Metodologie din 2002 de organizare si desfasurare a examenelor de absolvire a invatamantului profesional si postliceal
M.Of. 257
În vigoare Versiune de la: 14 Aprilie 2003
Metodologie din 2002 de organizare si desfasurare a examenelor de absolvire a invatamantului profesional si postliceal
Dată act: 12-feb-2002
Emitent: Ministerul Educatiei si Cercetarii
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1
Prezenta metodologie cuprinde norme de organizare şi desfăşurare a examenelor de absolvire a învăţământului profesional şi postliceal.
Art. 2
La examenele de absolvire prevăzute la art. 1 au dreptul să se înscrie elevii care au finalizat studiile în anul în care se susţine examenul de absolvire, precum şi absolvenţi din promoţiile anterioare care au promovat şi au situaţia şcolară încheiată.
Art. 3
(1)Candidaţii proveniţi din învăţământul profesional de stat pot susţine examenul de absolvire fără taxă de cel mult două ori. Prezentările ulterioare la acest examen sunt condiţionate de achitarea unei taxe stabilite de inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti. La stabilirea cuantumului taxei se iau în calcul toate cheltuielile per candidat.
(2)Candidaţii proveniţi din învăţământul postliceal de stat, şcolarizaţi pe locuri finanţate de la bugetul de stat, pot susţine examenul de absolvire fără taxă o singură dată. Prezentările ulterioare la acest examen sunt condiţionate de achitarea unei taxe stabilite de fiecare unitate de învăţământ de stat. La stabilirea cuantumului taxei se iau în calcul toate cheltuielile per candidat.
(3)Susţinerea examenului de absolvire de către candidaţii proveniţi din învăţământul postliceal de stat, a căror şcolarizare a fost finanţată de solicitanţi, persoane fizice sau juridice, prin contract încheiat cu unitatea de învăţământ care a asigurat şcolarizarea, este condiţionată de achitarea unei taxe. Taxa de examen se stabileşte de fiecare unitate de învăţământ de stat şi este suportată de candidaţi sau de agenţii economici şi alte instituţii care au solicitat şcolarizarea. La stabilirea cuantumului taxei se iau în calcul toate cheltuielile per candidat.
(4)Candidaţii din învăţământul profesional şi postliceal particular neacreditat, proveniţi din unităţi de învăţământ care au obţinut autorizaţie de încredere, susţin examenul de absolvire cu achitarea unei taxe, la unităţile de învăţământ de stat stabilite de inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti. Unităţile de învăţământ de stat la care aceşti candidaţi susţin examenele de absolvire se stabilesc cu cel puţin 60 de zile înainte de susţinerea examenului. Taxa de examen se stabileşte conform prevederilor legale în vigoare.
(5)Candidaţii din învăţământul profesional şi postliceal particular neacreditat, proveniţi din unităţi de învăţământ care nu au obţinut autorizaţie de încredere, susţin examen de selecţie conform prevederilor legale. Candidaţii care promovează examenul de selecţie pot susţine examenul de absolvire conform prevederilor alin. (4).
(6)Unităţile de învăţământ preuniversitar particular acreditate fac parte din sistemul naţional de învăţământ şi educaţie şi au dreptul să organizeze examen de absolvire. Candidaţii proveniţi din aceste unităţi susţin examenul de absolvire la unitatea de învăţământ pe care au absolvit-o.
Art. 4
Graficul examenelor de absolvire a învăţământului profesional şi postliceal se aprobă, în fiecare an şcolar, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.
Art. 5
(1)În urma promovării examenului de absolvire absolventului i se eliberează actele de studii prevăzute de Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de celelalte acte normative în vigoare.
(2)Absolvenţilor de învăţământ profesional - şcoală profesională - sau postliceal - şcoală postliceală şi şcoală de maiştri - care nu au promovat examenul de absolvire li se eliberează, la cerere, o adeverinţă în care se menţionează nivelul de învăţământ promovat şi meseria/specializarea în care s-au pregătit. Pe acest înscris se va menţiona: "fără examen de absolvire".
(3)Absolvenţilor de învăţământ profesional - şcoală de ucenici - care nu au promovat proba practică pentru certificarea pregătirii profesionale li se eliberează, la cerere, o adeverinţă în care se menţionează nivelul de învăţământ promovat şi meseria în care s-au pregătit. Pe acest înscris se va menţiona: "fără probă practică".
CAPITOLUL II:Coordonarea metodologică a examenelor de absolvire
Art. 6
(1)Organizarea şi desfăşurarea examenelor de absolvire a învăţământului profesional şi postliceal sunt coordonate la nivel naţional de Comisia naţională de evaluare şi certificare (CNEC), care se constituie în fiecare an şcolar şi funcţionează în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
(2)În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti se constituie anual comisii de evaluare judeţene/a municipiului Bucureşti (CJE).
(3)La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ care organizează examene de absolvire, denumite centre de examen, se constituie comisii de examinare.
Art. 7
(1)Comisia naţională de evaluare şi certificare are următoarea componenţă:
a)preşedinte: secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar;
b)vicepreşedinţi: directorul general pentru învăţământ preuniversitar, directorul general pentru învăţământ în limbile minorităţilor, directorul general pentru evaluare, prognoze şi dezvoltare, directorul Serviciului naţional de evaluare şi examinare, directorul Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic;
c)secretar: un inspector de specialitate din cadrul Serviciului naţional de evaluare şi examinare;
d)7-9 membri: directori generali adjuncţi, şefi de serviciu, inspectori de specialitate din cadrul Direcţiei generale pentru învăţământ preuniversitar, Direcţiei generale pentru învăţământ în limbile minorităţilor, Direcţiei generale pentru evaluare, prognoze şi dezvoltare, inspectori de specialitate din cadrul Serviciului naţional de evaluare şi examinare, inspectori de specialitate din cadrul Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, profesori din învăţământul preuniversitar.
(2)Componenţa nominală a CNEC se aprobă anual, până la data de 15 decembrie, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.
Art. 8
Comisia naţională de evaluare şi certificare are următoarele atribuţii:
a)centralizează datele cu privire la componenţa nominală a CJE;
b)instruieşte preşedinţii CJE;
c)primeşte de la inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti numărul necesar de plicuri cu subiecte, respectiv cu bareme de corectare şi notare, rezultat al opţiunii de înscriere a candidaţilor absolvenţi de şcoală profesională, centralizat pe judeţ;
d)stabileşte numărul variantelor de subiecte pentru proba scrisă susţinută la şcoala profesională şi coordonează elaborarea acestora şi a baremelor corespunzătoare de corectare şi notare, pe baza propunerilor profesorilor de specialitate din ţară, în conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (2); din variantele elaborate se vor extrage, prin tragere la sorţi, subiectul de examen şi subiectul de rezervă;
e)coordonează multiplicarea subiectelor, în funcţie de numărul centrelor de examen şi de necesarul de plicuri comunicat de CJE;
f)controlează şi îndrumă acţiunile privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de absolvire;
g)controlează modul în care îşi desfăşoară activitatea CJE;
h)analizează modul de desfăşurare a examenelor de absolvire, precum şi rezultatele acestora, pe baza rapoartelor întocmite de CJE şi de inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti;
i)întocmeşte şi prezintă ministrului educaţiei şi cercetării raportul naţional al examenului de absolvire;
j)propune ministrului educaţiei şi cercetării eventuale modificări în modul de organizare şi desfăşurare a examenelor naţionale de absolvire;
k)decide, în cazuri deosebite, precum fraudă în corectarea lucrărilor scrise de către comisia de examinare sau de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de contestaţii, recorectarea unor lucrări, în perioada desfăşurării examenului sau ulterior;
l)decide, în cazuri deosebite, folosirea subiectelor de rezervă;
m)dispune în orice alte situaţii nereglementate de prezenta metodologie.
Art. 9
Comisia naţională de evaluare şi certificare poate delega, pe perioada stabilită de aceasta, reprezentanţi pe lângă comisiile de evaluare judeţene/a municipiului Bucureşti. Reprezentantul CNEC are următoarele atribuţii:
a)controlează modul în care îşi desfăşoară activitatea CJE şi comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de contestaţii, precum şi comisiile de examinare din centrele de examen, verificând respectarea dispoziţiilor prezentei metodologii;
b)consiliază comisiile de evaluare judeţene/a municipiului Bucureşti, comisiile de examinare şi comisiile judeţene/ a municipiului Bucureşti de contestaţii, în privinţa organizării şi desfăşurării examenelor de absolvire;
c)propune CJE sau CNEC schimbări în componenţa comisiilor de examinare şi ale supraveghetorilor, atunci când constată abateri de la aplicarea prezentei metodologii, şi informează CNEC cu privire la acestea;
d)verifică modul în care s-a stabilit numărul necesar de plicuri cu subiecte şi de plicuri cu bareme de corectare şi notare, precum şi existenţa numărului de plicuri comandat de CJE;
e)informează CJE sau CNEC în cazul în care constată disfuncţii în organizarea examenelor de absolvire, în vederea sancţionării persoanelor vinovate, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
f)în situaţii deosebite, precum fraudă în corectarea lucrărilor scrise de către comisia de examinare sau de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de contestaţii ori alte situaţii, propune CJE sau CNEC recorectarea unor lucrări;
g)întocmeşte un raport cu privire la modul de desfăşurare a examenelor, pe care îl transmite CNEC.
