Capitolul vi - PROCEDURI DE PRELUARE ŞI REPRIMIRE - Regulamentul 604/26-iun-2013 de stabilire a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecţie internaţională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei ţări terţe sau de către un apatrid

Acte UE

Jurnalul Oficial 180L

În vigoare
Versiune de la: 29 Iunie 2013
CAPITOLUL VI:PROCEDURI DE PRELUARE ŞI REPRIMIRE
Art. 20: Începutul procedurii
(1)Procesul de determinare a statului membru responsabil începe imediat ce cererea de protecţie internaţională este prezentată pentru prima oară într-un stat membru.
(2)O cerere de protecţie internaţională se prezumă că a fost prezentată odată ce un formular depus de solicitant sau un proces-verbal întocmit de autorităţi a ajuns la autorităţile competente ale statului membru în cauză. Atunci când o cerere nu este făcută în scris, perioada dintre declaraţia de intenţie şi întocmirea procesului-verbal ar trebui să fie cât mai scurtă cu putinţă.
(3)În sensul prezentului regulament, situaţia unui minor care însoţeşte solicitantul şi corespunde definiţiei unui membru de familie nu poate fi disociată de aceea a membrului familiei şi este de competenţa statului membru responsabil de examinarea cererii de protecţie internaţională a membrului de familie, chiar dacă minorul nu este solicitant individual, cu condiţia ca acest lucru să fie în interesul superior al minorului. Acelaşi tratament se aplică copiilor născuţi după sosirea solicitantului pe teritoriul statelor membre, fără a fi nevoie să se iniţieze o nouă procedură de preluare a acestora.
(4)Atunci când cererea de protecţie internaţională este prezentată autorităţilor competente ale unui stat membru de către un solicitant care se află pe teritoriul altui stat membru, determinarea statului membru responsabil se face de către statul membru pe al cărui teritoriu se află solicitantul de azil. Acest din urmă stat membru este informat, fără întârziere, de către statul membru care a primit cererea şi apoi, în sensul prezentului regulament, este considerat statul membru în care s-a prezentat cererea de protecţie internaţională.
Solicitantul este informat în scris despre această schimbare privind statul membru care determină statul membru responsabil şi despre data la care aceasta a avut loc.
(5)Un solicitant care se află în alt stat membru fără permis de şedere sau care prezintă în acel stat membru o cerere de protecţie internaţională, după retragerea primei sale cereri prezentate într-un alt stat membru în timpul procedurii de determinare a statului membru responsabil, este reprimit, în condiţiile prevăzute la articolele 23, 24, 25 şi 29, de către statul membru în care a prezentat prima dată cererea de protecţie internaţională, în vederea finalizării procedurii de determinare a statului membru responsabil.
Această obligaţie încetează în cazul în care statul membru căruia i s-a solicitat finalizarea procesului de determinare a statului membru responsabil stabileşte că solicitantul a părăsit între timp teritoriul statelor membre pentru o perioada de cel puţin trei luni sau a obţinut un permis de şedere din partea unui alt stat membru.
O cerere depusă după o astfel de perioadă de absenţă menţionată la paragraful al doilea este considerată o cerere nouă, care dă naştere unei noi proceduri de determinare a statului membru responsabil.
Art. 21: Prezentarea unei cereri de preluare
(1)Atunci când un stat membru în care s-a prezentat o cerere de protecţie internaţională consideră că alt stat membru este responsabil de examinarea cererii, acesta poate, pe cât de repede posibil şi în orice caz în termen de trei luni de la data la care a fost prezentată cererea în sensul articolului 20 alineatul (2), cere celuilalt stat membru să preia solicitantul.
Fără a aduce atingere primului paragraf, în cazul în care există un rezultat pozitiv transmis de Eurodac referitor la datele înregistrate în temeiul articolului 14 din Regulamentul (UE) nr. 603/2013, cererea se trimite în termen de două luni de la primirea rezultatului pozitiv, în temeiul articolului 15 alineatul (2) din regulamentul respectiv.
Atunci când cererea de preluare a unui solicitant nu este prezentată în termenele prevăzute la primul şi al doilea paragraf, responsabilitatea pentru examinarea cererii de protecţie internaţională aparţine statului membru în care s-a prezentat cererea.
(2)Statul membru solicitant poate cere un răspuns urgent în cazurile în care cererea de protecţie internaţională s-a prezentat după refuzul permisiunii de a intra sau de şedere, după o arestare pentru şedere ilegală sau după comunicarea sau executarea unui ordin de expulzare.
Cererea menţionează motivele care justifică un răspuns urgent şi termenul în care este aşteptat un răspuns. Acest termen este de cel puţin o săptămână.
(3)În cazurile menţionate la alineatele (1) şi (2), cererea de preluare de către alt stat membru este prezentată folosindu-se un formular standard şi include probele sau dovezile circumstanţiale astfel cum sunt descrise în cele două liste menţionate la articolul 22 alineatul (3) şi/sau elemente relevante din declaraţia solicitantului care permit autorităţilor statului membru solicitat să verifice dacă acesta este responsabil în temeiul criteriilor prevăzute de prezentul regulament.
Comisia, prin acte de punere în aplicare, adoptă condiţii uniforme privind pregătirea şi depunerea de cereri de preluare. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 44 alineatul (2).
Art. 22: Răspunsul la o cerere de preluare
(1)Statul membru solicitat face cercetările necesare şi hotărăşte asupra cererii de preluare a solicitantului de azil în termen de două luni de la data la care cererea a fost primită.
(2)În procedura de determinare a statului membru responsabil, se folosesc probe şi dovezi circumstanţiale.
(3)Comisia, prin acte de punere în aplicare, întocmeşte şi reexaminează periodic două liste în care se specifică probele relevante şi dovezile circumstanţiale relevante în conformitate cu criteriile prevăzute la literele (a) şi (b) din prezentul alineat. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 44 alineatul (2).
a)Probe:
(i)se referă la probele formale care determină responsabilitatea în temeiul prezentului regulament, atâta timp cât nu sunt respinse prin proba contrară;
(ii)statele membre pun la dispoziţie comitetului prevăzut la articolul 44 modele ale diferitelor tipuri de documente administrative, în conformitate cu tipologia stabilită în lista cu probele formale.
b)Dovezi circumstanţiale:
(i)se referă la elemente indicative care deşi refutabile, pot fi suficiente, în anumite cazuri, în funcţie de valoarea probatorie atribuită acestora;
(ii)valoarea lor probatorie, în ceea ce priveşte responsabilitatea pentru examinarea cererii de protecţie internaţională este evaluată de la caz la caz.
(4)Cerinţa privind probele nu ar trebui să depăşească ceea ce este necesar pentru o bună aplicare a prezentului regulament.
(5)În absenţa unor probe formale, statul membru solicitat îşi recunoaşte responsabilitatea dacă dovezile circumstanţiale sunt coerente, verificabile şi suficient de detaliate pentru a stabili responsabilitatea.
(6)Atunci când statul membru solicitant a invocat urgenţa, în conformitate cu dispoziţiile articolului 21 alineatul (2), statul membru solicitat depune toate eforturile pentru a se conforma termenului cerut. În cazuri excepţionale, când se poate demonstra că examinarea cererii de preluare a unui solicitant este complexă, statul membru solicitat poate răspunde după termenul cerut, dar în orice caz în termen de o lună. În astfel de situaţii, statul membru solicitat trebuie să comunice decizia sa de amânare a răspunsului statului membru solicitant în termenul cerut iniţial.
(7)Absenţa răspunsului la expirarea termenului de două luni menţionat la alineatul (1) şi a termenului de o lună menţionat la alineatul (6) echivalează cu acceptarea cererii şi determină obligaţia de a prelua persoana în cauză, inclusiv obligaţia de a asigura buna organizare a sosirii acesteia.
Art. 23: Prezentarea unei cereri de reprimire în cazul în care a fost depusă o nouă cerere în statul membru solicitant
(1)În cazul în care statul membru în care o persoană menţionată la articolul 18 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) a prezentat o nouă cerere de protecţie internaţională consideră că este responsabil un alt stat membru, în conformitate cu articolul 20 alineatul (5) şi articolul 18 alineatul (1) literele (b), (c) sau (d), poate cere ca acest alt stat membru să reprimească persoana respectivă.
(2)Cererea de reprimire se depune cât mai rapid posibil şi în orice caz în termen de două luni de la primirea rezultatului pozitiv transmis de unitatea centrală Eurodac, în conformitate cu articolul 9 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 603/2013.
În cazul în care cererea de reprimire se bazează pe alte dovezi decât cele provenite din sistemul Eurodac, acestea se trimit statului membru solicitat în termen de trei luni de la data depunerii cererii de protecţie internaţională în sensul articolului 20 alineatul (2).
(3)În cazul în care cererea de reprimire nu este depusă în termenul stabilit la alineatul (2), responsabilitatea pentru examinarea cererii de protecţie internaţională revine statului membru în care a fost prezentată noua cerere.
(4)Cererea de reprimire se face utilizând un formular standard şi incluzând probe sau dovezi circumstanţiale, astfel cum sunt descrise în cele două liste menţionate la articolul 22 alineatul (3) şi/sau elemente relevante din declaraţiile persoanei în cauză, care să permită autorităţilor din statul membru solicitat să verifice dacă este responsabil pe baza criteriilor stabilite în prezentul regulament.
Comisia, prin acte de punere în aplicare, adoptă condiţii uniforme privind pregătirea şi depunerea de cereri de reprimire. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 44 alineatul (2).
Art. 24: Prezentarea unei cereri de reprimire în cazul în care nu a fost depusă nicio cerere nouă în statul membru solicitant
(1)În cazul în care un stat membru pe teritoriul căruia se află o persoană, astfel cum este menţionată la articolul 18 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), fără permis de şedere şi pentru care nu s-a depus nicio cerere nouă de protecţie internaţională, consideră că alt stat membru este responsabil în conformitate cu articolul 20 alineatul (5) şi cu articolul 18 alineatul (1) literele (b), (c) sau (d), poate cere acelui alt stat membru să reprimească persoana în cauză.
(2)Prin derogare de la articolul 6 alineatul (2) din Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele şi procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală (1), în cazul în care un stat membru pe teritoriul căruia se află o persoană fără permis de şedere decide să caute în sistemul Eurodac, în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (UE) nr. 603/2013, cererea de reprimire a unei persoane, astfel cum este definită la articolul 18 alineatul (1) litera (b) sau (c) din prezentul regulament, sau a unei persoane, astfel cum este definită la articolul 18 alineatul (1) litera (d), a cărei cerere de protecţie internaţională nu a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă, se depune cât mai rapid posibil şi, în orice caz, în termen de două luni de la primirea rezultatului pozitiv transmis de unitatea centrală Eurodac, în temeiul articolului 17 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 603/2013.
(1)JO L 348, 24.12.2008, p. 98.
În cazul în care cererea de reprimire se bazează pe alte dovezi decât cele provenite din sistemul Eurodac, acestea se trimit statului membru solicitat în termen de trei luni de la data la care statul solicitant ia cunoştinţă de faptul că alt stat membru poate fi responsabil pentru persoana în cauză.
(3)În cazul în care cererea de reprimire nu este făcută în termenele prevăzute la alineatul (2), statul membru pe al cărui teritoriu se află persoana în cauză fără permis de şedere acordă acestei persoane posibilitatea de a prezenta o nouă cerere.
(4)În cazul în care o persoană, astfel cum este definită la articolul 18 alineatul (1) litera (d) din prezentul regulament, a cărei cerere de protecţie internaţională a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă într-un stat membru, se află pe teritoriul altui stat membru, fără permis de şedere, statul membru din urmă poate fie să solicite primului stat membru să reprimească persoana în cauză, fie să desfăşoare o procedură de returnare în conformitate cu Directiva 2008/115/CE.
În cazul în care statul membru din urmă a decis să ceară primului stat membru să reprimească persoana în cauză, normele prevăzute în Directiva 2008/115/CE nu se aplică.
(5)Cererea de reprimire a persoanei menţionate la articolul 18 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) se face utilizând un formular standard şi incluzând probe sau dovezi circumstanţiale, astfel cum sunt descrise în cele două liste menţionate la articolul 22 alineatul (3) şi/sau elemente relevante din declaraţiile persoanei, care să permită autorităţilor din statul membru solicitat să verifice dacă este responsabil pe baza criteriilor stabilite în prezentul regulament.
Comisia, prin acte de punere în aplicare, întocmeşte şi reexaminează periodic două liste în care se specifică probele relevante şi dovezile circumstanţiale relevante în conformitate cu criteriile prevăzute la articolul 22 alineatul (3) literele (a) şi (b) şi adoptă condiţii uniforme privind pregătirea şi depunerea cererilor de reprimire. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 44 alineatul (2).
Art. 25: Răspunsul la o cerere de reprimire
(1)Statul membru solicitat efectuează verificările necesare şi emite o decizie privind cererea de reprimire a persoanei în cauză cât de curând posibil şi în orice cel târziu în termen de o lună de la data primirii cererii. Atunci când cererea se bazează pe date obţinute din sistemul Eurodac, acest termen se reduce la două săptămâni.
(2)Absenţa unui răspuns în termenul de o lună sau de două săptămâni menţionat la alineatul (1) înseamnă acceptarea cererii şi implică obligaţia de a reprimi persoana în cauză, inclusiv obligaţia de a se asigura buna organizare a sosirii acesteia.
Art. 26: Notificarea unei decizii de transfer
(1)Atunci când statul membru solicitat acceptă să preia sau să reprimească solicitantul sau altă persoană menţionată la articolul 18 alineatul (1) litera (c) sau (d) statul membru solicitant notifică persoanei în cauză decizia de a o transfera către statul membru responsabil şi, după caz, decizia de a nu examina cererea acesteia de protecţie internaţională. În cazul în care un consilier juridic sau un consilier de alt tip reprezintă persoana în cauză, statele membre pot opta ca decizia să fie notificată consilierului respectiv în locul persoanei în cauză şi, după caz, să comunice decizia persoanei în cauză.
(2)Decizia menţionată la alineatul (1) conţine informaţii privind căile de atac disponibile, inclusiv cu privire la dreptul de solicitare a unui efect suspensiv, acolo unde este cazul, cu privire la termenele aplicabile pentru introducerea acestor căi de atac şi pentru efectuarea transferului, şi conţine, dacă este necesar, informaţii privind locul şi data la care persoana în cauză ar trebui să se prezinte, în cazul în care respectiva persoană se deplasează către statul membru responsabil prin mijloace proprii.
Statele membre se asigură, de asemenea, că persoanei în cauză îi sunt comunicate informaţiile referitoare la persoane sau organisme care i-ar putea oferi asistenţă juridică, împreună cu decizia menţionată la alineatul (1), atunci când respectivele informaţii nu au fost deja comunicate.
(3)În cazul în care persoana în cauză nu este asistată sau reprezentată de un consilier juridic sau de un consilier de alt tip, statele membre o informează asupra principalelor elemente ale deciziei, care includ întotdeauna informaţii cu privire la căile de atac disponibile şi la termenele aplicabile căilor de atac, într-o limbă pe care persoana în cauză o înţelege sau pe care se presupune în mod rezonabil că o înţelege.
Art. 27: Căi de atac
(1)Solicitantul sau altă persoană menţionată la articolul 18 alineatul (1) litera (c) sau (d) are dreptul la o cale eficientă de atac, sub forma unui apel sau unei revizuiri, în fapt şi în drept, împotriva unei decizii de transfer în faţa unei instanţe naţionale.
(2)Statele membre prevăd un termen rezonabil în care persoana în cauză să îşi poată exercita dreptul de a recurge la o cale eficientă de atac în temeiul alineatului (1).
(3)În scopul exercitării unui apel sau a unei revizuiri a deciziei de transfer, statele membre prevăd următoarele în dreptul lor intern:
a)apelul sau revizuirea conferă persoanei în cauză dreptul de a rămâne pe teritoriul statului membru în cauză în aşteptarea pronunţării unei hotărâri privind apelul sau revizuirea; sau
b)transferul se suspendă automat, iar această suspendare expiră după o perioadă rezonabilă de timp în cursul căreia o instanţă naţională, în urma examinării atente şi riguroase a cererii, să fi decis cu privire la efectul suspensiv al apelului sau al revizuirii; sau
c)persoana în cauză are posibilitatea de a solicita, într-un termen rezonabil, unei instanţe naţionale suspendarea punerii în aplicare a deciziei de transfer până la pronunţarea unei hotărâri privind apelul sau revizuirea. Statele membre asigură existenţa unei căi de atac eficiente prin suspendarea transferului până la pronunţarea hotărârii privind prima cerere de suspendare. Orice decizie cu privire la suspendarea punerii în aplicare a deciziei de transfer este luată într-un termen rezonabil, permiţând totodată analiza atentă şi riguroasă a cererii de suspendare. O decizie de a nu suspenda punerea în aplicare a deciziei de transfer trebuie să conţină motivele pe care se întemeiază.
(4)Statele membre pot prevedea faptul că autorităţile competente pot decide din oficiu să suspende punerea în aplicare a deciziei de transfer până la pronunţarea unei hotărâri privind apelul sau revizuirea.
(5)Statele membre asigură persoanei în cauză accesul la asistenţă juridică şi, dacă este necesar, asistenţă lingvistică.
(6)Statele membre se asigură că asistenţa juridică este oferită la cerere, în mod gratuit, dacă persoana în cauză nu îşi permite cheltuielile aferente. Statele membre pot prevedea ca, în ceea ce priveşte onorariile şi alte costuri, tratamentul aplicat solicitanţilor să nu fie mai favorabil decât cel acordat în general propriilor resortisanţi în materie de asistenţă juridică.
Fără a restrânge în mod arbitrar dreptul la asistenţă juridică, statele membre pot prevedea ca asistenţa juridică gratuită să nu se acorde în cazurile în care apelul sau revizuirea sunt considerate de către autoritatea competentă sau de către o instanţă ca neavând şanse reale de succes.
În cazul în care decizia de a nu acorda asistenţă juridică şi reprezentare gratuite în temeiul prezentului alineat este luată de către o autoritate alta decât o instanţă, statele membre prevăd dreptul la o cale de atac eficientă în faţa unei instanţe împotriva respectivei decizii.
În vederea respectării cerinţelor din prezentul alineat, statele membre se asigură că asistenţa juridică şi reprezentarea nu sunt restricţionate în mod arbitrar şi că accesul solicitantului la justiţie nu este împiedicat.
Asistenţa juridică include cel puţin pregătirea documentelor procedurale necesare şi reprezentarea în instanţă şi poate fi limitată la consilieri juridici sau la alt tip de consilieri prevăzuţi în mod expres în dreptul naţional pentru a le asigura asistenţa şi reprezentarea.
Procedurile de acces la asistenţă juridică sunt stabilite în dreptul naţional.
Art. 28: Detenţia
(1)Statele membre nu ţin în detenţie o persoană numai pentru motivul că aceasta face obiectul procedurii stabilite de prezentul regulament.
(2)În cazul existenţei unui risc ridicat de sustragere, statele membre pot ţine în detenţie persoana în cauză pentru a garanta că procedurile de transfer se desfăşoară în conformitate cu prezentul regulament pe baza unei analize individuale şi numai în cazul în care măsura detenţiei are un caracter proporţional, şi dacă nu se pot aplica în mod efectiv măsuri alternative mai puţin coercitive.
(3)Detenţia trebuie să fie pe o perioadă cât mai scurtă şi nu poate fi mai lungă decât perioada necesară, în mod rezonabil, pentru îndeplinirea cu profesionalism, a procedurilor administrative necesare până la efectuarea transferului în temeiul prezentului regulament.
Atunci când o persoană este deţinută în temeiul prezentului articol, termenul de depunere a unei cereri de preluare sau de reprimire nu poate depăşi o lună de la data prezentării cererii de protecţie internaţională. Statul membru care derulează procedura în conformitate cu prezentul regulament solicită un răspuns urgent în astfel de cazuri. Răspunsul trebuie dat în cel mult două săptămâni de la data primirii cererii. Absenţa unui răspuns în termenul de două săptămâni echivalează cu acceptarea cererii de preluare sau de reprimire şi implică obligaţia de a prelua sau reprimi persoana, inclusiv obligaţia de a asigura buna organizare a sosirii acesteia.
Atunci când o persoană este deţinută în temeiul prezentului articol, transferul persoanei în cauză din statul membru solicitant către statul membru responsabil are loc cât mai curând posibil din punct de vedere practic şi cel târziu în termen de şase săptămâni de la acceptarea implicită sau explicită a cererii de către un alt stat membru de a prelua sau reprimi persoana în cauză, sau din momentul în care apelul sau revizuirea nu mai au un efect suspensiv în conformitate cu articolul 27 alineatul (3).
Atunci când statul membru solicitant nu respectă termenele de prezentare a cererii de preluare sau de reprimire, sau când transferul nu are loc în termenul de şase săptămâni menţionat în al treilea paragraf, persoana nu mai este ţinută în detenţie. Articolele 21, 23, 24 şi 29 continuă să se aplice în consecinţă.
(4)În ceea ce priveşte condiţiile de detenţie şi garanţiile aplicabile persoanelor aflate în detenţie, pentru a garanta desfăşurarea procedurilor de transfer către statul membru responsabil se aplică articolele 9, 10 şi 11 din Directiva 2013/33/UE.
