Art. 27. - în cazul în care actul de sesizare a instanţei sau un act echivalent nu a fost comunicat sau notificat conform legii şi în timp util pârâtului absent, pentru ca acesta să îşi poată pregăti apărarea ( 1 ); - Conventie din 27-sep-1968 privind competenţa judiciară şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială ( Text modificat ca atare prin Convenţia de aderare)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 27
Hotărârile nu sunt recunoscute:
1.în cazul în care recunoaşterea este contrară ordinii publice a statului respectiv;
2.în cazul în care actul de sesizare a instanţei sau un act echivalent nu a fost comunicat sau notificat conform legii şi în timp util pârâtului absent, pentru ca acesta să îşi poată pregăti apărarea (1);
(1)Punctul 2 modificat prin articolul 13 alineatul (1) din Convenţia de aderare.
3.în cazul în care hotărârea este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunţată între aceleaşi părţi în statul în care se solicită recunoaşterea;
4.în cazul în care instanţa din statul de origine, pentru a pronunţa o hotărâre într-o problemă privind starea şi capacitatea persoanelor fizice, raporturile patrimoniale dintre soţi, testamentele şi succesiunile, a ignorat o normă de drept internaţional privat a statului în care este solicitată recunoaşterea, în afară de cazul în care hotărârea sa are acelaşi rezultat ca în cazul în care aceste norme ar fi fost aplicate.
5.în cazul în care hotărârea este ireconciliabilă cu o hotărâre anterioară pronunţată într-un stat necontractant, între aceleaşi părţi într-un litigiu având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, cu condiţia ca această ultimă hotărâre să îndeplinească condiţiile necesare recunoaşterii în statul solicitat (2).
(2)Punctul 5 adăugat prin articolul 13 alineatul (2) din Convenţia de aderare.