§ 41. - Decizia 37/2025 [A/R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 254 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 8 şi art. 12 din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 9 din Normele metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.827/2018, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 258

În vigoare
Versiune de la: 25 Martie 2025
13. Astfel, indiferent de tipul de contract individual de muncă, personalul didactic care desfăşoară activitate de diriginte/învăţătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul primar trebuie să primească această majorare a salariului de bază în plată cu 10%, iar reclamanta, în calitatea sa de profesor pentru învăţământul primar, a fost prejudiciată de angajator prin neacordarea acestei majorări de 10% a salariului de bază, în mod nejustificat.