Titlul iii - RECUNOAŞTERE ŞI EXECUTARE - Conventie din 27-sep-1968 privind competenţa judiciară şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială ( Text modificat ca atare prin Convenţia de aderare)
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
TITLUL III:RECUNOAŞTERE ŞI EXECUTARE
Art. 25
În sensul prezentei convenţii, prin hotărâre se înţelege orice hotărâre pronunţată de o instanţă dintr-un stat contractant, indiferent de denumirea care-i este dată, cum ar fi sentinţă, ordin, decizie sau mandat de executare, precum şi actul prin care se stabilesc de către grefier cheltuielile de judecată.
Art. 26
Hotărârile pronunţate într-un stat contractant sunt recunoscute în celelalte state contractante fără a fi necesar să se recurgă la nici o procedură.
În caz de contestaţie, orice parte interesată care invocă recunoaşterea pe cale principală poate demonstra, conform procedurii prevăzute în secţiunile 2 şi 3 din prezentul titlu, că hotărârea trebuie să fie recunoscută.
În cazul în care recunoaşterea este invocată pe cale incidentală în faţa unei instanţe dintr-un stat contractant, aceasta este competentă pentru a o judeca.
Art. 27
Hotărârile nu sunt recunoscute:
1.în cazul în care recunoaşterea este contrară ordinii publice a statului respectiv;
2.în cazul în care actul de sesizare a instanţei sau un act echivalent nu a fost comunicat sau notificat conform legii şi în timp util pârâtului absent, pentru ca acesta să îşi poată pregăti apărarea (1);
(1)Punctul 2 modificat prin articolul 13 alineatul (1) din Convenţia de aderare.
3.în cazul în care hotărârea este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunţată între aceleaşi părţi în statul în care se solicită recunoaşterea;
4.în cazul în care instanţa din statul de origine, pentru a pronunţa o hotărâre într-o problemă privind starea şi capacitatea persoanelor fizice, raporturile patrimoniale dintre soţi, testamentele şi succesiunile, a ignorat o normă de drept internaţional privat a statului în care este solicitată recunoaşterea, în afară de cazul în care hotărârea sa are acelaşi rezultat ca în cazul în care aceste norme ar fi fost aplicate.
5.în cazul în care hotărârea este ireconciliabilă cu o hotărâre anterioară pronunţată într-un stat necontractant, între aceleaşi părţi într-un litigiu având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, cu condiţia ca această ultimă hotărâre să îndeplinească condiţiile necesare recunoaşterii în statul solicitat (2).
(2)Punctul 5 adăugat prin articolul 13 alineatul (2) din Convenţia de aderare.
Art. 28
De asemenea, hotărârile nu sunt recunoscute în cazul în care nu au fost respectate dispoziţiile din secţiunile 3, 4 şi 5 ale titlului II, precum şi în cazul prevăzut la articolul 59.
În aprecierea competenţelor menţionate în paragraful precedent, autoritatea căreia i se solicită recunoaşterea este legată de constatările de fapt pe care instanţa statului de origine şi-a bazat competenţa.
Fără a aduce atingere dispoziţiilor primului paragraf, nu se poate proceda la controlul competenţelor instanţelor statului de origine; normele de competenţă nu privesc ordinea publică reglementată de articolul 27 alineatul (1).
Art. 30
Instanţa dintr-un stat contractant, în faţa căreia se invocă recunoaşterea unei hotărâri pronunţate într-un alt stat contractant, poate suspenda judecata în cazul în care această hotărâre face obiectul unei căi de atac ordinare.
Instanţa dintr-un stat contractant, în faţa căreia se invocă recunoaşterea unei hotărâri pronunţate în Irlanda sau Regatul Unit, poate suspenda judecata, în cazul în care executarea este suspendată în statul în care a fost pronunţată hotărârea în urma exercitării unei căi de atac (3).
(3)Al doilea paragraf adăugat prin articolul 14 din Convenţia de aderare.
Art. 31
Hotărârile pronunţate într-un stat contractant şi care sunt executorii în acest stat sunt puse în executare în alt stat contractant pe baza încuviinţării date, la cererea părţii interesate.
Cu toate acestea, în Regatul Unit, o hotărâre de acest fel este pusă în executare în Anglia sau în Ţara Galilor, în Scoţia sau în Irlanda de Nord după ce, la cererea uneia din părţile interesate, a fost înregistrată pentru executare în partea respectivă a Regatului Unit (1).
(1)Al doilea paragraf adăugat prin articolul 15 din Convenţia de aderare.
Art. 32
Cererea este prezentată:
- în Belgia, la tribunal de premiere instance sau rechtbank van eerste aanleg;
- în Danemarca, la underret;
- în Republica Federală Germania, preşedintelui unei camere a Landgericht;
- în Franţa, preşedintelui tribunal de grande instance;
- în Irlanda, la High Court;
- în Italia, la corte d'appelo;
- în Luxemburg, preşedintelui tribunal d'arrondissement;
- în Ţările de Jos, preşedintelui arrondissementsrechtbank;
- în Regatul Unit:
1.în Anglia şi Ţara Galilor, la High Court ofJustice sau, în cazul unei hotărâri în materie de obligaţie de întreţinere, la Magistrates' Court, sesizată de Secretary of State;
2.în Scoţia, la Court of Session sau, în cazul unei hotărâri de întreţinere, la SheriffCourt, sesizată de Secretary of State;
3.în Irlanda de Nord, la High Court ofJustice sau, în cazul unei hotărâri în materie de obligaţie de întreţinere, la Magistrates' Court, sesizată de Secretary of State (2).
