Titlul iii - DISPOZIŢII SPECIALE APLICABILE DIFERITELOR CATEGORII DE PRESTAŢII - Regulamentul 883/29-apr-2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 1 Februarie 2020
TITLUL III:DISPOZIŢII SPECIALE APLICABILE DIFERITELOR CATEGORII DE PRESTAŢII
Art. 17: Reşedinţa într-un alt stat membru decât statul membru competent
Persoana asigurată sau membrii familiei acesteia care îşi au reşedinţa într-un alt stat membru decât statul membru competent beneficiază în statul membru de reşedinţă de prestaţiile în natură acordate, în numele instituţiei competente, de către instituţia de la locul de reşedinţă, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care o aplică, ca şi cum ar fi fost asigurate în temeiul legislaţiei menţionate.
Art. 18: Şederea în statul membru competent, în cazul în care persoana îşi are reşedinţa într-un alt stat membru. Dispoziţii speciale aplicabile membrilor de familie ai lucrătorilor frontalieri
(1)Cu excepţia cazului în care alineatul (2) prevede altfel, persoana asigurată şi membrii familiei acesteia prevăzuţi la articolul 17 pot beneficia, de asemenea, de prestaţii în natură în timpul şederii în statul membru competent. Prestaţiile în natură se acordă de către instituţia competentă pe cheltuiala sa, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care o aplică, ca şi cum persoanele în cauză ar rezida în statul membru respectiv.
(2)Membrii de familie ai unui lucrător frontalier au dreptul la prestaţii în natură pe durata şederii lor în statul membru competent.
Cu toate acestea, în cazul în care statul membru competent este inclus în lista din anexa III, membrii de familie ai unui lucrător frontalier care îşi au reşedinţa în acelaşi stat membru ca şi lucrătorul frontalier respectiv au dreptul la prestaţii în natură în statul membru competent numai în condiţiile stabilite la articolul 19 alineatul (1).

Art. 19: Şederea în afara statului membru competent
(1)Cu excepţia cazului în care alineatul (2) prevede altfel, persoana asigurată şi membrii familiei acesteia care au drept de şedere într-un alt stat membru decât statul membru competent pot beneficia de prestaţii în natură care se dovedesc necesare din motive medicale în timpul şederii lor, luându-se în considerare natura prestaţiilor şi durata estimată a şederii. Aceste prestaţii se acordă, în numele instituţiei competente, de către instituţia de la locul de şedere, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care o aplică, ca şi cum persoanele interesate ar fi fost asigurate în temeiul legislaţiei menţionate.
(2)Comisia administrativă întocmeşte o listă de prestaţii în natură care, pentru a fi acordate în timpul unei şederi într-un alt stat membru, necesită din raţiuni practice un acord prealabil între persoana în cauză şi instituţia care furnizează îngrijirea medicală.
Art. 20: Deplasarea în scopul beneficierii de prestaţii în natură. Autorizaţia de a primi un tratament adaptat în afara statului membru de reşedinţă
(1)Cu excepţia cazului în care prezentul regulament prevede altfel, o persoană asigurată care călătoreşte în alt stat membru pentru a beneficia de prestaţii în natură în timpul şederii sale trebuie să solicite autorizarea din partea instituţiei competente.
(2)Persoana asigurată care este autorizată de către instituţia competentă să se deplaseze în alt stat membru în scopul de a primi un tratament adaptat stării sale beneficiază de prestaţiile în natură acordate, în numele autorităţii competente, de către instituţia de la locul de şedere, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care o aplică, ca şi cum ar fi fost asigurată în temeiul legislaţiei menţionate. Autorizaţia se acordă în cazul în care tratamentul respectiv se află printre prestaţiile prevăzute de legislaţia statului membru pe teritoriul căruia este rezidentă persoana în cauză şi în cazul în care acesteia nu i se poate acorda un astfel de tratament într-un termen justificat din punct de vedere medical, avându-se în vedere starea sa actuală de sănătate şi evoluţia probabilă a bolii sale.
(3)Alineatele (1) şi (2) se aplică mutatis mutandis membrilor de familie ai persoanei asigurate.
(4)În cazul în care membrii familiei unei persoane asigurate îşi au reşedinţa într-un alt stat membru decât statul membru în care îşi are reşedinţa persoana asigurată şi în cazul în care statul membru respectiv a optat pentru o rambursare pe baza unor sume fixe, costul prestaţiilor în natură prevăzute la alineatul (2) se suportă de către instituţia de la locul de reşedinţă a membrilor de familie. În acest caz, în sensul alineatului (1), instituţia de la locul de reşedinţă a membrilor de familie se consideră instituţie competentă.
Art. 21: Prestaţiile în numerar
(1)Persoana asigurată şi membrii familiei sale care îşi au reşedinţa sau au drept de şedere într-un alt stat membru decât statul membru competent beneficiază de prestaţii în numerar acordate de instituţia competentă în temeiul legislaţiei pe care o aplică. Cu toate acestea, în cadrul unui acord între instituţia competentă şi instituţia de la locul de reşedinţă sau de şedere, aceste prestaţii pot fi acordate de către instituţia de la locul de reşedinţă sau de şedere în numele instituţiei competente, în conformitate cu legislaţia statului membru competent.
(2)Instituţia competentă dintr-un stat membru a cărui legislaţie prevede că prestaţiile în numerar se calculează pe baza venitului mediu sau pe baza unei cotizaţii medii stabileşte venitul mediu sau baza de cotizare medie exclusiv în funcţie de veniturile înregistrate sau de bazele de cotizare aplicate în timpul perioadelor realizate în temeiul legislaţiei menţionate.
(3)Instituţia competentă dintr-un stat membru a cărui legislaţie prevede că prestaţiile în numerar se calculează pe baza venitului forfetar ia în considerare exclusiv venitul forfetar sau, după caz, media veniturilor forfetare corespunzătoare perioadelor realizate în temeiul legislaţiei menţionate.
(4)Alineatele (2) şi (3) se aplică mutatis mutandis în cazurile în care legislaţia aplicată de către instituţia competentă defineşte o anumită perioadă de referinţă, care corespunde în totalitate sau parţial perioadelor pe care persoana în cauză le-a realizat în temeiul legislaţiei unui alt stat membru sau altor state membre.
Art. 22: Solicitanţii de pensie
(1)Persoana asigurată care, la prezentarea sau la examinarea unei cereri de pensie, îşi pierde dreptul la prestaţii în natură în temeiul legislaţiei ultimului stat membru competent, îşi păstrează dreptul la prestaţii în natură în temeiul legislaţiei statului membru în care îşi are reşedinţa, în cazul în care solicitantul de pensie îndeplineşte condiţiile privind asigurarea prevăzută de legislaţia statului membru menţionat la alineatul (2). Membrii de familie ai solicitantului de pensie beneficiază, de asemenea, de prestaţii în natură în statul membru de reşedinţă.
(2)Cheltuielile legate de prestaţiile în natură sunt suportate de instituţia din statul membru care, în cazul acordării pensiei, ar deveni competent prin aplicarea articolelor 23-25.
Art. 23: Dreptul la prestaţii în natură în temeiul legislaţiei statului membru de reşedinţă
O persoană care primeşte o pensie sau pensii în temeiul legislaţiei unuia sau mai multor state membre, dintre care unul este statul membru de reşedinţă şi care are dreptul la prestaţii în natură în temeiul legislaţiei statului membru respectiv, beneficiază, împreună cu membrii familiei sale, de aceste prestaţii în natură acordate de şi în numele instituţiei de la locul de reşedinţă, ca şi cum persoana în cauză ar avea dreptul la pensie numai în temeiul legislaţiei statului membru respectiv.
Art. 24: Absenţa dreptului la prestaţii în natură în temeiul legislaţiei statului membru de reşedinţă
(1)Persoana care primeşte una sau mai multe pensii în temeiul legislaţiei unuia sau mai multor state membre şi care nu beneficiază de prestaţii în natură în temeiul legislaţiei statului membru de reşedinţă are totuşi dreptul la prestaţii, pentru sine şi pentru membrii familiei sale, în măsura în care ar avea acest drept în temeiul legislaţiei statului membru sau, cel puţin, al unuia dintre statele membre cărora le revine rolul de a-i acorda pensia, în cazul în care şi-a avut reşedinţa în statul membru respectiv. Prestaţiile în natură se acordă, în numele instituţiei prevăzute la alineatul (2), de către instituţia de la locul de reşedinţă, ca şi cum persoana în cauză ar beneficia de pensie şi de prestaţii în natură în temeiul legislaţiei statului membru respectiv.
(2)În cazurile prevăzute la alineatul (1), costul prestaţiilor în natură este suportat de instituţia stabilită în conformitate cu regulile următoare:
a)în cazul în care titularul de pensie are dreptul la prestaţii în natură în temeiul legislaţiei unui singur stat membru, costul este suportat de instituţia competentă din statul membru respectiv;
b)în cazul în care titularul de pensie are dreptul la prestaţii în natură în temeiul legislaţiei a două sau mai multe state membre, costul acestora este suportat de instituţia competentă din statul membru în temeiul legislaţiei căruia persoana respectivă s-a aflat pentru perioada de timp cea mai lungă; în cazul în care aplicarea acestei reguli are ca efect atribuirea sarcinii de a acorda prestaţii mai multor instituţii, sarcina îi revine acelei instituţii care aplică legislaţia sub incidenţa căreia s-a aflat titularul de pensie ultima dată.
Art. 25: Pensiile prevăzute de legislaţia unuia sau mai multor state membre, altele decât statul membru de reşedinţă, în timp ce persoana în cauză beneficiază de prestaţii în natură într-un alt stat membru decât statul membru de reşedinţă
În cazul în care persoana care primeşte una sau mai multe pensii în temeiul legislaţiei unuia sau mai multor state membre îşi are reşedinţa într-un stat membru în conformitate cu legislaţia căruia dreptul la prestaţii în natură nu este condiţionat de existenţa perioadelor de asigurare, de activitate salariată sau independentă, şi nu primeşte o pensie din partea statului membru respectiv, costul prestaţiilor în natură care i se acordă acesteia şi membrilor familiei sale este suportat de instituţia dintr-unul din statele membre competente cu privire la pensiile sale, stabilită în conformitate cu articolul 24 alineatul (2), în măsura în care titularul de pensie şi membrii familiei sale ar avea dreptul la aceste prestaţii, în cazul în care ar rezida în statul membru respectiv.
