Art. 1321. - Art. 132 1 - Codul de Procedura Civila din 1865 CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ - Actualizat
Brosura 1
Ieşit din vigoare Versiune de la: 31 Ianuarie 2013
Art. 1321
Pentru judecarea procesului, instanţa, ţinând seama de împrejurări, fixează termene scurte, chiar de la o zi la alta. Când consideră necesar, instanţa va putea fixa şi termene mai îndelungate. Dispoziţiile art. 153 sunt aplicabile.
Judecătorii vor dispune verificarea efectuării procedurilor de citare şi comunicare dispuse pentru fiecare termen. Când este cazul, instanţa va ordona luarea măsurilor de refacere a acestor proceduri. În afară de aceste măsuri, instanţa va putea dispune ca încunoştinţarea părţilor să se facă şi telefonic, telegrafic, prin fax, poştă electronică sau prin orice alt mijloc de comunicare ce asigură, după caz, transmiterea textului actului supus comunicării ori înştiinţarea pentru prezentarea la termen, precum şi confirmarea primirii actului, respectiv a înştiinţării, dacă părţile au indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop. Dacă încunoştinţarea s-a făcut telefonic, grefierul va întocmi un referat în care va arăta modalitatea de încunoştinţare şi obiectul acesteia.
Judecătorii pot stabili pentru părţi sau pentru reprezentanţii acestora, precum şi pentru alţi participanţi în proces îndatoriri în ceea ce priveşte prezentarea dovezilor cu înscrisuri, relaţii scrise, răspunsul scris la interogatoriul comunicat potrivit art. 222, asistarea şi concursul la efectuarea în termen a expertizelor, precum şi orice alte demersuri necesare soluţionării cauzei. Dispoziţiile alin. 2 se aplică în mod corespunzător.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (12)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (12)
- - nr. 207/2013 din 10-ian-2013, Judecatoria Oradea, somatie de plata (Litigii cu profesionistii)
- - nr. 15344/2012 din 13-dec-2012, Judecatoria Oradea, ordonanta de plata - OUG 119/2007 / art.1013 CPC s.u. (Litigii cu profesionistii)
- - nr. 15011/2012 din 06-dec-2012, Judecatoria Oradea, somatie de plata (Litigii cu profesionistii)