Titlul vii - DATORIA VAMALĂ - Regulamentul 2913/12-oct-1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 28 Aprilie 2015
TITLUL VII:DATORIA VAMALĂ
Art. 189
(1)Atunci când, în conformitate cu reglementările vamale, autorităţile vamale solicită constituirea unei garanţii pentru a asigura plata unei datorii vamale, o astfel de garanţie trebuie să fie constituită de debitor sau de potenţialul debitor.
(2)Autorităţile vamale solicită o singură garanţie pentru o datorie vamală.
Atunci când garanţia se constituie în cadrul unui regim vamal care poate fi utilizat pentru anumite mărfuri în mai multe state membre, garanţia respectivă este valabilă, aşa cum se prevede în dispoziţiile adoptate prin procedura comitetului, în statele membre respective.
(3)Autorităţile vamale pot autoriza constituirea garanţiei de către o altă persoană decât cea de la care este solicitată.
(4)Atunci când debitorul sau potenţialul debitor este o autoritate publică, nu i se solicită nici o garanţie.
(5)Autorităţile vamale pot renunţa la solicitarea constituirii unei garanţii atunci când valoarea care trebuie garantată nu depăşeşte 500 ECU.
Art. 190
(1)Atunci când legislaţia vamală prevede constituirea garanţiei facultative, o astfel de solicitare a garanţiei este lăsată la latitudinea autorităţilor vamale atât timp cât acestea consideră că nu este sigur că datoria vamală care a luat sau poate lua naştere se achită în termenul prevăzut.
Atunci când garanţia menţionată în paragraful precedent nu este solicitată, autorităţile vamale pot cere totuşi de la persoana menţionată la articolul 189 alineatul (1) un angajament de a respecta obligaţiile pe care această persoană este ţinută să le îndeplinească din punct de vedere legal.
(2)Garanţia menţionată la alineatul (1) primul paragraf este solicitată:
- în momentul aplicării reglementărilor care solicită constituirea unei asemenea garanţii sau
- în orice moment ulterior atunci când autorităţile vamale consideră că nu este sigur că datoria vamală care a luat sau poate lua naştere se va achita în termenul prevăzut.
Art. 191
La cererea persoanei menţionate la articolul 189 alineatul (1) sau (3), autorităţile vamale permit constituirea unei garanţii globale care să acopere două sau mai multe operaţiuni pentru care a luat sau poate lua naştere o datorie vamală.
Art. 192
(1)Atunci când, potrivit legislaţiei vamale, constituirea unei garanţii este obligatorie şi sub rezerva dispoziţiilor specifice prevăzute pentru tranzit în conformitate cu procedura comitetului, autorităţile vamale stabilesc valoarea garanţiei la un nivel egal cu:
- valoarea exactă a datoriei vamale sau datoriilor respective atunci când valoarea poate fi stabilită cu certitudine în momentul solicitării garanţiei;
- în alte cazuri valoarea maximă, aşa cum a fost estimată de autorităţile vamale, a datoriei sau datoriilor vamale care au luat sau pot lua naştere.
Atunci când se constituie o garanţie globală pentru datorii vamale a căror valoare se poate modifica în timp, valoarea unei astfel de garanţii este stabilită la un nivel care să permită acoperirea în orice moment a datoriei vamale respective.
(2)Atunci când, potrivit legislaţiei vamale, constituirea unei garanţii este facultativă şi autorităţile vamale solicită constituirea acesteia, valoarea garanţiei este stabilită de autorităţile respective în aşa fel încât să nu depăşească nivelul prevăzut la alineatul (1).
(3)Împrejurările şi condiţiile în care poate fi constituită o garanţie forfetară sunt stabilite în conformitate cu procedura comitetului.
Art. 194
(1)Depozitele în numerar se constituie în moneda statului membru în care se solicită garanţia.
Se consideră echivalentele unui depozit:
- remiterea unui cec a cărui încasare este garantată de instituţia asupra căreia este tras, în orice modalitate acceptată de autorităţile vamale;
- remiterea oricărui alt instrument recunoscut ca mijloc de plată de către aceste autorităţi.
(2)Garanţia sub forma unui depozit în numerar sau a unei plăţi considerate echivalentă cu un depozit în numerar se constituie în conformitate cu dispoziţiile în vigoare în statul membru în care este solicitată garanţia.
Art. 195
Garantul se angajează în scris să plătească solidar cu debitorul suma garantată a datoriei vamale care devine exigibilă.
Garantul este o terţă persoană stabilită în Comunitate şi aprobată de autorităţile vamale ale statului membru.
Autorităţile vamale pot refuza să accepte cauţiunea când aceasta din urmă nu conferă siguranţa achitării datoriei vamale în termenul prevăzut.
Art. 196
Persoana ţinută obligată să constituie garanţia are libertatea de a alege între modalităţile de constituire a acesteia prevăzute la articolul 193.
Cu toate acestea, autorităţile vamale pot refuza să accepte tipul de garanţie propus atunci când acesta este incompatibil cu buna funcţionare a regimului vamal respectiv. Acelaşi lucru este valabil în privinţa garanţiei propuse. Autorităţile vamale pot solicita ca tipul de garanţie ales să fie menţinut pentru o perioadă de timp determinată.
Art. 197
(1)Atunci când normele adoptate în conformitate cu procedura comitetului prevăd astfel, autorităţile vamale pot accepta alte tipuri de garanţii decât cele menţionate la articolul 19 3 în cazul în care se furnizează o asigurare echivalentă că datoria vamală va fi achitată.
Autorităţile vamale refuză garanţia propusă de debitorul vamal atunci când ele nu consideră că o astfel de garanţie asigură plata datoriei vamale.
(2)În conformitate cu rezerva menţionată la alineatul (1) al doilea paragraf, autorităţile vamale pot accepta un depozit în numerar fără a fi îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 194 alineatul (1).
Art. 198
Atunci când autorităţile vamale constată că garanţia constituită nu asigură plata datoriei vamale în termenul prevăzut sau că aceasta nu mai este sigură sau suficientă pentru asigurarea plăţii, ele solicită persoanei menţionate la articolul 189 alineatul (1), la alegerea sa, să constituie o garanţie suplimentară sau să înlocuiască garanţia iniţială cu o garanţie nouă.
Art. 199
(1)Garanţia nu se eliberează până în momentul în care datoria vamală pentru care a fost constituită nu se stinge sau nu mai poate lua naştere. Odată ce datoria vamală se stinge sau nu mai poate lua naştere, se eliberează garanţia.
(2)Odată ce datoria vamală a fost stinsă parţial sau poate lua naştere numai cu privire la o parte a valorii care a fost garantată, o parte a garanţiei este eliberată, la cererea persoanei interesate, numai dacă valoarea în cauză justifică o astfel de acţiune.
Art. 200
Atunci când este necesar, se adoptă derogări de la dispoziţiile cuprinse în prezentul capitol, în conformitate cu procedura comitetului, pentru a se ţine cont de convenţiile internaţionale.
Art. 201
(1)O datorie vamală la import poate să ia naştere prin:
a)punerea în liberă circulaţie a mărfurilor supuse drepturilor de import sau
b)plasarea unor astfel de mărfuri sub regimul de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import.
(2)O datorie vamală se naşte în momentul acceptării declaraţiei vamale în cauză.
(3)Debitorul vamal este declarantul. În situaţia unei reprezentări indirecte, persoana în numele căreia se face declaraţia vamală este, de asemenea, debitor vamal.
Atunci când se întocmeşte o declaraţie vamală privind unul dintre regimurile menţionate la alineatul (1) pe baza informaţiilor care conduc la faptul că toate sau o parte a drepturilor legal datorate nu au fost încasate, persoanele care au oferit informaţiile necesare la întocmirea declaraţiei şi care ştiau sau care ar fi trebuit să ştie în mod normal că aceste informaţii erau false pot fi considerate, de asemenea, debitori vamali în conformitate cu dispoziţiile naţionale în vigoare.
Art. 202
(1)O datorie vamală la import poate să ia naştere prin:
a)introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunităţii a mărfurilor supuse drepturilor de import sau
b)introducerea ilegală într-o altă parte pe acel teritoriu a unor astfel de mărfuri amplasate într-o zonă liberă sau antrepozit liber.
În sensul prezentului articol, introducerea ilegală reprezintă orice introducere care încalcă dispoziţiile articolelor 38-41 şi articolul 177 a doua liniuţă.
(2)Datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal.
(3)Debitorii vamali sunt:
- persoana care introduce ilegal astfel de mărfuri;
- orice persoană care a participat la introducerea ilegală a mărfurilor şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie în mod normal că o astfel de introducere este ilegală;
- orice persoană care a dobândit sau deţinut mărfurile în cauză şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie, în mod normal, în momentul achiziţionării sau primirii mărfurilor, că ele au fost introduse ilegal.
Art. 203
(1)O datorie vamală la import ia naştere prin:
- sustragerea de sub supravegherea vamală a mărfurilor supuse drepturilor de import.
(2)Datoria vamală ia naştere în momentul sustragerii mărfurilor de sub supravegherea vamală.
(3)Debitorii vamali sunt:
- persoana care a sustras mărfurile de sub supraveghere vamală;
- orice persoană care a participat la o astfel de acţiune şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie în mod normal că mărfurile au fost sustrase de sub supraveghere vamală;
- orice persoană care a dobândit sau deţinut mărfurile în cauză şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie, în mod normal, în momentul cumpărării sau primirii mărfurilor, că ele au fost sustrase de sub supraveghere vamală şi
- după caz, persoana care trebuie să execute obligaţiile care rezultă din depozitarea temporară a mărfurilor sau din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate acele mărfuri.
Art. 204
(1)O datorie vamală la import ia naştere prin:
a)neexecutarea uneia dintre obligaţiile care rezultă, în privinţa mărfurilor supuse drepturilor de import, din depozitarea lor temporară sau din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate sau
b)nerespectarea unei condiţii care reglementează plasarea mărfurilor sub regimul respectiv sau acordarea unei rate reduse sau zero a drepturilor de import ţinând seama de destinaţia mărfurilor,
în alte cazuri decât cele menţionate la articolul 203 doar dacă nu se stabileşte că acele omisiuni nu au un efect semnificativ asupra utilizării corecte a regimului de depozitare temporară sau a regimului vamal în cauză.
(2)Datoria vamală ia naştere fie în momentul în care obligaţia a cărei neexecutare generează datorii vamale încetează a mai fi îndeplinită, fie în momentul în care mărfurile sunt plasate sub regimul vamal în cauză, atunci când se stabileşte ulterior că o condiţie care reglementează plasarea mărfurilor sub regimul respectiv sau acordarea unei rate reduse sau zero a drepturilor de import ţinând seama de destinaţia mărfurilor nu a fost îndeplinită în fapt.
(3)Debitorul vamal este persoana căreia i se solicită, în funcţie de împrejurări, fie executarea obligaţiilor apărute, în privinţa mărfurilor supuse drepturilor de import, în urma depozitării lor temporare sau a utilizării regimului vamal sub care au fost plasate, fie respectarea condiţiilor care reglementează plasarea mărfurilor sub acel regim.
Art. 205
(1)O datorie vamală la import ia naştere prin:
- consumul sau utilizarea, într-o zonă liberă sau antrepozit liber, a mărfurilor supuse drepturilor de import, în alte condiţii decât cele prevăzute în legislaţia în vigoare.
Atunci când mărfurile dispar şi când dispariţia lor nu poate fi justificată într-o manieră satisfăcătoare pentru autorităţile vamale, autorităţile vamale respective pot considera mărfurile ca fiind consumate sau utilizate în zona liberă sau antrepozitul liber.
(2)Datoria vamală ia naştere în momentul în care mărfurile sunt consumate sau sunt utilizate mai întâi în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare.
