Capitolul 5 - Competenţele ABE cu privire la emitenţii de tokenuri semnificative raportate la active şi la emitenţii de tokenuri de monedă electronică semnificative - Regulamentul 1114/31-mai-2023 privind pieţele criptoactivelor şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 1095/2010 şi a Directivelor 2013/36/UE şi (UE) 2019/1937

Acte UE

Jurnalul Oficial 150L

În vigoare
Versiune de la: 23 Octombrie 2025
CAPITOLUL 5:Competenţele ABE cu privire la emitenţii de tokenuri semnificative raportate la active şi la emitenţii de tokenuri de monedă electronică semnificative
Art. 121: Privilegiu juridic
Competenţele conferite prin articolele 122-125 ABE sau oricărui funcţionar sau oricărei persoane autorizate de ABE nu se utilizează pentru a solicita divulgarea unor informaţii care fac obiectul unui privilegiu juridic.
Art. 122: Solicitarea de informaţii
(1)În vederea îndeplinirii responsabilităţilor de supraveghere care îi revin în temeiul articolului 117, ABE poate solicita următoarelor persoane, printr-o cerere simplă sau printr-o decizie, să furnizeze toate informaţiile necesare pentru ca ABE să îşi îndeplinească sarcinile în temeiul prezentului regulament:
a)un emitent al unui token semnificativ raportat la active sau o persoană care controlează sau care este direct sau indirect controlată de un emitent al unui token semnificativ raportat la active;
b)un terţ menţionat la articolul 34 alineatul (5) primul paragraf litera (h) cu care emitentul unui token semnificativ raportat la active are un acord contractual;
c)un furnizor de servicii de criptoactive, o instituţie de credit sau o firmă de investiţii care asigură custodia activelor de rezervă în conformitate cu articolul 37;
d)un emitent al unui token de monedă electronică semnificativ sau o persoană care controlează sau care este direct sau indirect controlată de un emitent al unui token de monedă electronică semnificativ;
e)un prestator de servicii de plată care prestează servicii de plată în legătură cu tokenuri de monedă electronică semnificative;
f)o persoană fizică sau juridică responsabilă cu distribuirea de tokenuri de monedă electronică semnificative în numele unui emitent de tokenuri de monedă electronică semnificative;
g)un furnizor de servicii de criptoactive pentru custodia şi administrarea criptoactivelor în numele clienţilor, în legătură cu tokenurile semnificative raportate la active sau cu tokenurile de monedă electronică semnificative;
h)un operator al unei platforme de tranzacţionare pentru criptoactive care a admis la tranzacţionare un token semnificativ raportat la active sau un token de monedă electronică semnificativ;
i)organul de conducere al persoanelor menţionate la literele (a)-(h).
(2)O cerere simplă de informaţii menţionată la alineatul (1):
a)face trimitere la prezentul articol ca temei juridic al cererii respective;
b)declară scopul solicitării;
c)precizează informaţiile solicitate;
d)cuprinde un termen pentru furnizarea informaţiilor;
e)informează persoana de la care sunt solicitate informaţiile cu privire la faptul că nu este obligată să furnizeze informaţiile, dar că, în cazul unui răspuns voluntar la cerere, informaţiile furnizate trebuie să fie corecte şi să nu inducă în eroare; şi
f)indică amenda prevăzută la articolul 131, în cazul în care răspunsurile la întrebările adresate sunt incorecte sau induc în eroare.
(3)Atunci când solicită furnizarea de informaţii prin intermediul deciziei prevăzute la alineatul (1), ABE:
a)face trimitere la prezentul articol ca temei juridic al cererii respective;
b)declară scopul solicitării;
c)precizează informaţiile solicitate;
d)stabileşte un termen pentru furnizarea informaţiilor;
e)menţionează penalităţile cu titlu cominatoriu prevăzute la articolul 132, aplicabile în cazul în care furnizarea informaţiilor este obligatorie;
f)indică amenda prevăzută la articolul 131 în cazul în care răspunsurile la întrebările adresate sunt incorecte sau induc în eroare;
g)menţionează dreptul de a contesta decizia în faţa comisiei de apel a ABE şi de a solicita controlul legalităţii deciziei de către Curtea de Justiţie, în conformitate cu articolele 60 şi 61 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(4)Persoanele menţionate la alineatul (1) sau reprezentanţii acestora şi, în cazul persoanelor juridice sau al asociaţiilor fără personalitate juridică, persoanele autorizate prin lege să le reprezinte furnizează informaţiile solicitate.
(5)ABE transmite fără întârziere o copie a cererii simple sau a deciziei sale autorităţii competente a statului membru pe teritoriul căruia sunt domiciliate sau stabilite persoanele vizate de cererea de informaţii.
Art. 123: Competenţele de investigaţie generală
(1)Pentru a-şi îndeplini responsabilităţile de supraveghere în temeiul articolului 117, ABE poate efectua investigaţii cu privire la emitenţii de tokenuri semnificative raportate la active şi la emitenţii de tokenuri de monedă electronică semnificative. În acest scop, funcţionarii şi alte persoane autorizate de ABE sunt împuternicite:
a)să examineze toate evidenţele, datele, procedurile şi orice alte materiale relevante pentru executarea atribuţiilor ABE, indiferent de suportul pe care sunt stocate;
b)să facă sau să obţină copii certificate ale unor astfel de evidenţe, date, proceduri şi alte materiale sau extrase din acestea;
c)să convoace orice emitent al unui token semnificativ raportat la active sau orice emitent al unui token de monedă electronică semnificativ ori organul de conducere sau membrii personalului lor şi să le solicite explicaţii verbale sau scrise cu privire la fapte sau documente referitoare la obiectul şi scopul investigaţiei şi să înregistreze răspunsurile;
d)să chestioneze orice altă persoană fizică sau juridică, care îşi dă acordul în acest sens, în scopul colectării de informaţii referitoare la obiectul unei investigaţii;
e)să solicite înregistrări ale convorbirilor telefonice şi ale traficului de date.
