Art. 37. - Art. 37: Cheltuieli de transport - Regulamentul 883/29-apr-2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 1 Februarie 2020
Art. 37: Cheltuieli de transport
(1)Instituţia competentă dintr-un stat membru a cărui legislaţie prevede acoperirea cheltuielilor de transport pentru victima unui accident de muncă sau o persoană care suferă de o boală profesională, până la locul de reşedinţă al acesteia sau până la o instituţie spitalicească, suportă aceste cheltuieli până la locul respectiv aflat într-un alt stat membru în care persoana îşi are reşedinţa, în măsura în care instituţia respectivă a autorizat în prealabil transportul, luând în considerare elementele care îl justifică. Această autorizare nu se solicită în cazul unui lucrător frontalier.
(2)Instituţia competentă dintr-un stat membru, a cărui legislaţie prevede acoperirea cheltuielilor pentru transportul cadavrului unei persoane care a decedat într-un accident de muncă până la locul înhumării, suportă aceste cheltuieli până la locul corespunzător dintr-un alt stat membru în care era rezidentă persoana decedată în momentul accidentului, în conformitate cu legislaţia pe care o aplică.