Directiva 2002/59/CE/27-iun-2002 de instituire a unui sistem comunitar de monitorizare şi informare privind traficul navelor maritime şi de abrogare a Directivei 93/75/CEE a Consiliului

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0

În vigoare
Versiune de la: 18 Mai 2025
Directiva 2002/59/CE/27-iun-2002 de instituire a unui sistem comunitar de monitorizare şi informare privind traficul navelor maritime şi de abrogare a Directivei 93/75/CEE a Consiliului
Dată act: 27-iun-2002
Emitent: Parlamentul European;Consiliul Uniunii Europene
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 80 alineatul (2),
având în vedere propunerea Comisiei (1),
(1)JO C 120 E, 24.4.2001, p. 67 şi JO C 362 E, 18.12.2001, p. 255.
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (2),
(2)JO C 221, 7.8.2001, p. 54.
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (3),
(3)JO C 357, 14.12.2001, p. 1.
hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (4),
(4)Avizul Parlamentului European din 14 iunie 2001 (JO C 53 E, 28.2.2002, p. 304). Poziţia comună a Consiliului din 19 decembrie 2001 (JO C 58 E, 5.3.2002, p. 14) şi Decizia Parlamentului European din 10 aprilie 2002 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Decizia Consiliului din 25 iunie 2002.
Întrucât:
(1)În comunicarea sa din 24 februarie 1993 privind o politică comună a siguranţei maritime, Comisia a indicat că un obiectiv la nivel comunitar a fost introducerea unui sistem de informare obligatorie prin care să se ofere statelor membre un acces rapid la toate informaţiile importante referitoare la mişcarea navelor care transportă materiale periculoase sau poluante şi natura precisă a încărcăturii transportate.
(2)Directiva 93/75/CEE a Consiliului din 13 septembrie 1993 privind cerinţele minime pentru navele care se îndreaptă spre porturile comunitare sau pleacă din aceste porturi maritime şi care transportă mărfuri periculoase ori poluante (5) a introdus un sistem prin care autorităţile competente primesc informaţii despre navele care au ca destinaţie sau părăsesc un port comunitar şi care transportă substanţe periculoase sau poluante, precum şi despre incidentele petrecute pe mare. Directiva menţionată cere Comisiei să elaboreze noi propuneri pentru introducerea unui sistem de notificare mai detaliat pentru Comunitate, care să cuprindă eventual şi navele aflate în tranzit de-a lungul coastelor statelor membre.
(5)JO L 247, 5.10.1993, P. 19. Directivă modificată ultima dată de Directiva 98/74/CE a Comisiei (JO L 276, 13.10.1998, p. 7).
(3)Rezoluţia Consiliului din 8 iunie 1993 privind o politică comună a siguranţei maritime (6) a subliniat că principalele obiective ale acţiunii comunitare cuprind adoptarea unui sistem de informare mai detaliat.
(6)JO C 271, 7.10.1993, p. 1.
(4)Introducerea unui sistem comunitar de monitorizare şi informare privind traficul navelor maritime ar trebui să contribuie la prevenirea accidentelor şi cazurilor de poluare pe mare şi să reducă la minimum consecinţele lor asupra mediului marin şi costier, asupra economiei şi sănătăţii comunităţilor locale. Eficienţa traficului maritim, în special a gestionării escalelor făcute de nave în porturi, depinde şi de preavizul dat de nave cu suficient timp înainte de sosire.
(5)Mai multe sisteme de raportare obligatorie a navelor au fost introduse de-a lungul coastelor europene, în conformitate cu normele în materie adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI). Ar trebui asigurată respectarea de către nave a cerinţelor de raportare în vigoare în cadrul acestor sisteme.
(6)De asemenea, au fost introduse servicii de trafic maritim şi sisteme de dirijare a navelor care joacă un rol important în prevenirea accidentelor şi a poluării în anumite zone maritime aglomerate sau periculoase pentru navigaţie. Este necesar ca navele să utilizeze serviciile de trafic maritim şi să se conformeze regulilor aplicabile sistemelor de dirijare a traficului aprobate de OMI.
(7)S-au înregistrat progrese tehnologice esenţiale în domeniul echipamentelor de bord care permit identificarea automată a navelor (sisteme AIS) în vederea unei monitorizări perfecţionate a navelor, ca şi înregistrarea datelor de voiaj (sisteme VDR sau "cutiile negre") pentru a se facilita efectuarea anchetelor în urma producerii accidentelor. Având în vedere importanţa lor în elaborarea unei politici care să prevină accidentele de navigaţie, prezenţa acestor echipamente ar trebui să fie obligatorie la bordul navelor care efectuează curse naţionale sau internaţionale cu escale în porturile comunitare. Datele furnizate de sistemele VDR pot fi folosite atât după un accident pentru investigarea cauzelor acestuia, cât şi preventiv, pentru a trage concluziile necesare din astfel de situaţii. Este oportun ca statele membre să încurajeze utilizarea acestor date în ambele scopuri.
(8)Este oportun ca statele membre să se asigure că la staţiile de coastă ale autorităţilor competente există, pe lângă echipamente tehnice corespunzătoare, personal suficient şi calificat corespunzător.
(9)Cunoaşterea precisă a mărfurilor periculoase sau poluante transportate la bordul navelor, precum şi a altor informaţii pertinente din domeniul siguranţei, cum ar fi informaţiile referitoare la incidente de navigaţie, este esenţială pentru pregătirea şi eficienţa operaţiilor de intervenţie în caz de poluare sau risc de poluare pe mare. Navele care au ca destinaţie sau părăsesc porturile statelor membre trebuie să transmită aceste informaţii autorităţilor competente sau autorităţilor portuare din aceste state membre.
(10)Pentru a facilita şi accelera transmiterea şi folosirea informaţiilor, care pot fi în cantitate imensă, despre încărcăturile navelor, este oportun ca acestea să fie transmise ori de câte ori este posibil prin mijloace electronice către autoritatea competentă sau autoritatea portuară interesată. Din aceleaşi motive, este necesar ca schimburile de informaţii între autorităţile competente ale statelor membre să se facă pe cale electronică.
(11)În cazul în care companiile interesate au introdus proceduri interne, conformându-se cerinţelor statelor membre, pentru a garanta că informaţiile cerute de directivă sunt transmise autorităţii competente fără întârziere, trebuie să existe posibilitatea de a excepta serviciile regulate dintre două sau mai multe state, dintre care cel puţin unul este un stat membru, de la cerinţa de notificare a fiecărei curse.
(12)Unele nave prezintă riscuri potenţiale pentru siguranţa navigaţiei şi a mediului din cauza comportamentului sau a stării în care se află. Statele membre ar trebui să acorde atenţie specială urmăririi acestor nave, să adopte măsurile corespunzătoare pentru a preveni agravarea riscurilor pe care acestea le prezintă şi să transmită informaţiile pertinente pe care le posedă despre aceste nave celorlalte state membre interesate. Măsurile ar putea fi asigurate prin activităţile de control desfăşurate de statul portului.
(13)Statele membre trebuie să ia măsuri de apărare împotriva ameninţărilor la adresa siguranţei maritime, a siguranţei persoanelor şi a mediului marin şi costier generate de incidente, accidente sau alte situaţii produse pe mare şi de prezenţa petelor de substanţe poluante sau a coletelor în derivă pe suprafaţa mării. În acest scop, căpitanii de nave care navighează în zona de căutare şi salvare, în zona economică exclusivă sau într-o zonă echivalentă a statelor membre ar trebui să comunice astfel de cazuri autorităţilor de coastă, furnizând toate informaţiile corespunzătoare.
Luând în considerare particularităţile propriei lor situaţii, statele membre ar trebui să aibă libertatea de a stabili ele însele zonele geografice ce ar trebui să intre în obligaţia de notificare.
(14)În cazul producerii unui incident sau accident pe mare, cooperarea deplină şi completă a părţilor implicate în trafic contribuie în mod semnificativ la eficienţa operaţiilor întreprinse de autorităţile competente.
(15)Dacă o autoritate competentă desemnată de un stat membru consideră, în urma unei previziuni privind starea mării sau condiţiile meteorologice furnizate de un serviciu meteorologic calificat, că se profilează o ameninţare gravă la adresa siguranţei vieţilor omeneşti sau un risc grav de poluare din cauza condiţiilor meteorologice extrem de nefavorabile sau a stării mării, aceasta trebuie să-l informeze pe căpitanul navei care intenţionează să intre în port sau să părăsească portul cu privire la situaţie şi poate lua toate măsurile pe care le consideră cele mai indicate. Fără a aduce atingere îndatoririi de a acorda ajutor navelor în primejdie, măsurile ar putea cuprinde interdicţia ca nava să intre în port sau să-l părăsească până la normalizarea situaţiei. În eventualitatea unui posibil risc de siguranţă sau de poluare şi ţinând seama de situaţia specifică a portului respectiv, autoritatea competentă poate recomanda navelor să nu părăsească portul. În cazul în care căpitanul navei decide părăsirea portului, el face acest lucru pe propria răspundere şi este adecvat să precizeze motivele deciziei sale.
(16)Absenţa unui loc de refugiu poate avea consecinţe grave în cazul unui accident pe mare. Prin urmare, statele membre trebuie să întocmească planuri astfel încât navelor în primejdie, dacă situaţia impune acest lucru, să li se ofere refugiu în porturile lor sau în orice alt loc adăpostit în cele mai bune condiţii posibile. Dacă este necesar şi posibil, aceste planuri trebuie să cuprindă furnizarea de mijloace şi instalaţii corespunzătoare de asistenţă, salvare şi combatere a poluării. Porturile care adăpostesc o navă în primejdie trebuie să conteze pe o despăgubire promptă pentru cheltuielile şi daunele posibile generate de această operaţie. Prin urmare, îi revine Comisiei examinarea posibilităţilor de introducere a unui sistem adecvat de despăgubire pentru porturile comunitare care adăpostesc o navă în primejdie şi posibilitatea de a cere ca o navă care intră într-un port comunitar să fie asigurată în mod corespunzător.
(17)Este necesar să se instituie un cadru de cooperare între statele membre şi Comisie pentru îmbunătăţirea punerii în aplicare a sistemului de monitorizare şi informare privind traficul maritim, stabilindu-se legături de comunicare corespunzătoare între autorităţile competente şi porturile statelor membre. În plus, acoperirea sistemului de identificare şi de monitorizare a navelor trebuie completat în acele zone maritime ale Comunităţii unde acesta este insuficient. Mai mult, ar trebui create centre de gestionare a informaţiilor în regiunile maritime comunitare în scopul facilitării schimbului sau folosirii în comun a datelor utile legate de urmărirea traficului şi punerea în aplicare a prezentei directive. Statele membre şi Comisia trebuie, de asemenea, să caute să coopereze cu ţări terţe pentru atingerea acestor obiective.
(18)Eficienţa prezentei directive depinde în mare măsură de controlul strict al aplicării sale, exercitat de statele membre. În acest scop, statele membre trebuie să efectueze periodic inspecţii sau orice alte acţiuni necesare pentru a se asigura că legăturile de comunicare stabilite în vederea îndeplinirii cerinţelor din prezenta directivă funcţionează în mod satisfăcător. Ar trebui, de asemenea, introdus un sistem de sancţiuni pentru a garanta că părţile interesate se conformează cerinţelor de notificare şi de dotare cu echipamente prevăzute în prezenta directivă.
(19)Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a modalităţilor de exercitare a competenţelor executive acordate Comisiei (1).
(1)JO L 184, 17.7.1999, p. 23.
(20)Anumite dispoziţii din prezenta directivă pot fi modificate de procedura prevăzută în decizia menţionată, astfel încât să se ia în considerare evoluţia instrumentelor comunitare şi internaţionale şi experienţa acumulată în aplicarea prezentei directive, în măsura în care aceste modificări nu lărgesc domeniul de aplicare a prezentei directive. Un instrument util pentru evaluarea de către Comisie a experienţei câştigate din aplicarea prezentei directive îl constituie notificarea adecvată cu privire la această aplicare întocmită de către statele membre.
(21)Dispoziţiile Directivei 93/75/CEE sunt în mod semnificativ consolidate, extinse şi modificate prin prezenta directivă. Prin urmare, este cazul ca Directiva 93/75/CEE să fie abrogată.
(22)Întrucât obiectivele acţiunii propuse, şi anume creşterea siguranţei şi eficienţei traficului maritim, nu pot fi realizate suficient de statele membre şi pot deci, având în vedere scara şi efectele acţiunii propuse, să fie mai bine realizate la nivel comunitar, Comisia poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii prevăzut la articolul 5 din tratat. Potrivit principiului subsidiarităţii enunţat în articolul menţionat, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
-****-
Art. 1: Scopul
Scopul prezentei directive este de a institui în Comunitate un sistem de monitorizare a traficului navelor maritime şi de informare în vederea creşterii siguranţei şi eficienţei traficului maritim, de a îmbunătăţi reacţia autorităţilor la incidentele, accidentele sau situaţiile potenţial periculoase produse pe mare, inclusiv operaţiile de căutare şi salvare, şi de a contribui la o mai bună prevenire şi detectare a poluării cauzate de nave.
Statele membre monitorizează şi iau toate măsurile necesare şi corespunzătoare pentru a asigura respectarea cerinţelor din prezenta directivă de către căpitanii, operatorii sau agenţii navelor, ca şi de încărcătorii sau proprietarii mărfurilor periculoase sau poluante transportate la bordul acestor nave.
Art. 2: Domeniu de aplicare
1.Prezenta directivă se aplică navelor cu un tonaj brut de 300 sau mai mare, cu excepţia dispoziţiilor contrare.
2.Cu excepţia cazului în care există dispoziţii contrare, prezenta directivă nu se aplică:
a)navelor de război, navelor de război auxiliare şi altor nave deţinute sau exploatate de un stat membru şi utilizate pentru un serviciu public necomercial;
b)vaselor de pescuit, ambarcaţiunilor tradiţionale şi celor de agrement având o lungime mai mică de 45 de metri;
c)rezervoarelor de pe nave de un tonaj brut de mai puţin de 1 000 tone şi proviziilor şi echipamentelor pentru utilizare la bordul tuturor navelor.

