Regulamentul 515/19-mar-2019 privind recunoaşterea reciprocă a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 764/2008
Acte UE
Jurnalul Oficial 91L
În vigoare Versiune de la: 29 Martie 2019
Regulamentul 515/19-mar-2019 privind recunoaşterea reciprocă a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 764/2008
Dată act: 19-mar-2019
Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European
(Text cu relevanţă pentru SEE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 114,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naţionale,
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (1),
(1)JO C 283, 10.8.2018, p. 19.
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),
(2)Poziţia Parlamentului European din 14 februarie 2019 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 5 martie 2019.
întrucât:
(1)Piaţa internă cuprinde o zonă fără frontiere interne în care libera circulaţie a mărfurilor este asigurată în conformitate cu tratatele. Între statele membre sunt interzise restricţiile cantitative la importuri, precum şi toate măsurile cu efect echivalent. Respectiva interdicţie vizează orice măsură naţională susceptibilă să împiedice, direct sau indirect, în mod real sau potenţial, comerţul intra-UE cu mărfuri. Libera circulaţie a mărfurilor este asigurată în cadrul pieţei interne prin armonizarea normelor la nivelul Uniunii, stabilindu-se astfel cerinţe comune pentru comercializarea anumitor mărfuri sau, pentru mărfurile sau pentru aspectele mărfurilor care nu sunt acoperite în totalitate de normele de armonizare ale Uniunii, prin aplicarea principiului recunoaşterii reciproce, astfel cum este definit de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
(2)Buna funcţionare a principiului recunoaşterii reciproce completează într-un mod esenţial armonizarea normelor la nivelul Uniunii, în special ţinând seama de faptul că numeroase mărfuri prezintă aspecte atât armonizate, cât şi nearmonizate.
(3)Pot fi create ilegal obstacole în calea liberei circulaţii a mărfurilor între statele membre dacă, în absenţa unor norme de armonizare ale Uniunii care vizează mărfurile sau anumite aspecte ale mărfurilor, o autoritate competentă dintr-un stat membru aplică norme naţionale pentru mărfurile care sunt comercializate în mod legal în alt stat membru, prin care se solicită ca mărfurile să îndeplinească anumite cerinţe tehnice, de exemplu cerinţe referitoare la denumire, formă, dimensiune, greutate, compoziţie, prezentare, etichetare sau ambalare. Aplicarea unor astfel de norme pentru mărfurile care sunt comercializate în mod legal în alt stat membru ar putea fi contrară articolelor 34 şi 36 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), chiar dacă normele se aplică tuturor mărfurilor fără distincţie.
(4)Principiul recunoaşterii reciproce rezultă din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În conformitate cu acest principiu, statele membre nu pot interzice vânzarea, pe teritoriul lor, a mărfurilor care sunt comercializate în mod legal în alt stat membru, chiar dacă mărfurile respective au fost produse în conformitate cu norme tehnice diferite, inclusiv mărfurile care nu au rezultat în urma unui proces de fabricaţie. Însă principiul recunoaşterii reciproce nu este absolut. Statele membre pot restricţiona comercializarea mărfurilor care au fost comercializate în mod legal într-un alt stat membru, în cazul în care astfel de restricţii sunt justificate pe motivele prevăzute la articolul 36 din TFUE sau pe alte motive imperative de interes public, recunoscute de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la libera circulaţie a mărfurilor, şi în cazul în care respectivele restricţii sunt proporţionale cu obiectivul urmărit. Prezentul regulament impune obligaţia de a justifica în mod clar motivul pentru care a fost restricţionat sau refuzat accesul pe piaţă.
(5)Conceptul de motive imperative de interes public este un concept în continuă evoluţie dezvoltat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în jurisprudenţa sa în legătură cu articolele 34 şi 36 din TFUE. În cazul în care există diferenţe legitime de la un stat membru la altul, astfel de motive imperative ar putea justifica aplicarea normelor tehnice naţionale de către autorităţile competente. Cu toate acestea, este nevoie ca deciziile administrative să fie întotdeauna justificate în mod corespunzător, să fie legitime, adecvate şi să respecte principiul proporţionalităţii, iar autoritatea competentă să ia decizia cea mai puţin restrictivă posibil. Pentru a îmbunătăţi funcţionarea pieţei interne pentru mărfuri, normele tehnice naţionale ar trebui să fie adecvate scopului şi să nu creeze bariere netarifare disproporţionate. Mai mult, deciziile administrative de restricţionare sau de refuz al accesului pe piaţă în ceea ce priveşte mărfurile care sunt comercializate în mod legal în alt stat membru nu trebuie să fie întemeiate pe simplul fapt că mărfurile în cauză îndeplinesc obiectivul legitim de interes public urmărit de statul membru într-un mod diferit faţă de modul în care mărfurile din statul membru respectiv îndeplinesc acest obiectiv. Pentru a sprijini statele membre, Comisia ar trebui să ofere orientări fără caracter obligatoriu cu privire la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la conceptul de motive imperative de interes public şi la modul de aplicare a principiului recunoaşterii reciproce. Autorităţile competente ar trebui să aibă posibilitatea de a aduce contribuţii la orientări şi de a furniza feedback în legătură cu acestea.
(6)În concluziile referitoare la politica privind piaţa unică din decembrie 2013, Consiliul Competitivitate a luat act de faptul că, pentru a îmbunătăţi condiţiile-cadru pentru întreprinderi şi consumatori pe piaţa unică, toate instrumentele relevante ar trebui să fie utilizate în mod corespunzător, inclusiv recunoaşterea reciprocă. Consiliul a invitat Comisia să prezinte un raport privind cazurile în care funcţionarea principiului recunoaşterii reciproce este insuficientă sau problematică. În concluziile sale referitoare la politica privind piaţa unică din februarie 2015, Consiliul Competitivitate a invitat Comisia să ia măsuri pentru a se asigura că principiul recunoaşterii reciproce funcţionează în mod eficace şi să prezinte propuneri în acest sens.
(7)Regulamentul (CE) nr. 764/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului (3) a fost adoptat cu scopul de a facilita aplicarea principiului recunoaşterii reciproce, prin stabilirea unor proceduri care să reducă la minimum posibilitatea de a crea obstacole ilegale în calea liberei circulaţii a mărfurilor care au fost deja comercializate în mod legal în alt stat membru. În pofida adoptării regulamentului respectiv, există în continuare multe probleme în ceea ce priveşte punerea în aplicare a principiului recunoaşterii reciproce. Evaluarea desfăşurată între 2014 şi 2016 a arătat că principiul recunoaşterii reciproce nu funcţionează cum ar trebui, iar Regulamentul (CE) nr. 764/2008 a avut un efect limitat în facilitarea aplicării principiului respectiv. Instrumentele şi garanţiile procedurale instituite prin regulamentul menţionat nu şi-au îndeplinit scopul de îmbunătăţire a punerii în aplicare a principiului recunoaşterii reciproce. De exemplu, reţeaua de puncte de informare despre produse, care a fost instituită pentru a furniza informaţii operatorilor economici privind normele naţionale aplicabile şi aplicarea principiului recunoaşterii reciproce, este prea puţin cunoscută sau utilizată de operatorii economici. În cadrul respectivei reţele, autorităţile naţionale nu cooperează în mod optim. Cerinţa de a notifica deciziile administrative prin care se restricţionează sau se refuză accesul pe piaţă este rareori respectată. Ca urmare, obstacolele în calea liberei circulaţii a mărfurilor pe piaţa internă persistă.
(3)Regulamentul (CE) nr. 764/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a unor proceduri de aplicare a anumitor norme tehnice naţionale pentru produsele comercializate în mod legal în alt stat membru şi de abrogare a Deciziei nr. 3052/95/CE (JO L 218, 13.8.2008, p. 21).
(8)Regulamentul (CE) nr. 764/2008 are mai multe deficienţe, şi ar trebui, prin urmare, să fie revizuit şi consolidat. Din motive de claritate, Regulamentul (CE) nr. 764/2008 ar trebui înlocuit de prezentul regulament. Prezentul regulament ar trebui să stabilească proceduri clare pentru a asigura libera circulaţie a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru şi posibilitatea de a restricţiona dreptul la liberă circulaţie numai atunci când statele membre au motive legitime de interes public în acest sens şi restricţia este justificată şi proporţională. Prezentul regulament ar trebui, de asemenea, să garanteze faptul că drepturile şi obligaţiile existente care decurg din principiul recunoaşterii reciproce sunt respectate, atât de către operatorii economici, cât şi de către autorităţile naţionale.
(9)Prezentul regulament nu ar trebui să afecteze armonizarea suplimentară a condiţiilor de comercializare a mărfurilor în vederea îmbunătăţirii funcţionării pieţei interne, după caz.
(10)Este de asemenea posibil ca barierele comerciale să rezulte şi din alte tipuri de măsuri care intră în domeniul de aplicare a articolelor 34 şi 36 din TFUE. Măsurile respective pot include, de exemplu, specificaţiile tehnice elaborate în cadrul procedurilor de achiziţie publică sau cerinţele de a utiliza limbile oficiale ale statelor membre. Cu toate acestea, măsurile respective nu ar trebui să constituie norme tehnice naţionale în sensul prezentului regulament şi nu ar trebui să intre în domeniul său de aplicare.
(11)Normele tehnice naţionale sunt uneori puse în aplicare într-un stat membru prin intermediul unei proceduri de autorizare prealabilă, în temeiul căreia trebuie să se obţină aprobarea formală din partea unei autorităţi competente înainte ca mărfurile să poată fi introduse pe piaţa respectivă. Existenţa unei proceduri de autorizare prealabilă în sine restricţionează libera circulaţie a mărfurilor. Prin urmare, pentru a putea fi justificată din perspectiva principiului fundamental al liberei circulaţii a mărfurilor în cadrul pieţei interne, o astfel de procedură trebuie să urmărească un obiectiv de interes public recunoscut ca atare de dreptul Uniunii şi trebuie să fie proporţională şi nediscriminatorie. Respectarea de către o astfel de procedură a dreptului Uniunii urmează să se evalueze în lumina consideraţiilor prevăzute de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În consecinţă, deciziile administrative prin care se restricţionează sau se refuză accesul pe piaţă exclusiv pe motiv că marfa nu dispune de o autorizaţie prealabilă valabilă ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament. În cazul în care, cu toate acestea, se depune cerere pentru autorizarea prealabilă obligatorie a mărfurilor, orice decizie administrativă de respingere a cererii pe baza unei norme tehnice naţionale aplicabile în statul membru respectiv ar trebui luată numai în conformitate cu prezentul regulament, astfel încât solicitantul să poată beneficia de protecţia procedurală pe care o oferă prezentul regulament. Acelaşi lucru este valabil pentru autorizarea prealabilă voluntară a mărfurilor, în cazurile în care aceasta există.
(12)Este important să se clarifice că printre tipurile de mărfuri reglementate de prezentul regulament se numără produsele agricole. Termenul "produse agricole" include produse de pescuit, astfel cum se prevede la articolul 38 alineatul (1) din TFUE. Pentru a contribui la identificarea tipurilor de mărfuri care fac obiectul prezentului regulament, Comisia ar trebui să evalueze fezabilitatea elaborării în continuare a unei liste orientative a produselor care fac obiectul recunoaşterii reciproce, precum şi beneficiile acesteia.
(13)De asemenea, este important să se clarifice faptul că termenul "producător" include nu numai producătorii mărfurilor, ci şi persoanele care produc mărfurile care nu au rezultat în urma unui proces de fabricaţie, inclusiv produsele agricole, precum şi persoanele care se prezintă drept producători ai mărfurilor.
(14)Hotărârile instanţelor naţionale prin care se evaluează legalitatea cazurilor în care, ca urmare a aplicării unei norme tehnice naţionale, mărfurilor comercializate în mod legal într-un stat membru nu li se acordă acces la piaţa dintr-un alt stat membru, precum şi hotărârile instanţelor naţionale prin care se aplică sancţiuni, ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament.
(15)Pentru a beneficia de principiul recunoaşterii reciproce, mărfurile trebuie să fie comercializate în mod legal în alt stat membru. Ar trebui să se clarifice faptul că, în ceea ce priveşte mărfurile care urmează să fie considerate ca fiind comercializate în mod legal în alt stat membru, este nevoie ca acestea să fie conforme cu normele relevante aplicabile în statul membru respectiv şi să fie puse la dispoziţia utilizatorilor finali în statul membru respectiv.
(16)Pentru a creşte gradul de sensibilizare în rândul autorităţilor naţionale şi al operatorilor economici cu privire la principiul recunoaşterii reciproce, statele membre ar trebui să aibă în vedere definirea în mod clar şi lipsit de ambiguitate a unor "clauze privind piaţa unică" în propriile lor norme tehnice naţionale în vederea facilitării punerii în aplicare a acestui principiu.
(17)Dovezile necesare pentru a se demonstra că mărfurile sunt comercializate în mod legal în alt stat membru diferă în mod semnificativ de la un stat membru la altul. Acest fapt cauzează sarcini, întârzieri şi costuri suplimentare inutile pentru operatorii economici şi împiedică autorităţile naţionale să obţină informaţiile necesare pentru a evalua mărfurile în timp util. Acest lucru poate împiedica aplicarea principiului recunoaşterii reciproce. Prin urmare, este esenţial ca operatorii economici să aibă posibilitatea de a demonstra că mărfurile lor sunt comercializate în mod legal în alt stat membru. Operatorii economici ar trebui să beneficieze de o declaraţie pe propria răspundere, care furnizează autorităţilor competente toate informaţiile necesare privind mărfurile şi conformitatea acestora cu normele aplicabile în celălalt stat membru. Utilizarea declaraţiilor voluntare nu ar trebui să împiedice autorităţile naţionale să ia decizii administrative de restricţionare sau de refuz a accesului pe piaţă, cu condiţia ca astfel de decizii să fie proporţionale, justificate şi să respecte principiul recunoaşterii reciproce şi să fie în conformitate cu prezentul regulament.
(18)Ar trebui să fie posibil ca producătorul, importatorul sau distribuitorul să întocmească o declaraţie privind comercializarea în mod legal a mărfurilor în scopul recunoaşterii reciproce ("declaraţia de recunoaştere reciprocă"). Producătorul este cel mai în măsură să furnizeze informaţiile din declaraţia de recunoaştere reciprocă, întrucât producătorul cunoaşte cel mai bine mărfurile şi deţine elementele de probă necesare pentru a verifica informaţiile din declaraţia de recunoaştere reciprocă. Producătorul ar trebui să poată împuternici un reprezentant autorizat să întocmească astfel de declaraţii în numele producătorului şi pe răspunderea producătorului. Cu toate acestea, în cazul în care un operator economic este în măsură să furnizeze în declaraţie numai informaţiile cu privire la legalitatea comercializării mărfurilor, ar trebui să fie posibil ca un alt operator economic să furnizeze informaţiile conform cărora mărfurile sunt puse la dispoziţia utilizatorilor finali în statul membru în cauză, cu condiţia ca respectivul operator economic să îşi asume responsabilitatea pentru informaţiile pe care le-a furnizat în declaraţia de recunoaştere reciprocă şi să fie capabil să furnizeze elementele de probă necesare pentru verificarea acestor informaţii.
(19)Declaraţia de recunoaştere reciprocă ar trebui întotdeauna să conţină informaţii exacte şi complete cu privire la mărfuri. Aşadar, declaraţia ar trebui să fie actualizată pentru a reflecta schimbările, de exemplu modificări ale normelor tehnice naţionale corespunzătoare.
(20)Pentru a garanta că informaţiile furnizate în declaraţia de recunoaştere reciprocă sunt cuprinzătoare, ar trebui să se prevadă, pentru utilizare de către operatorii economici care doresc să facă astfel de declaraţii, o structură armonizată a acestora.
(21)Este important să se asigure că declaraţia de recunoaştere reciprocă este completată cu sinceritate şi acurateţe. Prin urmare, este necesar să se impună ca operatorii economici să fie responsabili pentru informaţiile pe care le furnizează în declaraţia de recunoaştere reciprocă.
(22)Pentru a consolida eficienţa şi competitivitatea întreprinderilor care activează în domeniul mărfurilor care nu sunt acoperite de legislaţia de armonizare a Uniunii, ar trebui să fie posibil să se beneficieze de noile tehnologii ale informaţiei, cu scopul de a facilita furnizarea declaraţiei de recunoaştere reciprocă. Prin urmare, operatorii economici ar trebui să aibă posibilitatea de a pune declaraţiile de recunoaştere reciprocă la dispoziţia publicului online, cu condiţia ca declaraţia de recunoaştere reciprocă să fie uşor accesibilă şi într-un format fiabil.
(23)Comisia ar trebui să se asigure că pe portalul digital unic sunt puse la dispoziţie, în toate limbile oficiale ale Uniunii, un model pentru declaraţia de recunoaştere reciprocă şi orientări pentru completarea acesteia.
(24)Prezentul regulament ar trebui să se aplice de asemenea în cazul mărfurilor pentru care doar anumite aspecte sunt acoperite de legislaţia de armonizare a Uniunii. Atunci când, în conformitate cu legislaţia de armonizare a Uniunii, operatorul economic este obligat să elaboreze o declaraţie de conformitate UE pentru a demonstra respectarea legislaţiei respective, ar trebui să se permită respectivului operator economic să ataşeze declaraţia de recunoaştere reciprocă prevăzută de prezentul regulament la declaraţia de conformitate UE.
(25)În cazul în care operatorii economici decid să nu utilizeze declaraţia de recunoaştere reciprocă, ar trebui ca autorităţile competente ale statului membru de destinaţie să formuleze cereri clar definite pentru a solicita informaţii specifice pe care le consideră necesare pentru a evalua mărfurile, cu respectarea principiului proporţionalităţii.
(26)Operatorului economic ar trebui să i se acorde un interval de timp adecvat în care să prezinte documente sau orice altă informaţie solicitată de autoritatea competentă din statul membru de destinaţie sau să prezinte orice argument sau observaţie în legătură cu evaluarea mărfurilor în cauză.
(27)Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European şi a Consiliului (4) le impune statelor membre să comunice Comisiei şi celorlalte state membre toate proiectele de reglementări tehnice naţionale referitoare la orice produs, inclusiv orice produs agricol sau pescăresc, precum şi o declaraţie privind motivele care fac necesară adoptarea regulamentului în cauză. Cu toate acestea, este necesar să se asigure că, în urma adoptării unei astfel de reglementări tehnice naţionale, principiul recunoaşterii reciproce este aplicat corect anumitor mărfuri, în cazuri individuale. Prezentul regulament ar trebui să stabilească proceduri pentru aplicarea principiului recunoaşterii reciproce, în cazuri individuale, de exemplu, prin impunerea obligaţiei ca statele membre să precizeze normele tehnice naţionale pe care se întemeiază decizia administrativă şi motivele de interes public legitim care justifică aplicarea respectivei norme tehnice naţionale în ceea ce priveşte o marfă care a fost comercializată în mod legal într-un alt stat membru. Proporţionalitatea normei tehnice naţionale constituie temeiul pentru demonstrarea proporţionalităţii deciziei administrative care se bazează pe norma respectivă. Cu toate acestea, modalitatea prin care urmează să fie demonstrată proporţionalitatea deciziei administrative ar trebui să fie rezultatul unei evaluări de la caz la caz.
(4)Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informaţii în domeniul reglementărilor tehnice şi al normelor privind serviciile societăţii informaţionale (JO L 241, 17.9.2015, p. 1).
(28)Dat fiind că deciziile administrative de restricţionare sau refuzare a accesului pe piaţă pentru mărfurile care sunt deja comercializate în mod legal în alt stat membru ar trebui să constituie excepţii de la principiul fundamental al liberei circulaţii a mărfurilor, este necesar să se asigure faptul că aceste decizii respectă obligaţiile existente care rezultă din principiul recunoaşterii reciproce. Prin urmare, este oportun să se instituie o procedură clară care să stabilească dacă aceste mărfuri sunt comercializate în mod legal în alt stat membru şi, dacă da, dacă interesele publice legitime care fac obiectul normei tehnice naţionale aplicabile a statului membru de destinaţie sunt protejate în mod corespunzător, în conformitate cu articolul 36 din TFUE şi cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Această procedură ar trebui să garanteze că orice decizii administrative care sunt adoptate sunt proporţionale şi că ele respectă principiul recunoaşterii reciproce şi sunt în conformitate cu prezentul regulament.
(29)Atunci când o autoritate competentă evaluează mărfurile înainte de a decide dacă să restricţioneze sau să refuze accesul pe piaţă, respectiva autoritate nu ar trebui să poată lua decizii de suspendare a accesului pe piaţă, cu excepţia cazului în care este necesară o intervenţie rapidă, pentru a împiedica cauzarea de daune sănătăţii sau siguranţei persoanelor sau a preveni daunele aduse mediului sau pentru a împiedica ca mărfurile să fie puse la dispoziţie, în cazul în care punerea la dispoziţie a unor astfel de mărfuri face obiectul unei interdicţii generale din motive de moralitate publică sau de securitate publică, inclusiv, de exemplu, din motive de prevenire a criminalităţii.
(30)Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului (5) instituie un sistem de acreditare care asigură acceptarea reciprocă a nivelului de competenţă a organismelor de evaluare a conformităţii. Autorităţile competente din statele membre nu ar trebui, prin urmare, să refuze să accepte rapoartele de încercare şi certificatele eliberate de un organism acreditat de evaluare a conformităţii din motive legate de competenţa organismului respectiv. În plus, pentru a evita, pe cât posibil, duplicarea încercărilor şi procedurilor care au fost deja efectuate în alt stat membru, statele membre ar trebui să nu refuze să accepte rapoartele de încercare şi certificatele eliberate de alte organisme de evaluare a conformităţii în conformitate cu dreptul Uniunii. Autorităţile competente ar trebui să ţină seama de conţinutul rapoartelor de încercare sau al certificatelor prezentate.
(5)Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 (JO L 218, 13.8.2008, p. 30).
(31)Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (6) prevede că numai produsele sigure pot fi introduse pe piaţă şi stabileşte obligaţiile producătorilor şi ale distribuitorilor în ceea ce priveşte siguranţa produselor. Aceasta prevede dreptul autorităţilor competente de a interzice, cu efect imediat, orice produs periculos sau de a interzice temporar, pentru perioada necesară diverselor evaluări, verificări şi controale de securitate, produse care ar putea fi periculoase. Directiva respectivă descrie, de asemenea, procedura conform căreia autorităţile competente aplică măsuri corespunzătoare, dacă produsele prezintă un risc, cum ar fi măsurile prevăzute la articolul 8 alineatul (1) literele (b)-(f) din directiva respectivă şi impune, de asemenea, o obligaţie pentru statele membre de a notifica aceste măsuri Comisiei şi celorlalte state membre. Prin urmare, autorităţile competente ar trebui să poată pune în continuare în aplicare directiva respectivă şi, în special, articolul 8 alineatul (1) literele (b)-(f) şi articolul 8 alineatul (3) din directiva respectivă.
(6)Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 decembrie 2001 privind siguranţa generală a produselor (JO L 11, 15.1.2002, p. 4).
(32)Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (7) stabileşte, printre altele, un sistem de alertă rapidă pentru notificarea unui risc direct sau indirect asupra sănătăţii umane rezultat din produsele alimentare sau din hrana pentru animale. Acesta impune statelor membre să informeze Comisia imediat, folosind sistemul de alertă rapidă, în legătură cu măsurile pe care le adoptă şi care au ca scop restricţionarea introducerii pe piaţă a produselor alimentare sau a hranei pentru animale sau retragerea sau rechemarea produselor alimentare sau a hranei pentru animale în vederea protejării sănătăţii umane, şi care necesită luarea de măsuri rapide. Autorităţile competente ar trebui să poată pune în continuare în aplicare prezentul regulament şi, în special, articolul 50 alineatul (3) şi articolul 54 din regulamentul respectiv.
(7)Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare (JO L 31, 1.2.2002, p. 1).
(33)Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European şi al Consiliului (8) instituie un cadru armonizat la nivelul Uniunii pentru organizarea controalelor oficiale şi pentru organizarea altor activităţi oficiale de-a lungul întregului lanţ agroalimentar, ţinând seama de normele privind controalele oficiale prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului (9) şi în legislaţia sectorială relevantă a Uniunii. Regulamentul (UE) 2017/625 prevede o procedură specifică prin care se asigură faptul că operatorii economici remediază situaţiile de neconformitate cu legislaţia privind produsele alimentare şi hrana pentru animale, normele privind sănătatea animală sau normele în materie de bunăstare a animalelor. Autorităţile competente ar trebui să poată pune în continuare în aplicare Regulamentul (UE) 2017/625 şi, în special, articolul 138 din regulamentul respectiv.
(8)Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentul European şi al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale şi alte activităţi oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislaţiei privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecţie a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1069/2009, (CE) nr. 1107/2009, (UE) nr. 1151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 şi (UE) 2016/2031 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 şi (CE) nr. 1099/2009 ale Consiliului şi a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE şi 2008/120/CE ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 şi (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE şi 97/78/CE ale Consiliului şi a Deciziei 92/438/CEE a Consiliului (Regulamentul privind controalele oficiale) (JO L 95, 7.4.2017, p. 1).
(9)Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor (JO L 165, 30.4.2004, p. 1).
(34)Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (10) instituie un cadru armonizat al Uniunii pentru efectuarea controalelor privind obligaţiile stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (11) în conformitate cu criteriile stabilite în Regulamentul (CE) nr. 882/2004 şi precizează că statele membre se asigură că orice operator care îndeplineşte obligaţiile respective are dreptul să fie cuprins într-un sistem de controale. Autorităţile competente ar trebui să poată pune în continuare în aplicare Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 şi, în special, articolul 90 din regulamentul respectiv.
(10)Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 549).
(11)Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 şi (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 671).
(35)Orice decizie administrativă luată de autorităţile competente din statele membre în temeiul prezentului regulament ar trebui să indice căile de atac disponibile pentru operatorul economic, astfel încât un operator economic să poată, în conformitate cu dreptul intern, să atace decizia sau să sesizeze instanţele naţionale competente. Decizia administrativă ar trebui să se refere şi la posibilitatea operatorilor economici de a utiliza reţeaua de soluţionare a problemelor intervenite pe piaţa internă (SOLVIT) şi procedura de soluţionare a problemelor prevăzută de prezentul regulament.
(36)Găsirea de soluţii eficiente pentru operatorii economici care doresc o alternativă adaptată întreprinderilor atunci când contestă decizii administrative de restricţionare sau refuzare a accesului pe piaţă este esenţială pentru a asigura aplicarea corectă şi consecventă a principiului recunoaşterii reciproce. Pentru a garanta găsirea de astfel de soluţii şi pentru a evita costurile juridice, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri), operatorii economici ar trebui să dispună de o procedură extrajudiciară de soluţionare a problemelor.
(37)SOLVIT este un serviciu oferit de administraţia naţională în fiecare stat membru cu scopul de a găsi soluţii pentru persoane fizice şi întreprinderi atunci când drepturile acestora au fost încălcate de către autorităţile publice din alt stat membru. Principiile care guvernează funcţionarea SOLVIT sunt stabilite în Recomandarea 2013/461/UE a Comisiei (12), conform căreia fiecare stat membru urmează să prevadă un centru SOLVIT care are resurse umane şi financiare adecvate, pentru a se asigura că centrul SOLVIT face parte din SOLVIT. Comisia ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a face cunoscute existenţa şi beneficiile SOLVIT, în special în rândul întreprinderilor.
(12)Recomandarea 2013/461/UE a Comisiei din 17 septembrie 2013 privind principiile care guvernează SOLVIT (JO L 249, 19.9.2013, p. 10).
(38)SOLVIT este un mecanism extrajudiciar eficace de soluţionare a problemelor, fiind disponibil gratuit. El vizează găsirea de soluţii rapide şi concrete pentru persoanele fizice şi întreprinderile care se confruntă cu dificultăţi în ceea ce priveşte recunoaşterea drepturilor lor în Uniune de către autorităţile publice. În cazul în care operatorul economic, centrul SOLVIT relevant şi statele membre implicate convin asupra soluţiei corespunzătoare, nu ar mai trebui luate alte măsuri.
(39)Cu toate acestea, dacă abordarea informală a SOLVIT nu dă rezultate şi dacă persistă îndoieli cu privire la compatibilitatea deciziei administrative cu principiul recunoaşterii reciproce, Comisia ar trebui să fie împuternicită să analizeze această chestiune la solicitarea oricăruia dintre centrele SOLVIT implicate. În urma evaluării sale, Comisia ar trebui să emită un aviz care trebuie să fie comunicat prin intermediul centrului SOLVIT relevant operatorului economic în cauză şi autorităţilor competente şi care ar trebui luat în considerare în timpul procedurii SOLVIT. Intervenţia Comisiei ar trebui să respecte un termen de 45 de zile lucrătoare, care nu ar trebui să includă timpul necesar pentru Comisie de a primi orice informaţii suplimentare şi documentele pe care le consideră necesare. În eventualitatea în care cazul este soluţionat în termenul respectiv, Comisia nu ar trebui să fie obligată să emită un aviz. Aceste cazuri SOLVIT ar trebui să facă parte dintr-un flux de lucru separat în baza de date SOLVIT şi nu ar trebui să fie incluse în statisticile SOLVIT obişnuite.
(40)Avizul Comisiei în privinţa unei decizii administrative de restricţionare sau refuzare a accesului pe piaţă ar trebui să stabilească doar dacă decizia administrativă este compatibilă cu principiul recunoaşterii reciproce şi cu cerinţele prezentului regulament. Acest lucru nu aduce atingere competenţelor Comisiei în temeiul articolului 258 din TFUE şi obligaţiei statelor membre de a respecta dreptul Uniunii, în cazul în care abordează problemele sistemice identificate în ceea ce priveşte aplicarea principiului recunoaşterii reciproce.
(41)Este important pentru piaţa internă a mărfurilor ca întreprinderile, în special IMM-urile, să obţină informaţii fiabile şi specifice cu privire la legislaţia în vigoare într-un stat membru dat. Punctele de informare despre produse ar trebui să joace un rol important în facilitarea comunicării dintre autorităţile naţionale şi operatorii economici, prin difuzarea de informaţii cu privire la normele specifice privind produsele şi modul în care principiul recunoaşterii reciproce este aplicat pe teritoriul statului membru în care se află. Prin urmare, este necesar să se consolideze rolul punctelor de informare despre produse ca principali furnizori de informaţii cu privire la toate normele naţionale legate de produse, inclusiv normele tehnice naţionale care fac obiectul recunoaşterii reciproce.
(42)Pentru a facilita libera circulaţie a mărfurilor, punctele de informare despre produse ar trebui să furnizeze gratuit, un nivel rezonabil de informaţii referitoare la normele tehnice naţionale şi la aplicarea principiului recunoaşterii reciproce. Punctele de informare despre produse ar trebui să fie echipate în mod adecvat, alocându-li-se resursele necesare. În conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1724 al Parlamentului European şi al Consiliului (13), acestea ar trebui să furnizeze astfel de informaţii prin intermediul unui site web şi ar trebui să facă obiectul criteriilor de calitate prevăzute de regulamentul respectiv. Sarcinile punctelor de informare despre produse legate de furnizarea oricăror astfel de informaţii, inclusiv a copiilor electronice ale normelor tehnice naţionale sau a accesului online la acestea, ar trebui să fie îndeplinite fără a aduce atingere normelor naţionale care reglementează distribuţia normelor tehnice naţionale. În plus, punctele de informare despre produse nu ar trebui să fie obligate să furnizeze copii ale standardelor care fac obiectul drepturilor de proprietate intelectuală ale organismelor sau organizaţiilor de standardizare şi nici acces online la acestea.
(13)Regulamentul (UE) 2018/1724 al Parlamentului European şi al Consiliului din 2 octombrie 2018 privind înfiinţarea unui portal digital unic (gateway) pentru a oferi acces la informaţii, la proceduri şi la servicii de asistenţă şi de soluţionare a problemelor şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 (JO L 295, 21.11.2018, p. 1).
(43)Cooperarea dintre autorităţile competente este esenţială pentru funcţionarea fără probleme a principiului recunoaşterii reciproce şi pentru crearea unei culturi a recunoaşterii reciproce. Punctele de informare despre produse şi autorităţile naţionale competente ar trebui, prin urmare, să coopereze şi să facă schimb de informaţii şi de expertiză pentru a asigura aplicarea corectă şi consecventă a principiului recunoaşterii reciproce şi a prezentului regulament.
(44)Pentru a notifica deciziile administrative de restricţionare sau refuzare a accesului pe piaţă, de înlesnire a comunicării între punctele de informare despre produse şi de asigurare a cooperării administrative, este necesar să se ofere statelor membre accesul la un sistem de informare şi comunicare.
(45)În vederea asigurării unor condiţii uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competenţe de executare Comisiei. Respectivele competenţe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului (14).
(14)Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor şi principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competenţelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).
(46)În cazul în care, în sensul prezentului regulament, este necesar să se prelucreze date cu caracter personal, această prelucrare ar trebui să se realizeze în conformitate cu dreptul Uniunii privind protecţia datelor cu caracter personal. Orice prelucrare a datelor cu caracter personal în temeiul prezentului regulament este reglementată de Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului (15) sau de Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European şi al Consiliului (16).
(15)Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).
(16)Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 şi a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).
(47)Ar trebui să se instituie mecanisme fiabile şi eficiente de monitorizare, pentru a furniza informaţii cu privire la aplicarea prezentului regulament şi la impactul acestora asupra liberei circulaţii a mărfurilor. Respectivele mecanisme nu ar trebui să depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.
(48)Pentru a creşte gradul de sensibilizare cu privire la principiul recunoaşterii reciproce şi pentru a asigura faptul că prezentul regulament se aplică în mod corect şi consecvent, ar trebui să se prevadă finanţarea de către Uniune a unor campanii de sensibilizare, a unor formări, schimburi de funcţionari şi a altor activităţi conexe care vizează sporirea şi susţinerea încrederii şi a cooperării între autorităţile competente, punctele de informare despre produse şi operatorii economici.
(49)Pentru a remedia lipsa de date exacte referitoare la funcţionarea principiului recunoaşterii reciproce şi impactul său asupra pieţei unice a mărfurilor, Uniunea ar trebui să finanţeze colectarea unor astfel de date.
(50)Interesele financiare ale Uniunii ar trebui să fie protejate prin măsuri proporţionale pe tot parcursul ciclului de cheltuieli, inclusiv prin prevenirea, depistarea şi investigarea neregulilor, recuperarea fondurilor pierdute, plătite în mod necuvenit sau incorect utilizate şi, dacă este cazul, prin sancţiuni administrative şi financiare.
(51)Este oportun să se amâne aplicarea prezentului regulament pentru a acorda autorităţilor competente şi operatorilor economici suficient timp să se adapteze la cerinţele prevăzute de acesta.
(52)Comisia ar trebui să efectueze o evaluare a prezentului regulament în raport cu obiectivele urmărite. Comisia ar trebui să utilizeze datele colectate cu privire la funcţionarea principiului recunoaşterii reciproce şi la impactul său asupra pieţei unice a mărfurilor şi informaţiile disponibile în cadrul sistemului de informare şi comunicare în vederea evaluării prezentului regulament. Comisia ar trebui să fie abilitată să solicite statelor membre să furnizeze informaţii suplimentare necesare pentru evaluarea sa. În conformitate cu punctul 22 din Acordul interinstituţional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (17), evaluarea prezentului regulament, care ar trebui să fie bazată pe eficienţă, eficacitate, relevanţă, coerenţă şi valoare adăugată, ar trebui să stea la baza evaluărilor impactului opţiunilor privind viitoarele măsuri.
(17)JO L 123, 12.5.2016, p. 1.
(53)Întrucât obiectivul prezentului regulament, şi anume asigurarea aplicării uşoare, consecvente şi corecte a principiului recunoaşterii reciproce, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea şi efectele sale, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1: Obiect
(1)Scopul prezentului regulament este de a consolida funcţionarea pieţei interne, prin îmbunătăţirea aplicării principiului recunoaşterii reciproce şi prin eliminarea obstacolelor nejustificate din calea comerţului.
(2)Prezentul regulament stabileşte norme şi proceduri privind aplicarea, de către statele membre, a principiului recunoaşterii reciproce, în cazuri individuale, în ceea ce priveşte mărfurile care fac obiectul articolului 34 din TFUE şi care sunt comercializate în mod legal în alt stat membru, ţinând seama de articolul 36 din TFUE şi de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
(3)Prezentul regulament prevede, de asemenea, stabilirea şi menţinerea unor puncte de informare despre produse în statele membre şi cooperarea şi schimbul de informaţii în contextul principiului recunoaşterii reciproce.
Art. 2: Domeniu de aplicare
(1)Prezentul regulament se aplică mărfurilor de orice tip, inclusiv produselor agricole în sensul articolului 38 alineatul (1) al doilea paragraf din TFUE, precum şi deciziilor administrative luate sau care urmează să fie luate de o autoritate competentă a unui stat membru de destinaţie în legătură cu orice astfel de mărfuri care sunt comercializate în mod legal în alt stat membru, în cazul în care decizia administrativă îndeplineşte criteriile de mai jos:
a)la baza deciziei administrative stă o normă tehnică naţională aplicabilă în statul membru de destinaţie; şi
b)efectul direct sau indirect al deciziei administrative este de restricţionare sau refuzare a accesului pe piaţă în statul membru de destinaţie.
Decizie administrativă include orice demers administrativ care se bazează pe o normă tehnică naţională şi care are acelaşi sau aproape acelaşi efect juridic precum efectul menţionat la litera (b).
(2)În sensul prezentului regulament, o "normă tehnică naţională" înseamnă orice dispoziţie a unui act cu putere de lege, act administrativ sau altă normă administrativă a unui stat membru, care are următoarele caracteristici:
a)vizează mărfuri sau aspecte ale mărfurilor care nu fac obiectul armonizării la nivelul Uniunii;
b)fie interzice punerea la dispoziţie a mărfurilor sau a mărfurilor de un anumit tip pe piaţa din statul membru respectiv, fie impune obligativitatea respectării dispoziţiei, de facto sau de jure, ori de câte ori mărfurile, sau mărfurile de un anumit tip, sunt puse la dispoziţie pe piaţă; şi
c)prevede cel puţin una dintre următoarele măsuri:
(i)stabileşte caracteristicile necesare ale mărfurilor, sau ale mărfurilor de un anumit tip, cum ar fi nivelurile lor de calitate, performanţă sau securitate, sau dimensiunile lor, inclusiv cerinţele aplicabile respectivelor mărfuri în ceea ce priveşte denumirile sub care sunt comercializate, terminologia, simbolurile, încercările şi metodele de încercare, ambalajul, marcarea sau etichetarea şi procedurile de evaluare a conformităţii;
(ii)în scopul protejării consumatorilor sau a mediului, impune alte cerinţe pentru mărfuri, sau pentru mărfurile de un anumit tip, care afectează ciclul de viaţă al mărfurilor după ce acestea au fost puse la dispoziţie pe piaţa din acest stat membru, cum ar fi condiţiile de utilizare, reciclare, reutilizare sau eliminare, în cazul în care asemenea condiţii pot influenţa în mod semnificativ fie compoziţia sau natura respectivelor mărfuri, fie punerea la dispoziţie a acestora pe piaţa din statul membru respectiv.
(3)Alineatul (2) litera (c) punctul (i) din prezentul articol reglementează, de asemenea, metodele şi procesele de producţie utilizate în ceea ce priveşte produsele agricole, astfel cum sunt menţionate la articolul 38 alineatul (1) al doilea paragraf din TFUE şi în ceea ce priveşte produsele destinate consumului uman sau animal, precum şi metodele şi procesele de producţie aferente altor produse, în cazul în care acestea au un efect asupra caracteristicilor lor.
(4)O procedură de autorizare prealabilă nu constituie în sine o normă tehnică naţională în sensul prezentului regulament, însă o decizie de refuzare a autorizării prealabile bazată pe o normă tehnică naţională este considerată o decizie administrativă căreia i se aplică prezentul regulament, în cazul în care respectiva decizie îndeplineşte celelalte cerinţe de la alineatul (1) primul paragraf.
(5)Prezentul regulament nu se aplică:
a)deciziilor cu caracter judiciar emise de către instanţele naţionale;
b)deciziilor cu caracter judiciar emise de către autorităţile de aplicare a legii în cursul investigării sau al urmăririi penale a unei infracţiuni în ceea ce priveşte terminologia, simbolurile sau orice referinţă materială la organizaţii neconstituţionale sau criminale sau la infracţiuni cu caracter rasist, discriminatoriu sau xenofob.
(6)Articolele 5 şi 6 nu aduc atingere aplicării dispoziţiilor următoare:
a)articolul 8 alineatul (1) literele (b)-(f) şi articolul 8 alineatul (3) din Directiva 2001/95/CE;
b)articolul 50 alineatul (3) litera (a) şi articolul 54 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002;
c)articolul 90 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013; şi
d)articolul 138 din Regulamentul (UE) 2017/625.
(7)Prezentul regulament nu aduce atingere obligaţiei de a notifica, în temeiul Directivei (UE) 2015/1535, proiectele de reglementări tehnice naţionale Comisiei şi statelor membre înainte de adoptarea acestora.
Art. 3: Definiţii
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:
1."comercializate în mod legal în alt stat membru" înseamnă că mărfurile sau mărfurile de acel tip respectă normele relevante aplicabile în statul membru respectiv sau că nu fac obiectul niciunei astfel de norme în statul membru respectiv şi că ele sunt puse la dispoziţia utilizatorilor finali în statul membru respectiv;
2."punere la dispoziţie pe piaţă " înseamnă orice furnizare a unor mărfuri în vederea distribuţiei, consumului sau a utilizării pe piaţa de pe teritoriul unui stat membru în cursul unei activităţi comerciale, fie în schimbul unei plăţi, fie gratuit;
3."restricţionare a accesului pe piaţă" înseamnă impunerea unor condiţii care trebuie îndeplinite înainte ca mărfurile să poată fi puse la dispoziţie pe piaţa din statul membru de destinaţie sau a unor condiţii pentru păstrarea mărfurilor pe piaţa respectivă, care, în ambele cazuri, necesită modificarea uneia sau mai multor caracteristici ale mărfurilor menţionate, astfel cum se menţionează la articolul 2 alineatul (2) litera (c) punctul (i), sau necesită efectuarea de încercări suplimentare;
4."refuzare a accesului pe piaţă" înseamnă oricare dintre următoarele măsuri:
(a)interzicerea punerii mărfurilor la dispoziţie pe piaţa din statul membru de destinaţie sau interzicerea păstrării lor pe piaţa respectivă; sau
(b)solicitarea retragerii sau a rechemării respectivelor mărfuri de pe piaţa respectivă;
5."retragere" înseamnă orice măsură vizând a împiedica punerea la dispoziţie pe piaţă a unor mărfuri din lanţul de aprovizionare;
6."rechemare" înseamnă orice măsură vizând returnarea unor mărfuri care au fost puse deja la dispoziţia utilizatorului final;
7."procedura de autorizare prealabilă" înseamnă o procedură administrativă instituită de legislaţia unui stat membru, prin care autoritatea competentă din respectivul stat membru este obligată, pe baza unei cereri a unui operator economic, să acorde o aprobare formală înainte ca mărfurile să poată fi puse la dispoziţie pe piaţa din statul membru respectiv;
8."producător" înseamnă:
(a)orice persoană fizică sau juridică care fabrică mărfuri sau care dispune proiectarea şi fabricarea lor, ori care produce mărfuri care nu au rezultat în urma unui proces de fabricaţie, inclusiv produse agricole, şi care le comercializează sub denumirea sau marca comercială a respectivei persoane;
(b)orice persoană fizică sau juridică care modifică mărfuri deja comercializate în mod legal într-un stat membru, într-un mod care poate afecta conformitatea cu normele relevante aplicabile în statul membru respectiv; sau
(c)orice altă persoană fizică sau juridică care, prin aplicarea numelui, a mărcii comerciale sau a unei alte caracteristici distinctive a sale pe mărfuri sau pe documentele care însoţesc respectivele mărfuri, se prezintă drept producătorul respectivelor mărfuri;
9."reprezentant autorizat" înseamnă orice persoană fizică sau juridică stabilită în Uniune, care a primit un mandat scris din partea unui producător de a acţiona în numele producătorului respectiv în ceea ce priveşte punerea la dispoziţie a mărfurilor pe piaţa în cauză;
10."importator" înseamnă orice persoană fizică sau juridică stabilită în Uniune care pune la dispoziţie, pentru prima dată, mărfuri dintr-o ţară terţă pe piaţa Uniunii;
11."distribuitor" înseamnă orice persoană fizică sau juridică din lanţul de aprovizionare, alta decât producătorul sau importatorul, care pune mărfuri la dispoziţie pe piaţa dintr-un stat membru;
12."operator economic" înseamnă, în legătură cu mărfurile, oricare dintre următorii: producătorul, reprezentantul autorizat, importatorul sau distribuitorul;
13."utilizator final" înseamnă orice persoană fizică sau juridică care are reşedinţa sau care este stabilită în Uniune, căreia i-au fost sau îi sunt puse la dispoziţie mărfurile fie în calitate de consumator, în afara oricărei activităţi comerciale, industriale, artizanale sau profesionale, fie în calitate de utilizator final profesional în cursul activităţilor sale industriale sau profesionale;
14."motive legitime de interes public" înseamnă oricare dintre motivele prevăzute la articolul 36 din TFUE sau orice alte motive imperative de interes public;
15."organism de evaluare a conformităţii" înseamnă un organism de evaluare a conformităţii conform definiţiei de la articolul 2 punctul 13 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008.
CAPITOLUL II:PROCEDURI REFERITOARE LA APLICAREA PRINCIPIULUI RECUNOAŞTERII RECIPROCE ÎN CAZURI INDIVIDUALE
Art. 4: Declaraţia de recunoaştere reciprocă
(1)Producătorul mărfurilor sau al mărfurilor de un anumit tip, care sunt sau care urmează să fie puse la dispoziţie pe piaţa statului membru de destinaţie, poate elabora o declaraţie voluntară de comercializare legală de mărfuri în scopul recunoaşterii reciproce ("declaraţia de recunoaştere reciprocă") pentru a demonstra autorităţilor competente ale statului membru de destinaţie că mărfurile sau mărfurile de acel tip sunt comercializate în mod legal în alt stat membru.
Producătorul poate împuternici reprezentantul său autorizat să elaboreze declaraţia de recunoaştere reciprocă în numele său.
Declaraţia de recunoaştere reciprocă respectă structura prevăzută în partea I şi partea II din anexă şi conţine toate informaţiile specificate în aceasta.
Producătorul sau reprezentantul său autorizat, în cazul în care a fost împuternicit în acest sens, poate completa declaraţia de recunoaştere reciprocă numai cu informaţiile prevăzute în partea I din anexă. În acest caz, importatorul sau distribuitorul completează informaţiile prevăzute în partea II a anexei.
În mod alternativ, ambele părţi ale declaraţiei de recunoaştere reciprocă pot fi întocmite de către importator sau de către distribuitor, cu condiţia ca semnatarul să poată furniza elementele de probă menţionate la articolul 5 alineatul (4) litera (a).
Declaraţia de recunoaştere reciprocă se întocmeşte în una dintre limbile oficiale ale Uniunii. Atunci când limba nu este limba solicitată de statul membru de destinaţie, operatorul economic traduce declaraţie de recunoaştere reciprocă într-o limbă solicitată de statul membru de destinaţie.
(2)Operatorii economici care semnează declaraţia de recunoaştere reciprocă sau o parte a acesteia sunt responsabili pentru conţinutul şi acurateţea informaţiilor pe care le furnizează în declaraţia de recunoaştere reciprocă, inclusiv pentru corectitudinea informaţiilor pe care le traduc. În sensul prezentului alineat, operatorii economici sunt răspunzători în conformitate cu legislaţia naţională.
(3)Operatorii economici se asigură că declaraţia de recunoaştere reciprocă este actualizată în permanenţă, astfel încât să reflecte orice schimbare a informaţiilor pe care aceştia le-au furnizat în declaraţia de recunoaştere reciprocă.
(4)Declaraţia de recunoaştere reciprocă poate fi prezentată autorităţii competente din statul membru de destinaţie, în scopul efectuării unei evaluări în temeiul articolului 5. Ea poate fi prezentată pe suport de hârtie sau în format electronic sau poate fi pusă la dispoziţie online, în conformitate cu cerinţele statului membru de destinaţie.
(5)În cazul în care operatorii economici pun declaraţia de recunoaştere reciprocă la dispoziţie online, se aplică următoarele condiţii:
a)tipul mărfurilor sau seria pentru care se completează declaraţia de recunoaştere reciprocă este uşor de identificat; şi
b)mijloacele tehnice utilizate asigură o navigare uşoară şi sunt monitorizate pentru a se asigura disponibilitatea declaraţiei de recunoaştere reciprocă şi accesul la aceasta.
(6)Dacă mărfurile pentru care este furnizată declaraţia de recunoaştere reciprocă fac, de asemenea, obiectul unui act al Uniunii prin care se solicită o declaraţie de conformitate UE, declaraţia de recunoaştere reciprocă poate fi ataşată la declaraţia de conformitate UE respectivă.
Art. 5: Evaluarea mărfurilor
(1)În cazul în care o autoritate competentă a statului membru de destinaţie intenţionează să evalueze mărfurile care fac obiectul prezentului regulament pentru a stabili dacă mărfurile sau mărfurile de acel tip sunt comercializate în mod legal în alt stat membru şi, dacă da, dacă interesele publice legitime vizate de norma tehnică naţională aplicabilă din statul membru de destinaţie sunt protejate în mod adecvat, având în vedere caracteristicile mărfurilor în cauză, aceasta contactează fără întârziere operatorul economic în cauză.
(2)Atunci când intră în contact cu operatorul economic în cauză, autoritatea competentă a statului membru de destinaţie informează operatorul economic cu privire la evaluare, menţionând mărfurile care fac obiectul evaluării şi specificând norma tehnică naţională aplicabilă sau procedura de autorizare prealabilă. Autoritatea competentă a statului membru de destinaţie informează, de asemenea, operatorul economic cu privire la posibilitatea de a furniza o declaraţie de recunoaştere reciprocă, în conformitate cu articolul 4, în scopul evaluării.
(3)Operatorului economic i se permite să pună mărfurile la dispoziţie pe piaţa din statul membru de destinaţie, în timp ce autoritatea competentă efectuează evaluarea prevăzută la alineatul (1) de la prezentul articol şi poate continua să facă acest lucru, cu excepţia cazului în care operatorul economic primeşte o decizie administrativă de restricţionare sau de refuz al accesului pe piaţă pentru mărfurile respective. Prezentul alineat nu se aplică în cazul în care evaluarea este efectuată în cadrul unei proceduri de autorizare prealabilă sau în cazul în care autoritatea competentă suspendă temporar punerea la dispoziţie pe piaţă a mărfurilor care fac obiectul evaluării în conformitate cu articolul 6.
(4)Dacă o declaraţie de recunoaştere reciprocă este furnizată unei autorităţi competente din statul membru de destinaţie în conformitate cu articolul 4, atunci, în scopul evaluării efectuate în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol:
a)declaraţia de recunoaştere reciprocă, împreună cu documentele justificative necesare pentru a verifica informaţiile pe care aceasta le conţine, care au fost furnizate ca răspuns la o cerere a autorităţii competente, este acceptată de autoritatea competentă ca fiind suficientă pentru a demonstra că mărfurile sunt comercializate în mod legal în alt stat membru; şi
b)autoritatea competentă nu poate solicita alte informaţii sau documente de la un operator economic pentru a demonstra că mărfurile sunt comercializate în mod legal în alt stat membru.
(5)În cazul în care autorităţii competente din statul membru de destinaţie nu îi este furnizată o declaraţie de recunoaştere reciprocă în conformitate cu articolul 4, în scopul evaluării prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol, atunci autoritatea competentă poate solicita operatorilor economici în cauză să furnizeze documentaţia şi informaţiile care sunt necesare pentru evaluarea respectivă, cu referire la următoarele:
a)caracteristicile mărfurilor sau ale tipului de mărfuri în cauză; şi
b)comercializarea legală a mărfurilor în alt stat membru.
(6)Operatorul economic în cauză are la dispoziţie cel puţin 15 zile lucrătoare de la solicitarea autorităţii competente a statului membru de destinaţie în care să transmită documentele şi informaţiile menţionate la alineatul (4) litera (a) sau la alineatul (5), sau de a prezenta orice argumente sau observaţii pe care operatorul economic le poate avea.
(7)În scopul evaluării efectuate în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol, autoritatea competentă din statul membru de destinaţie poate, în conformitate cu articolul 10 alineatul (3), să contacteze autorităţile competente sau punctele de informare despre produse din statul membru în care un operator economic susţine că îşi comercializează în mod legal mărfurile, în cazul în care autoritatea competentă trebuie să verifice vreuna dintre informaţiile furnizate de operatorul economic.
(8)La efectuarea evaluării în temeiul alineatului (1), autorităţile competente ale statelor membre de destinaţie ţin seama în mod corespunzător de conţinutul rapoartelor de încercare sau al certificatelor eliberate de un organism de evaluare a conformităţii care au fost furnizate de operatorii economici ca parte a evaluării. Autorităţile competente ale statelor membre de destinaţie nu pot refuza rapoartele de încercare sau certificatele care au fost eliberate de un organism de evaluare a conformităţii acreditat pentru domeniul relevant de activitate de evaluare a conformităţii în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 din motive legate de competenţa organismului respectiv.
(9)În cazul în care, la finalizarea unei evaluări în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol, autoritatea competentă a unui stat membru de destinaţie ia o decizie administrativă cu privire la mărfurile pe care aceasta le-a evaluat, aceasta comunică fără întârziere respectiva decizie administrativă operatorului economic menţionat la alineatul (1) de la prezentul articol. De asemenea, autoritatea competentă notifică respectiva decizie administrativă Comisiei şi celorlalte state membre în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare după ce a luat decizia. În acest scop, ea utilizează sistemul menţionat la articolul 11.
(10)Decizia administrativă menţionată la alineatul (9) prezintă motivele care stau la baza deciziei într-un mod suficient de detaliat şi fundamentat pentru a facilita o evaluare a compatibilităţii acesteia cu principiul recunoaşterii reciproce şi cu cerinţele prezentului regulament.
(11)În special, în decizia administrativă menţionată la alineatul (9) sunt incluse următoarele informaţii:
a)norma tehnică naţională pe care se bazează decizia administrativă;
b)motivele de interes public legitim care justifică aplicarea normei tehnice naţionale pe care se întemeiază decizia administrativă;
c)elementele de probă tehnice sau ştiinţifice pe care autoritatea competentă a statului membru de destinaţie le-a luat în considerare, inclusiv, după caz, eventualele evoluţii ale tehnologiei actuale care au avut loc de la intrarea în vigoare a normei tehnice naţionale;
d)sinteza argumentelor avansate de operatorul economic în cauză, care sunt relevante pentru evaluarea în temeiul alineatului (1), dacă există;
e)dovada faptului că decizia administrativă este adecvată pentru atingerea obiectivului urmărit şi că decizia administrativă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.
(12)Decizia administrativă menţionată la alineatul (9) de la prezentul articol precizează căile de atac disponibile în temeiul dreptului intern al statului membru de destinaţie şi termenele aplicabile acestor căi de atac. Ea include, de asemenea, o trimitere la posibilitatea operatorilor economici de a utiliza SOLVIT şi procedura prevăzută la articolul 8.
(13)Decizia administrativă menţionată la alineatul (9) nu produce efecte înainte ca aceasta să fi fost notificată operatorului economic în cauză în temeiul alineatului respectiv.
Art. 6: Suspendarea temporară a accesului pe piaţă
(1)Atunci când autoritatea competentă a unui stat membru desfăşoară o evaluare a mărfurilor în temeiul articolului 5, aceasta poate suspenda temporar punerea la dispoziţie a acestor mărfuri pe piaţa din statul membru respectiv numai dacă:
a)în condiţii de utilizare normale sau previzibile în mod rezonabil, mărfurile reprezintă un risc grav la adresa securităţii sau a sănătăţii persoanelor sau a mediului, chiar şi fără efecte imediate, care necesită o intervenţie rapidă din partea autorităţii competente; sau
b)punerea la dispoziţie a mărfurilor, sau a mărfurilor de acel tip, pe piaţa din statul membru respectiv este, în general, interzisă în respectivul stat membru pe motive de moralitate publică sau de securitate publică.
(2)Autoritatea competentă din statul membru notifică de îndată operatorului economic în cauză, Comisiei şi celorlalte state membre orice suspendare temporară în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol. Notificarea Comisiei şi a celorlalte state membre se efectuează prin intermediul sistemului menţionat la articolul 11. În cazurile care fac obiectul prezentului articol alineatul (1) litera (a), notificarea este însoţită de o justificare tehnică sau ştiinţifică detaliată care demonstrează motivele pentru care se consideră că respectivul caz face obiectul literei respective.
Art. 7: Notificarea prin RAPEX sau prin RASFF
Dacă decizia administrativă menţionată la articolul 5 sau suspendarea temporară prevăzută la articolul 6 este totodată o măsură care urmează să fie notificată prin Sistemul de schimb rapid de informaţii (RAPEX), în conformitate cu Directiva 2001/95/CE, sau prin Sistemul de alertă rapidă pentru alimente şi furaje (RASFF), în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 178/2002, nu se solicită o notificare separată a Comisiei şi a celorlalte state membre în temeiul prezentului regulament, cu condiţia ca următoarele criterii să fie îndeplinite:
(a)notificarea prin RAPEX sau prin RASFF indică faptul că notificarea măsurii este considerată, de asemenea, notificare în temeiul prezentului regulament; şi
(b)documentele justificative necesare pentru luarea deciziei administrative în temeiul articolului 5 sau pentru suspendarea temporară în temeiul articolului 6 sunt incluse la notificarea RAPEX sau RASFF.
Art. 8: Procedura de soluţionare a problemelor
(1)În cazul în care un operator economic afectat de o decizie administrativă a transmis decizia către SOLVIT şi în cazul în care, în timpul procedurii SOLVIT, centrul de origine sau centrul responsabil solicită Comisiei să emită un aviz care să contribuie la soluţionarea cazului, centrul de origine şi centrul responsabil furnizează Comisiei toate documentele relevante privind decizia administrativă în cauză.
(2)După primirea solicitării menţionate la alineatul (1), Comisia evaluează dacă decizia administrativă este compatibilă cu principiul recunoaşterii reciproce şi cu cerinţele prezentului regulament.
(3)În scopul evaluării menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol, Comisia ia în considerare decizia administrativă notificată în conformitate cu articolul 5 alineatul (9), precum şi documentele şi informaţiile furnizate în cadrul procedurii SOLVIT. În cazul în care sunt necesare informaţii sau documente suplimentare în scopul evaluării menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol, Comisia solicită, fără întârzieri nejustificate, centrului SOLVIT relevant să ia legătura cu operatorul economic în cauză sau cu autorităţile competente care au luat decizia administrativă în scopul de a obţine informaţiile sau documentele suplimentare respective.
(4)În termen de 45 de zile lucrătoare de la primirea solicitării menţionate la alineatul (1), Comisia îşi finalizează evaluarea şi emite un aviz. Dacă acest lucru este oportun, avizul Comisiei identifică eventuale motive de preocupare care ar trebui să fie abordate prin intermediul cazului SOLVIT sau formulează recomandări pentru a facilita soluţionarea cazului. Termenul de 45 de zile lucrătoare nu include timpul necesar pentru Comisie de a primi informaţiile şi documentele suplimentare prevăzute la alineatul (3).
(5)În cazul în care, în timpul evaluării menţionate la alineatul (2), Comisia a fost informată că a fost soluţionat cazul, aceasta nu are obligaţia de a emite un aviz.
(6)Avizul Comisiei este comunicat prin intermediul centrului SOLVIT relevant operatorului economic în cauză şi autorităţilor competente relevante. Respectivul aviz este notificat de către Comisie tuturor statelor membre, prin intermediul sistemului menţionat la articolul 11. Avizul este luat în considerare în timpul procedurii SOLVIT menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol.
Art. 9: Atribuţiile punctelor de informare despre produse
(1)Statele membre desemnează şi menţin puncte de informare despre produse pe teritoriul lor şi se asigură că acestea dispun de suficiente competenţe şi de resurse adecvate pentru îndeplinirea în mod corespunzător a atribuţiilor care le revin. Statele membre se asigură că punctele de informare despre produse prestează servicii în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1724.
(2)Punctele de informare despre produse furnizează următoarele informaţii online:
a)informaţii referitoare la principiul recunoaşterii reciproce şi la aplicarea prezentului regulament pe teritoriul statului lor membru, inclusiv informaţii privind procedura menţionată la articolul 5;
b)datele de contact prin intermediul cărora autorităţilor competente din statul membru respectiv pot fi contactate direct, inclusiv detalii specifice ale autorităţilor responsabile cu monitorizarea punerii în aplicare a normelor tehnice naţionale aplicabile pe teritoriul statului lor membru;
c)căile de atac şi procedurile disponibile pe teritoriul statului lor membru în cazul unor eventuale litigii între autoritatea competentă şi un operator economic, inclusiv procedura prevăzută la articolul 8.
(3)În cazul în care este necesar pentru a completa informaţiile furnizate online în conformitate cu alineatul (2), punctele de informare despre produse furnizează, la cererea unui operator economic sau a unei autorităţi competente dintr-un alt stat membru, orice informaţii utile, cum ar fi copii electronice ale normelor tehnice naţionale şi ale procedurilor administrative naţionale aplicabile unor mărfuri specifice sau mărfurilor de un anumit tip pe teritoriul în care este situat punctul de informare despre produse sau un acces online la aceste norme şi proceduri, sau informaţii care precizează dacă mărfurile respective sau mărfurile de acel tip fac obiectul autorizării prealabile în conformitate cu legislaţia naţională.
(4)Punctele de informare despre produse răspund în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea unei cereri prevăzute la alineatul (3).
(5)Punctele de informare despre produse nu percep taxe pentru furnizarea informaţiilor prevăzute la alineatul (3).
Art. 10: Cooperare administrativă
(1)Comisia prevede şi asigură o cooperare eficientă între autorităţile competente şi punctele de informare despre produse din diferitele state membre prin următoarele activităţi:
a)facilitarea şi coordonarea schimbului şi a colectării de informaţii şi de bune practici cu privire la aplicarea principiului recunoaşterii reciproce;
b)sprijinirea funcţionării punctelor de informare despre produse şi îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere a acestora;
c)facilitarea şi coordonarea schimburilor de funcţionari între statele membre şi organizarea în comun a unor programe de formare şi de informare pentru autorităţi şi întreprinderi.
(2)Statele membre se asigură că autorităţile lor competente şi punctele de informare despre produse participă la activităţile menţionate la alineatul (1).
(3)La cererea unei autorităţi competente din statul membru de destinaţie în temeiul articolului 5 alineatul (7), autoritatea competentă din statul membru în care un operator economic susţine că mărfurile sale sunt comercializate în mod legal transmit autorităţilor competente din statul membru de destinaţie, în termen de 15 zile lucrătoare, orice informaţii pertinente pentru verificarea datelor şi a documentelor furnizate de operatorul economic în timpul evaluării menţionate la articolul 5 referitoare la mărfurile respective. Punctele de informare despre produse pot fi folosite pentru a facilita contactele dintre autorităţile competente relevante, în conformitate cu termenul pentru furnizarea informaţiilor solicitate prevăzut la articolul 9 alineatul (4).
Art. 11: Sistemul de informare şi comunicare
(1)În sensul articolelor 5, 6 şi 10 din prezentul regulament, se utilizează sistemul de informare şi comunicare stabilit la articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008, cu excepţia cazurilor prevăzute la articolul 7 din prezentul regulament.
(2)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează detaliile şi funcţionalităţile sistemului menţionat la alineatul (1) de la prezentul articol în sensul prezentului regulament. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 15 alineatul (2).
Art. 12: Finanţarea activităţilor care vin în sprijinul prezentului regulament
(1)Uniunea poate finanţa următoarele activităţi care vin în sprijinul prezentului regulament:
a)campanii de informare şi conştientizare;
b)educaţie şi formare;
c)schimburi de funcţionari şi de bune practici;
d)cooperarea între punctele de informare despre produse şi autorităţile competente, precum şi sprijinul tehnic şi logistic pentru această cooperare;
e)colectarea datelor referitoare la funcţionarea principiului recunoaşterii reciproce şi la impactul acestuia asupra pieţei unice a mărfurilor.
(2)Asistenţa financiară a Uniunii în ceea ce priveşte activităţile desfăşurate în sprijinul prezentului regulament se execută în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European şi al Consiliului (18), fie direct, fie prin delegarea unor sarcini de execuţie bugetară entităţilor enumerate la articolul 62 alineatul (1) litera (c) din respectivul regulament.
(18)Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO L 193, 30.7.2018, p. 1).
(3)Creditele bugetare alocate pentru activităţile menţionate în prezentul regulament sunt stabilite anual de către autoritatea bugetară, în limitele cadrului financiar în vigoare.
Art. 13: Protejarea intereselor financiare ale Uniunii
(1)Comisia ia măsurile corespunzătoare pentru a asigura faptul că, atunci când sunt puse în aplicare activităţi finanţate în temeiul prezentului regulament, interesele financiare ale Uniunii sunt protejate prin aplicarea de măsuri preventive împotriva fraudei, a corupţiei şi a oricăror alte activităţi ilegale, prin controale eficace şi, dacă se constată nereguli, prin recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit, precum şi, dacă este necesar, prin aplicarea de sancţiuni administrative şi financiare eficace, proporţionale şi disuasive.
(2)Comisia sau reprezentanţii acesteia şi Curtea de Conturi au competenţa de a-i audita, atât pe bază de documente, cât şi prin inspecţii la faţa locului, pe toţi beneficiarii de granturi, contractanţii şi subcontractanţii care au primit fonduri din partea Uniunii în temeiul prezentului regulament.
(3)Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) poate efectua investigaţii, inclusiv controale şi inspecţii la faţa locului, în conformitate cu dispoziţiile şi procedurile prevăzute în Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (19) şi în Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului (20), cu scopul de a stabili dacă a existat vreun act de fraudă, corupţie sau orice altă activitate ilegală care afectează interesele financiare ale Uniunii în legătură cu un acord de grant sau o decizie de acordare a unui grant sau în legătură cu un contract de finanţare în temeiul prezentului regulament.
(19)Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 septembrie 2013 privind investigaţiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului şi a Regulamentului (Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului (JO L 248, 18.9.2013, p. 1).
(20)Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului din 11 noiembrie 1996 privind controalele şi inspecţiile la faţa locului efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităţilor Europene împotriva fraudei şi a altor abateri (JO L 292, 15.11.1996, p. 2).
(4)Fără a aduce atingere alineatelor (1), (2) şi (3), acordurile de cooperare cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale, contractele, acordurile de grant şi deciziile de acordare a granturilor, rezultate din punerea în aplicare a prezentului regulament, trebuie să conţină dispoziţii care împuternicesc în mod expres Comisia, Curtea de Conturi şi OLAF să efectueze astfel de audituri şi investigaţii, în conformitate cu competenţele care le revin.
Art. 14: Evaluare
(1)Până la 20 aprilie 2025 şi ulterior la fiecare patru ani, Comisia realizează o evaluare a prezentului regulament în raport cu obiectivele pe care le urmăreşte şi prezintă un raport în acest sens Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social European.
(2)În sensul alineatului (1) de la prezentul articol, Comisia utilizează informaţiile disponibile în sistemul menţionat la articolul 11 şi orice date colectate în cursul activităţilor menţionate la articolul 12 alineatul (1) litera (e). De asemenea, Comisia poate solicita statelor membre să furnizeze informaţii relevante pentru evaluarea liberei circulaţii a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru sau pentru evaluarea eficacităţii prezentului regulament, precum şi o evaluare a funcţionării punctelor de informare despre produse.
Art. 15: Procedura comitetului
(1)Comisia este asistată de un comitet. Respectivul comitet reprezintă un comitet în înţelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.
(2)În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
Art. 16: Abrogare
Regulamentul (CE) nr. 764/2008 se abrogă începând cu 19 aprilie 2020.
Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament.
Art. 17: Intrare în vigoare şi aplicare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 19 aprilie 2020.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
-****-
Adoptat la Bruxelles, 19 martie 2019.
Pentru Parlamentul European Preşedintele A. TAJANI Pentru Consiliu Preşedintele G. CIAMBA |
ANEXĂ:Declaraţie de recunoaştere reciprocă în scopul articolului 4 din Regulamentul (UE) 2019/515 al Parlamentului European şi al Consiliului (1)
(1)Regulamentul (UE) 2019/515 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 martie 2019 privind recunoaşterea reciprocă a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 764/2008 (JO L 91, 29.3.2019, p. 1).
Partea I:
1.Identificatorul unic al mărfurilor sau al tipului de mărfuri:...[Notă: a se introduce numărul de identificare al mărfurilor sau un alt indicator al referinţei care identifică în mod unic mărfurile sau tipul de mărfuri]
2.Numele şi adresa operatorului economic:...[Notă: a se introduce numele şi adresa semnatarului părţii I a declaraţiei de recunoaştere reciprocă: producătorul şi, după caz, reprezentantul său autorizat, sau importatorul, sau distribuitorul]
3.Descrierea mărfurilor sau a tipului de mărfuri care face obiectul declaraţiei de recunoaştere reciprocă:...[Notă: descrierea ar trebui să fie suficient de detaliată pentru a permite identificarea mărfurilor din motive de trasabilitate. Ea poate fi însoţită de o fotografie, după caz]
4.Declaraţie şi informaţii privind legalitatea comercializării mărfurilor sau a mărfurilor de acel tip
4.1.Mărfurile sau tipul de mărfuri descrise mai sus, inclusiv caracteristicile lor, respectă următoarele norme aplicabile în. [Notă: a se identifica statul membru în care se susţine că mărfurile respective sau mărfurile de acel tip sunt comercializate în mod legal]:. [Notă: a se introduce titlul şi referinţa publicării oficiale, în fiecare caz, a normelor relevante aplicabile în statul membru respectiv, precum şi referinţa deciziei de autorizare în cazul în care mărfurile au fost supuse unei proceduri prealabile de autorizare],
sau
mărfurile sau tipul de mărfuri descrise mai sus nu fac obiectul niciunei norme relevante din. [Notă: a se identifica statul membru în care se susţine că mărfurile respective sau mărfurile de acel tip sunt comercializate în mod legal].
4.2.Referinţa la procedura de evaluare a conformităţii aplicabilă mărfurilor sau mărfurilor de acel tip sau referinţa la rapoartele de încercare pentru orice încercare efectuată de un organism de evaluare a conformităţii, inclusiv numele şi adresa organismului respectiv (dacă o astfel de procedură s-a efectuat sau dacă astfel de încercări sau realizat):.
5.Orice informaţii suplimentare considerate relevante pentru a evalua dacă mărfurile sau mărfurile de acel tip sunt comercializate în mod legal în statul membru menţionat la punctul 4.1:...
6.Această parte a declaraţiei de recunoaştere reciprocă a fost elaborată pe răspunderea exclusivă a operatorului economic identificat la punctul 2.
Semnat pentru şi în numele:
(locul şi data):
(numele, funcţia) (semnătura):
Partea II:
7.Declaraţie şi informaţii privind comercializarea mărfurilor sau a mărfurilor de acel tip
7.1.Mărfurile sau mărfurile de acel tip descrise în partea I sunt puse la dispoziţia utilizatorilor finali pe piaţa statului membru indicat la punctul 4.1.
7.2.Informaţiile potrivit cărora mărfurile sau mărfurile de acel tip sunt puse la dispoziţia utilizatorilor finali în statul membru indicat la punctul 4.1, inclusiv detalii privind data la care mărfurile au fost puse pentru prima dată la dispoziţia utilizatorilor finali pe piaţa statului membru respectiv:.
8.Orice informaţii suplimentare considerate relevante pentru a evalua dacă mărfurile sau mărfurile de acel tip sunt comercializate în mod legal în statul membru indicat la punctul 4.1:...
9.Această parte a declaraţiei de recunoaştere reciprocă a fost elaborată pe răspunderea exclusivă a...[Notă: a se introduce numele şi adresa semnatarului părţii a Il-a a declaraţiei de recunoaştere reciprocă: producătorul şi, după caz, reprezentantul său autorizat, sau importatorul, sau distribuitorul].
Semnat pentru şi în numele:
(locul şi data):
(numele, funcţia) (semnătura):
Publicat în Jurnalul Oficial cu numărul 91L din data de 29 martie 2019