Partea iv - EXPUNERI MARI - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012
Acte UE
Jurnalul Oficial 176L
În vigoare Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
PARTEA IV:EXPUNERI MARI
Art. 387: Obiect
Instituţiile îşi monitorizează şi controlează expunerile mari în conformitate cu prezenta parte.
Art. 388:
[textul din Art. 388 din partea IV a fost abrogat la 26-iun-2021 de Art. 62, punctul 24. din partea IX, titlul III din Regulamentul 2033/27-nov-2019]
Art. 389: Definiţie
În sensul prezentei părţi, «expuneri», în sensul prezentei părţi, înseamnă orice activ sau element extrabilanţier menţionat în partea a treia titlul II capitolul 2, fără aplicarea ponderilor de risc sau a gradelor de risc.
Art. 390: Calculul valorii expunerii
(1)Expunerile totale faţă de un grup de clienţi aflaţi în legătură se calculează însumând expunerile faţă de clienţii individuali din grupul respectiv.
(2)Expunerile totale faţă de clienţi individuali se calculează prin însumarea expunerilor din portofoliul de tranzacţionare şi a expunerilor din afara portofoliului de tranzacţionare.
(3)Pentru expunerile din portofoliul de tranzacţionare, instituţiile pot:
a)să îşi compenseze poziţiile lungi şi poziţiile scurte pe acelaşi instrument financiar emis de un anumit client, poziţia netă pe fiecare dintre diferitele instrumente fiind calculată conform metodelor prevăzute în partea a treia titlul IV capitolul 2;
b)să îşi compenseze poziţiile lungi şi poziţiile scurte pe instrumente financiare diferite emise de un anumit client, dar numai dacă instrumentul financiar suport pentru poziţia scurtă are un rang inferior în raport cu instrumentul financiar suport pentru poziţia lungă sau dacă instrumentele-suport au acelaşi rang.
În sensul literelor (a) şi (b), instrumentele financiare pot fi încadrate în categorii în funcţie de diferitele ranguri, în vederea stabilirii rangului relativ al poziţiilor.
(4)Instituţiile calculează valorile expunerii aferente contractelor derivate enumerate în anexa II şi ale contractelor derivate de credit încheiate direct cu un client în conformitate cu una dintre metodele prevăzute în partea a treia titlul II capitolul 6 secţiunile 3, 4 şi 5, după caz. Expunerile rezultate din tranzacţiile menţionate la articolele 378, 379 şi 380 se calculează prin modalitatea descrisă la articolele respective.
Pentru calcularea valorii expunerii pentru contractele menţionate la primul paragraf, în cazul în care contractele respective sunt alocate portofoliului de tranzacţionare, instituţiile respectă totodată principiile prevăzute la articolul 299.
Prin derogare de la primul paragraf, instituţiile care au aprobarea de a utiliza metodele menţionate în capitolul 4 secţiunea 4 şi în capitolul 6 secţiunea 6 de la titlul II din partea a treia pot utiliza metodele respective pentru calcularea valorii expunerii cu privire la operaţiunile de finanţare titluri de valoare.
(5)Instituţiile adaugă la expunerile totale faţă de un client expunerile care provin din contractele derivate enumerate în anexa II şi din contractele derivate de credit care nu sunt încheiate direct cu respectivul client, dar pentru care instrumentul de datorie sau de capital suport a fost emis de respectivul client.
(6)Expunerile nu cuprind niciuna dintre următoarele:
a)în cazul tranzacţiilor de schimb valutar, expunerile înregistrate în cursul normal al decontării în timpul celor două zile lucrătoare ulterioare plăţii;
b)în cazul tranzacţiilor de vânzare sau cumpărare a unor titluri de valoare, expunerile înregistrate în cursul normal al decontării în timpul celor cinci zile lucrătoare ulterioare plăţii sau livrării titlurilor, oricare dintre acestea survine mai întâi;
c)în cazul furnizării de servicii de transfer de fonduri, inclusiv de prestare de servicii de plată, compensări şi decontări în orice monedă şi de bancă corespondentă sau de servicii de compensare, decontare şi custodie a instrumentelor financiare către clienţi, primirea întârziată a finanţării şi alte expuneri care decurg din activitatea cu clienţii, care nu durează mai mult decât până în următoarea zi lucrătoare;
d)în cazul furnizării de servicii de transfer de fonduri, inclusiv de prestare de servicii de plată, compensări şi decontări în orice monedă şi de bancă corespondentă, expunerile pe parcursul zilei («intra-day») faţă de instituţiile care prestează serviciile respective;
e)expunerile deduse din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază sau din elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar în conformitate cu articolele 36 şi 56 sau orice altă deducere din elementele respective care reduce rata de solvabilitate.
(7)Pentru a determina expunerea globală faţă de un client sau un grup de clienţi aflaţi în legătură, cu privire la clienţi faţă de care instituţia are expuneri prin tranzacţiile menţionate la articolul 112 literele (m) şi (o) sau prin alte tranzacţii, atunci când există o expunere faţă de active-suport, o instituţie evaluează expunerile sale suport luând în considerare substanţa economică a structurii tranzacţiei şi riscurile inerente structurii tranzacţiei propriu-zise, pentru a stabili dacă aceasta constituie o expunere suplimentară.
(8)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:
a)condiţiile şi metodologiile care trebuie utilizate pentru a determina expunerea globală faţă de un client sau un grup de clienţi aflaţi în legătură, din punctul de vedere al tipurilor de expuneri prevăzute la alineatul (7);
b)condiţiile în care structura tranzacţiilor menţionate la alineatul (7) nu constituie o expunere suplimentară. ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 1 ianuarie 2014.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(9)În scopul alineatului (5), ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza modul de determinare a expunerilor care provin din contractele derivate enumerate în anexa II şi din contractele derivate de credit, atunci când contractele nu sunt încheiate direct cu respectivul client, dar instrumentul de datorie sau de capital emis de respectivul client a fost emis de acesta pentru a le include în expunerile faţă de client.
ABE prezintă Comisiei respectivele proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 martie 2020.
Se deleagă Comisiei competenţa de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE)nr. 1093/2010.