Art. 29: Modalităţi şi termene
(1)Transferul solicitantului sau a altei persoane menţionate la articolul 18 alineatul (1) litera (c) sau (d) din statul membru solicitant către statul membru responsabil se face în conformitate cu dreptul intern al statului membru solicitant, după consultări între cele două state membre în cauză, cât de repede posibil, şi în cel mult şase luni de la acceptarea cererii de a prelua sau reprimi persoana în cauză sau de la hotărârea definitivă privind apelul sau revizuirea atunci când efectul suspensiv există în conformitate cu articolul 27 alineatul (3).
Dacă transferurile către statul membru responsabil se efectuează prin plecare controlată sau sub escortă, statele membre se asigură că acestea se desfăşoară în condiţii umane, cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale şi a demnităţii umane.
Dacă este necesar, solicitantului i se va furniza de către statul membru solicitant un permis de liberă trecere. Comisia, prin acte de punere în aplicare, stabileşte modelul permisului de liberă trecere. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 44 alineatul (2).
Statul membru responsabil informează statul membru solicitant, după caz, asupra sosirii în siguranţă a persoanei în cauză sau asupra faptului că acesta nu s-a prezentat în termenul stabilit.
(2)Atunci când transferul nu se efectuează în termenul de şase luni, statul membru responsabil este exonerat de obligaţia de a prelua sau reprimi persoana în cauză şi responsabilitatea se transferă statului membru solicitant. Acest termen poate fi prelungit până la maxim un an în cazul în care transferul nu a putut fi efectuat datorită detenţiei în închisoare a persoanei în cauză sau până la maximum optsprezece luni în cazul în care persoana în cauză se sustrage procedurii.
(3)În cazul în care o persoană a fost transferată în mod eronat sau o decizie de transfer este anulată în urma unui apel sau a unei revizuiri după ce a avut loc transferul, statul membru care a efectuat transferul acceptă înapoi, imediat, persoana în cauză.
(4)Comisia, prin acte de punere în aplicare, stabileşte condiţii uniforme pentru consultarea de date şi schimbul de date între statele membre, în special pentru cazurile de transferuri amânate sau întârziate, transferuri ca urmare a acceptării din oficiu, transferuri de minori sau de persoane aflate în îngrijire şi de transferuri supravegheate. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 44 alineatul (2).
Art. 30: Cheltuieli de transfer
(1)Costurile necesare transferului unui solicitant sau al unei alte persoane, menţionate la articolul 18 alineatul (1) litera (c) sau (d), către statul membru responsabil sunt suportate de statul membru care efectuează transferul.
(2)Atunci când persoana în cauză trebuie transferată înapoi într-un stat membru ca urmare a unui transfer eronat sau a unei decizii de transfer care a fost anulată în urma unui apel sau a unei revizuiri, după efectuarea transferului, statul membru care a efectuat transferul iniţial este responsabil pentru costurile de transferare a persoanei înapoi pe teritoriul său.
(3)Persoanele transferate în temeiul prezentului regulament nu suportă costurile unor astfel de transferuri.
Art. 31: Schimbul de informaţii relevante înaintea efectuării unui transfer
(1)Statul membru care efectuează transferul unui solicitant sau al unei alte persoane, menţionate la articolul 18 alineatul (1) litera (c) sau (d), comunică statului membru responsabil datele cu caracter personal referitoare la persoana care va fi transferată, date care sunt adecvate, relevante şi neexcesive cu unicul scop de se asigura că autorităţile competente, în conformitate cu dreptul naţional din statul membru responsabil, au posibilitatea de a oferi persoanei în cauză asistenţa adecvată, inclusiv asistenţa medicală imediată necesară în vederea protejării intereselor sale vitale, precum şi de a asigura continuitatea protecţiei şi drepturilor conferite de prezentul regulament şi de alte instrumente juridice relevante în materie de azil. Aceste date sunt comunicate statului membru responsabil într-un termen rezonabil înainte de efectuarea transferului, pentru a garanta faptul că autorităţile sale competente, în conformitate cu dreptul naţional, dispun de suficient timp pentru a lua măsurile necesare.