Art. 26: Membrii de familie care îşi au reşedinţa într-un alt stat membru decât cel în care îşi are reşedinţa titularul de pensie
Membrii familiei unei persoane care primeşte una sau mai multe pensii în temeiul legislaţiei unuia sau mai multor state membre au dreptul, în cazul în care îşi au reşedinţa într-un alt stat membru decât cel în care îşi are reşedinţa titularul de pensie, la prestaţii în natură acordate de instituţia de la locul lor de reşedinţă, în conformitate cu legislaţia pe care aceasta o aplică, în măsura în care titularul de pensie are dreptul la prestaţii în natură în temeiul legislaţiei unui stat membru. Costurile prestaţiilor sunt suportate de instituţia competentă răspunzătoare de costurile prestaţiilor în natură acordate titularului de pensie în statul membru în care acesta îşi are reşedinţa.
Art. 27: Şederea titularului de pensie sau a membrilor familiei sale într-un alt stat membru decât statul membru de reşedinţă. Şederea în statul membru competent. Autorizarea tratamentului necesar în afara statului membru de reşedinţă
(1)Articolul 19 se aplică mutatis mutandis persoanei care primeşte una sau mai multe pensii în temeiul legislaţiei unuia sau mai multor state membre şi care beneficiază de o prestaţie în natură în temeiul legislaţiei unuia dintre statele membre care îi acordă pensia sau pensiile, sau membrilor familiei acesteia, care au drept de şedere într-un alt stat membru decât cel în care sunt rezidenţi.
(2)Articolul 18 alineatul (1) se aplică mutatis mutandis persoanelor prevăzute la alineatul (1), în cazul în care au drept de şedere în statul membru în care este situată autoritatea competentă responsabilă de costul prestaţiilor în natură acordate titularului de pensie în statul membru de reşedinţă şi în cazul în care statul membru menţionat a optat pentru această soluţie şi este inclus pe lista din anexa IV.
(3)Articolul 20 se aplică mutatis mutandis unui titular de pensie şi membrilor săi de familie care au drept de şedere într-un alt stat membru decât cel în care îşi au reşedinţa, cu scopul de a primi acolo tratamentul adaptat stării lor.
(4)Cu excepţia cazului în care alineatul (5) prevede altfel, costul prestaţiilor în natură prevăzute la alineatele (1) - (3) se suportă de către instituţia competentă răspunzătoare de costul prestaţiilor în natură acordate titularului de pensie în statul membru de reşedinţă.
(5)Costul prestaţiilor în natură prevăzute la alineatul (3) se suportă de către instituţia de la locul de reşedinţă al titularului de pensie sau al membrilor familiei sale, în cazul în care aceste persoane îşi au reşedinţa într-un stat membru care a optat pentru rambursare pe baza unor sume fixe. În aceste cazuri, în sensul alineatului (3), instituţia de la locul de reşedinţă a titularului de pensie sau al membrilor familiei sale se consideră instituţie competentă.
Art. 28: Dispoziţii speciale aplicabile lucrătorilor frontalieri pensionaţi
(1)Lucrătorul frontalier care s-a pensionat din motive de limită de vârstă sau de invaliditate are dreptul ca, în caz de boală, să continue să beneficieze de prestaţii în natură în statul membru în care şi-a desfăşurat ultima dată activitatea salariată sau independentă, în măsura în care aceste prestaţii reprezintă o continuare a tratamentului care a început în statul membru respectiv. «Continuare a tratamentului» înseamnă continuarea investigării, diagnosticării şi tratamentului unei boli pe parcursul întregii ei durate.
Primul paragraf se aplică mutatis mutandis membrilor de familie ai fostului lucrător frontalier cu excepţia cazului în care statul membru în care lucrătorul frontalier şi-a desfăşurat ultima dată activitatea este inclus în lista din anexa III.

(2)Titularul de pensie care, în cei cinci ani care au precedat data propriu-zisă a pensionării pentru limită de vârstă sau invaliditate, a desfăşurat o activitate salariată sau independentă ca lucrător frontalier timp cel puţin doi ani, are dreptul la prestaţii în natură în statul membru în care a desfăşurat activitatea salariată sau independentă ca lucrător frontalier, în cazul în care statul membru respectiv, precum şi statul membru în care este situată instituţia competentă responsabilă de costul prestaţiilor în natură acordate titularului de pensie în statul membru de reşedinţă au optat pentru această formulă şi ambele se află pe lista din anexa V.
(3)Alineatul (2) se aplică mutatis mutandis membrilor de familie ai unui fost lucrător frontalier sau urmaşilor acestuia, în cazul în care, în timpul perioadelor prevăzute la alineatul (2), aceştia aveau dreptul la prestaţii în natură în temeiul articolului 18 alineatul (2), chiar dacă lucrătorul frontalier a decedat înainte de începerea pensiei, cu condiţia ca acesta să fi desfăşurat o activitate salariată sau independentă ca lucrător frontalier timp de cel puţin doi ani în cei cinci ani care i-au precedat decesul.
(4)Alineatele (2) şi (3) se aplică până când persoana în cauză intră sub incidenţa legislaţiei unui stat membru, pe baza unei activităţi salariate sau independente.
(5)Costul prestaţiilor în natură prevăzute la alineatele (1) - (3) se suportă de către instituţia competentă responsabilă de costul prestaţiilor în natură acordate titularului de pensie sau urmaşilor acestuia în statul membru respectiv.
Art. 29: Prestaţiile în numerar pentru titularii de pensii
(1)Prestaţiile în numerar se plătesc persoanei care primeşte una sau mai multe pensii în temeiul legislaţiei unuia sau mai multor state membre de către instituţia competentă a statului membru în care este situată instituţia competentă răspunzătoare de costul prestaţiilor în natură acordate titularului de pensie în statul membru de reşedinţă. Articolul 21 se aplică mutatis mutandis.
(2)Alineatul (1) se aplică, de asemenea, membrilor familiei titularului pensiei.
Art. 30: Cotizaţiile titularilor de pensii
(1)Instituţia unui stat membru care aplică o legislaţie ce prevede reţineri ale cotizaţiilor pentru prestaţiile de boală, de maternitate şi de paternitate asimilate poate solicita şi recupera aceste cotizaţii, calculate în conformitate cu legislaţia pe care o aplică, numai în măsura în care cheltuielile legate de prestaţiile acordate în temeiul articolelor 23-26 se suportă de către o instituţie din statul membru menţionat.
(2)Dacă, în cazurile prevăzute la articolul 25, titularul de pensie trebuie să plătească contribuţii sau, dacă suma corespunzătoare trebuie să îi fie reţinută pentru a fi acoperite prestaţiile de boală, de maternitate şi de paternitate asimilate, în conformitate cu legislaţia statului membru în care îşi are reşedinţa, aceste cotizaţii nu pot fi recuperate în temeiul respectivei reşedinţe.
Art. 31: Dispoziţie generală
Articolele 23-30 nu sunt aplicabile titularului de pensie sau membrilor familiei sale în cazul în care persoana în cauză beneficiază de prestaţii în conformitate cu legislaţia unui stat membru pe baza unei activităţi salariate sau independente. Într-un asemenea caz, în sensul prezentului capitol, persoana în cauză este supusă articolelor 17-21.
Art. 32: Reguli de prioritate privind dreptul la prestaţii în natură.
Dispoziţie specială privind dreptul membrilor de familie la prestaţii în statul membru de reşedinţă
(1)Un drept autonom la prestaţii în natură, care rezultă din legislaţia unui stat membru sau din prezentul capitol, are prioritate faţă de un drept la prestaţii derivat de care beneficiază membrii de familie. În schimb, un drept derivat la prestaţii în natură are prioritate faţă de drepturile autonome, în cazul în care dreptul autonom din statul membru de reşedinţă rezultă direct şi exclusiv din faptul că persoana în cauză este rezidentă în statul membru respectiv.
(2)În cazul în care membrii familiei unei persoane asigurate sunt rezidenţi într-un stat membru, în temeiul legislaţiei căruia dreptul la prestaţii în natură nu se acordă sub rezerva condiţiilor de asigurare, de activitate salariată sau independentă, prestaţiile în natură se acordă în numele instituţiei competente din statul membru în care sunt rezidenţi, în măsura în care celălalt soţ sau persoana în îngrijirea căreia se află copiii persoanei asigurate desfăşoară o activitate salariată sau independentă în statul membru respectiv sau primeşte o pensie din partea acelui stat membru, în temeiul unei activităţi salariate sau independente.
Art. 33: Prestaţii în natură substanţiale
(1)Persoana asigurată căreia i s-a recunoscut, pentru sine sau pentru un membru al familiei sale, dreptul la o proteză, la un aparat mare sau alte prestaţii în natură substanţiale, de către instituţia unui stat membru, înainte de a fi asigurată în temeiul legislaţiei aplicate de instituţia unui alt stat membru, beneficiază de aceste prestaţii în numele primei instituţii, chiar dacă acestea au fost acordate atunci când persoana menţionată este deja asigurată în temeiul legislaţiei aplicate de a doua instituţie.
(2)Comisia administrativă întocmeşte lista prestaţiilor reglementate de alineatul (1).
Art. 34: Cumulul de prestaţii pentru îngrijirea pe termen lung
(1)În cazul în care beneficiarul unei prestaţii în numerar pentru îngrijirea pe termen lung, care trebuie considerate prestaţii de boală şi, prin urmare, se acordă de către statul membru competent pentru plata prestaţiilor în numerar în temeiul articolului 21 sau 29, poate să beneficieze concomitent şi în condiţiile prezentului capitol de prestaţii în natură destinate aceluiaşi scop din partea instituţiei de la locul de reşedinţă sau de şedere dintr-un alt stat membru, iar o instituţie din primul stat membru este, de asemenea, solicitată să ramburseze costul acestei prestaţii în natură în temeiul articolului 35, se aplică dispoziţia generală privind prevenirea cumulului de prestaţii prevăzută la articolul 10 numai cu următoarea restricţie: dacă persoana în cauză solicită şi primeşte prestaţiile în natură la care are dreptul, valoarea prestaţiei în numerar se reduce cu valoarea prestaţiei în natură care este sau poate fi solicitată de la instituţia competentă din primul stat membru care trebuie să ramburseze costurile.
(2)Comisia administrativă întocmeşte o listă a prestaţiilor în numerar şi în natură cărora li se aplică alineatul (1).
(3)Două sau mai multe state membre, sau autorităţile lor competente pot conveni asupra altor dispoziţii sau asupra dispoziţiilor complementare care nu pot fi totuşi mai puţin favorabile pentru persoanele în cauză decât cele prevăzute la alineatul (1).
Art. 35: Rambursările între instituţii
(1)Prestaţiile în natură acordate de instituţia unui stat membru în numele instituţiei unui alt stat membru, în temeiul prezentului capitol, determină rambursarea integrală.
(2)Rambursările prevăzute la alineatul (1) se stabilesc şi se realizează în conformitate cu modalităţile prevăzute în regulamentul de aplicare, fie la prezentarea dovezii cheltuielilor reale, fie pe baza unor sume forfetare pentru statele membre ale căror structuri juridice sau administrative fac inadecvată rambursarea pe baza cheltuielilor reale.
(3)Două sau mai multe state membre şi autorităţile lor competente pot conveni cu privire la alte metode de rambursare sau pot renunţa la orice rambursare între instituţiile aflate sub jurisdicţia lor.
Art. 36: Dreptul la prestaţii în natură şi în numerar
(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor mai favorabile ale alineatelor (2) şi (2a) din prezentul articol, articolul 17, articolul 18 alineatul (1), articolul 19 alineatul (1) şi articolul 20 alineatul (1) se aplică, de asemenea, prestaţiilor pentru accidente de muncă sau boli profesionale.

(2)Persoana care a suferit un accident de muncă sau a contractat o boală profesională şi care îşi are reşedinţa sau are drept de şedere într-un alt stat membru decât statul membru competent beneficiază de prestaţii în natură speciale în cadrul regimului care acoperă accidente de muncă şi boli profesionale acordate, în numele instituţiei competente, de instituţia de la locul de reşedinţă sau de şedere în conformitate cu legislaţia pe care aceasta o aplică, ca şi cum persoana respectivă ar fi fost asigurată în temeiul legislaţiei menţionate.
(2a) Instituţia competentă nu poate refuza acordarea autorizaţiei prevăzute la articolul 20 alineatul (1) unei persoane asigurate care a suferit un accident la locul de muncă sau care a contractat o boală profesională şi care are dreptul la prestaţii din partea instituţiei respective, în cazul în care nu i se poate acorda un tratament adecvat stării sale de sănătate în statul membru pe teritoriul căruia îşi are reşedinţa, într-un termen justificat din punct de vedere medical, avându-se în vedere starea sa actuală de sănătate şi evoluţia probabilă a bolii.

(3)Articolul 21 se aplică, de asemenea, prestaţiilor prevăzute în prezentul capitol.
Art. 37: Cheltuieli de transport
(1)Instituţia competentă dintr-un stat membru a cărui legislaţie prevede acoperirea cheltuielilor de transport pentru victima unui accident de muncă sau o persoană care suferă de o boală profesională, până la locul de reşedinţă al acesteia sau până la o instituţie spitalicească, suportă aceste cheltuieli până la locul respectiv aflat într-un alt stat membru în care persoana îşi are reşedinţa, în măsura în care instituţia respectivă a autorizat în prealabil transportul, luând în considerare elementele care îl justifică. Această autorizare nu se solicită în cazul unui lucrător frontalier.
(2)Instituţia competentă dintr-un stat membru, a cărui legislaţie prevede acoperirea cheltuielilor pentru transportul cadavrului unei persoane care a decedat într-un accident de muncă până la locul înhumării, suportă aceste cheltuieli până la locul corespunzător dintr-un alt stat membru în care era rezidentă persoana decedată în momentul accidentului, în conformitate cu legislaţia pe care o aplică.
Art. 38: Prestaţiile de boală profesională, în cazul în care persoana care suferă de această boală a fost expusă aceluiaşi risc în mai multe state membre
În cazul în care, în temeiul legislaţiei a două sau mai multe state membre, o persoană care a contractat o boală profesională a desfăşurat o activitate care, prin natura sa, poate provoca boala respectivă, prestaţiile pe care persoana sau urmaşii săi o pot solicita se acordă exclusiv în temeiul legislaţiei ultimului dintre statele membre ale căror condiţii sunt îndeplinite.
Art. 39: Agravarea unei boli profesionale
În cazul agravării unei boli profesionale, pentru care o persoană care suferă de această boală a beneficiat sau beneficiază de prestaţii în temeiul legislaţiei unui stat membru, se aplică următoarele dispoziţii:
(a)în cazul în care persoana în cauză, din momentul în care beneficiază de prestaţii, nu a desfăşurat, în temeiul legislaţiei unui alt stat membru, o activitate salariată sau independentă care să poată provoca sau agrava boala respectivă, instituţia competentă din primul stat membru suportă costul prestaţiei în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care o aplică, luând în considerare agravarea bolii;
(b)în cazul în care persoana interesată, din momentul în care beneficiază de prestaţii, a desfăşurat o astfel de activitate în temeiul legislaţiei unui alt stat membru, instituţia competentă din primul stat membru suportă costul prestaţiilor în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care o aplică, fără a lua în considerare agravarea bolii. Instituţia competentă din al doilea stat membru acordă un supliment persoanei interesate, a cărui valoare este egală cu diferenţa dintre valoarea prestaţiilor cuvenite după agravarea bolii şi valoarea care ar fi fost cuvenită înainte de agravare, în conformitate cu legislaţia pe care o aplică, în cazul în care boala respectivă s-a declanşat în temeiul legislaţiei statului membru respectiv.
(c)clauzele privind reducerea, suspendarea sau retragerea, prevăzute de legislaţia unui stat membru, nu sunt opozabile beneficiarului prestaţiilor acordate de instituţiile din două state membre, în conformitate cu litera (b).
Art. 40: Reguli pentru luarea în considerare a particularităţilor unor legislaţii
(1)În cazul în care nu există o asigurare împotriva accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale în statul membru în care persoana în cauză îşi are reşedinţa sau are drept de şedere sau în cazul în care există o astfel de asigurare, dar nu există o instituţie responsabilă pentru acordarea de prestaţii în natură, aceste prestaţii sunt acordate de către instituţia de la locul de reşedinţă sau de şedere care este responsabilă de acordarea prestaţiilor în natură în caz de boală.
(2)În cazul în care în statul membru competent nu există o asigurare împotriva accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, dispoziţiile prezentului capitol privind prestaţiile în natură se aplică, cu toate acestea, unei persoane care are drept la prestaţii în caz de boală, de maternitate sau de paternitate asimilate, în temeiul legislaţiei statului membru respectiv, dacă persoana suferă un accident la locul de muncă sau suferă de o boală profesională, pe durata rezidenţei sau şederii în alt stat membru. Costurile se suportă de către instituţia care este competentă pentru prestaţiile în natură, în temeiul legislaţiei statului membru competent.
(3)Articolul 5 se aplică instituţiei competente dintr-un stat membru în ceea ce priveşte asimilarea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale care au apărut sau au fost înregistrate ulterior în temeiul legislaţiei unui alt stat membru, atunci când se evaluează gradul de incapacitate, dreptul la prestaţii sau valoarea acestora, în cazul în care se îndeplinesc următoarele condiţii:
a)accidentul la locul de muncă sau boala profesională, care a apărut sau a fost înregistrată anterior în temeiul legislaţiei pe care o aplică nu a dat naştere indemnizaţiei
şi
b)nu se cuvine nici o compensaţie privind un accident la locul de muncă sau o boală profesională, care a apărut sau a fost confirmată ulterior, în temeiul legislaţiei celuilalt stat membru, în conformitate cu care a apărut sau a fost confirmat accidentul de muncă sau boala profesională.
Art. 41: Rambursările între instituţii
(1)Articolul 35 se aplică şi prestaţiilor prevăzute de prezentul capitol, iar rambursările se realizează pe baza costurilor reale.
(2)Două sau mai multe state membre sau autorităţile lor competente, pot să prevadă alte metode de rambursare sau să renunţe la orice rambursare între instituţiile aflate sub jurisdicţia lor.
Art. 42: Dreptul la ajutor de deces, atunci când decesul survine sau când beneficiarul îşi are reşedinţa într-un alt stat membru decât statul membru competent
(1)În cazul în care persoana asigurată sau un membru al familiei sale decedează într-un alt stat membru decât statul membru competent, decesul se consideră a fi survenit în statul membru competent.
(2)Instituţia competentă este obligată să acorde ajutorul de deces, care se plăteşte în temeiul legislaţiei pe care o aplică, chiar dacă beneficiarul îşi are reşedinţa într-un alt stat membru decât statul membru competent.
(3)Alineatele (1) şi (2) se aplică, de asemenea, în cazul în care decesul este rezultatul unui accident de muncă sau al unei boli profesionale.
