Capitolul iii - Judecata - Codul de Procedura Civila din 1865 CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ - Actualizat

Brosura 1

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 31 Ianuarie 2013
CAPITOLUL III:Judecata
SECŢIUNEA I:Înfăţişări şi dezbateri
Art. 125
(1)Preşedintele va dispune să se întocmească pentru fiecare şedinţă o listă de pricinile fixate să se judece în acea zi şi care va fi afişată la uşa sălii de şedinţă cu cel puţin o oră înainte de începerea şedinţei.
(2)Pricinile declarate urgente şi cele rămase în divergenţă se vor judeca înaintea celorlalte.
(3)Părţile pot cere schimbarea rândului, dacă împricinaţii având pricini fixate înaintea lor nu se împotrivesc.
Art. 126
Părţile pot cere instanţei, la începutul şedinţei, amânarea pricinilor care nu sunt în stare de judecată, dacă aceste cereri nu provoacă dezbateri. Această amânare se poate face şi de un singur judecător.
Art. 127
Pricinile se dezbat verbal, dacă legea nu dispune altfel.
Art. 128
(1)Preşedintele deschide, suspendă şi ridică şedinţa.
(2)Preşedintele va da cuvântul mai întâi reclamantului şi în urmă pârâtului.
(3)În caz de trebuinţă, preşedintele poate da cuvântul de mai multe ori, putându-l mărgini în timp de fiecare dată.
Art. 129
(1)Părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. 1, precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.
(2)Judecătorul va pune în vedere părţilor drepturile şi obligaţiile ce le revin în calitatea lor din proces şi va stărui, în toate fazele procesuale, pentru soluţionarea amiabilă a cauzei.

(3)[textul din Art. 129, alin. (3) din cartea II, titlul III, capitolul III, sectiunea I a fost abrogat la 17-iul-2005 de Art. I, punctul 26. din Legea 219/2005]
(4)Cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezintă explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare.
(5)Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.

*) Prevederi ale art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010:
"(2)Dispoziţiile art. 20, art. 105 alin. 1, art. 129 alin. 5 şi 51, art. 136, art. 158 alin. 3, art. 159, art. 1591, art. 2812a, art. 297 alin. 1, art. 304 pct. 3, art. 312 alin. 61, art. 315 alin. 31, precum şi ale art. 329-3307 din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor şi sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi."

(51)Cu toate acestea, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

*) Prevederi ale art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010:
"(2)Dispoziţiile art. 20, art. 105 alin. 1, art. 129 alin. 5 şi 51, art. 136, art. 158 alin. 3, art. 159, art. 1591, art. 2812a, art. 297 alin. 1, art. 304 pct. 3, art. 312 alin. 61, art. 315 alin. 31, precum şi ale art. 329-3307 din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor şi sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi."

(6)În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Art. 130
Judecătorii sau părţile pot pune întrebări martorilor sau experţilor numai prin mijlocirea preşedintelui, care poate însă încuviinţa ca aceştia să pună întrebările şi direct.
Art. 131
În tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părţilor, dându-le îndrumările necesare, potrivit legii, în acest scop, el va solicita înfăţişarea personală a părţilor, chiar dacă acestea sunt reprezentate. Dispoziţiile art. 1321 alin. 2 sunt aplicabile.
În litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de mediere, judecătorul poate invita părţile să participe la o şedinţă de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri. Când consideră necesar, ţinând seama de circumstanţele cauzei, judecătorul va recomanda părţilor să recurgă la mediere, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, în orice fază a judecăţii. Medierea nu este obligatorie pentru părţi.
Dacă, în condiţiile alin. 1 sau 2, părţile se împacă, judecătorul va constata învoiala lor în cuprinsul hotărârii pe care o va da. Dispoziţiile art. 271-273 sunt aplicabile.

Art. 132
(1)La prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum şi pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării.
(2)Cererea nu se socoteşte modificată şi nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă:
1.când se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;
2.când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii;
3.când cere valoarea obiectului pierdut sau pierit;
4.când înlocuieşte cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotrivă, în cazul în care cererea în constatare poate fi primită.
(3)Reclamantul va putea cere un termen pentru a depune întâmpinare la cererea reconvenţională şi a propune dovezile în apărare.
Art. 1321
Pentru judecarea procesului, instanţa, ţinând seama de împrejurări, fixează termene scurte, chiar de la o zi la alta. Când consideră necesar, instanţa va putea fixa şi termene mai îndelungate. Dispoziţiile art. 153 sunt aplicabile.
Judecătorii vor dispune verificarea efectuării procedurilor de citare şi comunicare dispuse pentru fiecare termen. Când este cazul, instanţa va ordona luarea măsurilor de refacere a acestor proceduri. În afară de aceste măsuri, instanţa va putea dispune ca încunoştinţarea părţilor să se facă şi telefonic, telegrafic, prin fax, poştă electronică sau prin orice alt mijloc de comunicare ce asigură, după caz, transmiterea textului actului supus comunicării ori înştiinţarea pentru prezentarea la termen, precum şi confirmarea primirii actului, respectiv a înştiinţării, dacă părţile au indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop. Dacă încunoştinţarea s-a făcut telefonic, grefierul va întocmi un referat în care va arăta modalitatea de încunoştinţare şi obiectul acesteia.
Judecătorii pot stabili pentru părţi sau pentru reprezentanţii acestora, precum şi pentru alţi participanţi în proces îndatoriri în ceea ce priveşte prezentarea dovezilor cu înscrisuri, relaţii scrise, răspunsul scris la interogatoriul comunicat potrivit art. 222, asistarea şi concursul la efectuarea în termen a expertizelor, precum şi orice alte demersuri necesare soluţionării cauzei. Dispoziţiile alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

Art. 133
(1)Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.
(2)Lipsa semnăturii se poate totuşi împlini în tot cursul judecăţii. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare, iar când este prezent în instanţă, în chiar şedinţa în care a fost invocată nulitatea.
Art. 134
Este socotită ca prima zi de înfăţişare aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii.
Art. 135
Cererea reconvenţională şi introducerea unei alte persoane în judecată, care nu se vor fi făcut înăuntrul termenului prevăzut de lege, se vor judeca deosebit, afară de cazul când amândouă părţile consimt să se judece împreună.
Art. 136
Excepţiile de procedură care nu au fost propuse în condiţiile art. 115 şi art. 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul judecăţii, afară de cele de ordine publică, care pot fi invocate în cursul procesului, în cazurile şi condiţiile legii.

*) Prevederi ale art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010:
"(2)Dispoziţiile art. 20, art. 105 alin. 1, art. 129 alin. 5 şi 51, art. 136, art. 158 alin. 3, art. 159, art. 1591, art. 2812a, art. 297 alin. 1, art. 304 pct. 3, art. 312 alin. 61, art. 315 alin. 31, precum şi ale art. 329-3307 din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor şi sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi."

Art. 137
(1)Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
(2)Excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
Art. 138
(1)Dovezile care nu au fost cerute în condiţiile art. 112, 115 şi 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul instanţei, afară de cazurile:
1.abrogat prin Decretul nr. 208 din 12.VIII.1950;
2.când nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi partea nu o putea prevedea;
3.când administrarea dovezii nu pricinuieşte amânarea judecăţii;
4.când dovada nu a fost cerută în condiţiile legii, din pricina neştiinţei sau lipsei de pregătire a părţii, care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat.
(2)În cazurile prevăzute la pct. 2 şi 4, partea adversă are dreptul la contraprobă numai asupra aceluiaşi aspect.
(3)În cazul amânării, partea este obligată, sub pedeapsa decăderii, să depună, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, copii certificate de pe înscrisurile invocate.
Art. 139
(1)Partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la şedinţă originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ţine seama de înscris.
(2)Dacă partea potrivnică nu poate să-şi dea seama de exactitatea copiei faţă cu originalul înfăţişat în şedinţă, judecătorul va putea acorda un termen scurt, obligând partea să depună originalul în păstrarea grefei.
Art. 140
(1)Înscrisurile depuse de părţi rămân dobândite judecăţii şi nu se mai pot retrage fără învoirea părţii potrivnice.
(2)Înscrisurile depuse în original nu vor putea fi retrase decât după ce se vor lăsa copii legalizate de grefa instanţei, la care s-a făcut depunerea.
Art. 141
(1)Când se tăgăduieşte exactitatea traducerii în limba română sau a scrierii cu litere latine, făcută de parte, instanţa poate dispune ca traducerea sau scrierea cu litere latine să se facă de un traducător autorizat sau, în lipsă, de o persoană de încredere, în care caz se vor aplica dispoziţiile privitoare la experţi.
(2)Pârâtul va face această cerere prin întâmpinare, iar reclamantul la primul termen de înfăţişare.
Art. 142
(1)Dacă partea sau martorul nu cunoaşte limba română, se va folosi un traducător autorizat sau, în lipsă, o persoană de încredere, în care caz se vor aplica dispoziţiile privitoare la experţi.
(2)Judecătorul poate îndeplini funcţiunea de traducător fără a depune jurământ.
Art. 143
Când cel ce urmează a fi ascultat este mut sau surd şi nu poate fi înţeles, va fi pus să scrie răspunsul. Dacă nu ştie să scrie, se va folosi un interpret, aplicându-se dispoziţiile privitoare la experţi.
Art. 144
Când cel obligat să semneze declaraţiile făcute nu vrea sau nu poate să semneze, se va face arătare în actul de procedură.
Art. 1441
În cazurile în care potrivit prevederilor Codului familiei, instanţa de judecată urmează a asculta un copil minor, ascultarea se va face în camera de consiliu. Dacă, faţă de împrejurările cauzei, instanţa găseşte potrivit, ea va asculta copilul minor fără ca părţile sau alte persoane să fie de faţă.
Art. 145
Dezbaterile în continuare vor fi fixate în şedinţe deosebite, chiar în afara orelor statornicite pentru judecarea pricinilor.
Art. 146
Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtări chiar fără să fie obligate. Ele vor fi înregistrate.
Art. 147
Dezbaterile urmate în şedinţă se vor trece în încheierea de şedinţă, care va fi semnată de judecători şi de grefier.
Art. 148
(1)La cerere, grefa va elibera copii de pe încheierea de şedinţă, de pe hotărâre sau dispozitiv sau de pe celelalte înscrisuri aflate la dosar.
(2)Copiile de pe încheieri, dispozitiv sau hotărâri se vor putea elibera numai după ce acestea au fost semnate de toţi judecătorii, sub pedeapsa pentru grefieri de a fi urmăriţi ca falsificatori.
(3)În cazul când dezbaterile s-au urmat în şedinţă secretă, alte persoane decât părţile nu pot dobândi copii de pe încheieri, expertize sau declaraţii de martori decât cu încuviinţarea preşedintelui.
Art. 149
Instanţa va încuviinţa stenografierea dezbaterilor, în total sau în parte, la cererea părţii. În acest caz se vor aplica dispoziţiile privitoare la experţi.
Art. 150
Când instanţa se va socoti lămurită, preşedintele va declara dezbaterile închise.
Art. 151
Pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri.
Art. 152
Dacă, la orice termen fixat pentru judecată, se înfăţişează numai una din părţi, instanţa, după ce se va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, putând primi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte.
Art. 153
(1)Partea care a depus cererea personal sau prin reprezentant legal sau convenţional şi a luat termenul în cunoştinţă, precum şi partea care a fost prezentă la un termen de judecată, ea însăşi sau printr-un reprezentant al ei, nu va fi citată în tot cursul judecăţii la acea instanţă, prezumându-se că ea cunoaşte termenele de judecată ulterioare. Aceste dispoziţii îi sunt aplicabile şi părţii căreia, personal sau prin reprezentant legal sau convenţional, i s-a înmânat, sub semnătură de primire, citaţia pentru un termen de judecată, considerându-se că, în acest caz, ea cunoaşte şi termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citaţia i-a fost înmânată.

(2)Această dispoziţie nu se aplică:
1.în cazul redeschiderii judecăţii după ce a fost suspendată;
2.în cazul stabilirii unui termen pentru chemarea la interogatoriu;
3.în cazul când procesul se repune pe rol;
4.în cazul militarilor în termen şi al deţinuţilor.
(3)Termenul de judecată nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi. Completul de judecată învestit cu judecarea cauzei hotărăşte în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Părţile vor fi citate de îndată pentru noul termen fixat. Dispoziţiile art. 1321 alin. 2 sunt aplicabile.

Art. 154
Abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
Art. 155
(1)Amânarea judecăţii în temeiul învoielii părţilor nu se poate încuviinţa decât o singură dată în cursul instanţei.
(2)După o asemenea amânare, judecata, dacă părţile nu stăruiesc, va fi suspendată şi nu va fi redeschisă decât după plata sumelor prevăzute de legea timbrului pentru redeschiderea pricinilor.
(3)Instanţa este obligată să cerceteze dacă amânarea cerută de amândouă părţile pentru un motiv anumit nu tinde la o amânare prin învoiala părţilor; este socotită ca atare cererea de amânare la care cealaltă parte s-ar putea împotrivi.
Art. 1551
(1)Când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate. Dispoziţiile art. 1083 sunt aplicabile.
(2)La cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile la care se referă alin. 1 au fost îndeplinite şi, potrivit legii, aceasta poate continua. Dispoziţiile art. 155 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

Art. 156
(1)Instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
(2)Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
Art. 157
Pricinile în care procedura este îndeplinită şi care nu se pot judeca din lipsă de timp vor fi amânate, la cererea uneia din părţi, la un termen scurt pentru când părţile nu se vor mai cita. Aceste pricini vor fi judecate cu precădere.
SECŢIUNEA II:Excepţiile de procedură şi excepţia puterii de lucru judecat
Art. 158
(1)Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent.
(2)Dacă instanţa se declară competentă, va trece la judecarea pricinii, cel nemulţumit putând să facă, potrivit legii, apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului.
(3)Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.

*) Prevederi ale art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010:
"(2)Dispoziţiile art. 20, art. 105 alin. 1, art. 129 alin. 5 şi 51, art. 136, art. 158 alin. 3, art. 159, art. 1591, art. 2812a, art. 297 alin. 1, art. 304 pct. 3, art. 312 alin. 61, art. 315 alin. 31, precum şi ale art. 329-3307 din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor şi sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi."

(4)[textul din Art. 158, alin. (4) din cartea II, titlul III, capitolul III, sectiunea II a fost abrogat la 25-nov-2010 de Art. I, punctul 21. din Legea 202/2010]
(5)Dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei.
Art. 159
(1)Necompetenţa este de ordine publică sau privată. Necompetenţa este de ordine publică:
1.în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti;
2.în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad;
3.în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.
(2)În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

*) Prevederi ale art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010:
"(2)Dispoziţiile art. 20, art. 105 alin. 1, art. 129 alin. 5 şi 51, art. 136, art. 158 alin. 3, art. 159, art. 1591, art. 2812a, art. 297 alin. 1, art. 304 pct. 3, art. 312 alin. 61, art. 315 alin. 31, precum şi ale art. 329-3307 din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor şi sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi."

Art. 1591
Necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii.
Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
La prima zi de înfăţişare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.
Verificarea competenţei conform alin. 4 nu împiedică formularea excepţiilor de necompetenţa în cazurile şi condiţiile prevăzute la alin. 1-3, asupra cărora judecătorul se va pronunţa în condiţiile legii

*) Prevederi ale art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010:
"(2)Dispoziţiile art. 20, art. 105 alin. 1, art. 129 alin. 5 şi 51, art. 136, art. 158 alin. 3, art. 159, art. 1591, art. 2812a, art. 297 alin. 1, art. 304 pct. 3, art. 312 alin. 61, art. 315 alin. 31, precum şi ale art. 329-3307 din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor şi sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi."

Art. 160
În cazul declarării necompetenţei, dovezile administrate în instanţa necompetentă rămân câştigate judecăţii şi instanţa competentă nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice.
Art. 161
(1)Când instanţa constată lipsa capacităţii de exerciţiu al drepturilor procedurale a părţii sau când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri.
(2)Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanţa va anula cererea.
Art. 162
Excepţiile de procedură de ordine publică pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai când nu este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului.
Art. 163
(1)Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte înaintea mai multor instanţe.
(2)Această excepţie se va putea ridica de părţi sau de judecător în orice stare a pricinii în faţa instanţelor de fond.
(3)Dacă excepţia este primită, dosarul se va trimite instanţei care a fost mai întâi învestită, iar în cazul când pricinile se află în judecata unor instanţe de grade deosebite, la instanţa cu grad mai înalt.
Art. 164
(1)Părţile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură.
(2)Întrunirea poate fi făcută de judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o.
(3)Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi învestită, afară numai dacă amândouă părţile cer trimiterea lui la una din celelalte instanţe.
(4)Când una din pricini este de competenţa unei instanţe, şi părţile nu o pot înlătura, întrunirea se va face la acea instanţă.
Art. 165
În orice stare a judecăţii se pot despărţi pricinile întrunite, dacă instanţa socoteşte că numai una din ele este în stare de a fi judecată.
Art. 166
Excepţia puterii lucrului judecat se poate ridica, de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs.
SECŢIUNEA III:Administrarea dovezilor
SUBSECŢIUNEA 1:§1. Dispoziţii generale
Art. 167
(1)Dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere.
(2)Ele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului.
(3)Dovada şi dovada contrarie vor fi administrate pe cât cu putinţă în acelaşi timp.
(4)Când dovada cu martori a fost încuviinţată în condiţiile art. 138, dovada contrară va fi cerută sub pedeapsa decăderii în aceeaşi şedinţă, dacă amândouă părţile sunt de faţă.
(5)Partea lipsă la încuviinţarea dovezii este obligată să ceară dovada contrarie la şedinţa următoare, iar în caz de împiedicare, la prima zi când se înfăţişează.
Art. 168
(1)Încheierea prin care se încuviinţează dovezile va arăta faptele ce vor trebui dovedite, precum şi mijloacele de dovadă încuviinţate pentru dovedirea lor.
(2)Administrarea dovezilor se va face în ordinea statornicită de instanţă.
(3)Când o parte renunţă la dovezile ce a propus, cealaltă parte poate să şi le însuşească.
Art. 169
(1)Administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecată, dacă legea nu dispune altfel.
(2)abrogat prin Decretul nr. 38 din 16.II.1969.
(3)Când administrarea dovezilor urmează să se facă în altă localitate, ea se va îndeplini, prin delegaţie, de către o instanţă de acelaşi grad sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu există o instanţă de acelaşi grad. Dacă felul dovezii îngăduie şi părţile se învoiesc, instanţa care administrează dovada poate fi scutită de citarea părţilor.
Art. 170
(1)Când s-a încuviinţat o cercetare locală, expertiză sau dovadă cu martori, partea care a propus-o este obligată ca, în termen de 5 zile de la încuviinţare, să depună suma statornicită de instanţă pentru cheltuielile de cercetare, drumul şi despăgubirea martorilor sau plata expertului; recipisa se va depune la grefa instanţei.
(2)Când s-a încuviinţat părţilor dovezi potrivit dispoziţiilor art. 138 pct. 2 şi 4, termenul de mai sus poate fi prelungit până la 15 zile.
(3)Neîndeplinirea acestor obligaţii atrage decăderea, pentru acea instanţă, din dovada încuviinţată.
(4)Depunerea sumei se va putea însă face şi după împlinirea termenului, dacă prin aceasta nu se amână judecata.
Art. 171
Partea decăzută din dreptul de a administra o dovadă va putea totuşi să se apere, discutând în fapt, şi în drept temeinicia susţinerilor şi a dovezilor părţii potrivnice.
Art. 1711
În cazurile în care proba a fost dispusă din oficiu sau la cererea procurorului în procesul pornit de acesta în condiţiile art. 45 alin. 2, instanţa va stabili, prin încheiere, cheltuielile de administrare a probei şi partea care trebuie să le plătească, putându-le pune şi în sarcina ambelor părţi.

