Secţiunea iii - Administrarea dovezilor - Codul de Procedura Civila din 1865 CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ - Actualizat

Brosura 1

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 31 Ianuarie 2013
SECŢIUNEA III:Administrarea dovezilor
SUBSECŢIUNEA 1:§1. Dispoziţii generale
Art. 167
(1)Dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere.
(2)Ele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului.
(3)Dovada şi dovada contrarie vor fi administrate pe cât cu putinţă în acelaşi timp.
(4)Când dovada cu martori a fost încuviinţată în condiţiile art. 138, dovada contrară va fi cerută sub pedeapsa decăderii în aceeaşi şedinţă, dacă amândouă părţile sunt de faţă.
(5)Partea lipsă la încuviinţarea dovezii este obligată să ceară dovada contrarie la şedinţa următoare, iar în caz de împiedicare, la prima zi când se înfăţişează.
Art. 168
(1)Încheierea prin care se încuviinţează dovezile va arăta faptele ce vor trebui dovedite, precum şi mijloacele de dovadă încuviinţate pentru dovedirea lor.
(2)Administrarea dovezilor se va face în ordinea statornicită de instanţă.
(3)Când o parte renunţă la dovezile ce a propus, cealaltă parte poate să şi le însuşească.
Art. 169
(1)Administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecată, dacă legea nu dispune altfel.
(2)abrogat prin Decretul nr. 38 din 16.II.1969.
(3)Când administrarea dovezilor urmează să se facă în altă localitate, ea se va îndeplini, prin delegaţie, de către o instanţă de acelaşi grad sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu există o instanţă de acelaşi grad. Dacă felul dovezii îngăduie şi părţile se învoiesc, instanţa care administrează dovada poate fi scutită de citarea părţilor.
Art. 170
(1)Când s-a încuviinţat o cercetare locală, expertiză sau dovadă cu martori, partea care a propus-o este obligată ca, în termen de 5 zile de la încuviinţare, să depună suma statornicită de instanţă pentru cheltuielile de cercetare, drumul şi despăgubirea martorilor sau plata expertului; recipisa se va depune la grefa instanţei.
(2)Când s-a încuviinţat părţilor dovezi potrivit dispoziţiilor art. 138 pct. 2 şi 4, termenul de mai sus poate fi prelungit până la 15 zile.
(3)Neîndeplinirea acestor obligaţii atrage decăderea, pentru acea instanţă, din dovada încuviinţată.
(4)Depunerea sumei se va putea însă face şi după împlinirea termenului, dacă prin aceasta nu se amână judecata.
Art. 171
Partea decăzută din dreptul de a administra o dovadă va putea totuşi să se apere, discutând în fapt, şi în drept temeinicia susţinerilor şi a dovezilor părţii potrivnice.
Art. 1711
În cazurile în care proba a fost dispusă din oficiu sau la cererea procurorului în procesul pornit de acesta în condiţiile art. 45 alin. 2, instanţa va stabili, prin încheiere, cheltuielile de administrare a probei şi partea care trebuie să le plătească, putându-le pune şi în sarcina ambelor părţi.

SUBSECŢIUNEA 2:§2. Dovada cu înscrisuri
Art. 172
(1)Când partea învederează că partea potrivnică deţine un înscris privitor la pricină, instanţa poate ordona înfăţişarea lui.
(2)Cererea de înfăţişare nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părţilor sau dacă însăşi partea potrivnică s-a referit în judecată la înscris ori dacă, după lege, ea este obligată să înfăţişeze înscrisul.
Art. 173
Instanţa va respinge cererea de înfăţişare a înscrisului, în întregime sau în parte, în cazurile:
1.când cuprinsul înscrisului priveşte chestiuni cu totul personale;
2.când înfăţişarea înscrisului ar încălca îndatorirea de a păstra secretul;
3.când înfăţişarea ar atrage urmărirea penală împotriva părţii sau a unei alte persoane, ori ar expune-o dispreţului public.
Art. 174
Dacă partea refuză să răspundă la interogatoriul ce s-a propus în dovedirea deţinerii sau existenţei înscrisului, dacă reiese din dovezile administrate că l-a ascuns sau l-a distrus sau dacă, după ce s-a dovedit deţinerea înscrisului, nu-l înfăţişează la cererea instanţei, aceasta va putea socoti ca dovedite pretenţiile părţii care a cerut înfăţişarea, cu privire la cuprinsul acelui înscris.
Art. 175
(1)Dacă înscrisul se găseşte în păstrarea unei autorităţi sau a altei persoane, instanţa va dispune aducerea lui în termenul fixat în acest scop. Cel care deţine înscrisul este îndreptăţit să refuze aducerea acestuia în cazurile prevăzute de art. 173.
(2)Înfăţişarea şi aducerea înscrisului se fac pe cheltuiala părţii care a cerut dovada; suma de plată va fi stabilită prin încheiere irevocabilă.
Art. 176
(1)Instanţa nu va putea cere trimiterea cărţilor funciare şi a planurilor, a registrelor autorităţilor, precum şi a înscrisurilor originale depuse la instanţe sau notari publici.
(2)Cercetarea acestor înscrisuri se va face, cu citarea părţilor, de un magistrat delegat sau, dacă înscrisul se găseşte în altă localitate, prin delegaţie de către instanţa respectivă.
SUBSECŢIUNEA 3:§3. Verificarea de scripte
Art. 177
(1)Acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura.
(2)Moştenitorii sau urmaşii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura acestuia.
Art. 178
(1)Când una din părţi declară că nu recunoaşte fie scrisul, fie semnătura, instanţa va păşi la verificarea înscrisului.
(2)Spre acest sfârşit, preşedintele instanţei va obliga pe cel căruia i se atribuie scrierea sau semnătura să scrie şi să semneze sub dictarea sa, părţi din înscris.
(3)Refuzul de a scrie va putea fi socotit ca o recunoaştere a scrisului.
Art. 179
(1)Dacă instanţa, după verificarea înscrisului cu scrisul sau semnătura făcută în faţa ei sau cu alte înscrisuri, nu este lămurită, va dispune ca verificarea să se facă prin expert, obligând părţile să depună de îndată înscrisuri pentru verificare.
(2)Se primesc ca atare:
1.înscrisurile autentice;
2.înscrisurile private, netăgăduite de părţi;
3.partea din înscris netăgăduită;
4.scrisul sau semnătura făcută înaintea instanţei.
(3)Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de preşedinte, grefier şi părţi.
(4)Părţile iau cunoştinţă de înscrisuri în şedinţă.
Art. 180
(1)Dacă una din părţi declară că scrisul sau semnătura este falsă şi cealaltă parte nu este de faţă, instanţa va dispune înfăţişarea părţilor în persoană, la alt termen, când partea care a invocat înscrisul va arăta mijloacele sale de apărare şi va depune înscrisul pentru verificare.
(2)Părţile vor fi reprezentate şi prin mandatari cu procură specială, dacă dovedesc o împiedicare bine întemeiată.
Art. 181
(1)Preşedintele va constata, prin proces-verbal, starea materială a înscrisului defăimat, dacă există pe el ştersături, adăugiri sau îndreptări, apoi îl va semna, spre neschimbare şi-l va încredinţa grefei, după ce va fi semnat de grefier şi de părţi.
(2)Dacă părţile nu vor sau nu pot să semneze, se va face arătare în procesul-verbal.
Art. 182
(1)La ziua fixată, preşedintele întreabă partea care a înfăţişat înscrisul dacă înţelege să se folosească de el.
(2)Dacă partea lipseşte, nu voieşte să răspundă sau declară că nu se mai foloseşte de înscris, acesta va fi înlăturat.
(3)Dacă partea care a defăimat înscrisul ca fals lipseşte sau nu voieşte să răspundă sau nu stăruie în declaraţie, înscrisul va fi socotit ca recunoscut.
Art. 183
Dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanţa poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia.
Art. 184
Când nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă, prin orice mijloace de dovadă.
