§ 88. - Decizia 37/2025 [A/R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 254 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 8 şi art. 12 din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 9 din Normele metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.827/2018, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 258

În vigoare
Versiune de la: 25 Martie 2025
44. Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."