Capitolul v - Comisionari în vamă - Regulament din 2001 de aplicare a Codului vamal al Romaniei
M.Of. 735
Ieşit din vigoare Versiune de la: 7 Iunie 2004
CAPITOLUL V:Comisionari în vamă
Art. 80
(1)Comisionar în vamă este persoana juridică română, constituită potrivit legii, care îndeplineşte, în numele şi pentru terţe persoane, declararea în detaliu a mărfurilor pentru importul, exportul, tranzitul, depozitarea şi alte operaţiuni vamale, precum şi prezentarea mărfurilor declarate la controlul vamal şi achitarea la vamă a drepturilor de import şi de export.
(2)Comisionarul în vamă are dreptul de a face operaţiuni de import sau de export în nume propriu.
Art. 81
Comisionarul în vamă stabileşte raporturi juridice directe cu autoritatea vamală pentru ansamblul operaţiunilor pe care le efectuează potrivit art. 80 şi răspunde de respectarea reglementărilor vamale.
Art. 82
Comisionarul în vamă poate să îşi exercite atribuţiile numai după obţinerea autorizaţiei emise de Direcţia Generală a Vămilor.
Art. 83
(1)Numărul de societăţi autorizate în calitate de comisionar în vamă pentru fiecare birou vamal se stabileşte de Direcţia Generală a Vămilor în funcţie de volumul activităţii şi de personalul acestuia.
(2)Eliberarea autorizaţiei de comisionar în vamă se face numai dacă solicitantul îndeplineşte următoarele condiţii:
a)are incluse în obiectul de activitate operaţiunile prevăzute la art. 80;
b)deţine sau are închiriat un spaţiu de depozitare de cel puţin 500 m2 , situat în zona de supraveghere a biroului vamal de interior, pentru care se solicită autorizarea;
c)deţine echipamente necesare descărcării, încărcării, manipulării, ambalării, dezambalării şi prezentării mărfurilor în vederea vămuirii, precum şi personal specializat pentru efectuarea acestor operaţiuni;
d)are asigurat spaţiul de birou şi birotică necesară, situat în zona de supraveghere a biroului vamal de interior sau de frontieră, pentru care solicită autorizarea;
e)este dotat cu echipamente necesare utilizării sistemului informatic vamal, care să fie conectate la acesta;
f)nu are în denumirea societăţii expresii similare cu cele ale autorităţii vamale, nici în limba română şi nici în altă limbă străină.
Art. 84
(1)Pentru eliberarea autorizaţiei de comisionar în vamă se depune la Direcţia Generală a Vămilor o cerere care cuprinde următoarele date:
a)denumirea persoanei juridice şi sediul acesteia;
b)codul fiscal;
c)datele personale ale celor care reprezintă persoana juridică (numele şi prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul);
d)numărul contului bancar şi banca la care acesta este deschis;
e)denumirea biroului vamal pe lângă care solicită autorizaţia de funcţionare în calitate de comisionar în vamă;
f)perioada pentru care se solicită autorizarea;
g)indicarea adreselor pentru spaţiul de lucru şi, după caz, pentru cel de depozit din localitatea în care funcţionează biroul vamal pe lângă care îşi va desfăşura activitatea.
(2)Datele din cererea de autorizare trebuie să fie susţinute prin copii legalizate de pe următoarele acte:
a)certificatul de înmatriculare emis de oficiul registrului comerţului;
b)certificatul de înregistrare fiscală;
c)statutul societăţii, contractul de societate sau actul constitutiv al societăţii şi cererea de înscriere de menţiuni, după caz, cu rezoluţia corespunzătoare emisă de oficiul registrului comerţului;
d)certificatele de cazier judiciar ale persoanelor fizice care angajează oficial societatea comercială şi ale persoanelor care urmează să exercite activităţi legate de vămuirea mărfurilor;
e)dovada din care rezultă că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 83 alin. (2), avizată de direcţia regională vamală interjudeţeană în a cărei rază de competenţă este situat biroul vamal pe lângă care se solicită autorizarea;acest document se anexează în original la dosarul de autorizare.
Art. 86
Autorizaţia de comisionar în vamă se acordă în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii complete şi a actelor prevăzute la art. 84.
Art. 87
(1)Autorizaţia de comisionar în vamă se acordă pe o perioadă determinată sau nedeterminată, în funcţie de durata de autorizare solicitată, care nu poate fi mai mare decât cea de funcţionare a societăţii comerciale.
(2)Autorizaţia este valabilă pentru unul sau mai multe birouri vamale, în funcţie de solicitarea societăţii comerciale şi dacă sunt îndeplinite condiţiile de autorizare pentru fiecare dintre aceste birouri vamale.
Art. 88
Angajaţii comisionarului în vamă care întocmesc şi semnează declaraţii vamale trebuie să posede cunoştinţe de specialitate în domeniul vamal.
Art. 89
La eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru comisionarii în vamă care desfăşoară activităţi de curierat rapid se cere numai îndeplinirea condiţiilor specifice în care se derulează activitatea acestora.
Art. 90
(1)Autorizaţia de comisionar în vamă se semnează de directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor.
(2)Direcţia Generală a Vămilor ţine un registru special de evidenţă în care se menţionează denumirea comisionarului în vamă, sediul acestuia şi birourile vamale pentru care este autorizat.
Art. 91
Titularul autorizaţiei de comisionar în vamă poate solicita extinderea autorizării iniţiale şi pe lângă alte birouri vamale decât cele pentru care s-a eliberat iniţial autorizaţia.
Art. 92
(1)Extinderea autorizaţiei de comisionar în vamă se face pe baza unei cereri adresate Direcţiei Generale a Vămilor, care cuprinde:
a)denumirea biroului vamal pe lângă care se solicită extinderea;
b)precizări referitoare la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 83 alin. (2).
(2)Cererea de extindere a autorizaţiei se prezintă împreună cu documentele menţionate la art. 84 alin. (2).
Art. 93
Extinderea autorizaţiei de comisionar în vamă este semnată de directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor.
Art. 94
(1)În cazul în care Direcţia Generală a Vămilor consideră că autorizaţia de comisionar în vamă sau extinderea autorizaţiei nu poate fi acordată, va comunica aceasta solicitantului, indicând şi motivele acestei decizii, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii.
(2)Solicitantul poate ataca decizia la instanţa de contencios administrativ competentă.
Art. 95
În exercitarea activităţii comisionarul în vamă are următoarele obligaţii:
a)să respecte programul de lucru al unităţii vamale pe lângă care funcţionează: b) să prezinte biroului vamal o împuternicire pentru salariaţii abilitaţi să îndeplinească formalităţile vamale;
c)să manipuleze, să dezambaleze mărfurile, la cererea autorităţilor vamale, şi să le reambaleze fără să provoace deprecierea lor;
d)să asigure completarea corectă a documentelor vamale cu datele cerute de formularistica în vigoare şi să efectueze cu exactitate calculul sumelor cuvenite bugetului de stat;
e)să constituie la biroul vamal o garanţie care să acopere nivelul drepturilor de import şi de export corespunzătoare mărfurilor supuse vămuirii şi aflate în depozitele sau în gestiunea proprie;
f)să asigure depunerea declaraţiei vamale la biroul vamal pe lângă care îşi desfăşoară activitatea, prin procedee informatice, în structura utilizată de sistemul informatic integrat al activităţii vamale;
g)să asigure depozitarea şi conservarea, cu titlu gratuit, a bunurilor ridicate în vederea confiscării de către organele de cercetare penală şi de către unităţile vamale;
h)să asigure integritatea mărfurilor depozitate în spaţii de depozitare proprii;
i)să plătească la birourile vamale drepturile cuvenite bugetului de stat, prevăzute în normele legale, în cazul în care această plată nu s-a efectuat direct de către titularul operaţiunii;
j)să comunice Direcţiei Generale a Vămilor şi biroului vamal pe lângă care funcţionează schimbarea sediului ori a spaţiului de lucru şi orice altă modificare în ceea ce priveşte activitatea de comisionar în vamă;
k)să organizeze şi să ţină evidenţa operaţiunilor derulate în mod identic cu evidenţa biroului vamal pe lângă care funcţionează; registrele de evidenţă pe care le utilizează se certifică de şeful biroului vamal pe lângă care funcţionează;
l)să păstreze timp de 5 ani toate documentele referitoare la operaţiunile efectuate;
m)să păstreze secretul operaţiunilor vamale, comerciale şi financiare şi al datelor şi informaţiilor obţinute, care nu sunt destinate publicităţii;
n)să informeze conducerea biroului vamal pe lângă care funcţionează cu privire la orice încălcare a reglementărilor vamale de care ia cunoştinţă;
o)să prezinte autorităţii vamale, ori de câte ori aceasta solicită, orice informaţie privind operaţiunile derulate;
p)să elibereze titularilor operaţiunilor o factură în care să apară data şi felul prestaţiei, precum şi preţul achitat.
Art. 96
Comisionarul în vamă răspunde în solidar cu titularul operaţiunii de vămuire pentru diferenţele în minus constatate la controlul ulterior, precum şi pentru penalităţile rezultate din aceste operaţiuni.
Art. 97
Autorizaţia de comisionar în vamă poate fi anulată de Direcţia Generală a Vămilor în următoarele cazuri:
a)când se constată săvârşirea repetată a unei abateri de la legislaţia vamală;
b)când una dintre condiţiile prevăzute la art. 83 alin.(2) nu mai este îndeplinită;
c)dacă se dovedeşte că autorizaţia a fost acordată în urma furnizării unor informaţii inexacte pe care autoritatea vamală nu a avut posibilitatea să le constate;
d)când comisionarul în vamă îşi încetează activitatea;
e)dacă comisionarul în vamă nu îşi execută atribuţiile pe o perioadă de un an;
f)dacă comisionarul în vamă nu respectă regulile de funcţionare şi de securitate impuse de sistemul informatic utilizat în activitatea de vămuire a mărfurilor;
g)când comisionarul în vamă are debite faţă de autoritatea vamală şi refuză să le achite.
Art. 98
Anularea autorizaţiei de comisionar în vamă îşi produce efecte din momentul primirii comunicării deciziei de anulare de către comisionarul în vamă şi se transmite în scris tuturor birourilor vamale.
Art. 99
(1)Autorizaţia de comisionar în vamă poate fi suspendată motivat de Direcţia Generală a Vămilor pe o perioadă de până la 6 luni, dacă titularul autorizaţiei nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute la art. 95 sau dacă săvârşeşte o abatere de la reglementările vamale.
(2)Suspendarea autorizaţiei de comisionar în vamă îşi produce efecte din momentul primirii comunicării deciziei de suspendare de către comisionarul în vamă şi se transmite în scris tuturor birourilor vamale.
Art. 100
Decizia de anulare a autorizaţiei de comisionar în vamă şi decizia de suspendare a acesteia pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă.
Art. 101
Comisionarii în vamă au dreptul de a participa la reuniunile şi dezbaterile pe probleme privind activitatea vamală, organizate de autoritatea vamală.
Art. 102
Comisionarii în vamă, autorizaţi în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 626/1997, pot funcţiona pe o perioadă de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului regulament. În această perioadă vor fi autorizaţi în calitate de comisionar în vamă numai cei care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 83 alin. (2).