Art. 10
(1)Comisiile de evaluare judeţene/a municipiului Bucureşti au următoarea componenţă:
a)preşedinte - inspector şcolar general adjunct;
b)2-4 vicepreşedinţi, respectiv un inspector şcolar de specialitate pentru discipline tehnice, preşedintele comitetului local pentru dezvoltarea parteneriatului social în formarea profesională sau un reprezentant al acestuia, fără a fi cadru didactic sau fără a avea funcţie de conducere în sistemul educaţional, preşedintele agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă sau un reprezentant al acestuia şi, după caz, un inspector şcolar cu responsabilităţi pentru învăţământul particular;
c)3 secretari - cadre didactice de specialitate/metodişti, respectiv unul pentru şcoala de ucenici, unul pentru şcoala profesională şi unul pentru şcoala postliceală şi şcoala de maiştri.
(2)Cel puţin unul dintre membrii comisiilor de evaluare judeţene, în judeţele în care există candidaţi care susţin probe în limbile minorităţilor naţionale, este un cadru didactic de specialitate aparţinând minorităţilor naţionale.
(3)Componenţa nominală a CJE se aprobă anual, până la data de 15 decembrie, prin decizie a inspectorului şcolar general, se transmite la Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Direcţia generală pentru învăţământ preuniversitar până la data de 15 ianuarie şi este valabilă pentru sesiunile examenelor de absolvire ale anului şcolar în curs.
Art. 11
Comisiile de evaluare judeţene/a municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii:
a)transmit la Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Direcţia generală pentru învăţământ preuniversitar componenţa nominală a CJE;
b)organizează, coordonează şi răspund de desfăşurarea examenelor de absolvire la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti şi sesizează imediat CNEC orice situaţie care presupune luarea unei decizii de către aceasta;
c)stabilesc centrele de examen şi iau măsuri pentru dotarea acestora cu logistica necesară bunei desfăşurări a examenului şi a corectării lucrărilor: copiatoare, calculatoare pentru elaborarea listelor cu rezultate şi a altor documente necesare comisiei, televizor sau radio, telefon, fax etc.;
d)desemnează reprezentanţi ai CJE care pot controla desfăşurarea examenelor de absolvire în centrele de examen;
e)solicită direcţiilor judeţene de sănătate publică desemnarea personalului medical necesar în fiecare centru de examen;
f)se adresează în scris organelor de poliţie şi jandarmerie de la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti, pentru a se asigura prezenţa poliţiştilor sau a jandarmilor la sediul CJE şi la centrele de examen, în vederea păstrării ordinii publice, precum şi pentru paza subiectelor şi lucrărilor scrise;
g)analizează propunerile consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ privind constituirea comisiilor de examinare la nivelul centrelor de examen, avizează componenţa acestora şi le înaintează inspectorului şcolar general pentru emiterea deciziilor de numire, cu cel puţin 10 zile înainte de începerea primei probe;
h)decid, în situaţii deosebite sau la propunerea reprezentantului CNEC, schimbarea componenţei comisiilor de examinare, precum şi a profesorilor supraveghetori; eventualele schimbări ale vicepreşedintelui, reprezentantului comitetului local pentru dezvoltarea parteneriatului social în formarea profesională, reprezentantului agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi evaluatorului extern se fac respectându-se prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) şi c);
i)realizează instruirea preşedinţilor comisiilor de examinare cu 24-48 de ore înaintea primei probe a examenului de absolvire;
j)comandă confecţionarea ştampilelor-tip pentru examenele de absolvire, care au următorul conţinut: "Examen de absolvire****-CJE" (**** - se completează anul în care se susţine examenul de absolvire); ştampilele nu se numerotează;
k)preiau de la Serviciul naţional de evaluare şi examinare, prin preşedintele CJE şi unul dintre secretarii acesteia, plicurile cu toate variantele de subiecte pentru proba scrisă a examenului de absolvire la şcoala profesională şi baremele de corectare şi notare; prin excepţie, acestea pot fi ridicate de alţi membri ai comisiei, pe bază de delegaţie specială;
l)păstrează în deplină siguranţă plicurile cu subiecte şi bareme de corectare şi notare şi transmit comisiilor de examinare din centrele de examen plicurile cu subiecte, cu cel mult o zi înainte de începerea probei scrise la şcoala profesională;
m)multiplică şi distribuie comisiilor de examinare din centrele de examen de la şcoala profesională baremele de corectare şi notare preluate de la Serviciul naţional de evaluare şi examinare; distribuirea se face după deschiderea subiectelor de examen, în timp util, pentru a putea fi afişate în centrele de examen;
n)primesc variantele de subiecte pentru proba scrisă, însoţite de bareme de corectare şi notare, de la fiecare unitate de învăţământ organizatoare de examen de absolvire a şcolii postliceale sau de maiştri, cu 30 de zile înainte de începerea examenului, în vederea verificării corectitudinii acestora, şi asigură securitatea acestora;
o)extrag numărul variantei de subiect în dimineaţa zilei susţinerii probei scrise la şcoala postliceală sau de maiştri, multiplică, sigilează şi distribuie fiecărei şcoli plicul conţinând varianta de subiect extrasă însoţită de baremul de corectare şi notare; predarea plicului se face pe bază de delegaţie specială preşedintelui şi secretarului comisiei de examinare;
p)controlează modul de organizare şi desfăşurare a examenelor de absolvire în centrele de examen;
q)decid, în cazuri deosebite, precum fraudă în corectarea lucrărilor scrise de către comisia de examinare sau de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de contestaţii ori alte situaţii, recorectarea unor lucrări, în perioada desfăşurării examenului sau ulterior, şi informează CNEC despre rezultatele acestor recorectări;
r)sesizează imediat CNEC orice situaţie deosebită a cărei rezolvare nu este prevăzută în prezenta metodologie, precum şi orice situaţie care impune anularea unor subiecte: pierderea unui plic, deteriorarea sau desfacerea sigiliului unui plic etc. şi solicită în acest caz folosirea subiectelor de rezervă;
s)decid, în funcţie de condiţiile meteorologice, schimbarea orarului probei practice, pentru a asigura desfăşurarea ei în condiţii optime şi protejarea sănătăţii candidaţilor; această schimbare poate însemna inclusiv prelungirea cu o zi a probei practice, fără a afecta graficul de desfăşurare a celorlalte probe de examen;
t)numesc, prin tragere la sorţi, membrii comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de contestaţii;
u)primesc de la comisiile de examinare din centrele de examen contestaţiile şi lucrările scrise ale candidaţilor care contestă şi le transmit comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de contestaţii;
v)transmit Serviciului naţional de evaluare şi examinare o situaţie cu privire la rezultatele examenului de absolvire la şcoala profesională, imediat după afişarea acestora, cât şi după contestaţii, care cuprinde următoarele: numărul de candidaţi înscrişi, numărul de candidaţi prezenţi şi numărul de candidaţi promovaţi;
x)primesc de la comisiile de examinare din centrele de examen rapoarte detaliate privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de absolvire;
y)analizează, pe baza rapoartelor transmise de comisiile de examinare, modul de organizare şi desfăşurare a examenelor de absolvire, întocmesc şi transmit Direcţiei generale pentru învăţământ preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în termen de 15 zile de la afişarea rezultatelor, raportul cu privire la rezultatele examenului de absolvire a învăţământului profesional şi postliceal.
Art. 12
(1)Comisiile de examinare din centrele de examen au următoarea componenţă:
a)preşedintele - directorul/directorul adjunct al unităţii şcolare; în cazul în care numai unul dintre aceştia este cadru didactic de specialitate, este preferat acesta din urmă;
b)vicepreşedinte - reprezentantul agentului economic pentru una dintre meseriile/specializările evaluate sau, în lipsa acestuia, un reprezentant al comitetului local pentru dezvoltarea parteneriatului social în formarea profesională sau un reprezentant al agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă. Pentru învăţământul postliceal, profilul sanitar, vicepreşedinte este un reprezentant al organizaţiei Ordinul Asistenţilor Medicali din România, cu studii superioare;
c)un cadru didactic de specialitate de la altă unitate de învăţământ decât cea în care se organizează examen de absolvire, care are rolul de evaluator extern, calitate în care evaluează modul de organizare şi desfăşurare a examenelor de absolvire, în vederea întocmirii raportului prevăzut la art. 14 lit. t). Pentru învăţământul postliceal, profilul sanitar, evaluatorul extern este un reprezentant al direcţiilor judeţene de sănătate publică - Compartimentul managementul îngrijirilor de sănătate;
d)secretar - secretarul unităţii de învăţământ la care se organizează examenul de absolvire sau un cadru didactic din respectiva unitate de învăţământ;
e)membrii subcomisiilor.