SUBSECŢIUNEA 2:§2. Dovada cu înscrisuri
Art. 172
(1)Când partea învederează că partea potrivnică deţine un înscris privitor la pricină, instanţa poate ordona înfăţişarea lui.
(2)Cererea de înfăţişare nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părţilor sau dacă însăşi partea potrivnică s-a referit în judecată la înscris ori dacă, după lege, ea este obligată să înfăţişeze înscrisul.
Art. 173
Instanţa va respinge cererea de înfăţişare a înscrisului, în întregime sau în parte, în cazurile:
1.când cuprinsul înscrisului priveşte chestiuni cu totul personale;
2.când înfăţişarea înscrisului ar încălca îndatorirea de a păstra secretul;
3.când înfăţişarea ar atrage urmărirea penală împotriva părţii sau a unei alte persoane, ori ar expune-o dispreţului public.
Art. 174
Dacă partea refuză să răspundă la interogatoriul ce s-a propus în dovedirea deţinerii sau existenţei înscrisului, dacă reiese din dovezile administrate că l-a ascuns sau l-a distrus sau dacă, după ce s-a dovedit deţinerea înscrisului, nu-l înfăţişează la cererea instanţei, aceasta va putea socoti ca dovedite pretenţiile părţii care a cerut înfăţişarea, cu privire la cuprinsul acelui înscris.
Art. 175
(1)Dacă înscrisul se găseşte în păstrarea unei autorităţi sau a altei persoane, instanţa va dispune aducerea lui în termenul fixat în acest scop. Cel care deţine înscrisul este îndreptăţit să refuze aducerea acestuia în cazurile prevăzute de art. 173.
(2)Înfăţişarea şi aducerea înscrisului se fac pe cheltuiala părţii care a cerut dovada; suma de plată va fi stabilită prin încheiere irevocabilă.
Art. 176
(1)Instanţa nu va putea cere trimiterea cărţilor funciare şi a planurilor, a registrelor autorităţilor, precum şi a înscrisurilor originale depuse la instanţe sau notari publici.
(2)Cercetarea acestor înscrisuri se va face, cu citarea părţilor, de un magistrat delegat sau, dacă înscrisul se găseşte în altă localitate, prin delegaţie de către instanţa respectivă.
SUBSECŢIUNEA 3:§3. Verificarea de scripte
Art. 177
(1)Acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura.
(2)Moştenitorii sau urmaşii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura acestuia.
Art. 178
(1)Când una din părţi declară că nu recunoaşte fie scrisul, fie semnătura, instanţa va păşi la verificarea înscrisului.
(2)Spre acest sfârşit, preşedintele instanţei va obliga pe cel căruia i se atribuie scrierea sau semnătura să scrie şi să semneze sub dictarea sa, părţi din înscris.
(3)Refuzul de a scrie va putea fi socotit ca o recunoaştere a scrisului.
Art. 179
(1)Dacă instanţa, după verificarea înscrisului cu scrisul sau semnătura făcută în faţa ei sau cu alte înscrisuri, nu este lămurită, va dispune ca verificarea să se facă prin expert, obligând părţile să depună de îndată înscrisuri pentru verificare.
(2)Se primesc ca atare:
1.înscrisurile autentice;
2.înscrisurile private, netăgăduite de părţi;
3.partea din înscris netăgăduită;
4.scrisul sau semnătura făcută înaintea instanţei.
(3)Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de preşedinte, grefier şi părţi.
(4)Părţile iau cunoştinţă de înscrisuri în şedinţă.
Art. 180
(1)Dacă una din părţi declară că scrisul sau semnătura este falsă şi cealaltă parte nu este de faţă, instanţa va dispune înfăţişarea părţilor în persoană, la alt termen, când partea care a invocat înscrisul va arăta mijloacele sale de apărare şi va depune înscrisul pentru verificare.
(2)Părţile vor fi reprezentate şi prin mandatari cu procură specială, dacă dovedesc o împiedicare bine întemeiată.
Art. 181
(1)Preşedintele va constata, prin proces-verbal, starea materială a înscrisului defăimat, dacă există pe el ştersături, adăugiri sau îndreptări, apoi îl va semna, spre neschimbare şi-l va încredinţa grefei, după ce va fi semnat de grefier şi de părţi.
(2)Dacă părţile nu vor sau nu pot să semneze, se va face arătare în procesul-verbal.
Art. 182
(1)La ziua fixată, preşedintele întreabă partea care a înfăţişat înscrisul dacă înţelege să se folosească de el.
(2)Dacă partea lipseşte, nu voieşte să răspundă sau declară că nu se mai foloseşte de înscris, acesta va fi înlăturat.
(3)Dacă partea care a defăimat înscrisul ca fals lipseşte sau nu voieşte să răspundă sau nu stăruie în declaraţie, înscrisul va fi socotit ca recunoscut.
Art. 183
Dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanţa poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia.
Art. 184
Când nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă, prin orice mijloace de dovadă.
Art. 185
Abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
SUBSECŢIUNEA 4:§4. Dovada cu martori
Art. 186
(1)Când instanţa a încuviinţat dovada cu martori, ea va dispune ascultarea acelora care au fost propuşi prin cerere şi întâmpinare.
(2)În cazurile prevăzute de art. 138 pct. 2 şi 4, lista martorilor se va depune, sub pedeapsa decăderii, în termen de 5 zile de la încuviinţare.
(3)Înlocuirea martorilor nu se va încuviinţa decât în caz de moarte, dispariţie sau motive bine întemeiate, în care caz, lista se va depune în termenul şi sub pedeapsa mai sus-arătate.
(4)Decăderea din dovada cu martori pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 170 se acoperă dacă aceştia se înfăţişează la termenul fixat pentru ascultarea lor.
Art. 187
Instanţa va putea mărgini numărul martorilor propuşi.
Art. 188
(1)Împotriva martorului care lipseşte la prima citare instanţa poate emite mandat de aducere.
(2)În pricinile urgente, se poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen.
(3)Dacă, după mandatul de aducere, martorul nu se înfăţişează, instanţa va putea păşi la judecată.
(4)Instanţa poate încuviinţa ascultarea martorului la locuinţa sa, când acesta este împiedicat de a veni în instanţă.
Art. 189
(1)Nu pot fi ascultaţi ca martori:
1.rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv;
2.soţul, chiar despărţit;
3.interzişii şi cei declaraţi de lege incapabili de a mărturisi;
4.cei condamnaţi pentru jurământ sau mărturie mincinoasă.
(2)Părţile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori şi persoanele prevăzute la alin. 1 pct. 1 şi 2.
Art. 190
În pricinile privitoare la starea civilă sau divorţ se vor putea asculta rudele şi afinii mai sus-arătaţi, în afară de descendenţi.
Art. 191
Sunt scutiţi de a fi martori:
1.slujitorii cultelor, medicii, moaşele, farmaciştii, avocaţii, notarii publici şi orice alţi muncitori pe care legea îi obligă să păstreze secretul cu privire la faptele încredinţate lor în exerciţiul îndeletnicirii;
2.funcţionarii publici şi foştii funcţionari publici, asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoştinţă în această calitate;
3.cei care prin răspunsurile lor s-ar expune ei înşişi sau ar expune pe vreuna dintre persoanele arătate în art. 189 la pct. 1 şi 2 la o pedeapsă penală sau la dispreţul public.
Art. 192
Preşedintele, înainte de a lua mărturia, va cere martorilor să arate:
1.numele, îndeletnicirea, locuinţa şi vârsta;
2.dacă este rudă sau afin cu una din părţi şi în ce grad;
3.dacă se află în serviciul uneia din părţi;
4.dacă este în judecată, în duşmănie sau în legături de interes cu vreuna din părţi.
Art. 193
(1)Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: "Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!"
(2)În timpul depunerii jurământului, martorul ţine mâna pe cruce sau pe biblie.
(3)Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a martorului.
(4)Martorului de altă religie decât cea creştină nu îi sunt aplicabile prevederile alin. 2.
(5)Martorul fără confesiune va depune următorul jurământ: "Jur pe onoare şi conştiinţă că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".
(6)Martorii care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurământul vor rosti în faţa instanţei următoarea formulă: "Mă oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".
(7)Situaţiile la care se referă alin. 3, 4, 5 şi 6 se reţin de organul judiciar pe baza afirmaţiilor făcute de martor.
(8)După depunerea jurământului, preşedintele va pune în vedere martorului că, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.
(9)Despre toate acestea se va face menţiune în declaraţia scrisă.
(10)Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământ; i se atrage însă atenţia să spună adevărul.
Art. 194
Abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
Art. 195
Copilul mai mic de 14 ani şi persoanele care din pricina debilităţii mintale sau în mod vremelnic sunt lipsite de discernământ, pot fi ascultate, însă la aprecierea depoziţiei, instanţa va ţine seama de situaţia specială a martorului.
Art. 196
(1)Fiecare martor va fi ascultat deosebit, cei neascultaţi neputând fi de faţă.
(2)Ordinea ascultării martorilor va fi statornicită de preşedinte, ţinând seama şi de cererea părţilor.
(3)După ascultare, martorul rămâne în sala de şedinţă până la sfârşitul cercetării, afară numai dacă instanţa hotărăşte altfel.
(4)Martorul nu are voie să citească un răspuns scris de mai înainte; el se poate folosi însă de însemnări cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.
Art. 197
(1)Martorii pot fi din nou întrebaţi, dacă instanţa găseşte de cuviinţă.
(2)Martorii ale căror arătări nu se potrivesc vor fi din nou întrebaţi, fiind puşi faţă.
(3)Dacă instanţa găseşte că întrebarea pusă de parte nu poate să ducă la dezlegarea pricinii, este jignitoare sau tinde să dovedească un fapt a cărui dovedire e oprită de lege, nu o va încuviinţa. Instanţa, la cererea părţii, va trece în încheierea de şedinţă atât întrebarea cât şi motivul pentru care s-a înlăturat.
Art. 198
(1)Mărturia se va scrie de grefier, după dictarea preşedintelui sau a judecătorului delegat, şi va fi semnată pe fiecare pagină şi la sfârşitul ei de judecător, grefier şi martor, după ce acesta a luat cunoştinţă de cuprins. Dacă martorul nu voieşte sau nu poate să semneze, se face vorbire despre aceasta.
(2)Orice adăugiri, ştersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviinţate şi semnate de judecător, de grefier şi de martor, sub pedeapsă de a nu fi ţinute în seamă.
(3)Locurile nescrise din declaraţie trebuie împlinite cu linii, astfel încât să nu se poate adăuga nimic.
Art. 199
Dacă din cercetare reies bănuieli puternice de mărturie mincinoasă sau de mituire de martor, instanţa va încheia proces-verbal şi va trimite pe martor în faţa autorităţilor penale.
Art. 200
(1)Martorul poate cere să i se plătească cheltuielile de drum şi să fie despăgubit după starea sau îndeletnicirea sa şi potrivit cu depărtarea domiciliului şi timpul pierdut.
(2)Încheierea instanţei este executorie.
SUBSECŢIUNEA 5:§5. Expertiza
Art. 201
(1)Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau trei experţi, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunţe, după care va putea convoca o audiere în camera de consiliu, în cadrul căreia va solicita expertului să se pronunţe cu privire la costul estimativ al lucrării ce urmează a fi efectuată, cât şi cu privire la durata de timp necesară efectuării expertizei. Poziţia părţilor, respectiv a părţii care a solicitat proba va fi consemnată în încheiere. În funcţie de poziţia expertului, a părţilor, respectiv a părţii care a solicitat proba, instanţa va fixa termenul de depunere a raportului de expertiză şi condiţiile de plată a cheltuielilor necesare efectuării expertizei. Dispoziţiile art. 213 alin. 2 sunt aplicabile.

(2)Când este necesar, instanţa va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate.
(3)În domeniile strict specializate, în care nu există experţi autorizaţi, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, judecătorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalităţi ori specialişti din domeniul respectiv. Punctul de vedere va fi prezentat în camera de consiliu sau în şedinţă publică, părţile fiind îndreptăţite să pună şi ele întrebări.
(4)Dispoziţiile referitoare la expertiză, cu excepţia celor privind aducerea cu mandat, sancţionarea cu amendă şi obligarea la plata de despăgubiri, sunt aplicabile în mod corespunzător în cazurile prevăzute la alin. 2 şi 3.
(5)La efectuarea expertizei în condiţiile alin. 2 pot participa şi experţi desemnaţi de părţi, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Art. 202
(1)Dacă părţile nu se învoiesc asupra numirii experţilor, ei se vor numi de către instanţă, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de pe lista întocmită şi comunicată de către biroul local de expertiză, cuprinzând persoanele înscrise în evidenţa celor autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare.

(2)Încheierea de numire va stabili şi plata experţilor.
Art. 203
Abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
Art. 204
(1)Experţii se vor recuza pentru aceleaşi motive ca şi judecătorii.
(2)Recuzarea trebuie să fie cerută în termen de 5 zile de la numirea expertului, dacă motivul ei există la această dată; în celelalte cazuri termenul va curge de la data când s-a ivit motivul de recuzare.
(3)Recuzările se judecă în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a expertului.
Art. 205
(1)Dispoziţiile privitoare la citare, aducerea cu mandat şi sancţionarea martorilor care lipsesc sunt deopotrivă aplicabile experţilor.
(2)Dacă expertul nu se înfăţişează, instanţa poate dispune înlocuirea lui.
Art. 206
[textul din Art. 206 din cartea II, titlul III, capitolul III, sectiunea III, subsectiunea 5 a fost abrogat la 17-iul-2005 de Art. I, punctul 31. din Legea 219/2005]
Art. 207
Dacă experţii pot să-şi dea de îndată părerea, vor fi ascultaţi chiar în şedinţă, iar părerea lor se va trece într-un proces-verbal, întocmit potrivit art. 198.
Art. 208
(1)Dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor prin carte poştală recomandată, cu dovada de primire, arătând zilele şi orele când începe şi continuă lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului.
(2)Părţile sunt obligate să dea expertului orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării.
Art. 209
Expertul numit este dator să-şi depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată.
Art. 210
Când sunt mai mulţi experţi cu păreri deosebite lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia.
Art. 211
Experţii sunt datori să se înfăţişeze înaintea instanţei spre a da lămuriri ori de câte ori li se va cere, caz în care au dreptul la despăgubiri, ce se vor stabili prin încheiere executorie.
Art. 212
(1)Dacă instanţa nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză.
(2)Expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.
Art. 213
(1)Experţii care vor cere sau vor primi mai mult decât plata statornicită se vor pedepsi pentru luare de mită.
(2)La cererea experţilor, ţinându-se seama de lucrare, instanţa le va putea mări plata cuvenită prin încheiere executorie dată cu citarea părţilor.
Art. 214
Dacă expertiza se face de o altă instanţă prin delegaţie, numirea experţilor şi statornicirea plăţii ce li se cuvine se va putea lăsa în sarcina acestei instanţe.
SUBSECŢIUNEA 6:§6. Cercetarea la faţa locului
Art. 215
În cazul când instanţa va socoti de trebuinţă, va putea hotărî ca în întregul ei sau numai unul din magistraţi să meargă la faţa locului spre a se lămuri asupra unor împrejurări de fapt care se vor arăta prin încheiere.
Art. 216
(1)Cercetarea la faţa locului se va face cu citarea părţilor, putându-se asculta martorii şi experţii pricinii.
(2)Despre cele urmate la faţa locului se va încheia proces-verbal.
Art. 217
Când instanţa merge la faţa locului, va fi însoţită de procuror, în cazurile în care prezenţa acestuia este cerută de lege.
SUBSECŢIUNEA 7:§7. Interogatoriul
Art. 218
Se va putea încuviinţa chemarea la interogatoriu, când este privitor la fapte personale, care, fiind în legătură cu pricina, pot duce la dezlegarea ei.
Art. 219
(1)Cel chemat va fi întrebat de către preşedinte asupra fiecărui fapt în parte.
(2)Cu încuviinţarea preşedintelui, fiecare dintre judecători, procurorul, precum şi partea potrivnică pot pune de-a dreptul întrebări celui chemat la interogatoriu.
(3)Partea nu are voie să citească un răspuns scris de mai înainte. Ea se poate folosi însă de însemnări, cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.
(4)Dacă partea declară că pentru a răspunde trebuie să cerceteze înscrisuri, se va putea fixa un nou termen pentru interogatoriu.
Art. 220
Reprezentantul legal poate fi chemat personal la interogatoriu pentru actele încheiate şi faptele săvârşite de el în această calitate.
Art. 221
(1)Răspunsurile la interogatoriu vor fi trecute pe aceeaşi foaie cu întrebările. Interogatoriul va fi semnat pe fiecare pagină de preşedinte, grefier, de cel care l-a propus, precum şi de partea care a răspuns după ce a luat cunoştinţă de cuprins. Tot astfel vor fi semnate adăugirile, ştersăturile sau schimbările aduse, sub pedeapsă de a nu fi ţinute în seamă.
(2)Dacă părţile nu voiesc sau nu pot să semneze, se va face arătare în josul interogatoriului.
Art. 222
(1)Statul şi celelalte persoane juridice de drept public, precum şi persoanele juridice de drept privat, vor răspunde în scris la interogatoriul ce li se va comunica.
(2)Se exceptează societăţile comerciale de persoane, ai căror asociaţi cu drept de reprezentare vor fi citaţi personal la interogatoriu.
Art. 223
(1)Partea care are domiciliu în străinătate va putea fi interogată prin cel care o reprezintă în judecată.
(2)În acest caz, interogatoriul va fi comunicat în scris mandatarului, care va depune răspunsul părţii dat în cuprinsul unei procuri speciale şi autentice. Dacă mandatarul este avocat, procura specială certificată de acesta este îndestulătoare.
Art. 224
Instanţa poate încuviinţa luarea interogatoriului la locuinţă, dacă partea este împiedicată de a veni în faţa instanţei.
Art. 225
Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părţii potrivnice.
SUBSECŢIUNEA 8:§8. Jurământul
Art. 226
Abrogat prin Decretul nr. 208 din 12 august 1950.
...
Art. 234
Abrogat prin Decretul nr. 208 din 12 august 1950.
SUBSECŢIUNEA 9:§9. Asigurarea dovezilor
Art. 235
(1)Oricine are interes să constate de urgenţă mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri, mobile sau imobile, sau să dobândească recunoaşterea unui înscris, a unui fapt ori a unui drept, va putea cere administrarea acestor dovezi dacă este primejdie ca ele să dispară sau să fie greu de administrat în viitor.
(2)Cererea poate fi făcută chiar dacă nu este primejdie în întârziere, în cazul când pârâtul îşi dă învoirea.
Art. 236
(1)Cererea se va îndrepta, înainte de judecată, la judecătoria în circumscripţia căreia se află martorul sau obiectul cercetării, iar în timpul judecăţii, la instanţa care judecă pricina.
(2)Partea va arăta în cerere dovezile a căror administrare o pretinde, faptele ce voieşte să dovedească, precum şi primejdia întârzierii sau învoirea pârâtului.
(3)Pârâtul nu este obligat să depună întâmpinare. Instanţa va hotărî prin încheiere dată în camera de consiliu.
(4)În caz de primejdie în întârziere, instanţa va putea încuviinţa cererea şi fără citarea părţilor.
Art. 237
Administrarea dovezii va putea fi făcută de îndată sau la termenul ce se va fixa.
Art. 238
(1)Încheierea instanţei este executorie şi poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
(2)Încheierea dată în timpul judecării unei pricini nu poate fi atacată decât odată cu fondul.
Art. 239
(1)Orice persoană care are interes să constate de urgenţă o anumită stare de fapt care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea dovezilor va putea cere instanţei în circumscripţia căreia urmează să se facă constatarea să delege un executor judecătoresc din aceeaşi circumscripţie să constate la faţa locului această stare de fapt.
(2)Preşedintele poate încuviinţa facerea constatării fără înştiinţarea aceluia împotriva căruia se cere.
(3)Procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva căruia s-a făcut constatarea, dacă nu a fost de faţă.
(4)El va face dovada până la dovada contrarie.
Art. 240
În caz de primejdie în întârziere, administrarea dovezii şi constatarea prin executori judecătoreşti se vor putea face şi în zilele de sărbătoare şi chiar în afara orelor legale, cu încuviinţarea anume a magistratului.
Art. 241
(1)Dovezile administrate în condiţiile mai sus prevăzute pot să fie folosite şi de partea care nu a cerut administrarea lor.
(2)Cheltuielile făcute cu administrarea dovezilor vor fi ţinute în seamă de instanţa care judecă pricina în fond.
SECŢIUNEA III1:Cercetarea procesului în cazul administrării probelor de către avocaţi
Art. 2411
Dispoziţiile prezentei secţiuni sunt aplicabile numai în cazul litigiilor patrimoniale, afară de acelea ce privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie.
Art. 2412
(1)La prima zi de înfăţişare părţile pot conveni ca avocaţii care le asistă şi le reprezintă să administreze probele în cauză, potrivit dispoziţiilor prezentei secţiuni.
(2)Consimţământul pentru administrarea probelor, prevăzut la alin. 1, se va da de către părţi, personal sau prin mandatar cu împuternicire specială, în faţa instanţei, luându-se act despre aceasta în încheiere, sau prin înscris întocmit în faţa avocatului, care este obligat să certifice consimţământul şi semnătura părţii pe care o asistă sau o reprezintă. Dacă sunt mai multe părţi asistate de acelaşi avocat, consimţământul se va da de fiecare dintre ele separat.
(3)Totodată, fiecare parte este obligată să declare că pentru procedura din prezenta secţiune îşi alege domiciliul la avocatul care o reprezintă.
(4)Consimţământul dat potrivit alin. 2 nu poate fi revocat de către una dintre părţi.
Art. 2413
În cazul reprezentării părţilor în condiţiile art. 2412, şedinţele de judecată se pot desfăşura în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a avocaţilor, fiind admise şi părţile ori, când este cazul, mandatarii lor.
Art. 2414
(1)După constatarea valabilităţii consimţământului dat conform art. 2412 instanţa:
1.va rezolva excepţiile ce se invocă ori pe care le poate ridica din oficiu;
2.va hotărî asupra cererilor de intervenţie formulate de părţi sau de terţe persoane, în condiţiile legii;
3.va examina fiecare pretenţie şi apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării şi a explicaţiilor avocaţilor;
4.va constata care dintre pretenţii sunt recunoscute şi care sunt contestate;
5.la cerere, va dispune, în condiţiile legii, măsuri asigurătorii, măsuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situaţii de fapt, în cazul în care aceste măsuri nu au fost luate, în tot sau în parte, potrivit art. 1141 alin. 6;
6.va lua act de renunţarea reclamantului, de achiesarea pârâtului sau de tranzacţia părţilor;
7.va încuviinţa probele solicitate de părţi, pe care le găseşte concludente, precum şi pe cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului; dispoziţiile art. 168 sunt aplicabile;
8.va decide în legătură cu orice alte cereri care se pot formula la prima zi de înfăţişare.
(2)Când, potrivit legii, cererile arătate la alin. 1 pot fi formulate şi ulterior primei zile de înfăţişare, instanţa poate acorda în acest scop un termen scurt dat în cunoştinţă părţilor reprezentate prin avocat.
(3)Dispoziţiile art. 131 şi 138, cu excepţia celor de la pct. 4 al acestui din urmă articol, sunt aplicabile.
(4)Partea care lipseşte nejustificat la termenul de încuviinţare a dovezilor va fi decăzută din dreptul de a mai propune şi administra orice dovadă, cu excepţia celei cu înscrisuri, dar va putea participa la administrarea dovezilor de către cealaltă parte şi va putea combate aceste dovezi.
Art. 2415
(1)Pentru administrarea probelor de către avocaţi instanţa va stabili un termen de până la 6 luni, ţinând seama de volumul şi complexitatea acestora.
(2)Termenul prevăzut la alin. 1 va putea fi prelungit dacă în cursul administrării probelor:
1.se invocă o excepţie sau un incident procedural asupra căruia, potrivit legii, instanţa trebuie să se pronunţe; în acest caz, termenul se prelungeşte cu timpul necesar soluţionării excepţiei sau incidentului;
2.a încetat, din orice cauză, contractul de asistenţă juridică dintre una din părţi şi avocatul său; în acest caz, termenul se prelungeşte cu cel mult o lună pentru angajarea altui avocat;
3.una dintre părţi a decedat; în acest caz, termenul se prelungeşte cu timpul în care procesul este suspendat potrivit art. 243 alin. 1 pct. 1 sau cu termenul acordat părţii interesate pentru introducerea în proces a moştenitorilor;
4.în orice alte cazuri în care legea prevede suspendarea procesului, termenul se prelungeşte cu perioada suspendării, dispoziţiile art. 242 alin. 1 pct. 2 nefiind însă aplicabile.
Art. 2416
(1)În cel mult 15 zile de la încuviinţarea probelor avocaţii părţilor vor prezenta instanţei programul de administrare a acestora, purtând semnătura avocaţilor, în care se vor arăta locul şi data administrării fiecărei probe. Programul se încuviinţează de instanţă, în camera de consiliu, şi este obligatoriu pentru părţi şi avocaţii lor.
(2)În procesele prevăzute la art. 45 alin. 3 şi 4 programul încuviinţat potrivit alin. 1 va fi comunicat de îndată procurorului, în condiţiile art. 24117.
(3)Probele pot fi administrate în cabinetul unuia dintre avocaţi sau în orice alt loc convenit, dacă natura probei impune aceasta. Părţile, prin avocaţi, sunt obligate să-şi comunice înscrisurile şi orice alte acte, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau în mod direct, sub luare de semnătură.
(4)Nerespectarea nejustificată a programului prevăzut la alin. 1 atrage decăderea părţii din dreptul de a mai administra proba respectivă.
(5)Dispoziţiile art. 170 sunt aplicabile.
Art. 2417
Dacă în cursul administrării probelor una dintre părţi formulează o cerere, invocă o excepţie, inadmisibilitatea vreunei probe sau orice alt incident privind administrarea probelor, ea va sesiza instanţa care, cu citarea celeilalte părţi, prin încheiere dată în camera de consiliu, se va pronunţa de îndată, iar când este necesar, în cel mult 30 de zile de la data la care a fost sesizată, încheierea poate fi atacată numai o dată cu fondul procesului.
Art. 2418
În cazul în care se dispune înfăţişarea unui înscris deţinut de o autoritate sau de o altă persoană, instanţa, potrivit dispoziţiilor art. 175, va dispune solicitarea înscrisului şi, îndată ce acesta este depus la instanţă, comunicarea lui în copie fiecărui avocat.
Art. 2419
Dacă una dintre părţi nu recunoaşte scrisul sau semnătura dintr-un înscris, avocatul părţii interesate, potrivit art. 2417, va solicita instanţei să procedeze la verificarea de scripte.
Art. 24110
(1)Martorii vor fi ascultaţi, la locul şi data prevăzute în programul încuviinţat de instanţă, de către avocaţii părţilor, în condiţiile art. 192 şi 196, care se aplică în mod corespunzător. Ascultarea martorilor se face fără prestare de jurământ, punându-li-se însă în vedere că, dacă nu vor spune adevărul, săvârşesc infracţiunea de mărturie mincinoasă. Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisă.
(2)Martorii arătaţi la art. 195 vor fi ascultaţi numai de către instanţă.
Art. 24111
(1)Mărturia se va consemna întocmai de către o persoană convenită de părţi şi se va semna, pe fiecare pagină şi la sfârşitul ei, de către avocaţii părţilor, de cel ce a consemnat-o şi de martor, după ce acesta a luat cunoştinţă de cuprinsul consemnării.
(2)Orice adăugiri, ştersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviinţate prin semnătura celor arătaţi la alin. 1, sub sancţiunea de a nu fi luate în seamă.
(3)Dacă mărturia a fost stenodactilografiată, aceasta va fi transcrisă. Atât stenograma, cât şi transcrierea ei vor fi semnate potrivit alin. 1 şi depuse la dosar.
Art. 24112
Părţile pot conveni ca declaraţiile martorilor să fie consemnate şi autentificate de un notar public. Dispoziţiile art. 24110 sunt aplicabile.
Art. 24113
(1)În cazul în care este încuviinţată o expertiză, în programul administrării probelor părţile vor trece numele expertului pe care îl vor alege prin învoiala lor, precum şi numele consilierilor fiecăreia dintre ele.
(2)Dacă părţile nu se învoiesc asupra alegerii expertului, ele vor cere instanţei să procedeze la desemnarea acestuia, potrivit art. 202.
(3)Expertul este obligat să efectueze expertiza şi să o predea avocaţilor părţilor, sub semnătură de primire, cu cel puţin 30 de zile înainte de termenul fixat de instanţă potrivit art. 2415. De asemenea, el are îndatorirea să dea explicaţii avocaţilor şi părţilor, iar după fixarea termenului de judecată, să se conformeze dispoziţiilor art. 211 şi următoarele.
Art. 24114
Dacă s-a dispus o cercetare la faţa locului, aceasta se va face de către instanţă potrivit dispoziţiilor art. 215-217. Procesul-verbal prevăzut la art. 216 alin. 2 va fi întocmit în atâtea exemplare câte părţi sunt şi va fi înmânat avocaţilor acestora în cel mult 5 zile de la efectuarea cercetării.
Art. 24115
Când s-a încuviinţat chemarea la interogatoriu, instanţa va cita părţile, la termenul stabilit, în camera de consiliu. Copii de pe interogatoriul astfel luat, precum şi de pe cel dispus şi primit potrivit art. 222 alin. 1 vor fi înmânate de îndată avocaţilor părţilor.
Art. 24116
(1)Instanţa, în condiţiile art. 2417, va hotărî asupra cererii de înlocuire a martorilor, de ascultare din nou sau de confruntare a acestora.
(2)De asemenea, în condiţiile arătate la alin. 1, instanţa se va pronunţa cu privire la cererea de a se admite noi martori sau alte probe ce se dovedesc necesare şi care nu puteau fi prevăzute pentru a fi solicitate potrivit art. 2414 alin. 1 pct. 7.
Art. 24117
(1)După administrarea tuturor probelor încuviinţate de instanţă reclamantul, prin avocatul său, va redacta concluziile scrise privind susţinerea pretenţiilor sale, pe care le va trimite, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, sau le va înmâna în mod direct, sub luare de semnătură, celorlalte părţi din proces şi, când este cazul, Ministerului Public.
(2)După primirea concluziilor scrise ale reclamantului fiecare parte, prin avocatul său, va redacta propriile concluzii scrise pe care le va comunica, potrivit alin. 1, reclamantului, celorlalte părţi, precum şi, când este cazul, Ministerului Public.
Art. 24118
(1)Avocaţii părţilor vor alcătui pentru fiecare parte câte un dosar şi unul pentru instanţă, în care vor depune câte un exemplar al tuturor înscrisurilor prin care, potrivit legii, se constată administrarea fiecărei probe.
(2)Dosarele prevăzute la alin. 1 vor fi numerotate, şnuruite şi vor purta semnătura avocaţilor părţilor pe fiecare pagină.
Art. 24119
(1)La expirarea termenului stabilit de instanţă potrivit art. 2415 avocaţii părţilor vor prezenta împreună instanţei dosarul cauzei întocmit potrivit art. 24118.
(2)Primind dosarul, instanţa va fixa termenul de judecată dat în cunoştinţă părţilor, care nu va putea fi mai lung de o lună de la data primirii dosarului. La termen, instanţa poate proceda la judecarea în fond a procesului, acordând părţilor cuvântul pentru a pune concluzii prin avocat.
Art. 24120
(1)La termenul prevăzut de art. 24119 alin. 2, dacă socoteşte necesar, instanţa va dispune, prin încheiere motivată, să fie administrate nemijlocit în faţa sa toate sau numai unele dintre probele administrate de avocaţi. În acest caz, pentru administrarea probelor instanţa va stabili termene scurte, în continuare, date în cunoştinţă părţilor.
(2)Pentru prezentarea în faţa instanţei martorii vor fi citaţi, de asemenea, în termen scurt, cauzele fiind considerate urgente. Dispoziţiile art. 89 alin. 1 şi ale art. 188 alin. 2 sunt aplicabile.
Art. 24121
(1)Dispoziţiile secţiunii a III-a a acestui capitol sunt aplicabile dacă în prezenta secţiune nu se prevede altfel.
(2)La cererea avocatului sau a părţii interesate instanţa poate lua măsura amenzii şi obligării la plata de despăgubiri, în cazurile şi condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1081-1084.
Art. 24122
Dispoziţiile prezentei secţiuni sunt aplicabile în mod corespunzător şi consilierilor juridici care, potrivit legii, reprezintă partea.

SECŢIUNEA IV:Suspendarea judecăţii
Art. 242
(1)Instanţa va suspenda judecata:
1.când amândouă părţile o cer;
2.dacă nici una din părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii.
(2)Cu toate acestea pricina se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă.
Art. 243
(1)Judecata pricinilor se suspendă de drept:
1.prin moartea uneia din părţi, afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a moştenitorilor;
2.prin interdicţie sau punere sub curatelă a unei părţi până la numirea tutorelui sau curatorului;
3.prin moartea mandatarului uneia din părţi, întâmplată cu mai puţin de 15 zile înainte de ziua înfăţişării;
4.prin încetarea funcţiei tutorelui sau curatorului;
5.prin deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului asupra reclamantului, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
(2)Faptele arătate mai sus nu împiedică pronunţarea hotărârii, dacă ele s-au ivit după închiderea dezbaterilor.
Art. 244
(1)Instanţa poate suspenda judecata:
1.când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;
2.când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

(2)Suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunţată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.
Art. 2441
(1)Asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs.

(2)Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.
Art. 245
Judecata reîncepe:
1.prin cererea de redeschidere făcută de una din părţi, când ea s-a suspendat prin învoirea părţilor sau prin lipsa lor;
2.prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moştenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar sau, după caz, a părţii interesate, a administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute de art. 243.
SECŢIUNEA V:Renunţarea la judecată şi renunţarea la drept
Art. 246
(1)Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.
(2)Renunţarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel.
(3)Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.
(4)Când părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi.
Art. 247
(1)În caz de renunţare la însuşi dreptul pretins, instanţa dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond şi va hotărî asupra cheltuielilor.
(2)Renunţarea la drept se poate face şi fără învoirea celeilalte părţi, atât în primă instanţă cât şi în apel.
(3)Renunţarea se poate face în şedinţă sau prin înscris autentic.
(4)Hotărârea se dă fără drept de apel.
(5)Când renunţarea este făcută în instanţă de apel, hotărârea primei instanţe va fi anulată în totul sau în parte în măsura renunţării.
SECŢIUNEA VI:Perimarea
Art. 248
(1)Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
(2)Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părţii, cererea n-a ajuns încă la instanţa competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată.
(3)[textul din Art. 248, alin. (3) din cartea II, titlul III, capitolul III, sectiunea VI a fost abrogat la 01-oct-2011 de Art. 219, punctul 3. din capitolul X din Legea 71/2011]
Art. 249
Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.
Art. 250
(1)Cursul perimării este suspendat cât timp dăinuieşte suspendarea judecării, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute de art. 244, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată.
(2)În cazurile prevăzute de art. 243, cursul perimării este suspendat timp de 3 luni de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecăţii, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare.
(3)Perimarea se suspendă de asemenea pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa sa.
Art. 251
(1)În cazul când sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi împreună, cererea de perimare sau actul de procedură întrerupător de perimare al unuia foloseşte şi celorlalţi.
Art. 252
(1)Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părţii interesate. Preşedintele instanţei va cita de urgenţă părţile şi va dispune ca grefa să întocmească o dare de seamă asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.
(2)Perimarea poate fi invocată şi pe cale de excepţie, în camera de consiliu sau în şedinţă publică.
(3)Perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima oară în instanţa de apel.

Art. 253
(1)Dacă instanţa constată că perimarea nu a operat, pronunţă o încheiere, care poate fi atacată odată cu fondul procesului.
(2)Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare.
Art. 254
(1)Perimarea are drept urmare că toate actele de procedură făcute în acea instanţă nu-şi produc efectele.
(2)Când, însă, se face o nouă cerere de chemare în judecată, părţile pot folosi dovezile administrate în cursul judecării cererii perimate, în măsura în care noua instanţă socoteşte că nu este de trebuinţă refacerea lor.

Documente corelate

Acte numărul de obiecte din listă: (2)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (2)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (2)
Articole numărul de obiecte din listă: (2)