Art. 22. - Art. 22: Răspunsul la o cerere de preluare - Regulamentul 604/26-iun-2013 de stabilire a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecţie internaţională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei ţări terţe sau de către un apatrid

Acte UE

Jurnalul Oficial 180L

În vigoare
Versiune de la: 29 Iunie 2013
Art. 22: Răspunsul la o cerere de preluare
(1)Statul membru solicitat face cercetările necesare şi hotărăşte asupra cererii de preluare a solicitantului de azil în termen de două luni de la data la care cererea a fost primită.
(2)În procedura de determinare a statului membru responsabil, se folosesc probe şi dovezi circumstanţiale.
(3)Comisia, prin acte de punere în aplicare, întocmeşte şi reexaminează periodic două liste în care se specifică probele relevante şi dovezile circumstanţiale relevante în conformitate cu criteriile prevăzute la literele (a) şi (b) din prezentul alineat. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 44 alineatul (2).
a)Probe:
(i)se referă la probele formale care determină responsabilitatea în temeiul prezentului regulament, atâta timp cât nu sunt respinse prin proba contrară;
(ii)statele membre pun la dispoziţie comitetului prevăzut la articolul 44 modele ale diferitelor tipuri de documente administrative, în conformitate cu tipologia stabilită în lista cu probele formale.
b)Dovezi circumstanţiale:
(i)se referă la elemente indicative care deşi refutabile, pot fi suficiente, în anumite cazuri, în funcţie de valoarea probatorie atribuită acestora;
(ii)valoarea lor probatorie, în ceea ce priveşte responsabilitatea pentru examinarea cererii de protecţie internaţională este evaluată de la caz la caz.
(4)Cerinţa privind probele nu ar trebui să depăşească ceea ce este necesar pentru o bună aplicare a prezentului regulament.
(5)În absenţa unor probe formale, statul membru solicitat îşi recunoaşte responsabilitatea dacă dovezile circumstanţiale sunt coerente, verificabile şi suficient de detaliate pentru a stabili responsabilitatea.
(6)Atunci când statul membru solicitant a invocat urgenţa, în conformitate cu dispoziţiile articolului 21 alineatul (2), statul membru solicitat depune toate eforturile pentru a se conforma termenului cerut. În cazuri excepţionale, când se poate demonstra că examinarea cererii de preluare a unui solicitant este complexă, statul membru solicitat poate răspunde după termenul cerut, dar în orice caz în termen de o lună. În astfel de situaţii, statul membru solicitat trebuie să comunice decizia sa de amânare a răspunsului statului membru solicitant în termenul cerut iniţial.
(7)Absenţa răspunsului la expirarea termenului de două luni menţionat la alineatul (1) şi a termenului de o lună menţionat la alineatul (6) echivalează cu acceptarea cererii şi determină obligaţia de a prelua persoana în cauză, inclusiv obligaţia de a asigura buna organizare a sosirii acesteia.