Art. 391: Definirea unei instituţii în scopul expunerilor mari
În scopul calculării valorii expunerilor în conformitate cu prezenta parte, termenul «instituţie» desemnează şi orice întreprindere privată sau publică, inclusiv sucursalele acesteia, care, dacă ar fi stabilite în Uniune, ar corespunde definiţiei termenului «instituţiei» şi care a fost autorizată într-o ţară terţă care aplică cerinţe de supraveghere prudenţială şi de reglementare cel puţin echivalente cu cele aplicate în Uniune.
În scopul primului paragraf, Comisia poate adopta, prin intermediul actelor de punere în aplicare şi sub rezerva procedurii de examinare prevăzute la articolul 464 alineatul (2), decizii prin care să stabilească dacă o ţară terţă aplică cerinţe de supraveghere şi de reglementare prudenţiale cel puţin echivalente cu cele aplicate în Uniune.
Art. 392: Definiţia unei expuneri mari
Expunerea unei instituţii faţă de un client sau un grup de clienţi aflaţi în legătură este considerată a fi o expunere mare în cazul în care valoarea expunerii este cel puţin egală cu 10 % din fondurile sale proprii de nivel 1.
Art. 393: Capacitatea de a identifica şi administra expunerile mari
O instituţie trebuie să dispună de proceduri administrative şi contabile sănătoase şi de mecanisme adecvate de control intern care să îi permită să identifice, să administreze, să monitorizeze, să raporteze şi să înregistreze toate expunerile mari şi modificările ulterioare ale acestora, în conformitate cu prezentul regulament.
Art. 394: Cerinţe de raportare
(1)Instituţiile raportează autorităţilor lor competente următoarele informaţii cu privire la fiecare expunere mare pe care o deţin, inclusiv cu privire la expunerile mari exceptate de la aplicarea articolului 395 alineatul (1):
a)identitatea clientului sau a grupului de clienţi aflaţi în legătură faţă de care instituţia are o expunere mare;
b)valoarea expunerii înainte de a se lua în considerare efectul diminuării riscului de credit, dacă este cazul;
c)în cazul în care se utilizează, tipul protecţiei finanţate sau nefinanţate a creditului;
d)valoarea expunerii după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit calculat în sensul articolului 395 alineatul (1), dacă este cazul.
Instituţiile care fac obiectul dispoziţiilor părţii a treia titlul II capitolul 3 raportează autorităţilor lor competente cele mai mari 20 de expuneri determinate pe bază consolidată, excluzând expunerile exceptate de la aplicarea articolului 395 alineatul (1).
De asemenea, instituţiile raportează autorităţilor lor competente, pe bază consolidată, expunerile cu o valoare mai mare sau egală cu 300 de milioane EUR, dar mai mică de 10 % din fondurile lor proprii de nivel 1.
(2)În plus faţă de informaţiile menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol, instituţiile raportează autorităţilor lor competente următoarele informaţii în legătură cu cele mai mari 10 expuneri ale lor faţă de instituţii, pe o bază consolidată, precum şi cu cele mai mari 10 expuneri ale lor faţă de entităţi din sectorul bancar paralel, pe o bază consolidată, inclusiv în legătură cu expunerile mari exceptate de la aplicarea articolului 395 alineatul (1):
a)identitatea clientului sau a grupului de clienţi aflaţi în legătură faţă de care instituţia are o expunere mare;
b)valoarea expunerii înainte de a se lua în considerare efectul diminuării riscului de credit, dacă este cazul;
c)în cazul în care se utilizează, tipul protecţiei finanţate sau nefinanţate a creditului;
d)valoarea expunerii după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit calculat în sensul articolului 395 alineatul (1), dacă este cazul.
În plus faţă de informaţiile menţionate la primul paragraf, instituţiile raportează autorităţilor lor competente expunerile lor agregate faţă de entităţi din sectorul bancar paralel.
(3)Instituţiile raportează informaţiile menţionate la alineatele (1) şi (2) autorităţilor lor competente cel puţin de două ori pe an.
(4)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza criteriile de identificare a entităţilor din sectorul bancar paralel menţionate la alineatul (2).
La elaborarea respectivelor proiecte de standarde tehnice de reglementare, ABE trebuie să ţină seama de evoluţiile de la nivel internaţional şi de standardele convenite la nivel internaţional privind sistemul bancar paralel şi să examineze dacă:
a)relaţia cu o entitate sau cu un grup de entităţi poate să prezinte riscuri pentru solvabilitatea sau poziţia de lichiditate a instituţiei;
b)entităţile care fac obiectul unor cerinţe de lichiditate sau de solvabilitate similare celor impuse de prezentul regulament şi de Directiva 2013/36/UE ar trebui să fie în totalitate sau parţial exceptate de la obligaţia de raportare menţionată la alineatul (2) privind entităţile din sistemul bancar paralel.
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iunie 2020.
Se deleagă Comisiei competenţa de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE)nr. 1093/2010.
Art. 395: Limite ale expunerilor mari
(1)O instituţie nu poate să înregistreze, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit în conformitate cu articolele 399-403, o expunere faţă de un client sau grup de clienţi aflaţi în legătură a cărei valoare depăşeşte 25 % din fondurile sale proprii de nivel 1. În cazul în care clientul este o instituţie sau în cazul în care un grup de clienţi aflaţi în legătură include una sau mai multe instituţii, valoarea respectivă nu poate depăşi 25 % din fondurile proprii de nivel 1 ale instituţiei sau 150 de milioane EUR, luându-se în considerare valoarea cea mai mare, cu condiţia ca suma valorilor expunerilor, după luarea în calcul a efectului diminuării riscului de credit în conformitate cu articolele 399-403, faţă de toţi clienţii aflaţi în legătură care nu sunt instituţii să nu depăşească 25 % din fondurile proprii de nivel 1 ale instituţiei.
În cazul în care suma de 150 de milioane EUR este mai mare decât 25 % din fondurile proprii de nivel 1 ale instituţiei, valoarea expunerii, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit în conformitate cu articolele 399-403 din prezentul regulament, nu depăşeşte o limită rezonabilă în ceea ce priveşte fondurile proprii de nivel 1 ale instituţiei respective. Această limită este determinată de instituţie în conformitate cu politicile şi procedurile menţionate la articolul 81 din Directiva 2013/36/UE pentru a aborda şi a controla riscul de concentrare. Limita nu poate depăşi 100 % din fondurile proprii de nivel 1 ale instituţiei.
Autorităţile competente pot stabili o limită mai mică de 150 de milioane EUR, caz în care informează ABE şi Comisia în acest sens.
