vamală de control; | Constatări |
.. |
...........................................................................................

Responsabil financiar, | Director, |
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (18)
Modificat de numărul de obiecte din listă: (5)
- Hotararea 802/2004 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.114/2001
- Ordonanta 59/2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale
- Ordonanta 36/2003 privind corelarea unor dispozitii din legislatia financiar-fiscala
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (11)
- Ordinul 878/2005 privind aplicarea deciziilor Comitetului Sistemului armonizat referitoare la interpretarea Sistemului armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor
- Ordinul 379/2004 pentru aplicarea reglementărilor adoptate de Comisia Comunităţilor Europene privind clasificarea unor anumite mărfuri în Nomenclatura combinată
- Norme Tehnice din 2004 privind utilizarea formularului Declaraţia furnizorului pentru produsele cu caracter originar preferenţial şi pentru produsele care nu au caracter originar preferenţial
Acte influenţate numărul de obiecte din listă: (1)
Abrogat de numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (13)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (4)
- Hotarare nr. /2013 din 16-apr-2013, Curtea Europeana a Drepturilor Omului
- Decizie nr. 329/2009 din 05-feb-2009, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal
- Decizie nr. 59/2007 din 15-ian-2007, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal