Titlul ii - CADRELE DE RESTRUCTURARE PREVENTIVĂ - Directiva 1023/20-iun-2019 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie şi decăderile, precum şi măsurile de sporire a eficienţei procedurilor de restructurare, de insolvenţă şi de remitere de datorie şi de modificare a Directivei (UE) 2017/1132 (Directiva privind restructurarea şi insolvenţa)

Acte UE

Jurnalul Oficial 172L

În vigoare
Versiune de la: 26 Iunie 2019
TITLUL II:CADRELE DE RESTRUCTURARE PREVENTIVĂ
Art. 4: Disponibilitatea cadrelor de restructurare preventivă
(1)Statele membre se asigură, atunci când există o probabilitate de insolvenţă, că debitorii au acces la un cadru de restructurare preventivă care le oferă posibilitatea de a se restructura, în vederea prevenirii insolvenţei şi a asigurării viabilităţii lor, fără a aduce atingere altor soluţii pentru evitarea insolvenţei, protejând astfel locurile de muncă şi menţinând activitatea economică.
(2)Statele membre pot prevedea ca debitorilor care au fost condamnaţi pentru încălcări grave ale obligaţiilor contabile sau de ţinere a evidenţelor contabile în temeiul dreptului intern să li se permită accesul la un cadru de restructurare preventivă numai după ce respectivii debitori au luat măsuri adecvate pentru remedierea aspectelor care au dus la condamnare, astfel încât creditorilor să li se furnizeze informaţiile necesare pentru a le permite să ia o decizie în cursul negocierilor de restructurare.
(3)Statele membre pot menţine sau introduce un test de viabilitate în dreptul intern, cu condiţia ca acest test să aibă scopul de excludere a debitorilor care nu au perspective de viabilitate şi ca acesta să poată fi efectuat fără a aduce prejudicii activelor debitorilor.
(4)Statele membre pot limita numărul de ori, într-o perioadă dată, în care un debitor poate avea acces la un cadru de restructurare preventivă astfel cum este prevăzut în prezenta directivă.
(5)Cadrul de restructurare preventivă prevăzut în temeiul prezentei directive poate să constea în una sau mai multe proceduri, măsuri sau dispoziţii, dintre care unele pot avea loc pe cale extrajudiciară, fără a aduce atingere niciunui alt cadru de restructurare prevăzut de dreptul intern.
Statele membre se asigură că un astfel de cadru de restructurare oferă într-un mod coerent debitorilor şi părţilor afectate drepturile şi garanţiile prevăzute în prezentul titlu.
(6)Statele membre pot introduce dispoziţii prin care implicarea autorităţilor judiciare sau administrative în cadre de restructurare preventivă să fie limitată la cazurile în care această implicare este necesară şi proporţională, asigurând în acelaşi timp protejarea drepturilor tuturor părţilor afectate şi părţilor interesate relevante.
(7)Cadrele de restructurare preventivă prevăzute în temeiul prezentei directive sunt disponibile la cererea debitorilor.
(8)Statele membre pot prevedea totodată ca, la cererea creditorilor şi a reprezentaţilor lucrătorilor, cadrele de restructurare preventivă prevăzute în prezenta directivă să fie puse la dispoziţie, cu condiţia obţinerii acordului debitorului.
Statele membre pot limita cerinţa privind obţinerea acordului debitorului la cazurile în care debitorii sunt IMM-uri.
Art. 5: Debitorul în posesie
(1)Statele membre se asigură că debitorii care recurg la proceduri de restructurare preventivă îşi păstrează total, sau cel puţin parţial, controlul asupra activelor lor şi asupra activităţii lor curente.
(2)Acolo unde este necesar, numirea de către o autoritate judiciară sau administrativă a unui practician în domeniul restructurării este decisă de la caz la caz, cu excepţia anumitor circumstanţe în care statele membre pot prevedea numirea obligatorie a unui astfel de practician în fiecare caz.
(3)Statele membre prevăd numirea unui practician în domeniul restructurării pentru a acorda debitorului şi creditorilor asistenţă în negocierea şi elaborarea planului cel puţin în următoarele cazuri:
a)atunci când o suspendare generală a executărilor silite individuale, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3), este acordată de către o autoritate judiciară sau administrativă, iar autoritatea judiciară sau administrativă decide că un astfel de practician este necesar pentru protejarea interesului părţilor;
b)atunci când planul de restructurare trebuie să fie confirmat de o autoritate judiciară sau administrativă prin impunerea unui plan de restructurare în pofida disidenţei creditorilor din mai multe clase, în conformitate cu articolul 11; sau
c)atunci când numirea respectivă este solicitată de debitor sau de o majoritate a creditorilor, cu condiţia ca, în acest ultim caz, costul practicianului să fie suportat de creditori.
Art. 6: Suspendarea executărilor silite individuale
(1)Statele membre se asigură că debitorii pot beneficia de suspendarea executărilor silite individuale pentru a sprijini negocierile asupra unui plan de restructurare dintr-un cadru de restructurare preventivă.
Statele membre pot să prevadă că autorităţile judiciare sau administrative pot refuza să acorde suspendarea executărilor silite individuale în cazul în care o astfel de suspendare nu este necesară sau nu ar îndeplini obiectivul menţionat la primul paragraf.
(2)Fără a aduce atingere alineatelor (4) şi (5), statele membre se asigură că suspendarea executărilor silite individuale poate acoperi toate tipurile de creanţe, inclusiv creanţele garantate şi creanţele privilegiate.
(3)Statele membre pot prevedea că o suspendare a executărilor silite individuale poate fi generală, adică aplicabilă tuturor creditorilor, sau poate fi limitată, adică aplicabilă unuia sau mai multor creditori separaţi ori uneia sau mai multor categorii separate de creditori.
În cazul unei suspendări limitate, suspendarea se aplică numai creditorilor care au fost informaţi, în conformitate cu dreptul intern, cu privire la negocierile menţionate la alineatul (1) asupra planului de restructurare sau cu privire la suspendare.
(4)Statele membre pot exclude anumite creanţe sau categorii de creanţe din domeniul de aplicare al suspendării executărilor silite individuale în circumstanţe bine definite, atunci când excluderea este justificată în mod corespunzător şi în cazul în care:
a)executarea silită nu este de natură să pună în pericol restructurarea întreprinderii; sau
b)suspendarea ar prejudicia în mod abuziv creditorii respectivelor creanţe.
(5)Alineatul (2) nu se aplică creanţelor lucrătorilor.
Prin derogare de la primul paragraf, statele membre pot aplica alineatul (2) creanţelor lucrătorilor dacă şi în măsura în care statele membre se asigură că plata acestor creanţe este garantată în cadrele de restructurare preventivă la un nivel de protecţie similar.
(6)Durata iniţială a unei suspendări a executărilor silite individuale este limitată la maximum patru luni.
(7)În pofida alineatului (6), statele membre pot să permită autorităţilor judiciare sau administrative să prelungească durata unei suspendări a executărilor silite individuale sau să dispună o nouă suspendare a acestora, la cererea debitorului, a unui creditor sau, acolo unde este cazul, a unui practician în domeniul restructurării. Această prelungire sau această nouă suspendare a executărilor silite individuale este acordată numai dacă există circumstanţe bine definite care demonstrează că această prelungire sau această nouă suspendare este justificată în mod corespunzător, cum ar fi:
a)s-au înregistrat progrese relevante în negocierile asupra planului de restructurare;
b)prin continuarea suspendării executărilor silite individuale nu se prejudiciază în mod abuziv drepturile sau interesele niciuneia dintre părţile afectate; sau
c)procedurile de insolvenţă care s-ar putea solda cu lichidarea debitorului în temeiul dreptului intern nu au fost încă deschise în ceea ce priveşte debitorul.
(8)Durata totală a suspendării executărilor silite individuale, cu tot cu prelungiri şi reînnoiri, nu depăşeşte douăsprezece luni.
În cazul în care statele membre au ales să pună în aplicare prezenta directivă prin intermediul uneia sau mai multor proceduri sau măsuri care nu îndeplinesc condiţiile notificării în temeiul anexei A la Regulamentul (UE) 2015/848, durata totală a suspendării în temeiul acestor proceduri este limitată la cel mult patru luni dacă centrul intereselor principale ale debitorului a fost transferat din alt stat membru în perioada de trei luni anterioară depunerii unei cereri de deschidere a procedurilor de restructurare preventivă.
(9)Statele membre se asigură că autorităţile judiciare sau administrative pot ridica o suspendare a executărilor silite individuale în următoarele cazuri:
a)suspendarea nu mai îndeplineşte obiectivul de a sprijini negocierile privind planul de restructurare, de exemplu dacă devine evident faptul că o proporţie din creditorii care, în temeiul dreptului intern, ar putea împiedica adoptarea planului de restructurare nu susţin continuarea negocierilor;
b)la cererea debitorului sau a practicianului în domeniul restructurării;
c)în cazul în care dreptul intern prevede acest lucru, atunci când unul sau mai mulţi creditori ori una sau mai multe clase de creditori sunt sau ar fi prejudiciate în mod injust de suspendarea executărilor silite individuale; sau
d)în cazul în care dreptul intern prevede acest lucru, atunci când suspendarea are drept rezultat insolvenţa unui creditor.
Statele membre pot limita competenţa, în temeiul primului paragraf, de a ridica suspendarea executărilor silite individuale la situaţiile în care creditorii nu au avut ocazia de a fi audiaţi înainte de intrarea în vigoare a suspendării ori înainte ca autoritatea judiciară sau administrativă să acorde o prelungire a perioadei.
Statele membre pot să prevadă o perioadă minimă, care nu depăşeşte perioada menţionată la alineatul (6), în cursul căreia o suspendare a executărilor silite individuale nu poate fi ridicată.
Art. 7: Consecinţele suspendării executărilor silite individuale
(1)În cazul în care în cursul perioadei de suspendare a executărilor silite individuale apare o obligaţie a debitorului, prevăzută de dreptul intern, de a solicita deschiderea unor proceduri de insolvenţă care s-ar putea solda cu lichidarea debitorului, această obligaţie se suspendă pe durata suspendării respective.
(2)Suspendarea executărilor silite individuale în conformitate cu articolul 6 înseamnă suspendarea, în perioada respectivă, a deschiderii, la cererea unuia sau mai multor creditori, a unor proceduri de insolvenţă care ar putea conduce la lichidarea debitorului.
(3)Statele membre pot să deroge de la alineatele (1) şi (2) în situaţiile în care un debitor nu are capacitatea de a-şi achita datoriile care ajung la scadenţă. În astfel de cazuri, statele membre se asigură că autoritatea judiciară sau administrativă poate să decidă menţinerea beneficiului suspendării executărilor silite individuale dacă, ţinând seama de circumstanţele cazului, deschiderea unor proceduri de insolvenţă care ar putea conduce la lichidarea debitorului nu ar fi în interesul general al creditorilor.
(4)Statele membre prevăd norme care împiedică creditorii cărora li se aplică suspendarea de a refuza executarea unor contracte în derulare esenţiale, de a rezilia, de a executa în mod anticipat sau de a modifica în alt fel aceste contracte în detrimentul debitorului, pentru datorii care au apărut înaintea suspendării, exclusiv în virtutea faptului că nu au fost achitate de debitor. Contractele în derulare esenţiale sunt considerate că înseamnă contracte în derulare care sunt necesare pentru continuarea activităţii curente a întreprinderii, inclusiv contractele care privesc orice furnizare, a cărei suspendare ar duce la oprirea activităţilor debitorului.
Primul paragraf nu exclude ca statele membre să ofere acestor creditori garanţii adecvate în scopul de a preveni cauzarea unui prejudiciu abuziv unor astfel de creditori ca urmare a respectivului paragraf.
Statele membre pot prevedea că prezentul alineat se aplică şi unor contracte în derulare care nu sunt esenţiale.
(5)Statele membre se asigură că creditorii nu au dreptul de a refuza executarea contractelor în derulare, nu reziliază, nu execută în mod anticipat şi nu modifică în alt fel aceste contracte în detrimentul debitorului, în virtutea unei clauze contractuale care conţine astfel de măsuri, numai pe motivul:
a)unei cereri de deschidere a unei proceduri de restructurare preventivă;
b)unei cereri de suspendare a executărilor silite individuale;
c)deschiderii unei proceduri de restructurare preventivă; sau
d)acordării unei suspendări a executărilor silite individuale ca atare.
(6)Statele membre pot să prevadă că o suspendare a executărilor silite individuale nu se aplică acordurilor de compensare, inclusiv acordurilor de compensare cu exigibilitate imediată, de pe pieţele financiare, pieţele energiei şi pieţele de mărfuri, chiar şi în circumstanţe în care articolul 31 alineatul (1) nu se aplică, dacă aceste acorduri sunt executorii în temeiul dreptului intern în materie de insolvenţă. Cu toate acestea, suspendarea se aplică în cazul executării silite de către un creditor a unei creanţe faţă de un debitor care rezultă din aplicarea unui acord de compensare.
Primul paragraf nu se aplică în cazul contractelor de furnizare de bunuri, servicii sau energie necesare pentru funcţionarea întreprinderii debitorului, cu excepţia cazului în care astfel de contracte iau forma unei poziţii tranzacţionate pe o bursă sau pe alte pieţe, în aşa fel încât să poată fi oricând înlocuită la valoarea curentă de piaţă.
(7)Statele membre se asigură că expirarea unei suspendări a executărilor silite individuale fără adoptarea unui plan de restructurare nu duce în sine la deschiderea unei proceduri de insolvenţă care ar putea conduce la lichidarea debitorului, cu excepţia cazului în care celelalte condiţii pentru această deschidere prevăzute de dreptul intern sunt îndeplinite.
Art. 8: Conţinutul planurilor de restructurare
(1)Statele membre prevăd ca planurile de restructurare prezentate spre adoptare în conformitate cu articolul 9, sau spre confirmare de către o autoritate judiciară sau administrativă în conformitate cu articolul 10, să conţină cel puţin următoarele informaţii:
a)identitatea debitorului;
b)activele şi pasivele debitorului în momentul prezentării planului de restructurare, inclusiv valoarea activelor, o descriere a situaţiei economice a debitorului şi a poziţiei lucrătorilor, precum şi o descriere a cauzelor şi amplorii dificultăţilor debitorului;
c)părţile afectate, fie numite individual, fie descrise pe categorii de datorie în conformitate cu dreptul intern, precum şi creanţele sau interesele acestora care sunt acoperite de planul de restructurare;
d)acolo unde este cazul, clasele în care au fost grupate părţile afectate în scopul adoptării planului de restructurare şi valorile respective ale creanţelor şi intereselor din fiecare clasă;
e)acolo unde este cazul, părţile, fie numite individual, fie descrise pe categorii de datorie în conformitate cu dreptul intern, care nu sunt afectate de planul de restructurare, împreună cu o descriere a motivelor pentru care se propune ca acestea să nu fie afectate;
f)acolo unde este cazul, identitatea practicianului în domeniul restructurării;
g)clauzele planului de restructurare, care cuprind, în special:
(i)eventualele măsuri de restructurare propuse, astfel cum sunt menţionate la articolul 2 alineatul (1) punctul 1;
(ii)dacă este cazul, durata propusă a eventualelor măsuri de restructurare propuse;
(iii)modalităţile de informare şi consultare a reprezentanţilor lucrătorilor în conformitate cu dreptul Uniunii şi dreptul naţional;
(iv)dacă este cazul, consecinţele generale asupra ocupării forţei de muncă, cum ar fi concedierile, acordurile de şomaj parţial sau alte consecinţe similare;
(v)fluxurile financiare estimate ale debitorului, dacă sunt prevăzute în dreptul intern; şi
(vi)orice finanţare nouă prevăzută ca parte a planului de restructurare şi motivele pentru care este necesară pentru punerea în aplicare a acestui plan;
h)o expunere de motive care explică de ce planul de restructurare are perspective rezonabile de a preveni insolvenţa debitorului şi de a asigura viabilitatea afacerii, inclusiv condiţiile prealabile necesare pentru reuşita planului. Statele membre pot impune ca expunerea de motive să fie realizată sau validată fie de un expert extern, fie de practicianul în domeniul restructurării în cazul în care a fost numit un astfel de practician.
(2)Statele membre pun la dispoziţie online o listă de verificare cuprinzătoare pentru planurile de restructurare, adaptată la nevoile IMM-urilor. Lista de verificare include orientări practice privind modul în care trebuie să fie elaborat planul de restructurare în temeiul dreptului intern.
Lista de verificare se pune la dispoziţie în limba sau limbile oficiale ale statului membru. Statele membre au în vedere punerea la dispoziţie a listei de verificare în cel puţin încă o limbă, mai ales într-o limbă utilizată în afacerile internaţionale.
Art. 9: Adoptarea planurilor de restructurare
(1)Statele membre se asigură că, indiferent cine solicită o procedură de restructurare preventivă în conformitate cu articolul 4, debitorii au dreptul de a prezenta planuri de restructurare în vederea adoptării de către părţile afectate.
De asemenea, statele membre pot prevedea atât faptul că creditorii şi practicienii din domeniul restructurării au dreptul să prezinte planuri de restructurare, cât şi condiţiile în care aceştia pot face acest lucru.
(2)Statele membre se asigură că părţile afectate au dreptul de a vota asupra adoptării unui plan de restructurare.
Părţile care nu sunt afectate de un plan de restructurare nu au drept de vot în adoptarea respectivului plan.
