Art. 2414. - Art. 241 4 - Codul de Procedura Civila din 1865 CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ - Actualizat
Brosura 1
Ieşit din vigoare Versiune de la: 31 Ianuarie 2013
Art. 2414
(1)După constatarea valabilităţii consimţământului dat conform art. 2412 instanţa:
1.va rezolva excepţiile ce se invocă ori pe care le poate ridica din oficiu;
2.va hotărî asupra cererilor de intervenţie formulate de părţi sau de terţe persoane, în condiţiile legii;
3.va examina fiecare pretenţie şi apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării şi a explicaţiilor avocaţilor;
4.va constata care dintre pretenţii sunt recunoscute şi care sunt contestate;
5.la cerere, va dispune, în condiţiile legii, măsuri asigurătorii, măsuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situaţii de fapt, în cazul în care aceste măsuri nu au fost luate, în tot sau în parte, potrivit art. 1141 alin. 6;
6.va lua act de renunţarea reclamantului, de achiesarea pârâtului sau de tranzacţia părţilor;
7.va încuviinţa probele solicitate de părţi, pe care le găseşte concludente, precum şi pe cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului; dispoziţiile art. 168 sunt aplicabile;
8.va decide în legătură cu orice alte cereri care se pot formula la prima zi de înfăţişare.
(2)Când, potrivit legii, cererile arătate la alin. 1 pot fi formulate şi ulterior primei zile de înfăţişare, instanţa poate acorda în acest scop un termen scurt dat în cunoştinţă părţilor reprezentate prin avocat.
(3)Dispoziţiile art. 131 şi 138, cu excepţia celor de la pct. 4 al acestui din urmă articol, sunt aplicabile.
(4)Partea care lipseşte nejustificat la termenul de încuviinţare a dovezilor va fi decăzută din dreptul de a mai propune şi administra orice dovadă, cu excepţia celei cu înscrisuri, dar va putea participa la administrarea dovezilor de către cealaltă parte şi va putea combate aceste dovezi.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »