Titlul ii - NORME PRIVIND COMERCIALIZAREA ŞI ORGANIZAŢIILE DE PRODUCĂTORI - Regulamentul 1308/17-dec-2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79 (CE) nr. 1037/2001 şi (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului
Acte UE
Jurnalul Oficial 347L
În vigoare Versiune de la: 15 Iulie 2025
TITLUL II:NORME PRIVIND COMERCIALIZAREA ŞI ORGANIZAŢIILE DE PRODUCĂTORI
SUBSECŢIUNEA 1:Dispoziţii introductive
Art. 73: Domeniul de aplicare
Fără a aduce atingere vreunei alte dispoziţii aplicabile produselor agricole şi nici dispoziţiilor adoptate în sectoarele veterinar, fitosanitar şi alimentar, pentru a se asigura că produsele respectă standardele de igienă şi sănătate şi pentru a proteja sănătatea animalelor, a plantelor şi pe cea umană, prezenta secţiune stabileşte normele privind standardele de comercializare. Normele respective se împart în normele obligatorii şi menţiuni rezervate facultative pentru produsele agricole.
SUBSECŢIUNEA 2:Standarde de comercializare pe sectoare sau pe produse
Art. 74: Principiu general
Produsele pentru care au fost prevăzute standarde de comercializare pe sectoare sau pe produse în conformitate cu prezenta secţiune pot fi comercializate în Uniune numai dacă sunt conforme cu standardele respective.
Art. 75: Stabilire şi conţinut
(1)Standardele de comercializare pot fi aplicate pentru unul sau mai multe dintre următoarele sectoare şi produse:
a)ulei de măsline şi măsline de masă;
b)fructe şi legume;
c)produse din fructe şi legume procesate;
d)banane;
e)plante vii;
f)ouă;
g)carne de pasăre
h)materii grase tartinabile destinate consumului uman;
i)hamei.
(2)Pentru a lua în considerare aşteptările consumatorilor şi pentru a ameliora condiţiile economice de producţie şi de comercializare, precum şi calitatea produselor agricole vizate la alineatele (1) şi (4) din prezentul articol, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate privind standardele de comercializare pe sectoare sau produse, în toate etapele comercializării, şi de a adopta derogări şi scutiri de la aceste standarde pentru a se adapta la condiţiile în continuă schimbare de pe piaţă, la evoluţia cererii consumatorilor şi la evoluţiile standardelor internaţionale în domeniu, precum şi pentru a se evita crearea de obstacole pentru inovarea în materie de produse.
(3)Fără a aduce atingere articolului 26 din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului (1), standardele de comercializare menţionate la alineatul (1) pot viza una sau mai multe dintre cerinţele următoare care urmează să fie stabilite în funcţie de sector sau de produs şi de caracteristicile fiecărui sector, de necesitatea de a reglementa introducerea pe piaţă şi de condiţiile definite la alineatul (5) din prezentul articol:
(1)Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 şi (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE şi 2008/5/CE ale Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei (JO L 304, 22.11.2011, p. 18).
a)definiţiile tehnice, denumirile şi denumirile comerciale pentru anumite sectoare, altele decât cele prevăzute la articolul 78;
b)criteriile de clasificare, precum clasificarea pe categorii, greutatea, dimensiunile, vârsta şi categoria;
c)specia, soiul de plante sau rasa de animale ori tipul comercial;
d)prezentarea, etichetarea legată de standardele de comercializare obligatorii, ambalarea, normele care trebuie aplicate în privinţa centrelor de ambalare, marcarea, anul recoltării şi utilizarea unor termeni specifici, fără a aduce atingere articolelor 92-123;
e)criterii precum aspectul, consistenţa, conformaţia, caracteristicile produsului şi ponderea conţinutului de apă;
f)substanţe specifice utilizate în procesul de producţie sau componente ori constituenţi, inclusiv conţinutul cantitativ, puritatea şi identitatea acestora;
g)tipul de activitate agricolă şi metoda de producţie, inclusiv practicile oenologice, şi sisteme avansate de producţie durabilă;
h)cupajul mustului şi al vinului, inclusiv definiţiile lor, amestecul şi restricţiile corespunzătoare;
i)frecvenţa de colectare, livrarea, conservarea şi manipularea, metoda de conservare şi temperatura, depozitarea şi transportul;
j)locul de provenienţă agricolă şi/sau originea, cu excepţia cărnii de pasăre şi a materiei grase tartinabile;
k)restricţiile cu privire la utilizarea anumitor substanţe şi practici;
l)utilizarea specifică;
m)condiţiile care reglementează eliminarea, deţinerea, circulaţia şi utilizarea produselor care nu respectă standardele de comercializare adoptate în temeiul alineatului (1) sau definiţiile, denumirile şi denumirile comerciale menţionate la articolul 78, precum şi eliminarea subproduselor.
(4)În plus faţă de alineatul (1), standardele de comercializare se pot aplica în sectorul vitivinicol. Alineatul (3) literele (e), (f), (g), (h), (k) şi (m) se aplică în sectorul vitivinicol.
(5)Standardele de comercializare pe sectoare sau pe produse adoptate în temeiul alineatului (1) din prezentul articol se stabilesc fără a aduce atingere articolelor 84-88 şi anexei IX şi iau în considerare:
a)particularităţile produsului în cauză;
b)necesitatea de a asigura condiţii care să faciliteze introducerea produselor pe piaţă;
c)interesul producătorilor de a comunica caracteristicile produselor şi ale producţiei agricole şi interesul consumatorilor de a obţine informaţii adecvate şi transparente referitoare la produse, inclusiv la locul de provenienţă agricolă, care trebuie determinat de la caz la caz, la nivelul geografic corespunzător, după realizarea unei evaluări care să ia în considerare îndeosebi costurile şi sarcinile administrative pentru operatori, precum şi beneficiile oferite producătorilor şi consumatorilor finali;
d)metodele disponibile pentru determinarea caracteristicilor fizice, chimice şi organoleptice ale produselor;
e)recomandările standard adoptate de organismele internaţionale;
f)necesitatea conservării caracteristicilor naturale şi esenţiale ale produselor şi necesitatea de a nu se aduce modificări substanţiale în ceea ce priveşte compoziţia produsului în cauză.
(6)Pentru a lua în considerare aşteptările consumatorilor şi necesitatea de a ameliora calitatea şi condiţiile economice de producere şi comercializare a produselor agricole, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate prin care să se modifice lista de sectoare menţionată la alineatul (1). Respectivele acte delegate se limitează strict la necesităţile demonstrate ce rezultă din cererea consumatorilor, aflată în schimbare, din progresele tehnice sau din necesitatea de inovare a produselor, şi fac obiectul unui raport al Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu care evaluează în special necesităţile consumatorilor, costurile şi sarcinile administrative ale operatorilor, inclusiv impactul de pe piaţa internă şi din comerţul internaţional, precum şi avantajele oferite producătorilor şi consumatorului final.
Art. 76: Cerinţe suplimentare pentru comercializarea produselor în sectorul fructelor şi legumelor
(1)În plus, în cazul în care acest lucru este relevant pentru standardele de comercializare aplicabile menţionate la articolul 75, produsele din sectorul fructelor şi legumelor destinate a fi vândute în stare proaspătă consumatorilor pot fi comercializate numai dacă sunt de calitate bună, corectă şi vandabilă şi dacă este indicată ţara de origine.
(2)Standardele de comercializare menţionate la alineatul (1), precum şi orice standard de comercializare aplicabil sectorului fructelor şi legumelor stabilit în conformitate cu prezenta subsecţiune, se aplică în toate etapele comercializării, inclusiv la import şi export, şi se pot referi la calitate, categorie, greutate, dimensiune, modul de ambalare, ambalajele utilizate, depozitare, transport, prezentare şi comercializare.
(3)Deţinătorul produselor provenind din sectorul fructelor şi legumelor care intră sub incidenţa standardelor de comercializare expune aceste produse sau le oferă spre vânzare, le livrează sau le comercializează în cadrul Uniunii numai în conformitate cu respectivele standarde şi este responsabil de asigurarea acestei conformităţi.
(4)În vederea asigurării aplicării adecvate a cerinţelor prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol şi pentru a lua în considerare anumite situaţii speciale, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate privind derogări specifice de la prezentul articol, care sunt necesare pentru punerea în aplicare corectă a acestuia.
Art. 77: Certificarea hameiului
(1)În plus, în cazul în care acest lucru este relevant pentru standardele de comercializare aplicabile, produsele din sectorul hameiului recoltate sau preparate în cadrul Uniunii fac obiectul unei proceduri de certificare în temeiul prezentului articol.
(2)Certificatul nu poate fi eliberat decât pentru produsele care prezintă caracteristicile calitative minime corespunzătoare unui stadiu determinat de comercializare. În cazul pulberii de hamei, al pulberii de hamei îmbogăţite cu lupulină, al extractului de hamei şi al produselor amestecate cu hamei, certificatul nu poate fi eliberat decât dacă conţinutul de acid alfa al acestor produse nu este inferior conţinutului prezent în hameiul din care au fost preparate.
(3)Certificatul indică cel puţin:
a)locul (locurile) de producţie a hameiului;
b)anul (anii) de recoltare; şi
c)soiul (soiurile).
(4)Produsele din sectorul hameiului pot fi comercializate sau exportate doar dacă beneficiază de un certificat emis în conformitate cu prezentul articol.
În cazul produselor importate din sectorul hameiului, atestarea prevăzută la articolul 190 alineatul (2) este considerată a fi echivalentă cu respectivul certificat.
(5)Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate prin care se stabilesc derogări de la alineatul (4) din prezentul articol:
a)în vederea îndeplinirii cerinţelor comerciale ale unor ţări terţe; sau
b)pentru produsele destinate unor utilizări speciale.
Măsurile menţionate la primul paragraf:
(i)nu afectează comercializarea normală a produselor pentru care a fost eliberat certificatul; şi
(ii)sunt însoţite de garanţii pentru evitarea confuziilor în legătură cu aceste produse.
Art. 78: Definiţii, denumiri şi denumiri comerciale pentru anumite sectoare şi produse
(1)În plus, în cazul în care acest lucru este relevant pentru standardele de comercializare aplicabile, definiţiile, denumirile şi denumirile comerciale prevăzute în anexa VII se aplică următoarelor sectoare sau produse:
a)carne de vită şi mânzat;
b)vin;
c)lapte şi produse lactate destinate consumului uman;
d)carne de pasăre;
e)ouă;
f)materii grase tartinabile destinate consumului uman; şi
g)ulei de măsline şi măsline de masă.
(2)Definiţiile, denumirile sau denumirile comerciale prevăzute în anexa VII pot fi utilizate în Uniune numai pentru comercializarea unui produs care este conform cerinţelor corespunzătoare stabilite în anexa respectivă.
(3)Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate cu privire la modificări, derogări sau excepţii de la definiţiile şi denumirile comerciale prevăzute în anexa VII. Actele delegate respective se limitează strict la nevoi demonstrate rezultate din evoluţia cererii consumatorilor, din progresele tehnologice sau la necesitatea de inovare în materie de produse.
(4)Pentru a asigura faptul că operatorii şi statele membre înţeleg în mod clar şi corespunzător definiţiile şi denumirile comerciale prevăzute în anexa VII, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate cu privire la norme referitoare la precizarea şi aplicarea acestora.
(5)Pentru a lua în considerare aşteptările consumatorilor şi evoluţia pieţei produselor lactate, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate prin care se precizează produsele lactate în cazul cărora trebuie să se declare specia de animale de la care provine laptele, dacă nu provine de la specii bovine, şi prin care să se stabilească normele necesare.
Art. 79: Toleranţa
(1)Pentru a lua în considerare particularităţile fiecărui produs sau sector, diferitele etape de comercializare, condiţiile tehnice, orice eventuală dificultate practică considerabilă, precum şi acurateţea şi repetabilitatea metodelor de analiză, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate cu privire la toleranţa pentru unul sau mai multe standarde specifice dincolo de care se consideră că întregul lot de produse nu respectă standardul specific respectiv.
(2)La adoptarea actelor menţionate la alineatul (1), Comisia ia în considerare necesitatea de a nu se schimba caracteristicile intrinsece ale produselor şi de a se evita diminuarea calităţii acestora.
Art. 80: Practici oenologice şi metode de analiză
(1)Numai practicile oenologice autorizate în conformitate cu anexa VIII şi prevăzute la articolul 75 alineatul (3) litera (g) şi la articolul 8 3 alineatele (2) şi (3) sunt utilizate pentru producerea şi conservarea în Uniune a produselor enumerate în anexa VII partea II.
Primul paragraf nu se aplică:
a)sucului de struguri şi sucului de struguri concentrat; şi
b)mustului de struguri şi mustului de struguri concentrat destinat producerii sucului de struguri.
Practicile oenologice autorizate se utilizează numai în scopul asigurării unei bune vinificări, a unei bune conservări sau a unei valorificări superioare a produsului.
Produsele enumerate în partea II din anexa VII se produc în Uniune în conformitate cu normele stabilite în anexa VIII.
(2)Produsele enumerate în anexa VII partea II nu pot fi comercializate în Uniune în cazul în care:
a)au făcut obiectul unor practici oenologice neautorizate în Uniune;
b)au făcut obiectul unor practici oenologice neautorizate la nivel naţional sau
c)nu respectă normele stabilite în anexa VIII.
Produsele viticole care sunt necomercializabile în conformitate cu primul paragraf sunt distruse. Prin derogare de la această normă, statele membre pot autoriza utilizarea unor astfel de produse, ale căror caracteristici le stabilesc, în distilerii sau în fabrici de oţet sau în scopuri industriale, cu condiţia ca această autorizare să nu stimuleze producţia produselor viticole prin practici oenologice neautorizate.
(3)Atunci când autorizează practicile oenologice menţionate la articolul 75 alineatul (3) litera (g), Comisia:
a)ia în considerare practicile oenologice şi metodele de analiză recomandate şi publicate de OIV, precum şi rezultatele utilizării experimentale a unor practici oenologice încă neautorizate;
b)ia în calcul protecţia sănătăţii umane;
c)ia în calcul riscul potenţial pentru consumatori de a fi induşi în eroare din cauza percepţiei lor deja formate şi a aşteptărilor corespunzătoare cu privire la produs, având în vedere disponibilitatea şi viabilitatea mijloacelor de informare care permit excluderea unor astfel de riscuri;
d)face posibilă conservarea caracteristicilor naturale şi esenţiale ale vinului şi nu aduce modificări substanţiale compoziţiei produsului în cauză;
e)asigură un nivel minim acceptabil de protecţie a mediului;
f)respectă normele generale în materie de practici oenologice şi normele stabilite în anexa VIII.
(4)Pentru a asigura tratarea corectă a produselor vitivinicole necomercializabile, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate cu privire la normele privind procedurile naţionale menţionate la alineatul (2) al doilea paragraf din prezentul articol referitoare la retragerea sau distrugerea produselor vitivinicole care nu respectă cerinţele şi cu privire la derogările de la normele respective.
(5)Atunci când este necesar, Comisia adoptă acte de punere în aplicare prin care se stabilesc metodele menţionate la articolul 75 alineatul (5) litera (d) pentru produsele enumerate în partea II din anexa VII. Metodele respective se bazează pe toate metodele relevante recomandate şi publicate de OIV, cu excepţia cazului în care acestea ar fi ineficace sau neadecvate pentru obiectivul urmărit de Uniune. Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 229 alineatul (2).
Până la adoptarea unor astfel de acte de punere în aplicare, metodele şi normele care trebuie utilizate sunt cele autorizate de statul membru în cauză.
Art. 81: Soiuri de struguri de vinificaţie
(1)Produsele enumerate în anexa VII partea II şi produse în Uniune se obţin din soiuri de struguri de vinificaţie clasificabile în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol.
(2)Sub rezerva alineatului (3), statele membre clasifică soiurile de struguri de vinificaţie care pot fi plantate, replantate sau altoite pe teritoriile lor în scopul producerii vinului.
Statele membre pot clasifica numai soiurile de struguri de vinificaţie care îndeplinesc următoarele condiţii:
a)soiurile respective aparţin speciei Vitis vinifera sau provin dintr-o încrucişare între specia Vitis vinifera şi alte specii din genul Vitis;
b)soiul nu este unul dintre următoarele: Noah, Othello, Isabelle, Jacquez, Clinton şi Herbemont.
În cazul în care un soi de struguri de vinificaţie este eliminat din clasificarea menţionată la primul paragraf, defrişarea acestui soi se efectuează în termen de 15 ani de la eliminarea sa.
(3)Statele membre a căror producţie vinicolă nu depăşeşte 50 000 de hectolitri de vin pe an vinicol, calculată pe baza producţiei medii din cursul ultimilor cinci ani vinicoli, sunt scutite de obligaţia de clasificare prevăzută la alineatul (2) primul paragraf.
Cu toate acestea, şi în respectivele state membre, pot fi plantate, replantate sau altoite în scopul producerii vinului, numai soiurile de struguri de vinificaţie care respectă condiţiile prevăzute la alineatul (2) al doilea paragraf.
(4)Prin derogare de la alineatul (2) primul şi al treilea paragraf şi de la alineatul (3) al doilea paragraf, statele membre autorizează plantarea, replantarea sau altoirea, în scopul cercetării ştiinţifice şi în scop experimental, a următoarelor soiuri de struguri de vinificaţie:
a)soiurile de struguri de vinificaţie care nu sunt clasificate, în ceea ce priveşte statele membre altele decât cele menţionate la alineatul (3);
b)soiurile de struguri de vinificaţie care nu respectă dispoziţiile de la alineatul (2) al doilea paragraf, în ceea ce priveşte statele membre menţionate la alineatul (3).
(5)Suprafeţele plantate, în scopul producerii de vin, cu soiuri de struguri de vinificaţie pentru a căror plantare nu se respectă alineatele (2), (3) şi (4) se defrişează.
Cu toate acestea, nu există nicio obligaţie de defrişare a suprafeţelor respective dacă producţia în cauză este destinată exclusiv consumului în gospodăriile producătorilor de vin.
(6)Suprafeţele plantate în alte scopuri decât producerea vinului cu soiuri de viţă-de-vie care, în ceea ce priveşte alte statele membre decât cele menţionate la alineatul (3), nu sunt clasificate sau care, în ceea ce priveşte statele membre menţionate la alineatul (3), nu respectă alineatul (2) al doilea paragraf, nu fac obiectul unei obligaţii de defrişare.
Plantarea şi replantarea soiurilor de viţă-de-vie menţionate la primul paragraf în alte scopuri decât producerea vinului, nu fac obiectul sistemului de autorizaţii pentru plantări de viţă-de-vie prevăzut în partea II titlul I capitolul III.
Art. 82: Utilizare specifică a vinului necorespunzătoare categoriilor enumerate în anexa VII partea II
Cu excepţia vinurilor îmbuteliate pentru care există dovada că îmbutelierea a fost făcută anterior datei de 1 septembrie 1971, vinul produs dintr-unul dintre soiurile de struguri de vinificaţie enumerate în clasificările întocmite în conformitate cu articolul 81 alineatul (2) primul paragraf, dar care nu corespunde niciuneia dintre categoriile prevăzute în partea II din anexa VII, poate fi utilizat numai pentru consumul individual în gospodăriile producătorilor de vin, pentru producerea oţetului sau pentru distilare.
Art. 83: Norme naţionale pentru anumite produse şi sectoare
(1)Fără a aduce atingere articolului 75 alineatul (2), statele membre pot adopta sau pot menţine norme naţionale de stabilire a diferitelor niveluri de calitate a materiilor grase tartinabile. Astfel de norme permit evaluarea nivelurilor respective de calitate pe baza unor criterii care se referă în special la materiile prime utilizate, la caracteristicile organoleptice ale produselor şi la stabilitatea lor fizică şi microbiologică.
Statele membre care folosesc posibilitatea prevăzută la primul paragraf se asigură că produsele altor state membre, care respectă criteriile stabilite prin respectivele norme naţionale, pot utiliza în mod nediscriminatoriu termeni care stabilesc că au fost respectate criteriile respective.
(2)Statele membre pot limita sau interzice utilizarea anumitor practici oenologice şi pot impune norme mai stricte pentru vinurile autorizate conform dreptului Uniunii şi produse pe teritoriile lor, în scopul de a sprijini menţinerea caracteristicilor esenţiale ale vinurilor cu denumire de origine protejată sau cu indicaţie geografică protejată, precum şi ale vinurilor spumante şi ale vinurilor licoroase.
(3)Statele membre pot autoriza utilizarea experimentală a unor practici oenologice neautorizate.
(4)Pentru a se asigura aplicarea transparentă şi corectă a prezentului articol, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate prin care se stabilesc condiţiile de aplicare a alineatelor (1), (2) şi (3) din prezentul articol, precum şi condiţiile de deţinere, circulaţie şi utilizare a produselor obţinute prin practicile experimentale menţionate la alineatul (3) de la prezentul articol.
(5)Statele membre pot adopta sau menţine dispoziţii legislative naţionale suplimentare cu privire la produsele reglementate de un standard de comercializare al Uniunii doar dacă respectivele dispoziţii sunt conforme cu dreptul Uniunii, în special în ceea ce priveşte respectarea principiului liberei circulaţii a mărfurilor şi sub rezerva Directivei 98/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (1).
(1)Directiva 98/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informaţii în domeniul standardelor, reglementărilor tehnice şi al normelor privind serviciile societăţii informaţionale (JO L 204, 21.7.1998, p. 37).
SUBSECŢIUNEA 3:Menţiuni rezervate facultative
Art. 84: Dispoziţie generală
Se instituie un sistem referitor la menţiunile rezervate facultative în funcţie de sector sau de produs pentru a oferi producătorilor de produse agricole cu caracteristici sau proprietăţi care oferă valoare adăugată posibilitatea să comunice mai uşor aceste caracteristici sau proprietăţi pe piaţa internă, precum şi, mai ales, pentru a sprijini şi a completa standardele specifice de comercializare.
Prezenta subsecţiune nu se aplică produselor vitivinicole menţionate la articolul 92 alineatul (1).
Art. 85: Menţiuni rezervate facultative existente
(1)Menţiunile rezervate facultative cuprinse în acest sistem la 20 decembrie 2013 sunt enumerate în anexa IX, iar condiţiile de utilizare a acestora sunt stabilite în temeiul articolului 86 litera (a).
(2)Menţiunile rezervate facultative menţionate la alineatul (1) din prezentul articol rămân în vigoare şi pot fi modificate în orice fel, dacă nu sunt anulate în temeiul articolului 86.
Art. 86: Rezervarea, modificarea şi anularea menţiunilor rezervate facultative
Pentru a lua în considerare aşteptările consumatorilor, inclusiv în ceea ce priveşte metodele de producţie şi durabilitatea în cadrul lanţului de aprovizionare, progresele ştiinţifice şi tehnice, situaţia de pe piaţă şi evoluţiile referitoare la standardele de comercializare şi la standardele internaţionale, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 227, prin care:
(a)să reţină o menţiune rezervată facultativă suplimentară, stabilind condiţiile de utilizare a acesteia;
(b)să modifice condiţiile de utilizare a unei menţiuni rezervate facultative; sau
(c)să anuleze o menţiune rezervată facultativă.
Art. 87: Menţiuni rezervate facultative suplimentare
(1)O menţiune poate fi rezervată ca menţiune rezervată facultativă suplimentară numai dacă îndeplineşte toate cerinţele următoare:
a)menţiunea face referire la o caracteristică a unui produs sau la o proprietate de producţie agricolă sau de procesare şi se referă la un sector sau produs;
b)utilizarea menţiunii permite o comunicare mai clară a valorii adăugate a produsului prin particularităţile sale sau printr-o proprietate de producţie agricolă sau de procesare;
c)caracteristica sau proprietatea produsului menţionată la litera (a), atunci când produsul este introdus pe piaţă, este identificabilă de către consumatori în mai multe state membre;
d)condiţiile şi utilizarea menţiunii sunt în conformitate cu Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (2) sau cu Regulamentul (UE) nr. 1169/2011.
(2)Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 martie 2000 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la etichetarea şi prezentarea produselor alimentare, precum şi la publicitatea acestora (JO L 109, 6.5.2000, p. 29).
Atunci când introduce menţiuni rezervate facultative suplimentare, Comisia ia în considerare toate standardele internaţionale relevante şi menţiunile rezervate actuale pentru produsele sau sectoarele în cauză.
(2)Pentru a lua în considerare caracteristicile anumitor sectoare şi de aşteptările consumatorilor, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate prin care se stabilesc detalii suplimentare referitoare la cerinţele pentru introducerea unei menţiuni rezervate suplimentare, conform prevederilor de la alineatul (1) din prezentul articol.
Art. 88: Restricţii privind utilizarea menţiunilor rezervate facultative
(1)O menţiune rezervată facultativă poate fi utilizată pentru a descrie exclusiv produse care sunt conforme cu condiţiile de utilizare corespunzătoare.
(2)Statele membre adoptă măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că eticheta produsului nu produce confuzie în ceea ce priveşte menţiunile rezervate facultative.
(3)Pentru a asigura faptul că produsele descrise prin intermediul menţiunilor rezervate facultative respectă condiţiile de utilizare aplicabile, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate prin care se stabilesc norme suplimentare de utilizare a menţiunilor rezervate facultative.
SUBSECŢIUNEA 4:Standarde de comercializare referitoare la import şi export
Art. 89: Dispoziţii generale
Pentru a lua în considerare particularităţile schimburilor comerciale dintre Uniune şi anumite ţări terţe şi caracterul special al anumitor produse agricole, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate cu privire la:
a)condiţiile în care produsele importate sunt considerate a avea un nivel echivalent de conformitate cu standardele de comercializare ale Uniunii şi condiţiile de derogare de la articolul 74; şi
b)normele de aplicare a standardelor de comercializare produselor exportate din Uniune.
Art. 90: Dispoziţii speciale pentru importurile de vin
(1)Cu excepţia cazului în care acordurile internaţionale încheiate în conformitate cu TFUE conţin dispoziţii contrare, dispoziţiile privind denumirile de origine, indicaţiile geografice şi etichetarea vinului, stabilite în secţiunea 2 din prezentul capitol, şi definiţiile, denumirile şi denumirile comerciale menţionate la articolul 78 din prezentul regulament se aplică produselor importate în Uniune încadrate la codurile NC 2009 61, 2009 69, 2204 şi, după caz, ex 2202 99 19 (alte vinuri dezalcoolizate cu un titru alcoolic volumic care nu depăşeşte 5 %.)
(2)Sub rezerva unor prevederi contrare din acordurile internaţionale încheiate în conformitate cu TFUE, produsele menţionate la alineatul (1) din prezentul articol se obţin în conformitate cu practicile oenologice autorizate de Uniune în temeiul prezentului regulament sau, înainte de autorizarea în temeiul articolului 80 alineatul (3), în conformitate cu practicile oenologice recomandate şi publicate de OIV.
(3)Cu excepţia cazului în care acordurile internaţionale încheiate în conformitate cu TFUE conţin dispoziţii contrare, importul produselor menţionate la alineatul (1) este condiţionat de prezentarea:
a)unui certificat care să ateste conformitatea cu dispoziţiile menţionate la alineatele (1) şi (2), întocmit de un organism competent, inclus pe o listă care urmează să fie făcută publică de Comisie, în ţara de origine a produsului;
b)unui raport de analiză întocmit de un organism sau de o direcţie desemnată de ţara de origine a produsului, dacă produsul este destinat consumului uman direct.
Subsecţiunea 4a:Controale şi sancţiuni
Art. 90a: Controale şi sancţiuni legate de normele de comercializare
(1)Statele membre iau măsuri pentru a se asigura că produsele menţionate la articolul 119 alineatul (1) care nu sunt etichetate în conformitate cu prezentul regulament nu sunt introduse pe piaţă, sau, în cazul în care au fost deja introduse pe piaţă, că sunt retrase de pe piaţă.
(2)Fără a aduce atingere vreunei dispoziţii specifice care ar putea fi adoptată de Comisie, importul în Uniune al produselor indicate la articolul 189 alineatul (1) literele (a) şi (b) face obiectul unor controale pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul (1) din articolul respectiv.
(3)Statele membre efectuează controale bazate pe o analiză a riscurilor pentru a verifica dacă produsele menţionate la articolul 1 alineatul (2) respectă normele prevăzute în prezenta secţiune şi aplică sancţiuni administrative, după caz.
(4)Fără a aduce atingere actelor privind sectorul vitivinicol care au fost adoptate în temeiul articolului 58 din Regulamentul (UE) 2021/2116, în cazul unei încălcări a normelor Uniunii în sectorul vitivinicol, statele membre aplică sancţiuni administrative proporţionale, eficace şi disuasive în conformitate cu titlul IV capitolul I din regulamentul respectiv. Statele membre nu aplică astfel de sancţiuni în cazul în care nerespectarea este minoră.
(5)Pentru a proteja fondurile Uniunii, precum şi identitatea, provenienţa şi calitatea vinului produs în Uniune, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 227, care să completeze prezentul regulament în ceea ce priveşte:
a)instituirea sau menţinerea unei bănci analitice de date izotopice, care să fie construită pe baza eşantioanelor colectate de statele membre şi care să contribuie la detectarea fraudelor;
b)norme care reglementează organismele de control şi asistenţa pe care acestea şi-o acordă reciproc;
c)norme care reglementează utilizarea în comun a constatărilor statelor membre.
(6)Comisia poate adopta acte de punere în aplicare pentru stabilirea tuturor măsurilor necesare pentru:
a)procedurile referitoare la băncile de date respective ale statelor membre şi la banca analitică de date izotopice menţionată la alineatul (5) litera (a);
b)procedurile referitoare la cooperarea şi asistenţa dintre autorităţile şi organismele de control;
c)în ceea ce priveşte obligaţia menţionată la alineatul (3), normele de efectuare a controalelor de conformitate cu standardele de comercializare, normele care reglementează autorităţile responsabile cu efectuarea controalelor, precum şi normele privind conţinutul şi frecvenţa controalelor şi etapa de comercializare care urmează să facă obiectul controalelor respective.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 229 alineatul (2).
SUBSECŢIUNEA 5:Dispoziţii comune
Art. 91: Competenţe de executare în conformitate cu procedura de examinare
Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care stabileşte:
a)lista cuprinzând laptele şi produsele lactate, menţionate în anexa VII partea III punctul 5 al doilea paragraf, precum şi materiile grase tartinabile, menţionate în anexa VII partea VII punctul I al şaselea paragraf litera (a), pe baza listelor orientative de produse pe care statele membre le consideră ca fiind corespunzătoare, pe teritoriul lor, dispoziţiilor respective şi pe care statele membre le transmit Comisiei;
b)norme pentru punerea în aplicare a standardelor de comercializare pe sector sau pe produs;
c)norme pentru a stabili dacă produsele au fost supuse unor procese care contravin practicilor oenologice autorizate;
d)norme pentru metodele de analiză pentru stabilirea caracteristicilor produselor;
e)norme pentru fixarea nivelului de toleranţă;
f)norme pentru punerea în aplicare a măsurilor menţionate la articolul 89;
g)norme pentru identificarea sau înregistrarea producătorului şi/sau a instalaţiilor industriale în care a fost pregătit sau procesat produsul, a procedurilor de certificare şi a documentelor comerciale, a documentelor însoţitoare şi a registrelor care trebuie păstrate.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 229 alineatul (2).
SECŢIUNEA 2:Denumiri de origine, indicaţii geografice şi menţiuni tradiţionale în sectorul viti-vinicol
SUBSECŢIUNEA 1:Dispoziţii introductive
Art. 92: Domeniul de aplicare
(1)Normele referitoare la denumirile de origine, indicaţiile geografice şi menţiunile tradiţionale prevăzute în prezenta secţiune se aplică produselor menţionate în anexa VII partea II punctele 1, 3-6, 8, 9, 11, 15 şi 16.
Cu toate acestea, normele prevăzute în prezenta secţiune nu se aplică produselor menţionate în anexa VII partea II punctele 1, 4, 5, 6, 8 şi 9 atunci când aceste produse au fost supuse unui tratament de dezalcoolizare totală în conformitate cu anexa VIII partea I secţiunea E.
(2)Normele menţionate la alineatul (1) se bazează pe:
a)protecţia intereselor legitime ale consumatorilor şi ale producătorilor;
b)asigurarea bunei funcţionări a pieţei interne pentru produsele vizate;
c)promovarea producerii unor produse de calitate astfel cum sunt menţionate în prezenta secţiune, permiţând, în acelaşi timp, adoptarea unor măsuri naţionale în materie de politică a calităţii.
SUBSECŢIUNEA 2:Denumiri de origine şi indicaţii geografice
Art. 93: Definiţii
(1)În sensul prezentei secţiuni, se aplică următoarele definiţii:
a)«denumire de origine» înseamnă o denumire, inclusiv o denumire utilizată în mod tradiţional, care identifică un produs menţionat la articolul 92 alineatul (1):
(i)a cărui calitate sau ale cărui caracteristici se datorează în principal sau exclusiv unui anumit mediu geografic, cu factorii săi naturali şi umani inerenţi;
(ii)ca fiind originar dintr-un anumit loc, dintr-o anumită regiune sau, în cazuri excepţionale, dintr-o anumită ţară;
(iii)produs din struguri care provin exclusiv din aria geografică respectivă;
(iv)a cărui producere are loc în aria geografică respectivă; şi
(v)care este obţinut din soiuri de viţă-de-vie aparţinând speciei Vitis vinifera sau unei încrucişări între Vitis vinifera şi alte specii din genul Vitis.
b)«indicaţie geografică» înseamnă o denumire, inclusiv o denumire utilizată în mod tradiţional, care identifică un produs menţionat la articolul 92 alineatul (1) prin faptul că:
(i)calitatea, reputaţia sau alte caracteristici specifice pot fi atribuite originii sale geografice;
(ii)este originar dintr-un anumit loc, o anumită regiune sau o anumită ţară;
(iii)strugurii utilizaţi la producţia sa sunt originari, în proporţie de cel puţin 85 %, numai din aria geografică respectivă;
(iv)este produs în aria geografică respectivă; şi
(v)este obţinut din soiuri de viţă-de-vie aparţinând speciei Vitis vinifera sau unei încrucişări între specia Vitis vinifera şi alte specii din genul Vitis.
(2)
[textul din Art. 93, alin. (2) din partea II, titlul II, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 07-dec-2021 de Art. 1, punctul 20., alin. (B) din Regulamentul 2117/02-dec-2021]
(3)Denumirile de origine şi indicaţiile geografice, inclusiv cele care se referă la arii geografice din ţări terţe, sunt eligibile pentru protecţie în Uniune conform normelor prevăzute în prezenta subsecţiune.
(4)Producţia, astfel cum este menţionată la alineatul (1) litera (a) punctul (iv) şi litera (b) punctul (iv), include toate operaţiunile realizate, de la recoltarea strugurilor până la încheierea procesului de vinificare, cu excepţia recoltării strugurilor care nu provin din zona geografică vizată, astfel cum se menţionează la alineatul (1) litera (b) punctul (iii), şi cu excepţia oricăror procese ulterioare producţiei.
(5)În sensul aplicării alineatului (1) litera (b) punctul (ii), cel mult 15 % din cantitatea de struguri care poate proveni din afara ariei delimitate provine din statul membru sau din ţara terţă în care se află aria delimitată.
Art. 94: Caietul de sarcini
(1)Caietul de sarcini permite părţilor interesate să verifice respectarea condiţiilor de producţie relevante asociate denumirii de origine sau indicaţiei geografice. Caietul de sarcini cuprinde:
a)denumirea care urmează a fi protejată;
b)categoriile de produse viticole;
c)tipul indicaţiei geografice, şi anume o denumire de origine protejată sau o indicaţie geografică protejată;
d)o descriere a vinului sau a vinurilor:
(i)în ceea ce priveşte denumirea de origine, principalele caracteristici analitice şi organoleptice;
(ii)în ceea ce priveşte indicaţia geografică, principalele caracteristici analitice, precum şi o evaluare sau o indicaţie a caracteristicilor organoleptice;
e)dacă este cazul, practicile oenologice specifice utilizate pentru producerea vinului sau a vinurilor, precum şi restricţiile relevante pentru producerea acestora;
f)definirea ariei geografice delimitate în ceea ce priveşte legătura menţionată la litera (i) de la prezentul alineat;
g)producţia maximă la hectar;
h)indicarea soiului sau a soiurilor de struguri de vinificaţie din care a fost obţinut vinul sau vinurile;
i)detaliile referitoare la legătura menţionată la articolul 93 alineatul (1) litera (a) punctul (i) sau, după caz, la articolul 93 alineatul (1) litera (b) punctul (i):
(i)în ceea ce priveşte o denumire de origine protejată, legătura dintre calitatea sau caracteristicile produsului şi mediul geografic, menţionată la articolul 93 alineatul (1) litera (a) punctul (i); detaliile privind factorii umani din mediul geografic respectiv pot, dacă este cazul, să se limiteze la o descriere a gestionării solului, a materialului vegetal şi a peisajului, la o descriere a practicilor de cultivare sau a oricăror alte contribuţii umane relevante pentru menţinerea factorilor naturali ai mediului geografic menţionaţi la punctul respectiv;
(ii)în ceea ce priveşte o indicaţie geografică protejată, legătura dintre o calitate specifică, reputaţia sau o altă caracteristică a produsului şi originea geografică, menţionată la articolul 93 alineatul (1) litera (b) punctul (i);
j)alte cerinţe aplicabile, dacă sunt prevăzute de statele membre sau, dacă este cazul, de un grup de producători recunoscut, cu condiţia ca aceste cerinţe să fie obiective, nediscriminatorii şi compatibile cu dreptul Uniunii şi cu dreptul intern.
(2)Caietul de sarcini poate conţine practici durabile în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (UE) 2024/1143 al Parlamentului European şi al Consiliului (*1).
(*1)Regulamentul (UE) 2024/1143 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 aprilie 2024privind indicaţiile geografice pentru vin, băuturi spirtoase şi produse agricole, precum şi privind specialităţile tradiţionale garantate şi menţiunile facultative de calitate pentru produsele agricole, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1308/2013, (UE) 2019/787 şi (UE) 2019/1753 şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 (JO L, 2024/1143, 23.4.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1143/oj).
(3)În cazul în care vinul sau vinurile pot fi parţial dezalcoolizate, caietul de sarcini conţine, de asemenea, o descriere a vinului sau a vinurilor parţial dezalcoolizate, în conformitate cu alineatul (1) litera (d), mutatis mutandis, şi, dacă este cazul, a practicilor oenologice specifice utilizate pentru producerea vinului sau vinurilor parţial dezalcoolizate, precum şi restricţiile relevante privind producerea acestora.
Art. 95: Documentul unic
(1)Documentul unic cuprinde următoarele:
a)denumirea care urmează a fi protejată ca denumire de origine sau indicaţie geografică;
b)statul membru sau ţara terţă căreia îi aparţine aria delimitată;
c)tipul indicaţiei geografice;
d)o descriere a vinului sau a vinurilor:
e)categoriile de produse viticole;
f)producţia maximă la hectar;
g)indicarea soiului sau a soiurilor de struguri de vinificaţie din care este obţinut vinul sau din care sunt obţinute vinurile;
h)o definiţie concisă a ariei geografice delimitate;
i)o descriere a legăturii menţionate la articolul 93 alineatul (1) litera (a) punctul (i) sau la articolul 94 alineatul (1) litera (i);
j)dacă este cazul, practicile oenologice specifice utilizate pentru producerea vinului sau a vinurilor, precum şi restricţiile relevante pentru producerea acestora;
k)dacă este cazul, normele specifice privind ambalarea şi etichetarea, precum şi orice alte cerinţe esenţiale relevante.
(2)Dacă o cerere vizează diferite categorii de produse viticole, elementele care confirmă legătura menţionată la articolul 94 alineatul (1) litera (i) se demonstrează pentru fiecare categorie de produse viticole în cauză.
Art. 96:
[textul din Art. 96 din partea II, titlul II, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 13-mai-2024 de Art. 84, punctul 3. din titlul IV din Regulamentul 1143/11-apr-2024]
Art. 97:
[textul din Art. 97 din partea II, titlul II, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 13-mai-2024 de Art. 84, punctul 3. din titlul IV din Regulamentul 1143/11-apr-2024]
Art. 98:
[textul din Art. 98 din partea II, titlul II, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 13-mai-2024 de Art. 84, punctul 3. din titlul IV din Regulamentul 1143/11-apr-2024]
Art. 99:
[textul din Art. 99 din partea II, titlul II, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 13-mai-2024 de Art. 84, punctul 3. din titlul IV din Regulamentul 1143/11-apr-2024]
Art. 100: Omonimie
(1)
[textul din Art. 100, alin. (1) din partea II, titlul II, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 13-mai-2024 de Art. 84, punctul 4. din titlul IV din Regulamentul 1143/11-apr-2024]
(2)[textul din Art. 100, alin. (2) din partea II, titlul II, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 13-mai-2024 de Art. 84, punctul 4. din titlul IV din Regulamentul 1143/11-apr-2024]
(3)Atunci când denumirea unui soi de struguri de vinificaţie conţine sau constă într-o denumire de origine protejată sau o indicaţie geografică protejată, denumirea respectivă nu se utilizează la etichetarea produselor agricole.
Pentru a lua în considerare practicile de etichetare existente, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate prin care se stabilesc excepţii de la regula respectivă.
(4)Protecţia denumirilor de origine şi a indicaţiilor geografice ale produselor care intră sub incidenţa articolului 93 din prezentul regulament nu aduce atingere indicaţiilor geografice protejate care se aplică băuturilor spirtoase definite la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului (1).
(1)Regulamentul (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea şi protecţia indicaţiilor geografice ale băuturilor spirtoase (JO L 39, 13.2.2008, p. 16).
Art. 101:
[textul din Art. 101 din partea II, titlul II, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 13-mai-2024 de Art. 84, punctul 5. din titlul IV din Regulamentul 1143/11-apr-2024]
Art. 102:
[textul din Art. 102 din partea II, titlul II, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 13-mai-2024 de Art. 84, punctul 5. din titlul IV din Regulamentul 1143/11-apr-2024]
Art. 103: Protecţie
Denumirile de origine protejate şi indicaţiile geografice protejate menţionate în prezentul regulament sunt protejate în conformitate cu articolele 26-31, 35 şi 36 din Regulamentul (UE) 2024/1143.
Art. 104:
[textul din Art. 104 din partea II, titlul II, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 13-mai-2024 de Art. 84, punctul 6. din titlul IV din Regulamentul 1143/11-apr-2024]
Art. 105:
[textul din Art. 105 din partea II, titlul II, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 13-mai-2024 de Art. 84, punctul 7. din titlul IV din Regulamentul 1143/11-apr-2024]
Art. 106:
[textul din Art. 106 din partea II, titlul II, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 13-mai-2024 de Art. 84, punctul 7. din titlul IV din Regulamentul 1143/11-apr-2024]
Art. 106a: Etichetarea temporară şi prezentarea
După transmiterea către Comisie a unei cereri de protecţie a unei denumiri de origine sau a unei indicaţii geografice, producătorii pot indica în etichetarea şi prezentarea produsului că a fost depusă o cerere şi pot utiliza logourile şi indicaţiile naţionale, în conformitate cu dreptul Uniunii, în special cu Regulamentul (UE) nr. 1169/2011.
Simbolurile Uniunii care indică denumirea de origine protejată sau indicaţia geografică protejată şi indicaţiile Uniunii «denumire de origine protejată» sau «indicaţie geografică protejată» pot să figureze pe etichetă numai după publicarea deciziei de acordare a protecţiei în privinţa denumirii de origine sau a indicaţiei geografice respective.
Dacă o cerere este respinsă, eventualele produse viticole etichetate în conformitate cu primul paragraf pot fi comercializate până la epuizarea stocurilor.
Art. 107: Denumiri de vinuri protejate în prezent
(1)Denumirile de vinuri menţionate la articolele 51 şi 54 din Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului (3) şi la articolul 28 din Regulamentul (CE) nr. 753/2002 al Comisiei (4) sunt protejate în mod automat în temeiul prezentului regulament. Comisia le înscrie în registrul prevăzut la articolul 104 din prezentul regulament.
(3)Regulamentul (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind organizarea comună a pieţei în sectorul vinului (JO L 179, 14.7.1999, p. 1).
(4)Regulamentul (CE) nr. 753/2002 al Comisiei din 29 aprilie 2002 de stabilire a anumitor norme de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului în ceea ce priveşte descrierea, denumirea, prezentarea şi protejarea anumitor produse vitivinicole (JO L 118, 4.5.2002, p. 1).
(2)[textul din Art. 107, alin. (2) din partea II, titlul II, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 13-mai-2024 de Art. 84, punctul 8. din titlul IV din Regulamentul 1143/11-apr-2024]
(3)
[textul din Art. 107, alin. (3) din partea II, titlul II, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 13-mai-2024 de Art. 84, punctul 8. din titlul IV din Regulamentul 1143/11-apr-2024]
(4)
[textul din Art. 107, alin. (4) din partea II, titlul II, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 13-mai-2024 de Art. 84, punctul 8. din titlul IV din Regulamentul 1143/11-apr-2024]
Art. 108: Taxe
Statele membre pot solicita plata unor taxe pentru acoperirea cheltuielilor, inclusiv a celor ocazionate de examinarea cererilor de protecţie, a declaraţiilor de opoziţie, a cererilor de modificare şi a cererilor de anulare formulate în temeiul prezentei subsecţiuni.
Art. 109: Competenţe delegate
(1)Pentru a lua în considerare particularităţile producţiei în aria geografică delimitată, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate prin care se stabilesc:
a)criteriile suplimentare aplicabile delimitării ariei geografice şi
b)restricţiile şi derogările referitoare la producţia în aria geografică delimitată.
(2)Pentru a asigura calitatea şi trasabilitatea produselor, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate prin care se stabilesc condiţiile în care caietul de sarcini al produsului poate include cerinţe suplimentare.
(3)Pentru a garanta protecţia drepturilor sau a intereselor legitime ale producătorilor şi ale operatorilor, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate prin care se stabilesc:
a)tipul de solicitant care poate cere protecţia unei denumiri de origine sau a unei indicaţii geografice;
b)condiţiile care trebuie respectate în cazul unei cereri de protecţie a unei denumiri de origine sau a unei indicaţii geografice, examinarea de către Comisie, procedura de opoziţie şi procedurile referitoare la modificarea, anularea sau conversia denumirilor de origine protejate sau ale indicaţiilor geografice protejate;
c)condiţiile aplicabile cererilor transfrontaliere;
d)condiţiile aplicabile cererilor privind arii geografice dintr-o ţară terţă;
e)data de la care se aplică o protecţie sau o modificare a unei protecţii;
f)condiţiile referitoare la modificări ale caietelor de sarcini.
(4)Pentru a asigura un nivel adecvat de protecţie, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate privind restricţii referitoare la denumirea protejată.
(5)Pentru a se asigura că autorităţile competente şi operatorii economici nu sunt afectaţi în mod nejustificat prin aplicarea prezentei subsecţiuni în ceea ce priveşte denumirile vinurilor cărora li s-a acordat protecţie anterior datei de 1 august 2009 sau pentru care s-a solicitat protecţia anterior datei menţionate, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate care să stabilească norme tranzitorii referitoare la:
a)denumirile de vinuri recunoscute de statele membre ca denumiri de origine sau indicaţii geografice până la data de 1 august 2009 şi denumirile de vinuri pentru care s-a solicitat protecţia anterior datei menţionate;
b)vinurile introduse pe piaţă sau etichetate înainte de o anumită dată şi
c)modificarea caietelor de sarcini ale produselor.
Art. 110: Competenţe de executare
(1)Comisia poate să adopte acte de punere în aplicare prin care se stabilesc norme privind:
a)modelul caietului de sarcini;
b)definirea formatului şi a prezentării online a documentului unic menţionat la articolul 95;
c)eliminarea sau anonimizarea datelor cu caracter personal.
(2)Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 88 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2024/1143.
Art. 111:
[textul din Art. 111 din partea II, titlul II, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 07-dec-2021 de Art. 1, punctul 30. din Regulamentul 2117/02-dec-2021]
SUBSECŢIUNEA 3:Menţiuni tradiţionale
Art. 112: Definiţii
"Menţiune tradiţională" înseamnă o menţiune folosită în mod tradiţional în statele membre pentru produsele menţionate la articolul 92 alineatul (1) pentru a desemna:
a)faptul că produsul are o denumire de origine protejată sau o indicaţie geografică protejată în temeiul legislaţiei Uniunii sau în temeiul legislaţiei naţionale; sau
b)metoda de producţie sau de maturare, calitatea, culoarea, tipul locului de provenienţă sau un eveniment deosebit legat de istoria produsului cu denumire de origine protejată sau cu indicaţie geografică protejată.
Art. 113: Protecţie
(1)O menţiune tradiţională protejată poate fi utilizată numai în cazul unui produs care a fost produs în conformitate cu definiţia prevăzută la articolul 112.
Menţiunile tradiţionale sunt protejate împotriva utilizării ilicite.
(2)Menţiunile tradiţionale sunt protejate doar în limba şi pentru categoriile de produse vinicole menţionate în cerere împotriva:
a)oricărei utilizări abuzive, inclusiv atunci când denumirea protejată este însoţită de expresii precum "stil", "tip", "metodă", "produs la fel ca în", "imitaţie", "gust", "la fel ca" sau altele similare;
b)oricărei alte indicaţii false sau înşelătoare cu privire la natura, caracteristicile sau calităţile esenţiale ale produsului, care figurează pe partea interioară sau exterioară a ambalajului, în materialul publicitar sau în documentele aferente;
c)oricăror alte practici care pot induce în eroare consumatorii, în special pentru a crea impresia că vinul îndeplineşte condiţiile menţiunii tradiţionale protejate.
(3)Menţiunile tradiţionale nu pot deveni generice în cadrul Uniunii.
Art. 113a: Legătura cu denumirile de origine şi indicaţiile geografice
(1)Înregistrarea unei menţiuni tradiţionale a cărei utilizare ar contraveni articolului 26 din Regulamentul (UE) 2024/1143 este respinsă dacă cererea de înregistrare a menţiunii tradiţionale este depusă după data la care se depune la Comisie cererea de înregistrare a denumirii de origine sau a indicaţiei geografice.
(2)Prin intermediul unor acte de punere în aplicare, Comisia declară invalidă şi elimină din registrul menţionat la articolul 25 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/34 al Comisiei (*2) orice menţiuni tradiţionale înregistrate cu încălcarea alineatului (1) din prezentul articol.
(*2)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/34 al Comisiei din 17 octombrie 2018 de stabilire a normelor de aplicare atât a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, în ceea ce priveşte cererile de protecţie a denumirilor de origine, a indicaţiilor geografice şi a menţiunilor tradiţionale din sectorul vitivinicol, procedura de opoziţie, modificările caietelor de sarcini ale produselor, înregistrarea denumirilor protejate, anularea protecţiei şi utilizarea simbolurilor, cât şi a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, în ceea ce priveşte un sistem de controale adecvat (JO L 9, 11.1.2019, p. 46).
(3)Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 229 alineatul (2).
Art. 114: Competenţe delegate
(1)Pentru a asigura un nivel adecvat de protecţie, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate cu privire la limba şi ortografierea menţiunii tradiţionale care trebuie protejată.
(2)Pentru a garanta protecţia drepturilor şi a intereselor legitime ale producătorilor şi ale operatorilor, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate prin care se stabilesc:
a)tipul solicitanţilor care pot cere protecţia unei menţiuni tradiţionale;
b)condiţiile de validitate a unei cereri de recunoaştere a unei menţiuni tradiţionale;
c)motivele pentru care se pot prezenta obiecţii la o propunere de protecţie a unei menţiuni tradiţionale;
d)domeniul de aplicare a protecţiei, relaţia cu mărcile, menţiunile tradiţionale protejate, denumirile de origine protejate sau indicaţiile geografice protejate, omonimele sau anumite denumiri de soiuri de struguri de vinificaţie;
e)motivele anulării unei menţiuni tradiţionale;
f)data depunerii unei cereri sau a unei solicitări de opoziţie sau de anulare;
g)procedurile de urmat în ceea ce priveşte cererea de protecţie a unei menţiuni tradiţionale, inclusiv analizarea de către Comisie, procedurile de opoziţie şi procedurile de anulare şi modificare.
(3)Pentru a lua în considerare particularităţile schimburilor comerciale dintre Uniune şi anumite ţări terţe, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate prin care se stabilesc condiţiile în care se pot utiliza menţiuni tradiţionale pentru produse din ţări terţe, şi se prevăd derogări de la articolul 112 şi de la articolul 113 alineatul (2).
Art. 115: Competenţe de executare în conformitate cu procedura de examinare
(1)Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care se stabilesc măsurile necesare cu privire la procedura de examinare a cererilor de protecţie sau de aprobare a unei modificări a unei menţiuni tradiţionale, precum şi la procedura referitoare la cererile de opoziţie sau de anulare, în special în ceea ce priveşte:
a)modelele de documente şi forma de comunicare;
b)termenele;
c)detaliile cu privire la fapte, la probele şi documentele justificative care trebuie depuse în sprijinul cererii sau al solicitării;
d)normele detaliate privind punerea la dispoziţia publicului a menţiunilor tradiţionale.
(2)Comisia adoptă acte de punere în aplicare prin care se admite sau se respinge o cerere de protecţie a unei menţiuni tradiţionale sau o solicitare de modificare a unei menţiuni protejate ori de anulare a protecţiei unei menţiuni tradiţionale.
(3)Comisia adoptă acte de punere în aplicare prin care se dispune protecţia menţiunilor tradiţionale pentru care o cerere de protecţie a fost admisă, în special prin clasificarea lor conform articolului 112 şi prin publicarea unei definiţii şi/sau a condiţiilor de utilizare.
(4)Actele de punere în aplicare menţionate la alineatele (1), (2) şi (3) de la prezentul articol se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 229 alineatul (2).
Art. 116: Alte competenţe de executare
Atunci când o declaraţie de opoziţie este considerată inadmisibilă, Comisia adoptă un act de punere în aplicare prin care o respinge ca inadmisibilă. Respectivul act de punere în aplicare se adoptă fără a se aplica procedura menţionată la articolul 229 alineatul (2) sau (3).
Subsecţiunea 4:Controale menite să verifice conformitatea cu caietul de sarcini al denumirilor de origine şi al indicaţiilor geografice şi conformitatea cu definiţia şi condiţiile de utilizare ale menţiunilor tradiţionale, precum şi controlul respectării condiţiilor de utilizare a menţiunilor tradiţionale protejate
Art. 116a: Controale
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a împiedica utilizarea ilegală a menţiunilor tradiţionale protejate prevăzute în prezentul regulament.
(2)Statele membre desemnează autoritatea competentă responsabilă să verifice conformitatea cu caietele de sarcini în ceea ce priveşte denumirile de origine şi indicaţiile geografice şi conformitatea cu definiţia şi condiţiile de utilizare ale menţiunilor tradiţionale, precum şi să efectueze controlul respectării condiţiilor de utilizare a menţiunilor tradiţionale. În acest scop, se aplică articolul 4 alineatele (2) şi (4) şi articolul 5 alineatele (1), (4) şi (5) din Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European şi al Consiliului (*3)
(*3)Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2017privind controalele oficiale şi alte activităţi oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislaţiei privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecţie a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1069/2009, (CE) nr. 1107/2009, (UE) nr. 1151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 şi (UE) 2016/2031 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 şi (CE) nr. 1099/2009 ale Consiliului şi a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE şi 2008/120/CE ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 şi (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE şi 97/78/CE ale Consiliului şi a Deciziei 92/438/CEE a Consiliului (Regulamentul privind controalele oficiale) (JO L 95, 7.4.2017, p. 1).
(3)În cadrul Uniunii, autoritatea competentă menţionată la alineatul (2) din prezentul articol sau unul sau mai multe organisme delegate astfel cum sunt definite la articolul 3 punctul 5 din Regulamentul (UE) 2017/625 care acţionează în calitate de organism de certificare a produselor în conformitate cu criteriile prevăzute la titlul II capitolul III din regulamentul respectiv verifică anual conformitatea cu caietul de sarcini, atât pe parcursul producerii vinului, cât şi în timpul sau după condiţionarea acestuia, şi verifică conformitatea cu definiţia prevăzută la articolul 112 din prezentul regulament şi, după caz, condiţiile de utilizare a menţiunii tradiţionale, astfel cum sunt menţionate la articolul 115 alineatul (3) din prezentul regulament.
Fiecare operator care doreşte să participe la orice activitate care face obiectul caietului de sarcini al unui produs desemnat printr-o denumire de origine sau printr-o indicaţie geografică notifică acest lucru autorităţii competente sau organismelor delegate menţionate la primul paragraf. Statele membre întocmesc şi actualizează permanent o listă a operatorilor care desfăşoară activităţi supuse uneia sau mai multor obligaţii prevăzute în caietul de sarcini al unei denumiri de origine sau al unei indicaţii geografice înscrise în registrul Uniunii de indicaţii geografice care este originară de pe teritoriul lor.
(4)Comisia adoptă acte de punere în aplicare referitoare la:
a)comunicarea pe care statele membre trebuie să o transmită Comisiei;
b)normele care reglementează autoritatea responsabilă cu verificarea conformităţii cu caietul de sarcini în ceea ce priveşte denumirile de origine protejate şi indicaţiile geografice protejate, inclusiv în cazul în care aria geografică se află într-o ţară terţă, şi cu verificarea conformităţii cu definiţia prevăzută la articolul 112 şi, după caz, cu condiţiile de utilizare a menţiunilor tradiţionale;
c)acţiunile care trebuie puse în aplicare de statele membre pentru a preveni utilizarea ilegală a menţiunilor tradiţionale protejate;
d)controalele pentru verificarea conformităţii cu caietul de sarcini care trebuie efectuate de statele membre, inclusiv testările.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 229 alineatul (2).
Art. 117: Definiţii
În sensul prezentei secţiuni:
a)"etichetare" înseamnă menţiunile, indicaţiile, mărcile de fabrică sau comerciale, imaginile sau semnele care figurează pe orice ambalaj, document, anunţ, etichetă, inel sau manşetă, care însoţesc un anumit produs sau care se referă la acesta;
b)"prezentare" înseamnă toate informaţiile transmise consumatorilor prin modalitatea de ambalare a produsului vizat, inclusiv prin forma şi tipul sticlelor.
Art. 118: Condiţii de aplicare a normelor orizontale
În absenţa unor dispoziţii contrare în prezentul regulament, în Directiva 89/396/CEE a Consiliului (1), Directiva 2000/13/CE, Directiva 2007/45/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (2), Directiva 2008/95/CE şi în Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 se aplică etichetării şi prezentării.
(1)Directiva 89/396/CEE a Consiliului din 14 iunie 1989 privind indicarea sau marcarea care permite identificarea lotului din care face parte un produs alimentar (JO L 186, 30.6.1989, p. 21).
(2)Directiva 2007/45/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a normelor privind cantităţile nominale ale produselor preambalate, de abrogare a Directivelor 75/106/CEE şi 80/232/CEE ale Consiliului, şi de modificare a Directivei 76/211/CEE a Consiliului (JO L 247, 21.9.2007, p. 17).
Etichetele produselor menţionate în anexa VII partea II punctele 1-11, 13, 15 şi 16 nu pot fi completate cu alte indicaţii decât cele prevăzute în prezentul regulament, cu excepţia cazului în care aceste indicaţii îndeplinesc cerinţele prevăzute de Directiva 2000/13/CE sau de Regulamentul (UE) nr. 1169/2011.
Art. 119: Indicaţii obligatorii
(1)Etichetarea şi prezentarea produselor menţionate în anexa VII partea II punctele 1-11, 13, 15 şi 16 comercializate în Uniune sau destinate exportului conţin următoarele indicaţii obligatorii:
a)denumirea categoriei de produse viticole în conformitate cu anexa VII partea II. Pentru categoriile de produse viticole definite în anexa VII partea II punctele 1 şi 4-9, atunci când aceste produse au fost supuse unui tratament de dezalcoolizare în conformitate cu anexa VIII partea I secţiunea E, denumirea categoriei este însoţită de:
(i)termenul «dezalcoolizat», în cazul în care titrul alcoolic volumic dobândit al produsului este de maximum 0,5 %; sau
(ii)termenul «parţial dezalcoolizat», în cazul în care titrul alcoolic volumic dobândit al produsului este de peste 0,5% şi este sub minimul titrului alcoolic volumic dobândit al categoriei înainte de dezalcoolizare.
b)pentru vinurile cu denumire de origine protejată sau cu indicaţie geografică protejată:
(i)menţiunea "denumire de origine protejată" sau "indicaţie geografică protejată" şi
(ii)denumirea de origine protejată sau indicaţia geografică protejată;
c)titrul alcoolic volumic dobândit;
d)indicarea provenienţei;
e)indicarea îmbuteliatorului sau, în cazul vinului spumant, al vinului spumos, al vinului spumant de calitate sau al vinului spumant de calitate de tip aromat, numele producătorului sau al vânzătorului;
f)indicarea importatorului, în cazul vinurilor importate şi
g)în cazul vinului spumant, al vinului spumos, al vinului spumant de calitate sau al vinului spumant de calitate de tip aromat, indicarea conţinutului de zahăr.
h)declaraţia nutriţională, în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (l) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011;
i)lista ingredientelor, în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011;
j)în cazul produselor viticole care au fost supuse unui tratament de dezalcoolizare în conformitate cu anexa VIII partea I secţiunea E şi cu un titru alcoolic volumic dobândit mai mic de 10 %, data durabilităţii minimale în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011.
(2)Prin derogare de la alineatul (1) litera (a), în cazul altor produse viticole decât cele care au fost supuse unui tratament de dezalcoolizare în conformitate cu anexa VIII partea I secţiunea E, trimiterea la categoria de produse viticole poate fi omisă pentru vinurile ale căror etichete conţin o denumire de origine protejată sau o indicaţie geografică protejată.
(3)Prin derogare de la alineatul (1) litera (b), referirea la menţiunile "denumire de origine protejată" sau "indicaţie geografică protejată" poate fi omisă în următoarele cazuri:
a)atunci când o menţiune tradiţională în conformitate cu articolul 112 litera (a) figurează pe etichetă în conformitate cu caietul de sarcini menţionat la articolul 94 alineatul (2);
b)în cazuri excepţionale şi justificate corespunzător care urmează să fie stabilite de Comisie prin intermediul unor acte delegate adoptate în conformitate cu articolul 227 pentru a asigura conformitatea cu practicile de etichetare existente.
(4)Prin derogare de la alineatul (1) litera (h), declaraţia nutriţională de pe ambalaj sau de pe eticheta aplicată pe acesta poate fi limitată la valoarea energetică, care poate fi exprimată prin utilizarea simbolului «E» pentru energie. În aceste cazuri, declaraţia nutriţională integrală este furnizată prin mijloace electronice identificate pe ambalaj sau pe eticheta aplicată pe acesta. Respectiva declaraţie nutriţională nu se afişează împreună cu alte informaţii destinate vânzării sau comercializării şi nu se colectează sau monitorizează datele utilizatorului.
(5)Prin derogare de la alineatul (1) litera (i), lista ingredientelor poate fi furnizată prin mijloace electronice identificate pe ambalaj sau pe eticheta aplicată pe acesta. În aceste cazuri, se aplică următoarele cerinţe:
a)nu se colectează sau monitorizează datele utilizatorului;
b)lista ingredientelor nu este afişată împreună cu alte informaţii destinate unor scopuri comerciale sau de marketing; şi
c)informaţiile menţionate la articolul 9 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 figurează direct pe ambalaj sau pe eticheta aplicată pe acesta.
Informaţiile menţionate la primul paragraf litera (c) de la prezentul alineat cuprind cuvântul «conţine» urmat de numele substanţei sau al produsului, astfel cum sunt enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1169/2011.
Art. 120: Indicaţii facultative
(1)Etichetarea şi prezentarea produselor menţionate în anexa VII partea II punctele 1-11, 13, 15 şi 16 pot conţine în special următoarele indicaţii facultative:
a)anul de recoltă;
b)denumirea unuia sau a mai multor soiuri de struguri de vinificaţie;
c)în cazul altor vinuri decât cele menţionate la articolul 119 alineatul (1) litera (g), menţiuni indicând conţinutul de zahăr;
d)în cazul vinurilor cu denumire de origine protejată sau cu indicaţie geografică protejată, menţiunile tradiţionale în conformitate cu articolul 112 litera (b);
e)simbolul Uniunii care indică denumirea de origine protejată sau indicaţia geografică protejată;
f)menţiuni referitoare la anumite metode de producţie;
g)în cazul vinurilor cu denumire de origine protejată sau cu indicaţie geografică protejată, numele altei unităţi geografice care este mai restrânsă sau mai extinsă decât zona care determină denumirea de origine sau indicaţia geografică.
h)abrevierea «DOP» sau «IGP», corespunzând indicaţiei «denumire de origine protejată» sau «indicaţie geografică protejată».
(2)Fără a aduce atingere articolului 100 alineatul (3), în ceea ce priveşte utilizarea indicaţiilor menţionate la alineatul (1) literele (a) şi (b) de la prezentul articol pentru vinurile fără denumire de origine protejată sau indicaţie geografică protejată:
a)statele membre adoptă acte cu putere de lege şi acte administrative pentru a asigura procedurile de certificare, aprobare şi verificare în vederea garantării veridicităţii informaţiilor respective;
b)statele membre pot întocmi, pe baza unor criterii nediscriminatorii şi obiective şi fără a afecta concurenţa loială, să întocmească, pentru vinul produs din soiuri de struguri de vinificaţie de pe propriul teritoriu, liste de soiuri de struguri de vinificaţie excluse, în special în cazul în care:
(i)există riscul creării unei confuzii în rândul consumatorilor cu privire la adevărata origine a vinului, din cauza faptului că soiul de struguri de vinificaţie formează o parte integrantă a unei denumiri de origine protejate sau a unei indicaţii geografice protejate existente;
(ii)controalele nu ar fi rentabile, din cauza faptului că respectivul soi de struguri de vinificaţie reprezintă o parte foarte redusă din suprafaţa plantaţiilor viticole a statului membru în cauză;
c)amestecurile de vinuri din state membre diferite nu conduc la o etichetare a soiului de struguri de vinificaţie decât dacă statele membre vizate convin altfel şi asigură fezabilitatea procedurilor de certificare, aprobare şi verificare relevante.
Art. 121: Limbile
(1)Atunci când sunt exprimate în cuvinte, indicaţiile obligatorii şi facultative menţionate la articolele 119 şi 120 figurează în una sau mai multe limbi oficiale ale Uniunii.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), numele unei denumiri de origine protejate sau al unei indicaţii geografice protejate ori al unei menţiuni tradiţionale în sensul articolului 112 litera (b) figurează pe etichetă în limba sau limbile pentru care se aplică protecţia. În cazul unei denumiri de origine protejate sau al unei indicaţii geografice protejate ori al unei denumiri naţionale specifice care nu utilizează alfabetul latin, numele poate figura, de asemenea, în una sau mai multe limbi oficiale ale Uniunii.
Art. 122: Competenţe delegate
(1)Pentru a lua în considerare particularităţile sectorului vitivinicol, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate prin care se stabilesc norme şi restricţii cu privire la:
a)prezentarea şi utilizarea altor indicaţii de etichetare decât cele prevăzute în prezenta secţiune;
b)indicaţii obligatorii privind:
(i)termenii care trebuie utilizaţi pentru formularea indicaţiilor obligatorii şi condiţiile de utilizare a acestora;
[textul din Art. 122, alin. (1), litera B. din partea II, titlul II, capitolul I, sectiunea 3 a fost abrogat la 07-dec-2021 de Art. 1, punctul 33., alin. (A) din Regulamentul 2117/02-dec-2021]
(iii)dispoziţiile care permit statelor membre producătoare să stabilească reguli suplimentare în privinţa indicaţiilor obligatorii;
(iv)dispoziţiile care permit şi alte derogări decât cele menţionate la articolul 119 alineatul (2) în ceea ce priveşte omiterea trimiterii la categoria de produse viticole; şi
(v)dispoziţiile privind utilizarea limbilor;
(vi)normele referitoare la indicarea şi denumirea ingredientelor pentru aplicarea articolului 119 alineatul (1) litera (i).
c)indicaţii facultative privind:
(i)termenii care trebuie utilizaţi pentru a formula indicaţiile facultative şi condiţiile de utilizare a acestora;
(ii)dispoziţiile care permit statelor membre producătoare să stabilească reguli suplimentare în privinţa indicaţiilor opţionale;
(iii)termenii care fac referire la o exploataţie şi condiţiile de utilizare a acestora.
d)prezentarea privind:
(i)condiţiile de utilizare a anumitor forme de sticle şi a sistemelor de închidere, precum şi o listă a anumitor forme specifice de sticle;
(ii)condiţiile de utilizare a sticlelor şi a dispozitivelor de închidere tip "vin spumant";
(iii)dispoziţiile care permit statelor membre producătoare să stabilească reguli suplimentare în privinţa prezentării;
(iv)dispoziţiile privind utilizarea limbilor.
(2)Pentru a asigura protecţia intereselor legitime ale operatorilor, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate prin care se stabilesc norme cu privire la etichetarea şi prezentarea temporare ale vinurilor care beneficiază de o denumire de origine sau de o indicaţie geografică, dacă denumirea de origine sau indicaţia geografică respectivă îndeplineşte cerinţele necesare.
(3)Pentru a se asigura că operatorii economici nu sunt prejudiciaţi, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate prin care se stabilesc dispoziţii tranzitorii cu privire la vinul introdus pe piaţă şi etichetat în conformitate cu normele relevante aplicabile anterior datei de 1 august 2009.
(4)Pentru a lua în considerare particularităţile schimburilor comerciale dintre Uniune şi anumite ţări terţe, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate prin care se stabilesc derogări de la prezenta secţiune în ceea ce priveşte produsele care urmează să fie exportate în conformitate cu cerinţele dreptului din ţara terţă vizată.
Art. 123: Competenţe de executare în conformitate cu procedura de examinare
Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care se stabilesc măsurile necesare referitoare la procedurile şi la criteriile tehnice aplicabile prezentei secţiuni, inclusiv măsurile necesare procedurilor de certificare, aprobare şi verificare aplicabile vinurilor fără denumire de origine protejată sau indicaţie geografică protejată. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 229 alineatul (2).
SUBSECŢIUNEA 0:
Art. 124:
[textul din Art. 124 din partea II, titlul II, capitolul II, sectiunea 1, subsectiunea 0 a fost abrogat la 07-dec-2021 de Art. 1, punctul 34., alin. (A) din Regulamentul 2117/02-dec-2021]
Art. 125: Acorduri în sectorul zahărului
(1)Condiţiile de achiziţie a sfeclei şi a trestiei de zahăr, inclusiv contractele de livrare anterioare însămânţărilor, sunt reglementate de acorduri intraprofesionale scrise încheiate, pe de o parte, între producătorii de sfeclă de zahăr şi de trestie de zahăr din Uniune sau, în numele acestora, între organizaţiile din care aceştia fac parte şi, pe de altă parte, întreprinderile producătoare de zahăr din Uniune sau, în numele acestora, organizaţiile din care acestea fac parte.
(2)Acordurile intraprofesionale, astfel cum sunt descrise în anexa II partea II secţiunea A punctul 6, sunt notificate de către întreprinderile producătoare de zahăr autorităţilor competente ale statului membru în care produc zahăr.
(3)Acordurile intraprofesionale respectă condiţiile de achiziţionare prevăzute în anexa X.
(4)Pentru a lua în considerare caracteristicile specifice sectorului zahărului şi de evoluţiile sectorului în perioada următoare desfiinţării cotelor de producţie, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate cu privire la:
a)actualizarea condiţiilor menţionate în anexa II partea II secţiunea A;
b)actualizarea condiţiilor de achiziţionare a sfeclei de zahăr prevăzute în anexa X;
c)stabilirea unor noi norme de determinare a greutăţii brute, a tarei şi a conţinutului de zahăr al sfeclei de zahăr livrat unei întreprinderi, precum şi de norme privind pulpa de sfeclă de zahăr.
(5)Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care se stabilesc măsurile necesare pentru aplicarea prezentului articol, inclusiv în ceea ce priveşte respectarea procedurilor, notificările şi asistenţa administrativă în cazul acordurilor interprofesionale care vizează mai multe state membre. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 229 alineatul (2).
Art. 126: Notificări de preţuri pe piaţa zahărului
Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care se stabileşte un sistem de raportare a preţurilor practicate pe piaţa zahărului, inclusiv acorduri privind publicarea nivelurilor de preţuri pe această piaţă. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 229 alineatul (2).
Sistemul menţionat la primul paragraf funcţionează în baza informaţiilor comunicate de întreprinderile producătoare de zahăr alb sau de alţi operatori participanţi la comerţul cu zahăr. Informaţiile respective sunt confidenţiale.
Comisia se asigură că nu sunt făcute publice preţurile specifice sau denumirile unor operatori economici individuali.
SUBSECŢIUNEA 2:
[textul din partea II, titlul II, capitolul II, sectiunea 1, subsectiunea 2 a fost abrogat la 07-dec-2021 de Art. 1, punctul 34., alin. (D) din Regulamentul 2117/02-dec-2021]
SUBSECŢIUNEA 3:
[textul din partea II, titlul II, capitolul II, sectiunea 1, subsectiunea 3 a fost abrogat la 07-dec-2021 de Art. 1, punctul 34., alin. (D) din Regulamentul 2117/02-dec-2021]
Art. 145: Registrul plantaţiilor viticole şi inventarul privind potenţialul de producţie
(1)Statele membre ţin un registru al plantaţiilor viticole care conţine informaţii actualizate privind potenţialul de producţie. Începând cu 1 ianuarie 2016, această obligaţie se aplică doar dacă statele membre pun în aplicare sistemul de autorizaţii pentru plantările de viţă-de-vie prevăzute la Titlul I Capitolul III sau un program naţional de sprijin.
(2)Până la data de 31 decembrie 2015, statelor membre a căror suprafaţă totală cultivată cu viţă-de-vie care produce soiuri de struguri de vinificaţie clasificate conform articolului 81 alineatul (2) este mai mică de 500 de hectare nu le revine obligaţia menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol.
(3)Statele membre care prevăd măsura de restructurare şi reconversie a plantaţiilor viticole în cadrul planurilor lor strategice PAC, în conformitate cu articolul 58 alineatul (1) primul paragraf litera (a) din Regulamentul (UE) 2021/2115, transmit Comisiei, pe baza registrului plantaţiilor viticole, până la data de 1 martie a fiecărui an, un inventar actualizat al potenţialului lor de producţie. Începând cu 1 ianuarie 2016, detaliile privind comunicările adresate Comisiei pe tema zonelor viticole se stabilesc de către Comisie prin intermediul unor acte de punere în aplicare. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 229 alineatul (2).
(4)Pentru a facilita monitorizarea şi controlul potenţialului de producţie de către statele membre, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate prin care se stabilesc normele referitoare la conţinutul registrului plantaţiilor viticole şi exonerările de la respectivele norme.
Art. 146: Autorităţile naţionale competente în sectorul vitivinicol
(1)Fără a aduce atingere altor dispoziţii ale prezentului regulament în ceea ce priveşte stabilirea autorităţilor naţionale competente, statele membre desemnează una sau mai multe autorităţi responsabile cu controlarea respectării normelor Uniunii în sectorul vitivinicol. Statele membre desemnează, în special, laboratoarele autorizate să efectueze analize oficiale în sectorul vitivinicol. Laboratoarele desemnate îndeplinesc criteriile generale de funcţionare a laboratoarelor de testare stabilite în ISO/IEC 17025.
(2)Statele membre transmit Comisiei denumirile şi adresele autorităţilor şi ale laboratoarelor menţionate la alineatul (1). Comisia publică aceste informaţii şi le actualizează periodic.
Art. 147: Documentele însoţitoare şi registrul
(1)Produsele din sectorul vitivinicol circulă în interiorul Uniunii însoţite de un document autorizat oficial.
(2)Persoanele fizice sau juridice ori grupurile de persoane care deţin produse cărora li se aplică reglementările din sectorul vitivinicol, pentru exercitarea profesiei lor, în special producătorii, îmbuteliatorii, procesatorii şi comercianţii au obligaţia să ţină registre cu intrările şi ieşirile acestor produse.
(3)Pentru a facilita transportul de produse vitivinicole şi controlul acestora de către statele membre, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate prin care se stabilesc:
a)normele privind documentul de însoţire şi utilizarea acestuia;
b)condiţiile în care trebuie să se considere că un document de însoţire certifică denumiri de origine sau indicaţii geografice protejate;
c)obligaţia de a ţine un registru şi utilizarea acestuia;
d)entitatea care are obligaţia de a ţine un registru şi exonerările de la această obligaţie;
e)operaţiunile care trebuie incluse în registru.
(4)Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care se stabilesc:
a)norme referitoare la constituirea registrelor, la produsele care trebuie înscrise în acesta, la termenele pentru înscrierea în registru şi pentru închiderea acestuia;
b)măsuri care să impună statelor membre să fixeze procentajul maxim acceptabil de pierderi;
c)dispoziţii generale şi tranzitorii privind ţinerea registrelor;
d)norme care stabilesc durata de păstrare a documentelor de însoţire şi a registrelor.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 229 alineatul (2).
Art. 147a: Întârzieri în efectuarea plăţilor pentru vânzarea de vinuri vrac
Prin derogare de la articolul 3 alineatul (1) din Directiva (UE) 2019/633, statele membre pot, la cererea unei organizaţii interprofesionale recunoscute în temeiul articolului 157 din prezentul regulament care îşi desfăşoară activitatea în sectorul vitivinicol, să prevadă că interdicţia menţionată la articolul 3 alineatul (1) primul paragraf litera (a) din Directiva (UE) 2019/633 nu se aplică plăţilor efectuate în temeiul acordurilor de furnizare între producători sau revânzători de vinuri şi cumpărătorii lor direcţi pentru tranzacţiile de vânzare privind vinuri vrac, cu următoarele condiţii:
(a)în contractele standard să fie prevăzute condiţii specifice care permit efectuarea de plăţi după 60 de zile pentru tranzacţiile de vânzare privind vinuri vrac cărora statul membru le-a conferit, înainte de 30 octombrie 2021, caracter obligatoriu în temeiul articolului 164 din prezentul regulament, iar această extindere a aplicării contractelor standard să fie reînnoită de statul membru cu începere de la data respectivă fără nicio modificare semnificativă a condiţiilor de plată care ar fi în dezavantajul furnizorilor de vinuri vrac; şi
(b)acordurile de furnizare dintre furnizorii de vinuri vrac şi cumpărătorii lor direcţi să fie multianuale sau să devină multianuale.
Art. 148: Relaţiile contractuale din sectorul laptelui şi al produselor lactate
(1)Dacă un stat membru decide că orice livrare de lapte crud pe teritoriul său a unui fermier către un procesator de lapte crud trebuie să facă obiectul unui contract scris între părţi şi/sau decide că primii cumpărători trebuie să facă o ofertă scrisă pentru un contract de livrare a laptelui crud de către fermieri, un astfel de contract şi/sau o astfel de ofertă de contract îndeplineşte condiţiile stabilite la alineatul (2).
În cazul în care un stat membru decide că livrarea laptelui crud de către fermieri unui procesator de lapte crud trebuie să facă obiectul unui contract scris între părţi, statul respectiv decide, de asemenea, care etapă sau etape ale livrării laptelui crud trebuie să facă obiectul unui astfel de contract în cazul în care aceasta se face prin intermediul unuia sau mai multor colectori.
În sensul prezentului articol, "colector" înseamnă o întreprindere care transportă lapte crud de la un fermier sau de la alt colector la un procesator de lapte crud sau un alt colector, caz în care proprietatea laptelui crud este transferată de fiecare dată.
(11)Dacă statele membre nu se folosesc de posibilităţile prevăzute la prezentul articol alineatul (1), un producător, o organizaţie de producători sau o asociaţie a organizaţiilor de producători poate solicita ca orice livrare de lapte crud către o întreprindere de prelucrare a laptelui crud să facă obiectul unui contract scris între părţi şi/sau să facă obiectul unei oferte scrise pentru un contract din partea primilor cumpărători, în condiţiile prevăzute la prezentul articol alineatul (4) primul paragraf.
Dacă primul cumpărător este o microîntreprindere sau o întreprindere mică sau mijlocie în sensul Recomandării 2003/361/CE, contractul şi/sau oferta de contract nu este obligatoriu(e), fără a aduce atingere posibilităţii pe care o au părţile de a utiliza un contract standard redactat de o organizaţie interprofesională.
(2)Contractul şi/sau oferta de contract menţionat(ă) la alineatele (1) şi (1a):
a)se întocmeşte anterior livrării;
b)se întocmeşte în scris; şi
c)cuprinde, îndeosebi, următoarele elemente:
(i)preţul datorat pentru livrare, care:
- este fix şi este indicat în contract; şi/sau
- este calculat prin combinarea mai multor factori stabiliţi în contract, care pot include indicatori obiectivi, indici şi metode de calcul al preţului final care sunt uşor de accesat şi de înţeles şi care reflectă schimbările condiţiilor de piaţă, volumul livrat şi calitatea sau compoziţia laptelui crud livrat; indicatorii respectivi se pot baza pe preţurile, producţia şi costurile de piaţă relevante; în acest scop, statele membre pot stabili indicatori, în conformitate cu criterii obiective, pe baza unor studii privind producţia şi lanţul de aprovizionare cu alimente; părţile contractante au posibilitatea de a face trimitere la aceşti indicatori sau la orice alţi indicatori pe care îi consideră relevanţi,
[textul din Art. 148, alin. (2), litera C. din partea II, titlul II, capitolul II, sectiunea 3 a fost abrogat la 07-dec-2021 de Art. 1, punctul 37. din Regulamentul 2117/02-dec-2021]
[textul din Art. 148, alin. (2), litera C. din partea II, titlul II, capitolul II, sectiunea 3 a fost abrogat la 07-dec-2021 de Art. 1, punctul 37. din Regulamentul 2117/02-dec-2021]
(ii)volumul de lapte crud care poate şi/sau trebuie să fie livrat precum şi calendarul livrărilor respective;
(iii)durata contractului, care poate fi încheiat pe o durată determinată sau nedeterminată cu clauze de reziliere;
(iv)detaliile privind termenele şi modalităţile de plată;
(v)modalităţile de ridicare sau de livrare a laptelui crud; şi
(vi)dispoziţiile aplicabile în caz de forţă majoră.
(3)Prin derogare de la alineatele (1) şi (1a), nu este necesar(ă) un contract şi/sau o ofertă de contract atunci când laptele crud este livrat de un membru al unei cooperative chiar cooperativei al cărei membru este, dacă statutul cooperativei respective sau normele şi deciziile prevăzute în acest statut sau întemeiate pe acesta conţin dispoziţii având efecte similare dispoziţiilor prevăzute la alineatul (2) literele (a), (b) şi (c).
(4)Toate elementele contractelor de livrare a laptelui crud încheiate de către fermieri, colectori sau procesatori de lapte crud, inclusiv elementele menţionate la alineatul (2) litera (c) se negociază în mod liber de către părţi.
În pofida primului paragraf, se aplică una sau mai multe dintre situaţiile de mai jos:
a)în cazul în care decide că încheierea unui contract scris pentru livrarea de lapte crud este obligatorie, în conformitate cu alineatul (1), un stat membru poate stabili:
(i)o obligaţie pentru părţi de a conveni asupra unei relaţii între o anumită cantitate livrată şi preţul datorat pentru respectiva livrare;
(ii)o durată minimă aplicabilă doar în cazul contractelor scrise între un fermier şi primul cumpărător al laptelui crud; această durată minimă este de cel puţin şase luni şi nu aduce atingere funcţionării corespunzătoare a pieţei interne;
b)în cazul în care statul membru decide că primul cumpărător al laptelui crud trebuie să facă o ofertă scrisă pentru un contract fermierului în conformitate cu alineatul (1), acesta poate prevedea că oferta trebuie să includă o durată minimă a contractului stabilită în dreptul intern în acest sens; această durată minimă este de cel puţin şase luni şi nu aduce atingere funcţionării corespunzătoare a pieţei interne.
Al doilea paragraf nu aduce atingere dreptului fermierului de a refuza o astfel de durată minimă, cu condiţia ca refuzul să fie exprimat în scris. În acest caz, părţile sunt libere să negocieze toate elementele contratului, inclusiv elementele menţionate la alineatul (2) litera (c).
(5)Statele membre care recurge la posibilităţile menţionate la prezentul articol notifică Comisia cu privire la modul de aplicare a acestora.
(6)Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care se stabilesc măsurile necesare aplicării uniforme a alineatului (2) literele (a) şi (b) şi a alineatului (3) din prezentul articol, precum şi măsuri referitoare la notificările statelor membre în conformitate cu prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 229 alineatul (2).
Art. 149: Negocieri contractuale în sectorul laptelui şi al produselor lactate
(1)O organizaţie de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate recunoscută în temeiul articolului 161 alineatul (1) poate negocia, în numele membrilor săi fermieri, pentru o parte a producţiei lor colective sau pentru totalitatea acesteia, contractele de livrare a laptelui crud de la un fermier la un procesator sau la un colector în sensul articolului 148 alineatul (1) al treilea paragraf.
(2)Negocierile pot fi purtate de către o organizaţie de producători:
a)fie că este vorba sau nu de un transfer de proprietate a laptelui crud de la fermieri către organizaţia de producători;
b)fie că preţul negociat este sau nu identic pentru producţia colectivă a tuturor fermierilor membri ai organizaţiei sau numai pentru unii dintre ei;
c)cu condiţia ca, pentru organizaţia de producători respectivă toate condiţiile următoare să fie îndeplinite:
(i)volumul total de lapte crud care face obiectul negocierilor respective să nu depăşească 4 % din producţia totală a Uniunii;
(ii)volumul de lapte crud care face obiectul negocierilor respective şi care este livrat într-un anumit stat membru să nu depăşească 33 % din producţia naţională totală a statului membru respectiv; şi
(iii)volumul de lapte crud care face obiectul negocierilor respective şi care este livrat într-un anumit stat membru să nu depăşească 33 % din producţia naţională totală a statului membru respectiv;
d)cu condiţia ca fermierii în cauză să nu fie membri ai niciunei alte organizaţii de producători care negociază, de asemenea, astfel de contracte în numele lor; cu toate acestea, statele membre pot oferi o derogare de la această condiţie în cazuri justificate în mod corespunzător atunci când fermierii deţin două unităţi de producţie separate amplasate în arii geografice diferite;
e)cu condiţia ca laptele crud să nu facă obiectul unei obligaţii de livrare ce decurge din calitatea de membru al unei cooperative a fermierului în conformitate cu condiţiile stabilite în statutele cooperativei sau normele şi deciziile prevăzute în acestea sau care decurg din acestea; şi
f)cu condiţia ca organizaţia de producători să notifice autorităţile competente ale statului membru sau ale statelor membre în care îşi desfăşoară activitatea cu privire la volumul de lapte crud care face obiectul negocierilor.
(3)Prin derogare de la condiţiile prevăzute la alineatul (2) litera (c) punctele (ii) şi (iii), o organizaţie de producători poate negocia în temeiul alineatului (1), cu condiţia ca volumul total de lapte crud care face obiectul negocierilor respective pentru organizaţia de producători respectivă şi care este produs sau livrat într-un stat membru care are o producţie anuală totală de lapte crud mai mică de 500 000 de tone să nu depăşească 45 % din producţia totală naţională a statului membru respectiv.
(4)În sensul prezentului articol, trimiterile la organizaţiile de producători includ asociaţiile unor astfel de organizaţii de producători.
(5)În scopul aplicării alineatului (2) litera (c) şi a alineatului (3), Comisia publică, prin mijloacele pe care le consideră adecvate şi pe baza celor mai recente informaţii disponibile, cantităţile corespunzătoare producţiei de lapte crud din Uniune şi din statele membre.
(6)Prin derogare de la alineatul (2) litera (c) şi de la alineatul (3), chiar dacă plafoanele stabilite nu au fost depăşite, autoritatea din domeniul concurenţei vizată la al doilea paragraf de la prezentul alineat poate decide într-un caz individual că ar trebui să reiniţieze sau să nu autorizeze o anumită negociere de către organizaţia de producători, în cazul în care consideră acest lucru necesar pentru a evita excluderea concurenţei sau pentru a evita prejudicierea gravă a IMM-urilor prelucrătoare de lapte crud de pe teritoriul său.
În cazul negocierilor referitoare la mai multe state membre, decizia menţionată la primul paragraf se adoptă de către Comisie, fără a se aplica procedura menţionată la articolul 229 alineatul (2) sau (3). În alte cazuri, respectiva decizie se adoptă de către autoritatea naţională din domeniul concurenţei a statului membru a cărui producţie face obiectul negocierilor.
Deciziile menţionate la prezentul alineat nu se aplică anterior datei notificării lor către întreprinderile în cauză.
(7)În sensul prezentului articol:
a)o "autoritate naţională în domeniul concurenţei" înseamnă autoritatea menţionată la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului (1);
(1)Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din tratat (JO L 1, 4.1.2003, p. 1).
b)o "IMM" înseamnă o microîntreprindere, o întreprindere mică sau mijlocie în sensul Recomandării 2003/361/CE.
(8)Statele membre în care se desfăşoară negocieri în conformitate cu prezentul articol notifică Comisia cu privire la aplicarea alineatului (2) litera (f) şi a alineatului (6).
Art. 150:
[textul din Art. 150 din partea II, titlul II, capitolul II, sectiunea 3 a fost abrogat la 07-dec-2021 de Art. 1, punctul 39. din Regulamentul 2117/02-dec-2021]
Art. 151: Declaraţii obligatorii în sectorul laptelui şi al produselor lactate
Primii cumpărători de lapte crud declară autorităţii naţionale competente cantitatea de lapte crud care le-a fost livrată în cursul fiecărei luni şi preţul mediu plătit. Se face distincţia între laptele provenit din agricultura ecologică şi cel provenit din agricultura neecologică.
În sensul prezentului articol şi al articolului 148, un „prim cumpărător” înseamnă o întreprindere sau grup care cumpără lapte de la producători pentru:
a)a-l supune uneia sau mai multor operaţiuni de colectare, ambalare, depozitare, răcire sau transformare, inclusiv în temeiul unui contract;
b)a-l vinde uneia sau mai multor întreprinderi care tratează sau prelucrează laptele sau alte produse lactate.
Statele membre notifică imediat Comisiei cantităţile de lapte crud şi preţurile medii menţionate la primul paragraf.
Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care se stabilesc norme privind conţinutul, formatul şi periodicitatea unor astfel de declaraţii şi măsuri referitoare la notificările statelor membre în conformitate cu prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 229 alineatul (2).
Art. 152: Organizaţii de producători
(1)Statele membre pot recunoaşte, la cerere, organizaţiile de producători care:
a)sunt alcătuite şi controlate, în conformitate cu articolul 153 alineatul (2) litera (c), de producătorii dintr-un sector specific menţionat la articolul 1 alineatul (2);
b)sunt constituite la iniţiativa producătorilor şi desfăşoară cel puţin una dintre următoarele activităţi:
(i)procesare comună;
(ii)distribuţie comună, inclusiv prin platforme de vânzare comune sau transport comun;
(iii)ambalare, etichetare sau promovare comună;
(iv)organizare comună a controlului calităţii;
(v)utilizare comună a echipamentului sau a instalaţiilor de depozitare;
(vi)gestionare comună a deşeurilor direct legate de producţie;
(vii)achiziţii publice comune de factori de producţie;
(viii)orice alte activităţi comune ale serviciilor care vizează unul din obiectivele menţionate la prezentul alineat litera (c);
c)urmăresc un scop specific care poate include cel puţin unul dintre următoarele obiective:
(i)asigurarea programării şi a adaptării producţiei la cerere, în special în privinţa calităţii şi a cantităţii;
(ii)concentrarea ofertei şi introducerea pe piaţă a produselor obţinute de membrii lor, inclusiv prin comercializare directă;
(iii)optimizarea costurilor de producţie şi a randamentului investiţiilor ca reacţie la standardele de mediu şi la cele privind bunăstarea animalelor, precum şi stabilizarea preţurilor de producţie;
(iv)realizarea de studii şi elaborarea de iniţiative privind metodele de producţie durabile, practicile inovatoare, competitivitatea economică şi evoluţia pieţei;
(v)promovarea şi furnizarea de asistenţă tehnică pentru utilizarea unor practici de cultivare şi a unor tehnici de producţie care protejează mediul, precum şi a unor practici şi tehnici solide în domeniul bunăstării animalelor;
(vi)promovarea şi furnizarea de asistenţă tehnică pentru utilizarea standardelor de producţie, îmbunătăţirea calităţii produselor şi dezvoltarea de produse cu o denumire de origine protejată, o indicaţie geografică protejată sau care intră sub incidenţa unei etichete de calitate naţionale;
(vii)gestionarea şi valorificarea produselor secundare, a fluxurilor reziduale şi a deşeurilor, în special pentru protecţia calităţii apelor, a solului şi a peisajului, ocrotirea sau favorizarea biodiversităţii şi promovarea circularităţii;
(viii)contribuţia la utilizarea durabilă a resurselor naturale şi la atenuarea schimbărilor climatice;
(ix)elaborarea de iniţiative în domeniul promovării şi al comercializării;
(x)gestionarea fondurilor mutuale;
(xi)furnizarea de asistenţă tehnică necesară pentru utilizarea pieţelor la termen şi a sistemelor de asigurare.
(11)Prin derogare de la articolul 101 alineatul (1) din TFUE, o organizaţie de producători recunoscută în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol îşi poate planifica producţia, optimiza costurile de producţie, comercializa produse şi negocia contracte pentru furnizarea produselor agricole, în numele membrilor săi, pentru întreaga lor producţie sau pentru o parte a acesteia.