(3)Prin excepţie de la alineatul (2), statele membre pot exclude de la dreptul de a vota:
a)deţinătorii de titluri de capital;
b)creditorii cu creanţe al căror rang în ordinea normală a priorităţilor de lichidare este inferior creanţelor creditorilor negarantaţi obişnuiţi; sau
c)orice parte aferentă debitorului sau întreprinderii debitorului asociată cu un conflict de interese în dreptul intern.
(4)Statele membre se asigură că părţile afectate sunt tratate în clase separate care reflectă faptul că există o comunitate de interese suficientă, bazată pe criterii verificabile, în conformitate cu dreptul intern. Cerinţa minimă este ca creditorii creanţelor garantate şi ai celor negarantate să fie trataţi în clase separate atunci când se adoptă un plan de restructurare.
Statele membre pot să prevadă, de asemenea, ca creanţele lucrătorilor să fie tratate într-o clasă separată proprie.
Statele membre pot prevedea că debitorii care sunt IMM-uri pot alege să nu trateze părţile afectate în clase separate.
Statele membre instituie măsuri corespunzătoare pentru a se asigura că împărţirea în clase se realizează cu luarea în considerare în mod special a protecţiei creditorilor vulnerabili, cum ar fi micii furnizori.
(5)Drepturile de vot şi împărţirea în clase se examinează de către o autoritate judiciară sau administrativă în momentul prezentării cererii de confirmare a planului de restructurare.
Statele membre pot impune ca autoritatea judiciară sau administrativă să examineze şi să confirme drepturile de vot şi împărţirea în clase mai devreme decât se menţionează la primul paragraf.
(6)Planul de restructurare este adoptat de părţile afectate dacă se obţine majoritatea, ca cuantum al creanţelor şi intereselor părţilor respective, în fiecare clasă. Statele membre pot în plus să solicite să se obţină majoritatea, ca număr al părţilor afectate, în fiecare clasă.
Statele membre stabilesc majorităţile necesare pentru adoptarea unui plan de restructurare. Majorităţile respective nu sunt mai mari de 75 % din cuantumul creanţelor sau a dobânzilor, majorărilor ori penalităţilor din fiecare clasă sau, acolo unde este cazul, din numărul părţilor afectate din fiecare clasă.
(7)În pofida alineatelor (2)-(6), statele membre pot prevedea că un vot formal privind adoptarea unui plan de restructurare poate fi înlocuit de un acord cu majoritatea necesară.
Art. 10: Confirmarea planurilor de restructurare
(1)Statele membre se asigură că cel puţin următoarele planuri de restructurare sunt obligatorii pentru părţi numai dacă sunt confirmate de o autoritate judiciară sau administrativă:
a)planurile de restructurare care afectează creanţele sau interesele părţilor afectate disidente;
b)planurile de restructurare care prevăd finanţare nouă;
c)planurile de restructurare care implică pierderea a peste 25 % din forţa de muncă, dacă o astfel de pierdere este permisă în temeiul dreptului intern.
(2)Statele membre se asigură că condiţiile în care planul de restructurare poate fi confirmat de către autoritatea judiciară sau administrativă sunt precizate cu claritate şi cuprind cel puţin următoarele:
a)planul de restructurare a fost adoptat în conformitate cu articolul 9;
b)creditorii cu o comunitate de interese suficientă din aceeaşi clasă sunt trataţi în mod egal, şi într-un mod proporţional cu creanţa lor;
c)notificarea planului de restructurare tuturor părţilor afectate a fost făcută în conformitate cu dreptul intern;
d)în cazul în care există creditori disidenţi, planul de restructurare îndeplineşte criteriul respectării intereselor creditorilor;
e)acolo unde este cazul, eventuala finanţare nouă este necesară pentru punerea în aplicare a planului de restructurare şi nu prejudiciază în mod abuziv interesele creditorilor.
Conformitatea cu litera (d) de la primul paragraf se verifică de către autoritatea judiciară sau administrativă doar în cazul în care planul de restructurare este contestat pentru acest motiv.
(3)Statele membre se asigură că autorităţile judiciare sau administrative pot să refuze confirmarea planului de restructurare dacă acesta nu ar avea perspective rezonabile de prevenire a insolvenţei debitorului sau de asigurare a viabilităţii întreprinderii.
(4)Atunci când planul de restructurare trebuie să fie confirmat de o autoritate judiciară sau administrativă pentru a deveni obligatoriu, statele membre se asigură că decizia aferentă se adoptă într-un mod eficient, în vederea unei tratări cu celeritate a problemei.
Art. 11: Impunerea unui plan de restructurare în pofida disidenţei creditorilor din mai multe clase
(1)Statele membre se asigură că un plan de restructurare care nu este aprobat de părţile afectate, astfel cum este prevăzut la articolul 9 alineatul (6), din toate clasele cu drept de vot poate fi confirmat de o autoritate judiciară sau administrativă la propunerea unui debitor sau cu acordul debitorului şi poate deveni obligatoriu pentru clasele disidente cu drept de vot dacă planul de restructurare îndeplineşte cel puţin următoarele condiţii: (a) respectă articolul 10 alineatele (2) şi (3); (b) a fost aprobat:
(i)de o majoritate a claselor de vot de părţi afectate, cu condiţia ca cel puţin una dintre aceste clase să fie o clasă de creditori garantaţi sau să aibă rang prioritar faţă de clasa de creditori negarantaţi obişnuiţi; sau, în caz contrar,
(ii)de cel puţin o clasă de vot de părţi afectate sau, în cazul în care este astfel prevăzut în dreptul intern, de părţi lezate cu drept de vot, alta decât o clasă de deţinători de titluri de capital sau orice altă clasă care, în urma unei evaluări a debitorului ca întreprindere în activitate, nu ar primi nicio plată sau nu ar păstra niciun interes sau pentru care, în cazul în care este astfel prevăzut în dreptul intern, care se poate considera în mod rezonabil că nu beneficiază de nicio plată sau nu păstrează niciun interes dacă s-ar aplica ordinea normală a priorităţilor de lichidare în temeiul dreptului intern;
c)asigură faptul că clasele de vot disidente de creditori afectaţi sunt tratate cel puţin la fel de favorabil ca orice altă clasă de acelaşi rang şi mai favorabil decât orice clasă de rang inferior; şi
d)nicio clasă de părţi afectate nu poate primi sau păstra, în cadrul planului de restructurare, mai mult decât cuantumul total al creanţelor sau intereselor sale.
Prin derogare de la primul paragraf, statele membre pot limita cerinţa privind obţinerea acordului debitorului la cazurile în care debitorii sunt IMM-uri.
Statele membre pot mări numărul minim de clase de părţi afectate sau, în cazul în care este astfel prevăzut în dreptul intern, de părţi lezate care este necesar pentru aprobarea planului, astfel cum se prevede la litera (b) punctul (ii) de la primul paragraf;
(2)Prin derogare de la alineatul (1) litera (c), statele membre pot prevedea că creanţele creditorilor afectaţi dintr-o clasă de vot disidentă sunt satisfăcute integral prin mijloace identice sau echivalente în cazul în care o clasă de rang inferior beneficiază de o plată sau păstrează un interes în cadrul planului de restructurare,
Statele membre pot menţine sau introduce dispoziţii de derogare de la primul paragraf atunci când acestea sunt necesare pentru realizarea obiectivelor planului de restructurare, iar planul de restructurare nu prejudiciază în mod injust drepturile sau interesele niciuneia dintre părţile afectate.
Art. 12: Deţinătorii de titluri de capital
(1)În cazul în care statele membre exclud deţinătorii de titluri de capital de la aplicarea articolelor 9-11, acestea se asigură prin alte mijloace că respectivii deţinători de titluri de capital nu au dreptul să împiedice în mod nejustificat sau să creeze obstacole în calea adoptării şi confirmării unui plan de restructurare.
(2)De asemenea, statele membre se asigură că deţinătorii de titluri de capital nu au dreptul să împiedice în mod nejustificat sau să creeze obstacole în calea punerii în aplicare a unui plan de restructurare.
(3)Statele membre pot adapta sensul expresiei "a împiedica în mod nejustificat sau a crea obstacole" menţionată în prezentul articol pentru a ţine seama, printre altele: de apartenenţa debitorului la categoria IMM-urilor sau la cea a întreprinderilor mari; de posibilitatea ca măsurile de restructurare propuse să aducă atingere drepturilor deţinătorilor de titluri de capital; de tipul de deţinător de titluri de capital; de calitatea de persoană juridică sau de persoană fizică a debitorului; sau de răspunderea limitată sau nelimitată a partenerilor dintr-o societate.
Art. 13: Lucrătorii
(1)Statele membre se asigură că drepturile individuale şi colective ale lucrătorilor, în temeiul dreptului Uniunii şi al dreptului intern în domeniul muncii, cum ar fi următoarele, nu sunt afectate de cadrul de restructurare preventivă:
a)dreptul la negocieri şi la acţiuni sindicale colective; şi
b)dreptul la informare şi la consultare în conformitate cu Directiva 2002/14/CE şi cu Directiva 2009/38/CE, în special:
(i)informarea reprezentanţilor lucrătorilor cu privire la evoluţia recentă şi la cea preconizată a activităţilor şi a situaţiei economice ale întreprinderii sau ale unităţii, permiţându-le să comunice debitorului preocupările în legătură cu situaţia întreprinderii şi cu necesitatea de a se avea în vedere mecanisme de restructurare;
(ii)informarea reprezentanţilor lucrătorilor cu privire la orice procedură de restructurare preventivă care ar putea avea un impact asupra ocupării forţei de muncă, cum ar fi asupra capacităţii lucrătorilor de a-şi recupera salariile şi orice plăţi viitoare, inclusiv pensiile ocupaţionale;
(iii)informarea şi consultarea reprezentanţilor lucrătorilor cu privire la planurile de restructurare înainte ca acestea să fie prezentate spre adoptare în conformitate cu articolul 9 sau spre confirmare de către o autoritate judiciară sau administrativă în conformitate cu articolul 10;
c)drepturile garantate de Directivele 98/59/CE, 2001/23/CE şi 2008/94/CE.
(2)În cazul în care planul de restructurare include măsuri care duc la schimbări în cadrul organizării muncii sau al relaţiilor contractuale cu lucrătorii, aceste măsuri sunt aprobate de către lucrătorii respectivi în cazurile în care dreptul intern sau contractele colective prevăd o astfel de aprobare.
Art. 14: Determinarea valorii de către autoritatea judiciară sau administrativă
(1)Autoritatea judiciară sau administrativă ia o decizie cu privire la determinarea valorii întreprinderii debitorului numai în cazul în care planul de restructurare este contestat de o parte afectată disidentă din motive legate de:
a)o presupusă încălcare a criteriului respectării intereselor creditorilor, prevăzut la articolul 2 alineatul (1) punctul 6; sau
b)o presupusă încălcare a condiţiilor pentru impunerea unui plan de restructurare în pofida disidenţei creditorilor din mai multe clase, prevăzute la articolul 11 alineatul (1) litera (b) punctul (ii).
(2)Statele membre se asigură că, în scopul luării unei decizii privind o determinare a valorii în conformitate cu alineatul (1), autorităţile judiciare sau administrative pot numi sau audia experţi calificaţi în mod corespunzător.
(3)În scopurile alineatului (1), statele membre se asigură că o parte afectată disidentă poate depune o contestaţie la autoritatea judiciară sau administrativă sesizată cu cererea de confirmare a planului de restructurare.
Statele membre pot prevedea posibilitatea depunerii unei astfel de contestaţii în contextul unei căi de atac introduse împotriva unei decizii privind confirmarea unui plan de restructurare.
Art. 15: Efectele planurilor de restructurare
(1)Statele membre se asigură că planurile de restructurare confirmate de o autoritate judiciară sau administrativă sunt obligatorii pentru toate părţile afectate numite sau descrise în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) litera (c).
(2)Statele membre se asigură că creditorii care nu sunt implicaţi în adoptarea planului de restructurare în temeiul dreptului intern nu sunt afectaţi de acest plan.
Art. 16: Căile de atac
(1)Statele membre se asigură că orice cale de atac prevăzută de dreptul intern împotriva unei decizii de confirmare sau de respingere a planului de restructurare luată de o autoritate judiciară este introdusă la o autoritate judiciară superioară.
Statele membre se asigură că o cale de atac împotriva unei decizii de confirmare sau de respingere a planului de restructurare luată de o autoritate administrativă este introdusă la o autoritate judiciară.
(2)Căile de atac se soluţionează într-un mod eficient, în vederea unei tratări cu celeritate.
(3)Căile de atac introduse împotriva deciziei de confirmare a unui plan de restructurare nu au efecte suspensive asupra executării planului respectiv.
Prin derogare de la primul paragraf, statele membre pot dispune ca autorităţile judiciare să aibă posibilitatea de a suspenda executarea planului de restructurare sau a unor părţi ale acestuia acolo unde este necesar şi oportun pentru a garanta interesele unei părţi.
(4)Statele membre se asigură că, atunci când admite o cale de atac introdusă în temeiul alineatului (3), autoritatea judiciară poate:
a)să respingă planul de restructurare; sau
b)să confirme planul de restructurare fie cu modificări, în cazul în care dreptul intern prevede acest lucru, fie fără modificări.
Statele membre pot prevedea că, în cazurile în care un plan este confirmat în conformitate cu primul paragraf litera (b), se acordă compensaţie oricărei părţi care a suferit pierderi băneşti şi a cărei cale de atac este admisă.
Art. 17: Protecţia finanţării noi şi a finanţării intermediare
(1)Statele membre se asigură că finanţarea nouă şi finanţarea intermediară sunt protejate în mod adecvat. Ca nivel minim de protecţie, în cazul insolvenţei ulterioare a debitorului:
a)finanţarea nouă şi finanţarea intermediară nu sunt declarate nule, anulabile sau exceptate de la executarea silită; iar
b)persoanele care oferă astfel de finanţări nu îşi atrag răspunderea civilă, administrativă sau penală, pe motivul că o astfel de finanţare este în detrimentul masei credale, cu excepţia cazului în care sunt prezente alte motive suplimentare prevăzute de dreptul intern.
(2)Statele membre pot prevedea că alineatul (1) se aplică numai finanţării noi dacă planul de restructurare a fost confirmat de o autoritate judiciară sau administrativă, precum şi finanţării intermediare care a făcut obiectul unui control ex ante.
(3)Statele membre pot exclude de la aplicarea alineatului (1) finanţarea intermediară oferită după ce debitorul a intrat în incapacitate de plată a datoriilor sale care ajung la scadenţă.
(4)Statele membre pot prevedea că persoanele care oferă finanţare nouă sau intermediară au dreptul ca, în contextul unor proceduri de insolvenţă ulterioare, să aibă prioritate la plată faţă de alţi creditori care ar avea, altfel, creanţe superioare sau egale.
Art. 18: Protecţia altor tranzacţii legate de restructurare
(1)Fără a aduce atingere articolului 17, statele membre se asigură că, în cazul insolvenţei ulterioare a unui debitor, tranzacţiile care sunt rezonabile şi imediat necesare pentru negocierea unui plan de restructurare nu sunt declarate nule, anulabile sau exceptate de la executarea silită pe motivul că astfel de tranzacţii sunt în detrimentul masei credale, cu excepţia cazului în care sunt prezente alte motive suplimentare prevăzute de dreptul intern.
(2)Statele membre pot prevedea că alineatul (1) se aplică numai în cazul în care planul este confirmat de o autoritate judiciară sau administrativă sau în care astfel de tranzacţii au făcut obiectul unui control ex ante.
(3)Statele membre pot exclude de la aplicarea alineatului (1) tranzacţiile care au loc după ce debitorul a intrat în incapacitate de plată a datoriilor sale care ajung la scadenţă.
(4)Tranzacţiile la care se referă alineatul (1) includ cel puţin:
a)plata unor taxe şi costuri pentru negocierea, adoptarea sau confirmarea unui plan de restructurare;
b)plata unor taxe şi costuri pentru consultanţa profesională solicitată în legătură strânsă cu restructurarea;
c)plata salariilor lucrătorilor pentru munca deja prestată, fără a aduce atingere altor forme de protecţie prevăzute în dreptul Uniunii sau în dreptul intern;
d)orice plăţi şi viramente efectuate în cursul normal al activităţii, în afara celor menţionate la literele (a)-(c).
5) Fără a aduce atingere articolului 17, statele membre se asigură că, în cazul insolvenţei ulterioare a debitorului, tranzacţii care sunt rezonabile şi imediat necesare pentru punerea în aplicare a unui plan de restructurare şi care sunt efectuate în conformitate cu planul de restructurare confirmat de către o autoritate judiciară sau administrativă nu sunt declarate nule, anulabile sau exceptate de la executarea silită pe motivul că astfel de tranzacţii sunt în detrimentul masei credale, cu excepţia cazului în care sunt prezente alte motive suplimentare prevăzute de dreptul intern.
Art. 19: Atribuţiile directorilor în situaţiile în care există o probabilitate de insolvenţă
Statele membre se asigură că, atunci când există o probabilitate de insolvenţă, directorii au în vedere cel puţin următoarele:
a)interesele creditorilor, ale deţinătorilor de titluri de capital şi ale altor părţi interesate;
b)necesitatea de a lua măsuri pentru evitarea insolvenţei; şi
c)necesitatea de a evita adoptarea, cu intenţie sau din gravă neglijenţă, a unei conduite care ameninţă viabilitatea întreprinderii.