Art. 43: Acordarea de ajutoare în cazul decesului titularului pensiei
(1)În cazul decesului titularului pensiei datorate în temeiul legislaţiei unui stat membru sau al pensiilor datorate în temeiul legislaţiei a două sau mai multor state membre, în cazul în care respectivul titular al pensiei îşi avea reşedinţa într-un alt stat membru decât cel în care este situată instituţia responsabilă de costul prestaţiilor în natură prevăzute la articolele 24 şi 25, ajutorul de deces plătibil în temeiul legislaţiei aplicate de instituţia respectivă este suportat de aceasta, ca şi cum, în momentul decesului, titularul pensiei şi-ar fi avut reşedinţa în statul membru în care este situată instituţia.
(2)Alineatul (1) se aplică mutatis mutandis membrilor familiei titularului unei pensii.
Art. 44: Persoane cărora li se aplică doar legislaţia de tip A
(1)În sensul prezentului capitol, “legislaţie de tip A" înseamnă orice legislaţie în temeiul căreia valoarea prestaţiilor de invaliditate este independentă de durata perioadelor de asigurare sau de rezidenţă şi care este inclusă explicit în anexa VI de către statul membru competent, iar “legislaţia de tip B" înseamnă orice altă legislaţie.
(2)Persoana care, succesiv sau alternativ, a fost supusă legislaţiei a două sau mai multe state membre şi care a realizat perioade de asigurare sau de rezidenţă exclusiv în temeiul legislaţiilor de tip A are dreptul la prestaţii doar din partea instituţiei din statul membru a cărui legislaţie era aplicabilă în momentul în care a apărut incapacitatea de muncă urmată de invaliditate, ţinând seama, după caz, de articolul 45, şi beneficiază de aceste prestaţii în conformitate cu legislaţia respectivă.
(3)Persoana care nu are dreptul la prestaţii în aplicarea dispoziţiilor alineatului (2) beneficiază de prestaţiile la care are încă dreptul, în temeiul legislaţiei altui stat membru, ţinând seama, după caz, de articolul 45.
(4)În cazul în care legislaţia prevăzută la alineatul (2) sau (3) prevede clauze de reducere, suspendare sau retragere a prestaţiilor de invaliditate în cazul cumulului cu prestaţii de alt tip, în sensul articolului 53 alineatul (2), sau cu alte venituri, se aplică mutatis mutandis articolul 53 alineatul (3) şi articolul 55 alineatul (3).
Art. 45: Dispoziţii speciale privind cumularea perioadelor
Instituţia competentă dintr-un stat membru a cărui legislaţie condiţionează dobândirea, menţinerea sau recuperarea dreptului la prestaţii de realizarea perioadelor de asigurare sau rezidenţă aplică mutatis mutandis articolul 51 alineatul (1), în cazul în care acest lucru este necesar.
Art. 46: Persoane care sunt supuse numai legislaţiilor de tip B sau legislaţiilor de tip A şi B
(1)Persoana care, în mod succesiv sau alternativ, a fost supusă legislaţiilor a două sau mai multe state membre, dintre care cel puţin una nu este de tip A, are dreptul la prestaţii în temeiul capitolului 5, care se aplică mutatis mutandis, luându-se în considerare alineatul (3).
(2)Cu toate acestea, în cazul în care persoana interesată a fost anterior supusă unei legislaţii de tip B şi suferă de incapacitate de muncă ce conduce la invaliditate în timp ce este supusă unei legislaţii de tip A, persoana respectivă are dreptul la prestaţii în conformitate cu articolul 44, în măsura în care:
- îndeplineşte condiţiile impuse exclusiv de legislaţia respectivă sau de altele de acelaşi tip, ţinând seama, după caz, de articolul 45, dar fără a recurge la perioade de asigurare sau de rezidenţă realizate în temeiul unei legislaţii de tip B
şi
- nu solicită eventuale drepturi la prestaţii pentru limită de vârstă, ţinând seama de articolul 50 alineatul (1).
(3)Decizia luată de o instituţie a unui stat membru cu privire la gradul de invaliditate al unui solicitant este obligatorie pentru instituţia oricărui alt stat membru interesat, în cazul în care în anexa VII se recunoaşte concordanţa dintre legislaţia acestor state membre cu privire la condiţiile referitoare la gradul de invaliditate.
Art. 47: Agravarea invalidităţii
(1)În cazul agravării unei invalidităţi pentru care persoana beneficiază de prestaţii în temeiul legislaţiei unuia sau mai multor state membre, se aplică următoarele dispoziţii, luându-se în considerare agravarea:
a)prestaţiile se acordă în conformitate cu capitolul 5, care se aplică mutatis mutandis;
b)cu toate acestea, în cazul în care persoana interesată a intrat sub incidenţa a două sau mai multe legislaţii de tip A şi, din momentul în care beneficiază de prestaţie, nu a fost supusă legislaţiei altui stat membru, prestaţia se acordă în conformitate cu articolul 44 alineatul (2).
(2)În cazul în care valoarea totală a prestaţiei sau prestaţiilor plătibile în temeiul alineatului (1) este mai mică decât valoarea prestaţiei de care beneficia persoana în cauză în numele instituţiei anterior competente, instituţia respectivă îi plăteşte un supliment, egal cu diferenţa dintre cele două valori.
(3)În cazul în care persoana în cauză nu are dreptul la prestaţii în numele unei instituţii din alt stat membru, instituţia competentă din statul membru care era anterior competent acordă prestaţiile în conformitate cu legislaţia pe care o aplică, ţinând seama de agravarea invalidităţii şi, după caz, de articolul 45.
Art. 48: Convertirea prestaţiilor de invaliditate în prestaţii pentru limită de vârstă
(1)Prestaţiile de invaliditate se convertesc, după caz, în prestaţii pentru limită de vârstă, în condiţiile prevăzute de legislaţia sau legislaţiile în temeiul căreia sau cărora sunt acordate şi în conformitate cu capitolul 5.
(2)În cazul în care persoana care primeşte prestaţii de invaliditate poate revendica prestaţii de limită de vârstă, în temeiul legislaţiei unuia sau mai multor alte state membre, în conformitate cu articolul 50, orice instituţie care este responsabilă pentru furnizarea prestaţiilor de invaliditate, în conformitate cu legislaţia unui stat membru, continuă să acorde acelei persoane prestaţiile de invaliditate la care aceasta are dreptul, în temeiul legislaţiei pe care o aplică, până când alineatul (1) devine aplicabil în ceea ce priveşte instituţia respectivă sau atât timp cât persoana în cauză îndeplineşte condiţiile necesare pentru a beneficia de acestea.
(3)În cazul în care prestaţiile de invaliditate acordate în temeiul legislaţiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 44, se convertesc în prestaţii pentru limită de vârstă şi în cazul în care persoana în cauză încă nu îndeplineşte condiţiile definite de legislaţia altui sau altor state membre pentru a avea dreptul la prestaţii, persoana în cauză beneficiază de prestaţiile de invaliditate, din partea statului sau statelor membre respective, începând cu data convertirii.
Aceste prestaţii de invaliditate se acordă în conformitate cu capitolul 5, ca şi cum capitolul respectiv s-ar fi aplicat în momentul apariţiei incapacităţii de muncă ce a condus la invaliditate, până când persoana în cauză îndeplineşte condiţiile impuse de legislaţiile naţionale interesate pentru a avea dreptul la prestaţii pentru limită de vârstă sau, în cazul în care această convertire nu este prevăzută, atât timp cât persoana are dreptul la prestaţii de invaliditate, în temeiul legislaţiei sau legislaţiilor respective.
(4)Prestaţiile de invaliditate acordate în temeiul articolului 44 se recalculează în conformitate cu capitolul 5, de îndată ce beneficiarul îndeplineşte condiţiile necesare pentru acordarea dreptului la prestaţii de invaliditate în temeiul unei legislaţii de tip B sau de îndată ce beneficiază de prestaţii pentru limită de vârstă în temeiul legislaţiei unui alt stat membru.
Art. 49: Dispoziţii speciale pentru funcţionari
Articolele 6, 44, 46, 47 şi 48, precum şi articolul 60 alineatele (2) şi (3) se aplică mutatis mutandis persoanelor care beneficiază de un regim special destinat funcţionarilor.
Art. 50: Dispoziţii generale
(1)Toate instituţiile competente stabilesc dreptul la prestaţii al unei persoane, în conformitate cu toate legislaţiile statelor membre sub incidenţa cărora persoana în cauză s-a aflat, cu excepţia cazului în care persoana în cauză solicită în mod explicit amânarea acordării prestaţiilor pentru limită de vârstă în temeiul legislaţiei unuia sau mai multor state membre.
(2)În cazul în care, la un moment dat, persoana în cauză nu îndeplineşte sau nu mai îndeplineşte condiţiile definite de toate legislaţiile statelor membre sub incidenţa cărora s-a aflat, instituţiile care aplică legislaţia ale cărei condiţii sunt îndeplinite nu iau în considerare, atunci când efectuează calculul în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) litera (a) sau (b), perioadele realizate în temeiul legislaţiilor ale căror condiţii nu sunt îndeplinite sau nu mai sunt îndeplinite, dacă luarea în considerare a perioadelor menţionate permite determinarea unei valori mai mici a prestaţiei.
(3)Alineatul (2) se aplică mutatis mutandis, atunci când persoana în cauză solicită în mod explicit amânarea acordării prestaţiilor pentru limită de vârstă.
(4)Se realizează automat un nou calcul pe măsură ce sunt îndeplinite condiţiile impuse de celelalte legislaţii sau atunci când o persoană solicită acordarea unei prestaţii pentru limită de vârstă amânate în conformitate cu alineatul (1), cu excepţia cazului în care perioadele deja realizate în temeiul altor legislaţii au fost deja luate în considerare în temeiul alineatului (2) sau (3).
Art. 51: Dispoziţii speciale privind cumularea perioadelor
(1)În cazul în care legislaţia unui stat membru condiţionează acordarea anumitor prestaţii de realizarea perioadelor de asigurare exclusiv într-o anumită activitate salariată sau independentă ori într-o ocupaţie supusă unui regim special destinat salariaţilor sau persoanelor care desfăşoară activităţi independente, instituţia competentă din statul membru respectiv ia în considerare perioadele realizate în temeiul legislaţiei altor state membre numai în cazul în care au fost realizate în cadrul unui regim corespunzător sau, în caz contrar, în aceeaşi ocupaţie, ori, după caz, în aceeaşi activitate salariată sau independentă.