Art. 3: Definiţii
În înţelesul prezentei directive,
a)Instrumente internaţionale relevante» înseamnă următoarele instrumente, în versiunea lor actualizată:
- MARPOL înseamnă Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării cauzate de nave şi protocolul său din 1978;
- SOLAS înseamnă Convenţia internaţională pentru siguranţa vieţilor umane pe mare, împreună cu protocoalele şi modificările la aceasta;
- Convenţia internaţională din 1969 privind măsurarea tonajului navelor;
- Convenţia internaţională din 1969 privind intervenţia în largul mării în cazurile de accidente însoţite de poluarea cu petrol şi protocolul său din 1973 privind intervenţia în largul mării în cazurile de poluare cu alte substanţe decât petrolul;
- Convenţia SAR înseamnă Convenţia internaţională din 1979 privind operaţiile de căutare şi salvare maritimă;
- Cod ISM înseamnă codul internaţional de gestionare a siguranţei;
- Codul IMDG înseamnă codul maritim internaţional al mărfurilor periculoase;
- Codul IBC înseamnă codul internaţional OMI pentru construcţia şi echiparea navelor care transportă substanţe chimice periculoase în vrac;
- Codul IGC înseamnă codul internaţional OMI pentru construcţia şi echiparea navelor care transportă gaze lichefiate în vrac;
- Codul BC înseamnă codul OMI de practici sigure pentru încărcăturile solide în vrac;
- Codul INF înseamnă codul OMI pentru transportul în condiţii de siguranţă al combustibilului nuclear iradiat, al plutoniului şi al deşeurilor de mare radioactivitate în recipiente la bordul navelor;
- Rezoluţia A.851(20) a OMI înseamnă Rezoluţia Organizaţiei Maritime Internaţionale 851(20) intitulată "Principii generale aplicabile sistemelor de raportare a navelor şi cerinţelor în materie de notificare, inclusiv linii directoare pentru raportarea incidentelor care implică mărfuri periculoase, substanţe dăunătoare şi/sau poluanţi marini";
- «Rezoluţia A.917(22) a OMI» înseamnă Rezoluţia Organizaţiei Maritime Internaţionale 917(22) intitulată «Linii directoare privind utilizarea AIS la bordul navelor», astfel cum a fost modificată prin Rezoluţia A.956(23) a OMI;
- «Rezoluţia A.949(23) a OMI» înseamnă Rezoluţia Organizaţiei Maritime Internaţionale 949(23) intitulată «Linii directoare privind locurile de refugiu pentru navele care au nevoie de asistenţă»;
- «Rezoluţia A.950(23) a OMI» înseamnă Rezoluţia Organizaţiei Maritime Internaţionale 950(23) intitulată «Servicii de asistenţă maritimă (MAS)»;
- «Liniile directoare ale OMI privind tratamentul echitabil al navigatorilor în caz de accident maritim» înseamnă liniile directoare anexate Rezoluţiei LEG. 3(91) a Comitetului juridic al OMI din 27 aprilie 2006 astfel cum sunt aprobate de Consiliul de administraţie al Organizaţiei Internaţionale a Muncii în cea de-a 296-a sesiune a sa din 12-16 iunie 2006.

b)"operator" înseamnă proprietarul sau administratorul unei nave;
c)"agent" înseamnă o persoană mandatată sau autorizată să furnizeze informaţii în numele operatorului navei;
d)"încărcător" înseamnă o persoană pentru care sau în numele căreia sau în contul căreia s-a încheiat un contract de transport de mărfuri cu un transportator;
e)"companie" înseamnă o companie în sensul regulii 1 alineatul (2) din capitolul IX al Convenţiei SOLAS;
f)"navă" înseamnă un vas sau o ambarcaţiune maritimă;
g)"mărfuri periculoase" înseamnă:
- mărfurile clasificate în codul IMDG;
- substanţele lichide periculoase enumerate în capitolul 17 din codul IBC;
- gazele lichefiate enumerate în capitolul 19 din codul IGC;
- substanţele solide menţionate în apendicele B al codului BC.
Sunt incluse şi mărfurile pentru al căror transport au fost stabilite condiţii preliminare corespunzătoare în conformitate cu punctul 1.1.3 din codul IBC sau punctul 1.1.6 din codul IGC;
h)"mărfuri poluante" înseamnă:
- hidrocarburile definite în anexa I la convenţia MARPOL;
- substanţele lichide nocive definite în anexa II la convenţia MARPOL;
- substanţele dăunătoare definite în anexa III la convenţia MARPOL;
i)"unitate de transport a încărcăturii" înseamnă un vehicul destinat transportului rutier al mărfurilor, un vagon de cale ferată pentru transport de marfă, un container de marfă, o cisternă pentru transport rutier, un vagon de cale ferată sau o cisternă portabilă;
j)"adresă" înseamnă numele şi legăturile de comunicare permiţând stabilirea unui contact în caz de necesitate cu operatorul, agentul, autoritatea portuară, autoritatea competentă sau altă persoană autorizată sau organism deţinând informaţii detaliate privind încărcătura navei;
k)«autorităţi competente» înseamnă autorităţile şi organizaţiile desemnate de statele membre să îndeplinească anumite funcţii în temeiul prezentei directive.

l)"autoritate portuară" înseamnă autoritatea sau organismul competent desemnat de statele membre pentru fiecare port pentru a primi şi pune la dispoziţie informaţiile notificate în temeiul prezentei directive;
m)"loc de refugiu" înseamnă un port, o parte dintr-un port sau altă dană sau ancoraj de protecţie sau orice altă zonă adăpostită identificată ca atare de un stat membru pentru adăpostirea navelor în primejdie;
n)"staţie de coastă" înseamnă serviciul de trafic maritim, instalaţia de pe uscat responsabilă cu un sistem de notificare obligatorie aprobat de OMI sau un organism responsabil cu coordonarea operaţiilor de căutare şi salvare sau a operaţiilor de combatere a poluării maritime, desemnat de statele membre în conformitate cu prezenta directivă;
o)"serviciu de trafic maritim (STM)" înseamnă un serviciu destinat să îmbunătăţească siguranţa şi eficienţa traficului maritim şi să protejeze mediul şi care este în măsură să interacţioneze cu traficul şi să reacţioneze la situaţiile de trafic care apar în zona STM;
p)"sistem de dirijare" a navelor înseamnă un sistem care acoperă una sau mai multe rute sau măsuri de dirijare a traficului menite să reducă riscul de accidentare; include sisteme de separare a traficului, rute cu sens dublu, rute recomandate, zone de evitat, zone de trafic de coastă, zone de ocolire, zone de precauţie şi rute maritime de adâncime;
q)"nave tradiţionale" înseamnă toate tipurile de nave istorice precum şi copiile acestora, inclusiv cele concepute să încurajeze şi să promoveze meseriile şi navigaţia tradiţională, care împreună reprezintă monumente culturale vii, exploatate conform principiilor tradiţionale ale navigaţiei şi tehnicii;
r)"accident" înseamnă un accident în sensul Codului OMI pentru anchetele asupra accidentelor şi incidentelor maritime.
s)«SafeSeaNet» înseamnă sistemul comunitar de schimb de informaţii maritime creat de Comisie în cooperare cu statele membre pentru a asigura punerea în aplicare a legislaţiei comunitare;
t)«serviciu regulat» înseamnă o serie de curse ale navelor organizate astfel încât să deservească traficul între aceleaşi două sau mai multe porturi, fie după un orar publicat, fie prin efectuarea unor curse cu o asemenea regularitate sau frecvenţă încât să constituie o serie sistematică ce poate fi recunoscută ca atare;
u)«navă de pescuit» înseamnă orice navă echipată pentru exploatarea comercială a resurselor acvatice vii;
v)«navă care are nevoie de asistenţă» înseamnă, fără a aduce atingere dispoziţiilor Convenţiei SAR privind salvarea persoanelor, o navă aflată într-o situaţie care ar putea duce la pierderea sa sau la apariţia unui pericol pentru mediu sau navigaţie;
w)«LRIT» înseamnă un sistem de identificare şi localizare la mare distanţă a informaţiilor, în conformitate cu regulamentul SOLAS V/19-1.

Art. 4: Notificare înainte de intrarea în porturile statelor membre
1.Operatorul, agentul sau căpitanul unei nave care se îndreaptă spre un port al unui stat membru notifică autorităţii portuare informaţiile prevăzute în anexa I punctul 1:
a)cu cel puţin 24 de ore în avans sau
b)cel târziu în momentul în care nava părăseşte portul anterior, dacă durata cursei este mai scurtă de 24 de ore sau
c)dacă portul de escală nu este cunoscut sau este schimbat în timpul cursei, de îndată ce aceste informaţii sunt disponibile.
2.Navele care vin dintr-un port aflat în afara Comunităţii şi au ca destinaţie un port dintr-un stat membru şi care transportă mărfuri periculoase sau poluante respectă obligaţiile de notificare prevăzute la articolul 13.
Art. 5: Monitorizarea navelor care intră în zona supusă sistemelor de raportare obligatorie a navelor
1.Statul membru interesat urmăreşte şi ia toate măsurile necesare şi corespunzătoare pentru a se asigura că toate navele care intră în zona supusă unui sistem de raportare obligatorie a navelor adoptat de OMI în conformitate cu regula 11 din capitolul V al Convenţiei SOLAS şi exploatat de unul sau mai multe state, dintre care cel puţin unul este un stat membru, în conformitate cu liniile directoare pertinente şi criteriile elaborate de OMI, se conformează acestui sistem, raportând informaţiile cerute de un stat membru în conformitate cu Rezoluţia OMI A.851(20).
2.Atunci când se supune adoptării de către OMI un nou sistem de raportare obligatorie a navelor sau o propunere de modificare a unui sistem de raportare existent, statul membru include în propunerea sa cel puţin informaţiile menţionate în anexa I punctul 4.
Art. 6: Folosirea sistemelor de identificare automată
1.Orice navă care face o escală într-un port al unui stat membru trebuie să fie echipată, în conformitate cu calendarul prezentat în anexa II punctul (I), cu un sistem de identificare automată care să satisfacă standardele de performanţă elaborate de OMI.
2.Navele echipate cu un astfel de sistem îl menţin în funcţiune permanent, cu excepţia cazurilor în care acorduri internaţionale, norme sau standarde internaţionale prevăd protecţia informaţiilor referitoare la navigaţie.
Art. 6a: Utilizarea sistemelor de identificare automată (AIS) de către navele de pescuit
Orice navă de pescuit cu o lungime totală mai mare de 15 metri care arborează pavilionul unui stat membru şi este înmatriculată în Comunitate sau care operează în apele interioare sau pe marea teritorială a unui stat membru sau care îşi descarcă propria captură în porturile unui stat membru este echipată, în conformitate cu calendarul prezentat în anexa II partea I punctul 3, cu un AIS (clasa A) care să corespundă standardelor de performanţă elaborate de OMI.
Navele de pescuit echipate cu AIS îl menţin permanent în funcţiune. În circumstanţe excepţionale, AIS poate fi oprit din funcţiune în cazul în care comandantul consideră acest lucru necesar pentru siguranţa sau securitatea navei sale.
Art. 6b: Utilizarea sistemelor de identificare şi urmărire a navelor la mare distanţă (LRIT)
(1)Navele cărora li se aplică Regulamentul SOLAS V/19-1 şi standardele de performanţă şi cerinţele funcţionale adoptate de OMI sunt dotate cu echipament LRIT care respectă regulamentul respectiv când face apel la un port dintr-un stat membru.
Statele membre şi Comisia cooperează pentru a determina cerinţele privind dotarea cu echipament de transmitere de informaţii LRIT la bordul navelor care navighează sub acoperirea staţiilor fixe AIS ale statelor membre şi prezintă Organizaţiei Maritime Internaţionale orice măsuri adecvate.
(2)Comisia colaborează cu statele membre la instituirea unui Centru european de date LRIT, având ca responsabilitate procesarea informaţiilor privind identificarea şi urmărirea la mare distanţă.

Art. 7: Folosirea sistemelor de dirijare a navelor
1.Statele membre monitorizează şi iau toate măsurile necesare şi corespunzătoare pentru a se asigura că toate navele care intră în zona supusă unui sistem de dirijare obligatorie a navelor adoptat de OMI conform regulii 10 din capitolul V al Convenţiei SOLAS şi exploatat de unul sau mai multe state, dintre care cel puţin unul este un stat membru, folosesc sistemul în conformitate cu liniile directoare pertinente şi criteriile elaborate de OMI.
2.În cazul în care aplică, pe proprie răspundere, un sistem de dirijare a navei care nu a fost adoptat de OMI, statele membre iau în considerare, ori de câte ori este posibil, liniile directoare şi criteriile elaborate de OMI şi difuzează toate informaţiile necesare pentru o folosire sigură şi eficientă a sistemului de dirijare a navei.
Art. 8: Monitorizarea respectării de către nave a serviciilor de trafic maritim
Statele membre monitorizează şi iau toate măsurile necesare şi corespunzătoare pentru a se asigura că:
a)participă la acel STM şi se conformează normelor sale navele care intră în zona de aplicabilitate a unui STM exploatat de unul sau mai multe state, dintre care cel puţin unul este un stat membru, în apele lor teritoriale şi bazat pe liniile directoare elaborate de OMI;
b)se conformează normelor acelui STM navele care arborează pavilionul unui stat membru sau navele care se îndreaptă spre un port dintr-un stat membru şi intră în zona de aplicabilitate a unui STM, în afara apelor teritoriale ale unui stat membru şi bazat pe liniile directoare elaborate de OMI;
c)respectă normele acelui STM ori de câte ori este posibil navele care, arborând pavilionul unui stat terţ şi neavând ca destinaţie un port dintr-un stat membru, intră într-o zonă STM din afara apelor teritoriale ale unui stat membru. Statele membre ar trebui să semnaleze statului de pavilion respectiv orice încălcare gravă şi evidentă a acestor norme într-o astfel de zonă STM.
Art. 9: Infrastructura sistemelor de raportare a navelor, a sistemelor de dirijare a navelor şi a serviciilor de trafic maritim
1.Statele membre iau toate măsurile necesare şi corespunzătoare pentru a se dota treptat, la termene compatibile cu calendarul menţionat în anexa II punctul (I), cu echipamente şi instalaţii pe uscat corespunzătoare pentru primirea şi utilizarea informaţiilor provenind dintr-un AIS, luând în considerare raza de acţiune necesară pentru transmiterea rapoartelor.
2.Procesul de instalare a tuturor echipamentelor şi a instalaţiilor de pe uscat necesare punerii în aplicare a prezentei directive se încheie până la sfârşitul anului 2007. Statele membre se asigură că toate echipamentele necesare pentru retransmiterea informaţiilor şi schimbul acestora între sistemele naţionale ale statelor membre sunt operaţionale cel târziu după un an de la această dată.
3.Statele membre se asigură că staţiile de coastă responsabile cu urmărirea respectării serviciilor de trafic maritim şi a serviciilor de dirijare a navelor au personal suficient şi calificat corespunzător, precum şi mijloace corespunzătoare de comunicare şi monitorizare a navelor şi că acestea funcţionează în conformitate cu liniile directoare pertinente emise de OMI.
Art. 10: Sisteme de înregistrare a datelor privind cursa
1.Statele membre urmăresc şi iau toate măsurile necesare şi corespunzătoare pentru a se asigura că navele care fac escală într-un port dintr-un stat membru sunt dotate cu sistem de înregistrare a datelor privind cursa (VDR) în conformitate cu normele prevăzute în anexa II punctul II. La 5 august 2002 încetează exceptările acordate navelor cu punte ruliu sau ambarcaţiunilor de mare viteză pentru pasageri în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (d) din Directiva 1999/35/CE a Consiliului din 29 aprilie 1999 privind sistemul de inspecţii obligatorii pentru exploatarea în condiţii de siguranţă a serviciilor regulate ale navelor cu punte ruliu şi a ambarcaţiunilor de mare viteză pentru pasageri (1).
(1)JO L 138, 1.6.1999, p. 1.
2.Datele care au fost colectate dintr-un sistem VDR se pun la dispoziţia statului membru interesat în eventualitatea unei anchete efectuate în urma unui accident produs în apele aflate în jurisdicţia unui stat membru. Statele membre se asigură că datele sunt folosite în cadrul anchetei şi sunt analizate în mod corespunzător. Statele membre asigură publicarea concluziilor anchetei în cel mai scurt timp de la încheierea acesteia.
Art. 11:
[textul din Art. 11 din titlul I a fost abrogat la 17-iun-2009 de Art. 24, alin. (2) din Directiva 2009/18/CE/23-apr-2009]
Art. 12: Cerinţe de informare privind transportul mărfurilor periculoase
(1)Nicio marfă periculoasă sau poluantă nu poate fi oferită pentru a fi transportată sau luată la bordul unei nave, indiferent de dimensiunea sa, într-un port al unui stat membru, dacă nu s-a prezentat comandantului sau operatorului navei şi înainte de încărcarea mărfii la bord o declaraţie cuprinzând următoarele informaţii:
a)informaţiile enumerate în anexa I punctul 2;
b)pentru substanţele menţionate în anexa I la convenţia MARPOL, fişa datelor de siguranţă în care sunt prezentate caracteristicile fizico-chimice ale produselor, inclusiv, unde este cazul, vâscozitatea acestora, exprimată în cSt la 50 °C, şi densitatea acestora la 15 °C, precum şi alte date incluse în fişa tehnică de siguranţă în conformitate cu Rezoluţia MSC.1 50(77) a OMI;
c)numerele de apel de urgenţă ale încărcătorului sau ale oricărei alte persoane sau organism care deţine informaţii privind caracteristicile fizico-chimice ale produselor, precum şi privind măsurile care trebuie luate în caz de urgenţă.
(2)Navele care provin dintr-un port din afara Comunităţii şi care fac apel la un port al unui stat membru care au la bord mărfuri periculoase sau poluante trebuie să fie în posesia unei declaraţii din partea încărcătorului care să conţină informaţiile cerute în conformitate cu alineatul (1) literele (a), (b) şi (c).
(3)Este de datoria şi responsabilitatea încărcătorului să prezinte această declaraţie căpitanului sau operatorului şi să garanteze că încărcătura prezentată pentru transport este, într-adevăr, cea declarată în conformitate cu alineatul (1).

Art. 13: Notificarea mărfurilor periculoase sau poluante transportate la bord
1.Operatorul, agentul sau căpitanul navei, indiferent de mărimea acesteia, care transportă mărfuri periculoase sau poluante şi care părăseşte un port dintr-un stat membru notifică, cel târziu în momentul plecării, informaţiile prevăzute în anexa I punctul 3 autorităţii competente desemnate de acel stat membru.
2.Operatorul, agentul sau căpitanul navei, indiferent de mărimea acesteia, care transportă mărfuri periculoase sau poluante venind dintr-un port situat în afara Comunităţii şi îndreptându-se spre un port al unui stat membru sau un loc de ancoraj situat în apele teritoriale ale unui stat membru notifică informaţiile indicate în anexa I punctul 3 autorităţii competente a statului membru în care se află primul port de destinaţie sau loc de ancoraj, cel târziu în momentul plecării din portul de încărcare sau de îndată ce portul de destinaţie sau locaţia ancorajului este cunoscută, dacă aceste informaţii nu sunt disponibile în momentul plecării.
3.Statele membre pot institui o procedură prin care autorizează operatorul, agentul sau căpitanul unei nave din cele menţionate la alineatele (1) şi (2) să notifice informaţiile prevăzute în anexa I punctul 3 autorităţii portuare din portul de plecare sau de destinaţie din Comunitate, după caz.
Procedura instituită trebuie să asigure accesul autorităţii competente la informaţiile indicate în anexa I punctul 3 în orice moment este nevoie de acestea. În acest scop, autoritatea portuară interesată păstrează informaţiile prevăzute în anexa I punctul 3 o perioadă suficient de îndelungată pentru a permite folosirea lor în eventualitatea unui incident sau accident pe mare. Autoritatea portuară ia măsurile necesare pentru furnizarea acestor informaţii pe cale electronică şi fără întârziere autorităţii competente, 24 de ore din 24, la cerere.
4.Operatorul, agentul sau căpitanul navei trebuie să comunice informaţiile referitoare la încărcătura navei indicate în anexa I punctul 3 autorităţii portuare sau autorităţii competente.
Informaţiile trebuie să fie transmise pe cale electronică ori de câte ori este posibil. Schimbul de mesaje electronice trebuie să utilizeze sintaxa şi procedurile prevăzute în anexa III.
Art. 14: Schimbul informatizat de date între statele membre
Statele membre cooperează pentru a asigura interconectarea şi interoperabilitatea sistemelor naţionale folosite pentru gestionarea informaţiilor indicate în anexa I.
Sistemele de comunicare introduse conform primului paragraf trebuie să aibă următoarele caracteristici:
a)schimbul de date trebuie să fie efectuat pe cale electronică şi să permită receptarea şi prelucrarea mesajelor notificate în conformitate cu articolul 13;
b)sistemul trebuie să permită transmiterea informaţiilor 24 de ore din 24;
c)la cerere, prin utilizarea SafeSeaNet, şi dacă este necesar în scopul siguranţei sau securităţii maritime sau protejării mediului maritim, statele membre trebuie să poată transmite informaţii, privind nava şi mărfurile periculoase sau poluante aflate la bord, autorităţilor naţionale sau locale competente ale unui alt stat membru, fără întârziere.

Art. 15: Derogări
(1)Statele membre pot excepta serviciile regulate de transport maritim efectuate între porturi situate pe teritoriul lor de la obligativitatea îndeplinirii cerinţelor prevăzute la articolele 4 şi 13, dacă au fost îndeplinite următoarele condiţii:
a)compania care exploatează respectivele servicii regulate ţine şi actualizează o listă cu navele respective pe care o transmite autorităţii competente;
b)pentru fiecare călătorie efectuată se pun la dispoziţia autorităţii competente, la cerere, informaţiile prevăzute la anexa I partea 1 sau 3, după caz. Compania stabileşte un sistem intern care să garanteze 24 de ore din 24 transmiterea, la cerere, imediat ce a fost primită solicitarea, a acestor informaţii către autoritatea competentă, în format electronic, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) sau articolul 13 alineatul (4), după caz;
c)orice deviere de la ora estimată de sosire în portul de destinaţie sau la staţia pilot, egală sau mai mare de trei ore, se notifică portului de sosire sau autorităţii competente, în conformitate cu articolul 4 sau cu articolul 13, după caz;
d)se acordă exceptări numai navelor aflate într-un serviciu specific.
În sensul primului paragraf, serviciul se consideră regulat numai dacă este prevăzută funcţionarea acestuia timp de minimum o lună.
Derogările de la cerinţele stabilite la articolele 4 şi 13 se limitează la călătorii cu o durată planificată de cel mult 12 ore.
(2)Dacă un serviciu regulat internaţional este exploatat între două sau mai multe state, dintre care cel puţin unul este un stat membru, oricare dintre statele membre implicate poate cere celorlalte state membre acordarea unei derogări pentru acest serviciu. Toate statele membre implicate, inclusiv statele de coastă implicate, colaborează în vederea acordării unei derogări serviciului respectiv, în condiţiile prevăzute la alineatul (1).
(3)Statele membre verifică periodic îndeplinirea condiţiilor stabilite la alineatele (1) şi (2). În cazul în care cel puţin una din aceste condiţii încetează să mai fie îndeplinită, statele membre retrag imediat beneficiul derogării companiei respective.
(4)Statele membre transmit Comisiei o listă a companiilor şi navelor cărora li s-a acordat o derogare în temeiul prezentului articol, precum şi orice actualizări ale acestei liste.

Art. 16: Transmiterea informaţiilor privind anumite nave
1.Navele care se încadrează în criteriile menţionate mai jos se consideră nave care prezintă un pericol potenţial pentru navigaţie sau o ameninţare pentru siguranţa maritimă, a persoanelor sau a mediului:
a)navele care, în timpul călătoriei:
- au fost implicate în incidentele sau accidentele pe mare menţionate la articolul 17 sau
- nu au respectat cerinţele de notificare şi raportare impuse de prezenta directivă sau
- au încălcat regulile aplicabile din sistemele de dirijare a navelor şi STM aflate în responsabilitatea unui stat membru;
b)navele în privinţa cărora există dovezi sau prezumţii cu privire la deversarea deliberată de hidrocarburi sau alte încălcări ale Convenţiei MARPOL în apele aflate în jurisdicţia unui stat membru;
c)navele cărora li s-a refuzat accesul în porturile statelor membre sau care au făcut obiectul unui raport sau a unei notificări de către un stat membru în conformitate cu anexa I punctul 1 la Directiva 95/21/CE a Consiliului din 19 iunie 1995 privind controlul navigaţiei de către statul portului (1).
d)navele care nu au comunicat certificate de asigurare sau care nu deţin garanţii financiare în conformitate cu oricare din dispoziţiile legislaţiei comunitare şi normele internaţionale;
e)navele care au fost raportate de către piloţi sau de autorităţile portuare ca prezentând deficienţe evidente care pot compromite navigarea lor în siguranţă sau care ar putea reprezenta un risc pentru mediu.

2.Staţiile de coastă care deţin informaţii pertinente privind navele menţionate la alineatul (1) le transmit staţiilor de coastă interesate din celelalte state membre situate pe ruta planificată a navei.
(1)JO L 157, 7.7.1995, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2001/106/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 19, 22.1.2002, p. 17).
3.Statele membre se asigură că informaţiile comunicate lor în conformitate cu alineatul (2) sunt transmise autorităţilor portuare pertinente şi/sau altei autorităţi desemnate de statul membru. În limitele efectivelor de care dispun, statele membre efectuează orice inspecţie sau verificare corespunzătoare în porturile lor, fie din proprie iniţiativă, fie la cererea unui alt stat membru, fără a aduce atingere obligaţiilor de control ce revin statului portului respectiv. Ele informează toate statele membre interesate referitor la rezultatele acţiunii întreprinse.
Art. 17: Raportarea incidentelor şi accidentelor produse pe mare
1.Fără a aduce atingere dreptului internaţional şi în vederea prevenirii sau atenuării unui risc semnificativ pentru siguranţa maritimă, siguranţa persoanelor şi a mediului, statele membre urmăresc şi iau toate măsurile ce se impun pentru a se asigura că un căpitan al unei nave navigând în zona lor de căutare şi salvare/zona economică exclusivă sau o zonă echivalentă, raportează imediat staţiei de coastă care are în responsabilitate zona geografică respectivă:
a)orice incident sau accident care afectează siguranţa navei, cum ar fi o coliziune, eşuare, avarie, defectare sau pană, inundare sau deplasare a încărcăturii, orice defecte în corpul navei sau defecte de structură;
b)orice incident sau accident care compromite siguranţa navigaţiei, cum sunt deficienţele susceptibile să afecteze capacitatea de manevră sau de navigaţie a navei sau defectele care afectează sistemul de propulsie sau transmisia de cârmă, sistemul de generare a electricităţii, echipamentele de navigaţie sau echipamentele de comunicaţii;
c)orice situaţie de natură să determine poluarea apelor sau a ţărmului unui stat membru, cum ar fi deversarea sau riscul de deversare de produse poluante în mare;
d)orice pată de produse poluante si containere sau colete care se observă plutind în derivă pe mare.
2.Mesajul de semnalizare transmis în aplicarea alineatului (1) conţine cel puţin identitatea navei, poziţia sa, portul de plecare, portul de destinaţie, adresa de la care pot fi obţinute informaţii despre mărfurile periculoase şi poluante transportate la bord, numărul persoanelor aflate la bord, detalii privind incidentul şi orice informaţii pertinente prevăzute în Rezoluţia OMIA.851 (20).
Art. 18: Măsuri în caz de condiţii meteorologice extrem de nefavorabile
1.Dacă autorităţile competente desemnate de statele membre consideră, în cazul unor condiţii meteorologice sau a stării mării extrem de nefavorabile, că există un risc serios de poluare a zonelor lor maritime sau costiere sau a zonelor maritime sau costiere ale altor state sau că siguranţa vieţii umane este în pericol:
a)este cazul să furnizeze, dacă este posibil, căpitanului oricărei nave aflate în zona portuară respectivă cu intenţia de a intra sau de a părăsi portul, informaţii complete despre starea mării şi condiţiile meteorologice şi, după caz şi dacă este posibil, despre riscul pe care acestea îl pot prezenta pentru nava sa, ca şi pentru încărcătura, echipajul şi pasagerii acesteia;
b)pot lua, fără a aduce atingere îndatoririi de a acorda ajutor navelor în primejdie şi în conformitate cu articolul 20, orice alte măsuri ce se impun, care pot cuprinde o recomandare sau interdicţie fie pentru o anume navă, fie pentru nave în general de a intra sau părăsi portul în zonele afectate, până când se constată că a dispărut riscul pentru vieţile umane şi/sau pentru mediu;
c)iau măsuri corespunzătoare pentru a limita cât mai mult posibil sau, dacă este necesar, pentru a interzice alimentarea cu combustibil a navelor în apele lor teritoriale.
2.Căpitanul informează compania despre măsurile sau recomandările ce se impun menţionate la alineatul (1). Acestea însă nu aduc atingere deciziei căpitanului luate în baza raţionamentelor sale de profesionist, în conformitate cu Convenţia SOLAS. Dacă decizia luată de căpitanul navei nu este în concordanţă cu măsurile prevăzute la alineatul (1), acesta informează autorităţile competente cu privire la motivele care au stat la baza deciziei sale.
3.Măsurile sau recomandările ce se impun prevăzute la alineatul (1) au la bază previziuni privind starea mării şi condiţiile meteorologice furnizate de un serviciu de informaţii meteorologice calificat, recunoscut de statul membru.
Art. 18a: Măsuri în caz de riscuri cauzate de prezenţa gheţii
(1)Dacă autorităţile competente consideră, având în vedere starea gheţii, că există o ameninţare gravă la adresa siguranţei vieţii omeneşti pe mare ori a zonelor lor maritime sau costiere ori a zonelor maritime sau costiere ale altor state, aceştia:
a)transmit comandanţilor navelor aflate în zona lor de competenţă sau care intenţionează să intre sau să iasă dintr-unul din porturile lor informaţii adecvate privind starea gheţii, rutele recomandate şi serviciile de spargere a gheţii din zona lor de competenţă;
b)pot solicita, fără a aduce atingere datoriei de a acorda asistenţă navelor care au nevoie de asistenţă şi altor obligaţii care decurg din normele internaţionale relevante, ca o navă aflată în zona respectivă şi care intenţionează să intre sau să iasă dintr-un port sau terminal sau să părăsească o zonă de ancoraj, să dovedească faptul că îndeplineşte cerinţele de rezistenţă şi de putere adecvate stării gheţii din zona respectivă.
(2)Măsurile luate în temeiul alineatului (1) se bazează, în ceea ce priveşte datele referitoare la starea gheţii, pe prognozele privind starea gheţii şi condiţiile meteorologice furnizate de un serviciu de informare meteorologică calificat, recunoscut de statul membru.

Art. 19: Măsuri referitoare la incidente sau accidente pe mare
1.În cazul incidentelor sau accidentelor pe mare menţionate la articolul 17, statele membre iau toate măsurile corespunzătoare în conformitate cu dreptul internaţional pentru a asigura, dacă este necesar, siguranţa maritimă şi siguranţa persoanelor şi pentru a apăra mediul marin şi costier.
- Anexa IV cuprinde o listă neexhaustivă de măsuri pe care statele membre le pot lua în aplicarea prezentului articol.
2.Operatorul, căpitanul navei şi proprietarul mărfurilor periculoase sau poluante transportate la bord trebuie, în conformitate cu dreptul naţional şi internaţional, să coopereze pe deplin cu autorităţile naţionale competente, la cererea acestora, în vederea reducerii la minimum a consecinţelor unui incident sau accident pe mare.
În acest scop, aceştia comunică autorităţilor naţionale competente, la cerere, informaţiile menţionate la articolul 12.

3.Căpitanul unei nave căreia îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului ISM informează compania, în conformitate cu acest cod, referitor la orice incident sau accident pe mare menţionat la articolul 17 alineatul (1). De îndată ce este informată despre situaţie, compania trebuie să contacteze staţia de coastă competentă şi să se pună la dispoziţia sa, după necesităţi.
4.În conformitate cu legislaţia lor naţională, statele membre iau în considerare prevederile relevante ale Liniilor directoare ale OMI privind tratamentul echitabil al navigatorilor în caz de accident maritim în apele din jurisdicţia lor.

Art. 20: Autorităţile competente pentru primirea navelor care au nevoie de asistenţă
(1)Statele membre desemnează una sau mai multe autorităţi competente, care au, la momentul operaţiunii de salvare, experienţa şi competenţa necesare pentru a lua decizii din proprie iniţiativă privind primirea navelor care au nevoie de asistenţă.
(2)Autoritatea sau autorităţile menţionate la alineatul (1) pot, după caz şi în special în caz de ameninţare la adresa siguranţei maritime şi protecţiei mediului, lua oricare dintre măsurile incluse în lista din anexa IV care este nelimitativă.
(3)Autoritatea sau autorităţile menţionate la alineatul (1) au reuniuni regulate pentru a face schimb de experienţă şi a ameliora măsurile luate în temeiul prezentului articol. Acestea se pot reuni oricând este necesar, în cazul unor circumstanţe specifice.
Art. 20a: Planuri pentru adăpostirea navelor care au nevoie de asistenţă
(1)Statele membre elaborează planuri pentru adăpostirea navelor pentru a reacţiona faţă de riscurile create de navele care au nevoie de asistenţă aflate în apele din jurisdicţia lor, inclusiv, unde este cazul, faţă de riscurile pentru viaţa umană şi mediu. Autoritatea sau autorităţile menţionate la articolul 20 alineatul (1) participă la elaborarea şi realizarea planurilor respective.
(2)Planurile menţionate la alineatul (1) se elaborează după consultarea părţilor interesate, pe baza Rezoluţiilor A.949(23) şi A.950(23) ale OMI, şi conţin cel puţin următoarele elemente:
a)identitatea autorităţii sau autorităţilor responsabile cu primirea şi gestionarea semnalelor de alertă;
b)identitatea autorităţii competente pentru evaluarea situaţiei şi pentru luarea unei decizii cu privire la acordul sau refuzul de adăpostire a unei nave care are nevoie de asistenţă în locul de refugiu ales;
c)informaţii privind zona de coastă a teritoriului statelor membre şi toate elementele care favorizează o evaluare prealabilă şi luarea rapidă a unei decizii privind alegerea locului de refugiu pentru o navă care are nevoie de asistenţă, inclusiv descrierea factorilor de mediu, economici şi sociali şi a condiţiilor naturale;
d)procedurile de evaluare în vederea acordului sau refuzului de a adăposti o navă care are nevoie de asistenţă într-un loc de refugiu;
e)resursele şi instalaţiile corespunzătoare pentru asistenţă, salvare şi combatere a poluării;
f)procedurile de coordonare şi de luare a deciziilor la nivel internaţional;
g)procedurile privind garanţiile financiare şi răspunderea aplicabile navelor adăpostite într-un loc de refugiu.
(3)Statele membre publică denumirea şi adresele de contact ale autorităţilor menţionate la articolul 20 alineatul (1), precum şi ale autorităţilor desemnate pentru primirea şi gestionarea semnalelor de alertă.
La cerere, statele membre comunică statelor membre vecine informaţiile relevante privind planurile.
Atunci când pun în aplicare procedurile prevăzute în planurile pentru adăpostirea navelor care au nevoie de asistenţă, statele membre se asigură că informaţiile relevante sunt puse la dispoziţia părţilor implicate în operaţiuni.
Dacă li se solicită acest lucru din partea statelor membre, cei care primesc informaţii în conformitate cu al doilea şi al treilea paragraf sunt supuşi obligaţiei de confidenţialitate.
(4)Până la 30 noiembrie 2010, statele membre informează Comisia în legătură cu măsurile luate în vederea punerii în aplicare a prezentului articol.
Art. 20b: Decizii privind adăpostirea navelor
Autoritatea sau autorităţile menţionate la articolul 20 alineatul (1) hotărăsc asupra acceptării unei nave într-un loc de refugiu în urma unei evaluări prealabile a situaţiei realizate pe baza planurilor menţionate la articolul 20a. Autoritatea sau autorităţile se asigură că navele sunt adăpostite într-un loc de refugiu, în cazul în care consideră că aceasta este acţiunea cea mai adecvată pentru protejarea vieţii omeneşti şi a mediului.
Art. 20c: Garanţie financiară şi despăgubire
(1)Absenţa unui certificat de asigurare în sensul articolului 6 din Directiva 2009/20/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind asigurarea proprietarilor navelor în ceea ce priveşte creanţele maritime (*) nu exonerează un stat membru de la realizarea evaluării prealabile menţionate la articolul 20b şi nu se consideră a fi, pentru un stat membru, un motiv suficient de a refuza să adăpostească o navă într-un loc de refugiu.
(*)JO L 131, 28.5.2009, p. 128.
(2)Fără a aduce atingere alineatului (1), la primirea unei nave într-un loc de refugiu, un stat membru poate solicita operatorului, agentului sau comandantului navei să prezinte un certificat de asigurare în sensul articolului 6 din Directiva 2009/20/CE. Solicitarea acestui certificat nu trebuie să ducă la întârzierea primirii navei.
Art. 20d: Examinarea de către Comisie
Comisia examinează mecanismele existente în statele membre pentru despăgubirea pentru pierderile economice potenţiale suferite de un port sau un organism, în urma unei decizii luate în temeiul articolului 20 alineatul (1). Pe baza acestei examinări, Comisia prezintă şi evaluează diferite opţiuni de politică. Până la 31 decembrie 2011, Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului privind rezultatele acestei examinări.

Art. 21: Informarea părţilor interesate
1.Staţia de coastă competentă din statul membru respectiv semnalează prin radio în sectoarele interesate, după cum este necesar, orice incident sau accident notificat în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) şi informează despre prezenţa oricărei nave care reprezintă o ameninţare pentru siguranţa maritimă, a persoanelor sau a mediului.
2.Autorităţile competente care deţin informaţii notificate în conformitate cu articolele 13 şi 17 iau măsurile corespunzătoare pentru furnizarea în orice moment a acestor informaţii, din raţiuni de siguranţă, la cererea autorităţii competente a altui stat membru.
3.Orice stat membru ale cărui autorităţi competente au fost informate, în conformitate cu prezenta directivă sau în alt mod, despre fapte care presupun sau sporesc pentru alt stat membru riscul de a fi puse în primejdie anumite zone maritime sau costiere, iau măsurile corespunzătoare pentru a informa orice stat membru interesat cât mai curând posibil şi îl consultă cu privire la acţiunile pe care intenţionează să le întreprindă. După caz, statele membre cooperează în vederea stabilirii în comun a modalităţilor unei acţiuni comune.
Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a exploata pe deplin rapoartele pe care navele au obligaţia de a i le transmite în conformitate cu articolul 17.
Art. 22: Desemnarea şi publicarea listei organismelor competente
1.Fiecare stat membru desemnează autorităţile competente, autorităţile portuare şi staţiile de coastă cărora trebuie să li se transmită notificările impuse de prezenta directivă.
2.Fiecare stat membru se asigură că sectorul de navigaţie maritimă este informat corespunzător şi ţinut la curent periodic, în special prin intermediul publicaţiilor nautice, cu privire la autorităţile şi staţiile desemnate în conformitate cu alineatul (1), inclusiv, după caz, despre zona lor de competenţă geografică şi despre procedurile stabilite pentru notificarea informaţiilor prevăzute de prezenta directivă.
3.Statele membre transmit Comisiei o listă a autorităţilor şi staţiilor pe care le desemnează în conformitate cu alineatul (1), precum şi orice actualizare a acestei liste.
Art. 22a: SafeSeaNet
(1)Statele membre creează, la nivel naţional sau local, sisteme de gestionare a informaţiilor maritime pentru prelucrarea informaţiilor menţionate în prezenta directivă.
(2)Sistemele create în conformitate cu alineatul (1) permit utilizarea operaţională a informaţiilor culese şi îndeplinesc, în special, cerinţele stabilite la articolul 14.
(3)Pentru a garanta un schimb eficient al informaţiilor menţionate în prezenta directivă, statele membre se asigură că sistemele naţionale sau locale înfiinţate pentru culegerea, prelucrarea şi păstrarea acestor informaţii pot fi interconectate cu SafeSeaNet. Comisia se asigură că SafeSeaNet funcţionează 24 de ore pe zi. Descrierea şi principiile de bază ale SafeSeaNet sunt stabilite în anexa III.
(4)Fără a aduce atingere alineatului (3), atunci când operează în cadrul acordurilor intracomunitare sau al proiectelor transfrontaliere interregionale sau transnaţionale în interiorul Comunităţii, statele membre se asigură că sistemele sau reţelele de informaţii create respectă cerinţele prezentei directive şi sunt compatibile cu SafeSeaNet şi conectate la acesta.

Art. 23: Cooperarea între statele membre şi Comisie
Statele membre şi Comisia cooperează pentru atingerea următoarelor obiective:
a)optimizarea folosirii informaţiilor notificate în conformitate cu prezenta directivă, în special prin dezvoltarea de legături telematice corespunzătoare între staţiile de coastă şi autorităţile portuare în vederea efectuării de schimburi de date privind circulaţia navelor, ora estimată a sosirii acestora în porturi şi încărcătura transportată;
b)dezvoltarea şi consolidarea eficienţei legăturilor telematice între staţiile de coastă ale statelor membre, în vederea obţinerii unei imagini mai clare a traficului, îmbunătăţirea monitorizării navelor în tranzit, armonizarea şi, în măsura posibilului, fluidizarea transmiterii rapoartelor cerute navelor aflate pe traseu;
c)extinderea acoperirii şi/sau actualizarea sistemului comunitar de monitorizare şi informare privind traficul navelor în vederea unei mai bune identificări şi monitorizări a navelor, ţinându-se cont de progresele înregistrate în domeniul tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor. În acest scop, statele membre şi Comisia cooperează pentru a introduce, după caz, sisteme de raportare obligatorii, servicii de trafic maritim obligatorii şi sisteme de dirijare corespunzătoare pentru nave, urmărind să le supună OMI spre aprobare. De asemenea, acestea cooperează, în cadrul organismelor regionale sau internaţionale interesate, în vederea dezvoltării sistemelor de identificare şi urmărire la mare distanţă;

d)elaborarea, dacă este cazul, de planuri concertate pentru primirea navelor în primejdie.
e)asigurarea interconectării şi interoperabilităţii sistemelor naţionale folosite pentru gestionarea informaţiilor menţionate în anexa I, precum şi dezvoltarea şi actualizarea SafeSeaNet.

Art. 23a: Prelucrarea şi gestionarea informaţiilor privind siguranţa maritimă
(1)Comisia asigură, dacă este necesar, prelucrarea, exploatarea şi diseminarea către autorităţile desemnate de statele membre, a informaţiilor culese în temeiul prezentei directive.
(2)Dacă este cazul, Comisia contribuie la dezvoltarea şi la buna funcţionare a sistemelor de culegere şi diseminare a datelor privind siguranţa maritimă, în special prin intermediul sistemului «Equasis» sau al oricărui alt sistem public asemănător.

Art. 24: Confidenţialitatea informaţiilor
(1)În conformitate cu legislaţia comunitară sau naţională, statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura confidenţialitatea informaţiilor care le sunt trimise în temeiul prezentei directive şi folosesc aceste informaţii numai cu respectarea prevederilor prezentei directive.
(2)Comisia investighează posibilele probleme de securitate a reţelelor şi a informaţiilor şi propune modificări ale anexei III pentru îmbunătăţirea securităţii reţelei.

Art. 25: Monitorizarea aplicării prezentei directive şi sancţiuni
1.Statele membre efectuează inspecţii regulate şi întreprind orice alte acţiuni necesare pentru a verifica funcţionarea sistemelor telematice terestre introduse pentru îndeplinirea cerinţelor din prezenta directivă, în special capacitatea acestora de a îndeplini condiţiile de primire sau transmitere imediată, 24 de ore din 24, a informaţiilor notificate în conformitate cu articolele 13 şi 15.
2.Statele membre stabilesc un sistem de sancţiuni pentru încălcarea dispoziţiilor de drept intern adoptate în conformitate cu prezenta directivă şi iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că aceste sancţiuni sunt aplicate. Sancţiunile astfel prevăzute sunt eficiente, proporţionale şi disuasive.
3.Statele membre informează fără întârziere statul al cărui pavilion îl arborează nava şi orice alt stat interesat despre măsurile luate împotriva unor nave care nu îşi arborează pavilionul, în conformitate cu articolele 16 şi 19 şi cu alineatul (2) din prezentul articol.
4.Dacă un stat membru constată, cu prilejul unui incident sau accident pe mare menţionat la articolul 19, că respectiva companie nu a fost în măsură să stabilească şi să menţină legătura cu nava sau cu staţia de coastă respectivă, el informează despre aceasta statul care a acordat sau în numele căruia au fost acordate atestatul de conformitate ISM şi certificatul asociat de gestionare a siguranţei.
Dacă gravitatea defecţiunii indică un incident major de neconformitate în funcţionarea sistemului de gestionare a siguranţei într-o companie cu sediul într-un stat membru, statul membru care a acordat navei atestatul de conformitate sau certificatul de gestionare a siguranţei adoptă imediat măsurile necesare împotriva companiei respective în vederea retragerii atestatului de conformitate şi a certificatului de gestionare a siguranţei.
Art. 26: Evaluarea
1.Statele membre trebuie să raporteze Comisiei, până cel târziu la 5 februarie 2007, cu privire la progresul realizat în punerea în aplicare a prezentei directive şi, în special, a dispoziţiilor din articolele 9, 10, 18, 20, 22, 23 şi 25. Statele membre trebuie să raporteze Comisiei până cel târziu la 31 decembrie 2009 aplicarea integrală a prezentei directive.
2.Pe baza rapoartelor menţionate la alineatul (1), Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului, în termen de 6 luni, privind aplicarea prezentei directive. În rapoarte, Comisia constată dacă şi în ce măsură dispoziţiile din prezenta directivă aplicate de statele membre contribuie la mărirea siguranţei şi eficienţei traficului maritim şi la prevenirea poluării cauzate de navele maritime.
3.Comisia examinează necesitatea şi fezabilitatea măsurilor la nivel comunitar care urmăresc să faciliteze recuperarea sau despăgubirea pentru cheltuieli şi prejudicii suferite în cazul primirii de nave aflate în primejdie, inclusiv revendicările corespunzătoare în materie de asigurări şi alte garanţii financiare.
Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului raportul referitor la rezultatele acestei examinări până cel târziu la 5 februarie 2007.
DISPOZIŢII FINALE
Art. 27: Modificări
(1)În limitele domeniului de aplicare al prezentei directive, astfel cum este definit la articolul 2, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 27a în ceea ce priveşte modificarea trimiterilor la instrumente ale Uniunii şi ale OMI din prezenta directivă, a definiţiilor de la articolul 3 şi a anexelor, în vederea alinierii acestora la dispoziţiile Uniunii sau ale dreptului internaţional care au fost adoptate, modificate sau care au intrat în vigoare.
(2)În limitele domeniului de aplicare al prezentei directive, astfel cum este definit la articolul 2, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 27a în ceea ce priveşte modificarea anexelor I, III şi IV, ţinând seama de progresele tehnice şi de experienţa acumulată în ceea ce priveşte directiva respectivă.
Art. 27a: Exercitarea delegării de competenţe
(1)Competenţa de a adopta acte delegate se conferă Comisiei în condiţiile prevăzute la prezentul articol.
(2)Competenţa de a adopta acte delegate menţionată la articolul 27 se conferă Comisiei pentru o perioadă de cinci ani de la 26 iulie 2019. Comisia elaborează un raport privind delegarea de competenţe cu cel puţin nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competenţe se prelungeşte tacit cu perioade de timp identice, cu excepţia cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cu cel puţin trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.
(3)Delegarea de competenţe menţionată la articolul 27 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competenţe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menţionată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.
(4)Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experţii desemnaţi de fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituţional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (*).
(*)JO L 123, 12.5.2016, p. 1.
(5)De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European şi Consiliului.
(6)Un act delegat adoptat în temeiul articolului 27 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European şi nici Consiliul nu au formulat obiecţii în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European şi Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European şi Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecţii. Respectivul termen se prelungeşte cu două luni la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Art. 28:
[textul din Art. 28 din titlul IV a fost abrogat la 26-iul-2019 de subpunctul II.., punctul 3. din anexa 1, partea IX din Regulamentul 1243/20-iun-2019]
Art. 29
1.Statele membre adoptă actele cu putere de lege şi actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până cel târziu la 5 februarie 2004. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta.
La adoptarea de către statele membre a acestor dispoziţii, acestea includ o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
2.Statele membre informează Comisia referitor la dispoziţiile de drept intern pe care le-au adoptat în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Art. 30
Directiva Consiliului 93/75/CEE se abrogă începând cu 5 februarie 2004.
Art. 31
Prezenta directivă intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
Art. 32
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
-****-
Adoptată la Luxemburg, 27 iunie 2002.

Pentru Parlamentul European

Preşedintele

P. COX

Pentru Consiliu

Preşedintele

M. ARIAS CANETE

ANEXA I:LISTA INFORMAŢIILOR CARE TREBUIE NOTIFICATE
1.Informaţiile care trebuie notificate în conformitate cu articolul 4 - Informaţii generale:
a)identificarea navei (numele, codul de apel, numărul de identificare OMI sau numărul MMSI);
b)portul de destinaţie;
c)ora probabilă a sosirii în portul de destinaţie sau la staţia de pilotaj, după cum cere autoritatea competentă, şi ora probabilă a plecării din acel port;
d)numărul total al persoanelor de la bord.
2.Informaţiile care trebuie notificate în conformitate cu articolul 12 - Informaţii privind încărcătura:
a)denumirile tehnice corecte ale mărfurilor periculoase sau poluante, numerele Naţiunilor Unite (ONU) atribuite, dacă există, clasele de risc OMI în conformitate cu Codurile IMDG, IBC şi IGC şi, după caz, categoria de navă necesară pentru încărcăturile INF potrivit definiţiei din Regulamentul VII/14.2, cantităţile de astfel de mărfuri şi, dacă sunt transportate în unităţi de transport de marfă altele decât cisternele, numărul de identificare al acestora;
b)adresa de la care pot fi obţinute informaţii detaliate cu privire la încărcătură.
3.Informaţii care trebuie notificate în conformitate cu articolul 13:
A.Informaţii generale:
a)identificarea navei (numele, codul de apel, numărul de identificare OMI sau numărul MMSI);
b)portul de destinaţie;
c)pentru o navă care părăseşte un port dintr-un stat membru: ora probabilă a plecării din portul de plecare sau de la staţia de pilotaj, după cum cere autoritatea competentă, şi ora probabilă a sosirii în portul de destinaţie;
d)pentru o navă care vine dintr-un port situat în afara Comunităţii şi se îndreaptă spre un port dintr-un stat membru: ora probabilă a sosirii în portul de destinaţie sau la staţia de pilotaj, după cum cere autoritatea competentă;
e)numărul total al persoanelor de la bord.
B.Informaţii privind încărcătura:
a)denumirile tehnice corecte ale mărfurilor periculoase sau poluante, numerele Naţiunilor Unite (ONU) atribuite, dacă există, clasele de risc OMI în conformitate cu Codurile IMDG, IBC şi IGC şi, după caz, categoria de navă potrivit definiţiei în Regulamentul VII/14.2, cantităţile de astfel de mărfuri şi amplasamentul lor la bord şi, dacă sunt transportate în unităţi de transport de marfă altele decât cisternele, numărul de identificare al acestora;
b)confirmarea prezenţei la bord a unei liste sau unui manifest sau a unui plan de încărcare corespunzător, care să ofere detalii despre mărfurile periculoase sau poluante transportate şi despre amplasamentul lor la bord;
c)adresa de la care pot fi obţinute informaţii detaliate cu privire la încărcătură.
4.Informaţiile prevăzute la articolul 5:
- A. identificarea navei (numele, codul de apel, numărul de identificare OMI sau numărul MMSI);
- B. data şi ora;
- C sau D. poziţia în grade latitudine şi longitudine sau relevment real şi distanţa în mile nautice pornind de la un punct de reper clar identificat;
- E. cap;
- F. viteză;
- I. port de destinaţie şi ora probabilă a sosirii;
- P. încărcătură şi, în cazul prezenţei la bord a unor mărfuri periculoase, cantitatea şi clasa OMI;
- T. adresa pentru transmiterea informaţiilor privind încărcătura;
- W. numărul total al persoanelor de la bord;
X.Diverse:
- caracteristicile şi cantitatea estimată de combustibil pentru propulsia navei, în cazul navelor cu tonaj brut mai mare de 1 000 de tone,
- stare de navigaţie,
- unul sau mai multe certificate de asigurare eliberate de furnizorul său şi păstrate la bordul navei, care dovedesc existenţa unei asigurări pentru creanţe maritime în conformitate cu articolul 4 din Directiva 2009/20/CE, precum şi certificate de răspundere civilă eliberate în conformitate cu:
- Convenţia internaţională din 1992 privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi, astfel cum a fost modificată (Convenţia din 1992 privind răspunderea civilă);
- Convenţia internaţională din 2001 privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime (Convenţia BUNKERS din 2001) şi
- Convenţia internaţională de la Nairobi din 2007 privind îndepărtarea epavelor (Convenţia de la Nairobi din 2007).

[textul din punctul 4. din anexa I a fost abrogat la 18-mai-2025 de Art. 1 din Directiva 811/19-feb-2025]
[textul din punctul 4. din anexa I a fost abrogat la 18-mai-2025 de Art. 1 din Directiva 811/19-feb-2025]
[textul din punctul 4. din anexa I a fost abrogat la 31-mai-2009 de Art. 1, punctul 17. din Directiva 2009/17/CE/23-apr-2009]
[textul din punctul 4. din anexa I a fost abrogat la 31-mai-2009 de Art. 1, punctul 17. din Directiva 2009/17/CE/23-apr-2009]
5.Căpitanul navei trebuie să informeze imediat autoritatea competentă sau autoritatea portuară interesată cu privire la orice modificare privind informaţiile notificate în conformitate cu prezenta anexă.
ANEXA II:Cerinţe aplicabile echipamentelor de bord
I.NAVELE DE PESCUIT
Navele de pescuit cu o lungime totală de peste 15 metri trebuie să fie echipate cu un sistem de identificare automată (AIS), astfel cum se prevede la articolul 6a, în conformitate cu următorul orar:
- navele de pescuit cu o lungime totală de 24 de metri sau mai mare, dar mai mică de 45 de metri: până la 31 mai 2012;
- navele de pescuit cu o lungime totală de 18 metri sau mai mare, dar mai mică de 24 de metri: până la 31 mai 2013;
- navele de pescuit cu o lungime totală mai mare de 15 de metri, dar mai mică de 18 metri: până la 31 mai 2014;
- navele de pescuit noi cu o lungime totală mai mare de 15 metri sunt supuse cerinţei privind dotarea cu echipament prevăzută la articolul 6a până la 30 noiembrie 2010.
II.NAVE CARE EFECTUEAZĂ CURSE INTERNAŢIONALE
Navele de pasageri, indiferent de dimensiuni, şi toate navele, altele decât navele de pasageri, cu un tonaj brut de 300 şi mai mare, care efectuează voiaje internaţionale şi care intră într-un port al unui stat membru trebuie să fie echipate cu un sistem de identificare automată (AIS), în conformitate cu standardele tehnice şi de performanţă prevăzute la capitolul V din SOLAS. Navele de pasageri, indiferent de dimensiuni, şi toate navele, altele decât navele de pasageri, cu un tonaj brut de 3 000 şi mai mare, care efectuează voiaje internaţionale şi care intră într-un port al unui stat membru trebuie să fie echipate cu un înregistrator de date privind voiajul (VDR), în conformitate cu standardele tehnice şi de performanţă prevăzute la capitolul V din SOLAS. În cazul cargourilor construite înainte de 1 iulie 2002, sistemul VDR poate fi unul simplificat (S-VDR) care să respecte standardele tehnice şi de performanţă elaborate în conformitate cu capitolul V din SOLAS.
III.NAVE CARE NU EFECTUEAZĂ VOIAJE INTERNAŢIONALE
1.Sisteme de identificare automată (AIS)
Navele de pasageri, indiferent de dimensiuni, şi toate navele, altele decât navele de pasageri, cu un tonaj brut de 300 şi mai mare, care nu efectuează voiaje internaţionale trebuie să fie echipate cu un sistem de identificare automată (AIS) conform cu standardele tehnice şi de performanţă prevăzute la capitolul V din SOLAS.
2.Sisteme înregistratoare de date privind voiajul (VDR)
(a)Navele de pasageri, indiferent de dimensiuni, şi toate navele, altele decât navele de pasageri, cu un tonaj brut de 3 000 şi mai mare, construite la data de 1 iulie 2002 sau ulterior şi care nu efectuează voiaje internaţionale trebuie să fie echipate cu un înregistrator de date privind voiajul (VDR) conform cu standardele tehnice şi de performanţă prevăzute la capitolul V din SOLAS.
(b)Cargourile cu un tonaj brut 3 000 şi mai mare, construite înainte de 1 iulie 2002, care nu efectuează voiaje internaţionale, trebuie să fie echipate cu un înregistrator de date privind voiajul (VDR) sau cu un înregistrator simplificat de date privind voiajul (S-VDR) conform cu standardele tehnice şi de performanţă elaborate în conformitate cu capitolul V din SOLAS.
IV.EXCEPTĂRI
1.Exceptări de la cerinţa de dotare la bord cu echipamente AIS
(a)Statele membre pot excepta de la aplicarea cerinţei privind AIS prevăzută în prezenta anexă navele de pasageri cu lungimea mai mică de 15 metri sau cu un tonaj brut mai mic de 300, care nu efectuează voiaje internaţionale.
(b)Statele membre pot scuti de la aplicarea cerinţelor de dotare cu echipamente privind AIS prevăzute în prezenta anexă navele de pasageri cu un tonaj brut de 300 şi mai mare, dar mai mic de 500, care navighează exclusiv în apele interne ale unui stat membru şi pe rute externe utilizate de obicei de alte nave dotate cu echipamente AIS.
2.Exceptări de la cerinţa de dotare la bord cu echipamente VDR sau S-VDR
Statele membre pot acorda exceptări de la cerinţa de dotare la bord cu un sistem VDR sau S-VDR, după cum urmează:
(a)Navele de pasageri pot fi exceptate de la cerinţele de dotare cu un sistem VDR numai pentru voiaje în zonele maritime neincluse la categoria A, după cum se menţionează la articolul 4 din Directiva 2009/45/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (1).
(1)JO L 163, 25.6.2009, p. 1.
(b)Navele, altele decât navele de pasageri cu punte ruliu, construite înainte de 1 iulie 2002, pot fi exceptate de la cerinţa privind dotarea cu un sistem VDR în cazul în care se poate demonstra că realizarea unei interfeţe între un sistem VDR şi echipamentul existent pe navă este nerezonabilă şi impracticabilă.
(c)Cargourile construite înainte de 1 iulie 2002, indiferent dacă efectuează sau nu voiaje internaţionale, pot fi exceptate de la cerinţa privind echiparea cu un sistem VDR dacă aceste nave urmează să fie scoase definitiv din uz în termen de doi ani de la data implementării menţionată la capitolul V din SOLAS.

ANEXA III:MESAJELE ELECTRONICE ŞI SISTEMUL DE SCHIMB DE INFORMAŢII MARITIME AL UNIUNII (SAFESEANET)
1.Conceptul general şi arhitectura
Sistemul de schimb de informaţii maritime al Uniunii, SafeSeaNet, permite recepţionarea, stocarea, extragerea şi schimbul de informaţii în scopul siguranţei maritime, al securităţii maritime şi portuare, al protejării mediului marin şi al eficientizării traficului şi transportului maritim.
SafeSeaNet este un sistem specializat, creat pentru a facilita schimbul de informaţii în format electronic între statele membre şi pentru a furniza Comisiei şi statelor membre informaţiile relevante în conformitate cu legislaţia Uniunii. Acesta se compune dintr-o reţea de sisteme naţionale SafeSeaNet în fiecare stat membru şi un sistem central SafeSeaNet care acţionează ca punct nodal.
Reţeaua de schimb de informaţii maritime a Uniunii leagă între ele toate sistemele naţionale SafeSeaNet, instituite în conformitate cu prezenta directivă, şi include sistemul central SafeSeaNet.
2.Gestionare, exploatare, dezvoltare şi întreţinere
2.1.Responsabilităţi
2.1.1.Sistemele naţionale SafeSeaNet
Statele membre creează şi întreţin un sistem SafeSeaNet naţional care permite schimbul de informaţii maritime între utilizatorii autorizaţi sub responsabilitatea unei autorităţi naţionale competente (ANC).
ANC este responsabilă pentru gestionarea sistemului naţional, ceea ce include coordonarea la nivel naţional a utilizatorilor şi a furnizorilor de date, precum şi asigurarea că sunt desemnate UN LOCODES şi că sunt create şi întreţinute atât infrastructura naţională IT, cât şi procedurile necesare descrise în Documentul privind controlul interfeţei şi al funcţionalităţilor menţionat la punctul 2.3.
Sistemul naţional SafeSeaNet permite interconectarea utilizatorilor autorizaţi sub responsabilitatea ANC şi poate fi făcut accesibil unor actori identificaţi din sectorul naval (armatori, agenţi, comandanţi, expeditori şi alţii), atunci când aceştia sunt autorizaţi în acest sens de ANC, în special pentru a facilita transmiterea şi primirea pe cale electronică a rapoartelor în conformitate cu legislaţia Uniunii.
2.1.2.Sistemul central SafeSeaNet
Comisia este responsabilă pentru gestionarea şi dezvoltarea, la nivel de politici, a sistemului central SafeSeaNet, precum şi pentru supravegherea acestuia, în cooperare cu statele membre; în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1406/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (1), Agenţia Europeană pentru Siguranţa Maritimă, în cooperare cu statele membre şi cu Comisia, este responsabilă pentru:
(1)Regulamentul (CE) nr. 1406/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 iunie 2002 de instituire a unei Agenţii Europene pentru Siguranţă Maritimă (JO L 208, 5.8.2002, p. 1).
- documentaţia şi implementarea tehnică a SafeSeaNet;
- elaborarea, exploatarea şi integrarea datelor şi a mesajelor electronice, precum şi întreţinerea interfeţelor între sistemul SafeSeaNet central, inclusiv datele AIS colectate prin satelit, şi diferitele sisteme de informaţii din prezenta directivă, menţionate la punctul 3.
Sistemul central SafeSeaNet, care acţionează ca un punct nodal, interconectează toate sistemele naţionale SafeSeaNet şi instituie infrastructura IT şi procedurile necesare descrise în Documentul privind controlul interfeţei şi al funcţionalităţilor menţionat la punctul 2.3.
2.2.Principiile de gestionare
Comisia înfiinţează un grup de coordonare la nivel înalt, care îşi adoptă regulamentul de procedură, compus din reprezentanţi ai statelor membre şi ai Comisiei, pentru:
- a formula recomandări în vederea îmbunătăţirii eficacităţii şi securităţii sistemului;
- a formula îndrumări corespunzătoare pentru dezvoltarea sistemului;
- a asista Comisia la analizarea performanţei sistemului;
- a furniza îndrumări corespunzătoare pentru dezvoltarea platformei interoperabile pentru schimbul de date prin combinarea informaţiilor de la SafeSeaNet cu informaţii de la alte sisteme de informaţii, menţionate la punctul 3;
- a aproba Documentul privind controlul interfeţei şi al funcţionalităţilor menţionat la punctul 2.3 şi orice modificări ale acestuia;
- a adopta orientări pentru colectarea şi distribuirea prin SafeSeaNet a informaţiilor referitoare la autorităţile competente desemnate de statele membre să îndeplinească funcţii relevante în temeiul prezentei directive;
- a menţine contactul cu alte foruri de lucru relevante, în special cu Grupul pentru simplificare administrativă şi servicii electronice de informaţii în domeniul maritim.
2.3.Documentul privind controlul interfeţei şi al funcţionalităţilor şi documentaţia tehnică
Comisia elaborează şi menţine, în strânsă cooperare cu statele membre, un Document privind controlul interfeţei şi al funcţionalităţilor (DCIF).
DCIF descrie în detaliu cerinţele privind performanţele sistemului şi procedurile aplicabile elementelor naţionale şi centrale ale sistemului SafeSeaNet concepute pentru a asigura conformitatea cu legislaţia relevantă a Uniunii.
DCIF include norme referitoare la:
- îndrumări privind drepturile de acces pentru managementul calităţii datelor;
- integrarea datelor menţionate la punctul 3 şi distribuirea acestora prin intermediul sistemului SafeSeaNet;
- procedurile operaţionale pentru agenţie şi pentru statele membre, care definesc mecanismele de control al calităţii datelor SafeSeaNet;
- specificaţiile de securitate pentru transmiterea şi schimbul de date; şi
- arhivarea informaţiilor la nivel naţional şi central.
DCIF indică modalităţile de stocare şi disponibilitatea informaţiilor privind mărfurile periculoase sau poluante în legătură cu serviciile regulate pentru care s-a acordat o derogare în conformitate cu articolul 15.
Documentaţia tehnică referitoare la SafeSeaNet, cum ar fi standardele pentru formatul în care se realizează schimbul de date, interoperabilitatea cu alte sisteme şi aplicaţii, manualele de utilizare, specificaţiile privind securitatea reţelei şi bazele de date de referinţă utilizate în sprijinul obligaţiilor de raportare, este elaborată şi menţinută de agenţie, în cooperare cu statele membre.
3.Schimbul şi partajarea datelor
Sistemul foloseşte standardele sectorului şi trebuie să poată interacţiona cu sistemele publice şi private utilizate pentru a crea, a furniza sau a primi informaţii în cadrul SafeSeaNet.
Comisia şi statele membre cooperează pentru a examina fezabilitatea şi dezvoltarea funcţionalităţilor care vor asigura, în cea mai mare măsură posibilă, ca transmiterea informaţiilor de către furnizorii de date, inclusiv comandanţii, armatorii, agenţii, operatorii, expeditorii şi autorităţile relevante, să nu fie necesară decât o singură dată, ţinând seama în mod corespunzător de obligaţiile prevăzute în Directiva 2010/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (1) şi în alte acte legislative relevante ale Uniunii. Statele membre se asigură că informaţiile transmise sunt disponibile pentru a fi utilizate în toate raportările, notificările, schimburile de informaţii şi sistemele VTMIS.
(1)Directiva 2010/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind formalităţile de raportare aplicabile navelor la sosirea în şi/sau la plecarea din porturile statelor membre şi de abrogare a Directivei 2002/6/CE (JO L 283, 29.10. p. 1).
Statele membre creează şi menţin interfeţele necesare pentru transmiterea automată a datelor, prin mijloace electronice, către SafeSeaNet.
Sistemul SafeSeaNet central este utilizat pentru distribuirea de date şi de mesaje electronice schimbate sau partajate în conformitate cu prezenta directivă şi cu legislaţia relevantă a Uniunii, între altele:
- Directiva 2000/59/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (2), în ceea ce priveşte articolul 12 alineatul (3);
(2)Directiva 2000/59/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 noiembrie 2000 privind instalaţiile portuare de preluare a deşeurilor provenite din exploatarea navelor şi a reziduurilor de încărcătură (JO L 332, 28.12.2000, p. 81).
- Directiva 2005/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (3), în ceea ce priveşte articolul 10;
(3)Directiva 2005/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind poluarea cauzată de nave şi introducerea unor sancţiuni, inclusiv sancţiuni penale, pentru infracţiunile de poluare (JO L 255, 30.9.2005, p. 11).
- Directiva 2009/16/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (4), în ceea ce priveşte articolul 24;
(4)Directiva 2009/16/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind controlul statului portului (JO L 131, 28.5.2009, p. 57).
- Directiva 2010/65/UE, în măsura în care se aplică articolul 6.
Funcţionarea sistemului SafeSeaNet ar trebui să sprijine facilitarea şi crearea spaţiului european de transport maritim fără bariere.
În cazul în care există norme adoptate la nivel internaţional care permit transmiterea de informaţii LRIT privind navele din ţări terţe, reţelele SafeSeaNet se utilizează pentru a distribui între statele membre, la un nivel de securitate adecvat, informaţiile LRIT primite în conformitate cu articolul 6b din prezenta directivă.
4.Securitate şi drepturi de acces
Sistemul central şi sistemele naţionale SafeSeaNet se conformează cerinţelor din prezenta directivă referitoare la confidenţialitatea informaţiilor, precum şi principiilor şi specificaţiilor de securitate descrise în DCIF, în special în ceea ce priveşte drepturile de acces.
Statele membre identifică toţi utilizatorii pentru care se atribuie un rol şi un set de drepturi de acces în conformitate cu DCIF.

ANEXA IV:Măsuri pe care statele membre le pot lua în caz de risc pentru siguranţa maritimă şi protecţia mediului [în conformitate cu articolul 19 alineatul (1)]
Dacă în urma unui incident sau a unei situaţii de genul celei descrise la articolul 17 care afectează o navă, autoritatea competentă a statului membru în cauză consideră, în temeiul dreptului internaţional, că este necesar să evite, să atenueze sau să elimine un risc grav şi iminent care îi ameninţă litoralul sau interesele conexe, siguranţa altor nave, precum şi pe cea a echipajelor şi pasagerilor sau a persoanelor de pe ţărm sau să protejeze mediul marin, autoritatea respectivă poate, în special:
(a)să restricţioneze mişcările navei sau să îi impună un itinerar stabilit. Această cerinţă nu afectează responsabilitatea comandantului în ce priveşte manevrarea navei sale în condiţii de siguranţă;
(b)să transmită un avertisment oficial comandantului navei, cerându-i să pună capăt riscului pentru mediu sau siguranţa maritimă;
(c)să trimită o echipă de evaluare la bordul navei pentru a evalua gradul de risc, a-1 ajuta pe căpitan să remedieze situaţia şi a transmite în permanenţă stafiei de coastă competente informaţii despre situaţia respectivă;
(d)să dea căpitanului instrucţiuni de adăpostire într-un loc de refugiu în cazul unui pericol iminent sau să impună pilotajul sau remorcarea navei.
În cazul unei nave care este remorcată în cadrul unui acord de remorcare sau de salvare, măsurile luate de autoritatea competentă a unui stat membru în temeiul prevederilor de la literele (a) şi (d) pot să se adreseze, de asemenea, societăţilor de asistenţă, salvare şi remorcare implicate.