Prin derogare de la primul paragraf de la prezentul alineat, o G-SII nu poate să înregistreze o expunere faţă de o altă G-SII sau o G-SII din afara UE, a cărei valoare, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit în conformitate cu articolele 399-403, depăşeşte 15 % din fondurile sale proprii de nivel 1. O G-SII respectă această limită în termen de maximum 12 luni de la data la care a fost identificată ca fiind o G-SII. Atunci când G-SII înregistrează o expunere faţă de o altă instituţie sau grup care este identificat ca fiind o G-SII sau o G-SII din afara UE, aceasta respectă această limită în termen de 12 luni de la data la care instituţia sau grupul respectiv a fost identificat ca fiind o G-SII sau o G-SII din afara UE.
(2)În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, luând în considerare efectul diminuării riscului de credit în conformitate cu articolele 399-403, precum şi rezultatele evoluţiilor la nivelul Uniunii şi la nivel internaţional în domeniul sectorului bancar paralel şi al expunerilor mari, ABE elaborează, până la 31 decembrie 2014, ghiduri pentru stabilirea unor limite agregate adecvate pentru aceste expuneri sau a unor limite individuale mai stricte pentru expunerile faţă de entităţi din sectorul bancar paralel care desfăşoară activităţi bancare în afara unui cadru reglementat.
La elaborarea acestor ghiduri, ABE ia în considerare posibilitatea ca introducerea unor limite suplimentare să aibă un impact negativ semnificativ asupra profilului de risc al instituţiilor stabilite în Uniune, asupra asigurării creditării pentru economia reală sau asupra stabilităţii şi bunei funcţionări a pieţelor financiare.
Până la 31 decembrie 2015, Comisia evaluează gradul de adecvare şi impactul impunerii de limite pentru expunerile faţă de entităţile din sectorul bancar paralel care desfăşoară activităţi bancare în afara unui cadru reglementat, luând în considerare evoluţiile la nivel european şi internaţional în domeniul sectorului bancar paralel şi al expunerilor mari, precum şi diminuarea riscului de credit în conformitate cu articolele 399-403. Comisia prezintă raportul Parlamentului European şi Consiliului împreună cu o propunere legislativă, dacă este cazul, privind limitele expunerilor faţă de entităţile din sectorul bancar paralel care desfăşoară activităţi bancare în afara unui cadru reglementat.
(21)Până la 10 ianuarie 2027, ABE, după consultarea ESMA, emite ghiduri, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, pentru a actualiza ghidurile menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol.
La actualizarea ghidurilor respective, ABE ţine seama în mod corespunzător, printre alte consideraţii, de contribuţia entităţilor din sectorul bancar paralel la uniunea pieţelor de capital şi de potenţialul impact negativ pe care orice modificare a ghidurilor respective, inclusiv limitele suplimentare, l-ar putea avea asupra modelului de afaceri şi a profilului de risc ale instituţiilor, precum şi asupra stabilităţii şi a bunei funcţionări a pieţelor financiare.
În plus, până la 31 decembrie 2027, ABE, după consultarea ESMA, prezintă Comisiei un raport privind contribuţia entităţilor din sectorul bancar paralel la uniunea pieţelor de capital şi privind expunerile instituţiilor faţă de astfel de entităţi, inclusiv privind caracterul adecvat al limitelor agregate sau al limitelor individuale mai stricte pentru expunerile respective, ţinând seama în mod corespunzător de cadrul de reglementare şi de modelele de afaceri ale acestor entităţi.
Până la 31 decembrie 2028, pe baza raportului respectiv, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului, dacă este cazul, o propunere legislativă privind limitele de expunere la entităţile din sectorul bancar paralel.
(3)Sub rezerva articolului 396, o instituţie trebuie să respecte în orice moment limita relevantă prevăzută la alineatul (1).
(4)Activele constituind creanţe şi alte expuneri faţă de firme de investiţii recunoscute din ţări terţe pot fi supuse aceluiaşi tratament prevăzut la alineatul (1).
(5)Limitele prevăzute la prezentul articol pot fi depăşite în cazul expunerilor din portofoliul de tranzacţionare al instituţiei dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)expunerea din afara portofoliului de tranzacţionare faţă de clientul sau grupul de clienţi aflaţi în legătură în cauză nu depăşeşte limita prevăzută la alineatul (1), această limită fiind calculată cu referire la fondurile proprii de nivel 1, astfel încât excedentul să rezulte în întregime din portofoliul de tranzacţionare;
b)instituţia îndeplineşte o cerinţă suplimentară de fonduri proprii pe partea expunerii care depăşeşte limita prevăzută la alineatul (1) de la prezentul articol, care este calculată în conformitate cu articolele 397 şi 398;
c)în cazul în care au trecut 10 zile sau mai puţin de la apariţia excedentului menţionat la litera (b), expunerea din portofoliul de tranzacţionare faţă de clientul sau grupul de clienţi aflaţi în legătură în cauză nu depăşeşte 500 % din fondurile proprii de nivel 1 ale instituţiei;
d)excedentele care se menţin mai mult de 10 zile nu depăşesc în total 600 % din fondurile proprii de nivel 1 ale instituţiei.
De fiecare dată când limita este depăşită, instituţia raportează autorităţilor competente, fără întârziere, cuantumul excedentului şi numele clientului în cauză şi, după caz, numele grupului de clienţi aflaţi în legătură în cauză.
(6)Doar în sensul prezentului alineat, măsuri structurale înseamnă măsuri adoptate de un stat membru şi puse în aplicare de autorităţile competente relevante ale statului membru respectiv până la intrarea în vigoare a unei act juridic care armonizează explicit aceste măsuri, prin care se impune instituţiilor de credit autorizate în statul membru respectiv să îşi reducă expunerile faţă de diferite entităţi juridice în funcţie de activităţile lor, indiferent de locul în care se desfăşoară activităţile respective, în vederea protejării deponenţilor şi a menţinerii stabilităţii financiare.
În pofida alineatului (1) de la prezentul articol şi articolului 400 alineatul (1) litera (f), atunci când statele membre aplică legislaţia naţională care impune adoptarea de măsuri structurale în cadrul unui grup bancar, autorităţile competente pot impune instituţiilor din cadrul grupului bancar care deţin depozite acoperite printr-o schemă de garantare a depozitelor în conformitate cu Directiva 94/19/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor (1) sau printr-o schemă echivalentă de garantare a depozitelor dintr-o ţară terţă să aplice o limită a expunerilor mari sub 25 %, dar nu mai scăzută de 15 % între 28 iunie 2013 şi 30 iunie 2015 şi nu mai scăzută de 10 % începând cu 1 iulie 2015, pe o bază subconsolidată, în conformitate cu articolul 11 alineatul (5) nou pentru expunerile din interiorul grupului, atunci când aceste expuneri constau în expuneri faţă de o entitate care nu aparţine aceluiaşi subgrup în ceea ce priveşte măsurile structurale.
__
(1)JO L 135, 31.5.1994,p. 5.
În sensul prezentului alineat, trebuie să se îndeplinească următoarele condiţii:
(a)toate entităţile care aparţin aceluiaşi subgrup în ceea ce priveşte măsurile structurale se consideră drept un singur client sau un singur grup de clienţi aflaţi în legătură;
(b)autorităţile competente aplică o limită uniformă pentru expunerile menţionate la primul paragraf.
Aplicarea acestei abordări nu aduce atingere supravegherii efective pe bază consolidată şi nu poate prezenta efecte adverse disproporţionate în ceea ce priveşte întregul sistem financiar sau părţi ale acestuia în alte state membre sau în Uniune în ansamblu, şi nici nu poate forma sau crea un obstacol pentru funcţionarea pieţei interne.
(7)Înainte de instituirea măsurilor structurale specifice, astfel cum sunt menţionate la alineatul (5) în legătură cu expunerile mari, autorităţile competente notifică Consiliul, Comisia, autorităţile competente în cauză şi ABE cu cel puţin două luni înainte de publicarea deciziei de a adopta măsuri structurale şi prezintă elemente de probă cantitative sau calitative cu privire la toate elementele următoare:
a)domeniul activităţilor supuse măsurilor structurale;
b)o explicaţie a motivelor pentru care proiectele de măsuri respective sunt considerate ca fiind corespunzătoare, eficace şi proporţionale pentru protejarea deponenţilor;
c)o evaluare a impactului pozitiv sau negativ probabil al măsurilor asupra pieţei unice, pe baza informaţiilor disponibile statului membru.
(8)Se conferă Comisiei, care hotărăşte în conformitate cu procedura menţionată la articolul 464 alineatul (2), competenţa de a adopta un act de punere în aplicare pentru a accepta sau a respinge măsurile propuse la nivel naţional menţionate la alineatul (7).
În termen de o lună de la primirea notificării menţionate la alineatul (6), ABE prezintă Consiliului, Comisiei şi statului membru în cauză avizul său cu privire la punctele menţionate la alineatul (6). Autorităţile competente în cauză pot şi ele să prezinte Consiliului, Comisiei şi statului membru în cauză avizele lor asupra punctelor menţionate la alineatul (6).
Ţinând cont în mod special de avizele menţionate mai la paragraful al doilea şi dacă există probe solide şi puternice că măsurile vor avea un impact negativ asupra pieţei unice care depăşesc beneficiile legate de stabilitatea financiară, Comisia respinge măsurile propuse la nivel naţional în termen de două luni de la primirea notificării. În caz contrar, Comisia acceptă măsurile propuse la nivel naţional pentru o perioadă iniţială de doi ani şi, după caz, măsurile pot fi supuse unor modificări.
Comisia respinge măsurile propuse la nivel naţional doar dacă consideră că măsurile propuse la nivel naţional implică efecte negative disproporţionate asupra sistemului financiar în ansamblu sau asupra unor părţi ale acestuia, în alte state membre sau la nivelul Uniunii, formând sau creând astfel un obstacol pentru funcţionarea pieţei interne sau pentru libera circulaţie a capitalului în conformitate cu dispoziţiile TFUE.
Evaluarea Comisiei ţine seama de opinia ABE şi ia în considerare probele prezentate în conformitate cu alineatul (6).
Înainte de expirarea măsurilor, autorităţile competente pot propune noi măsuri de prelungire a perioadei de aplicare, de fiecare dată cu încă doi ani. În acest caz, acestea notifică Comisia, Consiliul, autorităţile competente în cauză şi ABE. Aprobarea noilor măsuri face obiectul procesului menţionat la prezentul articol. Prezentul articol nu aduc atingere articolului 458.
Art. 396: Respectarea cerinţelor privind expunerile mari
(1)Dacă, într-o situaţie excepţională, expunerile depăşesc limita stabilită la articolul 395 alineatul (1), instituţia raportează fără întârziere valoarea expunerii autorităţilor competente care, în cazul în care acest lucru se justifică, poate acorda instituţiei o perioadă limitată de timp pentru a se încadra în limita respectivă.
În cazul în care se aplică suma de 150 de milioane EUR menţionată la articolul 395 alineatul (1), autorităţile competente pot permite depăşirea, de la caz la caz, a limitei de 100 % în ceea ce priveşte fondurile proprii de nivel 1 ale instituţiei.
Dacă, în cazurile excepţionale menţionate la primul şi al doilea paragraf de la prezentul alineat, o autoritate competentă permite unei instituţii să depăşească limita stabilită la articolul 395 alineatul (1) pentru o perioadă mai mare de trei luni, instituţia prezintă un plan de revenire în timp util la situaţia de respectare a limitei pe care autoritatea competentă să îl considere satisfăcător şi realizează planul respectiv în perioada de timp convenită cu autoritatea competentă. Autoritatea competentă monitorizează punerea în aplicare a planului şi solicită o revenire mai rapidă la situaţia de respectare a cerinţelor, dacă este cazul.
(2)În cazul în care cerinţele prevăzute în prezenta parte nu se aplică unei instituţii, pe bază individuală sau subconsolidată, în temeiul articolului 7 alineatul (1), sau dispoziţiile articolului 9 se aplică unor instituţii-mamă dintr-un stat membru, trebuie luate măsuri pentru a garanta o alocare satisfăcătoare a riscurilor în cadrul grupului.
(3)în sensul alineatului (1), ABE emite orientări în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, pentru a preciza modul în care autorităţile competente pot stabili:
a)cazurile excepţionale menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol;
b)timpul considerat necesar pentru revenirea la situaţia de respectare a cerinţelor;
c)măsurile care urmează să fie luate pentru a asigura revenirea în timp util la situaţia de respectare a cerinţelor de către instituţie.
