Decizia 37/2025 [A/R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 254 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 8 şi art. 12 din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 9 din Normele metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.827/2018, cu modificările şi completările ulterioare
M.Of. 258
În vigoareMariana Constantinescu | - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului |
Carmen Elena Popoiag | - preşedintele Secţiei I civile |
Adina Oana Surdu | - preşedintele Secţiei a II-a civile |
Ionel Barbă | - pentru preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal |
Lavinia Curelea | - judecător la Secţia I civilă |
Adina Georgeta Nicolae | - judecător la Secţia I civilă |
Lavinia Dascălu | - judecător la Secţia I civilă |
Dorina Zeca | - judecător la Secţia I civilă |
Mihaela Glodeanu | - judecător la Secţia I civilă |
Minodora Condoiu | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Ruxandra Monica Duţă | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Virginia Florentina Duminecă | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Diana Manole | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Ştefan Ioan Lucaciuc | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Maria Hrudei | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Doina Vişan | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Carmen Mihaela Voinescu | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Mădălina Elena Vladu-Crevon | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Ramona Maria Gliga | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (5)
Modificate de acest act numărul de obiecte din listă: (2)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (3)
- Directiva 1999/70/CE/28-iun-1999 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE şi CEEP
- Directiva 98/23/CE/07-apr-1998 privind extinderea la Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a aplicării Directivei 97/81/CE privind acordul-cadru cu privire la munca pe fracţiune de normă, încheiat cu UNICE, CEEP şi ETUC
- Directiva 97/81/CE/15-dec-1997 privind acordul-cadru cu privire la munca pe fracţiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP şi CES