Art. 25. - Art. 25: Domeniu de aplicare - Regulamentul 2033/27-nov-2019 privind cerinţele prudenţiale ale firmelor de investiţii şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 şi (UE) nr. 806/2014
Acte UE
Jurnalul Oficial 314L
În vigoare Versiune de la: 15 Iulie 2024
Art. 25: Domeniu de aplicare
(1)Prezenta secţiune se aplică următoarelor contracte şi tranzacţii:
a)contractelor derivate enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu excepţia:
(i)contractelor derivate compensate direct sau indirect prin intermediul unei contrapărţi centrale (CPC), dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
- poziţiile şi activele firmei de investiţii legate de contractele respective sunt evidenţiate distinct şi separate, atât la nivelul membrului compensator, cât şi al CPC-ului, de poziţiile şi activele membrului compensator şi ale celorlalţi clienţi ai membrului compensator respectiv şi, ca urmare a acestei distincţii şi separări, poziţiile şi activele respective sunt indisponibile, conform dreptului intern, în cazul în care membrul compensator ori unul sau mai mulţi dintre clienţii săi intră în stare de nerambursare sau în insolvenţă;
- legislaţia, reglementările, normele şi acordurile contractuale aplicabile membrului compensator ori care sunt obligatorii pentru acesta facilitează transferul poziţiilor clientului legate de contractele respective şi al garanţiilor reale aferente către un alt membru compensator în perioada de risc de marjă aplicabilă, în cazul în care membrul compensator iniţial intră în stare de nerambursare sau în insolvenţă;
- firma de investiţii a obţinut un aviz juridic independent, scris şi motivat care concluzionează că, în cazul unei acţiuni în instanţă, firma de investiţii nu ar suporta pierderi ca urmare a insolvenţei membrului său compensator sau a oricăruia dintre clienţii membrului compensator respectiv;
(ii)contractelor derivate tranzacţionate la bursă;
(iii)contractelor derivate deţinute pentru a acoperi riscurile unei poziţii a firmei de investiţii care rezultă dintr-o activitate din afara portofoliului de tranzacţionare;
b)tranzacţiilor cu termen lung de decontare;
c)tranzacţiilor de răscumpărare;
d)operaţiunilor de dare sau luare cu împrumut de titluri de valoare sau de mărfuri;
e)tranzacţiilor de creditare în marjă;
f)oricărui alt tip de SFT;
g)creditelor şi împrumuturilor menţionate în secţiunea B punctul 2 din anexa I la Directiva 2014/65/UE, în cazul în care firma de investiţii efectuează tranzacţia în numele clientului sau primeşte şi transmite ordinul fără a-l executa.
În sensul literei (a) punctul (i) de la primul paragraf, contractele derivate compensate direct sau indirect printr-o CPCC sunt considerate a îndeplini condiţiile de la litera respectivă.
(2)Tranzacţiile cu următoarele tipuri de contrapărţi sunt excluse din calculul factorului K-TCD:
a)administraţiile centrale şi băncile centrale, atunci când expunerile-suport ar primi o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 114 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
b)băncile multilaterale de dezvoltare enumerate la articolul 117 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
c)organizaţiile internaţionale enumerate la articolul 118 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(3)Sub rezerva aprobării prealabile de către autorităţile competente, o firmă de investiţii poate exclude din domeniul de aplicare al calculului K-TCD tranzacţiile cu o contraparte care este întreprinderea-mamă, filiala sa, o filială a întreprinderii sale mamă sau o întreprindere legată printr-o relaţie în sensul articolului 22 alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE. Autorităţile competente acordă aprobarea dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)contrapartea este o instituţie de credit, o firmă de investiţii sau o instituţie financiară care face obiectul unor cerinţe prudenţiale adecvate;
b)contrapartea este inclusă în aceeaşi arie de consolidare prudenţială ca şi firma de investiţii, conform metodei consolidării globale, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau cu articolul 7 din prezentul regulament, sau contrapartea şi firma de investiţii sunt supravegheate în vederea conformităţii cu testul capitalului la nivel de grup în conformitate cu articolul 8 din prezentul regulament;
c)contrapartea face obiectul aceloraşi proceduri pentru evaluarea, măsurarea şi controlul riscurilor ca şi firma de investiţii;
d)contrapartea este situată în acelaşi stat membru ca şi firma de investiţii;
e)nu există niciun impediment practic sau juridic semnificativ, actual sau potenţial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor de către contraparte firmei de investiţii.
(4)Prin derogare de la prezenta secţiune, o firmă de investiţii poate, sub rezerva aprobării din partea autorităţii competente, să calculeze valoarea expunerii contractelor derivate enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi a tranzacţiilor menţionate la alineatul (1) literele (b)-(f) din prezentul articol prin aplicarea uneia dintre metodele prevăzute în partea a treia titlul II capitolul 6 secţiunea 3, 4 sau 5 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi să calculeze cerinţele de fonduri proprii aferente prin înmulţirea valorii expunerii cu factorul de risc definit pentru fiecare tip de contraparte astfel cum este prevăzut în tabelul 2 de la articolul 26 din prezentul regulament.
Firmele de investiţii incluse în supravegherea pe bază consolidată în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pot calcula cerinţa de fonduri proprii aferentă prin înmulţirea cu 8 % a cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor, calculate în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 secţiunea 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(5)Atunci când aplică derogarea de la alineatul (4) din prezentul articol, firmele de investiţii aplică, de asemenea, un factor de ajustare a evaluării creditului (CVA) înmulţind cerinţa de fonduri proprii, calculată în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol, cu CVA calculat în conformitate cu articolul 32.
În loc să aplice factorul de multiplicare a factorului CVA, firmele de investiţii incluse în supravegherea pe bază consolidată în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pot calcula cerinţele de fonduri proprii pentru riscul de ajustare a evaluării creditului în conformitate cu partea a treia titlul VI din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.