Art. 397: Calcularea cerinţelor suplimentare de fonduri proprii pentru expuneri mari din portofoliul de tranzacţionare
(1)Excedentul menţionat la articolul 395 alineatul (4) litera (b) se calculează selectând, din expunerea totală a portofoliului de tranzacţionare faţă de clientul sau grupul de clienţi în cauză, acele componente care implică cele mai mari cerinţe pentru riscul specific din partea a treia titlul IV capitolul 2 şi/sau cerinţele de la articolul 299 şi partea a treia titlul V, a căror sumă este egală cu valoarea excedentului menţionat la articolul 395 alineatul (4) litera (a).
(2)Dacă excedentul nu se menţine mai mult de 10 zile, cerinţa suplimentară de capital pentru aceste componente este de 200 % din cerinţele menţionate la alineatul (1).
(3)După 10 zile de la producerea excedentului, componentele excedentului, selectate în conformitate cu alineatul (1), sunt repartizate rândului corespunzător de pe coloana 1 din tabelul 1, în ordine ascendentă a cerinţelor privind riscul specific din partea a treia titlul IV, capitolul 2 şi/sau a cerinţelor de la articolul 299 şi partea a treia, titlul V. Cerinţa suplimentară de fonduri proprii este egală cu suma cerinţelor privind riscul specific din partea a treia, titlul IV, capitolul 2 şi/sau a cerinţelor de la articolul 299 şi partea a treia, titlul V privind aceste componente, înmulţită cu factorul corespunzător de pe coloana 2 din tabelul 1.
Tabelul 1
Coloana 1: Excedent faţă de limite (pe baza unui procent din capitalul eligibil) | Coloana 2: Factori |
Până la 40 % | 200 % |
Între 40 % şi 60 % | 300 % |
Între 60 % şi 80 % | 400 % |
Între 80 % şi 100 % | 500 % |
Între 100 % şi 250 % | 600 % |
Peste 250 % | 900 % |
*) La articolul 397, în tabelul 1 coloana 1, termenul "capitalul eligibil" se înlocuieşte cu termenul "fondurile proprii de nivel 1"
Art. 398: Proceduri de prevenire a evitării, de către instituţii, a cerinţei suplimentare de fonduri proprii
Este interzis instituţiilor să evite în mod deliberat cerinţele suplimentare de fonduri proprii menţionate la articolul 397 pe care altfel ar trebui să le satisfacă în cazul expunerilor care depăşesc limita prevăzută la articolul 395 alineatul (1), odată ce expunerile respective au fost menţinute mai mult de 10 zile, prin transferul temporar al expunerilor în cauză către o altă societate, indiferent dacă face sau nu parte din acelaşi grup, şi/sau prin realizarea de tranzacţii artificiale prin care se închide expunerea în perioada de 10 zile şi se creează o expunere nouă.
Instituţiile menţin sisteme care asigură raportarea imediată către autorităţile competente a oricărui transfer care produce efectul menţionat la primul paragraf.
Art. 399: Tehnici eligibile de diminuare a riscului de credit
(1)O instituţie utilizează o tehnică de diminuare a riscului de credit pentru calcularea unei expuneri atunci când a utilizat tehnica respectivă pentru a calcula cerinţele de capital pentru riscul de credit în conformitate cu partea a treia titlul II, dacă tehnica de diminuare a riscului de credit îndeplineşte condiţiile prevăzute la prezentul articol.
În sensul articolelor 400-403, termenul «garanţie» include instrumentele financiare derivate de credit recunoscute în temeiul părţii a treia titlul II capitolul 4, altele decât instrumentele de tipul «credit linked note».
(2)Sub rezerva dispoziţiilor alineatului (3) din prezentul articol, în cazul în care recunoaşterea protecţiei finanţate sau nefinanţate a creditului este permisă în temeiul articolelor 400403, respectiva recunoaştere este supusă respectării cerinţelor de eligibilitate şi a altor cerinţe prevăzute în partea a treia titlul II capitolul 4.
(3)Tehnicile de diminuare a riscului de credit care sunt disponibile numai pentru instituţiile care utilizează una dintre abordările IRB nu sunt utilizate pentru reducerea valorilor expunerilor pentru scopul expunerilor mari, cu excepţia expunerilor garantate cu bunuri imobile în conformitate cu articolul 402.
(4)Instituţiile analizează, în măsura în care este posibil, expunerile faţă de emitenţii de garanţii reale, furnizorii de protecţie nefinanţată a creditului şi activele-suport, în temeiul articolului 390 alineatul (7), privind posibilele concentrări şi, după caz, ia măsuri şi raportează autorităţii competente informaţiile semnificative.