(2)Statul membru care efectuează transferul transmite statului membru responsabil, în măsura în care informaţiile respective se află la dispoziţia autorităţii competente, în conformitate cu dreptul naţional al statului membru responsabil, toate informaţiile esenţiale în vederea conservării drepturilor şi nevoilor speciale imediate ale persoanei supuse transferului, mai ales:
a)orice măsuri imediate pe care statul membru repsonsabil trebuie să le ia pentru a asigura respectarea corespunzătoare a nevoilor speciale ale persoanei care urmează să fie transferată, inclusiv orice formă de asistenţă medicală imediată care ar putea fi necesară;
b)datele de contact ale membrilor de familie, ale rudelor sau ale oricăror alte persoane aflate în relaţii de natură familială cu acesta din statul membru de destinaţie, după caz;
c)în cazul minorilor, informaţii privind educaţia acestora;
d)o evaluare a vârstei solicitantului.
(3)Schimbul de informaţii în temeiul prezentului articol are loc numai între autorităţile notificate Comisiei, în conformitate cu articolul 35 din prezentul regulament, prin intermediul reţelei de comunicare electronică "DubliNet" instituită prin articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 1560/2003. Informaţiile care fac obiectul schimbului sunt utilizate numai în scopul indicat la alineatul (1) al prezentului articol şi nu sunt prelucrate suplimentar.
(4)În vederea facilitării schimbului de informaţii între statele membre, Comisia adoptă, prin acte de punere în aplicare, un formular standard pentru transferul datelor cerute în temeiul prezentului articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 44 alineatul (2).
(5)Dispoziţiile prevăzute la articolul 34 alineatele (8)-(12) se aplică schimbului de informaţii în temeiul prezentului articol.
Art. 32: Schimbul de date medicale înaintea efectuării unui transfer
(1)În scopul unic de administrare a unor îngrijiri sau tratamente medicale, în special privind persoanele cu handicap, persoanele vârstnice, femeile însărcinate, minorii şi persoanele care au fost victime ale unor acte de tortură, viol sau altor forme grave de violenţă psihologică, fizică sau sexuală, statul membru care efectuează transferul transmite statului membru responsabil, în măsura în care respectivele informaţii se află la dispoziţia autorităţii competente în conformitate cu dreptul naţional, informaţii cu privire la orice nevoi speciale ale persoanei care va fi transferată, care, în cazuri specifice, pot include informaţii privind starea fizică şi mentală a persoanei în cauză. Informaţiile respective sunt transferate printr-un certificat medical comun, cu documentele necesare anexate. Statul membru responsabil se asigură că aceste nevoi speciale sunt tratate corespunzător, inclusiv, în special, orice îngrijiri medicale esenţiale care ar putea fi cerute.
Comisia adoptă, prin acte de punere în aplicare, un certificat medical comun. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 44 alineatul (2).
(2)Statul membru care efectuează transferul transmite informaţiile menţionate la alineatul (1) statului membru responsabil numai după obţinerea consimţământului explicit al solicitantului şi/sau al persoanei care îl reprezintă sau, în cazul în care solicitantul nu este apt din punct de vedere fizic sau juridic să îşi exprime consimţământul, atunci când această transmitere este esenţială protecţiei intereselor vitale ale solicitantului sau ale altei persoane. Absenţa consimţământului, inclusiv refuzul acestuia, nu reprezintă un obstacol în calea desfăşurării transferului.
(3)Prelucrarea datelor cu caracter personal privind sănătatea menţionate la alineatul (1) este efectuată numai de un cadru medical care, în conformitate cu dreptul naţional ori cu normele stabilite de autorităţile naţionale competente, are obligaţia păstrării secretului medical sau de altă persoană supusă, de asemenea, unei obligaţii echivalente în ceea ce priveşte confidenţialitatea profesională.
(4)Schimbul de informaţii în temeiul prezentului articol are loc numai între cadre medicale sau alte persoane menţionate la alineatul (3). Informaţiile schimbate pot fi folosite numai în scopurile prevăzute la alineatul (1) şi nu sunt prelucrate suplimentar.
(5)Comisia, prin acte de punere în aplicare, stabileşte condiţii uniforme şi modalităţi practice pentru schimbul informaţiilor menţionate la alineatul (1) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 44 alineatul (2).
(6)Normele prevăzute la articolul 34 alineatele (8)-(12) se aplică schimbului de informaţii în temeiul prezentului articol.
Art. 33: Un mecanism de alertă timpurie, pregătire şi gestionare a crizelor
(1)În cazul în care Comisia stabileşte, în special pe baza informaţiilor colectate de EASO în temeiul Regulamentului (UE) nr. 439/2010, că aplicarea prezentului regulament poate fi periclitată de un risc acut de presiune deosebit de mare asupra sistemului de azil al unui stat membru şi/sau ca urmare a problemelor survenite în funcţionarea sistemului de azil al unui stat membru, aceasta, în cooperare cu EASO, adresează recomandări statului membru vizat invitându-l să întocmească un plan de acţiune preventivă.
Statul membru vizat informează Consiliul şi Comisia cu privire la intenţia sa de a prezenta un plan de acţiune preventivă cu scopul de a elimina presiunea şi/sau problemele în funcţionarea sistemului său de azil, asigurând totodată protejarea drepturilor fundamentale ale solicitanţilor de protecţie internaţională.
Un stat membru poate elabora, în măsura în care doreşte acest lucru şi din proprie iniţiativă, un plan de acţiune preventivă şi revizuiri ulterioare ale acestuia. La elaborarea unui plan de acţiune preventivă, statul membru poate solicita asistenţă din partea Comisiei, a altor state membre, a EASO şi a altor agenţii competente ale Uniunii.
(2)Atunci când este elaborat un plan de acţiune preventivă, statul membru vizat îl înaintează Consiliului şi Comisiei şi înaintează acestora, de asemenea, periodic rapoarte privind punerea sa în aplicare. Comisia informează de asemenea Parlamentul European asupra elementelor-cheie ale planului de acţiune preventivă. Comisia transmite Consiliului şi Parlamentului European rapoarte cu privire la punerea în aplicare a acestuia.
Statul membru vizat ia toate măsurile adecvate pentru a rezolva situaţia de presiune deosebit de mare asupra sistemului său de azil sau pentru a se asigura că deficienţele identificate sunt abordate înainte ca situaţia să se deterioreze. Atunci când un plan de acţiune preventivă include măsuri menite să răspundă presiunii deosebit de mari exercitate asupra sistemului de azil al unui stat membru, care poate periclita aplicarea prezentului regulament, Comisia solicită avizul EASO înainte de a raporta Parlamentului European şi Consiliului.
(3)Atunci când Comisia stabileşte, pe baza avizului EASO, că punerea în aplicare a planului de acţiune preventivă nu a remediat deficienţele identificate, sau în eventualitatea unui risc considerabil de declanşare a unei crize în sistemul de azil din statul membru respectiv, care cel mai probabil nu poate fi rezolvată printr-un plan de acţiune preventivă, Comisia, în colaborare cu EASO, după caz, poate solicita statului membru vizat să elaboreze un plan de acţiune în vederea gestionării crizei şi, dacă este necesar, revizuiri ale acestuia. Planul de acţiune în vederea gestionării crizei asigură, pe parcursul întregului proces de alertă timpurie, pregătire şi gestionare a crizelor, respectarea acquis-ului Uniunii în domeniul azilului, în special a drepturilor fundamentale ale solicitanţilor de protecţie internaţională.
În urma solicitării de a elabora un plan de acţiune în vederea gestionării crizei, statul membru în cauză elaborează cu promptitudine planul respectiv, în colaborare cu Comisia şi cu EASO, cel târziu în termen de trei luni de la data cererii.
Statul membru vizat prezintă planul de acţiune în vederea gestionării crizei şi, cel puţin o dată la trei luni, raportează Comisiei şi altor părţi interesate, precum EASO, după caz, cu privire la punerea în aplicare a acestuia.
Comisia informează Parlamentul European şi Consiliul cu privire la planul de acţiune în vederea gestionării crizei, la posibilele sale revizuiri şi la punerea sa în aplicare. În aceste rapoarte, statul membru vizat prezintă datele pentru monitorizarea respectării planului de acţiune în vederea gestionării crizei, precum durata procedurii, condiţiile de detenţie şi capacitatea de primire în raport cu fluxul de solicitanţi.
(4)Pe parcursul întregului proces de alertă timpurie, pregătire şi gestionare a crizelor, Consiliul monitorizează atent situaţia şi poate solicita informaţii suplimentare şi furniza orientări politice, în special cu privire la urgenţa şi gravitatea situaţiei şi, prin urmare, la necesitatea ca un stat membru să elaboreze fie un plan de acţiune preventivă, fie un plan de acţiune în vederea gestionării crizei. Pe parcursul întregului proces, Parlamentul European şi Consiliul pot discuta şi oferi orientări cu privire la orice măsură de solidaritate pe care o consideră adecvată.