Art. 185
Abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
SUBSECŢIUNEA 4:§4. Dovada cu martori
Art. 186
(1)Când instanţa a încuviinţat dovada cu martori, ea va dispune ascultarea acelora care au fost propuşi prin cerere şi întâmpinare.
(2)În cazurile prevăzute de art. 138 pct. 2 şi 4, lista martorilor se va depune, sub pedeapsa decăderii, în termen de 5 zile de la încuviinţare.
(3)Înlocuirea martorilor nu se va încuviinţa decât în caz de moarte, dispariţie sau motive bine întemeiate, în care caz, lista se va depune în termenul şi sub pedeapsa mai sus-arătate.
(4)Decăderea din dovada cu martori pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 170 se acoperă dacă aceştia se înfăţişează la termenul fixat pentru ascultarea lor.
Art. 187
Instanţa va putea mărgini numărul martorilor propuşi.
Art. 188
(1)Împotriva martorului care lipseşte la prima citare instanţa poate emite mandat de aducere.
(2)În pricinile urgente, se poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen.
(3)Dacă, după mandatul de aducere, martorul nu se înfăţişează, instanţa va putea păşi la judecată.
(4)Instanţa poate încuviinţa ascultarea martorului la locuinţa sa, când acesta este împiedicat de a veni în instanţă.
Art. 189
(1)Nu pot fi ascultaţi ca martori:
1.rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv;
2.soţul, chiar despărţit;
3.interzişii şi cei declaraţi de lege incapabili de a mărturisi;
4.cei condamnaţi pentru jurământ sau mărturie mincinoasă.
(2)Părţile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori şi persoanele prevăzute la alin. 1 pct. 1 şi 2.
Art. 190
În pricinile privitoare la starea civilă sau divorţ se vor putea asculta rudele şi afinii mai sus-arătaţi, în afară de descendenţi.
Art. 191
Sunt scutiţi de a fi martori:
1.slujitorii cultelor, medicii, moaşele, farmaciştii, avocaţii, notarii publici şi orice alţi muncitori pe care legea îi obligă să păstreze secretul cu privire la faptele încredinţate lor în exerciţiul îndeletnicirii;
2.funcţionarii publici şi foştii funcţionari publici, asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoştinţă în această calitate;
3.cei care prin răspunsurile lor s-ar expune ei înşişi sau ar expune pe vreuna dintre persoanele arătate în art. 189 la pct. 1 şi 2 la o pedeapsă penală sau la dispreţul public.
Art. 192
Preşedintele, înainte de a lua mărturia, va cere martorilor să arate:
1.numele, îndeletnicirea, locuinţa şi vârsta;
2.dacă este rudă sau afin cu una din părţi şi în ce grad;
3.dacă se află în serviciul uneia din părţi;
4.dacă este în judecată, în duşmănie sau în legături de interes cu vreuna din părţi.
Art. 193
(1)Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: "Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!"
(2)În timpul depunerii jurământului, martorul ţine mâna pe cruce sau pe biblie.
(3)Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a martorului.
(4)Martorului de altă religie decât cea creştină nu îi sunt aplicabile prevederile alin. 2.
(5)Martorul fără confesiune va depune următorul jurământ: "Jur pe onoare şi conştiinţă că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".
(6)Martorii care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurământul vor rosti în faţa instanţei următoarea formulă: "Mă oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".
(7)Situaţiile la care se referă alin. 3, 4, 5 şi 6 se reţin de organul judiciar pe baza afirmaţiilor făcute de martor.
(8)După depunerea jurământului, preşedintele va pune în vedere martorului că, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.
(9)Despre toate acestea se va face menţiune în declaraţia scrisă.
(10)Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământ; i se atrage însă atenţia să spună adevărul.
Art. 194
Abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
Art. 195
Copilul mai mic de 14 ani şi persoanele care din pricina debilităţii mintale sau în mod vremelnic sunt lipsite de discernământ, pot fi ascultate, însă la aprecierea depoziţiei, instanţa va ţine seama de situaţia specială a martorului.
Art. 196
(1)Fiecare martor va fi ascultat deosebit, cei neascultaţi neputând fi de faţă.
(2)Ordinea ascultării martorilor va fi statornicită de preşedinte, ţinând seama şi de cererea părţilor.
(3)După ascultare, martorul rămâne în sala de şedinţă până la sfârşitul cercetării, afară numai dacă instanţa hotărăşte altfel.
(4)Martorul nu are voie să citească un răspuns scris de mai înainte; el se poate folosi însă de însemnări cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.
Art. 197
(1)Martorii pot fi din nou întrebaţi, dacă instanţa găseşte de cuviinţă.
(2)Martorii ale căror arătări nu se potrivesc vor fi din nou întrebaţi, fiind puşi faţă.
(3)Dacă instanţa găseşte că întrebarea pusă de parte nu poate să ducă la dezlegarea pricinii, este jignitoare sau tinde să dovedească un fapt a cărui dovedire e oprită de lege, nu o va încuviinţa. Instanţa, la cererea părţii, va trece în încheierea de şedinţă atât întrebarea cât şi motivul pentru care s-a înlăturat.
Art. 198
(1)Mărturia se va scrie de grefier, după dictarea preşedintelui sau a judecătorului delegat, şi va fi semnată pe fiecare pagină şi la sfârşitul ei de judecător, grefier şi martor, după ce acesta a luat cunoştinţă de cuprins. Dacă martorul nu voieşte sau nu poate să semneze, se face vorbire despre aceasta.
(2)Orice adăugiri, ştersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviinţate şi semnate de judecător, de grefier şi de martor, sub pedeapsă de a nu fi ţinute în seamă.
(3)Locurile nescrise din declaraţie trebuie împlinite cu linii, astfel încât să nu se poate adăuga nimic.
Art. 199
Dacă din cercetare reies bănuieli puternice de mărturie mincinoasă sau de mituire de martor, instanţa va încheia proces-verbal şi va trimite pe martor în faţa autorităţilor penale.
Art. 200
(1)Martorul poate cere să i se plătească cheltuielile de drum şi să fie despăgubit după starea sau îndeletnicirea sa şi potrivit cu depărtarea domiciliului şi timpul pierdut.
(2)Încheierea instanţei este executorie.
SUBSECŢIUNEA 5:§5. Expertiza
Art. 201
(1)Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau trei experţi, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunţe, după care va putea convoca o audiere în camera de consiliu, în cadrul căreia va solicita expertului să se pronunţe cu privire la costul estimativ al lucrării ce urmează a fi efectuată, cât şi cu privire la durata de timp necesară efectuării expertizei. Poziţia părţilor, respectiv a părţii care a solicitat proba va fi consemnată în încheiere. În funcţie de poziţia expertului, a părţilor, respectiv a părţii care a solicitat proba, instanţa va fixa termenul de depunere a raportului de expertiză şi condiţiile de plată a cheltuielilor necesare efectuării expertizei. Dispoziţiile art. 213 alin. 2 sunt aplicabile.

(2)Când este necesar, instanţa va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate.
(3)În domeniile strict specializate, în care nu există experţi autorizaţi, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, judecătorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalităţi ori specialişti din domeniul respectiv. Punctul de vedere va fi prezentat în camera de consiliu sau în şedinţă publică, părţile fiind îndreptăţite să pună şi ele întrebări.
(4)Dispoziţiile referitoare la expertiză, cu excepţia celor privind aducerea cu mandat, sancţionarea cu amendă şi obligarea la plata de despăgubiri, sunt aplicabile în mod corespunzător în cazurile prevăzute la alin. 2 şi 3.
(5)La efectuarea expertizei în condiţiile alin. 2 pot participa şi experţi desemnaţi de părţi, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Art. 202
(1)Dacă părţile nu se învoiesc asupra numirii experţilor, ei se vor numi de către instanţă, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de pe lista întocmită şi comunicată de către biroul local de expertiză, cuprinzând persoanele înscrise în evidenţa celor autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare.

(2)Încheierea de numire va stabili şi plata experţilor.
Art. 203
Abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
Art. 204
(1)Experţii se vor recuza pentru aceleaşi motive ca şi judecătorii.
(2)Recuzarea trebuie să fie cerută în termen de 5 zile de la numirea expertului, dacă motivul ei există la această dată; în celelalte cazuri termenul va curge de la data când s-a ivit motivul de recuzare.
(3)Recuzările se judecă în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a expertului.
Art. 205
(1)Dispoziţiile privitoare la citare, aducerea cu mandat şi sancţionarea martorilor care lipsesc sunt deopotrivă aplicabile experţilor.
(2)Dacă expertul nu se înfăţişează, instanţa poate dispune înlocuirea lui.
Art. 206
[textul din Art. 206 din cartea II, titlul III, capitolul III, sectiunea III, subsectiunea 5 a fost abrogat la 17-iul-2005 de Art. I, punctul 31. din Legea 219/2005]
Art. 207
Dacă experţii pot să-şi dea de îndată părerea, vor fi ascultaţi chiar în şedinţă, iar părerea lor se va trece într-un proces-verbal, întocmit potrivit art. 198.
Art. 208
(1)Dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor prin carte poştală recomandată, cu dovada de primire, arătând zilele şi orele când începe şi continuă lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului.
(2)Părţile sunt obligate să dea expertului orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării.
Art. 209
Expertul numit este dator să-şi depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată.
Art. 210
Când sunt mai mulţi experţi cu păreri deosebite lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia.
Art. 211
Experţii sunt datori să se înfăţişeze înaintea instanţei spre a da lămuriri ori de câte ori li se va cere, caz în care au dreptul la despăgubiri, ce se vor stabili prin încheiere executorie.
Art. 212
(1)Dacă instanţa nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză.
(2)Expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.
Art. 213
(1)Experţii care vor cere sau vor primi mai mult decât plata statornicită se vor pedepsi pentru luare de mită.
(2)La cererea experţilor, ţinându-se seama de lucrare, instanţa le va putea mări plata cuvenită prin încheiere executorie dată cu citarea părţilor.
Art. 214
Dacă expertiza se face de o altă instanţă prin delegaţie, numirea experţilor şi statornicirea plăţii ce li se cuvine se va putea lăsa în sarcina acestei instanţe.
SUBSECŢIUNEA 6:§6. Cercetarea la faţa locului
Art. 215
În cazul când instanţa va socoti de trebuinţă, va putea hotărî ca în întregul ei sau numai unul din magistraţi să meargă la faţa locului spre a se lămuri asupra unor împrejurări de fapt care se vor arăta prin încheiere.
Art. 216
(1)Cercetarea la faţa locului se va face cu citarea părţilor, putându-se asculta martorii şi experţii pricinii.
(2)Despre cele urmate la faţa locului se va încheia proces-verbal.
Art. 217
Când instanţa merge la faţa locului, va fi însoţită de procuror, în cazurile în care prezenţa acestuia este cerută de lege.
SUBSECŢIUNEA 7:§7. Interogatoriul
Art. 218
Se va putea încuviinţa chemarea la interogatoriu, când este privitor la fapte personale, care, fiind în legătură cu pricina, pot duce la dezlegarea ei.
Art. 219
(1)Cel chemat va fi întrebat de către preşedinte asupra fiecărui fapt în parte.
(2)Cu încuviinţarea preşedintelui, fiecare dintre judecători, procurorul, precum şi partea potrivnică pot pune de-a dreptul întrebări celui chemat la interogatoriu.
(3)Partea nu are voie să citească un răspuns scris de mai înainte. Ea se poate folosi însă de însemnări, cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.
(4)Dacă partea declară că pentru a răspunde trebuie să cerceteze înscrisuri, se va putea fixa un nou termen pentru interogatoriu.
Art. 220
Reprezentantul legal poate fi chemat personal la interogatoriu pentru actele încheiate şi faptele săvârşite de el în această calitate.
Art. 221
(1)Răspunsurile la interogatoriu vor fi trecute pe aceeaşi foaie cu întrebările. Interogatoriul va fi semnat pe fiecare pagină de preşedinte, grefier, de cel care l-a propus, precum şi de partea care a răspuns după ce a luat cunoştinţă de cuprins. Tot astfel vor fi semnate adăugirile, ştersăturile sau schimbările aduse, sub pedeapsă de a nu fi ţinute în seamă.
(2)Dacă părţile nu voiesc sau nu pot să semneze, se va face arătare în josul interogatoriului.
Art. 222
(1)Statul şi celelalte persoane juridice de drept public, precum şi persoanele juridice de drept privat, vor răspunde în scris la interogatoriul ce li se va comunica.
(2)Se exceptează societăţile comerciale de persoane, ai căror asociaţi cu drept de reprezentare vor fi citaţi personal la interogatoriu.
Art. 223
(1)Partea care are domiciliu în străinătate va putea fi interogată prin cel care o reprezintă în judecată.
(2)În acest caz, interogatoriul va fi comunicat în scris mandatarului, care va depune răspunsul părţii dat în cuprinsul unei procuri speciale şi autentice. Dacă mandatarul este avocat, procura specială certificată de acesta este îndestulătoare.
Art. 224
Instanţa poate încuviinţa luarea interogatoriului la locuinţă, dacă partea este împiedicată de a veni în faţa instanţei.
Art. 225
Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părţii potrivnice.
SUBSECŢIUNEA 8:§8. Jurământul
Art. 226
Abrogat prin Decretul nr. 208 din 12 august 1950.
...
Art. 234
Abrogat prin Decretul nr. 208 din 12 august 1950.
SUBSECŢIUNEA 9:§9. Asigurarea dovezilor
Art. 235
(1)Oricine are interes să constate de urgenţă mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri, mobile sau imobile, sau să dobândească recunoaşterea unui înscris, a unui fapt ori a unui drept, va putea cere administrarea acestor dovezi dacă este primejdie ca ele să dispară sau să fie greu de administrat în viitor.
(2)Cererea poate fi făcută chiar dacă nu este primejdie în întârziere, în cazul când pârâtul îşi dă învoirea.
Art. 236
(1)Cererea se va îndrepta, înainte de judecată, la judecătoria în circumscripţia căreia se află martorul sau obiectul cercetării, iar în timpul judecăţii, la instanţa care judecă pricina.
(2)Partea va arăta în cerere dovezile a căror administrare o pretinde, faptele ce voieşte să dovedească, precum şi primejdia întârzierii sau învoirea pârâtului.
(3)Pârâtul nu este obligat să depună întâmpinare. Instanţa va hotărî prin încheiere dată în camera de consiliu.
(4)În caz de primejdie în întârziere, instanţa va putea încuviinţa cererea şi fără citarea părţilor.
Art. 237
Administrarea dovezii va putea fi făcută de îndată sau la termenul ce se va fixa.
Art. 238
(1)Încheierea instanţei este executorie şi poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
(2)Încheierea dată în timpul judecării unei pricini nu poate fi atacată decât odată cu fondul.
Art. 239
(1)Orice persoană care are interes să constate de urgenţă o anumită stare de fapt care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea dovezilor va putea cere instanţei în circumscripţia căreia urmează să se facă constatarea să delege un executor judecătoresc din aceeaşi circumscripţie să constate la faţa locului această stare de fapt.
(2)Preşedintele poate încuviinţa facerea constatării fără înştiinţarea aceluia împotriva căruia se cere.
(3)Procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva căruia s-a făcut constatarea, dacă nu a fost de faţă.
(4)El va face dovada până la dovada contrarie.
Art. 240
În caz de primejdie în întârziere, administrarea dovezii şi constatarea prin executori judecătoreşti se vor putea face şi în zilele de sărbătoare şi chiar în afara orelor legale, cu încuviinţarea anume a magistratului.
Art. 241
(1)Dovezile administrate în condiţiile mai sus prevăzute pot să fie folosite şi de partea care nu a cerut administrarea lor.
(2)Cheltuielile făcute cu administrarea dovezilor vor fi ţinute în seamă de instanţa care judecă pricina în fond.