Art. 400: Exceptări
(1)Următoarele expuneri sunt exceptate de la aplicarea articolului 395 alineatul (1):
a)elementele de activ care constituie creanţe asupra administraţiilor centrale, băncilor centrale sau entităţilor din sectorul public şi care, dacă ar fi negarantate, ar beneficia de o pondere de risc de 0 % în temeiul părţii a treia titlul II capitolul 2;
b)elementele de activ care constituie creanţe asupra organizaţiilor internaţionale sau a băncilor de dezvoltare multilaterală şi care, dacă ar fi negarantate, ar beneficia de o pondere de risc de 0 % în temeiul părţii a treia titlul II capitolul 2;
c)elementele de activ care constituie creanţe garantate în mod expres de administraţii centrale, bănci centrale, organizaţii internaţionale, bănci de dezvoltare multilaterală sau entităţi din sectorul public, în cazul în care creanţele negarantate asupra entităţii care furnizează garanţia ar beneficia de o pondere de risc de 0 % în temeiul părţii a treia titlul II capitolul 2;
d)alte expuneri faţă de sau garantate de administraţii centrale, bănci centrale, organizaţii internaţionale, bănci de dezvoltare multilaterală sau entităţi din sectorul public, în cazul în care creanţele negarantate asupra entităţii căreia îi poate fi atribuită expunerea sau prin care este garantată ar beneficia de o pondere de risc de 0 % în temeiul părţii a treia titlul II capitolul 2;
e)elemente de activ care constituie creanţe asupra administraţiilor regionale sau autorităţilor locale din statele membre, în cazul în care creanţele respective ar beneficia de o pondere de risc de 0 % în temeiul părţii a treia titlul II capitolul 2, precum şi alte expuneri faţă de sau garantate de administraţiile regionale sau autorităţile locale respective, în cazul în care expunerile respective ar beneficia de o pondere de risc de 0 % în temeiul părţii a treia titlul II capitolul 2;
f)expunerile faţă de contrapărţile menţionate la articolul 113 alineatul (6) sau alineatul (7), în cazul în care ar beneficia de o pondere de risc de 0 % în temeiul părţii a treia titlul II capitolul 2. Expunerile care nu îndeplinesc criteriile respective, indiferent dacă sunt sau nu exceptate de la dispoziţiile articolului 395 alineatul (1), se tratează ca expuneri faţă de o parte terţă;
g)elementele de activ şi alte expuneri garantate printr-o garanţie reală sub forma unor depozite în numerar constituite la instituţia creditoare sau la o instituţie care este întreprinderea-mamă sau o filială a instituţiei creditoare;
h)elementele de activ şi alte expuneri garantate printr-o garanţie reală sub forma unor certificate de depozit emise de instituţia creditoare sau de o instituţie care este întreprinderea-mamă sau o filială a instituţiei creditoare şi depuse la oricare dintre acestea;
i)expunerile care decurg din facilităţi de credit neutilizate care sunt clasificate drept elemente extrabilanţiere din banda 5 conform anexei I sau acorduri contractuale care îndeplinesc condiţiile pentru a nu fi tratate drept angajamente şi cu condiţia să fi fost încheiat un acord cu clientul sau cu grupul de clienţi aflaţi în legătură în temeiul căruia facilitatea poate fi trasă numai în cazul în care s-a stabilit că acest lucru nu determină depăşirea limitei aplicabile temeiul articolului 395 alineatul (1);
j)expunerile din tranzacţii ale membrilor compensatori şi contribuţiile la fondul de garantare aferente contrapărţilor centrale calificate;
k)expuneri faţă de schemele de garantare a depozitelor în conformitate cu Directiva 94/19/CE, care decurg din finanţarea acestor scheme, dacă instituţiile membre ale schemei au obligaţia legală sau contractuală de a finanţa schema.
Fondurile în numerar primite în temeiul unui instrument de tipul credit linked note emis de instituţie şi împrumuturile şi depozitele unei contrapărţi în raport cu instituţia şi care fac obiectul unui acord de compensare privind elementele din bilanţ, recunoscut în temeiul părţii a treia titlul II capitolul 4, se încadrează la litera (g).
l)expunerile din tranzacţii ale clienţilor astfel cum sunt menţionate la articolul 305 alineatul (2) sau (3);
m)deţinerile, de către entităţi de rezoluţie sau de către filiale ale acestora care nu sunt ele însele entităţi de rezoluţie, de instrumente de fonduri proprii şi de pasive eligibile menţionate la articolul 45f alineatul (2) din Directiva 2014/59/UE, emise de oricare din următoarele entităţi:
(i)în privinţa entităţilor de rezoluţie, alte entităţi care aparţin aceluiaşi grup de rezoluţie;
(ii)în privinţa filialelor unei entităţi de rezoluţie care nu sunt ele însele entităţi de rezoluţie, filialele relevante ale unei filiale care aparţin aceluiaşi grup de rezoluţie;
n)expunerile care decurg dintr-un angajament de valoare minimă care îndeplineşte toate condiţiile prevăzute la articolul 132c alineatul (3).
(2)Autorităţile competente pot excepta în totalitate sau parţial următoarele expuneri:
a)obligaţiuni garantate, astfel cum sunt menţionate la articolul 129;
b)elemente de activ care constituie creanţe asupra administraţiilor regionale sau autorităţilor locale din statele membre, în cazul în care creanţele respective ar beneficia de o pondere de risc de 20 % în temeiul părţii a treia titlul II capitolul 2, precum şi alte expuneri faţă de sau garantate de administraţiile regionale sau autorităţile locale respective, în cazul în care expunerile respective ar beneficia de o pondere de risc de 20 % în temeiul părţii a treia titlul II capitolul 2;
c)expuneri asumate de o instituţie, inclusiv prin participaţii sau alte tipuri de deţineri, faţă de întreprinderea-mamă, faţă de alte filiale ale întreprinderii-mamă respective sau faţă de propriile filiale şi participaţii calificate, în măsura în care întreprinderile respective fac obiectul supravegherii pe bază consolidată, la fel ca instituţia însăşi, în conformitate cu prezentul regulament, cu Directiva 2002/87/CE sau cu standarde echivalente în vigoare într-o ţară terţă; expunerile care nu îndeplinesc criteriile respective, indiferent dacă sunt exceptate sau nu de la aplicarea articolului 395 alineatul (1) din prezentul regulament, sunt considerate expuneri faţă de o parte terţă;
d)elemente de activ care constituie creanţe şi alte expuneri, inclusiv participaţii sau alte tipuri de deţineri, asupra instituţiilor de credit centrale sau regionale cu care instituţia de credit este asociată în cadrul unei reţele, în conformitate cu dispoziţiile legale sau statutare, şi care sunt responsabile, în temeiul dispoziţiilor respective, de operaţiunile de compensare în numerar din cadrul reţelei respective;
e)elemente de activ care constituie creanţe şi alte expuneri faţă de instituţii de credit, asumate de instituţii de credit, dintre care una funcţionează în mod neconcurenţial şi acordă sau garantează credite în cadrul programelor legislative sau în baza statutului său, pentru promovarea anumitor sectoare ale economiei, care implică o anumită formă de supraveghere şi anumite restricţii din partea administraţiei publice cu privire la utilizarea creditelor, cu condiţia ca respectivele expuneri să rezulte în urma acelor credite care sunt transferate beneficiarilor prin intermediul instituţiilor de credit sau în urma garanţiilor pentru respectivele credite;