(2)Nu pot fi numiţi evaluatori externi inspectori şcolari de specialitate.
(3)Subcomisiile se constituie astfel: una la şcoala de ucenici, una la şcoala profesională, una la şcoala postliceală şi şcoala de maiştri. La şcoala postliceală şi şcoala de maiştri se constituie câte o subcomisie la fiecare 50 de candidaţi.
(4)Membrii subcomisiei la şcoala de ucenici, pentru fiecare meserie, sunt:
a)un profesor de specialitate, de regulă care a predat disciplina/disciplinele de specialitate;
b)un maistru-instructor de specialitate care a asigurat instruirea practică la clasa/grupa respectivă şi care este responsabil cu respectarea normelor de protecţie a muncii.
(5)Membrii subcomisiei la şcoala profesională sunt:
a)câte 2 profesori de specialitate pentru pregătirea de bază şi în meserie a absolvenţilor, pentru fiecare domeniu de bază;
b)două cadre didactice de specialitate care au asigurat instruirea practică a absolvenţilor, dintre care unul este responsabil cu respectarea normelor de protecţie a muncii, pentru fiecare meserie.
(6)La şcoala postliceală şi la şcoala de maiştri subcomisiile au în componenţă două cadre didactice de specialitate, dintre care unul este responsabil cu pregătirea practică, pentru fiecare specializare.
(7)O persoană nu poate face parte decât dintr-o singură comisie sau subcomisie de examinare.
(8)Numirea comisiilor de examinare din unităţile de învăţământ se face prin decizie a inspectorului şcolar general, cu avizul CJE, la propunerea consiliului de administraţie al şcolii, cu cel puţin 10 zile înainte de începerea examenelor de absolvire.
(9)Din comisiile de examinare nu pot face parte cei care au rude până la gradul al II-lea inclusiv printre candidaţi. Toţi membrii comisiilor de examinare au obligaţia de a da declaraţii scrise în acest sens, declaraţii care se păstrează împreună cu celelalte documente de examen.
(10)Comisiile de examinare funcţionează în mod legal în prezenţa tuturor membrilor acestora.
(11)Membrii subcomisiilor sunt cadre didactice din unitatea de învăţământ care organizează examenul de absolvire.
Art. 13
În fiecare subcomisie sunt înscrişi candidaţii în ordine alfabetică, pe meserii/specializări, indiferent de forma de învăţământ la care au absolvit ultima clasă şi tipul acesteia, respectiv de stat sau particulară.
Art. 14
Atribuţiile comisiilor şi subcomisiilor de examinare sunt următoarele:
a)organizează şi răspund de desfăşurarea examenelor de absolvire în centrul de examen în care au fost numite;
b)verifică respectarea condiţiilor de înscriere la examen şi întocmirea listelor de înscriere;
c)completează cataloagele de examen cu numele, iniţiala tatălui şi prenumele candidaţilor, precum şi cu probele de examen pe care aceştia le susţin. Cataloagele de examen tipizate se completează în două exemplare identice, se numerotează şi se ştampilează pe fiecare pagină;
d)repartizează candidaţii pe săli, în ordine alfabetică, şi afişează, la avizierul unităţii şcolare şi pe uşile sălilor în care se desfăşoară probele scrise sau susţinerea proiectului, listele cu candidaţii care urmează să susţină probele, cu 24 de ore înainte de prima probă, cu precizarea orei la care trebuie să se prezinte candidaţii;
e)sesizează CJE despre pierderea unui plic, deteriorarea sau desfacerea sigiliului unui plic, situaţiile care impun anularea unor subiecte, precum şi despre orice altă situaţie deosebită apărută în timpul desfăşurării probelor, în vederea luării măsurilor ce se impun;
f)păstrează în condiţii de securitate deplină plicurile cu subiecte;
g)stabilesc, prin tragere la sorţi, repartizarea pe săli a cadrelor didactice supraveghetoare;
h)instruiesc cadrele didactice care asigură supravegherea în sălile de examen;
i)multiplică subiectele pentru proba scrisă, imediat după extragerea variantei de examen, sigilând apoi originalul;
j)controlează, îndrumă şi asigură organizarea şi desfăşurarea corespunzătoare a probelor de examen;
k)controlează şi îndrumă activitatea tuturor persoanelor din centrul de examen care au sarcini privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de absolvire;
l)iau măsuri pentru ca în spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea comisia de examinare sau se desfăşoară probele scrise de examen să nu pătrundă persoane străine, neautorizate de CNEC sau CJE;
m)examinează şi notează candidaţii la probele de examen; corectează lucrările scrise, respectând baremul de corectare şi notare;
n)afişează rezultatele după fiecare probă, cu excepţia probei scrise, precum şi rezultatele finale ale examenului;
o)transcriu în cataloage notele la probele de examen; afişează baremele de corectare şi notare la încheierea probei scrise şi criteriile de evaluare a probei practice;
p)calculează mediile generale, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii, le trec în cataloage şi stabilesc rezultatul final pentru fiecare candidat: admis, respins, neprezentat, eliminat din examen;
q)primesc eventualele contestaţii la probele scrise şi efectuează prima etapă de soluţionare a acestora;
r)transmit comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de contestaţii, în deplină siguranţă, lucrările scrise, sigilate, ale căror note au fost contestate de candidaţi/părinţi, împreună cu baremele de corectare şi notare, în cazul în care candidaţii/părinţii îşi menţin contestaţia după prima etapă de soluţionare a acestora;
s)afişează rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de contestaţii;
t)întocmesc şi transmit CJE, în termen de 5 zile de la afişarea rezultatelor finale, rapoartele cu privire la organizarea şi desfăşurarea examenelor de absolvire;
u)predau directorului unităţii de învăţământ, cu proces-verbal, lucrările scrise, borderourile cu note, autentificate de preşedintele comisiei de examinare, proiectele absolvenţilor şi celelalte documente întocmite pe durata organizării şi desfăşurării examenelor de absolvire.
Art. 15
Plicurile cu subiectele pentru proba scrisă sunt preluate de preşedintele comisiei de examinare, cu cel mult o zi înainte de începerea probei, de la preşedintele CJE, sub semnătură, şi sunt păstrate în condiţii de securitate deplină; membrii comisiilor şi subcomisiilor de examinare au obligaţia să păstreze secretul subiectelor până la încheierea probei scrise.
CAPITOLUL III:Înscrierea candidaţilor
Art. 16
(1)În vederea înscrierii la examenele de absolvire a învăţământului profesional şi postliceal profesorii diriginţi întocmesc, în perioada prevăzută în grafic, tabele care cuprind următoarele date: numele şi prenumele elevilor, anul de studiu şi clasa, meseria/specializarea în care s-au pregătit, semnăturile elevilor şi dirigintelui.
(2)Tabelele prevăzute la alin. (1) se depun, însoţite de cererile de înscriere ale elevilor, în perioada prevăzută în grafic, la secretariatele unităţilor de învăţământ în care se organizează centre de examen. Pe baza acestora secretarii/secretarii-şefi ai unităţilor de învăţământ întocmesc listele cu elevii înscrişi la susţinerea examenului de absolvire, pe meserii/specializări.
(3)Înscrierea candidaţilor care şi-au finalizat studiile la unităţi de învăţământ particular neacreditate se face pe baza tabelelor întocmite în conformitate cu prevederile alin. (1) şi a următoarelor înscrisuri:
a)cerere de înscriere;
b)certificat de naştere;
c)certificat de căsătorie;
d)foaia matricolă, în original, eliberată de unitatea de învăţământ particular, precum şi o copie de pe aceasta, certificată ca fiind conformă cu originalul, copie care se păstrează în arhiva unităţii de învăţământ la care se susţine examenul de absolvire;
e)actul de identitate;
f)chitanţă de plată a taxei de examen, eliberată de instituţia de învăţământ în care se va susţine examenul de selecţie şi/sau de absolvire;
g)copie de pe diploma de bacalaureat, dacă este cazul, pentru candidaţii care susţin examenul de absolvire a învăţământului postliceal.
Art. 17
(1)Candidaţii care provin din promoţiile anterioare anului în care se susţin examenele de absolvire a învăţământului profesional şi postliceal se înscriu la secretariatele unităţilor de învăţământ la care şi-au finalizat studiile, pe baza următoarelor înscrisuri:
a)cerere de înscriere;
b)certificat de naştere;
c)certificat de căsătorie;
d)foaia matricolă a elevilor de la şcoala de ucenici/şcoala profesională/şcoala postliceală/şcoala de maiştri;
e)actul de identitate;
f)chitanţă de plată a taxei de examen, eliberată de instituţia de învăţământ în care se va susţine examenul de absolvire;
g)copie de pe diploma de bacalaureat, dacă este cazul, pentru candidaţii care susţin examenul de absolvire a învăţământului postliceal.