(2)Primul paragraf modificat prin articolul 16 din Convenţia de aderare.
Instanţa competentă din punct de vedere teritorial este determinată de domiciliul părţii împotriva căreia este cerută executarea. În cazul în care această parte nu este domiciliată pe teritoriul statului solicitat, competenţa este determinată de locul de executare.
Art. 33
Modalităţile de depunere a cererii sunt stabilite de legea statului în care se solicită recunoaşterea.
Reclamantul trebuie să îşi aleagă un domiciliu în cadrul jurisdicţiei instanţei sesizate. Totuşi, în cazul în care legea statului în care se solicită recunoaşterea nu cunoaşte alegerea de domiciliu, solicitantul trebuie să desemneze un mandatar ad litem.
Documentele menţionate la articolele 46 şi 47 sunt anexate cererii.
Art. 34
Instanţa sesizată prin cerere hotărăşte în termen scurt fără ca partea împotriva căreia este cerută executarea să poată, în această etapă a procedurii, să prezinte observaţii.
Cererea nu poate fi respinsă decât pentru unul din motivele prevăzute la articolele 27 şi 28.
În nici un caz, hotărârea străină nu poate face obiectul unei revizuiri asupra fondului.
Art. 35
Grefierul instanţei în cauză aduce de îndată la cunoştinţa reclamantului hotărârea pronunţată cu privire la cerere, conform modalităţilor stabilite de legea statului solicitat.
Art. 36
În cazul în care executarea este încuviinţată, partea împotriva căreia este cerută executarea poate ataca cu recurs hotărârea în termen de o lună de la comunicare.
În cazul în care această parte este domiciliată într-un stat contractant altul decât cel în care a fost pronunţată hotărârea care încuviinţează executarea, termenul este de două luni din ziua comunicării către persoană sau la domiciliul acesteia. Acest termen nu poate fi prorogat pe motiv de distanţă.
Art. 37: (3)
(3)Text modificat prin articolul 17 din Convenţia de aderare.
Recursul se înaintează conform regulilor procedurii contencioase:
- în Belgia, la tribunal de premiere instance sau rechtbank van eerste aanleg;
- în Danemarca, la landsret;
- în Republica Federală Germania, la Oberlandesgericht;
- în Franţa, la cour d'appel;
- în Irlanda, la High Court;
- în Italia, la corte d'apello;
- în Luxemburg, la Cour supérieure deJustice reunită ca instanţă de apel în materie civilă;
- în Ţările de Jos, la arrodissementsrechtbank;
- în Regatul Unit:
1.în Anglia şi Ţara Galilor, la High Court ofJustice sau, în cazul unei hotărâri în materie de obligaţie de întreţinere, la Magistrates' Court;
2.în Scoţia, la Court of Session sau, în cazul unei hotărâri în materie de obligaţie de întreţinere, la Sheriff Court;
3.în Irlanda de Nord, la High Court ofJustice sau, în cazul unei hotărâri în materie de obligaţie de întreţinere, la Magistrates' Court.
Hotărârile pronunţate în apel pot fi atacate numai:
- în Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos, printr-un recurs în casaţie;
- în Danemarca, printr-un recurs la h
jesteret, cu autorizaţia ministrului justiţiei;
jesteret, cu autorizaţia ministrului justiţiei;- în Republica Federală Germania, printr-o Rechtbeschwerde;
- în Irlanda, printr-un recurs privind o problemă de drept la Supreme Court;
- în Regatul Unit, printr-un singur recurs privind o chestiune de drept.
Art. 38
Instanţa sesizată cu recurs poate, la cererea părţii care l-a formulat, să suspende acţiunea în cazul în care hotărârea străină face, în statul de origine, obiectul unei căi de atac ordinare sau în cazul în care termenul pentru înaintarea acesteia nu a expirat; în acest din urmă caz, instanţa poate fixa un termen pentru exercitarea căii de atac ordinare.
În cazul în care hotărârea a fost pronunţată în Irlanda sau Regatul Unit, orice cale de atac disponibilă în statul în care aceasta a fost pronunţată este considerată o cale de atac ordinară în sensul primului paragraf (1).
(1)Al doilea paragraf adăugat prin articolul 18 din Convenţia de aderare.
Această instanţă poate, de asemenea, să condiţioneze executarea de constituirea unei garanţii pe care o stabileşte.
Art. 39
Până la expirarea termenului pentru introducerea recursului prevăzut la articolul 36 sau până la soluţionarea acestuia nu pot fi luate decât măsuri de conservare a bunurilor părţii împotriva căreia este cerută executarea.
Hotărârea care încuviinţează executarea implică permisiunea de a aplica aceste măsuri.