(3)Debitorul vamal este persoana care a consumat sau utilizat mărfurile şi orice persoană care a participat la această consumare sau utilizare şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie în mod normal că mărfurile au fost consumate sau utilizate în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare.
Atunci când autorităţile vamale consideră mărfurile care au dispărut ca fiind consumate sau utilizate într-o zonă liberă sau antrepozit liber şi nu este posibilă aplicarea alineatului precedent, persoana obligată la plata datoriei vamale este ultima persoană cunoscută de aceste autorităţi ca fiind în posesia mărfurilor.
Art. 206
(1)Prin derogare de la articolul 202 şi articolul 204 alineatul (1) litera (a), se consideră că nu a luat naştere nici o datorie vamală la import pentru anumite mărfuri atunci când persoana interesată face dovada că neîndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din:
- dispoziţiile articolelor 38-41 şi articolului 177 a doua liniuţă sau
- păstrarea mărfurilor respective în depozit temporar sau
- utilizarea regimului vamal sub care au fost plasate mărfurile
este urmare a distrugerii totale ori a pierderii irecuperabile a mărfurilor respective, pentru o cauză ce ţine de natura mărfurilor sau cazul fortuit ori de forţă majoră sau ca o consecinţă a autorizării de către autorităţile vamale.
În sensul prezentului alineat, mărfurile sunt pierdute iremediabil când devin de neutilizat de către orice persoană.
(2)În acelaşi mod, se consideră că nu a luat naştere nici o datorie vamală la import pentru mărfurile puse în liberă circulaţie la o rată redusă sau zero a drepturilor de import ţinând seama de destinaţia lor specială, când astfel de mărfuri sunt exportate sau reexportate cu autorizarea autorităţilor vamale.
Art. 207
Atunci când, în conformitate cu articolul 206 alineatul (1), se consideră că nu a luat naştere nici o datorie vamală pentru mărfurile puse în liberă circulaţie la o rată redusă sau zero a drepturilor de import ţinând seama de utilizarea lor în scopuri speciale, orice resturi sau deşeuri care rezultă dintr-o astfel de distrugere se consideră a fi mărfuri necomunitare.
Art. 208
Atunci când, în conformitate cu articolul 203 sau 204, se naşte o datorie vamală pentru mărfurile puse în liberă circulaţie la o rată redusă sau zero a drepturilor de import ţinând seama de destinaţia lor, valoarea achitată când mărfurile au fost puse în liberă circulaţie se deduce din valoarea datoriei vamale.
Această dispoziţie se aplică mutatis mutandis atunci când ia naştere o datorie vamală pentru deşeurile sau resturile ce au rezultat din distrugerea unor astfel de mărfuri.
Art. 209
(1)O datorie vamală la export ia naştere prin:
- exportul mărfurilor supuse drepturilor de export de pe teritoriul vamal al Comunităţii, incluse într-o declaraţie vamală.
(2)Datoria vamală ia naştere în momentul în care este acceptată declaraţia vamală.
(3)Debitorul vamal este declarantul. În situaţia reprezentării indirecte, persoana în numele căreia se face declaraţia este considerată, de asemenea, debitor vamal.
Art. 210
(1)O datorie vamală la export ia naştere prin:
- scoaterea mărfurilor supuse drepturilor de export de pe teritoriul vamal al Comunităţii fără declaraţie vamală.
(2)Datoria vamală ia naştere în momentul în care mărfurile menţionate părăsesc efectiv teritoriul respectiv.
(3)Debitorul vamal este:
- persoana care a scos mărfurile şi
- orice persoană care a participat la o astfel de acţiune şi care cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască, în mod normal, faptul că nu s-a depus o declaraţie vamală, dar ar fi trebuit să fie depusă.
Art. 211
(1)O datorie vamală la export ia naştere prin:
- neîndeplinirea condiţiilor în care a fost permisă ieşirea mărfurilor din teritoriul vamal al Comunităţii cu scutire totală sau parţială de drepturi de export.
(2)Datoria ia naştere la data la care mărfurile ajung la o destinaţie diferită de cea pentru care li s-a permis să părăsească teritoriul vamal al Comunităţii cu exonerare totală sau parţială de drepturi de export sau, dacă autorităţile vamale nu pot determina această dată, la expirarea termenului stabilit pentru a se face dovada îndeplinirii condiţiilor care au îndreptăţit o astfel de scutire.
(3)Debitorul vamal este declarantul. În cazul unei reprezentări indirecte, persoana în numele căreia este făcută declaraţia este, de asemenea, debitor.
Art. 212
Datoria vamală menţionată la articolele 201-205 şi 209-211 ia naştere chiar dacă se referă la mărfuri care fac obiectul măsurilor de interdicţie sau restricţie la import sau export de orice fel. Cu toate acestea, nu ia naştere nici o datorie vamală la introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunităţii a banilor falşi sau a substanţelor narcotice şi psihotrope care nu intră în circuitul economic strict supravegheat de către autorităţile competente pentru a fi folosite în scopuri medicale şi ştiinţifice. În vederea respectării legislaţiei penale aplicabile infracţiunilor vamale, datoria vamală ia naştere totuşi în cazul în care, în conformitate cu dreptul penal al unui stat membru, pe baza datoriilor vamale se stabilesc sancţiuni sau atunci când existenţa unei datorii vamale se constituie ca bază pentru începerea urmăririi penale.
Art. 212a
Atunci când legislaţia vamală prevede scutiri sau exonerări de drepturile de import sau export în temeiul articolelor 181-187, astfel de scutiri sau exonerări se aplică şi în cazurile în care a luat naştere o datorie vamală în temeiul articolelor 202-205, 210 sau 211, numai când comportamentul persoanei interesate nu implică manevre dolozive sau neglijenţă manifestă şi face dovada că a îndeplinit celelalte condiţii pentru aplicarea scutirii sau exonerării.
Art. 213
Atunci când mai multe persoane sunt obligate să plătească aceeaşi datorie, acestea sunt obligate să plătească în solidar acea datorie.
Art. 214
(1)În absenţa dispoziţiilor contrare prevăzute în prezentul cod şi fără a aduce atingere alineatului (2), valoarea drepturilor de import sau export aplicabile mărfurilor se determină pe baza regulilor de evaluare adecvate pentru respectivele mărfuri la data naşterii datoriei vamale aferente.
(2)Atunci când nu este posibilă stabilirea precisă a datei la care a luat naştere datoria vamală, data avută în vedere la stabilirea regulilor de evaluare adecvate pentru respectivele mărfuri este aceea la care autorităţile vamale decid că mărfurile îndeplinesc condiţiile în care ia naştere o datorie vamală.
Cu toate acestea, atunci când autorităţile vamale deţin informaţii pe baza cărora pot stabili că datoria vamală a luat naştere înainte de a se lua acea decizie, valoarea drepturilor de import sau export pentru mărfurile în cauză se stabileşte pe baza regulilor de evaluare adecvate în termenul cel mai scurt posibil în care se poate stabili existenţa datoriei vamale rezultate din situaţia respectivă pe baza informaţiilor disponibile.
(3)În situaţiile şi condiţiile definite de dispoziţiile adoptate în cadrul procedurii comitetului, se aplică dobânzi compensatorii pentru a împiedica obţinerea unor avantaje financiare prin reportarea datei la care datoria vamală a luat naştere sau a fost înscrisă în evidenţa contabilă.
Art. 215
(1)O datorie vamală ia naştere:
- în locul în care se produc faptele care generează această datorie;
- dacă nu se poate stabili acest loc, atunci la locul unde autorităţile vamale constată că mărfurile se află într-o situaţie care generează datoria vamală;
- dacă mărfurile au fost plasate sub un regim vamal care nu s-a încheiat şi dacă locul nu poate fi determinat potrivit primei sau celei de-a doua liniuţe într-un termen determinat, în conformitate cu procedura comitetului, la locul unde mărfurile au fost fie plasate sub regimul respectiv, fie au fost introduse pe teritoriul vamal al Comunităţii sub regimul respectiv.
(2)În cazul în care informaţiile aflate la dispoziţia autorităţilor vamale le permit acestora să stabilească faptul că datoria vamală luase deja naştere atunci când mărfurile se aflau în alt loc la o dată anterioară, se consideră că datoria vamală a luat naştere în locul unde se poate stabili că mărfurile se aflau în momentul cel mai îndepărtat în timp în care poate fi stabilită existenţa datoriei vamale.
(3)Autorităţile vamale menţionate la articolul 217 alineatul (1) sunt cele ale statului membru unde a luat naştere datoria vamală sau se consideră că a luat naştere în conformitate cu prezentul articol.
Art. 216
(1)În măsura în care acordurile încheiate între Comunitate şi anumite ţări terţe prevăd acordarea la importul în aceste ţări a unui tratament tarifar preferenţial pentru mărfurile originare din Comunitate în sensul acestor acorduri, cu condiţia ca, atunci când au fost obţinute sub regimul de perfecţionare activă, mărfurile necomunitare incorporate în mărfurile originare menţionate să fie supuse plăţii drepturilor de import aferente, validarea documentelor necesare pentru a permite obţinerea unui astfel de tratament tarifar preferenţial în terţe ţări duce la naşterea unei datorii vamale la import.
(2)Momentul naşterii acestei datorii vamale este considerat a fi momentul în care autorităţile vamale acceptă declaraţia de export pentru mărfurile în cauză.
(3)Debitorul vamal este declarantul. În eventualitatea unei reprezentări indirecte, persoana în numele căreia se face declaraţia este şi debitor vamal.
(4)Valoarea drepturilor de import corespunzătoare acestei datorii vamale este determinată în aceleaşi condiţii ca în cazul unei datorii vamale care rezultă din acceptarea, la aceeaşi dată, a declaraţiei pentru punerea în liberă circulaţie a mărfurilor respective, în vederea încheierii regimului de perfecţionare activă.
Art. 217
(1)Orice valoare a drepturilor de import sau export care rezultă dintr-o datorie vamală, denumită în continuare "valoarea drepturilor", se calculează de autorităţile vamale de îndată ce intră în posesia datelor necesare şi este înregistrată de autorităţile respective în evidenţele contabile sau pe orice alt suport echivalent (înscrierea în evidenţa contabilă).
Primul paragraf nu se aplică:
a)atunci când a fost introdus un drept antidumping sau compensatoriu provizoriu;
b)atunci când valoarea drepturilor legal datorate o depăşeşte pe cea stabilită pe baza informaţiilor obligatorii.
c)în cazul în care dispoziţiile adoptate în conformitate cu procedura comitetului scutesc autorităţile vamale de obligaţia de a înscrie în evidenţa contabilă drepturi într-un cuantum sub o anumită valoare.
Autorităţile vamale pot să nu ia în calcul valori ale drepturilor care, în conformitate cu articolul 221 alineatul (3), nu au putut fi comunicate debitorului vamal după expirarea termenului permis.
(2)Statele membre stabilesc regulile practice pentru înscrierea în evidenţa contabilă a valorii drepturilor. Aceste reguli pot varia în momentul în care autorităţile vamale, având în vedere condiţiile în care datoria vamală a luat naştere, au certitudinea că sumele menţionate vor fi plătite.
Art. 218
(1)Atunci când ia naştere o datorie vamală în urma acceptării declaraţiei pentru mărfuri pentru un alt regim vamal decât admiterea temporară cu scutire parţială de drepturi de import sau orice alt act cu acelaşi efect juridic ca această acceptare, valoarea corespunzătoare acestei datorii vamale este înscrisă în evidenţa contabilă de îndată ce a fost calculată şi cel târziu a doua zi după ce mărfurilor li s-a acordat liberul de vamă.
Cu toate acestea, dacă plata a fost garantată, valoarea totală a drepturilor aferente mărfurilor cărora li s-a acordat liberul de vamă în beneficiul uneia şi aceleiaşi persoane într-o perioadă stabilită de autorităţile vamale, care nu poate depăşi 31 de zile, poate fi acoperită de o singură înscriere în evidenţa contabilă la sfârşitul perioadei respective. O astfel de înscriere în evidenţa contabilă trebuie să aibă loc în termen de cinci zile de la expirarea perioadei respective.
(2)Atunci când este prevăzută acordarea liberului de vamă mărfurilor cu condiţia îndeplinirii anumitor condiţii prevăzute de legislaţia comunitară care reglementează fie stabilirea valorii datoriei, fie modul de încasare a acesteia, înscrierea în evidenţa contabilă trebuie să se facă în cel mult două zile de la data la care a fost stabilită sau fixată valoarea datoriei sau obligaţia de a plăti drepturile rezultate din această datorie.
Cu toate acestea, dacă datoria vamală este legată de un drept antidumping sau compensatoriu provizoriu, dreptul respectiv se înscrie în evidenţa contabilă în cel mult două luni după publicarea Regulamentului de instituire a unui drept antidumping sau compensatoriu definitiv în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
(3)Atunci când se naşte o datorie vamală în alte condiţii decât cele menţionate la alineatul (1), valoarea drepturilor corespunzătoare este înscrisă în evidenţa contabilă în cel mult două zile de la data la care autorităţile vamale pot:
a)calcula valoarea drepturilor respective şi
b)stabili debitorul.
Art. 219
(1)Termenele pentru înscrierea în evidenţa contabilă prevăzute la articolul 218 pot fi prelungite:
a)din motive ce ţin de organizarea administrativă a statelor membre şi în special în cazul în care conturile sunt centralizate sau
b)atunci când circumstanţe speciale împiedică autorităţile vamale să respecte termenele respective.
Astfel de prelungiri de termene nu pot depăşi 14 zile.
(2)Termenele prevăzute la alineatul (1) nu se aplică în situaţii de caz fortuit sau de forţă majoră.
Art. 220
(1)În cazul în care valoarea drepturilor rezultate dintr-o datorie vamală nu a fost înscrisă în evidenţa contabilă în conformitate cu articolele 218 şi 219 sau a fost înscrisă la un nivel inferior sumei datorate legal, valoarea drepturilor ce urmează a fi recuperate trebuie înscrisă în evidenţa contabilă în termen de cel mult două zile de la data la care autorităţile vamale au luat cunoştinţă de situaţie şi pot calcula suma datorată legal şi stabili debitorul (înscriere ulterioară în evidenţa contabilă). Acel termen poate fi prelungit în conformitate cu articolul 219.
(2)Cu excepţia cazurilor menţionate la articolul 217 alineatul (1) al doilea şi al treilea paragraf, înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă nu este posibilă în cazul în care:
a)decizia iniţială de a nu înscrie drepturile în evidenţa contabilă sau de a le înscrie la o valoare mai mică decât suma legal datorată a fost luată pe baza dispoziţiilor generale invalidate la o dată ulterioară de o hotărâre judecătorească;
b)valoarea drepturilor legal datorate nu a fost înscrisă în evidenţa contabilă ca urmare a unei erori din partea autorităţilor vamale care nu ar fi putut fi detectată în condiţii rezonabile de către debitor, acesta acţionând la rândul lui de bună credinţă şi respectând toate dispoziţiile prevăzute de legislaţia în vigoare în ceea ce priveşte declaraţia vamală.
În cazul în care se stabileşte statutul preferenţial al mărfurilor pe baza unui sistem de cooperare administrativă care implică autorităţile unei ţări terţe, dacă eliberarea unui certificat de către aceste autorităţi se dovedeşte incorectă, aceasta constituie o eroare care n-ar fi putut fi detectată în mod rezonabil în sensul primului paragraf.
Cu toate acestea, eliberarea unui certificat incorect nu constituie o eroare în cazul în care certificatul se bazează pe prezentarea incorectă a faptelor de către exportator, cu excepţia cazului în care, mai ales, este evident că autorităţile care au eliberat certificatul au ştiut sau ar fi trebuit să ştie că mărfurile nu îndeplineau condiţiile prevăzute pentru a beneficia de tratamentul preferenţial.
Se poate invoca bună-credinţă a debitorului atunci când acesta poate demonstra că, în timpul operaţiunilor comerciale în cauză, a depus toate diligentele pentru a se asigura că toate condiţiile pentru tratament preferenţial au fost respectate.
Cu toate acestea, debitorul nu poate invoca buna-credinţă dacă Comisia Europeană a publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene un aviz în care semnalează că există suspiciuni întemeiate în ceea ce priveşte aplicarea corectă a regimului preferenţial de către ţara beneficiară;
c)dispoziţiile adoptate în conformitate cu procedura comitetului scutesc autorităţile vamale de la înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă a valorii drepturilor sub o anumită valoare.
Art. 221
(1)De îndată ce a fost înscrisă în evidenţa contabilă, valoarea drepturilor se comunică debitorului în conformitate cu normele corespunzătoare.
(2)Dacă valoarea drepturilor datorate a fost înscrisă orientativ în declaraţia vamală, autorităţile vamale pot să prevadă faptul că aceasta nu poate fi comunicată în conformitate cu alineatul (1) decât dacă valoarea drepturilor indicate nu corespunde cu cea stabilită de autorităţi.
Fără a aduce atingere aplicării articolului 218 alineatul (1) paragraful al doilea, dacă se face uz de posibilitatea prevăzută în paragraful precedent, acordarea liberului de vamă pentru mărfuri de către autorităţile vamale echivalează cu comunicarea către debitor a valorii drepturilor înscrise în evidenţa contabilă.
(3)Comunicarea către debitor nu poate fi făcută după expirarea unui termen de trei ani de la data la care a luat naştere datoria vamală. Acest termen se suspendă din momentul introducerii unei acţiuni în conformitate cu articolul 243, pe durata acţiunii.
