Capitolul ii - METODE DE ANALIZĂ - Norma din 2004 de aplicare a metodelor de analiză chimică, fizică, microbiologică şi de evaluare senzorială a laptelui şi produselor lactate şi descrierea unora dintre metodele respective
M.Of. 421 bis
În vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2006
CAPITOLUL II:METODE DE ANALIZĂ
SECŢIUNEA 8:Conţinutul de apă/substanţă uscată negrasă/grăsime al untului
Art. 8
(1)Metoda de analiză descrisă în anexa IX se foloseşte ca metodă de referinţă pentru determinarea conţinutului de apă al untului.
(2)Metoda de analiză descrisă în anexa X se foloseşte ca metodă de referinţă pentru determinarea conţinutului de substanţă uscată negrasă al untului.
(3)Metoda de analiză descrisă în anexa XI se foloseşte ca metodă de referinţă pentru determinarea conţinutului de grăsime al untului.
SECŢIUNEA 9:Marcatori
Art. 9
(1)Metoda de analiză descrisă în anexa XII se foloseşte ca metodă de referinţă pentru determinarea vanilinei în untul concentrat, unt şi smântână.
(2)Metoda de analiză descrisă în anexa XIII se foloseşte ca metodă de referinţă pentru determinarea conţinutului de ester etilic al acidului beta-apo-8' carotenic în untul concentrat şi în unt.
(3)Metoda de analiză descrisă în anexa XIV se foloseşte ca metodă de referinţă pentru determinarea conţinutului de sitosterol şi stigmasterol în unt şi în untul concentrat.
(4)Untul concentrat, untul şi smântâna au fost marcate în conformitate cu normele comunitare relevante, dacă rezultatele obţinute sunt conforme cu specificaţiile din alin. (8) din anexele menţionate în alin. (1), (2) sau (3).
SECŢIUNEA 10:Detectarea cazeinei din lapte de vacă
Art. 10
Metoda de analiză pentru detectarea cazeinei din lapte de vacă este descrisă în Ordinul comun MAAP, MSF nr. 555/1.020/2002 şi ANPC nr. 1/2003 pentru aprobarea metodei de analiză de referinţă pentru detectarea laptelui de vacă şi a cazeinaţilor din lapte de vacă în brânzeturile fabricate din lapte de oaie, lapte de capră, lapte de bivoliţă sau din amestecul acestora, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 236 din 7 aprilie 2003.
SECŢIUNEA 11:Detectarea bacteriilor coliforme
Art. 11
(1)Metoda de referinţă pentru analiză descrisă în anexa XV se foloseşte pentru detectarea prezenţei bacteriilor coliforme în unt, lapte praf degresat, cazeină şi cazeinaţi.
(2)Se pot folosi metodele de rutină pentru detectarea bacteriilor coliforme cu condiţia ca rezultatele obţinute să fie comparabile cu cele obţinute prin metoda de referinţă descrisă în anexa mai sus menţionată. Este foarte important ca metodele de referinţă să aibă o limită de detecţie adecvată. Nu trebuie să apară rezultate fals negative. Dacă nu se poate elimina apariţia rezultatelor fals pozitive, orice rezultat pozitiv trebuie confirmat prin metoda de referinţă.
SECŢIUNEA 12:Conţinutul de lactoză
Art. 12
Metoda de determinare a conţinutului de lactoză, al produselor care intră sub incidenţa codului NC 2309 din nomenclatura combinată a sistemului armonizat de codificare şi descriere a mărfurilor, este descrisă în anexa XVI.
SECŢIUNEA 13:Detectarea zerului obţinut de la închegarea cu cheag a brânzeturilor
Art. 13
(1)Metoda de detectare a zerului obţinut de la închegarea cu cheag a brânzeturilor în laptele praf degresat destinat depozitării publice este descrisă în anexa XVII.
(2)Metoda de detectare a zerului obţinut de la închegarea cu cheag a laptelui, la fabricarea brânzeturilor în laptele praf degresat şi în amestecurile destinate utilizării ca furaje pentru animale este descrisă în anexa XVIII.
SECŢIUNEA 15:Reziduuri antimicrobiotice
Art. 15
Metoda de detectare a reziduurilor de antibiotice şi sulfamide/dapson în laptele praf degresat este descrisă în anexa XX.
SECŢIUNEA 16:Conţinutul de lapte praf degresat
Art. 16
Metoda de determinare a conţinutului de lapte praf degresat din furajele combinate este descrisă în anexa XXI.
SECŢIUNEA 17:Detectarea amidonului
Art. 17
Metoda de detectare a amidonului în laptele praf degresat, în laptele praf denaturat şi în furajele combinate este descrisă în anexa XXII.
SECŢIUNEA 18:Conţinutul de umiditate al zarei praf acide
Art. 18
Metoda de determinare a conţinutului de umiditate al zarei praf acide destinate utilizării în furaje este descrisă în anexa XXIII.
SECŢIUNEA 19:Detectarea grăsimilor străine
Art. 19
Metoda de detectare a grăsimilor, altele decât cele provenite din lapte, în lapte şi produse lactate este descrisă în anexa XXIV.