(2)În situaţia în care candidaţii prevăzuţi la alin. (1) au domiciliul în altă localitate decât aceea în care se află unitatea de învăţământ la care şi-au finalizat studiile, aceştia se pot înscrie la o unitate de învăţământ din localitatea de domiciliu, de acelaşi profil cu cea absolvită, cu aprobarea inspectorului şcolar general din judeţul în care se află domiciliul candidatului; dacă unităţile de învăţământ la care aceşti candidaţi au absolvit nu organizează examen de absolvire în meseria/specializarea respectivă, înscrierea acestora se face la o unitate de învăţământ care organizează examen de absolvire, pe baza aprobării inspectorului şcolar general.
Art. 18
(1)Directorii unităţilor de învăţământ care organizează examen de absolvire centralizează meseriile şi specializările pentru care se susţine examen de absolvire şi transmit situaţia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, cu 90 de zile înainte de începerea examenului de absolvire.
(2)Directorii unităţilor de învăţământ iau măsuri pentru informarea candidaţilor asupra prevederilor prezentei metodologii.
Art. 19
Inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti întocmesc o situaţie centralizată la nivel judeţean care cuprinde meseriile pentru care se organizează examen de absolvire a şcolii profesionale şi transmit Serviciului naţional de evaluare şi examinare denumirea centrelor de examen şi numărul necesar de plicuri, cu 45 de zile înainte de începerea examenului de absolvire.
CAPITOLUL IV:Conţinutul examenului
Art. 20
Examenul de absolvire a şcolii de ucenici constă într-o probă practică. Examenul de absolvire a şcolii profesionale, postliceale sau a şcolii de maiştri constă în: probă practică, probă scrisă şi susţinerea unui proiect pentru absolvirea şcolii profesionale, postliceale şi de maiştri.
Art. 21
(1)Proba practică are ca scop verificarea modului în care candidatul şi-a format deprinderile practice şi abilităţile necesare pentru realizarea lucrărilor specifice meseriei/specializării pentru care s-a pregătit.
(2)Subiectele pentru proba practică şi criteriile de evaluare se stabilesc de către comisia metodică de specialitate din centrul de examen, cu consultarea agenţilor economici, sunt avizate de inspectorul şcolar de specialitate şi sunt afişate cu cel puţin 30 de zile înainte de susţinerea examenului.
(3)În cazul în care la examenele de absolvire s-au înscris şi candidaţi care şi-au finalizat studiile la unităţi de învăţământ particular neacreditate, subiectele pentru proba practică şi criteriile de evaluare se stabilesc luându-se în considerare şi propunerile acestor unităţi de învăţământ.
(4)Fiecare lucrare practică presupune o activitate practică de 2-6 ore, astfel:
a)pentru şcoala de ucenici durata probei practice este de 2 ore;
b)pentru şcoala profesională durata probei practice se stabileşte de fiecare comisie de examinare, fără a depăşi 3 ore;
c)pentru şcoala postliceală şi şcoala de maiştri durata probei practice este de 3-6 ore; pentru specializarea asistent medical generalist proba practică are o durată de 6 ore şi se desfăşoară în spital sau în serviciile de asistenţă primară.
(5)Subiectul probei practice pentru fiecare candidat se stabileşte în ziua susţinerii acesteia, prin extragerea unui bilet dintre subiectele prevăzute în lista afişată.
(6)Rezultatul probei practice se apreciază cu note de la 10 la 1, se afişează în ziua susţinerii probei şi nu poate fi contestat.
Art. 22
Nota minimă de promovare a probei practice este 6 (şase). Promovarea probei practice dă dreptul candidaţilor la susţinerea probei scrise, conform graficului.
Art. 23
(1)Proba scrisă durează 3 ore şi se desfăşoară înaintea susţinerii proiectului.
(2)Subiectele probei scrise pentru şcoala profesională se stabilesc avându-se în vedere programele disciplinelor pregătirii de bază. Lista disciplinelor pregătirii de bază şi a manualelor şcolare valabile pentru aceste discipline se stabilesc prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării. Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic asigură consultanţă metodologică în elaborarea variantelor de subiecte, pentru care se primesc propuneri de la comisiile metodice de specialitate din unităţile de învăţământ. Variantele finale de subiecte pentru proba scrisă se elaborează de către Serviciul naţional de evaluare şi examinare şi se multiplică într-un număr de exemplare egal cu cel al centrelor în care se susţine examen de absolvire. Se elaborează mai multe variante finale de subiecte pentru proba scrisă, iar varianta pentru proba de examen şi varianta de rezervă se stabilesc prin tragere la sorţi dintre variantele finale elaborate, de către preşedintele CNEC.
(3)Subiectele probei scrise pentru şcoala postliceală şi şcoala de maiştri se stabilesc avându-se în vedere teme selectate din 3-4 module/2-3 discipline care au ponderea cea mai mare în pregătirea de specialitate. Tematica acestei probe este propusă de comisia metodică de specialitate din unitatea de învăţământ organizatoare a examenului de absolvire, este avizată de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ şi este transmisă spre analiză inspectorului şcolar de specialitate cu cel puţin 60 de zile înainte de începerea sesiunii examenului de absolvire. Inspectorul şcolar de specialitate, împreună cu profesori metodişti de specialitate, stabileşte tematica unitară la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti şi o transmite unităţilor de învăţământ care o afişează cu cel puţin 45 de zile înainte de începerea sesiunii examenului de absolvire. Pentru stabilirea probelor scrise la anumite specializări, precum domeniul sanitar, se pot elabora norme metodologice specifice. Comisiile metodice de specialitate din unităţile de învăţământ în care se organizează examen de absolvire elaborează, din tematica unitară, 3 variante de subiecte pentru proba scrisă, variante pe care le transmit CJE, însoţite de baremele de corectare şi notare, cu 30 de zile înainte de începerea examenului de absolvire; variantele de subiecte se transmit pe suport informatic şi tipărit, în plic sigilat. CJE stabileşte 3 variante finale de subiecte din care se aleg, prin tragere la sorţi, subiectul probei scrise şi subiectul de rezervă.
Art. 24
(1)Subiectele pentru proba scrisă se stabilesc ţinându-se seama de următoarele:
a)să fie în concordanţă cu conţinutul programelor de examene de absolvire aprobate şi publicate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării;
b)să fie astfel formulate încât tratarea lor să angajeze cât mai multe posibilităţi de analiză, de abstractizare şi de generalizare;
c)să asigure o cuprindere echilibrată a materiei studiate, să aibă grad de complexitate la nivelul conţinutului programelor şi manualelor şcolare, pentru a fi tratate în timpul stabilit.
(2)Subiectele şi baremele de corectare şi notare pentru şcoala profesională/învăţământul postliceal se elaborează astfel încât să se asigure unitatea de evaluare şi notare la nivel naţional/judeţean.
Art. 26
Proiectul are ca scop verificarea, conform curriculumului parcurs pe durata şcolarizării, a:
a)capacităţii candidatului de sistematizare şi sintetizare a cunoştinţelor generale în domeniu şi a celor de specialitate corespunzătoare specializării absolvite;
b)posibilităţii candidatului de a utiliza abilităţile şi competenţele formate în rezolvarea problemelor teoretice şi practice privind procesele tehnologice din specializarea absolvită;
c)măsurii în care candidatul propune/utilizează soluţii moderne de organizare şi eficientizare a producţiei şi a muncii;
d)disponibilităţii candidatului de a rezolva un studiu de caz sau situaţiile-problemă impuse de tema lucrării şi de a efectua lucrările de laborator necesare.
Art. 27
(1)Temele şi criteriile de elaborare a proiectului de stabilesc de unitatea de învăţământ de stat sau particular, sub îndrumarea cadrelor didactice şi, după caz, cu participarea reprezentanţilor partenerilor sociali interesaţi. Temele proiectelor se afişează şi se repartizează candidaţilor în timpul semestrului I.
(2)Pentru învăţământul postliceal, domeniul sanitar, temele proiectelor se comunică direcţiilor judeţene de sănătate publică şi organizaţiei Ordinul Asistenţilor Medicali din România.
(3)Îndrumătorii de proiect, cadre didactice care au predat disciplinele de specialitate sau au efectuat instruirea practică, au următoarele obligaţii:
a)definitivează împreună cu elevii planul de elaborare a proiectului înainte de începerea semestrului al II-lea al ultimului an de studiu;
b)recomandă bibliografia minimală şi stabilesc documentaţia necesară;
c)oferă consultaţii, îndrumă şi urmăresc modul de elaborare a proiectului;
d)verifică proiectul şi alcătuiesc un referat de evaluare a acestuia, propunând un calificativ: admis/respins.
