Art. 227. - Termenul cu care este amânată plata este de 30 de zile. Acesta se calculează astfel: - Regulamentul 2913/12-oct-1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 28 Aprilie 2015
Art. 227
(1)Termenul cu care este amânată plata este de 30 de zile. Acesta se calculează astfel:
a)în cazul în care plata este amânată în conformitate cu articolul 226 litera (a), termenul este calculat de la ziua următoare celei în care valoarea drepturilor este înscrisă în evidenţa contabilă de către autorităţile vamale.
În cazul în care se aplică articolul 219, termenul de 30 de zile calculat în conformitate cu primul paragraf se reduce cu numărul zilelor corespunzătoare perioadei, mai puţin două zile folosite pentru înscrierea în evidenţa contabilă;
b)în cazul în care plata se amână în conformitate cu articolul 226 litera (b), termenul se calculează de la ziua următoare celei în care expiră perioada cumulată. Termenul se reduce cu numărul de zile corespunzătoare unei jumătăţi din numărul de zile din perioada cumulată;
c)în cazul în care plata se amână în conformitate cu articolul 226 litera (c), termenul se calculează din ziua următoare datei de expirare a perioadei în care mărfurilor respective li s-a acordat liberul de vamă. Termenul se reduce cu numărul de zile corespunzătoare unei jumătăţi din numărul de zile din perioada respectivă.
(2)În cazul în care numărul zilelor din perioadele menţionate în alineatul (1) literele (b) şi (c) este impar, numărul de zile ce se scade din termenul de 30 de zile în conformitate cu alineatul (1) literele (b) şi (c) este egal cu jumătate din numărul par imediat inferior acestui număr impar.
(3)Pentru simplificare, în cazul în care perioadele menţionate în alineatul (1) literele (b) şi (c) sunt o săptămână calendaristică sau o lună calendaristică, statele membre pot prevedea ca valoarea drepturilor pentru care a fost amânată plata să fie achitată:
a)dacă perioada este de o săptămână calendaristică, în ziua de vineri a săptămânii a patra după săptămâna calendaristică respectivă;
b)dacă perioada este o lună calendaristică, până în ziua a şaisprezecea a lunii următoare.