f)elemente de activ care constituie creanţe şi alte expuneri faţă de instituţii, cu condiţia ca aceste expuneri să nu constituie fonduri proprii ale acestor instituţii, să aibă scadenţa în ziua lucrătoare următoare şi să nu fie denominate într-o monedă importantă din perspectiva utilizării în relaţiile comerciale;
g)elemente de activ care constituie creanţe asupra băncilor centrale sub formă de rezerve minime obligatorii deţinute la aceste bănci centrale şi care sunt denominate în monedele lor naţionale;
h)elemente de activ care constituie creanţe asupra administraţiilor centrale sub formă de cerinţe statutare de lichiditate deţinute în titluri de stat şi care sunt denominate şi finanţate în monedele lor naţionale, cu condiţia ca, sub rezerva deciziei autorităţii competente, evaluarea de credit a respectivelor administraţii centrale atribuită de o ECAI desemnată să fie cea a unei investiţii cu risc scăzut (investment grade);
i)50 % dintre acreditivele documentare extrabilanţiere din banda 4 şi dintre facilităţile de credit neutilizate extrabilanţiere din banda 3, menţionate în anexa I cu o scadenţă iniţială de până la un an inclusiv şi, sub rezerva acordului autorităţilor competente, 80 % dintre garanţii, altele decât garanţiile pentru credite care sunt întemeiate pe un act legislativ sau de reglementare şi pe care schemele de garantare mutuală care au statut de instituţii de credit le acordă membrilor lor;
j)garanţii impuse de lege utilizate în cazul în care un credit ipotecar finanţat prin emiterea de obligaţiuni ipotecare este plătit debitorului ipotecar înainte de înregistrarea finală a ipotecii în registrul cadastral, cu condiţia ca garanţia să nu fie utilizată pentru a reduce riscul la calcularea cuantumului ponderat la risc al expunerii;
k)expunerile sub forma unei garanţii reale sau a unei garanţii pentru împrumuturi locative, furnizate de un furnizor de protecţie eligibil menţionat la articolul 201 care se califică pentru ratingul de credit care este cel puţin cel mai mic dintre următoarele:
(i)nivelul 2 de calitate a creditului;
(ii)nivelul de calitate a creditului corespunzător ratingului în monedă străină al administraţiei centrale din statul membru în care îşi are sediul furnizorul de protecţie;
l)expunerile sub forma unei garanţii pentru credite de export sprijinite în mod oficial, furnizate de o agenţie de creditare a exportului care se califică pentru ratingul de credit care este cel puţin cel mai mic dintre următoarele:
(i)nivelul 2 de calitate a creditului;
(ii)nivelul de calitate a creditului corespunzător ratingului în monedă străină al administraţiei centrale din statul membru în care îşi are sediul agenţia de creditare a exportului.
(3)Autorităţile competente pot să utilizeze exceptarea prevăzută la alineatul (2) numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)natura specifică a expunerii, contrapartea sau relaţia dintre instituţie şi contraparte elimină sau reduc riscul expunerii; şi
b)orice risc de concentrare rezidual poate fi rezolvat prin alte mijloace la fel de eficace, cum ar fi cadrul de administrare, procesele şi mecanismele prevăzute la articolul 81 din Directiva 2013/36/UE.
Autorităţile competente informează ABE dacă intenţionează să utilizeze oricare dintre exceptările prevăzute la alineatul (2) în conformitate cu prezentul alineat literele (a) şi (b) şi transmit ABE motivele care stau la baza utilizării respectivelor exceptări.
(4)Nu este permisă aplicarea simultană a mai multor exceptări din cele prevăzute la alineatele (1) şi (2) pentru aceeaşi expunere.
Art. 401: Calcularea efectului utilizării tehnicilor de diminuare a riscului de credit
(1)În scopul calculării valorii expunerilor în sensul articolului 395 alineatul (1), o instituţie poate utiliza «valoarea ajustată integral a expunerii» (E*) calculată în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 4, luând în considerare diminuarea riscului de credit, ajustările în funcţie de volatilitate şi orice neconcordanţă de scadenţă menţionată în capitolul respectiv.
(2)Cu excepţia instituţiilor care utilizează metoda simplă a garanţiilor financiare, în sensul alineatului (1), instituţiile utilizează metoda extinsă a garanţiilor financiare, indiferent de metoda utilizată pentru calcularea cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul de credit.
Prin derogare de la alineatul (1), instituţiile care au aprobarea de a utiliza metodele menţionate în capitolul 4 secţiunea 4 şi în capitolul 6 secţiunea 6 de la titlul II din partea a treia pot utiliza metodele respective pentru calcularea valorii expunerii cu privire la operaţiunile de finanţare prin titluri de valoare.
(3)Pentru a calcula valoarea expunerilor în sensul articolului 395 alineatul (1), instituţiile efectuează periodic simulări de criză privind concentrările riscului de credit, inclusiv în ceea ce priveşte valoarea realizabilă a oricărei garanţii reale acceptate.
Aceste simulări de criză periodice menţionate la primul paragraf vizează riscurile care decurg din modificările posibile ale condiţiilor de piaţă care ar putea avea un impact negativ asupra caracterului adecvat al fondurilor proprii ale instituţiei, precum şi riscurile care decurg din executarea garanţiilor reale în situaţii de criză.
Simulările de criză realizate sunt adecvate şi corespunzătoare pentru evaluarea riscurilor respective.
Instituţiile includ următoarele elemente în strategiile lor de abordare a riscului de concentrare:
a)politici şi proceduri de abordare a riscurilor provenite din neconcordanţele de scadenţă dintre expuneri şi orice protecţie a creditului aferentă expunerilor respective;
b)politici şi proceduri privind riscul de concentrare care decurge din aplicarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit, în special din expunerile mari indirecte din credite, de exemplu expuneri faţă de un singur emitent de titluri de valoare acceptate ca garanţii reale.
(4)În cazul în care o instituţie reduce o expunere faţă de un client prin utilizarea unei tehnici eligibile de diminuare a riscului de credit în conformitate cu articolul 399 alineatul (1), aceasta tratează, în modul stabilit la articolul 403, partea din expunere cu care a fost redusă expunerea faţă de client ca fiind înregistrată pentru furnizorul de protecţie, şi nu pentru client.
Art. 402: Expuneri care decurg din împrumuturile ipotecare
(1)Pentru calcularea valorilor expunerilor în sensul articolului 395, instituţiile pot, cu excepţia situaţiilor în care se interzice acest lucru în temeiul dreptului intern aplicabil, să reducă valoarea unei expuneri sau a oricărei părţi a unei expuneri garantate cu bunuri imobile locative în conformitate cu articolul 125 alineatul (1) cu cuantumul afectat garanţiei al valorii bunurilor imobile, dar nu cu mai mult de 55 % din valoarea bunurilor imobile, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)autorităţile competente nu au stabilit o pondere de risc mai mare de 20 % pentru expuneri sau părţi ale expunerilor garantate cu bunuri imobile locative în conformitate cu articolul 124 alineatul (9);
b)expunerea sau partea unei expuneri este garantată integral cu oricare dintre următoarele:
(i)una sau mai multe ipoteci pe bunuri imobile locative; sau
(ii)un bun imobil locativ într-o tranzacţie de leasing în temeiul căreia locatorul păstrează dreptul de proprietate deplin asupra bunului imobil locativ, iar locatarul nu şi-a exercitat încă opţiunea de achiziţie;
c)sunt îndeplinite cerinţele stabilite la articolul 208 şi articolul 229 alineatul (1).
(2)Pentru calcularea valorilor expunerilor în sensul articolului 395, instituţiile pot, cu excepţia situaţiilor în care se interzice acest lucru în temeiul dreptului intern aplicabil, să reducă valoarea unei expuneri sau a oricărei părţi a unei expuneri garantate cu bunuri imobile comerciale în conformitate cu articolul 126 alineatul (1) cu cuantumul afectat garanţiei al valorii bunurilor imobile, dar nu cu mai mult de 55 % din valoarea bunurilor imobile, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)autorităţile competente nu au stabilit o pondere de risc mai mare de 60 % pentru expuneri sau părţi ale expunerilor garantate cu bunuri imobile comerciale în conformitate cu articolul 124 alineatul (9);
b)expunerea este garantată integral cu oricare dintre următoarele:
(i)una sau mai multe ipoteci pe birouri sau alte spaţii comerciale; sau
(ii)unul sau mai multe birouri sau alte spaţii comerciale şi expunerile aferente tranzacţiilor de leasing cu bunuri mobile;
c)cerinţele de la articolul 124 alineatul (3) litera (c), de la articolul 208 şi de la articolul 229 alineatul (1) sunt îndeplinite;
d)bunurile imobile comerciale sunt construite integral.
(3)O instituţie poate trata o expunere faţă de o contraparte, care rezultă dintr-un acord reverse repo în temeiul căruia instituţia a cumpărat de la contraparte drepturi de ipotecă principale independente asupra unor bunuri imobile ale unor terţe părţi, reprezentând o serie de expuneri individuale faţă de fiecare dintre părţile terţe respective, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)contrapartea este o instituţie sau o firmă de investiţii;
b)expunerea este garantată integral prin drepturi de ipotecă asupra bunului imobil al părţilor terţe respective, care au fost cumpărate de instituţie, iar instituţia este în măsură să exercite respectivele drepturi de ipotecă;
c)instituţia s-a asigurat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la articolele 208 şi 229 alineatul (1);
d)în caz de stare de nerambursare, insolvenţă sau lichidare a contrapărţii, instituţia devine beneficiara creanţelor pe care contrapartea le deţine asupra părţilor terţe;
e)instituţia raportează autorităţilor competente, în conformitate cu articolul 394, cuantumul total al expunerilor faţă de fiecare instituţie sau firmă de investiţii care sunt tratate în conformitate cu prezentul alineat.
Art. 403: Metoda substituţiei
(1)În cazul în care o expunere faţă de un client este garantată de o terţă parte sau acoperită de o garanţie reală emisă de o terţă parte, instituţiile:
a)tratează acea parte a expunerii care este garantată ca o expunere faţă de garant, şi nu faţă de client, cu condiţia ca expunerea negarantată faţă de garant să primească o pondere de risc care să fie egală sau mai mică decât ponderea de risc a expunerii negarantate faţă de client în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2;
b)tratează acea parte a expunerii care este garantată cu valoarea de piaţă a garanţiei reale recunoscute ca o expunere faţă de partea terţă, şi nu faţă de client, cu condiţia ca expunerea să fie garantată prin garanţie reală şi cu condiţia ca partea garantată a expunerii să primească o pondere de risc care să fie egală sau mai mică decât ponderea de risc a expunerii negarantate faţă de client în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2.
Metoda menţionată la litera (b) de la primul paragraf nu se utilizează de către instituţii în cazul unui decalaj între scadenţa expunerii şi scadenţa protecţiei.
În sensul prezentei părţi, instituţiile pot utiliza atât metoda extinsă a garanţiilor financiare, cât şi metoda prevăzută la primul paragraf litera (b) de la prezentul alineat numai în cazul în care au dreptul să utilizeze atât metoda extinsă a garanţiilor financiare, cât şi metoda simplă a garanţiilor financiare în sensul articolului 92.
(2)În cazul în care aplică dispoziţiile de la alineatul (1) litera (a), instituţiile:
a)în cazul în care garanţia este denominată într-o monedă diferită de cea în care este denominată expunerea, calculează nivelul expunerii care se consideră a fi acoperită în conformitate cu dispoziţiile referitoare la tratamentul aplicat neconcordanţei de monede pentru protecţia nefinanţată a creditului din partea a treia;
b)tratează orice decalaj între scadenţa expunerii şi scadenţa protecţiei în conformitate cu dispoziţiile referitoare la tratamentul decalajului de scadenţă din partea a treia titlul II capitolul 4;
c)pot recunoaşte protecţia parţială potrivit tratamentului prevăzut în partea a treia titlul II capitolul 4.
(3)În sensul alineatului (1) litera (b), o instituţie poate înlocui cuantumul de la prezentul alineat litera (a) cu cuantumul de la litera (b) de la prezentul alineat, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la literele (c), (d) şi (e) de la prezentul alineat:
a)cuantumul total al expunerii instituţiei faţă de un emitent de garanţii din cauza acordurilor de răscumpărare tripartite facilitate de un agent tripartit;
b)cuantumul total al limitelor pe care instituţia a dispus către agentul tripartit menţionat la litera (a) să le aplice pentru titlurile de valoare emise de emitentul de garanţii reale menţionat la litera respectivă;
c)instituţia a verificat că agentul tripartit deţine protecţii adecvate pentru a preveni încălcări ale limitelor menţionate la litera (b);
d)autoritatea competentă nu a transmis instituţiei nicio preocupare serioasă;
e)suma dintre cuantumul limitei menţionat la litera (b) de la prezentul alineat şi orice alte expuneri ale instituţiei faţă de emitentul de garanţii nu depăşeşte limita stabilită la articolul 395 alineatul (1).
(4)În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, ABE emite orientări care precizează condiţiile de aplicare a tratamentului menţionat la prezentul articol alineatul (3), inclusiv condiţiile şi frecvenţa pentru stabilirea, monitorizarea şi revizuirea limitelor menţionate la alineatul respectiv litera (b).
ABE publică orientările respective până la 31 decembrie 2019.