(4)În vederea elaborării proiectului îndrumătorii pot recomanda sau solicita conducerii unităţii de învăţământ organizarea de consultaţii şi de către alte cadre didactice şi alţi specialişti în domeniu.
(5)Proiectul cuprinde:
a)memoriul explicativ;
b)conţinutul propriu-zis;
c)bibliografia;
d)anexe.
(6)În funcţie de specializare, se poate solicita candidaţilor, individual sau în grup, executarea unor machete, dispozitive, aparate etc. ca parte integrantă a temei proiectului.
(7)Proiectul se susţine în faţa comisiei de examinare, care stabileşte nota finală a acestei probe. Nota minimă de promovare la susţinerea proiectului este 6 (şase).
(8)Criteriile de evaluare a proiectului şi a susţinerii acestuia sunt următoarele:
a)criterii care vizează calitatea proiectului: validitatea proiectului; completitudinea proiectului; elaborarea şi structurarea proiectului; calitatea materialului documentar utilizat;
b)criterii care vizează calitatea activităţii candidatului: raportarea candidatului la tema proiectului; rezolvarea sarcinilor; documentarea; nivelul de elaborare şi comunicare; calitatea rezultatelor; creativitatea.
(9)Proiectul se depune la secretariatul unităţii de învăţământ însoţit de referatul de evaluare al îndrumătorului, cu o săptămână înainte de terminarea anului şcolar, primeşte un număr de înregistrare şi, după susţinere, se păstrează în arhiva şcolii timp de 3 ani.
(10)Proiectul scris se realizează individual.
(11)Rezultatul susţinerii proiectului nu se contestă.
Art. 28
Pentru susţinerea proiectului candidaţii sunt planificaţi după afişarea rezultatelor la proba scrisă.
CAPITOLUL V:Desfăşurarea probelor, corectarea şi notarea lucrărilor
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 29
(1)Sălile, laboratoarele, cabinetele, atelierele în care se susţin probele de examen sunt în prealabil adaptate acestor activităţi prin:
a)dotarea corespunzătoare;
b)eliminarea oricăror materiale didactice care ar putea influenţa candidaţii în elaborarea lucrărilor;
c)afişarea pe uşa fiecărei săli a listei nominale cu candidaţii repartizaţi în sala respectivă şi a prevederilor care îi informează pe aceştia că pătrunderea în sală cu materiale ajutătoare, frauda sau tentativa de fraudă atrage eliminarea din examen.
(2)Conducerea unităţii de învăţământ asigură imprimatele pentru lucrările scrise, copiatoarele, o sală cu fişete pentru păstrarea documentelor de examen de absolvire în deplină securitate, precum şi orice alte materiale necesare bunei desfăşurări a examenelor de absolvire.
SECŢIUNEA 2:Desfăşurarea probei practice
Art. 30
(1)Proba practică se susţine în cabinete, ateliere, ferme, laboratoare de specialitate din unitatea de învăţământ de stat sau din unităţi economice, sanitare, sub supravegherea permanentă a membrilor comisiei de examinare. În cazul în care proba practică se susţine în cadrul unei unităţi economice sau sanitare, acest lucru este prevăzut într-un protocol încheiat în prealabil între părţi.
(2)Proba practică se poate susţine şi în unităţi de învăţământ particular neacreditate, pentru acei elevi care şi-au finalizat studiile la aceste unităţi de învăţământ şi care au fost şcolarizaţi pentru meserii/specializări pentru care pregătirea profesională se organizează numai în astfel de unităţi.
(3)Proba practică se desfăşoară în două etape:
a)candidaţii execută lucrările practice pe durata prevăzută;
b)după expirarea timpului stabilit pentru executarea lucrărilor, fiecare candidat îşi prezintă şi îşi motivează teoretic lucrarea în faţa comisiei de examinare; membrii comisiei pot adresa candidatului întrebări, fără a depăşi un timp maxim de 10 minute pentru fiecare candidat.
(4)Execuţia practică a lucrării, precum şi motivarea teoretică a lucrării se evaluează în mod separat. Evaluarea se face numai de către membrii subcomisiei, cu note de la 10 la 1, pe baza unei grile de observaţii stabilite de comisia de examinare, care este formată din cadre didactice de specialitate şi care au fost nominalizate prin decizia emisă de inspectorul şcolar general.
(5)Diferenţa dintre notele acordate de examinatori nu poate fi mai mare de un punct. Preşedintele comisiei de examinare mediază situaţiile în care diferenţa de notare este mai mare de un punct, iar hotărârea sa este definitivă.
(6)Nota finală a fiecărui membru al subcomisiei se stabileşte ca medie aritmetică a următoarelor note:
a)nota pentru executarea lucrării practice;
b)nota pentru prezentarea şi motivarea teoretică a lucrării practice.
(7)Nota finală se stabileşte ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor finale acordate de fiecare examinator.
SECŢIUNEA 3:Desfăşurarea probei scrise
Art. 31
(1)Repartizarea pe săli a personalului de supraveghere - câte două cadre didactice de altă specialitate decât cea la care se susţine proba, pentru fiecare sală, - se face de preşedintele comisiei de examinare, prin tragere la sorţi, în ziua probei, cu o oră înainte de începerea acesteia.
(2)Supraveghetorii semnează în prealabil fişa de atribuţii, primesc din partea preşedintelui comisiei de examinare listele cu candidaţii, modelul procesului-verbal de predare a lucrărilor scrise, hârtie tipizată pentru lucrări şi hârtie ştampilată pentru ciorne.
Art. 32
(1)Accesul candidaţilor în săli este permis pe baza actului de identitate, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei. Se interzice candidaţilor să pătrundă în sală cu orice fel de materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, mijloace de calcul şi comunicare etc. Nerespectarea acestor dispoziţii duce la eliminarea din sală a candidatului de către preşedintele comisiei de examinare.
(2)Înainte de aducerea subiectelor în săli supraveghetorii explică candidaţilor modul de desfăşurare a probei şi modul de completare a datelor personale pe foaia tipizată. Se va insista asupra faptului că rezolvarea subiectelor se face exclusiv pe foaia tipizată şi că soluţiile scrise pe ciorne sau pe foaia cu subiectele nu se iau în considerare.
(3)Candidaţii se aşează câte unul în bancă, în ordine alfabetică, conform listelor afişate. Fiecare candidat primeşte o coală de hârtie tipizată pe care îşi scrie cu majuscule numele, prenumele şi completează lizibil celelalte date de pe colţul ce urmează a fi lipit. Colţul colii tipizate se lipeşte numai după ce supraveghetorii verifică identitatea candidaţilor şi completarea corectă a tuturor datelor prevăzute.
(4)Pentru lipirea colţului lucrării se foloseşte acelaşi tip de etichete pentru toţi candidaţii centrului de examen.
(5)Colţul lipit al fiecărei lucrări se semnează de către preşedinte sau vicepreşedinte, iar secretarul comisiei aplică ştampila "Examen de absolvire****-CJE" peste semnătura autorizată.
(6)Înscrierea numelui candidatului pe foile tipizate în afara rubricii care se sigilează, precum şi orice alte semne distinctive care ar permite identificarea lucrării atrag anularea lucrării respective.
(7)Pentru ciorne candidaţii primesc coli obişnuite de hârtie, marcate cu jumătate din ştampila "Examen de absolvire****-CJE".
(8)Se interzice candidaţilor şi supraveghetorilor pătrunderea în sala de examen cu telefoane mobile sau alte mijloace electronice de comunicare.
Art. 33
(1)În prezenţa preşedintelui, vicepreşedintelui şi a unui cadru didactic de specialitate, membru în comisia de examinare, se verifică integritatea plicului cu subiecte primit de la CJE, pentru proba scrisă. Un membru al comisiei extrage din plic varianta conţinând subiectul de examen, anunţată de către CNEC sau CJE, după caz, după care plicul se resigilează, se semnează de toţi cei prezenţi şi este păstrat în condiţii de securitate deplină în casa de fier sau în dulap metalic sigilat. La deschiderea plicurilor se semnează un proces-verbal de către toţi cei prezenţi.
(2)În cazul în care există candidaţi care au studiat în limbile minorităţilor naţionale, subiectele se traduc în limbile respective de către membrii comisiei de examinare desemnaţi în acest scop.
(3)Comisia de examinare multiplică subiectele în număr egal cu numărul sălilor de examen sau cu numărul candidaţilor, după care subiectele se introduc în plicuri care se sigilează, urmând să fie distribuite în săli. Candidaţii care susţin probele în limbile minorităţilor naţionale primesc atât subiect în limba maternă, cât şi subiect în limba română.
(4)Profesorii de specialitate, membri ai comisiei de examinare, rămân în sala în care s-a efectuat multiplicarea până la terminarea distribuirii plicurilor în sălile de examen. Nici un membru al comisiei nu poate părăsi centrul de examen şi nu poate comunica în afara centrului de examen conţinutul subiectelor de examen până la ieşirea primului candidat din centrul de examen. Candidaţii pot părăsi centrul de examen cel mai devreme după o oră şi jumătate de la distribuirea subiectelor în săli.
