Capitolul 5 - RAMBURSAREA ŞI REMITEREA DREPTURILOR - Regulamentul 2913/12-oct-1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 28 Aprilie 2015
CAPITOLUL 5:RAMBURSAREA ŞI REMITEREA DREPTURILOR
Art. 235
Se aplică următoarele definiţii:
a)"rambursare" reprezintă restituirea totală sau parţială a drepturilor de import sau de export care au fost achitate;
b)"remitere" reprezintă fie decizia de a nu percepe în totalitate sau parţial valoarea datoriei vamale, fie decizia de a anula total sau parţial înscrierea în evidenţa contabilă a unor drepturi de import sau export care nu au fost achitate.
Art. 236
(1)Drepturile de import sau de export se rambursează în măsura în care se stabileşte că, în momentul în care au fost plătite, valoarea acestor drepturi nu era datorată legal sau că valoarea lor a fost înscrisă în evidenţa contabilă contrar dispoziţiilor articolului 220 alineatul (2).
Se procedează la remiterea drepturilor de import sau export în măsura în care se stabileşte că, la momentul când au fost înscrise în evidenţa contabilă, valoarea acestor drepturi nu era datorată legal sau că valoarea lor a fost înscrisă în evidenţa contabilă contrar articolului 220 alineatul (2).
Nu se acordă rambursarea sau remiterea drepturilor dacă faptele care au dus la achitare sau la înscrierea în evidenţa contabilă a unei sume care nu era legal datorată sunt rezultatul unei acţiuni deliberate de către o persoană interesată.
(2)Drepturile de import sau export se rambursează sau se remit la depunerea unei cereri către biroul vamal în cauză într-un termen de trei ani de la data la care valoarea acestor drepturi a fost comunicată debitorului.
Acest termen se prorogă dacă persoana interesată face dovada că a fost împiedicată să depună cererea în termenul menţionat datorită cazului fortuit sau forţei majore.
Autorităţile vamale procedează la rambursare sau remitere din oficiu atunci când constată în acest interval existenţa uneia sau alteia dintre situaţiile descrise la alineatul (1) primul şi al doilea paragraf.
Art. 237
Drepturile de import sau de export se remit atunci când se invalidează o declaraţie vamală, iar drepturile au fost achitate. Rambursarea se acordă la cererea persoanelor interesate în termenele prevăzute pentru depunerea cererii de invalidare a declaraţiei vamale.
Art. 238
(1)Drepturile de import se rambursează sau se remit în măsura în care se stabileşte că valoarea acestor drepturi înscrise în evidenţa contabilă este aferentă mărfurilor plasate sub regimul vamal în cauză şi refuzate de importator deoarece în momentul menţionat la articolul 67 erau defecte sau neconforme cu prevederile contractului în baza căruia au fost importate.
Sunt asimilate mărfurilor defecte în sensul primului paragraf mărfurile deteriorate înainte de acordarea liberului de vamă.
(2)Rambursarea sau remiterea drepturilor de import se acordă cu condiţia ca:
a)mărfurile să nu fi fost folosite, cu excepţia unei posibile utilizări iniţiale necesare pentru a verifica dacă sunt defecte sau nu respectă termenii contractuali;
b)mărfurile să fie exportate de pe teritoriul vamal al Comunităţii.
La cererea persoanei interesate, autorităţile vamale permit ca mărfurile să fie distruse sau să fie plasate, în vederea reexportului, sub regimul de tranzit extern sau sub cel de antrepozit vamal sau într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber, în loc să fie exportate.
În scopul de a primi una dintre destinaţiile vamale prevăzute în paragraful precedent, mărfurile sunt considerate necomunitare.
(3)Drepturile de import nu se pot rambursa sau remite în cazul mărfurilor care, înainte de a fi declarate la vamă, au fost importate temporar pentru a fi testate, decât dacă se stabileşte că defectele mărfurilor sau nerespectarea clauzelor contractuale nu ar fi putut fi detectate în mod normal în decursul acestor teste.
(4)Drepturile de import se rambursează sau se remit pe motivele menţionate la alineatul (1) în urma prezentării unei cereri la biroul vamal corespunzător în termen de douăsprezece luni de la data la care valoarea acestor drepturi a fost comunicată debitorului.
Cu toate acestea, autorităţile vamale pot permite depăşirea acestui termen în cazuri excepţionale justificate corespunzător.
Art. 239
(1)Drepturile de import sau export se pot rambursa sau remite în alte situaţii decât cele menţionate la articolele 236, 237 şi 238:
- care urmează a fi stabilite în conformitate cu procedura comitetului;
- care rezultă din circumstanţe care nu implică înşelăciune sau neglijenţă evidentă din partea persoanei interesate. Situaţiile în care se poate aplica această dispoziţie şi procedura de urmat în acest scop sunt definite în conformitate cu procedura comitetului. Rambursarea sau remiterea poate fi făcută în condiţii speciale.
(2)Drepturile se rambursează sau se remit pe motivele menţionate la alineatul (1) în urma depunerii unei cereri la biroul vamal corespunzător în termen de douăsprezece luni de la data la care valoarea drepturilor a fost comunicată debitorului.
Cu toate acestea, autorităţile vamale pot permite depăşirea acestui termen în cazuri excepţionale justificate corespunzător.
Art. 240
Drepturile de import sau export se rambursează sau se remit în condiţiile prevăzute în prezentul capitol numai dacă valoarea rambursată sau remisă depăşeşte o valoare stabilită în conformitate cu procedura comitetului.
Cu toate acestea, autorităţile vamale pot da curs unei alte cereri de rambursare sau de remitere şi cu privire la valori mai mici.
Art. 241
Rambursarea de către autorităţile competente a valorii drepturilor de import sau export sau a dobânzii pe credit sau a dobânzii
pentru întârzieri încasate la efectuarea plăţii acestor drepturi nu atrage după sine plata dobânzii de către autorităţile menţionate. Cu toate acestea, dobânda se plăteşte:
- atunci când o decizie de a da curs unei cereri de rambursare nu este pusă în aplicare în termen de trei luni de la data adoptării deciziei;
- atunci când dispoziţiile naţionale stipulează astfel.
Valoarea acestei dobânzi este echivalentă cu valoarea care ar fi percepută în acest scop pe piaţa naţională monetară sau financiară.
Art. 242
Atunci când, din greşeală, a fost restituită o datorie vamală sau a fost remisă valoarea corespunzătoare a drepturilor, datoria iniţială devine din nou valabilă. Orice dobândă plătită în baza articolului 241 trebuie rambursată.