Secţiunea 1 - Starea de nerambursare a contrapărţii la tranzacţionare - Regulamentul 2033/27-nov-2019 privind cerinţele prudenţiale ale firmelor de investiţii şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 şi (UE) nr. 806/2014

Acte UE

Jurnalul Oficial 314L

În vigoare
Versiune de la: 15 Iulie 2024
Secţiunea 1:Starea de nerambursare a contrapărţii la tranzacţionare
Art. 25: Domeniu de aplicare
(1)Prezenta secţiune se aplică următoarelor contracte şi tranzacţii:
a)contractelor derivate enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu excepţia:
(i)contractelor derivate compensate direct sau indirect prin intermediul unei contrapărţi centrale (CPC), dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
- poziţiile şi activele firmei de investiţii legate de contractele respective sunt evidenţiate distinct şi separate, atât la nivelul membrului compensator, cât şi al CPC-ului, de poziţiile şi activele membrului compensator şi ale celorlalţi clienţi ai membrului compensator respectiv şi, ca urmare a acestei distincţii şi separări, poziţiile şi activele respective sunt indisponibile, conform dreptului intern, în cazul în care membrul compensator ori unul sau mai mulţi dintre clienţii săi intră în stare de nerambursare sau în insolvenţă;
- legislaţia, reglementările, normele şi acordurile contractuale aplicabile membrului compensator ori care sunt obligatorii pentru acesta facilitează transferul poziţiilor clientului legate de contractele respective şi al garanţiilor reale aferente către un alt membru compensator în perioada de risc de marjă aplicabilă, în cazul în care membrul compensator iniţial intră în stare de nerambursare sau în insolvenţă;
- firma de investiţii a obţinut un aviz juridic independent, scris şi motivat care concluzionează că, în cazul unei acţiuni în instanţă, firma de investiţii nu ar suporta pierderi ca urmare a insolvenţei membrului său compensator sau a oricăruia dintre clienţii membrului compensator respectiv;
(ii)contractelor derivate tranzacţionate la bursă;
(iii)contractelor derivate deţinute pentru a acoperi riscurile unei poziţii a firmei de investiţii care rezultă dintr-o activitate din afara portofoliului de tranzacţionare;
b)tranzacţiilor cu termen lung de decontare;
c)tranzacţiilor de răscumpărare;
d)operaţiunilor de dare sau luare cu împrumut de titluri de valoare sau de mărfuri;
e)tranzacţiilor de creditare în marjă;
f)oricărui alt tip de SFT;
g)creditelor şi împrumuturilor menţionate în secţiunea B punctul 2 din anexa I la Directiva 2014/65/UE, în cazul în care firma de investiţii efectuează tranzacţia în numele clientului sau primeşte şi transmite ordinul fără a-l executa.
În sensul literei (a) punctul (i) de la primul paragraf, contractele derivate compensate direct sau indirect printr-o CPCC sunt considerate a îndeplini condiţiile de la litera respectivă.
(2)Tranzacţiile cu următoarele tipuri de contrapărţi sunt excluse din calculul factorului K-TCD:
a)administraţiile centrale şi băncile centrale, atunci când expunerile-suport ar primi o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 114 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
b)băncile multilaterale de dezvoltare enumerate la articolul 117 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
c)organizaţiile internaţionale enumerate la articolul 118 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(3)Sub rezerva aprobării prealabile de către autorităţile competente, o firmă de investiţii poate exclude din domeniul de aplicare al calculului K-TCD tranzacţiile cu o contraparte care este întreprinderea-mamă, filiala sa, o filială a întreprinderii sale mamă sau o întreprindere legată printr-o relaţie în sensul articolului 22 alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE. Autorităţile competente acordă aprobarea dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)contrapartea este o instituţie de credit, o firmă de investiţii sau o instituţie financiară care face obiectul unor cerinţe prudenţiale adecvate;
b)contrapartea este inclusă în aceeaşi arie de consolidare prudenţială ca şi firma de investiţii, conform metodei consolidării globale, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau cu articolul 7 din prezentul regulament, sau contrapartea şi firma de investiţii sunt supravegheate în vederea conformităţii cu testul capitalului la nivel de grup în conformitate cu articolul 8 din prezentul regulament;
c)contrapartea face obiectul aceloraşi proceduri pentru evaluarea, măsurarea şi controlul riscurilor ca şi firma de investiţii;
d)contrapartea este situată în acelaşi stat membru ca şi firma de investiţii;
e)nu există niciun impediment practic sau juridic semnificativ, actual sau potenţial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor de către contraparte firmei de investiţii.
(4)Prin derogare de la prezenta secţiune, o firmă de investiţii poate, sub rezerva aprobării din partea autorităţii competente, să calculeze valoarea expunerii contractelor derivate enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi a tranzacţiilor menţionate la alineatul (1) literele (b)-(f) din prezentul articol prin aplicarea uneia dintre metodele prevăzute în partea a treia titlul II capitolul 6 secţiunea 3, 4 sau 5 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi să calculeze cerinţele de fonduri proprii aferente prin înmulţirea valorii expunerii cu factorul de risc definit pentru fiecare tip de contraparte astfel cum este prevăzut în tabelul 2 de la articolul 26 din prezentul regulament.
Firmele de investiţii incluse în supravegherea pe bază consolidată în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pot calcula cerinţa de fonduri proprii aferentă prin înmulţirea cu 8 % a cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor, calculate în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 secţiunea 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(5)Atunci când aplică derogarea de la alineatul (4) din prezentul articol, firmele de investiţii aplică, de asemenea, un factor de ajustare a evaluării creditului (CVA) înmulţind cerinţa de fonduri proprii, calculată în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol, cu CVA calculat în conformitate cu articolul 32.
În loc să aplice factorul de multiplicare a factorului CVA, firmele de investiţii incluse în supravegherea pe bază consolidată în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pot calcula cerinţele de fonduri proprii pentru riscul de ajustare a evaluării creditului în conformitate cu partea a treia titlul VI din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
Art. 26: Calcularea factorului K-TCD
În scopul calculării factorului K-TCD, cerinţa de fonduri proprii se determină prin următoarea formulă:
Cerinţa de fonduri proprii = • EV • RF • CVA
unde:
= 1,2;
EV = valoarea expunerii calculată în conformitate cu articolul 27;
RF = factorul de risc definit pentru fiecare tip de contraparte astfel cum este prevăzut în tabelul 2; şi
CVA = ajustarea evaluării creditului calculată în conformitate cu articolul 32.
Tabelul 2

Tip de contraparte

Factor de risc

Administraţii centrale, bănci centrale şi entităţi din sectorul public

1,6 %

Instituţii de credit şi firme de investiţii

1,6 %

Alte contrapărţi

8 %

Art. 27: Calcularea valorii expunerii
Valoarea expunerii se calculează în conformitate cu următoarea formulă:
Valoarea expunerii = Max(0; RC + PFE – C)
unde:
RC = costul de înlocuire, astfel cum este determinat la articolul 28;
PFE = expunerea viitoare potenţială, astfel cum este determinată la articolul 29; şi
C = garanţiile reale, astfel cum sunt determinate la articolul 30.
Costul de înlocuire (RC) şi garanţiile reale (C) se aplică tuturor tranzacţiilor menţionate la articolul 25.
Expunerea viitoare potenţială (PFE) se aplică numai contractelor derivate.
O firmă de investiţii poate calcula o singură valoare a expunerii la nivelul de compensare pentru toate tranzacţiile care fac obiectul unui acord de compensare contractuală, sub rezerva condiţiilor prevăzute la articolul 31. În cazul în care una dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, firma de investiţii tratează fiecare tranzacţie ca şi cum ar fi propriul set de compensare.
Art. 28: Costul de înlocuire (RC)
Costul de înlocuire menţionat la articolul 27 se determină după cum urmează:
(a)pentru contractele derivate, RC se determină ca fiind CMV;
(b)pentru tranzacţiile cu termen lung de decontare, RC se determină ca fiind valoarea de decontare a numerarului de plătit sau de primit de către firma de investiţii la decontare; o creanţă urmează să fie tratată ca valoare pozitivă, iar o datorie urmează să fie tratată ca valoare negativă;
(c)pentru tranzacţiile de răscumpărare şi pentru operaţiunile de dare sau luare cu împrumut de titluri sau de mărfuri, RC se determină ca fiind valoarea numerarului dat sau luat cu împrumut; numerarul dat cu împrumut de firma de investiţii urmează să fie tratat ca valoare pozitivă, iar numerarul luat cu împrumut de firma de investiţii urmează să fie tratat ca valoare negativă;
(d)pentru operaţiunile de finanţare prin instrumente financiare, în cazul cărora ambele segmente ale tranzacţiei sunt titluri de valoare, RC este determinat de CMV a titlului de valoare dat cu împrumut de firma de investiţii; CMV se majorează utilizându-se ajustarea de volatilitate corespunzătoare din tabelul 4 de la articolul 30;
(e)pentru tranzacţiile de creditare în marjă şi creditele şi împrumuturile menţionate la articolul 25 alineatul (1) litera (g), RC este determinat de valoarea contabilă a activului în conformitate cu cadrul contabil aplicabil.
Art. 29: Expunerea viitoare potenţială
(1)Expunerea viitoare potenţială (PFE) menţionată la articolul 27 se calculează pentru fiecare instrument financiar derivat ca produsul dintre:
a)valoarea noţională efectivă (EN) a tranzacţiei stabilită în conformitate cu alineatele (2)-(6) din prezentul articol; şi
b)factorul impus de autorităţile de supraveghere (SF) stabilit în conformitate cu alineatul (7) din prezentul articol.
(2)Valoarea noţională efectivă (EN) este produsul dintre valoarea noţională, calculată în conformitate cu alineatul (3), durata acesteia, calculată în conformitate cu alineatul (4), şi factorul delta de supraveghere aferent, calculat în conformitate cu alineatul (6).
(3)Valoarea noţională, cu excepţia cazului în care este precizată în mod clar şi este fixă până la scadenţă, se determină după cum urmează:
a)pentru contractele derivate pe cursul de schimb, valoarea noţională este definită ca fiind valoarea noţională a segmentului în valută al contractului, convertită în moneda naţională; în cazul în care ambele segmente ale unui instrument financiar derivat pe cursul de schimb sunt exprimate în alte monede decât moneda naţională, valoarea noţională a fiecărui segment este convertită în moneda naţională, luându-se în considerare ca valoare noţională cea mai mare dintre valorile în moneda naţională obţinute;