(5)Supraveghetorii de săli primesc plicurile cu subiecte de la preşedintele sau vicepreşedintele comisei de examinare, verifică integritatea acestora, le deschid şi transcriu subiectele pe tablă sau distribuie subiectele multiplicate fiecărui candidat. Candidaţii au dreptul să păstreze, la părăsirea sălii de examen, subiectul de examen primit.
(6)Punctajul acordat fiecărui subiect se transmite candidaţilor o dată cu subiectul, iar baremul de corectare se afişează la avizierul unităţii de învăţământ după încheierea probei scrise.
Art. 34
(1)Preşedintele sau vicepreşedintele, însoţit de profesorul de specialitate şi, după caz, de un membru al comisiei de examinare aparţinând minorităţilor naţionale, verifică în toate sălile de examen exactitatea transcrierii subiectelor pe tablă. Dacă subiectele se traduc în limbi ale minorităţilor naţionale, se verifică şi exactitatea traducerii.
(2)Din momentul deschiderii plicului cu subiecte nici un candidat nu mai poate intra în sală şi nici un candidat nu poate părăsi sala decât dacă predă lucrarea scrisă şi semnează de predarea acesteia. Candidaţii care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susţine proba respectivă. În cazuri excepţionale, candidaţii pot părăsi temporar sala de examen însoţiţi de unul dintre supraveghetori.
Art. 35
(1)Timpul destinat elaborării lucrării scrise se socoteşte din momentul în care s-a încheiat scrierea subiectelor pe tablă sau distribuirea subiectelor multiplicate fiecărui candidat.
(2)Pentru elaborarea lucrării scrise se foloseşte numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor, numai creion negru. Se interzice folosirea în timpul probelor scrise a minicalculatoarelor, a riglelor, precum şi a altor mijloace de calcul. Nu se foloseşte altă hârtie decât cea distribuită candidaţilor de supraveghetori.
(3)Fiecare candidat primeşte atâtea coli tipizate sau de ciornă câte îi sunt necesare.
(4)În cazul în care unii candidaţi, din diferite motive, precum: corecturi numeroase, greşeli care ar putea fi interpretate drept semn de recunoaştere etc., doresc să-şi transcrie lucrarea, fără să depăşească timpul stabilit, au dreptul să primească alte coli tipizate. Colile folosite iniţial se anulează de către supraveghetori, menţionându-se pe ele "anulat", se semnează de cei 2 supraveghetori şi se păstrează în condiţiile stabilite pentru lucrările scrise.
Art. 36
(1)În timpul desfăşurării probei scrise supraveghetorii de săli nu dau candidaţilor nici o indicaţie, nu discută între ei şi nu rezolvă subiectul de examen. Unul dintre supraveghetori stă în faţa clasei, iar celălalt în spatele ei; aceştia nu pot avea pe perioada desfăşurării probei alte preocupări decât cele legate de desfăşurarea acesteia. În cazul în care supraveghetorii încalcă aceste dispoziţii, vicepreşedintele sau preşedintele comisiei de examinare poate decide înlocuirea lor şi, dacă este cazul, poate face şi propuneri de sancţionare, în condiţiile stabilite de Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare.
(2)În timpul desfăşurării probei scrise supraveghetorii de săli răspund de asigurarea ordinii şi liniştii în sala de clasă, de respectarea de către candidaţi a tuturor prevederilor prezentei metodologii. Supraveghetorii au obligaţia să verifice dacă elevii au pătruns în sală cu materiale interzise prin prezenta metodologie sau cu alte materiale care le-ar permite sau facilita rezolvarea subiectelor de examen. De asemenea, supraveghetorii nu permit candidaţilor să comunice în nici un fel între ei şi sesizează preşedintele comisiei de examinare asupra oricărei încălcări a prezentei metodologii.
(3)În timpul desfăşurării probei scrise, în sălile de examen au voie să intre numai:
a)preşedintele comisiei de examinare;
b)vicepreşedintele comisiei de examinare;
c)profesorul de specialitate din comisia de examinare sau, după caz, membrul comisiei care asigură traducerea subiectului în limbile minorităţilor naţionale, în vederea efectuării unor eventuale corecturi;
d)reprezentanţii CNEC; e) reprezentanţii CJE.
(4)Persoanele prevăzute la alin. (3) lit. c)-e) au acces în sălile de examen numai însoţite de preşedintele sau vicepreşedintele comisiei de examinare.
Art. 37
(1)Pe măsură ce îşi încheie lucrările candidaţii le predau supraveghetorilor. La expirarea timpului acordat candidaţii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit. Ultimii 5 candidaţi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.
(2)La predarea lucrărilor supraveghetorii barează spaţiile nescrise, verifică numărul de pagini şi îl trec în procesele-verbale de predare pe care le semnează candidaţii, precum şi în rubrica prevăzută pe prima pagină a lucrării.
(3)Ciornele şi lucrările anulate se strâng separat şi se păstrează în centrul de examen. Supraveghetorii, în prezenţa membrilor comisiei de examinare, predau lucrările scrise, sub semnătură, preşedintelui sau vicepreşedintelui, care verifică dacă numărul lucrărilor predate corespunde cu numărul semnăturilor din procesul-verbal de predare a lucrărilor scrise şi dacă numărul de pagini al fiecărei lucrări coincide cu cel înscris pe lucrare şi în procesul-verbal.
Art. 38
(1)Toate lucrările de la acelaşi domeniu de pregătire de bază/specializare sunt amestecate de preşedintele şi vicepreşedintele comisiei de examinare, apoi sunt grupate în seturi şi numerotate de la 1 la n. Seturile de lucrări se introduc în dosare/plicuri, după ce pe fiecare lucrare s-a scris şi numărul de ordine al dosarului/plicului.
(2)Dosarele cu lucrările numerotate sunt predate de preşedintele sau vicepreşedintele comisiei de examinare, cu proces-verbal de predare-preluare, pentru corectare, membrilor subcomisiei de examinare. Procesul-verbal conţine data, ora, numele persoanelor care predau/preiau lucrările, meseria/specializarea, numărul lucrărilor predate/preluate şi numerele de ordine ale acestora.
(3)Corectarea şi notarea lucrărilor scrise se efectuează de cei 2 profesori corectori, în mod obligatoriu în încăperi separate, stabilite de preşedintele comisiei de examinare. În fiecare sală de corectare se află cel puţin 2 profesori corectori. Schimbarea lucrărilor între cei 2 profesori corectori se va face în prezenţa preşedintelui sau a vicepreşedintelui comisiei.
(4)Fiecare lucrare se corectează şi se apreciază de fiecare profesor corector, separat, cu note de la 10 la 1, respectându-se baremele de corectare şi notare. Corectarea şi notarea, pe baza baremului, se înregistrează în borderouri separate de fiecare profesor corector.
(5)Zilnic, la terminarea corectării, seturile de lucrări şi borderourile individuale de notare, închise în plicuri sigilate, se predau cu proces-verbal preşedintelui sau vicepreşedintelui comisiei de examinare pentru a fi păstrate în case de fier sau dulapuri metalice, închise şi sigilate. Procesele-verbale fac parte din documentele de examen şi se păstrează în acelaşi regim cu lucrările scrise. Cheile şi sigiliul de la fişetele în care sunt depozitate lucrările scrise şi celelalte documente ale examenului de absolvire se păstrează separat de către preşedintele şi vicepreşedintele comisiei de examinare.
Art. 39
(1)După corectarea lucrărilor de către ambii membri ai subcomisiei, borderourile întocmite şi semnate de fiecare dintre aceştia sunt predate preşedintelui comisiei de examinare o dată cu lucrările corectate. Dacă preşedintele comisiei de examinare constată că între notele acordate de membrii subcomisiei nu sunt diferenţe mai mari de un punct, notele se trec de către aceştia pe fiecare lucrare, cu cerneală roşie, şi se semnează. Media finală se trece pe lucrare, în prezenţa membrilor subcomisiei, de către preşedintele comisiei de examinare. Preşedintele comisiei de examinare verifică media finală, calculată ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, semnează alături de profesorii corectori şi aplică ştampila "Examen de absolvire****-CJE".
(2)În cazul în care preşedintele comisiei de examinare constată o diferenţă mai mare de un punct între notele acordate de membrii subcomisiei, acesta repartizează lucrarea spre recorectare unui alt profesor de specialitate care, în prezenţa membrilor subcomisiei, stabileşte nota finală a lucrării. Nota acordată la recorectare se trece pe lucrare şi se semnează de către membrii subcomisiei, de profesorul care a recorectat lucrarea şi de preşedintele comisiei de examinare. Toate acestea sunt consemnate într-un proces-verbal semnat de cei prevăzuţi mai sus.