Un colegiu astfel cum este menţionat la articolul 119 alineatul (1) este informat fără întârzieri nejustificate cu privire la orice constatare care ar putea fi relevantă pentru exercitarea atribuţiilor sale.
(2)Funcţionarii şi alte persoane autorizate de ABE pentru efectuarea investigaţiei menţionate la alineatul (1) îşi exercită competenţele pe baza prezentării unei autorizaţii scrise în care se specifică obiectul şi scopul investigaţiei. Autorizaţia respectivă indică, de asemenea, penalităţile cu titlu cominatoriu prevăzute la articolul 132, aplicabile în cazul în care evidenţele, datele, procedurile sau orice alte materiale solicitate sau răspunsurile la întrebările adresate emitenţilor de tokenuri semnificative raportate la active sau emitenţilor de tokenuri de monedă electronică semnificative nu sunt furnizate ori sunt incomplete, precum şi amenzile prevăzute la articolul 131, aplicabile în cazul furnizării unor răspunsuri incorecte sau care induc în eroare la întrebările adresate emitenţilor de tokenuri semnificative raportate la active sau emitenţilor de tokenuri de monedă electronică semnificative.
(3)Emitenţii de tokenuri semnificative raportate la active şi emitenţii de tokenuri de monedă electronică semnificative sunt obligaţi să se supună investigaţiilor lansate pe baza unei decizii a ABE. Decizia specifică obiectul şi scopul investigaţiei, penalităţile cu titlu cominatoriu prevăzute la articolul 132, căile de atac disponibile în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, precum şi dreptul de a solicita controlul legalităţii deciziei de către Curtea de Justiţie.
(4)Într-un termen rezonabil înainte de o investigaţie menţionată la alineatul (1), ABE informează autoritatea competentă din statul membru pe al cărui teritoriu urmează să se desfăşoare investigaţia cu privire la investigaţia preconizată şi la identitatea persoanelor autorizate. La solicitarea ABE, funcţionarii autorităţii competente în cauză oferă asistenţă respectivelor persoane autorizate în îndeplinirea sarcinilor lor. Funcţionarii autorităţii competente pot, de asemenea, la cerere, să participe la investigaţii.
(5)În cazul în care o solicitare a înregistrărilor convorbirilor telefonice sau ale traficului de date prevăzută la alineatul (1) primul paragraf litera (e) necesită o autorizare din partea unei instanţe în temeiul dreptului intern aplicabil, ABE solicită o astfel de autorizare. Autorizarea poate fi solicitată şi ca măsură de precauţie.
(6)Atunci când o instanţă dintr-un stat membru primeşte o cerere de autorizare pentru solicitarea înregistrărilor convorbirilor telefonice sau ale traficului de date prevăzută la alineatul (1) primul paragraf litera (e), instanţa respectivă verifică dacă:
a)decizia adoptată de ABE menţionată la alineatul (3) este autentică;
b)toate măsurile care trebuie luate sunt proporţionale şi nu sunt arbitrare sau excesive.
(7)În sensul alineatului (6) litera (b), instanţa poate solicita ABE explicaţii detaliate referitoare, în special, la motivele pentru care ABE suspectează că a avut loc o încălcare a prezentului regulament, la gravitatea presupusei încălcări şi la natura implicării persoanei vizate de măsurile coercitive. Cu toate acestea, instanţa respectivă nu poate pune în discuţie necesitatea investigaţiei şi nici nu poate solicita să i se furnizeze informaţii din dosarul ABE. Controlul legalităţii deciziei ABE este numai de competenţa Curţii de Justiţie în conformitate cu procedura prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 124: Inspecţiile la faţa locului
(1)Pentru a-şi îndeplini responsabilităţile de supraveghere în temeiul articolului 117, ABE poate efectua toate investigaţiile necesare la faţa locului, în orice incintă destinată activităţilor economice a emitenţilor de tokenuri semnificative raportate la active şi a emitenţilor de tokenuri de monedă electronică semnificative.
Colegiul menţionat la articolul 119 este informat fără întârzieri nejustificate cu privire la orice constatare care ar putea fi relevantă pentru exercitarea atribuţiilor sale.
(2)Funcţionarii şi alte persoane autorizate de ABE să efectueze o inspecţie la faţa locului pot intra în orice incinte destinate activităţilor economice ale persoanelor care fac obiectul unei decizii de investigaţie adoptate de ABE şi deţin toate competenţele prevăzute la articolul 123 alineatul (1). De asemenea, aceştia au dreptul să sigileze orice incintă destinată activităţilor economice şi orice registre sau evidenţe pe perioada şi în măsura necesară inspecţiei.
(3)În timp util înainte de inspecţie, ABE notifică inspecţia autorităţii competente a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfăşoare aceasta. Atunci când desfăşurarea corespunzătoare şi eficienţa inspecţiei impun acest lucru, ABE, după informarea autorităţii competente respective, poate desfăşura inspecţia la faţa locului fără notificarea prealabilă a emitentului tokenului semnificativ raportat la active sau a emitentului tokenului de monedă electronică semnificativ.
(4)Funcţionarii şi alte persoane autorizate de ABE să efectueze o inspecţie la faţa locului îşi exercită competenţele pe baza prezentării unei autorizaţii scrise în care se specifică obiectul şi scopul inspecţiei, precum şi penalităţile cu titlu cominatoriu prevăzute la articolul 132, aplicabile în cazul în care persoanele vizate nu se supun inspecţiei.
(5)Emitentul tokenului semnificativ raportat la active sau emitentul tokenului de monedă electronică semnificativ este obligat să se supună investigaţiilor la faţa locului dispuse printr-o decizie a ABE. Decizia specifică obiectul şi scopul inspecţiei, precizează data la care inspecţia urmează să înceapă şi indică penalităţile cu titlu cominatoriu prevăzute la articolul 132, căile de atac disponibile în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, precum şi dreptul de a solicita controlul legalităţii deciziei de către Curtea de Justiţie.
(6)La cererea ABE, funcţionarii, precum şi persoanele autorizate sau desemnate de autoritatea competentă a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfăşoare inspecţia acordă asistenţă în mod activ funcţionarilor şi altor persoane autorizate de ABE. Funcţionarii autorităţii competente a statului membru în cauză pot, de asemenea, să participe la inspecţiile la faţa locului.
(7)De asemenea, ABE poate solicita autorităţilor competente să efectueze în numele său sarcini de investigare specifice şi inspecţii la faţa locului, conform dispoziţiilor prezentului articol şi ale articolului 123 alineatul (1).
(8)Atunci când funcţionarii şi alte persoane autorizate de ABE care îi însoţesc constată că o persoană se opune unei inspecţii dispuse în temeiul prezentului articol, autoritatea competentă a statului membru în cauză le acordă asistenţa necesară, solicitând, dacă este cazul, intervenţia poliţiei sau a unei autorităţi echivalente de aplicare a legii, astfel încât să le permită efectuarea inspecţiei la faţa locului.
(9)În cazul în care inspecţia la faţa locului prevăzută la alineatul (1) sau asistenţa prevăzută la alineatul (7) necesită o autorizare din partea unei instanţe în temeiul dreptului intern, ABE solicită o astfel de autorizaţie. Autorizarea poate fi solicitată şi ca măsură de precauţie.
(10)Atunci când o instanţă dintr-un stat membru primeşte o cerere de autorizare pentru inspecţia la faţa locului prevăzută la alineatul (1) sau pentru asistenţa prevăzută la alineatul (7), instanţa respectivă verifică dacă:
a)decizia adoptată de ABE menţionată la alineatul (4) este autentică;
b)toate măsurile care trebuie luate sunt proporţionale şi nu sunt arbitrare sau excesive.
(11)În sensul alineatului (10) litera (b), instanţa poate solicita ABE explicaţii detaliate referitoare, în special, la motivele pentru care ABE suspectează că a avut loc o încălcare a prezentului regulament, la gravitatea presupusei încălcări şi la natura implicării persoanei vizate de măsurile coercitive. Cu toate acestea, instanţa respectivă nu poate pune în discuţie necesitatea investigaţiei şi nici nu poate solicita să i se furnizeze informaţii din dosarul ABE. Controlul legalităţii deciziei ABE este numai de competenţa Curţii de Justiţie în conformitate cu procedura prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 125: Schimbul de informaţii
(1)În vederea îndeplinirii responsabilităţilor de supraveghere care îi revin ABE în temeiul articolului 117 şi fără a aduce atingere articolului 96, ABE şi autorităţile competente îşi transmit reciproc informaţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor lor în temeiul prezentului regulament, fără întârziere nejustificată. În acest scop, autorităţile competente şi ABE îşi comunică reciproc orice informaţii legate de:
a)un emitent al unui token semnificativ raportat la active sau o persoană care controlează sau care este direct sau indirect controlată de un emitent al unui token semnificativ raportat la active;
b)un terţ menţionat la articolul 34 alineatul (5) primul paragraf litera (h) cu care emitentul unui token semnificativ raportat la active are un acord contractual;
c)un furnizor de servicii de criptoactive, o instituţie de credit sau o firmă de investiţii care asigură custodia activelor de rezervă în conformitate cu articolul 37;
d)un emitent al unui token de monedă electronică semnificativ sau o persoană care controlează sau care este direct sau indirect controlată de un emitent al unui token de monedă electronică semnificativ;
e)un prestator de servicii de plată care prestează servicii de plată în legătură cu tokenuri de monedă electronică semnificative;
f)o persoană fizică sau juridică responsabilă cu distribuirea de tokenuri de monedă electronică semnificative în numele emitentului de tokenuri de monedă electronică semnificative;
g)un furnizor de servicii de criptoactive pentru custodia şi administrarea criptoactivelor în numele clienţilor, în legătură cu tokenurile semnificative raportate la active sau cu tokenurile de monedă electronică semnificative;
h)o platformă de tranzacţionare pentru criptoactive pe care a fost admis la tranzacţionare un token semnificativ raportat la active sau un token de monedă electronică semnificativ;
i)organul de conducere al persoanelor menţionate la literele (a)-(h).
(2)O autoritate competentă poate refuza să dea curs unei cereri de schimb de informaţii, astfel cum se prevede la alineatul (1) din prezentul articol, sau unei cereri de cooperare pentru efectuarea unei investigaţii sau a unei inspecţii la faţa locului, astfel cum se prevede la articolul 123 şi, respectiv, la articolul 124, numai în cazul în care:
a)satisfacerea cererii este de natură să afecteze în mod negativ propriile investigaţii, activităţile de asigurare a aplicării legii sau, dacă este cazul, o anchetă penală;
b)s-a iniţiat deja o procedură judiciară pentru aceleaşi fapte şi împotriva aceloraşi persoane fizice sau juridice înaintea instanţelor statului membru căruia i-a fost adresată cererea;
c)s-a pronunţat deja o hotărâre definitivă împotriva acestor persoane fizice sau juridice pentru aceleaşi fapte în statul membru căruia i-a fost adresată cererea.
Art. 126: Acorduri administrative privind schimbul de informaţii dintre ABE şi ţările terţe
(1)În vederea îndeplinirii responsabilităţilor de supraveghere care îi revin în temeiul articolului 117, ABE poate încheia acorduri administrative privind schimbul de informaţii cu autorităţile de supraveghere din ţări terţe doar dacă informaţiile comunicate beneficiază de garanţii ale secretului profesional cel puţin echivalente cu cele prevăzute la articolul 129.
(2)Schimbul de informaţii trebuie să fie destinat îndeplinirii sarcinilor ABE sau ale autorităţilor de supraveghere menţionate la alineatul (1).
(3)În ceea ce priveşte transferurile de date cu caracter personal către o ţară terţă, ABE aplică Regulamentul (UE) 2018/1725.
Art. 127: Divulgarea de informaţii furnizate de ţările terţe
(1)ABE poate divulga informaţiile primite de la autorităţile de supraveghere ale ţărilor terţe numai dacă ABE sau autoritatea competentă care a furnizat informaţiile către ABE a obţinut acordul explicit al autorităţii de supraveghere a unei ţări terţe care i-a transmis informaţiile şi dacă, atunci când este cazul, informaţiile sunt divulgate numai în scopul pentru care respectiva autoritate de supraveghere şi-a dat acordul sau dacă o astfel de divulgare este necesară în cadrul procedurilor judiciare.
(2)Cerinţa unui acord explicit, astfel cum este menţionată la alineatul (1), nu se aplică altor autorităţi de supraveghere din Uniune în cazul în care informaţiile solicitate de acestea sunt necesare pentru îndeplinirea sarcinilor lor şi nu se aplică instanţelor dacă informaţiile solicitate de acestea sunt necesare pentru investigaţii sau proceduri cu privire la încălcări care fac obiectul unor sancţiuni penale.
Art. 128: Cooperarea cu alte autorităţi
În cazul în care un emitent al unui token semnificativ raportat la active sau un emitent al unui token de monedă electronică semnificativ desfăşoară alte activităţi decât cele vizate de prezentul regulament, ABE cooperează cu autorităţile responsabile cu supravegherea activităţilor respective în conformitate cu dispoziţiile din dreptul Uniunii sau dreptul intern relevant, inclusiv cu autorităţile fiscale şi cu autorităţile de supraveghere relevante din ţări terţe care nu sunt membre ale colegiului, astfel cum sunt menţionate la articolul 119 alineatul (2) litera (m).
Art. 129: Secretul profesional
Obligaţia de păstrare a secretului profesional se aplică ABE şi tuturor persoanelor care lucrează sau care au lucrat pentru ABE, precum şi oricăror alte persoane cărora ABE le-a delegat sarcini, inclusiv auditorilor şi experţilor mandataţi de ABE.
Art. 130: Măsuri de supraveghere adoptate de ABE
(1)Atunci când constată că un emitent al unui token semnificativ raportat la active a săvârşit o încălcare enumerată în anexa V, ABE poate lua una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
a)să adopte o decizie prin care să îi impună emitentului tokenului semnificativ raportat la active să înceteze comportamentul care constituie încălcarea;
b)să adopte o decizie de impunere a unor amenzi sau a unor penalităţi cu titlu cominatoriu în temeiul articolelor 131 şi 132;
c)să adopte o decizie prin care să îi impună emitentului tokenului semnificativ raportat la active să transmită informaţii suplimentare, în cazul în care acestea sunt necesare pentru protecţia deţinătorilor tokenului raportat la active, în special a deţinătorilor de retail;
d)să adopte o decizie prin care să îi impună emitentului tokenului semnificativ raportat la active să suspende o ofertă publică de criptoactive pentru o perioadă de maximum 30 de zile lucrătoare consecutive, de fiecare dată când are motive întemeiate să suspecteze că a fost încălcat prezentul regulament;
e)să adopte o decizie prin care să interzică o ofertă publică a tokenului semnificativ raportat la active în cazul în care constată că prezentul regulament a fost încălcat sau în cazul în care are motive întemeiate să suspecteze că acesta va fi încălcat;
f)să adopte o decizie prin care să îi impună furnizorului de servicii de criptoactive care operează o platformă de tranzacţionare pentru criptoactive care a admis la tranzacţionare tokenul semnificativ raportat la active să suspende tranzacţionarea criptoactivului respectiv pentru o perioadă de maximum 30 de zile lucrătoare consecutive de fiecare dată când are motive întemeiate să suspecteze încălcarea prezentului regulament;
g)să adopte o decizie prin care să interzică comercializarea tokenului semnificativ raportat la active pe o platformă de tranzacţionare pentru criptoactive în cazul în care constată că prezentul regulament a fost încălcat;
h)să adopte o decizie prin care să îi impună emitentului tokenului semnificativ raportat la active să îşi modifice comunicările publicitare în cazul în care constată că respectivele comunicări publicitare nu respectă articolul 29;
i)să adopte o decizie de suspendare sau de interzicere a comunicărilor publicitare în cazul în care există motive întemeiate de a suspecta încălcarea prezentului regulament;
j)să adopte o decizie prin care să îi impună emitentului tokenului semnificativ raportat la active să comunice toate informaţiile semnificative care ar putea avea un efect asupra evaluării tokenului semnificativ raportat la active oferit publicului sau admis la tranzacţionare pentru a asigura protecţia consumatorilor sau buna funcţionare a pieţei;
k)să emită avertismente că emitentul tokenului semnificativ raportat la active nu îşi îndeplineşte obligaţiile în temeiul prezentului regulament;
l)să retragă autorizaţia emitentului tokenului semnificativ raportat la active;
m)să adopte o decizie prin care să impună eliminarea unei persoane fizice din organul de conducere al emitentului tokenului semnificativ raportat la active;
n)să îi impună emitentului tokenului semnificativ raportat la active aflat sub supravegherea sa să introducă o valoare nominală minimă cu privire la respectivul token semnificativ raportat la active sau să limiteze cuantumul tokenului semnificativ raportat la active emis, în conformitate cu articolul 23 alineatul (4) şi cu articolul 24 alineatul (3).
(2)Atunci când constată că un emitent al unui token de monedă electronică semnificativ a săvârşit o încălcare enumerată în anexa VI, ABE poate lua una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
a)să adopte o decizie prin care să îi impună emitentului tokenului de monedă electronică semnificativ să înceteze comportamentul care constituie încălcarea;
b)să adopte o decizie de impunere a unor amenzi sau a unor penalităţi cu titlu cominatoriu în temeiul articolelor 131 şi 132;
c)să adopte o decizie prin care să îi impună emitentului tokenului de monedă electronică semnificativ să transmită informaţii suplimentare, în cazul în care acestea sunt necesare pentru protecţia deţinătorilor tokenului de monedă electronică semnificativ, în special a deţinătorilor de retail;
d)să adopte o decizie prin care să îi impună emitentului tokenului de monedă electronică semnificativ să suspende o ofertă publică de criptoactive pentru o perioadă de maximum 30 de zile lucrătoare consecutive, de fiecare dată când are motive întemeiate să suspecteze că a fost încălcat prezentul regulament;
e)să adopte o decizie prin care să interzică o ofertă publică a tokenului de monedă electronică semnificativ în cazul în care constată că prezentul regulament a fost încălcat sau în cazul în care are motive întemeiate să suspecteze că acesta va fi încălcat;
f)să adopte o decizie prin care să îi impună furnizorului de servicii de criptoactive în cauză care operează o platformă de tranzacţionare pentru criptoactive care a admis la tranzacţionare tokenuri de monedă electronică semnificative să suspende tranzacţionarea criptoactivelor respective pentru o perioadă de maximum 30 de zile lucrătoare consecutive de fiecare dată când are motive întemeiate să suspecteze încălcarea prezentului regulament;
g)să adopte o decizie prin care să interzică comercializarea tokenurilor de monedă electronică semnificative pe o platformă de tranzacţionare pentru criptoactive în cazul în care constată că prezentul regulament a fost încălcat;
h)să adopte o decizie prin care să îi impună emitentului tokenului de monedă electronică semnificativ să comunice toate informaţiile semnificative care ar putea avea un efect asupra evaluării tokenului de monedă electronică semnificativ oferit publicului sau admis la tranzacţionare pentru a asigura protecţia consumatorilor sau buna funcţionare a pieţei;
i)să emită avertismente că emitentul tokenului de monedă electronică semnificativ nu îşi îndeplineşte obligaţiile în temeiul prezentului regulament;
j)să îi impună emitentului tokenului de monedă electronică semnificativ aflat sub supravegherea sa să introducă o valoare nominală minimă cu privire la respectivul token de monedă electronică semnificativ sau să limiteze cuantumul tokenului de monedă electronică semnificativ emis, ca urmare a aplicării articolului 58 alineatul (3).
(3)Atunci când ia măsurile menţionate la alineatul (1) sau (2), ABE ţine seama de natura şi gravitatea încălcării, având în vedere următoarele criterii:
a)durata şi frecvenţa încălcării;
b)dacă încălcarea a facilitat sau a dat naştere unor infracţiuni de natură financiară sau dacă acestea din urmă sunt imputabile în alt mod respectivei încălcări;
c)dacă încălcarea a evidenţiat deficienţe grave sau sistemice ale procedurilor, politicilor, precum şi ale măsurilor de gestionare a riscului ale emitentului tokenului semnificativ raportat la active sau ale emitentului tokenului de monedă electronică semnificativ;
d)dacă încălcarea a fost săvârşită în mod intenţionat sau din neglijenţă;
e)gradul de răspundere care îi revine emitentului tokenului semnificativ raportat la active sau emitentului tokenului de monedă electronică semnificativ responsabil de încălcare;
f)puterea financiară a emitentului tokenului semnificativ raportat la active sau a emitentului tokenului de monedă electronică semnificativ responsabil pentru încălcare, astfel cum este indicată de cifra de afaceri totală a persoanei juridice responsabile sau de venitul anual şi de activele nete ale persoanei fizice responsabile;
g)impactul încălcării asupra intereselor deţinătorilor de tokenuri semnificative raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică semnificative;
h)cuantumul profiturilor obţinute, al pierderilor evitate de către emitentul tokenului semnificativ raportat la active sau al tokenului de monedă electronică semnificativ responsabil de încălcare sau al pierderilor suferite de terţi cauzate de încălcare, în măsura în care acestea pot fi determinate;
i)măsura în care emitentul tokenului semnificativ raportat la active sau emitentul tokenului de monedă electronică semnificativ responsabil pentru încălcare cooperează cu ABE, fără a aduce atingere necesităţii de a asigura recuperarea profiturilor obţinute sau a pierderilor evitate de persoana respectivă;
j)încălcările anterioare săvârşite de emitentul tokenului semnificativ raportat la active sau de emitentul tokenului de monedă electronică semnificativ responsabil de încălcare;
k)măsurile luate de către emitentul tokenului semnificativ raportat la active sau de către emitentul tokenului de monedă electronică semnificativ după încălcare pentru a preveni repetarea unei astfel de încălcări.
(4)Înainte de a lua oricare dintre măsurile menţionate la alineatul (1) literele (d)-(g) şi litera (j), ABE informează ESMA şi, în cazul în care tokenurile semnificative raportate la active se raportează la euro sau la o monedă oficială a unui stat membru care nu este euro, BCE, respectiv banca centrală a statului membru în cauză care emite moneda respectivă.
(5)Înainte de a lua oricare dintre măsurile menţionate la alineatul (2), ABE informează autoritatea competentă a emitentului tokenului de monedă electronică semnificativ şi banca centrală a statului membru la a cărui monedă oficială se raportează tokenul de monedă electronică semnificativ.
(6)ABE notifică fără întârzieri nejustificate orice măsură luată în temeiul alineatului (1) sau (2) emitentului tokenului semnificativ raportat la active sau emitentului tokenului de monedă electronică semnificativ responsabil pentru încălcare şi comunică măsura respectivă autorităţilor competente în cauză, precum şi Comisiei. ABE publică orice decizie de acest fel pe website-ul său în termen de 10 zile lucrătoare de la data adoptării deciziei respective, cu excepţia situaţiilor în care publicarea ar perturba grav stabilitatea financiară sau ar aduce un prejudiciu disproporţionat părţilor implicate. Informaţiile astfel publicate nu conţin date cu caracter personal.
(7)Publicarea menţionată la alineatul (6) include următoarele declaraţii:
a)o declaraţie în care se afirmă dreptul persoanei responsabile de încălcare de a contesta decizia la Curtea de Justiţie;
b)dacă este cazul, o declaraţie din care să reiasă că s-a introdus o cale de atac şi care să precizeze că o astfel de cale de atac nu are efect suspensiv;
c)o declaraţie din care să reiasă posibilitatea comisiei de apel a ABE de a suspenda aplicarea deciziei contestate, în conformitate cu articolul 60 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 131: Amenzi
(1)ABE adoptă o decizie de aplicare a unei amenzi în conformitate cu alineatul (3) sau (4) de la prezentul articol dacă, în conformitate cu articolul 134 alineatul (8), constată că:
a)un emitent al unui token semnificativ raportat la active sau un membru al organului său de conducere a comis, cu intenţie sau din neglijenţă, o încălcare enumerată în anexa V;
b)un emitent al unui token de monedă electronică semnificativ sau un membru al organului său de conducere a comis, cu intenţie sau din neglijenţă, o încălcare enumerată în anexa VI.
Se consideră că o încălcare a fost săvârşită cu intenţie dacă ABE descoperă factori obiectivi care demonstrează faptul că un astfel de emitent sau un membru al organului său de conducere a acţionat în mod deliberat pentru a săvârşi încălcarea respectivă.
(2)Atunci când adoptă decizia menţionată la alineatul (1), ABE ţine seama de natura şi gravitatea încălcării, având în vedere următoarele criterii:
a)durata şi frecvenţa încălcării;
b)dacă încălcarea a facilitat sau a dat naştere unor infracţiuni de natură financiară sau dacă acestea din urmă sunt imputabile în alt mod respectivei încălcări;
c)dacă încălcarea a evidenţiat deficienţe grave sau sistemice ale procedurilor, politicilor, precum şi ale măsurilor de gestionare a riscului ale emitentului tokenului semnificativ raportat la active sau ale emitentului tokenului de monedă electronică semnificativ;
d)dacă încălcarea a fost săvârşită în mod intenţionat sau din neglijenţă;
e)gradul de răspundere care îi revine emitentului tokenului semnificativ raportat la active sau emitentului tokenului de monedă electronică semnificativ responsabil de încălcare;
f)puterea financiară a emitentului tokenului semnificativ raportat la active sau a emitentului tokenului de monedă electronică semnificativ responsabil pentru încălcare, astfel cum este indicată de cifra de afaceri totală a persoanei juridice responsabile sau de venitul anual şi de activele nete ale persoanei fizice responsabile;
g)impactul încălcării asupra intereselor deţinătorilor de tokenuri semnificative raportate la active sau de tokenuri de monedă electronică semnificative;
h)cuantumul profiturilor obţinute, al pierderilor evitate de către emitentul tokenului semnificativ raportat la active sau al tokenului de monedă electronică semnificativ responsabil de încălcare sau al pierderilor suferite de terţi cauzate de încălcare, în măsura în care acestea pot fi determinate;
i)măsura în care emitentul tokenului semnificativ raportat la active sau emitentul tokenului de monedă electronică semnificativ responsabil pentru încălcare cooperează cu ABE, fără a aduce atingere necesităţii de a asigura recuperarea profiturilor obţinute sau a pierderilor evitate de persoana respectivă;
j)încălcările anterioare săvârşite de emitentul tokenului semnificativ raportat la active sau de emitentul tokenului de monedă electronică semnificativ responsabil de încălcare;
k)măsurile luate de către emitentul tokenului semnificativ raportat la active sau de către emitentul tokenului de monedă electronică semnificativ după încălcare pentru a preveni repetarea unei astfel de încălcări.
(3)Pentru emitenţii de tokenuri semnificative raportate la active, cuantumul maxim al amenzii menţionate la alineatul (1) reprezintă până la 12,5% din cifra de afaceri anuală din exerciţiul financiar precedent sau dublul profiturilor obţinute sau al pierderilor evitate ca urmare a încălcării, în cazul în care acestea pot fi determinate.
(4)Pentru emitenţii de tokenuri de monedă electronică semnificative, cuantumul maxim al amenzii menţionate la alineatul (1) reprezintă până la 10% din cifra de afaceri anuală din exerciţiul financiar precedent sau dublul profiturilor obţinute sau al pierderilor evitate ca urmare a încălcării, în cazul în care acestea pot fi determinate.
Art. 132: Penalităţi cu titlu cominatoriu
(1)ABE adoptă o decizie de impunere a unor penalităţi cu titlu cominatoriu pentru a obliga:
a)o persoană să înceteze comportamentul care constituie o încălcare, în conformitate cu o decizie adoptată în temeiul articolului 130;
b)o persoană dintre cele menţionate la articolul 122 alineatul (1):
(i)să furnizeze informaţii complete solicitate prin intermediul unei decizii adoptate în temeiul articolului 122;
(ii)să se supună unei investigaţii şi, în special, să prezinte evidenţe, date şi proceduri complete sau orice alt material solicitat şi să completeze şi să rectifice alte informaţii furnizate în cadrul unei investigaţii lansate prin intermediul unei decizii adoptate în temeiul articolului 123;
(iii)să se supună unei inspecţii la faţa locului dispuse prin intermediul unei decizii adoptate în temeiul articolului 124.
(2)Penalităţile cu titlu cominatoriu trebuie să fie eficace şi proporţionale. Penalităţile cu titlu cominatoriu se aplică pentru fiecare zi de întârziere.
(3)În pofida alineatului (2), valoarea penalităţilor cu titlu cominatoriu este de 3% din cifra de afaceri medie zilnică din exerciţiul financiar precedent sau, în cazul persoanelor fizice, 2% din venitul zilnic mediu din anul calendaristic precedent. Penalităţile cu titlu cominatoriu se calculează de la data prevăzută în decizia ABE de impunere a penalităţii cu titlu cominatoriu.
(4)Penalităţile cu titlu cominatoriu se impun pentru o perioadă de maximum şase luni de la data notificării deciziei luate de ABE. La sfârşitul perioadei, ABE reexaminează măsura.
Art. 133: Publicarea, natura, executarea şi alocarea amenzilor şi a penalităţilor cu titlu cominatoriu
(1)ABE face publice toate amenzile şi penalităţile cu titlu cominatoriu aplicate în temeiul articolelor 131 şi 132, cu excepţia cazurilor în care publicarea lor ar perturba grav stabilitatea financiară sau ar aduce un prejudiciu disproporţionat părţilor implicate. Informaţiile astfel publicate nu conţin date cu caracter personal.
(2)Amenzile şi penalităţile cu titlu cominatoriu aplicate în temeiul articolelor 131 şi 132 sunt de natură administrativă.
(3)Amenzile şi penalităţile cu titlu cominatoriu impuse în temeiul articolelor 131 şi 132 sunt executorii în conformitate cu normele de procedură civilă în vigoare în statul pe al cărui teritoriu se aplică amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu.
(4)Sumele amenzilor şi ale penalităţilor cu titlu cominatoriu se alocă bugetului general al Uniunii.
(5)În cazul în care decide să nu impună amenzi sau penalităţi cu titlu cominatoriu, în pofida articolelor 131 şi 132, ABE informează în acest sens Parlamentul European, Consiliul, Comisia şi autorităţile competente ale statului membru în cauză, prezentând motivele deciziei sale.
Art. 134: Norme procedurale pentru luarea măsurilor de supraveghere şi impunerea amenzilor
(1)Atunci când, în îndeplinirea sarcinilor sale în temeiul articolului 117, există motive clare şi demonstrabile să suspecteze că a avut loc sau că va avea loc o încălcare enumerată în anexa V sau VI, ABE desemnează un agent de investigaţii independent din cadrul ABE pentru a cerceta chestiunea respectivă. Agentul de investigaţii nu poate să fie sau să fi fost implicat, direct sau indirect, în supravegherea emitenţilor de tokenuri semnificative raportate la active sau a emitenţilor de tokenuri de monedă electronică semnificative în cauză şi îşi îndeplineşte funcţiile independent de ABE.
(2)Agentul de investigaţii cercetează presupusele încălcări, ţinând seama de orice observaţii transmise de persoanele care fac obiectul investigaţiei şi prezintă ABE un dosar complet cuprinzând constatările agentului de investigaţii.
(3)Pentru a-şi îndeplini sarcinile, agentul de investigaţii îşi poate exercita competenţa de a solicita informaţii în conformitate cu articolul 122 şi competenţa de a efectua investigaţii şi inspecţii la faţa locului în conformitate cu articolele 123 şi 124. Atunci când face uz de aceste competenţe, agentul de investigaţii respectă articolul 121.
(4)În îndeplinirea sarcinilor sale, agentul de investigaţii are acces la toate documentele şi informaţiile colectate de ABE în cadrul activităţilor sale de supraveghere.
(5)După încheierea investigaţiei sale şi înainte de a înainta ABE dosarul cuprinzând constatările sale, agentul de investigaţii le oferă persoanelor care fac obiectul investigaţiei posibilitatea de a fi audiate pe tema aspectelor cercetate. Agentul de investigaţii îşi întemeiază constatările numai pe fapte cu privire la care persoanele vizate au avut ocazia să facă observaţii.
(6)Drepturile la apărare ale persoanelor vizate sunt pe deplin respectate pe parcursul investigaţiilor efectuate în temeiul prezentului articol.
(7)Atunci când transmite dosarul cu concluziile sale către ABE, agentul de investigaţii notifică persoanele care fac obiectul investigaţiei respective. Persoanele vizate de investigaţie au drept de acces la dosar, sub rezerva interesului legitim al altor persoane de a-şi proteja secretele de afaceri. Dreptul de acces la dosar nu se aplică în cazul informaţiilor confidenţiale care afectează terţii sau al documentelor interne de lucru ale ABE.
(8)Pe baza dosarului cuprinzând constatările agentului de investigaţii şi după ascultarea persoanelor vizate de investigaţie în conformitate cu articolul 135, dacă persoanele respective solicită acest lucru, ABE decide dacă o încălcare enumerată în anexa V sau VI a fost săvârşită de emitentul tokenului semnificativ raportat la active sau de emitentul tokenului de monedă electronică semnificativ ce face obiectul investigaţiei şi, dacă este cazul, ia o măsură de supraveghere în conformitate cu articolul 130 sau impune o amendă în conformitate cu articolul 131.
(9)Agentul de investigaţii nu participă la deliberările ABE şi nu intervine în niciun alt fel în procesul decizional al ABE.
(10)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 139 până la 30 iunie 2024 pentru a completa prezentul regulament prin detalierea normelor procedurale pentru exercitarea competenţei de a impune amenzi sau penalităţi cu titlu cominatoriu, inclusiv dispoziţii privind dreptul la apărare, dispoziţiile temporale, dispoziţii privind colectarea amenzilor sau a penalităţilor cu titlu cominatoriu, precum şi termenele de prescripţie pentru impunerea şi executarea amenzilor şi a penalităţilor cu titlu cominatoriu.
