Art. 50. - Art. 50: Dispoziţii generale - Regulamentul 883/29-apr-2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 1 Februarie 2020
Art. 50: Dispoziţii generale
(1)Toate instituţiile competente stabilesc dreptul la prestaţii al unei persoane, în conformitate cu toate legislaţiile statelor membre sub incidenţa cărora persoana în cauză s-a aflat, cu excepţia cazului în care persoana în cauză solicită în mod explicit amânarea acordării prestaţiilor pentru limită de vârstă în temeiul legislaţiei unuia sau mai multor state membre.
(2)În cazul în care, la un moment dat, persoana în cauză nu îndeplineşte sau nu mai îndeplineşte condiţiile definite de toate legislaţiile statelor membre sub incidenţa cărora s-a aflat, instituţiile care aplică legislaţia ale cărei condiţii sunt îndeplinite nu iau în considerare, atunci când efectuează calculul în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) litera (a) sau (b), perioadele realizate în temeiul legislaţiilor ale căror condiţii nu sunt îndeplinite sau nu mai sunt îndeplinite, dacă luarea în considerare a perioadelor menţionate permite determinarea unei valori mai mici a prestaţiei.
(3)Alineatul (2) se aplică mutatis mutandis, atunci când persoana în cauză solicită în mod explicit amânarea acordării prestaţiilor pentru limită de vârstă.
(4)Se realizează automat un nou calcul pe măsură ce sunt îndeplinite condiţiile impuse de celelalte legislaţii sau atunci când o persoană solicită acordarea unei prestaţii pentru limită de vârstă amânate în conformitate cu alineatul (1), cu excepţia cazului în care perioadele deja realizate în temeiul altor legislaţii au fost deja luate în considerare în temeiul alineatului (2) sau (3).