Art. 40
După ce toate lucrările scrise au fost corectate, acestea se deschid în prezenţa întregii comisii de examinare, iar notele finale se înregistrează imediat în cataloagele de examen de către secretarul comisiei de examinare, cu cerneală sau pastă albastră. Eventualele corecturi de transcriere a notelor finale în cataloagele de examen se fac numai cu cerneală roşie de către persoana din comisie care a greşit, sub semnătură, iar preşedintele comisiei de examinare contrasemnează şi ştampilează.
SECŢIUNEA 4:Susţinerea proiectului
Art. 41
Candidaţii intră în sala de examen în ordinea afişată, respectându-se ora prevăzută. Preşedintele, vicepreşedintele comisiei de examinare şi membrii subcomisiei verifică identitatea fiecărui candidat. Candidatul primeşte proiectul cu referatul de evaluare al îndrumătorului şi primeşte hârtie ştampilată pentru ciornă. Pentru susţinerea proiectului se acordă fiecărui candidat 15-20 de minute. Preşedintele, vicepreşedintele comisiei de examinare şi membrii subcomisiei pot interveni cu întrebări suplimentare, de regulă după ce candidatul îşi susţine proiectul.
Art. 42
(1)Evaluarea candidaţilor se face cu note întregi de la 10 la 1 de către membrii subcomisiei. Diferenţa dintre notele acordate de aceştia nu poate fi mai mare de un punct. Preşedintele comisiei de examinare mediază situaţiile în care diferenţa de notare este mai mare de un punct, iar hotărârea sa este definitivă.
(2)Nota finală la susţinerea proiectului se stabileşte ca medie aritmetică a notelor acordate de membrii subcomisiei, calculată cu două zecimale, fără rotunjire.
(3)Nota finală la susţinerea proiectului se trece în catalogul de examen.
Art. 43
Desfăşurarea probei de susţinere a proiectului are caracter public, fără ca persoanele prezente în asistenţă să poată interveni. În mod excepţional, preşedintele comisiei de examinare poate dispune întreruperea examinării şi eliminarea din sală a persoanelor cu atitudine şi comportament necorespunzătoare.
CAPITOLUL VI:Stabilirea şi comunicarea rezultatelor
Art. 44
(1)Media examenului de absolvire este:
a)pentru candidaţii de la şcoala de ucenici: nota finală obţinută la proba practică. Sunt declaraţi admişi candidaţii care au obţinut cel puţin nota finală 6 (şase) la proba practică;
b)pentru candidaţii de la şcoala profesională, şcoala postliceală şi şcoala de maiştri: media aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la proba practică, proba scrisă şi susţinerea proiectului. Nu se calculează media generală pentru candidaţii care nu au promovat una sau mai multe probe sau care nu s-au prezentat la toate probele. Media minimă de promovare a examenului de absolvire este 6 (şase).
(2)Candidaţii care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) sunt declaraţi respinşi sau, după caz, neprezentaţi ori eliminaţi din examen.
(3)Candidaţilor declaraţi respinşi li se consemnează aceasta pe foaia matricolă.
Art. 45
(1)După încheierea tuturor probelor şi a corectării lucrărilor scrise se comunică rezultatele finale.
(2)Pentru comunicarea rezultatelor finale ale examenelor de absolvire se întocmesc şi se afişează liste nominale care cuprind: numele şi prenumele candidaţilor, notele obţinute la fiecare probă, media generală şi rezultatul final, respectiv "admis", "respins", "neprezentat", "eliminat din examen". Un candidat se consideră neprezentat dacă a absentat la cel puţin una dintre probele de examen.
CAPITOLUL VII:Depunerea şi rezolvarea contestaţiilor
Art. 46
(1)Contestaţiile la proba scrisă se depun şi se înregistrează la centrul de examen, în ziua prevăzută în graficul de desfăşurare a examenului de absolvire. Acestea se rezolvă în două etape, astfel:
a)de comisia de examinare din centrul de examen, etapă în care nota nu poate fi modificată;
b)de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de contestaţii.
(2)În prima etapă de rezolvare a contestaţiilor preşedintele comisiei de examinare din centrul de examen repartizează contestaţiile de la fiecare disciplină membrilor subcomisiei pentru a recorecta lucrările.
(3)Profesorii de specialitate prezintă candidatului lucrarea în cauză, urmărind exactitatea aplicării baremelor de corectare şi notare şi precizia calculelor efectuate pentru stabilirea notei. La convorbirea cu candidaţii pot asista şi părinţii, fără dreptul de a interveni în discuţii.
(4)În cazul în care între nota contestată şi nota de la recorectare există diferenţe de notare mai mici de 0,50 puncte, concluziile sunt comunicate candidaţilor, cu argumentaţia necesară care să dovedească netemeinicia contestaţiei. Candidatul consemnează în cerere dacă îşi menţine sau îşi retrage contestaţia. În cazul în care se constată o diferenţă de cel puţin 0,50 puncte între nota iniţială şi nota de la recorectare sau în cazul în care candidaţii ale căror lucrări nu prezintă diferenţe în notare de cel puţin 0,50 puncte îşi menţin totuşi cererea de contestaţie, lucrările contestate se închid pentru a deveni secrete atât în ceea ce priveşte numele candidatului, cât şi notele acordate, după care se aplică ştampila de examen de absolvire şi se înaintează, cu baremele de corectare şi notare, prin delegat, comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de contestaţii. În acelaşi timp se transmite un borderou în care se menţionează obiectul de studiu, numărul de ordine al lucrărilor şi numărul de pagini pentru fiecare lucrare. Secretizarea lucrărilor se va face cu acelaşi tip de hârtie, pusă la dispoziţie de comisia de evaluare judeţeană/a municipiului Bucureşti.
Art. 47
(1)Comisiile judeţene/a municipiului Bucureşti de contestaţii au următoarea componenţă:
a)preşedinte - inspectorul şcolar general;
b)vicepreşedinte - inspector şcolar de specialitate;
c)1-2 secretari - inspectori şcolari, cadre didactice;
d)membri - profesori de specialitate pentru fiecare domeniu de bază/specializare.
(2)În fiecare an membrii comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de contestaţii sunt alţi profesori decât cei din anul anterior. Alegerea profesorilor corectori se face prin tragere la sorţi, dintr-o listă de profesori recunoscuţi pentru competenţa profesională şi probitatea lor morală şi care nu au făcut parte în sesiunea respectivă din comisiile de examinare.
Art. 48
(1)Comisiile judeţene/a municipiului Bucureşti de contestaţii recorectează lucrările primite şi acordă note conform baremelor pentru proba scrisă.
(2)Dacă nota acordată iniţial este mai mică sau egală cu 9,50, aceasta se modifică, prin creştere sau descreştere, dacă între nota iniţială şi nota acordată de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de contestaţii se va constata o diferenţă de cel puţin 0,50 puncte. Dacă diferenţa dintre cele două note este mai mică de 0,50 puncte, nota iniţială rămâne neschimbată. Dacă nota acordată iniţial este de cel puţin 9,51, atunci nota finală este nota obţinută la recorectare.
(3)În cazul în care se constată diferenţe mai mari de 1,50 puncte - în plus sau în minus - între nota iniţială şi nota de la contestaţie, inspectoratele şcolare analizează situaţia în termen de 30 de zile de la terminarea contestaţiilor, consultând profesorii corectori din ambele comisii şi iau măsuri în vederea sancţionării celor vinovaţi. Comisia naţională de evaluare şi certificare este înştiinţată de sancţiunile aplicate, până la data de 1 octombrie a anului în care s-a desfăşurat examenul.
(4)Hotărârile comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de contestaţii se consemnează într-un proces-verbal semnat de toţi membrii acesteia.
(5)Lucrările scrise, baremele de corectare şi notare şi borderourile se restituie comisiilor de examinare împreună cu o copie de pe procesul-verbal prevăzut la alin. (4).
(6)În perioada de corectare a probelor scrise sau ulterior Comisia naţională de evaluare şi certificare poate desemna, după caz, comisii de recorectare prin sondaj a unui număr de lucrări, urmărindu-se corectitudinea respectării baremelor. CNEC poate propune inspectoratelor şcolare sancţiuni, în cazul constatării unor nereguli flagrante.
Art. 49
(1)Comisiile de examinare operează în cataloage schimbările ce se impun după aflarea rezultatelor la contestaţii, recalculează, după caz, media generală de absolvire şi rectifică în mod corespunzător rezultatul examenului.
(2)Rezultatele la contestaţii se comunică celor în drept prin afişare la avizierul centrului de examen, conform graficului.
CAPITOLUL VIII:Dispoziţii finale
Art. 50
Comisiile de examinare şi comisiile de evaluare judeţene/a municipiului Bucureşti au obligaţia să informeze telefonic şi în cel mai scurt timp Comisia naţională de evaluare şi certificare cu privire la neregulile apărute în organizarea şi desfăşurarea examenelor de absolvire.
Art. 51
(1)Toate documentele şi lucrările scrise din cadrul centrelor de examen se păstrează în arhiva acestora timp de 3 ani, cu excepţia cataloagelor, care se păstrează permanent.