În cazul în care, luându-se în considerare perioadele astfel realizate, persoana în cauză nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru a beneficia de aceste prestaţii în cadrul unui regim special, aceste perioade sunt luate în considerare pentru acordarea prestaţiilor în cadrul regimului general sau, în absenţa acestuia, în cadrul regimului aplicabil muncitorilor sau angajaţilor, după caz, cu condiţia ca persoana în cauză să fi fost afiliată unuia sau altuia dintre aceste regimuri.
(2)Perioadele de asigurare realizate în cadrul unui regim special a unui stat membru sunt luate în considerare în sensul acordării prestaţiilor în cadrul regimului general sau, în absenţa acestuia, în cadrul regimului aplicabil muncitorilor sau angajaţilor, după caz, cu condiţia ca persoana în cauză să fi fost afiliată unuia sau altuia dintre aceste regimuri, chiar dacă perioadele respective au fost deja luate în considerare în cel de-al doilea stat membru, în cadrul unui regim special.
(3)În cazul în care legislaţia sau regimul specific al unui stat membru condiţionează dobândirea, menţinerea sau recuperarea dreptului la prestaţii de faptul că persoana în cauză este asigurată în momentul materializării riscului, această condiţie se consideră îndeplinită în cazul în care persoana a fost asigurată anterior în temeiul legislaţiei sau al regimului specific din acel stat membru şi, în momentul materializării riscului, este asigurată pentru acelaşi risc în temeiul legislaţiei unui alt stat membru sau, în absenţa unei astfel de asigurări, are dreptul la prestaţii pentru acelaşi risc în temeiul legislaţiei altui stat membru. Această ultimă condiţie se consideră însă îndeplinită în cazurile menţionate la articolul 57.

Art. 52: Acordarea prestaţiilor
(1)Instituţia competentă calculează valoarea prestaţiei care se acordă:
a)în temeiul legislaţiei pe care o aplică, doar în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile pentru dreptul la prestaţii, exclusiv în temeiul dreptului intern (prestaţie independentă);
b)prin calcularea unei valori teoretice şi ulterior a valorii reale (prestaţie pro-rata), după cum urmează:
(i)valoarea teoretică a prestaţiei este egală cu prestaţia pe care persoana interesată ar putea să o solicite, în cazul în care toate perioadele de asigurare şi de rezidenţă realizate în temeiul legislaţiilor celorlalte state membre s-ar fi realizat în temeiul legislaţiei pe care o aplică la data acordării prestaţiei. În cazul în care, în conformitate cu această legislaţie, valoarea prestaţiei nu depinde de durata perioadelor realizate, valoarea respectivă se consideră valoare teoretică;
(ii)instituţia competentă stabileşte apoi valoarea reală a prestaţiei pro-rata, prin aplicarea la valoarea teoretică a raportului dintre durata perioadelor realizate înaintea materializării riscului, în temeiul legislaţiei pe care o aplică, în raport cu durata totală a perioadelor realizate înaintea materializării riscului, în temeiul legislaţiilor tuturor statelor membre în cauză.
(2)Dacă este cazul, la valoarea calculată în conformitate cu alineatul (1) literele (a) şi (b), instituţia competentă aplică toate clauzele de reducere, suspendare sau retragere, în temeiul legislaţiei pe care o aplică, în limitele prevăzute de articolele 53-55.
(3)Persoana interesată are dreptul să primească din partea instituţiei competente a fiecărui stat membru în cauză cea mai mare dintre valorile calculate în conformitate cu alineatul (1) literele (a) şi(b).
(4)În cazul în care, într-un singur stat membru, calculul realizat în temeiul alineatului (1) litera (a) are ca rezultat invariabil o prestaţie autonomă egală sau mai mare decât prestaţia pro rata, calculată în conformitate cu alineatul (1) litera (b), instituţia competentă renunţă la calculul pro rata, în următoarele condiţii:
(i)astfel de situaţii sunt prevăzute în partea 1 din anexa VIII;
(ii)nicio legislaţie care cuprinde norme de interzicere a cumulului, astfel cum este prevăzut la articolele 54 şi 55, nu este aplicabilă, cu excepţia cazurilor în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 55 alineatul (2); şi
(iii)articolul 57 nu este aplicabil, în circumstanţele specifice ale cazului, pentru perioadele desfăşurate în temeiul legislaţiei unui alt stat membru.
(5)Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatelor (1), (2) şi (3), calculul pro rata nu se aplică regimurilor care acordă prestaţii pentru care perioadele de timp nu au relevanţă pentru calcul, sub rezerva regimurilor enumerate în partea 2 din anexa VIII. În astfel de situaţii, persoana în cauză are dreptul la prestaţia calculată în conformitate cu legislaţia statului membru respectiv.

Art. 53: Reguli pentru prevenirea cumulului
(1)Orice cumul al prestaţiilor de invaliditate, pentru limită de vârstă sau de urmaş, calculate sau acordate pe baza perioadelor de asigurare şi de rezidenţă realizate de aceeaşi persoană, se consideră cumul al unor prestaţii de acelaşi tip.
(2)Cumulul de prestaţii care nu pot fi considerate de acelaşi tip în sensul alineatului (1) se consideră cumul de prestaţii de tipuri diferite.
(3)În sensul clauzelor pentru prevenirea cumulului prevăzute de legislaţia unui stat membru, în cazul cumulului de prestaţii de invaliditate, pentru limită de vârstă sau de urmaş cu o prestaţie de acelaşi tip sau de un tip diferit, ori cu alte venituri, se aplică următoarele dispoziţii:
a)instituţia competentă ia în considerare prestaţiile sau veniturile dobândite într-un alt stat membru doar în cazul în care legislaţia pe care o aplică prevede luarea în considerare a prestaţiilor sau veniturilor dobândite în străinătate;
b)instituţia competentă ia în considerare valoarea prestaţiilor ce trebuie plătite de alt stat membru înaintea deducerii impozitelor, a cotizaţiilor de securitate socială şi a altor taxe sau reţineri individuale, cu excepţia cazului în care legislaţia pe care o aplică prevede aplicarea unor clauze de prevenire a cumulului după efectuarea unor astfel de deduceri, în conformitate cu modalităţile şi procedurile prevăzute în regulamentul de aplicare;
c)instituţia competentă nu ia în considerare valoarea prestaţiilor dobândite în temeiul legislaţiei unui alt stat membru acordate pe baza unei asigurări voluntare sau facultative continue;
d)în cazul în care un singur stat membru aplică clauze pentru prevenirea cumulului, deoarece persoana în cauză beneficiază de prestaţii de acelaşi tip sau de tipuri diferite în temeiul legislaţiei altor state membre sau de venituri dobândite în alte state membre, prestaţia cuvenită se poate reduce doar cu valoarea prestaţiilor sau veniturilor respective.
Art. 54: Cumulul prestaţiilor de acelaşi tip
(1)În cazul în care se cumulează prestaţii de acelaşi tip cuvenite în temeiul legislaţiei a două sau mai multe state membre, clauzele pentru prevenirea cumulului prevăzute de legislaţia unui stat membru nu se aplică în cazul unei prestaţii pro-rata.
(2)Clauzele pentru prevenirea cumulului se aplică unei prestaţii autonome, doar în cazul în care prestaţia respectivă este:
a)o prestaţie a cărei valoare nu depinde de durata perioadelor de asigurare sau rezidenţă
sau
b)o prestaţie a cărei valoare se determină în funcţie de o perioadă creditată, considerată realizată între data la care s-a produs materializarea riscului şi o dată ulterioară, care se suprapune cu:
(i)o prestaţie de acelaşi tip, cu excepţia cazului în care s-a încheiat un acord între două sau mai multe state membre pentru a se evita ca aceeaşi perioadă creditată să fie luată în considerare de mai multe ori
sau
(ii)o prestaţie de tipul prevăzut la litera (a).
Prestaţiile şi acordurile prevăzute la literele (a) şi (b) sunt enumerate în anexa IX.
Art. 55: Cumulul prestaţiilor de tipuri diferite
(1)În cazul în care beneficiul prestaţiilor de tipuri diferite sau al altor venituri implică aplicarea regulilor de prevenire a cumulului prevăzute de legislaţia statelor membre în cauză cu privire la:
a)două sau mai multe prestaţii autonome, instituţiile competente împart valorile prestaţiei sau prestaţiilor sau ale altor venituri, astfel cum au fost acestea luate în considerare, la numărul de prestaţii supuse regulilor menţionate;
Cu toate acestea, aplicarea prezentului paragraf nu poate lipsi persoana interesată de statutul său de titular de pensie, în sensul aplicării celorlalte capitole din prezentul titlu, în conformitate cu modalităţile şi procedurile prevăzute în regulamentul de aplicare;
b)una sau mai multe prestaţii pro-rata, instituţiile competente iau în considerare prestaţia sau prestaţiile sau alte venituri, precum şi toate elementele prevăzute pentru aplicarea clauzelor de prevenire a cumulului în funcţie de raportul dintre perioadele de asigurare şi de rezidenţă, întocmit pentru calculul prevăzut la articolul 52 alineatul (1) litera (b) punctul (ii);
c)una sau mai multe prestaţii autonome şi una sau mai multe prestaţii pro-rata, instituţiile competente aplică mutatis mutandis litera (a) cu privire la prestaţiile autonome şi litera (b) cu privire la prestaţiile pro-rata.
(2)Instituţia competentă nu aplică împărţirea prevăzută cu privire la prestaţiile autonome, în cazul în care legislaţia pe care o aplică prevede luarea în considerare a prestaţiilor de tip diferit şi a altui venit, precum şi a tuturor celorlalte elemente, atunci când se calculează o fracţie din valoarea acestora determinată în funcţie de raportul dintre perioadele de asigurare şi de rezidenţă prevăzute la articolul 52 alineatul (1) litera (b) punctul (ii).
(3)Alineatele (1) şi (2) se aplică mutatis mutandis în cazul în care legislaţia unuia sau mai multor state membre prevede că dreptul la o prestaţie nu poate fi dobândit în cazul în care persoana în cauză beneficiază fie de o prestaţie de un tip diferit, care se plăteşte în temeiul legislaţiei altui stat membru, fie de un alt venit.
Art. 56: Dispoziţii suplimentare pentru calcularea prestaţiilor
(1)La calcularea valorilor teoretice şi pro-rata prevăzute la articolul 52 alineatul (1) litera (b), se aplică următoarele reguli:
a)în cazul în care durata totală a perioadelor de asigurare şi de rezidenţă realizate înaintea materializării riscului, în temeiul legislaţiilor tuturor statelor membre în cauză, este mai lungă decât perioada maximă impusă de legislaţia unuia dintre aceste state membre pentru a beneficia de o prestaţie completă, instituţia competentă a statului membru respectiv ia în considerare această perioadă maximă, în locul duratei totale a perioadelor realizate. Această metodă de calcul nu are ca rezultat impunerea asupra instituţiei respective a costului unei prestaţii mai mari decât prestaţia completă prevăzută de legislaţia pe care o aplică. Această dispoziţie nu se aplică în cazul prestaţiilor a căror valoare nu depinde de durata perioadei de asigurare;
b)procedura pentru luarea în considerare a perioadelor care se suprapun este prevăzută în regulamentul de aplicare;
c)în cazul în care legislaţia unui stat membru prevede ca prestaţiile să fie calculate pe baza veniturilor, cotizaţiilor, bazelor de cotizare, majorărilor, câştigurilor sau a altor valori medii, proporţionale, forfetare sau creditate, sau o combinaţie a mai multora dintre aceste elemente, instituţia competentă:
(i)determină baza de calcul pentru prestaţii, în conformitate doar cu perioadele de asigurare realizate în temeiul legislaţiei pe care o aplică;
(ii)utilizează, pentru a determina valoarea de calculat în conformitate cu perioadele de asigurare şi de rezidenţă realizate în temeiul legislaţiei celorlalte state membre, aceleaşi elemente determinate sau înregistrate pentru perioadele de asigurare realizate în temeiul legislaţiei pe care o aplică,
în cazul în care este necesar

în conformitate cu procedurile prevăzute în anexa XI pentru statul membru în cauză.
d)În cazul în care litera (c) nu se aplică deoarece legislaţia unui stat membru prevede calcularea prestaţiei nu în funcţie de perioadele de asigurare sau de rezidenţă, ci pe baza altor elemente care nu sunt legate de timp, instituţia competentă ia în considerare, pentru fiecare perioadă de asigurare sau de rezidenţă desfăşurată în temeiul legislaţiei unui alt stat membru, valoarea capitalului acumulat, capitalul care este considerat a fi acumulat sau oricare alt element utilizat pentru calcul în temeiul legislaţiei pe care instituţia o aplică şi împărţit pe unităţile perioadelor corespunzătoare în cadrul regimului de pensii respectiv.

(2)Dispoziţiile legislaţiei unui stat membru cu privire la reevaluarea elementelor luate în considerare pentru calculul prestaţiilor se aplică, după caz, elementelor care trebuie luate în considerare de către instituţia competentă a statului membru respectiv, în conformitate cu alineatul (1), cu privire la perioadele de asigurare sau de rezidenţă realizate în temeiul legislaţiei altor state membre.
Art. 57: Perioade de asigurare sau de rezidenţă mai mici de un an
(1)Fără a aduce atingere articolului 52 alineatul (1) litera (b), instituţia dintr-un stat membru nu este obligată să acorde prestaţii pentru perioadele realizate în temeiul legislaţiei pe care o aplică, care sunt luate în considerare în momentul materializării riscului, în cazul în care:
- durata totală a perioadelor menţionate este mai mică de un an,
şi
- luându-se în considerare doar aceste perioade, nu se dobândeşte nici un drept la prestaţii în temeiul legislaţiei respective.
În sensul prezentului articol, “perioade" înseamnă toate perioadele de asigurare, de activitate salariată, de activitate independentă sau de rezidenţă, care dau dreptul la prestaţia respectivă sau o majorează în mod direct.
(2)Instituţia competentă a fiecărui stat membru în cauză ia în considerare perioadele prevăzute la alineatul (1), în sensul articolului 52 alineatul (1) litera (b) punctul (i).
(3)În cazul în care, prin aplicarea alineatului (1), toate instituţiile statelor membre interesate sunt scutite de obligaţiile ce le revin, prestaţiile se acordă exclusiv în temeiul legislaţiei ultimului dintre statele membre ale căror condiţii sunt îndeplinite, ca şi cum toate perioadele de asigurare şi de rezidenţă realizate şi luate în considerare în conformitate cu articolele 6 şi 51 alineatele (1) şi (2) ar fi fost realizate în temeiul legislaţiei statului membru respectiv.
(4)Prezentul articol nu se aplică regimurilor enumerate în partea 2 din anexa VIII.

Art. 58: Acordarea unui supliment
(1)Beneficiarului unei prestaţii căruia i se aplică prezentul capitol nu i se poate acorda, în statul membru în care îşi are reşedinţa şi în temeiul legislaţiei căruia i se plăteşte prestaţia, o prestaţie mai mică decât prestaţia minimă stabilită prin legislaţia respectivă pentru o perioadă de asigurare sau de rezidenţă egală cu toate perioadele luate în considerare pentru plata în conformitate cu prezentul capitol.
(2)Instituţia competentă a statului membru respectiv plăteşte beneficiarului, pe durata cât acesta îşi are reşedinţa pe teritoriul său, un supliment egal cu diferenţa dintre totalul prestaţiilor cuvenite în temeiul prezentului capitol şi valoarea prestaţiei minime.
Art. 59: Recalcularea şi reevaluarea prestaţiilor
(1)În cazul în care metoda de stabilire a prestaţiilor sau regulile de calculare a prestaţiilor se modifică în temeiul legislaţiei unui stat membru sau în cazul în care situaţia personală a persoanei în cauză suferă o schimbare pertinentă care, în temeiul legislaţiei respective, ar conduce la o adaptare a valorii prestaţiei, se realizează o recalculare, în conformitate cu articolul 52.
(2)Pe de altă parte, în cazul în care din cauza creşterii costului vieţii, a variaţiei nivelului veniturilor sau din alte motive ce necesită adaptarea, prestaţiile din statul membru în cauză se modifică cu un procentaj sau cu o valoare determinată, procentajul sau valoarea fixă se aplică direct prestaţiilor stabilite în conformitate cu articolul 52, fără a fi necesară o recalculare.
Art. 60: Dispoziţii speciale pentru funcţionari
(1)Articolele 6, 50, 51 alineatul (3) şi articolele 52-59 se aplică mutatis mutandis persoanelor incluse într-un regim special pentru funcţionari.
(2)Cu toate acestea, în cazul în care potrivit legislaţiei unui stat membru competent, dobândirea, acordarea, menţinerea sau recuperarea dreptului la prestaţii în temeiul unui regim special aplicabil funcţionarilor sunt condiţionate de realizarea tuturor perioadelor de asigurare în cadrul uneia sau mai multor regimuri speciale pentru funcţionari în statul membru respectiv sau de faptul că legislaţia statului membru respectiv le consideră asimilate unor astfel de perioade, instituţia competentă din statul membru respectiv ia în considerare doar perioadele care pot fi recunoscute în temeiul legislaţiei pe care o aplică.
În cazul în care, după luarea în considerare a perioadelor astfel realizate, persoana în cauză nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru a beneficia de aceste prestaţii, aceste perioade sunt luate în considerare pentru acordarea de prestaţii în cadrul regimului general sau, în absenţa acesteia, în cadrul regimului aplicabil muncitorilor sau funcţionarilor, după cum este cazul.
(3)În cazul în care, în conformitate cu legislaţia unui stat membru, prestaţiile acordate în temeiul unui regim special aplicabile funcţionarilor se calculează în temeiul ultimului salariu sau ultimelor salarii primite în timpul unei perioade de referinţă, instituţia competentă din statul membru respectiv ia în considerare, în scopul calculării, doar acele salarii, reevaluate în mod corespunzător, care au fost primite în timpul perioadei sau perioadelor când persoana în cauză a fost supusă legislaţiei respective.
Art. 61: Reguli speciale privind cumularea perioadelor de asigurare, de încadrare în muncă sau de activitate independentă
(1)Instituţia competentă dintr-un stat membru a cărui legislaţie condiţionează dobândirea, menţinerea, recuperarea sau durata dreptului la prestaţii de realizarea fie a perioadelor de asigurare, fie a perioadelor de încadrare în muncă sau de activitate independentă, ia în considerare, în măsura necesară, perioadele de asigurare, de încadrare în muncă sau de activitate independentă realizate în temeiul legislaţiei altui stat membru, ca şi cum ar fi fost realizate în temeiul legislaţiei pe care o aplică.
Cu toate acestea, în cazul în care legislaţia aplicabilă condiţionează dreptul la prestaţii de realizarea perioadelor de asigurare, a perioadelor de încadrare în muncă sau de activitate independentă realizate în temeiul legislaţiei unui alt stat membru nu sunt luate în considerare, cu excepţia cazului în care perioadele respective ar fi fost considerate perioade de asigurare, dacă ar fi fost realizate în temeiul legislaţiei aplicabile.
(2)Cu excepţia situaţiilor prevăzute la articolul 65 alineatul (5) litera (a), aplicarea alineatului (1) din prezentul articol se aplică doar în cazul în care persoana interesată a realizat cel mai recent, în conformitate cu legislaţia în temeiul căreia se solicită prestaţia:
- perioade de asigurare, în cazul în care legislaţia respectivă impune perioade de asigurare;
- perioade de încadrare în muncă, în cazul în care legislaţia respectivă impune perioade de încadrare în muncă;
sau
- perioade de activitate independentă, în cazul în care legislaţia respectivă impune perioade de activitate independentă.