Art. 40
Dacă cererea este respinsă, reclamantul poate introduce un recurs:
- în Belgia, la cour d'appel sau hofvan beroep;
- în Danemarca, la landsret;
- în Republica Federală Germania, la Oberladesgericht;
- în Franţa, la cour d'appel;
- în Irlanda, la High Court;
- în Italia, la corte d'appelo;
- în Luxemburg, la Cour supérieure de Justice, reunită ca instanţă de apel în materie civilă;
- în Ţările de Jos, la gerechtshof;
- în Regatul Unit:
1.în Anglia şi Ţara Galilor, la High Court ofJustice sau, în cazul unei hotărâri în materie de obligaţie de întreţinere, la Magistrates' Court;
2.în Scoţia, la Court of Session sau, în cazul unei hotărâri în materie de obligaţie de întreţinere, la Sheriff Court;
3.în Irlanda de Nord, la High Court ofJustice sau, în cazul unei hotărâri în materie de obligaţie de întreţinere, la Magistrates' Court (2).
(2)Primul paragraf modificat prin articolul 19 din Convenţia de aderare.
Partea împotriva căreia este cerută executarea este chemată să se prezinte în faţa instanţei sesizate cu recursul. În lipsă, se aplică dispoziţiile articolului 20 al doilea şi al treilea paragraf, chiar dacă această parte nu este domiciliată pe teritoriul unuia dintre statele contractante.
Art. 41: (1)
(1)Text modificat prin articolul 20 din Convenţia de aderare.
O hotărâre pronunţată în recursul prevăzut la articolul 40 poate fi atacată numai:
- în Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos, printr-un recurs în casaţie;
- în Danemarca, printr-un recurs la h
jesteret cu autorizaţia ministrului justiţiei;
jesteret cu autorizaţia ministrului justiţiei;- în Republica Federală Germania, printr-o Rechtbeschwerde;
- în Irlanda, printr-un recurs privind o problemă de drept la Supreme Court;
- în Regatul Unit, printr-un singur recurs privind o chestiune de drept.
Art. 42
În cazul în care hotărârea străină a statuat asupra mai multor capete ale cererii şi executarea nu poate fi autorizată pentru toate, instanţa încuviinţează executarea pentru unul sau mai multe dintre ele.
Reclamantul poate cere o executare parţială.
Art. 43
Hotărârile străine prin care se dispune plata unor daune cominatorii sunt executorii în statul în care se solicită recunoaşterea numai dacă suma a fost fixată definitiv de instanţele din statul de origine.
Art. 44: (2)
(2)Text modificat prin articolul 21 din Convenţia de aderare.
Reclamantul care, în statul în care a fost pronunţată hotărârea, a beneficiat de asistenţă judiciară completă sau parţială sau de o scutire de cheltuieli, are dreptul să beneficieze, în procedurile prevăzute la articolele 32-35, de asistenţa judiciară cea mai favorabilă sau de cea mai extinsă scutire de cheltuieli prevăzută de legea statului solicitat.
Reclamantul, care cere executarea unei decizii pronunţată de o autoritate administrativă în Danemarca în materie de obligaţie de întreţinere, poate invoca, în statul solicitat, beneficiile menţionate în primul paragraf, în cazul în care prezintă o declaraţie din partea Ministerului de Justiţie danez care atestă că îndeplineşte condiţiile economice pentru acordarea asistenţei judiciare complete sau parţiale sau pentru scutirea de cheltuieli.
Art. 45
Partea care cere executarea într-un stat contractant a unei hotărâri pronunţate într-un alt stat contractant nu poate fi obligată la depunerea unei cauţiuni sau efectuarea unui depozit, indiferent de denumire, pe motiv că este străin sau că nu are domiciliul sau reşedinţa în respectiva ţară.
1.o copie a hotărârii care să întrunească condiţiile necesare stabilirii autenticităţii acesteia;
2.în cazul unei hotărâri pronunţate în lipsă, originalul sau copia certificată pentru conformitate a documentului care stabileşte că actul de sesizare a instanţei sau un act echivalent a fost comunicat sau notificat părţii absente (3).
(3)Punctul 2 modificat prin articolul 22 din Convenţia de aderare.
1.orice document care poate dovedi că, în conformitate cu legea statului de origine, hotărârea este executorie şi a fost notificată;
2.după caz, un document care să justifice că reclamantul beneficiază de asistenţă judiciară în statul de origine.
Art. 48
În cazul neprezentării documentelor menţionate la articolul 46 alineatul (2) şi la articolul 47 alineatul (2), instanţa poate acorda termen pentru prezentarea lor sau să accepte documente echivalente sau, în cazul în care se consideră suficient de edificată, să se dispenseze de prezentarea lor.
Se prezintă o traducere a documentelor în cazul în care instanţa cere acest lucru; traducerea este certificată de către o persoană abilitată în acest sens de unul din statele contractante.
Art. 49
În cazul documentelor prevăzute la articolele 46,47 şi 48 al doilea paragraf, precum şi, după caz, pentru procura ad litem, nu este necesară legalizarea sau o altă formalitate echivalentă.