Secţiunea ii - Excepţiile de procedură şi excepţia puterii de lucru judecat - Codul de Procedura Civila din 1865 CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ - Actualizat

Brosura 1

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 31 Ianuarie 2013
SECŢIUNEA II:Excepţiile de procedură şi excepţia puterii de lucru judecat
Art. 158
(1)Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent.
(2)Dacă instanţa se declară competentă, va trece la judecarea pricinii, cel nemulţumit putând să facă, potrivit legii, apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului.
(3)Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.

*) Prevederi ale art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010:
"(2)Dispoziţiile art. 20, art. 105 alin. 1, art. 129 alin. 5 şi 51, art. 136, art. 158 alin. 3, art. 159, art. 1591, art. 2812a, art. 297 alin. 1, art. 304 pct. 3, art. 312 alin. 61, art. 315 alin. 31, precum şi ale art. 329-3307 din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor şi sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi."

(4)[textul din Art. 158, alin. (4) din cartea II, titlul III, capitolul III, sectiunea II a fost abrogat la 25-nov-2010 de Art. I, punctul 21. din Legea 202/2010]
(5)Dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei.
Art. 159
(1)Necompetenţa este de ordine publică sau privată. Necompetenţa este de ordine publică:
1.în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti;
2.în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad;
3.în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.
(2)În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

*) Prevederi ale art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010:
"(2)Dispoziţiile art. 20, art. 105 alin. 1, art. 129 alin. 5 şi 51, art. 136, art. 158 alin. 3, art. 159, art. 1591, art. 2812a, art. 297 alin. 1, art. 304 pct. 3, art. 312 alin. 61, art. 315 alin. 31, precum şi ale art. 329-3307 din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor şi sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi."

Art. 1591
Necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii.
Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
La prima zi de înfăţişare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.
Verificarea competenţei conform alin. 4 nu împiedică formularea excepţiilor de necompetenţa în cazurile şi condiţiile prevăzute la alin. 1-3, asupra cărora judecătorul se va pronunţa în condiţiile legii

*) Prevederi ale art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010:
"(2)Dispoziţiile art. 20, art. 105 alin. 1, art. 129 alin. 5 şi 51, art. 136, art. 158 alin. 3, art. 159, art. 1591, art. 2812a, art. 297 alin. 1, art. 304 pct. 3, art. 312 alin. 61, art. 315 alin. 31, precum şi ale art. 329-3307 din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor şi sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi."

Art. 160
În cazul declarării necompetenţei, dovezile administrate în instanţa necompetentă rămân câştigate judecăţii şi instanţa competentă nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice.
Art. 161
(1)Când instanţa constată lipsa capacităţii de exerciţiu al drepturilor procedurale a părţii sau când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri.
(2)Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanţa va anula cererea.
Art. 162
Excepţiile de procedură de ordine publică pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai când nu este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului.
Art. 163
(1)Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte înaintea mai multor instanţe.
(2)Această excepţie se va putea ridica de părţi sau de judecător în orice stare a pricinii în faţa instanţelor de fond.
(3)Dacă excepţia este primită, dosarul se va trimite instanţei care a fost mai întâi învestită, iar în cazul când pricinile se află în judecata unor instanţe de grade deosebite, la instanţa cu grad mai înalt.
Art. 164
(1)Părţile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură.
(2)Întrunirea poate fi făcută de judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o.
(3)Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi învestită, afară numai dacă amândouă părţile cer trimiterea lui la una din celelalte instanţe.
(4)Când una din pricini este de competenţa unei instanţe, şi părţile nu o pot înlătura, întrunirea se va face la acea instanţă.
Art. 165
În orice stare a judecăţii se pot despărţi pricinile întrunite, dacă instanţa socoteşte că numai una din ele este în stare de a fi judecată.
Art. 166
Excepţia puterii lucrului judecat se poate ridica, de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs.