Art. 3. - Art. 3: Definiţii - Regulamentul 515/19-mar-2019 privind recunoaşterea reciprocă a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 764/2008

Acte UE

Jurnalul Oficial 91L

În vigoare
Versiune de la: 29 Martie 2019
Art. 3: Definiţii
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:
1."comercializate în mod legal în alt stat membru" înseamnă că mărfurile sau mărfurile de acel tip respectă normele relevante aplicabile în statul membru respectiv sau că nu fac obiectul niciunei astfel de norme în statul membru respectiv şi că ele sunt puse la dispoziţia utilizatorilor finali în statul membru respectiv;
2."punere la dispoziţie pe piaţă " înseamnă orice furnizare a unor mărfuri în vederea distribuţiei, consumului sau a utilizării pe piaţa de pe teritoriul unui stat membru în cursul unei activităţi comerciale, fie în schimbul unei plăţi, fie gratuit;
3."restricţionare a accesului pe piaţă" înseamnă impunerea unor condiţii care trebuie îndeplinite înainte ca mărfurile să poată fi puse la dispoziţie pe piaţa din statul membru de destinaţie sau a unor condiţii pentru păstrarea mărfurilor pe piaţa respectivă, care, în ambele cazuri, necesită modificarea uneia sau mai multor caracteristici ale mărfurilor menţionate, astfel cum se menţionează la articolul 2 alineatul (2) litera (c) punctul (i), sau necesită efectuarea de încercări suplimentare;
4."refuzare a accesului pe piaţă" înseamnă oricare dintre următoarele măsuri:
(a)interzicerea punerii mărfurilor la dispoziţie pe piaţa din statul membru de destinaţie sau interzicerea păstrării lor pe piaţa respectivă; sau
(b)solicitarea retragerii sau a rechemării respectivelor mărfuri de pe piaţa respectivă;
5."retragere" înseamnă orice măsură vizând a împiedica punerea la dispoziţie pe piaţă a unor mărfuri din lanţul de aprovizionare;
6."rechemare" înseamnă orice măsură vizând returnarea unor mărfuri care au fost puse deja la dispoziţia utilizatorului final;
7."procedura de autorizare prealabilă" înseamnă o procedură administrativă instituită de legislaţia unui stat membru, prin care autoritatea competentă din respectivul stat membru este obligată, pe baza unei cereri a unui operator economic, să acorde o aprobare formală înainte ca mărfurile să poată fi puse la dispoziţie pe piaţa din statul membru respectiv;
8."producător" înseamnă:
(a)orice persoană fizică sau juridică care fabrică mărfuri sau care dispune proiectarea şi fabricarea lor, ori care produce mărfuri care nu au rezultat în urma unui proces de fabricaţie, inclusiv produse agricole, şi care le comercializează sub denumirea sau marca comercială a respectivei persoane;
(b)orice persoană fizică sau juridică care modifică mărfuri deja comercializate în mod legal într-un stat membru, într-un mod care poate afecta conformitatea cu normele relevante aplicabile în statul membru respectiv; sau
(c)orice altă persoană fizică sau juridică care, prin aplicarea numelui, a mărcii comerciale sau a unei alte caracteristici distinctive a sale pe mărfuri sau pe documentele care însoţesc respectivele mărfuri, se prezintă drept producătorul respectivelor mărfuri;
9."reprezentant autorizat" înseamnă orice persoană fizică sau juridică stabilită în Uniune, care a primit un mandat scris din partea unui producător de a acţiona în numele producătorului respectiv în ceea ce priveşte punerea la dispoziţie a mărfurilor pe piaţa în cauză;
10."importator" înseamnă orice persoană fizică sau juridică stabilită în Uniune care pune la dispoziţie, pentru prima dată, mărfuri dintr-o ţară terţă pe piaţa Uniunii;
11."distribuitor" înseamnă orice persoană fizică sau juridică din lanţul de aprovizionare, alta decât producătorul sau importatorul, care pune mărfuri la dispoziţie pe piaţa dintr-un stat membru;
12."operator economic" înseamnă, în legătură cu mărfurile, oricare dintre următorii: producătorul, reprezentantul autorizat, importatorul sau distribuitorul;
13."utilizator final" înseamnă orice persoană fizică sau juridică care are reşedinţa sau care este stabilită în Uniune, căreia i-au fost sau îi sunt puse la dispoziţie mărfurile fie în calitate de consumator, în afara oricărei activităţi comerciale, industriale, artizanale sau profesionale, fie în calitate de utilizator final profesional în cursul activităţilor sale industriale sau profesionale;
14."motive legitime de interes public" înseamnă oricare dintre motivele prevăzute la articolul 36 din TFUE sau orice alte motive imperative de interes public;
15."organism de evaluare a conformităţii" înseamnă un organism de evaluare a conformităţii conform definiţiei de la articolul 2 punctul 13 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008.