(2)Plicurile care se deschid la comisiile de examinare poartă pe ele semnăturile preşedintelui, vicepreşedintelui şi ale membrilor comisiei de examinare, ora şi data deschiderii; acestea se ştampilează şi se păstrează timp de 2 ani în arhiva centrului de examen.
Art. 52
(1)Raportul CJE privind rezultatele examenelor de absolvire a învăţământului profesional şi postliceal se transmite, prin delegat sau prin poştă, la Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Direcţia generală pentru învăţământ preuniversitar, în două exemplare, în termen de 15 zile de la afişarea rezultatelor.
(2)Raportul prevăzut la alin. (1) se întocmeşte atât pentru învăţământul de stat, cât şi pentru cel particular, după modelul prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta metodologie.
(3)Raportul CJE pentru învăţământul postliceal, domeniul sanitar, se transmite şi direcţiei judeţene de sănătate publică şi organizaţiei Ordinul Asistenţilor Medicali din România.
Art. 53
(1)Inspectoratele şcolare întocmesc un raport cu privire la organizarea şi desfăşurarea examenelor de absolvire a învăţământului profesional şi postliceal din anul în curs, care se trimite, în copie, şi la Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Direcţia generală pentru învăţământ preuniversitar până la data de 1 septembrie. Un exemplar al raportului anual se trimite şi tuturor unităţilor de învăţământ din judeţ.
(2)Raportul cuprinde informaţii privitoare la monitorizarea desfăşurării examenelor de absolvire, date despre eşantioanele de lucrări recorectate la decizia CNEC sau CJE, sancţiunile aplicate persoanelor implicate în organizarea şi desfăşurarea acestora, precum şi numele acestora, cadrele didactice cărora CJE le-a retras dreptul de a participa la examenele de absolvire etc.
(3)În vederea întocmirii raportului prevăzut la alin. (2), numărul minim de lucrări recorectate este de 10 % pentru fiecare domeniu de pregătire de bază/specializare, criteriile de selectare a lucrărilor fiind stabilite de CJE. Coordonarea recorectării lucrărilor selectate se asigură de inspectorii şcolari de specialitate. După finalizarea recorectării aceştia prezintă inspectorului şcolar general concluzii scrise cu privire la desfăşurarea acesteia. În urma recorectării inspectorul şcolar general poate decide, în situaţii bine justificate, aplicarea de sancţiuni, conform Statutului personalului didactic şi prezentei metodologii.
Art. 54
(1)Respectarea prezentei metodologii este obligatorie pentru toate persoanele implicate în organizarea şi desfăşurarea examenelor de absolvire a învăţământului profesional şi postliceal.
(2)Încălcarea dispoziţiilor prezentei metodologii se sancţionează astfel:
a)candidaţii care, în timpul desfăşurării probelor de examen, introduc în sălile de examen materiale ajutătoare sau mijloace electronice, care sunt surprinşi copiind ori transmiţând soluţii ale subiectelor sunt eliminaţi din examen, pierzând sesiunea respectivă;
b)cadrele didactice care, în timpul supravegherii candidaţilor, furnizează soluţiile problemelor, înlocuiesc lucrări, falsifică lucrări sau au manifestări care atestă neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor de supraveghetor, precum tolerarea unor acţiuni sau intenţii de fraudă ale candidaţilor, părăsirea nejustificată a sălii de examen, transcrierea subiectelor pe tablă cu erori etc., se sancţionează, după caz, material, disciplinar, contravenţional sau penal;
c)profesorii corectori care săvârşesc fapte, precum înlocuiri de lucrări, falsificări de lucrări, modificări de note etc., sau manifestă neglijenţă în îndeplinirea sarcinilor ce le revin în calitate de membru în comisia de examinare se sancţionează conform prevederilor lit. b).
(3)Cadrele didactice sancţionate conform dispoziţiilor alin. (2) nu mai pot participa la examenele de absolvire din sesiunile următoare, ca membri în comisiile prevăzute de prezenta metodologie.
(4)Constatarea de nereguli grave sau repetate în desfăşurarea activităţii uneia dintre comisiile prevăzute de prezenta metodologie atrage diminuarea cu 20-70 % a indemnizaţiei vicepreşedintelui şi a preşedintelui acesteia.
Art. 55
Candidaţii care au fost înscrişi la examenele de absolvire fără a îndeplini condiţiile legale de înscriere la acestea sau care au beneficiat de părtinire frauduloasă sunt eliminaţi din examen, pierzând sesiunea respectivă, sau, după caz, acestora li se anulează actele de studii obţinute fraudulos.
Art. 56
(1)Examenele de absolvire din unităţile de învăţământ care şcolarizează elevi cu deficienţe de toate categoriile se organizează şi se desfăşoară cu respectarea următoarelor dispoziţii speciale:
a)vicepreşedintele comisiei de examinare este un profesor cu specialitatea psihopedagogie specială, pedagogie, psihologie sau, în lipsa acestuia, un profesor de specialitate pentru pregătirea de bază şi în meserie, având cel puţin gradul didactic II;
b)comisiile de examinare asigură condiţii de egalizare a şanselor pentru candidaţii cu deficienţe, prin adaptarea procedurilor de examinare la probele de concurs, în funcţie de particularităţile individuale şi de cele specifice deficienţei respective. Exemple de adaptare a procedurilor de examinare la deficienţele elevilor sunt prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta metodologie.
(2)Candidaţii cu deficienţe din unităţile de învăţământ de masă pot beneficia, după caz, de dispoziţiile prevăzute la alin. (1), pe baza certificatului de persoană cu handicap sau a unei adeverinţe medicale. În cazul în care nu se pot asigura condiţii de egalizare a şanselor, candidaţii sunt orientaţi spre comisia de examinare dintr-o unitate de învăţământ special.
(3)În situaţii excepţionale, pentru elevii imobilizaţi la pat, temporar sau definitiv, CJE poate organiza, la cererea acestora şi pe baza unui document medical care să ateste imposibilitatea deplasării, susţinerea probelor la locul imobilizării, simultan cu toţi candidaţii din ţară; de aceleaşi reguli beneficiază şi absolvenţii cu deficienţe şcolarizaţi la domiciliu.
(4)CNEC poate aproba şi alte proceduri de susţinere a examenului de absolvire pentru candidaţii cu deficienţe/handicap, la propunerea CJE.
Art. 57
Pentru marcarea documentelor întocmite cu ocazia desfăşurării examenelor de absolvire, precum lucrări scrise, cataloage, bilete pentru proba practică, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti confecţionează ştampile rotunde, speciale, cu înscrisul "Examen de absolvire****-CJE", care se pun la dispoziţie preşedintelui fiecărei comisii de examinare.
Art. 58
Colectarea unor fonduri materiale sau băneşti de la candidaţi, de la părinţii sau rudele acestora este interzisă. Încălcarea acestei dispoziţii atrage sancţionarea în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
ANEXA Nr. 1:RAPORT privind rezultatele examenelor de absolvire a învăţământului profesional şi postliceal
Comisia de evaluare a judeţului ............. /municipiului Bucureşti
1.Tipul de învăţământ (de stat sau particular):
1.1.şcoală profesională;
*) | Numărul de elevi | Promovabilitate (%) | ||||||||||
Înscrişi | Prezenţi | Absenţi | Promovaţi | Respinşi | ||||||||
urban | rural | urban | rural | urban | rural | urban | rural | urban | rural | urban | rural | |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
1.2.şcoală de ucenici;
1.3.şcoală postliceală;
1.4.şcoală de maiştri.
2.Modul de organizare a examenelor de absolvire
3.Desfăşurarea examenelor de absolvire
4.Contestaţii
5.Opinii asupra subiectelor/probelor
6.Propuneri de modificare/completare a metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenelor de absolvire
_____
*) Se completează, în funcţie de nivelul de învăţământ, meseria/specializarea.
ANEXA Nr. 2:EXEMPLE de adaptare a procedurilor de examinare la deficienţele elevilor
a)Asigurarea posibilităţii de comunicare prin utilizarea sistemului Braille pentru elevii nevăzători, respectiv a limbajului mimico-gesticular pentru elevii cu deficienţe de auz, inclusiv posibilitatea asigurării, după caz, a unui interpret autorizat
b)Mărirea cu 1-2 ore a timpului destinat efectuării lucrării scrise de către candidaţii cu deficienţe fizice (motorii) sau vizuale
c)Asigurarea scrisului cu caractere mărite pentru candidaţii ambliopi
d)Transmiterea prin dictare, pentru elevii cu anumite deficienţe, a informaţiilor corespunzătoare subiectelor de examen afişate/prezentate vizual
e)Realizarea probei scrise prin dictarea conţinutului acesteia de către candidatul cu deficienţe către un profesor asistent de altă specialitate decât cea la care se desfăşoară proba respectivă etc.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 257 din data de 14 aprilie 2003
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »