Secţiunea 2 - Controlul vamal al bunurilor - Regulament din 2001 de aplicare a Codului vamal al Romaniei
M.Of. 735
Ieşit din vigoare Versiune de la: 7 Iunie 2004
SECŢIUNEA 2:Controlul vamal al bunurilor
Art. 124
Controlul vamal al bunurilor aparţinând persoanelor fizice constă în confruntarea celor declarate cu bunurile aflate în bagajele însoţite sau neînsoţite şi în colete.
Art. 125
(1)Controlul vamal se efectuează prin sondaj în ceea ce priveşte numărul autoturismelor, numărul călătorilor şi numărul bagajelor aparţinând unui călător.
(2)Pentru fluidizarea traficului de călători la frontieră procedurile de control prevăzute în prezenta secţiune se pot înlocui cu regulile stabilite în convenţiile internaţionale la care România este parte.
Art. 126
(1)La transportul feroviar controlul vamal se efectuează:
a)în trenurile internaţionale de călători, pe parcursul intern al acestora;
b)la vagoanele de dormit, numai pe baza declaraţiei pentru călători, care va fi prezentată autorităţii vamale de către personalul de însoţire al vagonului;
c)în sălile de control vamal din staţiile de cale ferată de frontieră;
d)în sălile de control vamal din staţiile de cale ferată din interiorul ţării pentru călătorii care se îmbarcă sau se debarcă în aceste staţii, în trenurile internaţionale.
(2)La transportul rutier controlul vamal se efectuează:
a)în autovehicul;
b)în locurile amenajate pe artera de circulaţie rezervată pentru controlul vamal, când volumul bagajelor nu permite efectuarea controlului vamal în autovehicul;
c)în sala de control a biroului vamal.
(3)La transportul maritim sau fluvial controlul vamal se efectuează:
a)în sălile de control vamal din porturi;
b)la bordul navei, cu acceptul comandantului acesteia, când nava nu este acostată în apropierea sălii de control vamal;
c)la scara navei.
(4)La transportul aerian controlul vamal se efectuează în sălile de control vamal din aeroporturi.
Art. 127
(1)Când există indicii temeinice de fraudă se poate efectua controlul vamal corporal, cu respectarea normelor de igienă şi în încăperi separate, de către persoane de acelaşi sex cu persoana controlată.
(2)Se consideră că există indicii temeinice de fraudă în situaţiile în care agenţii vamali:
a)descoperă în timpul controlului indicii cu privire la existenţa unor bunuri nedeclarate sau ascunse;
b)deţin informaţii despre intenţia persoanei controlate de a săvârşi contravenţii sau infracţiuni vamale;
c)posedă date că persoana controlată a mai săvârşit contravenţii sau infracţiuni vamale;
d)constată comportamente neobişnuite din partea persoanei controlate.
(3)Controlul vamal corporal se efectuează numai cu aprobarea şefului biroului vamal.
(4)Controlul vamal corporal nu are caracterul unei percheziţii corporale prevăzute în Codul de procedură penală.
Art. 128
Agenţii vamali controlează în mijloacele de transport orice locuri unde pot fi ascunse bunuri. În acest scop personalul de deservire al mijloacelor de transport şi conducătorii autovehiculelor sunt obligaţi, sub sancţiune contravenţională, să facă accesibile controlului locurile indicate de autoritatea vamală. Când aceştia refuză sau nu sunt în măsură să efectueze demontările necesare operaţiunile se realizează direct de către agenţii vamali sau cu sprijinul personalului de specialitate, pe cheltuiala autorităţii vamale.
Art. 129
Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei asigură pentru autoritatea vamală:
a)separarea în trenurile internaţionale a călătorilor în trafic intern de cei care călătoresc în trafic internaţional, pentru distanţele pe care se efectuează controlul vamal;
b)spaţiile de depozitare a bunurilor şi de lucru în staţiile de cale ferată şi în porturi;
c)legitimaţii de călătorie gratuite pentru agenţii vamali, pe distanţele pe care se efectuează controlul vamal, şi un compartiment în trenurile internaţionale pe aceste distanţe.
Art. 130
Liberul de vamă se acordă de autoritatea vamală în scris pentru bunurile supuse taxelor vamale şi verbal în celelalte cazuri.