§ 111. - Decizia 37/2025 [A/R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 254 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 8 şi art. 12 din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 9 din Normele metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.827/2018, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 258

În vigoare
Versiune de la: 25 Martie 2025
63. Definitoriu pentru această procedură este faptul că urmăreşte interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită ca incidentă în cauză de către instanţa de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanţa supremă a elementelor care conturează raţionamentul juridic, pentru ca, ulterior, instanţa de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acestuia la raportul juridic dedus judecăţii, întrucât nu aceasta este finalitatea mecanismului de unificare a practicii judiciare. Instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea şi aplicarea legii la circumstanţele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competenţă exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluţionarea procesului.