(11)ABE sesizează autorităţile naţionale relevante în vederea unei investigaţii şi, dacă este cazul, a unei urmăriri penale atunci când, în îndeplinirea sarcinilor sale în temeiul prezentului regulament, constată că există indicii clare privind posibila existenţă a unor fapte care pot constitui infracţiuni. În plus, ABE se abţine de la aplicarea unor amenzi sau a unor penalităţi cu titlu cominatoriu în cazul în care este conştientă de faptul că o achitare sau o condamnare anterioară în temeiul unor fapte identice sau al unor fapte în esenţă identice a dobândit deja autoritate de lucru judecat în urma unor proceduri penale în temeiul dreptului intern.
Art. 135: Audierea persoanelor în cauză
(1)Înainte de a lua orice decizie în temeiul articolului 130, 131 sau 132, ABE acordă persoanelor care fac obiectul investigaţiei posibilitatea de a fi ascultate pe tema constatărilor sale. ABE îşi întemeiază deciziile numai pe constatările asupra cărora persoanele care fac obiectul unei astfel de investigaţii au avut posibilitatea să formuleze observaţii.
(2)Alineatul (1) nu se aplică dacă este necesară adoptarea de acţiuni urgente pentru a preveni aducerea unor prejudicii grave şi iminente stabilităţii financiare sau deţinătorilor de criptoactive, în special deţinătorilor de retail. Într-o asemenea situaţie, ABE poate adopta o decizie provizorie şi acordă persoanelor în cauză posibilitatea de a fi audiate cât mai curând posibil după adoptarea deciziei.
(3)Drepturile la apărare ale persoanelor vizate de o investigaţie sunt pe deplin respectate. Persoanele respective au drept de acces la dosarul ABE, sub rezerva interesului legitim al altor persoane de a-şi proteja secretele economice. Dreptul de acces la dosarul ABE nu se aplică în cazul informaţiilor confidenţiale şi al documentelor interne de lucru ale ABE.
Art. 136: Controlul exercitat de Curtea de Justiţie
Curtea de Justiţie are competenţa de fond de a exercita controlul judiciar asupra deciziilor prin care ABE impune o amendă, penalităţi cu titlu cominatoriu sau orice sancţiune sau altă măsură administrativă în conformitate cu prezentul regulament. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene poate anula, reduce sau majora amenda sau penalităţile cu titlu cominatoriu aplicate.
Art. 137: Taxe de supraveghere
(1)ABE percepe taxe de la emitenţii de tokenuri semnificative raportate la active şi de la emitenţii de tokenuri de monedă electronică semnificative. Taxele respective acoperă cheltuielile suportate de ABE pentru executarea sarcinilor sale de supraveghere în legătură cu emitenţii de tokenuri semnificative raportate la active şi cu emitenţii de tokenuri de monedă electronică semnificative în conformitate cu articolele 117 şi 119, precum şi rambursarea costurilor pe care le-ar putea suporta autorităţile competente care desfăşoară activităţi în temeiul prezentului regulament, în special ca urmare a delegării unor sarcini în conformitate cu articolul 138.
(2)Cuantumul taxei percepute de la un emitent individual al unui token semnificativ raportat la active este proporţional cu volumul activelor sale de rezervă şi acoperă toate costurile suportate de ABE pentru îndeplinirea sarcinilor sale de supraveghere în temeiul prezentului regulament.
Cuantumul taxei percepute de la un emitent individual al unui token de monedă electronică semnificativ trebuie să fie proporţional cu volumul emisiunii tokenului de monedă electronică în schimbul fondurilor şi acoperă toate costurile care decurg din îndeplinirea sarcinilor de supraveghere ale ABE în temeiul prezentului regulament, inclusiv rambursarea oricăror costuri suportate ca urmare a îndeplinirii sarcinilor respective.
(3)Comisia adoptă un act delegat în conformitate cu articolul 139 până la 30 iunie 2024 pentru a completa prezentul regulament prin detalierea tipurilor de taxe, a cazurilor în care se percep taxe, a cuantumului taxelor şi a modalităţii de plată a acestora, precum şi a metodologiei de calculare a cuantumului maxim pe care ABE îl poate percepe de la fiecare entitate, prevăzut la alineatul (2) de la prezentul articol.
Art. 138: Delegarea sarcinilor ABE către autorităţile competente
(1)În cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea adecvată a unei sarcini de supraveghere referitoare la emitenţii de tokenuri semnificative raportate la active sau emitenţii de tokenuri de monedă electronică semnificative, ABE poate delega anumite sarcini de supraveghere unei autorităţi competente. Aceste sarcini de supraveghere specifice pot include competenţa de a formula cereri de informaţii în conformitate cu articolul 122 şi competenţa de a efectua investigaţii şi inspecţii la faţa locului în conformitate cu articolul 123 sau 124.
(2)Înainte de delegarea unei sarcini menţionate la alineatul (1), ABE consultă autoritatea competentă relevantă în legătură cu:
a)sfera de aplicare a sarcinii care urmează să fie delegată;
b)calendarul pentru îndeplinirea sarcinii; şi
c)transmiterea informaţiilor necesare de către ABE şi către aceasta.
(3)În conformitate cu actul delegat referitor la taxe adoptat de Comisie în temeiul articolului 137 alineatul (3) şi al articolului 139, ABE rambursează autorităţii competente costurile suportate de aceasta în vederea îndeplinirii sarcinilor delegate.
(4)ABE examinează, la intervale corespunzătoare, delegarea sarcinilor. O astfel de delegare poate fi revocată în orice moment.