Art. 62: Calcularea prestaţiilor
(1)Instituţia competentă dintr-un stat membru a cărui legislaţie prevede calcularea prestaţiilor pe baza valorii salariului sau venitului profesional anterior ia în considerare exclusiv salariul sau venitul profesional primit de către persoana în cauză pentru ultima sa activitate salariată sau independentă desfăşurată în temeiul legislaţiei menţionate.
(2)Alineatul (1) se aplică, de asemenea, în cazul în care legislaţia aplicată de instituţia competentă prevede o perioadă de referinţă definită pentru stabilirea salariului care serveşte ca bază pentru calcularea prestaţiilor şi în cazul în care, pentru întreaga perioadă sau o parte a acesteia, persoana în cauză a fost supusă legislaţiei unui alt stat membru.
(3)Prin derogare de la alineatele (1) şi (2), în ceea ce priveşte şomerii prevăzuţi la articolul 65 alineatul (5) litera (a), instituţia de la locul de reşedinţă ia în considerare salariul sau venitul profesional primit de persoana în cauză în statul membru a cărui legislaţie i s-a aplicat în cursul ultimei sale activităţi salariate sau independente, în conformitate cu regulamentul de aplicare.

Art. 63: Dispoziţii speciale pentru renunţarea la clauzele de reşedinţă
În sensul prezentului capitol, articolul 7 se aplică doar în cazurile prevăzute la articolele 64, 65 şi 65a şi în limitele stabilite de acestea.

Art. 64: Şomerii care se deplasează în alt stat membru
(1)Persoana aflată în şomaj total, care îndeplineşte condiţiile impuse de legislaţia statului membru competent pentru a avea dreptul la prestaţii şi care se deplasează în alt stat membru pentru a căuta de lucru, îşi păstrează dreptul la ajutor de şomaj în numerar, în următoarele condiţii şi în următoarele limite:
a)înaintea plecării, şomerul trebuie să se fi înregistrat ca persoană care caută de lucru şi să fi rămas la dispoziţia serviciilor de ocupare a forţei de muncă din statul membru competent timp de cel puţin patru săptămâni după ce a devenit şomer. Cu toate acestea, serviciile sau instituţiile competente pot autoriza plecarea sa înaintea expirării acestui termen;
b)şomerul trebuie să se înregistreze ca persoană care caută de lucru la serviciile de ocupare a forţei de muncă din statul membru în care s-a deplasat, să se supună procedurii de control organizate în statul membru respectiv şi să respecte condiţiile prevăzute de legislaţia acestuia. Această condiţie se consideră îndeplinită pentru perioada anterioară înregistrării, în cazul în care persoana în cauză se înregistrează în termen de şapte zile de la data la care a încetat să se afle la dispoziţia serviciilor de ocupare a forţei de muncă din statul membru din care a plecat. În cazuri excepţionale, serviciile sau instituţiile competente pot prelungi acest termen;
c)dreptul la prestaţii se menţine pe o perioadă de trei luni de la data la care şomerul a încetat să se afle la dispoziţia serviciilor de ocupare a forţei de muncă din statul membru din care a plecat, cu condiţia ca durata totală pentru care sunt acordate prestaţiile să nu depăşească durata totală a perioadei în care şomerul are dreptul la prestaţii, în temeiul legislaţiei statului membru respectiv; serviciile sau instituţiile competente pot prelungi termenul de trei luni până la maximum şase luni;
d)prestaţiile se acordă de către instituţia competentă în conformitate cu legislaţia pe care o aplică şi pe spezele sale.
(2)În cazul în care persoana interesată se întoarce în statul membru competent la expirarea termenului în care are dreptul la prestaţii în temeiul alineatului (1) litera (c) sau înainte de expirare, aceasta continuă să aibă dreptul la prestaţii în conformitate cu legislaţia statului membru respectiv. Persoana interesată pierde orice drept la prestaţii în temeiul legislaţiei statului membru competent, în cazul în care nu se întoarce acolo la expirarea termenului menţionat sau înainte de expirare, sub rezerva dispoziţiilor mai favorabile ale legislaţiei respective. În cazuri excepţionale, serviciile sau instituţiile competente pot permite persoanei în cauză să se întoarcă la o dată ulterioară, fără a-şi pierde dreptul la prestaţii.
(3)Cu excepţia cazului în care legislaţia statului membru competent este mai favorabilă, între două perioade de încadrare în muncă, perioada totală maximă în care se menţine dreptul la prestaţii, în condiţiile stabilite la alineatul (1), este de trei luni. Serviciile sau instituţiile competente pot prelungi această perioadă până la maximum şase luni.
(4)Modalităţile de schimb de informaţii, de cooperare şi de asistenţă reciprocă dintre instituţiile şi serviciile din statul membru competent şi din statul membru în care persoana se deplasează pentru a căuta de lucru sunt stabilite în regulamentul de aplicare.
Art. 65: Şomerii rezidenţi într-un alt stat membru decât statul competent
(1)Persoana care se află în şomaj parţial sau intermitent şi care, în timpul ultimei sale activităţi salariate sau independente, îşi avea reşedinţa într-un alt stat membru decât statul membru competent, se pune la dispoziţia angajatorului său ori a serviciilor de ocupare a forţei de muncă din statul membru competent. Persoana beneficiază de prestaţii în temeiul legislaţiei statului membru competent, ca şi cum ar fi rezidentă în statul membru respectiv. Aceste prestaţii se furnizează de către instituţia statului membru competent.
(2)Persoana aflată în şomaj total care, în timpul ultimei sale activităţi salariate sau independente, îşi avea reşedinţa într-un alt stat membru decât statul membru competent şi care continuă să îşi aibă reşedinţa în statul membru respectiv sau se întoarce în statul membru respectiv, se pune la dispoziţia serviciilor de ocupare a forţei de muncă din statul membru de reşedinţă. Fără a aduce atingere articolului 64, persoana aflată în şomaj total poate, ca măsură suplimentară, să se pună la dispoziţia serviciilor de ocupare a forţei de muncă din statul membru în care şi-a desfăşurat ultima activitate salariată sau independentă.
Persoana aflată în şomaj, care nu este lucrător frontalier şi care nu se întoarce în statul membru de reşedinţă, se pune la dispoziţia serviciilor de ocupare a forţei de muncă din statul membru a cărui legislaţie i s-a aplicat ultima dată.
(3)Şomerul prevăzut la alineatul (2) prima teză se înregistrează ca persoană care caută de lucru la serviciile de ocupare a forţei de muncă din statul membru în care este rezidentă. Acesta se supune procedurii de control organizate în statul membru respectiv şi respectă condiţiile stabilite de legislaţia statului membru respectiv. În cazul în care şomerul decide să se înregistreze ca persoană care caută de lucru şi în statul membru în care a desfăşurat ultima dată o activitate salariată sau independentă, acesta trebuie să respecte obligaţiile aplicabile în statul respectiv.
(4)Punerea în aplicare a alineatului (2) a doua teză şi a alineatului (3) a doua teză, precum şi modalităţile de schimb de informaţii, de cooperare şi de asistenţă reciprocă dintre instituţiile şi serviciile din statul membru de reşedinţă şi din statul membru în care persoana a desfăşurat ultima dată o activitate profesională sunt prevăzute în regulamentul de aplicare.
(5)_
a)Şomerul prevăzut la alineatul (2) prima şi a doua teză beneficiază de prestaţii în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei din statul membru de reşedinţă, ca şi cum ar fi fost supus legislaţiei respective în timpul ultimei sale activităţi salariate sau independente. Aceste prestaţii se acordă de către instituţia de la locul de reşedinţă.
b)Cu toate acestea, un lucrător care nu este lucrător frontalier şi care a primit prestaţii în numele instituţiei competente din statul membru a cărui legislaţie i s-a aplicat ultima oară beneficiază mai întâi, la întoarcerea în statul membru de reşedinţă, de prestaţii în conformitate cu articolul 64, acordarea de prestaţii în conformitate cu litera (a) fiind suspendată pe perioada în care lucrătorul primeşte prestaţii în temeiul legislaţiei care i s-a aplicat ultima dată.
(6)Prestaţiile acordate de instituţia de la locul de reşedinţă în temeiul alineatului (5) rămân în sarcina acesteia. Cu toate acestea, sub rezerva alineatului (7), instituţia competentă din statul membru a cărui legislaţie s-a aplicat persoanei ultima dată, rambursează instituţiei de la locul de reşedinţă întreaga valoare a prestaţiilor acordate de către această din urmă instituţie în primele trei luni de indemnizaţie. Valoarea rambursării în timpul acestei perioade nu poate fi mai mare decât valoarea care se plăteşte, în caz de şomaj, în aplicarea legislaţiei statului membru competent. În cazul prevăzut la alineatul (5) litera (b), perioada în care sunt furnizate prestaţii în temeiul articolului 64 se deduce din perioada prevăzută în prezentul alineat teza a doua. Modalităţile de rambursare sunt prevăzute în regulamentul de aplicare.
(7)Cu toate acestea, perioada de rambursare prevăzută la alineatul (6) se extinde la cinci luni în cazul în care, în timpul celor 24 de luni precedente, persoana interesată a realizat perioade de încadrare în muncă sau de activitate independentă în statul membru a cărui legislaţie i s-a aplicat ultima dată, în cazul în care aceste perioade ar fi suficiente pentru a-i da dreptul la ajutor de şomaj.
(8)În sensul alineatelor (6) şi (7), două sau mai multe state membre sau autorităţile lor competente, pot să prevadă alte metode de rambursare sau să renunţe la orice rambursare între instituţiile aflate în jurisdicţia lor.