b)pentru contractele derivate pe titluri de capital şi pe mărfuri, pentru certificatele de emisii şi pentru instrumentele financiare derivate pe certificate de emisii, valoarea noţională este definită ca fiind produsul dintre preţul de piaţă al unei unităţi de instrument şi numărul de unităţi care fac obiectul tranzacţiei;
c)pentru tranzacţiile cu rezultate multiple care depind de o anumită stare a lucrurilor, inclusiv pentru opţiunile digitale sau contractele forward cu rambursare condiţionată (target redemption forward), o firmă de investiţii calculează valoarea noţională pentru fiecare stare a lucrurilor şi utilizează cea mai mare valoare obţinută;
d)în cazul în care valoarea noţională se calculează printr-o formulă pe baza valorilor de piaţă, firma de investiţii utilizează CMV pentru a determina valoarea noţională a tranzacţiei;
e)pentru swapurile noţionale variabile, cum ar fi swapurile cu amortizare şi swapurile cu acumulare, firmele de investiţii utilizează valoarea noţională medie pe parcursul duratei de viaţă rămase a contractului swap ca valoare noţională a tranzacţiei;
f)swapurile cu efect de levier se convertesc la valoarea noţională a swapului echivalent care nu utilizează efectul de levier, astfel încât atunci când toate ratele incluse în swap sunt înmulţite cu un anumit factor, valoarea noţională indicată se înmulţeşte cu factorul aplicat ratelor dobânzii pentru a determina valoarea noţională;
g)pentru un contract derivat cu schimburi multiple de principal, valoarea noţională se înmulţeşte cu numărul de schimburi de principal prevăzute în contractul derivat pentru a determina valoarea noţională.
(4)Valoarea noţională a contractelor pe rata dobânzii şi a contractelor de instrumente financiare derivate de credit pentru perioada rămasă (exprimată în ani) până la scadenţa acestor contracte se ajustează în funcţie de durata calculată prin următoarea formulă:
Durata = (1 – exp(–0,05 • perioada până la scadenţă)) / 0,05
Pentru alte contracte derivate decât contractele pe rata dobânzii şi contractele de instrumente financiare derivate de credit, durata este egală cu 1.
(5)Scadenţa contractului este ultima dată la care contractul mai poate fi executat.
În cazul în care instrumentul financiar derivat se raportează la valoarea unui alt instrument pe rata dobânzii sau de credit, perioada de timp se stabileşte în funcţie de instrumentul-suport.
Pentru opţiuni, scadenţa este ultima dată de exercitare contractuală, astfel cum se precizează în contract.
Pentru un contract derivat care este structurat astfel încât, la anumite date, orice expunere restantă este decontată, iar termenele sunt revizuite astfel încât valoarea justă a contractului să fie zero, scadenţa reziduală este egală cu perioada rămasă până la data următoarei revizuiri a termenelor.
(6)Factorul delta de supraveghere al opţiunilor şi al swaptionurilor poate fi calculat de către firma de investiţii însăşi, utilizând un model adecvat, sub rezerva aprobării de către autorităţile competente. Modelul estimează rata de variaţie a valorii opţiunii în cazul unor fluctuaţii minore ale preţului de piaţă al suportului. Pentru alte tranzacţii decât cele cu opţiuni şi swaptionuri sau în cazul în care niciun model nu a fost aprobat de către autorităţile competente, factorul delta este egal cu 1.
(7)Factorul impus de autorităţile de supraveghere (FS) pentru fiecare clasă de active se stabileşte în conformitate cu tabelul următor:
Tabelul 3

Clasa de active

Factor impus de autorităţile de supraveghere

Rata dobânzii

0,5 %

Schimb valutar

4 %

Credit

1 %

Acţiuni cu un singur emitent

32 %

Indici pe acţiuni

20 %

Mărfuri şi certificate de emisii

18 %

Altele

32 %

(8)Expunerea viitoare potenţială a unui set de compensare este egală cu produsul dintre suma expunerilor viitoare potenţiale ale tuturor tranzacţiilor incluse în setul de compensare şi:
a)0,42 pentru seturile de compensare formate din tranzacţii cu contrapărţi financiare şi nefinanciare pentru care au loc schimburi bilaterale de garanţii reale cu contrapartea, dacă acest lucru este necesar, în conformitate cu condiţiile prevăzute la articolul 11 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;
b)1 pentru alte seturi de compensare.
Art. 30: Garanţii reale
(1)Toate garanţiile reale atât pentru tranzacţiile bilaterale, cât şi pentru tranzacţiile compensate menţionate la articolul 25 fac obiectul unor ajustări de volatilitate, în conformitate cu tabelul următor:
Tabelul 4

Clasa de active

Ajustare de volatilitate pentru tranzacţii de răscumpărare

Ajustare de volatilitate pentru alte tranzacţii

Titluri de datorie emise de administraţii centrale sau bănci centrale

< = 1 an

0,707 %

1 %

> 1 an < = 5 ani

2,121 %

3 %

> 5 ani

4,243 %

6 %

Titluri de datorie emise de alte entităţi

< = 1 an

1,414 %

2 %

> 1 an < = 5 ani

4,243 %

6 %

> 5 ani

8,485 %

12 %

Poziţii din securitizare

< = 1 an

2,828 %

4 %

> 1 an < = 5 ani

8,485 %

12 %

> 5 ani

16,970 %

24 %

Titluri de capital cotate şi obligaţiuni convertibile

14,143 %

20 %

Alte titluri de valoare şi mărfuri

17,678 %

25 %

Aur

10,607 %

15 %

Numerar

0

0 %

În sensul tabelului 4, poziţiile din securitizare nu includ şi poziţiile din resecuritizare.
Autorităţile competente pot modifica ajustarea de volatilitate pentru anumite tipuri de mărfuri pentru care există niveluri diferite de volatilitate a preţurilor. Acestea informează ABE în legătură cu astfel de decizii şi cu motivele care determină modificările.
(2)Valoarea garanţiilor reale se determină ca fiind:
a)în sensul articolului 25 alineatul (1) literele (a), (e) şi (g), valoarea garanţiilor reale primite de firma de investiţii de la contrapartea acesteia, redusă în conformitate cu tabelul 4;
b)pentru tranzacţiile menţionate la articolul 25 alineatul (1) literele (b), (c), (d) şi (f), suma dintre CMV a segmentului reprezentat de titlul de valoare şi valoarea netă a garanţiilor reale depuse sau primite de firma de investiţii.
Pentru operaţiunile de finanţare prin instrumente financiare, în cazul cărora ambele segmente ale tranzacţiei sunt titluri de valoare, garanţiile reale sunt determinate de CMV a titlului de valoare luat cu împrumut de firma de investiţii.
În cazul în care firma de investiţii achiziţionează sau a dat cu împrumut titlul de valoare, CMV a titlului de valoare este considerată o valoare negativă şi este redusă la o valoare negativă mai mare, utilizându-se ajustarea de volatilitate din tabelul 4. În cazul în care firma de investiţii vinde sau a luat cu împrumut titlul de valoare, CMV a titlului de valoare este considerată o valoare pozitivă şi este redusă, utilizându-se ajustarea de volatilitate din tabelul 4.
În cazul în care diferite tipuri de tranzacţii fac obiectul unui acord de compensare contractuală, sub rezerva îndeplinii condiţiilor prevăzute la articolul 31, ajustările de volatilitate aplicabile "altor tranzacţii" din tabelul 4 se aplică valorilor calculate în temeiul literelor (a) şi (b) de la primul paragraf pentru fiecare emitent în parte, în cadrul fiecărei clase de active.
(3)În cazul în care există o neconcordanţă de monede între tranzacţie şi garanţiile reale primite sau depuse, se aplică o ajustare de volatilitate suplimentară pentru neconcordanţa de monede egală cu 8 %.
Art. 31: Compensare
În sensul prezentei secţiuni, o firmă de investiţii poate, în primul rând, să trateze contractele perfect corespondente incluse într-un acord de compensare ca şi cum ar fi un singur contract cu un principal noţional echivalent cu veniturile nete, în al doilea rând, poate compensa alte tranzacţii care fac obiectul unei novaţii în temeiul căreia toate obligaţiile dintre firma de investiţii şi contrapartea acesteia sunt automat amalgamate, în aşa fel încât novaţia înlocuieşte, din punct de vedere juridic, obligaţiile brute anterioare cu o singură valoare netă, iar în al treilea rând, poate compensa alte tranzacţii în cazul în care firma de investiţii se asigură că sunt îndeplinite următoarele condiţii:
(a)un contract de compensare cu contrapartea sau un alt acord care creează o obligaţie juridică unică acoperă toate tranzacţiile incluse, astfel încât firma de investiţii ar avea fie dreptul de a primi, fie obligaţia de a plăti numai soldul net al valorilor pozitive şi negative marcate la piaţă ale tranzacţiilor individuale incluse în cazul în care o contraparte nu îşi respectă obligaţiile ca urmare a oricăreia dintre următoarele situaţii:
(i)stare de nerambursare;
(ii)faliment;
(iii)lichidare; sau
(iv)circumstanţe similare;
(b)contractul de compensare nu conţine nicio clauză care, în cazul intrării unei contrapărţi în stare de nerambursare, îi permite unei contrapărţi care nu se află în stare de nerambursare să efectueze numai plăţi limitate sau să nu efectueze nicio plată în favoarea contrapărţii aflate în stare de nerambursare, chiar dacă aceasta din urmă este un creditor net;
(c)firma de investiţii a obţinut un aviz juridic independent, scris şi motivat conform căruia, în cazul contestării în instanţă a acordului de compensare, creanţele şi obligaţiile firmei de investiţii ar fi echivalente cu cele menţionate la litera (a) în conformitate cu următorul regim juridic:
(i)legislaţia din jurisdicţia în care este înregistrată contrapartea;
(ii)în cazul în care este implicată o sucursală străină a unei contrapărţi, legislaţia din jurisdicţia în care este situată sucursala;
(iii)legislaţia care reglementează tranzacţiile individuale inclusă în acordul de compensare; sau
(iv)legislaţia care reglementează contractele ori acordurile necesare pentru efectuarea compensării.
Art. 32: Ajustarea evaluării creditului
În sensul prezentei secţiuni, CVA înseamnă o ajustare la cursul mediu al pieţei a portofoliului de tranzacţii încheiate cu o contraparte care reflectă CMV a riscului de credit pe care îl reprezintă contrapartea pentru firma de investiţii, dar nu reflectă CMV a riscului de credit pe care îl reprezintă firma de investiţii pentru contraparte.
CVA este 1,5 pentru toate tranzacţiile, cu excepţia următoarelor tranzacţii, pentru care CVA este 1:
(a)tranzacţiile cu contrapărţi nefinanciare, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 9 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, sau cu contrapărţi nefinanciare stabilite într-o ţară terţă, în cazul în care tranzacţiile respective nu depăşesc pragul de compensare precizat la articolul 10 alineatele (3) şi (4) din regulamentul respectiv;
(b)tranzacţiile intragrup, astfel cum sunt prevăzute la articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;
(c)tranzacţiile cu termen lung de decontare;
(d)SFT, inclusiv tranzacţiile de creditare în marjă, cu excepţia cazului în care autoritatea competentă stabileşte că expunerile firmei de investiţii la riscul CVA care rezultă din aceste tranzacţii sunt semnificative; şi
(e)creditele şi împrumuturile menţionate la articolul 25 alineatul (1) litera (g).