Art. 368. - Regulament din 2001 de aplicare a Codului vamal al Romaniei

M.Of. 735

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 7 Iunie 2004
Art. 368
(1)Pe întregul teritoriu naţional mijloacele de transport aflate în tranzit pot fi însoţite de autoritatea vamală abilitată între două birouri vamale, în cazul în care există suspiciunea descărcării frauduloase.
(2)Acţiunea de însoţire poate fi realizată la iniţiativa transportatorului, destinatarului mărfii sau a reprezentantului acestuia ori la iniţiativa autorităţii vamale abilitate.
(3)Atunci când însoţirea se realizează din iniţiativa transportatorului, destinatarului mărfii sau reprezentantului acestuia, cheltuielile privind deplasarea autorităţii vamale abilitate sunt suportate de titularul operaţiunii de tranzit.
(4)Metodologia de însoţire şi modalitatea de calcul al cheltuielilor de deplasare se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.