Art. 9. - Art. 9: Atribuţiile punctelor de informare despre produse - Regulamentul 515/19-mar-2019 privind recunoaşterea reciprocă a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 764/2008
Acte UE
Jurnalul Oficial 91L
În vigoare Versiune de la: 29 Martie 2019
Art. 9: Atribuţiile punctelor de informare despre produse
(1)Statele membre desemnează şi menţin puncte de informare despre produse pe teritoriul lor şi se asigură că acestea dispun de suficiente competenţe şi de resurse adecvate pentru îndeplinirea în mod corespunzător a atribuţiilor care le revin. Statele membre se asigură că punctele de informare despre produse prestează servicii în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1724.
(2)Punctele de informare despre produse furnizează următoarele informaţii online:
a)informaţii referitoare la principiul recunoaşterii reciproce şi la aplicarea prezentului regulament pe teritoriul statului lor membru, inclusiv informaţii privind procedura menţionată la articolul 5;
b)datele de contact prin intermediul cărora autorităţilor competente din statul membru respectiv pot fi contactate direct, inclusiv detalii specifice ale autorităţilor responsabile cu monitorizarea punerii în aplicare a normelor tehnice naţionale aplicabile pe teritoriul statului lor membru;
c)căile de atac şi procedurile disponibile pe teritoriul statului lor membru în cazul unor eventuale litigii între autoritatea competentă şi un operator economic, inclusiv procedura prevăzută la articolul 8.
(3)În cazul în care este necesar pentru a completa informaţiile furnizate online în conformitate cu alineatul (2), punctele de informare despre produse furnizează, la cererea unui operator economic sau a unei autorităţi competente dintr-un alt stat membru, orice informaţii utile, cum ar fi copii electronice ale normelor tehnice naţionale şi ale procedurilor administrative naţionale aplicabile unor mărfuri specifice sau mărfurilor de un anumit tip pe teritoriul în care este situat punctul de informare despre produse sau un acces online la aceste norme şi proceduri, sau informaţii care precizează dacă mărfurile respective sau mărfurile de acel tip fac obiectul autorizării prealabile în conformitate cu legislaţia naţională.
(4)Punctele de informare despre produse răspund în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea unei cereri prevăzute la alineatul (3).
(5)Punctele de informare despre produse nu percep taxe pentru furnizarea informaţiilor prevăzute la alineatul (3).