(4)Atunci când datoria vamală este rezultatul unui act care, în momentul săvârşirii, putea declanşa urmărirea penală, valoarea poate fi comunicată debitorului, în conformitate cu condiţiile prevăzute în dispoziţiile legale în vigoare, după expirarea perioadei de trei ani menţionată în alineatul (3).
Art. 222
(1)Valoarea drepturilor care au făcut obiectul comunicării prevăzute la articolul 221 trebuie achitată de debitori respectând următoarele termene:
a)dacă persoana nu are dreptul la nici una dintre facilităţile de plată prevăzute la articolele 224-229, plata se face în termenul prevăzut.
Fără a aduce atingere articolului 244 paragraful al doilea, acest termen nu poate depăşi 10 zile de la comunicarea către debitor a valorii drepturilor datorate şi, în cazul înscrierii cumulate în evidenţa contabilă în condiţiile prevăzute la articolul 218 alineatul (1) paragraful al doilea, acesta se stabileşte în aşa fel încât să nu îi permită debitorului să obţină un termen pentru plată mai lung decât dacă i s-ar fi acordat o amânare a plăţii.
Se poate acorda automat o prorogare a termenului dacă se constată că persoana interesată a primit comunicarea prea târziu pentru a putea să plătească în termenul prevăzut.
Prorogarea termenului mai poate fi acordată de autorităţile vamale la cererea debitorului dacă valoarea drepturilor ce trebuie plătite rezultă în urma acţiunii de recuperare ulterioară. Fără a aduce atingere articolului 229 litera (a), asemenea prorogări nu pot depăşi timpul necesar debitorului pentru a se achita de obligaţie;
b)dacă persoana are dreptul la oricare dintre facilităţile de plată prevăzute la articolele 224-229, plata se face până cel târziu la expirarea termenului sau termenelor prevăzute în legătură cu aceste facilităţi.
(2)Situaţiile şi condiţiile în care obligaţia debitorului de a plăti drepturile se suspendă pot fi stabilite, de asemenea, în conformitate cu procedura comitetului:
- atunci când se întocmeşte o cerere de remitere a drepturilor în conformitate cu articolul 236, 238 sau 239 sau
- atunci când mărfurile sunt puse sub sechestru în vederea confiscării ulterioare în conformitate cu articolul 233 litera (c) a doua liniuţă sau litera (d), sau
- atunci când datoria vamală a luat naştere în conformitate cu articolul 203 şi există mai mult de un debitor.
Art. 223
Plata se face în numerar sau prin orice alt mijloc cu efect liberatoriu similar, în conformitate cu dispoziţiile în vigoare. Poate fi făcută şi prin compensare dacă acest lucru este permis de dispoziţiile în vigoare.
Art. 224
În cazul în care valoarea drepturilor care trebuie plătite de persoana interesată se referă la mărfurile declarate pentru un regim vamal care presupune obligaţia de a plăti astfel de drepturi, autorităţile vamale acordă, la cererea persoanei respective, amânarea plăţii sumei respective în condiţiile prevăzute la articolele 225, 226 şi 227.
Art. 225
Acordarea amânării plăţii este condiţionată de constituirea unei garanţii de către solicitant.
În plus, acordarea amânării plăţii poate cauza costuri suplimentare pentru deschiderea dosarelor sau pentru servicii prestate.
Art. 226
Autorităţile vamale decid care dintre următoarele proceduri trebuie să fie folosite atunci când se acordă amânarea plăţii:
a)separat pentru fiecare valoare a drepturilor înscrisă în evidenţa contabilă în condiţiile prevăzute la articolul 218 alineatul (1) primul paragraf sau articolul 220 alineatul (1) sau
b)global cu privire la valoarea totală a drepturilor înscrise în evidenţa contabilă în condiţiile prevăzute la articolul 218 alineatul (1) primul paragraf pe o perioadă stabilită de autorităţile vamale care să nu depăşească 31 de zile sau
c)global cu privire la valoarea totală a drepturilor care au făcut obiectul unei singure înscrieri în evidenţa contabilă în conformitate cu articolul 218 alineatul (1) paragraful al doilea.
Art. 227
(1)Termenul cu care este amânată plata este de 30 de zile. Acesta se calculează astfel:
a)în cazul în care plata este amânată în conformitate cu articolul 226 litera (a), termenul este calculat de la ziua următoare celei în care valoarea drepturilor este înscrisă în evidenţa contabilă de către autorităţile vamale.
În cazul în care se aplică articolul 219, termenul de 30 de zile calculat în conformitate cu primul paragraf se reduce cu numărul zilelor corespunzătoare perioadei, mai puţin două zile folosite pentru înscrierea în evidenţa contabilă;
b)în cazul în care plata se amână în conformitate cu articolul 226 litera (b), termenul se calculează de la ziua următoare celei în care expiră perioada cumulată. Termenul se reduce cu numărul de zile corespunzătoare unei jumătăţi din numărul de zile din perioada cumulată;
c)în cazul în care plata se amână în conformitate cu articolul 226 litera (c), termenul se calculează din ziua următoare datei de expirare a perioadei în care mărfurilor respective li s-a acordat liberul de vamă. Termenul se reduce cu numărul de zile corespunzătoare unei jumătăţi din numărul de zile din perioada respectivă.
(2)În cazul în care numărul zilelor din perioadele menţionate în alineatul (1) literele (b) şi (c) este impar, numărul de zile ce se scade din termenul de 30 de zile în conformitate cu alineatul (1) literele (b) şi (c) este egal cu jumătate din numărul par imediat inferior acestui număr impar.
(3)Pentru simplificare, în cazul în care perioadele menţionate în alineatul (1) literele (b) şi (c) sunt o săptămână calendaristică sau o lună calendaristică, statele membre pot prevedea ca valoarea drepturilor pentru care a fost amânată plata să fie achitată:
a)dacă perioada este de o săptămână calendaristică, în ziua de vineri a săptămânii a patra după săptămâna calendaristică respectivă;
b)dacă perioada este o lună calendaristică, până în ziua a şaisprezecea a lunii următoare.
Art. 228
(1)Amânarea plăţii nu se acordă cu privire la valorile drepturilor care, deşi corespunzătoare unor mărfuri plasate sub un regim vamal care presupune obligaţia de a plăti astfel de drepturi, sunt înscrise în evidenţa contabilă în conformitate cu dispoziţiile în vigoare referitoare la acceptarea declaraţiilor incomplete, deoarece declarantul nu a oferit, până la expirarea termenului stabilit, informaţiile necesare pentru evaluarea definitivă a mărfurilor în scopuri vamale sau nu a furnizat datele sau documentul lipsă atunci când a fost acceptată declaraţia incompletă.
(2)Cu toate acestea, amânarea plăţii poate fi acordată în cazurile menţionate la alineatul (1) în cazul în care valoarea drepturilor de recuperat este înscrisă în evidenţa contabilă înaintea expirării termenului de 30 de zile de la data la care valoarea impusă iniţial a fost înscrisă în evidenţa contabilă sau, dacă nu a fost înscrisă, de la data la care a fost acceptată declaraţia referitoare la mărfurile respective. Durata amânării plăţii acordată în astfel de condiţii nu poate fi prelungită dincolo de data expirării perioadei care, în conformitate cu articolul 227, a fost acordată cu privire la valoarea drepturilor stabilite iniţial sau care ar fi fost acordată dacă valoarea drepturilor legal datorate ar fi fost înscrisă în evidenţa contabilă atunci când au fost declarate mărfurile respective.
Art. 229
Autorităţile vamale pot acorda debitorului alte facilităţi de plată decât amânarea plăţii.
Acordarea unor astfel de facilităţi de plată trebuie:
a)să fie condiţionată de constituirea unei garanţii. Cu toate acestea, nu este necesar să se solicite o astfel de garanţie atunci când, datorită situaţiei debitorului, solicitarea acesteia ar crea grave dificultăţi economice sau sociale;
b)să aibă ca rezultat perceperea unei dobânzi pe credit în plus faţă de valoarea drepturilor. Valoarea acestei dobânzi se calculează în aşa fel încât să fie echivalentă cu valoarea care ar fi solicitată în acest scop în moneda naţională sau pe piaţa financiară a monedei în care trebuie plătită suma.
Autorităţile vamale pot să nu solicite dobânda pe credit dacă prin aceasta s-ar crea, datorită situaţiei debitorului, grave dificultăţi economice sau sociale.
Art. 230
Indiferent de facilităţile de plată acordate debitorului, acesta poate plăti în orice situaţie toată sau o parte din valoarea drepturilor fără să aştepte expirarea termenului care i-a fost acordat pentru a efectua plata.
Art. 232
(1)Dacă valoarea drepturilor de achitat nu a fost plătită în termenul prevăzut:
a)autorităţile vamale trebuie să se folosească de toate opţiunile pe care le au în conformitate cu legislaţia în vigoare, inclusiv executarea, pentru a asigura plata sumei respective.
Pot fi adoptate dispoziţii speciale, în conformitate cu procedura comitetului, cu privire la garanţi în cadrul regimului de tranzit;
b)se percep dobânzi pentru întârzieri în plus faţă de valoarea drepturilor. Rata dobânzii pentru întârzieri poate fi mai mare decât rata dobânzii pe credit. Ea nu poate fi mai mică decât această rată.
(2)Autorităţile vamale pot renunţa la încasarea dobânzilor pentru întârzieri:
a)în cazul în care, datorită situaţiei debitorului, s-ar putea crea serioase dificultăţi economice şi sociale;
b)în cazul în care valoarea nu depăşeşte un nivel stabilit în conformitate cu procedura comitetului sau
c)dacă drepturile sunt achitate în termen de cinci zile de la expirarea perioadei prevăzute pentru plată.
(3)Autorităţile vamale pot stabili:
a)perioade minime pentru calcularea dobânzii;
b)sume minime de achitat ca dobândă pentru restanţe.
Art. 233
Fără a aduce atingere dispoziţiilor în vigoare cu privire la prescrierea unei datorii vamale şi la imposibilitatea de a o recupera în cazul insolvabilităţii debitorului constatate pe cale judecătorească, o datorie vamală se stinge:
a)prin plata valorii drepturilor;
b)prin remiterea valorii drepturilor;
c)în cazul în care, cu privire la mărfurile declarate pentru un regim vamal ce implică obligaţia de plată a drepturilor:
- declaraţia vamală este invalidată;
- mărfurile, înainte de a primi liberul de vamă, sunt fie puse sub sechestru şi simultan sau ulterior confiscate, fie distruse din dispoziţia autorităţilor vamale, fie distruse sau abandonate în conformitate cu articolul 182, fie distruse sau iremediabil pierdute dintr-un motiv care ţine de natura lor sau de caz fortuit sau forţă majoră;
d)în cazul în care mărfurile pentru care a luat naştere o datorie vamală în conformitate cu articolul 202 sunt puse sub sechestru la introducerea lor neregulată şi confiscate simultan sau ulterior.
În caz de sechestru şi confiscare, datoria vamală se consideră, totuşi, în scopul respectării legislaţiei penale aplicabile infracţiunilor vamale, a nu fi fost stinsă dacă, în conformitate cu legislaţia penală a unui stat membru, drepturile vamale servesc ca bază pentru stabilirea sancţiunilor sau dacă existenţa unei datorii vamale determină începerea urmăririi penale.
Art. 234
Datoria vamală prevăzută la articolul 216 se stinge şi atunci când sunt anulate formalităţile îndeplinite pentru instituirea regimului de acordare a tratamentului tarifar preferenţial prevăzut la articolul 216.
Art. 235
Se aplică următoarele definiţii:
a)"rambursare" reprezintă restituirea totală sau parţială a drepturilor de import sau de export care au fost achitate;
b)"remitere" reprezintă fie decizia de a nu percepe în totalitate sau parţial valoarea datoriei vamale, fie decizia de a anula total sau parţial înscrierea în evidenţa contabilă a unor drepturi de import sau export care nu au fost achitate.
Art. 236
(1)Drepturile de import sau de export se rambursează în măsura în care se stabileşte că, în momentul în care au fost plătite, valoarea acestor drepturi nu era datorată legal sau că valoarea lor a fost înscrisă în evidenţa contabilă contrar dispoziţiilor articolului 220 alineatul (2).
Se procedează la remiterea drepturilor de import sau export în măsura în care se stabileşte că, la momentul când au fost înscrise în evidenţa contabilă, valoarea acestor drepturi nu era datorată legal sau că valoarea lor a fost înscrisă în evidenţa contabilă contrar articolului 220 alineatul (2).
Nu se acordă rambursarea sau remiterea drepturilor dacă faptele care au dus la achitare sau la înscrierea în evidenţa contabilă a unei sume care nu era legal datorată sunt rezultatul unei acţiuni deliberate de către o persoană interesată.
(2)Drepturile de import sau export se rambursează sau se remit la depunerea unei cereri către biroul vamal în cauză într-un termen de trei ani de la data la care valoarea acestor drepturi a fost comunicată debitorului.
Acest termen se prorogă dacă persoana interesată face dovada că a fost împiedicată să depună cererea în termenul menţionat datorită cazului fortuit sau forţei majore.
Autorităţile vamale procedează la rambursare sau remitere din oficiu atunci când constată în acest interval existenţa uneia sau alteia dintre situaţiile descrise la alineatul (1) primul şi al doilea paragraf.
Art. 237
Drepturile de import sau de export se remit atunci când se invalidează o declaraţie vamală, iar drepturile au fost achitate. Rambursarea se acordă la cererea persoanelor interesate în termenele prevăzute pentru depunerea cererii de invalidare a declaraţiei vamale.
Art. 238
(1)Drepturile de import se rambursează sau se remit în măsura în care se stabileşte că valoarea acestor drepturi înscrise în evidenţa contabilă este aferentă mărfurilor plasate sub regimul vamal în cauză şi refuzate de importator deoarece în momentul menţionat la articolul 67 erau defecte sau neconforme cu prevederile contractului în baza căruia au fost importate.
Sunt asimilate mărfurilor defecte în sensul primului paragraf mărfurile deteriorate înainte de acordarea liberului de vamă.
(2)Rambursarea sau remiterea drepturilor de import se acordă cu condiţia ca:
a)mărfurile să nu fi fost folosite, cu excepţia unei posibile utilizări iniţiale necesare pentru a verifica dacă sunt defecte sau nu respectă termenii contractuali;
b)mărfurile să fie exportate de pe teritoriul vamal al Comunităţii.
La cererea persoanei interesate, autorităţile vamale permit ca mărfurile să fie distruse sau să fie plasate, în vederea reexportului, sub regimul de tranzit extern sau sub cel de antrepozit vamal sau într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber, în loc să fie exportate.
În scopul de a primi una dintre destinaţiile vamale prevăzute în paragraful precedent, mărfurile sunt considerate necomunitare.
(3)Drepturile de import nu se pot rambursa sau remite în cazul mărfurilor care, înainte de a fi declarate la vamă, au fost importate temporar pentru a fi testate, decât dacă se stabileşte că defectele mărfurilor sau nerespectarea clauzelor contractuale nu ar fi putut fi detectate în mod normal în decursul acestor teste.
(4)Drepturile de import se rambursează sau se remit pe motivele menţionate la alineatul (1) în urma prezentării unei cereri la biroul vamal corespunzător în termen de douăsprezece luni de la data la care valoarea acestor drepturi a fost comunicată debitorului.
Cu toate acestea, autorităţile vamale pot permite depăşirea acestui termen în cazuri excepţionale justificate corespunzător.
Art. 239
(1)Drepturile de import sau export se pot rambursa sau remite în alte situaţii decât cele menţionate la articolele 236, 237 şi 238:
- care urmează a fi stabilite în conformitate cu procedura comitetului;
- care rezultă din circumstanţe care nu implică înşelăciune sau neglijenţă evidentă din partea persoanei interesate. Situaţiile în care se poate aplica această dispoziţie şi procedura de urmat în acest scop sunt definite în conformitate cu procedura comitetului. Rambursarea sau remiterea poate fi făcută în condiţii speciale.
(2)Drepturile se rambursează sau se remit pe motivele menţionate la alineatul (1) în urma depunerii unei cereri la biroul vamal corespunzător în termen de douăsprezece luni de la data la care valoarea drepturilor a fost comunicată debitorului.
Cu toate acestea, autorităţile vamale pot permite depăşirea acestui termen în cazuri excepţionale justificate corespunzător.
Art. 240
Drepturile de import sau export se rambursează sau se remit în condiţiile prevăzute în prezentul capitol numai dacă valoarea rambursată sau remisă depăşeşte o valoare stabilită în conformitate cu procedura comitetului.
Cu toate acestea, autorităţile vamale pot da curs unei alte cereri de rambursare sau de remitere şi cu privire la valori mai mici.
Art. 241
Rambursarea de către autorităţile competente a valorii drepturilor de import sau export sau a dobânzii pe credit sau a dobânzii
pentru întârzieri încasate la efectuarea plăţii acestor drepturi nu atrage după sine plata dobânzii de către autorităţile menţionate. Cu toate acestea, dobânda se plăteşte:
- atunci când o decizie de a da curs unei cereri de rambursare nu este pusă în aplicare în termen de trei luni de la data adoptării deciziei;
- atunci când dispoziţiile naţionale stipulează astfel.
Valoarea acestei dobânzi este echivalentă cu valoarea care ar fi percepută în acest scop pe piaţa naţională monetară sau financiară.
Art. 242
Atunci când, din greşeală, a fost restituită o datorie vamală sau a fost remisă valoarea corespunzătoare a drepturilor, datoria iniţială devine din nou valabilă. Orice dobândă plătită în baza articolului 241 trebuie rambursată.