Activităţile menţionate la primul paragraf pot avea loc:
a)cu condiţia ca una sau mai multe dintre activităţile menţionate la alineatul (1) litera (b) punctele (i)-(vii) să fie exercitate efectiv, contribuind astfel la îndeplinirea obiectivelor prevăzute la articolul 39 din TFUE;
b)cu condiţia ca organizaţia de producători să concentreze oferta şi să introducă pe piaţă produsele membrilor săi, indiferent dacă are loc sau nu un transfer de proprietate a produselor agricole de la producători la organizaţia de producători;
c)indiferent dacă preţul negociat este identic pentru producţia agregată a tuturor membrilor organizaţiei sau numai a unora dintre ei;
d)cu condiţia ca producătorii în cauză să nu fie membri ai niciunei alte organizaţii de producători, în ceea ce priveşte produsele care fac obiectul activităţilor menţionate la primul paragraf;
e)cu condiţia ca produsul agricol să nu facă obiectul unei obligaţii de furnizare care decurge din statutul fermierului de membru al unei cooperative care ea însăşi nu este membră a organizaţiilor de producători în cauză, în conformitate cu condiţiile stabilite în statutul cooperativei sau cu normele şi deciziile stabilite în acesta sau care decurg din acesta.
Cu toate acestea, statele membre pot deroga de la condiţia prevăzută la al doilea paragraf litera (b) în cazuri justificate în mod corespunzător atunci când membrii producători deţin două unităţi de producţie separate amplasate în arii geografice diferite.
(12)În sensul prezentului articol, trimiterile la organizaţiile de producători includ, de asemenea, asociaţiile organizaţiilor de producători recunoscute în temeiul articolului 156 alineatul (1) dacă astfel de asociaţii întrunesc criteriile enunţate la prezentul articol alineatul (1).
(13)Autoritatea naţională în domeniul concurenţei menţionată la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 poate decide în cazuri individuale că, în viitor, una sau mai multe dintre activităţile menţionate la alineatul (1a) primul paragraf trebuie modificate, întrerupte sau să nu aibă loc sub nicio formă în cazul în care consideră că acest lucru este necesar pentru a evita excluderea concurenţei sau că sunt periclitate obiectivele prevăzute la articolul 39 din TFUE.
În cazul negocierilor referitoare la mai multe state membre, decizia menţionată la primul paragraf de la prezentul alineat se adoptă de către Comisie, fără a se aplica procedura menţionată la articolul 229 alineatul (2) sau (3).
Atunci când acţionează în conformitate cu primul paragraf de la prezentul alineat, autoritatea naţională din domeniul concurenţei informează Comisia în scris înainte de sau imediat după iniţierea primei măsuri oficiale şi anunţă Comisia în privinţa deciziilor, imediat după adoptarea acestora.
Deciziile menţionate la prezentul alineat nu se aplică anterior datei notificării lor către întreprinderile în cauză.
(2)O organizaţie de producători recunoscută în temeiul alineatului (1) poate să fie în continuare recunoscută dacă se implică în comercializarea produselor încadrate la codul NC ex 2208, altele decât cele menţionate în anexa I la tratate, cu condiţia ca proporţia de astfel de produse să nu depăşească 49 % din volumul total al producţiei comercializate de organizaţia de producători şi ca produsele respective să nu beneficieze de sprijin din partea Uniunii. Produsele respective nu sunt luate în calcul, în cazul organizaţiilor de producători din sectorul fructelor şi legumelor, la calcularea valorii producţiei comercializate în sensul articolului 34 alineatul (2).
(3)
[textul din Art. 152, alin. (3) din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2018 de Art. 4, punctul 10., alin. (C) din Regulamentul 2393/13-dec-2017]
Art. 153: Statutul organizaţiilor de producători
(1)Statutul unei organizaţii de producători impune membrilor săi, în special, următoarele obligaţii:
a)să aplice normele adoptate de organizaţia de producători cu privire la raportarea producţiei, producţie, comercializare şi protecţia mediului;
b)să aparţină unei singure organizaţii de producători pentru un anumit produs al producătorului; cu toate acestea, statele membre pot oferi o derogare de la această condiţie în cazuri justificate în mod corespunzător atunci când membrii producători deţin două unităţi de producţie separate amplasate în arii geografice diferite;
c)să pună la dispoziţie informaţiile solicitate de organizaţia de producători în vederea întocmirii statisticilor.
(2)Statutul unei organizaţii de producători prevede, de asemenea:
a)proceduri de stabilire, adoptare şi modificare a normelor prevăzute la alineatul (1) litera (a);
b)obligaţia membrilor de a plăti contribuţiile financiare necesare pentru finanţarea organizaţiei de producători;
c)norme care să permită producătorilor membri să exercite un control democratic asupra organizaţiei şi deciziilor sale, precum şi asupra conturilor şi a bugetelor sale;
d)sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiilor care decurg din statut, în special pentru neplata contribuţiilor financiare, sau pentru nerespectarea normelor stabilite de organizaţia de producători;
e)reguli de admitere a noilor membri, în special durata minimă a calităţii de membru care nu poate fi mai mică de un an;
f)norme contabile şi bugetare necesare pentru funcţionarea organizaţiei.
(21)Statutul unei organizaţii de producători poate prevedea posibilitatea ca membrii producători să fie în contact direct cu cumpărătorii, cu condiţia ca un astfel de contact direct să nu pună în pericol funcţia de concentrare a ofertei şi de introducere pe piaţă a produselor exercitată de către organizaţia de producători. Se consideră că a fost asigurată concentrarea ofertei dacă elementele esenţiale ale vânzării, cum ar fi preţul, calitatea şi volumul, sunt negociate şi stabilite de organizaţia de producători.
(3)Alineatele (1), (2) şi (2a) nu se aplică organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate.
Art. 154: Recunoaşterea organizaţiilor de producători
(1)Pentru a fi recunoscută de un stat membru, organizaţia de producători care solicită o astfel de recunoaştere trebuie să fie o entitate juridică sau o parte clar definită a unei entităţi juridice care:
a)îndeplineşte cerinţele prevăzute la articolul 152 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c);
b)are un număr minim de membri şi/sau acoperă un volum minim sau valoarea minimă de producţie comercializabilă, care urmează să fie stabilite de statul membru în cauză, în domeniul în care activează; astfel de dispoziţii nu împiedică recunoaşterea organizaţiilor de producători care se ocupă de producţia la scară mică;
c)oferă probe suficiente în ceea ce priveşte faptul că îşi poate îndeplini în mod corespunzător activităţile atât din punctul de vedere al timpului, cât şi din punctul de vedere al eficacităţii, al furnizării de sprijin uman, material şi tehnic pentru membrii săi, precum şi, după caz, al concentrării aprovizionării;
d)are un statut care respectă literele (a), (b) şi (c) de la prezentul alineat.
(11)Statele membre pot, la cerere, să decidă să acorde mai multe recunoaşteri unei organizaţii de producători care îşi desfăşoară activitatea în mai multe sectoare menţionate la articolul 1 alineatul (2), cu condiţia ca organizaţia de producători să îndeplinească condiţiile prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol pentru fiecare sector pentru care doreşte să obţină recunoaştere.
(2)Statele membre pot decide că organizaţiile de producători care au fost recunoscute înainte de 1 ianuarie 2018 şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol sunt considerate a fi recunoscute ca organizaţii de producători în temeiul articolului 152.
(3)În cazul în care organizaţiilor de producători au fost recunoscute înainte de 1 ianuarie 2018, dar nu îndeplinesc condiţiile de la alineatul (1) de la prezentul articol, statele membre retrag recunoaşterea nu mai târziu de 31 decembrie 2020.
(4)Statele membre:
a)decid cu privire la acordarea recunoaşterii unei organizaţii de producători în termen de patru luni de la data depunerii unei cereri însoţite de toate documentele justificative; această cerere se depune în statul membru în care îşi are sediul organizaţia;
b)efectuează, la intervale stabilite de ele, controale pentru a se asigura că organizaţiile de producători recunoscute respectă prezentul capitol;
c)aplică acestor organizaţii şi asociaţii, în caz de nerespectare a măsurilor prevăzute în prezentul capitol sau de nereguli privind aplicarea acestora, sancţiunile aplicabile şi stabilite de acestea şi decid, dacă este necesar, dacă recunoaşterea ar trebui să fie retrasă;
d)informează Comisia anual, până la data de 31 martie, cu privire la orice decizie de acordare, respingere sau retragere a recunoaşterii, care a fost adoptată în anul calendaristic anterior.
Art. 155: Externalizarea
Statele membre pot permite unei organizaţii de producători recunoscute sau unei asociaţii a organizaţiilor de producători recunoscute din sectoarele specificate de Comisie în conformitate cu articolul 173 alineatul (1) litera (f) să îşi externalizeze oricare dintre activităţile sale (în afară de producţie), inclusiv către sucursale, cu condiţia ca organizaţia de producători sau asociaţia de organizaţii de producători să rămână responsabilă de asigurarea desfăşurării activităţii externalizate şi de controlul gestionării şi supravegherea la nivel general a acordului comercial încheiat pentru desfăşurarea activităţii.
Art. 156: Asociaţiile organizaţiilor de producători
(1)Statele membre pot recunoaşte, la cerere, asociaţii ale organizaţiilor de producători într-un sector specific care figurează pe lista de la articolul 1 alineatul (2), care sunt constituite la iniţiativa organizaţiilor de producători recunoscute.
Sub rezerva normelor adoptate în temeiul articolului 173, asociaţiile organizaţiilor de producători pot desfăşura oricare dintre activităţile organizaţiilor de producători sau pot îndeplini oricare dintre funcţiile acestora.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), statele membre pot recunoaşte, la cerere, o asociaţie formată din organizaţii ale producătorilor recunoscute în sectorul laptelui şi al produselor lactate în cazul în care statul membru în cauză consideră că asociaţia respectivă este capabilă să desfăşoare în mod eficient toate activităţile desfăşurate de o organizaţie de producători recunoscută şi că aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 161 alineatul (1).
Art. 157: Organizaţiile interprofesionale
(1)Statele membre pot recunoaşte, la cerere, organizaţii interprofesionale la nivel naţional şi regional şi la nivelul zonelor economice menţionate la articolul 164 alineatul (2), dintr-un sector specific menţionat la articolul 1 alineatul (2) care:
a)sunt constituite din reprezentanţi ai activităţilor economice legate de producţie şi de cel puţin una dintre următoarele etape ale lanţului de aprovizionare: procesarea sau comercializarea, inclusiv distribuirea, produselor din unul sau mai multe sectoare;
b)sunt formate la iniţiativa tuturor organizaţiilor sau asociaţiilor care le alcătuiesc sau a unei părţi din acestea;
c)urmăresc un scop specific, care ia în considerare interesele membrilor lor şi de cele ale consumatorilor şi care poate include, în special, unul dintre următoarele obiective:
(i)ameliorarea cunoştinţelor şi a transparenţei producţiei şi a pieţei, inclusiv prin publicarea de date statistice agregate cu privire la costurile de producţie, preţuri, care sunt însoţite, dacă este cazul, de indici de preţuri, volume şi durata contractelor încheiate anterior, precum şi prin realizarea unor studii privind perspectivele de evoluţie ale pieţei la nivel regional, naţional sau internaţional;
(ii)estimarea potenţialului de producţie, precum şi înregistrarea preţurilor pieţei;
(iii)contribuţia la o coordonare mai bună în privinţa introducerii produselor pe piaţă, în special prin cercetare şi studii de piaţă;
(iv)explorarea pieţelor de export potenţiale;
(v)fără a aduce atingere articolelor 148 şi 168, elaborarea unor modele de contracte compatibile cu normele Uniunii pentru vânzarea de produse agricole către cumpărători şi/sau pentru furnizarea de produse procesate distribuitorilor şi comercianţilor cu amănuntul, ţinând seama de necesitatea de a obţine condiţii de concurenţă echitabile şi de a evita denaturarea pieţelor;
(vi)exploatarea în mai mare măsură a potenţialului produselor, inclusiv la nivelul pieţelor de desfacere, şi dezvoltarea de iniţiative pentru consolidarea competitivităţii economice şi a inovării;
(vii) furnizarea de informaţii şi realizarea cercetării necesare inovării, raţionalizării, ameliorării şi ajustării producţiei şi, dacă este cazul, a procesării şi a comercializării spre produse mai adaptate cerinţelor pieţei, gusturilor şi aşteptărilor consumatorilor, în special în materie de calitate a produselor, inclusiv particularităţile produselor cu denumire de origine protejată sau cu indicaţie geografică protejată, de protecţie a mediului, de acţiune climatică şi de sănătate şi bunăstare a animalelor;
(viii)căutarea unor metode de restricţionare a utilizării produselor destinate sănătăţii animalelor şi a produselor de protecţie a plantelor, de îmbunătăţire a gestionării altor resurse, de garantare a calităţii produselor, a protecţiei solului şi a apelor, de promovare a siguranţei alimentare, îndeosebi prin intermediul trasabilităţii produselor, şi de îmbunătăţire a sănătăţii şi bunăstării animalelor;
(ix)elaborarea unor metode şi instrumente de îmbunătăţire a calităţii produselor în toate stadiile de producţie şi, după caz, de procesare şi de comercializare;
(x)adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru apărarea, protecţia şi promovarea agriculturii ecologice şi a denumirilor de origine, a etichetelor de calitate şi a indicaţiilor geografice;
(xi)promovarea şi realizarea unei cercetări în materie de producţie integrată, durabilă, sau de alte metode de producţie care protejează mediul;
(xii)încurajarea consumului sănătos şi responsabil de produse existente pe piaţa internă; şi/sau difuzarea de informaţii privind efectele nocive ale modelelor de consum periculoase;
(xiii)promovarea consumului şi/sau furnizarea de informaţii cu privire la produsele existente pe piaţa internă şi pe cea externă;
(xiv)contribuţia la gestionarea produselor secundare şi conceperea de iniţiative pentru valorificarea acestora şi contribuţia la reducerea şi gestionarea deşeurilor;
(xv)stabilirea unor clauze standard de repartizare a valorii în sensul articolului 172a, inclusiv în ceea ce priveşte câştigurile şi pierderile de pe piaţă, pentru a determina modul în care urmează să fie repartizată între ei orice evoluţie a preţurilor relevante de pe piaţă ale produselor în cauză sau de pe alte pieţe ale materiilor prime;
(xvi)promovarea şi punerea în aplicare a unor măsuri de prevenire, control şi gestionare a sănătăţii animalelor, a protecţiei plantelor şi a riscurilor de mediu, inclusiv prin crearea şi gestionarea unor fonduri mutuale sau prin contribuţia la astfel de fonduri, pentru a plăti o compensaţie financiară fermierilor pentru costurile şi pierderile economice rezultate din promovarea şi aplicarea acestei categorii de măsuri;
(11)Statele membre pot, la cerere, să decidă să acorde mai multe recunoaşteri unei organizaţii interprofesionale care îşi desfăşoară activitatea în mai multe sectoare menţionate la articolul 1 alineatul (2), cu condiţia ca organizaţia interprofesională să îndeplinească condiţiile prevăzute la alineatul (1) pentru fiecare sector pentru care doreşte să obţină recunoaştere.
(2)În cazuri justificate în mod corespunzător, statele membre pot decide, pe baza unor criterii obiective şi nediscriminatorii, că prin limitarea numărului de organizaţii interprofesionale la nivel regional sau naţional este respectată condiţia de la articolul 158 alineatul (1) litera (c), dacă normele interne în vigoare prevăd acest lucru, anterior datei de 1 ianuarie 2014, şi în cazul în care acest lucru nu afectează buna funcţionare a pieţei interne.
(3)
[textul din Art. 157, alin. (3) din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 1 a fost abrogat la 07-dec-2021 de Art. 1, punctul 44., alin. (D) din Regulamentul 2117/02-dec-2021]
Art. 158: Recunoaşterea organizaţiilor interprofesionale
(1)Statele membre pot recunoaşte organizaţiile interprofesionale care depun cereri în acest sens, cu condiţia ca acestea:
a)să îndeplinească cerinţele prevăzute la articolul 157;
b)să îşi desfăşoare activităţile în una sau mai multe regiuni din teritoriul în cauză;
c)să reprezinte o cotă importantă din activităţile economice menţionate la articolul 157 alineatul (1) litera (a);
c1)să urmărească obţinerea unei reprezentări echilibrate a organizaţiilor din etapele lanţului de aprovizionare menţionate la articolul 157 alineatul (1) litera (a) care constituie organizaţia interprofesională;
d)să nu desfăşoare ele însele activităţi de producţie, procesare sau comercializare, cu excepţia cazurilor prevăzute la articolul 162.
(2)Statele membre pot decide că organizaţiile interprofesionale care au fost recunoscute anterior datei de 1 ianuarie 2014 în baza legislaţiei naţionale şi care îndeplinesc condiţiile stabilite la alineatul (1) din prezentul articol sunt considerate recunoscute ca organizaţii interprofesionale în conformitate cu articolul 157.
(3)Organizaţiile interprofesionale care au fost recunoscute anterior datei de 1 ianuarie 2014 în baza legislaţiei naţionale şi care nu îndeplinesc condiţiile stabilite la alineatul (1) din prezentul articol îşi pot desfăşura în continuare activitatea în conformitate cu legislaţia naţională până la 1 ianuarie 2015.
(4)Statele membre pot recunoaşte organizaţiile interprofesionale din toate sectoarele existente anterior datei de 1 ianuarie 2014, indiferent dacă au fost recunoscute la cerere sau au fost instituite prin lege, chiar dacă nu îndeplinesc condiţia prevăzută la articolul 157 alineatul (1) litera (b).
(5)Atunci când recunosc o organizaţie interprofesională în conformitate cu alineatul (1) sau (2), statele membre:
a)decid cu privire la acordarea recunoaşterii în termen de patru luni de la depunerea unei cereri însoţite de toate documentele justificative relevante; această cerere se depune în statul membru în care îşi are sediul organizaţia;
b)efectuează la intervale stabilite de ele controale pentru a se asigura că organizaţiile interprofesionale recunoscute respectă condiţiile legate de recunoaşterea lor;
c)aplică acestor organizaţii, în caz de nerespectare a măsurilor prevăzute în prezentul regulament sau de nereguli privind aplicarea acestora, sancţiunile aplicabile şi stabilite de acestea şi decid, dacă este necesar, dacă recunoaşterea ar trebui să fie retrasă;
d)retrag recunoaşterea dacă cerinţele şi condiţiile de recunoaştere prevăzute la prezentul articol nu mai sunt îndeplinite;
e)informează Comisia anual, până la data de 31 martie, cu privire la orice decizie de acordare, respingere sau retragere a recunoaşterii, care a fost adoptată în anul calendaristic anterior.
Art. 159: Obligativitatea recunoaşterii
Prin derogare de la articolele 152-158, statele membre recunosc, la cerere:
a)organizaţiile de producători din:
(i)sectorul fructelor şi al legumelor în ceea ce priveşte unul sau mai multe produse din acest sector şi/sau astfel de produse destinate exclusiv prelucrării;
(ii)sectorul uleiului de măsline şi al măslinelor de masă;RO 20.12.2013 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 347/741
(iii)sectorul viermilor de mătase;
(iv)sectorul hameiului;
b)organizaţiile interprofesionale din sectorul uleiului de măsline şi al măslinelor de masă şi din sectorul tutunului.
Art. 160: Organizaţiile de producători din sectorul fructelor şi legumelor
În sectorul fructelor şi legumelor, organizaţiile de producători urmăresc îndeplinirea a cel puţin unuia dintre obiectivele menţionate la articolul 152 alineatul (1) litera (c) punctele (i), (ii) şi (iii).
Statutul unei organizaţii de producători din sectorul fructelor şi al legumelor impune membrilor producători să îşi comercializeze întreaga producţie vizată prin intermediul organizaţiei de producători.
Se consideră că organizaţiile de producători şi asociaţiile de organizaţii de producători din sectorul fructelor şi al legumelor acţionează în numele şi în interesul membrilor lor în toate aspectele de natură economică din mandatul lor.
Art. 161: Recunoaşterea organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate
(1)Statele membre recunosc, la cerere, toate entităţile juridice sau părţile clar definite din cadrul acestor entităţi ca fiind organizaţii de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate, cu condiţia:
a)să fie constituite de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate, să fie alcătuite la iniţiativa lor şi să urmărească un scop specific care poate include unul sau mai multe dintre următoarele obiective:
(i)asigurarea programării şi a adaptării producţiei la cerere, în special în privinţa calităţii şi a cantităţii;
(ii)concentrarea ofertei şi introducerea pe piaţă a produselor obţinute de membrii lor;
(iii)optimizarea costurilor de producţie şi stabilizarea preţurilor de producţie;
b)să aibă un număr minim de membri şi/sau să acopere un volum minim de producţie comercializabilă, care urmează să fie stabilit de statul membru în cauză, în domeniul în care activează;
c)să ofere probe suficiente în ceea ce priveşte faptul că îşi pot îndeplini în mod corespunzător activităţile atât din punctul de vedere al timpului, cât şi din punctul de vedere al eficienţei şi al concentrării aprovizionării;
d)să aibă un statut care să respecte literele (a), (b) şi (c) de la prezentul alineat.
(2)Statele membre pot decide că organizaţiile de producători care au fost recunoscute anterior datei de 2 aprilie 2012 în baza legislaţiei naţionale şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alineatul (1) trebuie considerate ca fiind organizaţii de producători recunoscute.
(3)Statele membre:
a)decid cu privire la acordarea recunoaşterii unei organizaţii de producători în termen de patru luni de la data depunerii unei cereri însoţite de toate documentele justificative; această cerere se depune în statul membru în care îşi are sediul organizaţia;
b)efectuează la intervale stabilite de ele controale pentru a verifica faptul că organizaţiile de producători şi asociaţiile de organizaţii de producători recunoscute respectă dispoziţiile din prezentul capitol;
c)aplică acestor organizaţii şi asociaţii, în caz de nerespectare a măsurilor prevăzute în prezentul capitol sau de nereguli privind aplicarea acestora, sancţiunile aplicabile şi stabilite de acestea şi decid, dacă este necesar, dacă recunoaşterea ar trebui să fie retrasă;
d)informează Comisia anual, până la data de 31 martie, cu privire la orice decizie de acordare, respingere sau retragere a recunoaşterii, care a fost adoptată în anul calendaristic anterior.
Art. 162: Organizaţiile interprofesionale din sectorul uleiului de măsline şi al măslinelor de masă şi din sectorul tutunului
Pentru organizaţiile interprofesionale din sectorul uleiului de măsline şi al măslinelor de masă şi din sectorul tutunului, scopul specific menţionat la articolul 157 alineatul (1) litera (c) poate include şi cel puţin unul dintre următoarele obiective:
a)concentrarea şi coordonarea ofertei şi comercializarea produselor producătorilor membri;
b)adaptarea comună a producţiei şi a prelucrării la cerinţele pieţei şi ameliorarea produsului;
c)promovarea raţionalizării şi a ameliorării producţiei şi a prelucrării.
Art. 163: Recunoaşterea organizaţiilor interprofesionale din sectorul laptelui şi al produselor lactate
(1)Statele membre pot recunoaşte organizaţiile interprofesionale din sectorul laptelui şi al produselor lactate care:
a)îndeplinesc cerinţele prevăzute la articolul 157;
b)îşi desfăşoară activităţile în una sau mai multe regiuni din teritoriul în cauză;
c)reprezintă o cotă importantă din activităţile economice menţionate la articolul 157 alineatul (1) litera (a);
d)nu sunt implicate în producţia, procesarea sau comercializarea produselor din sectorul laptelui şi al produselor lactate.
(2)Statele membre pot decide că organizaţiile interprofesionale care au fost recunoscute anterior datei de 2 aprilie 2012 în baza dreptului intern şi care îndeplinesc condiţiile stabilite la alineatul (1) din prezentul articol trebuie considerate recunoscute ca organizaţii interprofesionale în conformitate cu articolul 157 alineatul (1).
(3)Atunci când utilizează opţiunea de a recunoaşte o organizaţie interprofesională în conformitate cu alineatul (1) sau (2), statele membre:
a)decid cu privire la acordarea recunoaşterii organizaţiei interprofesionale în termen de patru luni de la data depunerii unei cereri însoţite de toate documentele justificative; această cerere se depune în statul membru în care îşi are sediul organizaţia;
b)efectuează la intervale stabilite de ele controale pentru a se asigura că organizaţiile interprofesionale recunoscute respectă condiţiile legate de recunoaşterea lor;
c)aplică acestor organizaţii, în caz de nerespectare a măsurilor prevăzute în prezentul capitol sau de nereguli privind aplicarea acestora, sancţiunile aplicabile şi stabilite de acestea şi decid, dacă este necesar, dacă recunoaşterea ar trebui să fie retrasă;
d)retrag recunoaşterea în cazul în care nu mai sunt îndeplinite cerinţele şi condiţiile privind recunoaşterea prevăzute la prezentul articol;
e)informează Comisia anual, până la data de 31 martie, cu privire la orice decizie de acordare, respingere sau retragere a recunoaşterii, care a fost adoptată în anul calendaristic anterior.
Art. 164: Extinderea aplicării normelor
(1)În cazul în care o organizaţie de producători recunoscută, o asociaţie recunoscută a organizaţiilor de producători sau o organizaţie interprofesională recunoscută care îşi desfăşoară activitatea într-o anumită zonă economică sau în anumite zone economice ale unui stat membru este considerată reprezentativă pentru producţia ori comercializarea sau procesarea unui anumit produs, statul membru în cauză poate conferi caracter obligatoriu, la cererea organizaţiei respective, pentru o perioadă de timp limitată, unora dintre acordurile, deciziile sau practicile concertate convenite în cadrul respectivei organizaţii pentru alţi operatori care îşi desfăşoară activitatea în zona economică sau în zonele economice în cauză, indiferent dacă este vorba despre persoane fizice sau despre grupuri care nu fac parte din organizaţie sau asociaţie.
(2)În sensul prezentei secţiuni, o «zonă economică» înseamnă o zonă geografică formată din regiuni de producţie adiacente sau învecinate în care există condiţii omogene de producţie şi de comercializare sau, pentru produsele cu denumire de origine protejată sau indicaţie geografică protejată recunoscută în temeiul dreptului Uniunii, zona geografică indicată în caietul de sarcini al produsului.
(3)O organizaţie sau o asociaţie este considerată reprezentativă în cazul în care, în zona sau în zonele economice vizate ale unui stat membru reprezintă:
a)ca proporţie din volumul de producţie sau de comercializare ori de procesare a produsului sau ale produselor în cauză:
(i)pentru organizaţiile de producători din sectorul fructelor şi legumelor, cel puţin 60 %; sau
(ii)în alte situaţii, cel puţin două treimi; şi
b)în cazul organizaţiilor de producători, peste 50 % dintre producătorii în cauză.
Cu toate acestea, dacă în cazul organizaţiilor interprofesionale, stabilirea proporţiei din volumul de producţie sau de comercializare ori de procesare a produsului sau a produselor vizate dă naştere unor dificultăţi de ordin practic, statele membre pot să prevadă norme naţionale de stabilire a nivelului specificat de reprezentativitate menţionat la primul paragraf litera (a) punctul (ii).
Dacă cererea de extindere a aplicării normelor sale la alţi operatori vizează mai multe zone economice, organizaţia sau asociaţia trebuie să demonstreze nivelul minim de reprezentativitate definit la primul paragraf pentru fiecare dintre ramurile profesionale pe care le grupează în fiecare dintre zonele economice vizate.
(4)Normele pentru a căror aplicare se poate solicita extinderea la alţi operatori, astfel cum se prevede la alineatul (1), urmăresc unul dintre următoarele scopuri:
a)raportări referitoare la producţie şi la piaţă;
b)norme de producţie mai stricte decât cele prevăzute de normele Uniunii sau de cele naţionale;
c)întocmirea de contracte-tip compatibile cu normele Uniunii;
d)comercializare;
e)protecţia mediului;
f)măsuri de promovare şi exploatare a potenţialului produselor;
g)măsuri de protecţie a agriculturii ecologice, precum şi a denumirilor de origine, a etichetelor de calitate şi a indicaţiilor geografice;
h)cercetare pentru sporirea valorii produselor, în special prin noi întrebuinţări care nu reprezintă un pericol pentru sănătatea publică;
i)studii pentru îmbunătăţirea calităţii produselor;
j)cercetarea, în special în ceea ce priveşte metodele de cultivare care permit o utilizare redusă a produselor fitosanitare sau a produselor destinate protejării sănătăţii animalelor şi care garantează conservarea solului şi conservarea sau ameliorarea mediului;
k)definirea calităţilor minime şi definirea standardelor minime de ambalare şi prezentare;
l)utilizarea seminţelor certificate, cu excepţia cazului în care sunt utilizate pentru producţia ecologică în înţelesul Regulamentului (UE) 2018/848, şi monitorizarea calităţii produselor;
m)prevenirea şi gestionarea riscurilor fitosanitare, de sănătate a animalelor, de siguranţă alimentară sau de mediu;
n)gestionarea şi valorificarea produselor secundare.
Normele respective nu produc niciun fel de prejudicii celorlalţi operatori şi nu împiedică accesul noilor operatori din statul membru în cauză sau din Uniune şi nu au niciunul dintre efectele menţionate la articolul 210 alineatul (4), nici nu sunt incompatibile în alt mod cu dreptul Uniunii sau cu normele naţionale în vigoare.
(5)Extinderea aplicării normelor menţionate la alineatul (1) este adusă exhaustiv la cunoştinţa operatorilor prin publicarea integrală într-o publicaţie oficială a respectivului stat membru.
(6)Statele membre informează Comisia cu privire la orice decizii luate în temeiul prezentului articol.
Art. 165: Contribuţiile financiare ale producătorilor nemembri
Dacă aplicarea normelor unei organizaţii de producători recunoscute, ale unei asociaţii recunoscute a organizaţiilor de producători sau ale unei organizaţii interprofesionale recunoscute este extinsă în temeiul articolului 164, iar activităţile reglementate prin normele menţionate ţin de interesul economic general al operatorilor economici ale căror activităţi sunt legate de produsele în cauză, statul membru care a acordat recunoaşterea poate decide, după consultarea părţilor interesate relevante, ca operatorii economici individuali sau grupurile de operatori care nu sunt membri ai organizaţiei, dar care beneficiază de activităţile respective să achite organizaţiei valoarea integrală sau parţială a contribuţiilor financiare plătite de membrii acesteia, în măsura în care aceste contribuţii sunt destinate să acopere costurile rezultate în mod direct în urma desfăşurării uneia sau a mai multora dintre activităţile în cauză. Orice organizaţie care primeşte contribuţii de la producătorii nemembri în temeiul prezentului articol pune la dispoziţie, la cererea unui producător membru sau nemembru care contribuie financiar la activităţile organizaţiei, acele părţi din bugetul său anual care se referă la desfăşurarea activităţilor enumerate la articolul 164 alineatul (4).
Art. 166: Măsuri pentru facilitarea adaptării ofertei la cerinţele pieţei
Pentru a încuraja iniţiativele organizaţiilor menţionate la articolele 152-163 în scopul de a facilita adaptarea ofertei la cerinţele pieţei, cu excepţia iniţiativelor privind retragerea de pe piaţă, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate prin care se stabilesc măsuri din sectoarele enumerate la articolul 1 alineatul (2) referitoare la:
a)îmbunătăţirea calităţii;
b)promovarea unei mai bune organizări a producţiei, a prelucrării şi a comercializării;
c)facilitarea înregistrării tendinţelor preţurilor de piaţă;
d)permiterea stabilirii unor previziuni pe termen scurt şi lung pe baza mijloacelor de producţie utilizate.
Art. 166a: Regularizarea ofertei de produse agricole cu denumire de origine protejată sau indicaţie geografică protejată
(1)Fără a aduce atingere articolelor 167 şi 167a din prezentul regulament, la cererea unei organizaţii de producători sau a unei asociaţii de organizaţii de producători recunoscute în temeiul articolului 152 alineatul (1) sau al articolului 161 alineatul (1) din prezentul regulament, a unei organizaţii interprofesionale recunoscute în temeiul articolului 157 alineatul (1) din prezentul regulament, a unui grup de producători astfel cum se menţionează la articolul 32 din Regulamentul (UE) 2024/1143, a unui grup de producători recunoscut astfel cum se menţionează la articolul 33 din Regulamentul (UE) 2024/1143, statele membre pot stabili, pentru o perioadă limitată, norme cu caracter obligatoriu privind regularizarea ofertei de produse agricole menţionate la articolul 1 alineatul (2) din prezentul regulament care beneficiază de o denumire de origine protejată sau de o indicaţie geografică protejată în temeiul articolului 46 alineatele (1) şi (2) din Regulamentul (UE) 2024/1143 sau în temeiul articolului 93 alineatul (1) literele (a) şi (b) din prezentul regulament. În cazul în care există un grup de producători recunoscut menţionat la articolul 33 din Regulamentul (UE) 2024/1143, grupul de producători menţionat la articolul 32 din regulamentul respectiv nu are acest drept.
(2)Normele menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol sunt condiţionate de existenţa unui acord prealabil care se încheie între cel puţin două treimi dintre producătorii produsului astfel cum se menţionează la alineatul (1) de la prezentul articol sau reprezentanţii acestora, reprezentând cel puţin două treimi din producţia produsului respectiv în zona geografică menţionată la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 sau la articolul 93 alineatul (1) litera (a) punctul (iii) şi litera (b) punctul (iv) din prezentul regulament pentru vin. În cazul în care producţia produsului menţionat la alineatul (1) de la prezentul articol implică procesarea, iar caietul de sarcini al produsului menţionat la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 sau la articolul 94 alineatul (2) din prezentul regulament restricţionează aprovizionarea cu materii prime la o anumită zonă geografică, statele membre solicită, în sensul normelor care urmează să fie stabilite în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol:
a)ca producătorii materiilor prime menţionate în zona geografică respectivă, să fie consultaţi înainte de încheierea acordului menţionat la prezentul alineat; sau
b)ca cel puţin două treimi dintre producătorii materiilor prime sau reprezentanţii acestora, reprezentând cel puţin două treimi din producţia de materii prime utilizate pentru procesare în zona geografică respectivă să fie, de asemenea, părţi la acordul menţionat la prezentul alineat.
(3)Prin derogare de la alineatul (2) din prezentul articol, în cazul producţiei de brânzeturi care beneficiază de o denumire de origine protejată sau de o indicaţie geografică protejată, normele menţionate la alineatul (1) din prezentul articol sunt condiţionate de existenţa unui acord prealabil între cel puţin două treimi dintre producătorii de lapte, sau reprezentanţii acestora, reprezentând cel puţin două treimi din laptele crud utilizat pentru producţia brânzeturilor respective şi, atunci când este relevant, cel puţin două treimi din producătorii brânzeturilor respective, sau reprezentanţii acestora, reprezentând cel puţin două treimi din producţia brânzeturilor respective în zona geografică menţionată la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012.
În sensul primului paragraf de la prezentul alineat, în cazul brânzeturilor care beneficiază de o indicaţie geografică protejată, zona geografică de origine a laptelui crud, astfel cum a fost stabilită în caietul de sarcini al produsului pentru brânzeturi, este aceeaşi cu zona geografică menţionată la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 în legătură cu brânzeturile respective.
(4)Normele menţionate la alineatul (1):
a)se referă doar la regularizarea ofertei pentru produsul respectiv şi, dacă este cazul, materia primă şi au scopul de a adapta oferta pentru tipul respectiv de produs la cerere;
b)afectează doar produsul în cauză şi, dacă este cazul, materia primă în cauză;
c)pot deveni obligatorii pentru o perioadă de cel mult trei ani, cu excepţia situaţiei în care cererea este din partea unui grup de producători recunoscut, astfel cum se menţionează la articolul 33 din Regulamentul (UE) 2024/1143, caz în care perioada respectivă poate fi de până la şase ani, dar poate fi reînnoită după perioada respectivă ca urmare a unei noi cereri, astfel cum se menţionează la alineatul (1) din prezentul articol;
d)nu prejudiciază comercializarea altor produse decât cele vizate de normele respective;
e)nu se pot referi la tranzacţii care au loc după prima comercializare a produsului în cauză;
f)nu permit fixarea preţurilor, inclusiv atunci când preţurile sunt stabilite cu titlu orientativ sau de recomandare;
g)nu indisponibilizează un procent excesiv din produsul în cauză, care ar fi în mod normal disponibil;
h)nu sunt discriminatorii, nu constituie un obstacol pentru nou-veniţii pe piaţă şi nu aduc prejudicii micilor producători;
i)contribuie la menţinerea calităţii produsului în cauză sau la dezvoltarea produsului în cauză;
j)nu aduc atingere articolului 149 şi articolului 152 alineatul (1a).
(5)Normele menţionate la alineatul (1) se publică într-o publicaţie oficială a statelor membre în cauză.
(6)Statele membre efectuează controale pentru a asigura respectarea condiţiilor stabilite la alineatul (4). În cazul în care autorităţile naţionale competente descoperă că aceste condiţii nu sunt respectate, statele membre abrogă normele menţionate la alineatul (1).
(7)Statele membre notifică fără întârziere Comisiei normele menţionate la alineatul (1) pe care le-au adoptat. Comisia informează alte state membre cu privire la toate notificările unor astfel de norme.
(8)Comisia poate adopta oricând acte de punere în aplicare care să oblige un stat membru să abroge normele stabilite de respectivul stat membru în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol în cazul în care Comisia constată că normele respective nu respectă condiţiile stabilite la alineatul (4) din prezentul articol, că împiedică sau denaturează concurenţa pe un segment substanţial al pieţei interne sau că periclitează liberul schimb sau realizarea obiectivelor stabilite la articolul 39 din TFUE. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă fără a se aplica procedurile menţionate la articolul 229 alineatele (2) şi (3) din prezentul regulament.
Art. 167: Norme de comercializare pentru îmbunătăţirea şi stabilizarea funcţionării pieţei comune a vinurilor
(1)În vederea îmbunătăţirii şi a stabilizării funcţionării pieţei comune a produselor vitivinicole, inclusiv a strugurilor, musturilor şi vinurilor din care rezultă, statele membre producătoare pot stabili norme de comercializare pentru a reglementa oferta, în special prin punerea în aplicare a deciziilor luate de organizaţiile interprofesionale recunoscute în temeiul articolelor 157 şi 158.
Aceste norme sunt proporţionale cu obiectivul urmărit şi:
a)nu se referă la tranzacţii ulterioare primei desfaceri pe piaţă a produsului în cauză;
b)nu permit fixarea preţurilor, nici măcar cu titlu orientativ sau de recomandare;
c)nu indisponibilizează un procent excesiv din recoltă, care ar fi în mod normal disponibil;
d)nu permit refuzul eliberării certificatelor naţionale şi ale Uniunii necesare circulaţiei şi comercializării vinurilor, dacă această comercializare este conformă cu normele menţionate anterior.
(2)Normele menţionate la alineatul (1) sunt aduse la cunoştinţa operatorilor prin publicarea lor integrală într-o publicaţie oficială a respectivului stat membru.
(3)Statele membre informează Comisia cu privire la orice decizii luate în temeiul prezentului articol.
Art. 167a: Norme de comercializare pentru îmbunătăţirea şi stabilizarea funcţionării pieţei comune a uleiurilor de măsline
(1)În vederea îmbunătăţirii şi a stabilizării funcţionării pieţei comune a uleiurilor de măsline, inclusiv a măslinelor din care provin, statele membre producătoare pot stabili norme de comercializare pentru a reglementa oferta.
Aceste norme sunt proporţionale cu obiectivul urmărit şi:
a)nu se referă la tranzacţii ulterioare primei desfaceri pe piaţă a produsului în cauză;
b)nu permit fixarea preţurilor, inclusiv în situaţiile în care preţurile sunt stabilite cu titlu orientativ sau de recomandare;
c)nu indisponibilizează un procent excesiv din producţia anului de comercializare care ar fi în mod normal disponibilă.
(2)Normele menţionate la alineatul (1) sunt aduse la cunoştinţa operatorilor prin publicarea lor integrală într-o publicaţie oficială a respectivului stat membru.
(3)Statele membre informează Comisia cu privire la orice decizie luată în temeiul prezentului articol.
Art. 168: Relaţii contractuale
(1)Fără a aduce atingere articolului 148 cu privire la sectorul laptelui şi produselor lactate şi nici articolului 125 cu privire la sectorul zahărului, dacă un stat membru decide în ceea ce priveşte produsele agricole din cadrul unui sector enumerat la articolul 1 alineatul (2), altele decât laptele, produsele lactate şi zahărul:
a)că orice livrare a produselor respective pe teritoriul său, de la un producător la un procesator sau la un distribuitor, trebuie să facă obiectul unui contract scris între părţi; şi/sau
b)că primii cumpărători trebuie să facă în scris o ofertă de contract pentru livrarea produselor agricole respective pe teritoriul său de către producători,
un astfel de contract sau o astfel de ofertă de contract îndeplineşte condiţiile stabilite la alineatele (4) şi (6) din prezentul articol.
(11)În cazul în care statele membre nu se folosesc de posibilităţile prevăzute la prezentul articol alineatul (1), un producător, o organizaţie de producători sau o asociaţie a organizaţiilor de producători, în ceea ce priveşte produsele agricole dintr-un sector menţionat la articolul 1 alineatul (2) altul decât sectorul laptelui şi al produselor lactate şi sectorul zahărului, poate solicita ca orice livrare a produselor lor către o întreprindere de prelucrare sau distribuţie să facă obiectul unui contract în scris între părţi şi/sau să facă obiectul unei oferte în scris pentru un contract din partea primilor cumpărători, în condiţiile prevăzute la alineatul (4) şi la alineatul (6) primul paragraf din prezentul articol.
Dacă primul cumpărător este o microîntreprindere sau o întreprindere mică sau mijlocie în sensul Recomandării 2003/361/CE, contractul şi/sau oferta de contract nu este obligatoriu(e), fără a aduce atingere posibilităţii pe care o au părţile de a utiliza un contract standard redactat de o organizaţie interprofesională.
(2)Atunci când un stat membru decide că livrările de produse vizate de prezentul articol, de la un producător la un cumpărător, trebuie să facă obiectul unui contract scris între părţi, statul membru decide, de asemenea, care dintre etapele livrării sunt acoperite de un astfel de contract în cazul în care livrarea produselor vizate se efectuează prin intermediul unuia sau al mai multor intermediari.
Statele membre se asigură că dispoziţiile pe care le adoptă în temeiul prezentului articol nu afectează buna funcţionare a pieţei interne.
(3)În cazul descris la alineatul (2), statele membre pot stabili un mecanism de mediere pentru cazurile în care nu există un acord reciproc pentru încheierea unui astfel de contract, asigurând, astfel, relaţii contractuale echitabile.
(4)Orice contract sau ofertă de contract menţionat(ă) la alineatele (1) şi (1a):
a)se întocmeşte anterior livrării;
b)se întocmeşte în scris; şi
c)cuprinde, îndeosebi, următoarele elemente:
(i)preţul datorat pentru livrare, care:
- este fix şi este indicat în contract şi/sau
- se calculează prin combinarea mai multor factori stabiliţi în contract, care pot include indicatori obiectivi, care se pot baza pe preţurile, producţia şi costurile de piaţă relevante, precum şi indici şi metode de calcul al preţului final care sunt uşor de accesat şi de înţeles şi care reflectă schimbările condiţiilor de piaţă, cantităţile livrate şi calitatea sau compoziţia produselor agricole livrate; în acest scop, statele membre pot stabili indicatori, în conformitate cu criterii obiective, pe baza unor studii privind producţia şi lanţul de aprovizionare cu alimente; părţile contractante au posibilitatea de a face trimitere la aceşti indicatori sau la orice alţi indicatori pe care îi consideră relevanţi.
[textul din Art. 168, alin. (4), litera C. din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 5 a fost abrogat la 07-dec-2021 de Art. 1, punctul 50. din Regulamentul 2117/02-dec-2021]
[textul din Art. 168, alin. (4), litera C. din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 5 a fost abrogat la 07-dec-2021 de Art. 1, punctul 50. din Regulamentul 2117/02-dec-2021]
(ii)cantitatea şi calitatea produselor în cauză care pot sau trebuie să fie livrate, precum şi calendarul acestor livrări;
(iii)durata contractului, care poate fi determinată sau nedeterminată şi include clauze de reziliere;
(iv)detaliile privind termenele şi modalităţile de plată;
(v)modalităţile de colectare sau de livrare a produselor agricole; şi
(vi)dispoziţiile aplicabile în caz de forţă majoră.
(5)Prin derogare de la alineatele (1) şi (1a), nu este necesar(ă) un contract sau o ofertă de contract atunci când produsele în cauză sunt livrate de un membru al unei cooperative chiar cooperativei al cărei membru este, dacă statutul cooperativei respective sau normele şi deciziile prevăzute în acest statut sau întemeiate pe acesta conţin dispoziţii având efecte similare dispoziţiilor prevăzute la alineatul (4) literele (a), (b) şi (c).
(6)Toate elementele contractelor de livrare a produselor agricole încheiate de producători, colectori, procesatori sau distribuitori, inclusiv elementele menţionate la alineatul (4) litera (c), sunt negociate în mod liber între părţi.
Fără a aduce atingere primului paragraf, se aplică unul sau ambele puncte de mai jos:
a)în cazul în care statul membru decide obligativitatea încheierii unor contracte scrise pentru livrarea de produse agricole în conformitate cu alineatul (1), acesta poate stabili o durată minimă care să se aplice doar în cazul contractelor scrise încheiate între producători şi primii cumpărători ai produselor agricole. Această durată minimă este de cel puţin şase luni şi nu aduce atingere funcţionării corespunzătoare a pieţei interne;
b)în cazul în care statul membru decide că primii cumpărători ai produselor agricole trebuie să facă producătorului o ofertă scrisă de contract în conformitate cu alineatul (1), acesta poate să prevadă ca oferta să includă o durată minimă a contractului, astfel cum este stabilită de legislaţia naţională în acest sens. Această durată minimă este de cel puţin şase luni şi nu aduce atingere funcţionării corespunzătoare a pieţei interne.
Al doilea paragraf se aplică fără a aduce atingere dreptului producătorului de a refuza o durată minimă cu condiţia ca refuzul să fie exprimat în scris. În acest caz, părţile sunt libere să negocieze toate elementele contratului, inclusiv elementele menţionate la alineatul (4) litera (c).
(7)Statele membre care utilizează opţiunile menţionate la prezentul articol se asigură că dispoziţiile stabilite nu afectează buna funcţionare a pieţei interne.
Statele membre notifică Comisia cu privire la modul în care aplică eventualele măsuri introduse în temeiul prezentului articol.
(8)Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care se stabilesc măsurile necesare aplicării uniforme a alineatului (4) literele (a) şi (b) şi a alineatului (5) din prezentul articol, precum şi măsuri referitoare la notificările statelor membre în conformitate cu prezentul articol.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 229 alineatul (2).
Art. 169:
[textul din Art. 169 din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 5 a fost abrogat la 01-ian-2018 de Art. 4, punctul 16. din Regulamentul 2393/13-dec-2017]
Art. 170:
[textul din Art. 170 din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 5 a fost abrogat la 01-ian-2018 de Art. 4, punctul 16. din Regulamentul 2393/13-dec-2017]
Art. 171:
[textul din Art. 171 din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 5 a fost abrogat la 01-ian-2018 de Art. 4, punctul 16. din Regulamentul 2393/13-dec-2017]
Art. 172:
[textul din Art. 172 din partea II, titlul II, capitolul III, sectiunea 5 a fost abrogat la 07-dec-2021 de Art. 1, punctul 51. din Regulamentul 2117/02-dec-2021]
Art. 172a: Repartizarea valorii
Fără a aduce atingere niciunei clauze specifice de repartizare a valorii în sectorul zahărului, fermierii, inclusiv asociaţiile de fermieri, pot conveni cu operatorii din aval asupra unor clauze de repartizare a valorii, inclusiv în ceea ce priveşte câştigurile şi pierderile de pe piaţă, pentru a stabili modul în care urmează să fie repartizată între ei orice evoluţie a preţurilor relevante de pe piaţă pentru produsele în cauză sau de pe alte pieţe ale produselor de bază.
Art. 172b: Orientări din partea organizaţiilor interprofesionale pentru vânzarea strugurilor pentru vinurile cu denumire de origine protejată/ sau indicaţie geografică protejată
Prin derogare de la articolul 101 alineatul (1) din TFUE, organizaţiile interprofesionale recunoscute în temeiul articolului 157 din prezentul regulament care îşi desfăşoară activitatea în sectorul vitivinicol pot furniza indicatori neobligatorii de orientare a preţurilor privind vânzarea strugurilor destinaţi producţiei de vinuri cu denumire de origine protejată sau cu indicaţie geografică protejată, cu condiţia ca aceste orientări să nu elimine concurenţa în ceea ce priveşte o parte substanţială a produselor în cauză.
Art. 173: Competenţe delegate
(1)Pentru a se asigura că obiectivele şi responsabilităţile organizaţiilor de producători, ale asociaţiilor organizaţiilor de producători şi ale organizaţiilor interprofesionale sunt definite în mod clar astfel încât să contribuie la eficacitatea acţiunilor acestor organizaţii şi asociaţii, fără să creeze obligaţii administrative inutile şi fără să submineze principiul libertăţii de asociere în special în ceea ce priveşte producătorii care nu sunt membri ai acestor organizaţii, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate privind următoarele aspecte referitoare la organizaţiile de producători, la asociaţiile organizaţiilor de producători şi la organizaţiile interprofesionale pentru unul sau mai multe dintre sectoarele menţionate la articolul 1 alineatul (2) sau pentru produse specifice din respectivele sectoare:
a)obiectivele specifice care pot fi, trebuie să fie sau nu trebuie să fie urmărite de aceste organizaţii şi asociaţii şi, după caz, adăugate la cele stabilite la articolele 152-163;
b)normele acestor organizaţii şi asociaţii, statutele organizaţiilor altele decât organizaţiile de producători, condiţiile specifice aplicabile statutelor organizaţiilor de producători din anumite sectoare, inclusiv derogările de la obligaţia de comercializare a întregii producţii prin intermediul organizaţiei de producători menţionate la articolul 160 al doilea paragraf, structura, durata afilierii, dimensiunea, responsabilitatea şi activităţile acestor organizaţii şi asociaţii, efectele care decurg din recunoaştere, din retragerea recunoaşterii şi din fuziuni;
c)condiţiile privind recunoaşterea, retragerea şi, suspendarea recunoaşterii, efectele care decurg din recunoaşterea, din retragerea şi din suspendarea recunoaşterii, precum şi solicitările adresate unor astfel de organizaţii şi asociaţii în vederea întreprinderii unor acţiuni corective în cazul nerespectării criteriilor de recunoaştere;
d)organizaţiile şi asociaţiile transnaţionale, inclusiv normele menţionate la literele (a), (b) şi (c) din prezentul alineat;
e)normele referitoare la stabilirea şi condiţiile referitoare la asistenţa administrativă care trebuie acordată de autorităţile competente relevante în cazul cooperării transnaţionale;
f)sectoarele pentru care se aplică articolul 155, condiţiile privind externalizarea activităţilor, natura activităţilor care pot fi externalizate şi punerea la dispoziţie de către organizaţii sau asociaţii a unor mijloace tehnice;
g)baza pentru calcularea volumului minim sau a valorii minime a producţiei comercializabile a organizaţiilor şi asociaţiilor;
h)acceptarea unor membri care nu sunt producători, în cazul organizaţiilor de producători, şi care nu sunt organizaţii de producători, în cazul asociaţiilor organizaţiilor de producători;
i)extinderea aplicării anumitor norme ale organizaţiilor prevăzute la articolul 164 la operatori nemembri şi plata obligatorie de cotizaţii de către operatorii nemembri menţionaţi la articolul 165, inclusiv utilizarea şi alocarea plăţii respective de către aceste organizaţii, precum şi o listă cu norme de producţie mai stricte care poate fi extinsă în temeiul articolului 164 alineatul (4) primul paragraf litera (b), garantând totodată că aceste organizaţii sunt transparente şi responsabile faţă de nemembri şi că membrii lor nu se bucură de un tratament mai favorabil în comparaţie cu nemembrii, în special în ceea ce priveşte utilizarea plăţii obligatorii de cotizaţii;
j)cerinţe suplimentare privind reprezentativitatea organizaţiilor menţionate la articolul 164, zonele economice în cauză, inclusiv examinarea definiţiei lor de către Comisie, perioadele minime în care normele se aplică înainte de extinderea aplicării lor, persoanele sau organizaţiile cărora li se pot aplica normele sau contribuţiile, precum şi situaţiile în care Comisia poate solicita ca extinderea respingerea sau retragerea aplicării normelor sau a contribuţiilor obligatorii.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), pentru a garanta faptul că obiectivele şi responsabilităţile organizaţiilor de producători, ale asociaţiilor organizaţiilor de producători şi ale organizaţiilor interprofesionale din sectorul laptelui şi al produselor lactate sunt definite în mod clar, astfel încât să contribuie la eficienţa demersurilor organizaţiilor respective fără a impune o sarcină inutilă, Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 227, acte delegate prin care se stabilesc:
a)condiţiile privind recunoaşterea organizaţiilor transnaţionale de producători şi a asociaţiilor organizaţiilor transnaţionale de producători;
b)normele referitoare la stabilirea şi condiţiile referitoare la asistenţa administrativă care trebuie acordată organizaţiilor de producători, inclusiv asociaţiilor organizaţiilor de producători, de autorităţile competente în cazul cooperării transnaţionale;
c)normele suplimentare referitoare la calcularea volumului de lapte crud care face obiectul negocierilor menţionate la articolul 149 alineatul (2) litera (c) şi alineatul (3);
d)normele privind extinderea aplicării anumitor norme ale organizaţiilor prevăzute la articolul 164 la operatori nemembri şi plata obligatorie de cotizaţii de către operatorii nemembri menţionaţi la articolul 165.
Art. 174: Competenţe de executare în conformitate cu procedura de examinare
(1)Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care se stabilesc măsurile necesare pentru aplicarea prezentului capitol, în special în ceea ce priveşte:
a)măsurile pentru punerea în aplicare a condiţiilor pentru recunoaşterea organizaţiilor de producători şi a organizaţiilor interprofesionale prevăzute la articolele 154 şi 158;
b)procedurile în cazul unei fuziuni a unor organizaţii de producători;
c)procedurile care urmează să fie stabilite de statele membre în legătură cu dimensiunea minimă şi perioada de afiliere minimă;
d)procedurile referitoare la extinderea normelor şi contribuţiile financiare menţionate la articolele 164 şi 165, în special punerea în aplicare a noţiunii de "zonă economică" menţionată la articolul 164 alineatul (2);
e)procedurile referitoare la asistenţa administrativă;
f)procedurile referitoare la externalizarea activităţilor;
g)procedurile şi condiţiile tehnice în ceea ce priveşte punerea în aplicare a măsurilor menţionate la articolul 166.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 229 alineatul (2).
(2)Prin derogare de la alineatul (1), în ceea ce priveşte sectorul laptelui şi al produselor lactate, Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care se stabilesc normele detaliate necesare pentru:
a)punerea în aplicare a condiţiilor pentru recunoaşterea organizaţiilor de producători şi a asociaţiilor acestora, precum şi a organizaţiilor interprofesionale prevăzute la articolele 161 şi 163;
b)notificarea menţionată la articolul 149 alineatul (2) litera (f);
c)notificările care trebuie făcute de statele membre către Comisie în conformitate cu articolul 161 alineatul (3) litera (d), articolul 163 alineatul (3) litera (e), articolul 149 alineatul (8) şi articolul 150 alineatul (7);
d)procedurile legate de sprijinul administrativ în cazul cooperării transnaţionale.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 229 alineatul (2).
Art. 175: Alte competenţe de executare
Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care se iau decizii individuale cu privire la:
a)recunoaşterea organizaţiilor care desfăşoară activităţi în mai mult de un stat membru, în conformitate cu normele adoptate în temeiul articolului 173 alineatul (1) litera (d);
b)obiecţia faţă de recunoaşterea de către un stat membru a unei organizaţii interprofesionale sau retragerea acestei recunoaşteri de către un stat membru;
c)lista zonelor economice notificate de statele membre în conformitate cu normele adoptate în temeiul articolului 173 alineatul (1) litera (i) şi al articolului 173 alineatul (2) litera (d);
d)cerinţa ca un stat membru să refuze sau să abroge o extindere a aplicării normelor sau a contribuţiilor financiare plătite de nemembri adoptată de statul membru respectiv.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă fără a se aplica procedura menţionată la articolul 229 alineatul (2) sau (3),