Secţiunea 2 - Norme suplimentare pentru anumite sectoare - Regulamentul 1308/17-dec-2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79 (CE) nr. 1037/2001 şi (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 347L

În vigoare
Versiune de la: 15 Iulie 2025
SECŢIUNEA 2:Norme suplimentare pentru anumite sectoare
Art. 159: Obligativitatea recunoaşterii
Prin derogare de la articolele 152-158, statele membre recunosc, la cerere:
a)organizaţiile de producători din:
(i)sectorul fructelor şi al legumelor în ceea ce priveşte unul sau mai multe produse din acest sector şi/sau astfel de produse destinate exclusiv prelucrării;
(ii)sectorul uleiului de măsline şi al măslinelor de masă;RO 20.12.2013 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 347/741
(iii)sectorul viermilor de mătase;
(iv)sectorul hameiului;
b)organizaţiile interprofesionale din sectorul uleiului de măsline şi al măslinelor de masă şi din sectorul tutunului.
Art. 160: Organizaţiile de producători din sectorul fructelor şi legumelor
În sectorul fructelor şi legumelor, organizaţiile de producători urmăresc îndeplinirea a cel puţin unuia dintre obiectivele menţionate la articolul 152 alineatul (1) litera (c) punctele (i), (ii) şi (iii).
Statutul unei organizaţii de producători din sectorul fructelor şi al legumelor impune membrilor producători să îşi comercializeze întreaga producţie vizată prin intermediul organizaţiei de producători.
Se consideră că organizaţiile de producători şi asociaţiile de organizaţii de producători din sectorul fructelor şi al legumelor acţionează în numele şi în interesul membrilor lor în toate aspectele de natură economică din mandatul lor.
Art. 161: Recunoaşterea organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate
(1)Statele membre recunosc, la cerere, toate entităţile juridice sau părţile clar definite din cadrul acestor entităţi ca fiind organizaţii de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate, cu condiţia:
a)să fie constituite de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate, să fie alcătuite la iniţiativa lor şi să urmărească un scop specific care poate include unul sau mai multe dintre următoarele obiective:
(i)asigurarea programării şi a adaptării producţiei la cerere, în special în privinţa calităţii şi a cantităţii;
(ii)concentrarea ofertei şi introducerea pe piaţă a produselor obţinute de membrii lor;
(iii)optimizarea costurilor de producţie şi stabilizarea preţurilor de producţie;

b)să aibă un număr minim de membri şi/sau să acopere un volum minim de producţie comercializabilă, care urmează să fie stabilit de statul membru în cauză, în domeniul în care activează;
c)să ofere probe suficiente în ceea ce priveşte faptul că îşi pot îndeplini în mod corespunzător activităţile atât din punctul de vedere al timpului, cât şi din punctul de vedere al eficienţei şi al concentrării aprovizionării;
d)să aibă un statut care să respecte literele (a), (b) şi (c) de la prezentul alineat.
(2)Statele membre pot decide că organizaţiile de producători care au fost recunoscute anterior datei de 2 aprilie 2012 în baza legislaţiei naţionale şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alineatul (1) trebuie considerate ca fiind organizaţii de producători recunoscute.

(3)Statele membre:
a)decid cu privire la acordarea recunoaşterii unei organizaţii de producători în termen de patru luni de la data depunerii unei cereri însoţite de toate documentele justificative; această cerere se depune în statul membru în care îşi are sediul organizaţia;
b)efectuează la intervale stabilite de ele controale pentru a verifica faptul că organizaţiile de producători şi asociaţiile de organizaţii de producători recunoscute respectă dispoziţiile din prezentul capitol;
c)aplică acestor organizaţii şi asociaţii, în caz de nerespectare a măsurilor prevăzute în prezentul capitol sau de nereguli privind aplicarea acestora, sancţiunile aplicabile şi stabilite de acestea şi decid, dacă este necesar, dacă recunoaşterea ar trebui să fie retrasă;
d)informează Comisia anual, până la data de 31 martie, cu privire la orice decizie de acordare, respingere sau retragere a recunoaşterii, care a fost adoptată în anul calendaristic anterior.
Art. 162: Organizaţiile interprofesionale din sectorul uleiului de măsline şi al măslinelor de masă şi din sectorul tutunului
Pentru organizaţiile interprofesionale din sectorul uleiului de măsline şi al măslinelor de masă şi din sectorul tutunului, scopul specific menţionat la articolul 157 alineatul (1) litera (c) poate include şi cel puţin unul dintre următoarele obiective:
a)concentrarea şi coordonarea ofertei şi comercializarea produselor producătorilor membri;
b)adaptarea comună a producţiei şi a prelucrării la cerinţele pieţei şi ameliorarea produsului;
c)promovarea raţionalizării şi a ameliorării producţiei şi a prelucrării.
Art. 163: Recunoaşterea organizaţiilor interprofesionale din sectorul laptelui şi al produselor lactate
(1)Statele membre pot recunoaşte organizaţiile interprofesionale din sectorul laptelui şi al produselor lactate care:
a)îndeplinesc cerinţele prevăzute la articolul 157;
b)îşi desfăşoară activităţile în una sau mai multe regiuni din teritoriul în cauză;
c)reprezintă o cotă importantă din activităţile economice menţionate la articolul 157 alineatul (1) litera (a);
d)nu sunt implicate în producţia, procesarea sau comercializarea produselor din sectorul laptelui şi al produselor lactate.

(2)Statele membre pot decide că organizaţiile interprofesionale care au fost recunoscute anterior datei de 2 aprilie 2012 în baza dreptului intern şi care îndeplinesc condiţiile stabilite la alineatul (1) din prezentul articol trebuie considerate recunoscute ca organizaţii interprofesionale în conformitate cu articolul 157 alineatul (1).

(3)Atunci când utilizează opţiunea de a recunoaşte o organizaţie interprofesională în conformitate cu alineatul (1) sau (2), statele membre:
a)decid cu privire la acordarea recunoaşterii organizaţiei interprofesionale în termen de patru luni de la data depunerii unei cereri însoţite de toate documentele justificative; această cerere se depune în statul membru în care îşi are sediul organizaţia;
b)efectuează la intervale stabilite de ele controale pentru a se asigura că organizaţiile interprofesionale recunoscute respectă condiţiile legate de recunoaşterea lor;
c)aplică acestor organizaţii, în caz de nerespectare a măsurilor prevăzute în prezentul capitol sau de nereguli privind aplicarea acestora, sancţiunile aplicabile şi stabilite de acestea şi decid, dacă este necesar, dacă recunoaşterea ar trebui să fie retrasă;
d)retrag recunoaşterea în cazul în care nu mai sunt îndeplinite cerinţele şi condiţiile privind recunoaşterea prevăzute la prezentul articol;

e)informează Comisia anual, până la data de 31 martie, cu privire la orice decizie de acordare, respingere sau retragere a recunoaşterii, care a fost adoptată în anul calendaristic anterior.