Art. 65a: Dispoziţii speciale pentru lucrătorii frontalieri care desfăşoară o activitate independentă aflaţi în şomaj total, atunci când în statul membru de reşedinţă nu există un sistem de prestaţii de şomaj care să acopere persoanele care desfăşoară activităţi independente
(1)Prin derogare de la articolul 65, o persoană aflată în şomaj total care a realizat cel mai recent, ca lucrător frontalier, perioade de asigurare în calitate de persoană care desfăşoară activităţi independente sau perioade de activitate independentă recunoscute în scopul acordării unor prestaţii de şomaj într-un alt stat membru decât statul său membru de reşedinţă şi al cărei stat membru de reşedinţă a transmis o notificare conform căreia nu există posibilitatea pentru oricare dintre categoriile de persoane care desfăşoară activităţi independente de a fi acoperite printr-un sistem de prestaţii de şomaj din statul membru respectiv se înregistrează şi se pune la dispoziţia serviciilor de ocupare a forţei de muncă din statul membru în care şi-a desfăşurat ultima activitate în calitate de persoană care desfăşoară o activitate independentă şi, în momentul în care solicită să beneficieze de prestaţii, aderă în mod continuu la condiţiile prevăzute în legislaţia acestui din urmă stat membru. Persoana aflată în şomaj total poate, ca o etapă suplimentară, să se pună la dispoziţia serviciilor de ocupare a forţei de muncă aflate în statul său membru de reşedinţă.
(2)Se furnizează prestaţii persoanei aflate în şomaj total menţionate la alineatul (1) de către statul membru sub incidenţa legislaţiei căruia s-a aflat cel mai recent, în conformitate cu legislaţia pe care o aplică respectivul stat membru.
(3)Dacă persoana aflată în şomaj total menţionată la alineatul (1) nu doreşte să se pună sau să rămână la dispoziţia serviciilor de ocupare a forţei de muncă aflate în statul membru unde şi-a desfăşurat ultima activitate după ce s-a înregistrat la aceste servicii, ci doreşte să caute un loc de muncă în statul membru de reşedinţă, se aplică mutatis mutandis articolul 64, cu excepţia alineatului (1) litera (a) din acesta. Instituţia competentă poate prelungi perioada menţionată la prima teză din articolul 64 alineatul (1) litera (c) până la sfârşitul perioadei în care persoana are dreptul la prestaţii.

Art. 66: Prestaţii
În cazul în care legislaţia care se aplică condiţionează dreptul la prestaţii prepensie de realizarea unor perioade de asigurare, de încadrare în muncă sau de activitate independentă, articolul 6 nu se aplică.
Art. 67: Membrii de familie care îşi au reşedinţa într-un alt stat membru
Persoana are dreptul la prestaţii familiale în conformitate cu legislaţia statului membru competent, inclusiv pentru membrii familiei sale care îşi au reşedinţa în alt stat membru, ca şi cum aceştia şi-ar avea reşedinţa în primul stat membru. Cu toate acestea, titularul unei pensii are dreptul la prestaţii familiale în conformitate cu legislaţia statului membru competent pentru pensia sa.
Art. 68: Reguli de prioritate în caz de cumul
(1)În cazul în care, pentru aceleaşi perioade şi pentru aceiaşi membri de familie, se prevăd prestaţii în legislaţia a mai mult de un stat membru, se aplică următoarele reguli de prioritate:
a)în cazul prestaţiilor ce se plătesc de către mai mult de un stat membru cu titluri diferite, ordinea de prioritate este după cum urmează: în primul rând, drepturile dobândite în temeiul unei activităţi salariate sau independente, în al doilea rând, drepturile dobândite în temeiul primirii unei pensii şi, în ultimul rând, drepturile dobândite în temeiul rezidenţei;
b)în cazul prestaţiilor ce se plătesc de către mai mult de un stat membru cu acelaşi titlu, ordinea de prioritate se stabileşte cu trimitere la următoarele criterii subsidiare:
(i)în cazul drepturilor dobândite în temeiul unei activităţi salariate sau independente, locul de reşedinţă al copiilor, cu condiţia să existe activitatea menţionată şi, în subsidiar, după caz, cea mai mare valoare a prestaţiilor prevăzută de legislaţiile conflictuale. În acest din urmă caz, costul prestaţiilor se împarte în conformitate cu criteriile definite în regulamentul de aplicare;
(ii)în cazul drepturilor dobândite în temeiul primirii unei pensii: locul de reşedinţă al copiilor, cu condiţia să se plătească o pensie în temeiul legislaţiei sale şi, în plus, în cazul în care este necesar, cea mai lungă perioadă de asigurare sau de rezidenţă realizată în temeiul legislaţiilor conflictuale;
(iii)în cazul drepturilor dobândite în temeiul rezidenţei: locul de reşedinţă al copiilor.
(2)În cazul cumulului de drepturi, prestaţiile familiale se acordă în conformitate cu legislaţia desemnată ca având prioritate în conformitate cu alineatul (1). Drepturile la prestaţii familiale acordate în temeiul altei sau altor legislaţii conflictuale se suspendă până la valoarea prevăzută de prima legislaţie şi se acordă, după caz, sub forma unui supliment reprezentând diferenţa, pentru partea care depăşeşte această valoare. Nu este însă necesar ca această diferenţă suplimentară să fie acordată copiilor care sunt rezidenţi într-un alt stat membru, dacă dreptul la prestaţiile în cauză se întemeiază exclusiv pe locul de reşedinţă.
(3)În cazul în care, în temeiul articolului 67, se prezintă o cerere de prestaţii familiale către instituţia competentă dintr-un stat membru a cărui legislaţie se aplică, dar nu pe baza dreptului de prioritate, în conformitate cu alineatele (1) şi (2) din prezentul articol:
a)instituţia respectivă înaintează fără întârziere cererea către instituţia competentă din statul membru a cărui legislaţie se aplică cu prioritate, informează persoana în cauză şi, fără a se aduce atingere dispoziţiilor regulamentului de aplicare cu privire la acordarea provizorie de prestaţii, furnizează, dacă este necesar, un supliment reprezentând diferenţa, prevăzut la alineatul (2);
b)instituţia competentă din statul membru a cărui legislaţie se aplică cu prioritate tratează cererea ca şi cum i-ar fi fost prezentată direct, iar data la care această cerere a fost prezentată primei instituţii se consideră data prezentării sale la instituţia prioritară.
Art. 68a: Acordarea de prestaţii
În cazul în care prestaţiile familiale nu sunt utilizate pentru întreţinerea membrilor de familie de către persoana căreia ar trebui să îi fie acordate, instituţia competentă îşi îndeplineşte obligaţiile legale, acordând aceste prestaţii persoanei fizice sau juridice care întreţine efectiv membrii de familie, la solicitarea şi prin intermediul instituţiei din statul membru de reşedinţă al acestora sau al instituţiei desemnate sau organismului stabilit în acest scop de către autoritatea competentă din statul membru de reşedinţă al acestora.

Art. 69: Dispoziţii suplimentare
(1)În cazul în care, în temeiul legislaţiei desemnate în temeiul articolelor 67 şi 68, nu se dobândeşte nici un drept la plata unor prestaţii familiale suplimentare sau speciale pentru orfani, aceste prestaţii se acordă automat şi se adaugă celorlalte prestaţii familiale dobândite în temeiul legislaţiei prevăzute anterior, în temeiul legislaţiei statului membru care i s-a aplicat lucrătorului defunct pentru perioada de timp cea mai lungă, în măsura în care dreptul a fost dobândit în temeiul legislaţiei respective. În cazul în care nu s-a dobândit nici un drept în temeiul legislaţiei respective, se examinează condiţiile pentru dobândirea unui astfel de drept în temeiul legislaţiilor celorlalte state membre şi se acordă prestaţii în ordinea descrescătoare a duratei perioadelor de asigurare sau de rezidenţă realizate în temeiul legislaţiei statelor membre respective.
(2)Prestaţiile plătite sub formă de pensii sau suplimente la pensii se acordă şi se calculează în conformitate cu capitolul 5.
Art. 70: Dispoziţii generale
(1)Prezentul articol se aplică prestaţiilor speciale în numerar de tip necontributiv, furnizate în conformitate cu legislaţia care, dat fiind domeniul său de aplicare personal, obiectivele şi condiţiile de eligibilitate, are totodată caracteristicile legislaţiei de securitate socială prevăzute la articolul 3 alineatul (1) şi ale asistenţei sociale.
(2)În sensul prezentului capitol, “prestaţii speciale în numerar de tip necontributiv" înseamnă prestaţii:
a)care sunt destinate să furnizeze:
(i)o acoperire suplimentară, de substituţie sau ancilară împotriva riscurilor acoperite de ramurile de securitate socială prevăzute la articolul 3 alineatul (1), care garantează persoanelor în cauză un venit minim de subzistenţă, avându-se în vedere situaţia economică şi socială din statul membru în cauză
sau
(ii)exclusiv protecţie specială pentru persoane cu handicap, în strânsă legătură cu mediul social al acestor persoane din statul membru în cauză
şi
b)în cazul în care finanţarea provine exclusiv din contribuţii fiscale obligatorii destinate acoperirii cheltuielilor publice generale şi condiţiile pentru atribuirea şi calcularea prestaţiilor nu depind de vreo contribuţie din partea beneficiarului acestora. Cu toate acestea, prestaţiile furnizate ca supliment al unei prestaţii de tip contributiv nu se consideră prestaţii de tip contributiv exclusiv din acest motiv
şi
c)sunt enumerate în anexa X.
(3)Articolul 7 şi celelalte capitole din prezentul titlu nu se aplică prestaţiilor prevăzute la alineatul (2) din prezentul articol.
(4)Prestaţiile prevăzute la alineatul (2) se acordă exclusiv în statul membru în care persoana în cauză este rezidentă, în conformitate cu legislaţia acestuia. Aceste prestaţii se acordă de către şi pe spezele instituţiei de la locul de reşedinţă.