Art. 47. - Art. 47: Agravarea invalidităţii - Regulamentul 883/29-apr-2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0
În vigoare
Versiune de la: 1 Februarie 2020
Art. 47: Agravarea invalidităţii
(1)În cazul agravării unei invalidităţi pentru care persoana beneficiază de prestaţii în temeiul legislaţiei unuia sau mai multor state membre, se aplică următoarele dispoziţii, luându-se în considerare agravarea:
a)prestaţiile se acordă în conformitate cu capitolul 5, care se aplică mutatis mutandis;
b)cu toate acestea, în cazul în care persoana interesată a intrat sub incidenţa a două sau mai multe legislaţii de tip A şi, din momentul în care beneficiază de prestaţie, nu a fost supusă legislaţiei altui stat membru, prestaţia se acordă în conformitate cu articolul 44 alineatul (2).
(2)În cazul în care valoarea totală a prestaţiei sau prestaţiilor plătibile în temeiul alineatului (1) este mai mică decât valoarea prestaţiei de care beneficia persoana în cauză în numele instituţiei anterior competente, instituţia respectivă îi plăteşte un supliment, egal cu diferenţa dintre cele două valori.
(3)În cazul în care persoana în cauză nu are dreptul la prestaţii în numele unei instituţii din alt stat membru, instituţia competentă din statul membru care era anterior competent acordă prestaţiile în conformitate cu legislaţia pe care o aplică, ţinând seama de agravarea invalidităţii şi, după caz, de articolul 45.