Titlul ii - NIVELUL APLICĂRII CERINŢELOR - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012
Acte UE
Jurnalul Oficial 176L
În vigoare Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
TITLUL II:NIVELUL APLICĂRII CERINŢELOR
Art. 6: Principii generale
(1)Instituţiile respectă obligaţiile stabilite în părţile a doua, a treia, a patra, a şaptea, a şaptea A şi a opta din prezentul regulament şi în capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2402 pe bază individuală, cu excepţia articolului 430 alineatul (1) litera (d) din prezentul regulament.
(11)(11) Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, numai instituţiile identificate drept entităţi de rezoluţie care sunt în acelaşi timp entităţi G-SII şi care nu au filiale respectă cerinţele prevăzute la articolul 92a pe bază individuală.
Filialele semnificative ale unei G-SII din afara UE respectă articolul 92b pe bază individuală dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a)nu sunt entităţi de rezoluţie;
b)nu au filiale;
c)nu sunt filiale ale unei instituţii-mamă din UE.
(2)Nicio instituţie care este fie filială în statul membru în care este autorizată şi supravegheată, fie întreprindere-mamă, şi nicio instituţie inclusă în consolidare în conformitate cu articolul 18, nu trebuie să respecte obligaţiile prevăzute la articolele 89, 90 şi 91 pe bază individuală.
(3)Niciunei instituţii care este fie o întreprindere-mamă, fie o filială, şi niciunei instituţii incluse în consolidare în temeiul articolului 18 nu i se impune să respecte obligaţiile menţionate în partea a opta pe bază individuală.
Prin derogare de la primul paragraf de la prezentul alineat, instituţiile menţionate la alineatul (1a) de la prezentul articol respectă articolul 437a şi articolul 447 litera (h) pe bază individuală.
(4)Instituţiile de credit şi firmele de investiţii care sunt autorizate să presteze serviciile şi activităţile de investiţii menţionate la punctele 3 şi 6 din secţiunea A a anexei I la Directiva 2014/65/UE respectă obligaţiile prevăzute în partea a şasea şi în articolul 430 alineatul (1) litera (d) din prezentul regulament pe bază individuală.
Următoarelor instituţii nu li se impune să respecte articolul 413 alineatul (1) şi cerinţele de raportare privind lichiditatea aferente prevăzute în partea a şaptea A din prezentul regulament:
a)instituţiile care sunt, de asemenea, autorizate în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;
b)instituţiile care sunt, de asemenea, autorizate în conformitate cu articolul 16 şi cu articolul 54 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului (*), cu condiţia să nu efectueze nicio transformare semnificativă a scadenţei; şi
(*)Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătăţirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană şi privind depozitarii centrali de titluri de valoare şi de modificare a Directivelor 98/26/CE şi 2014/65/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 236/2012 (JO L 257, 28.8.2014, p. 1).
c)instituţiile desemnate în conformitate cu articolul 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014, cu condiţia ca:
(i)activităţile lor să se limiteze la oferirea de servicii de tip bancar, care sunt enumerate la literele (a)-(e) din secţiunea C a anexei la respectivul regulament, depozitarilor centrali de titluri de valoare autorizaţi în conformitate cu articolul 16 din regulamentul respectiv; şi
(ii)să nu efectueze nicio transformare semnificativă a scadenţei.
În aşteptarea raportului Comisiei în conformitate cu articolul 508 alineatul (3), autorităţile competente pot excepta firmele de investiţii de la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în partea a şasea şi în articolul 430 alineatul (1) litera (d), ţinând seama de natura, amploarea şi complexitatea activităţilor acestor firme.
(5)Firmele de investiţii menţionate la articolul 95 alineatul (1) şi la articolul 96 alineatul (1) din prezentul regulament, instituţiile cărora autorităţile competente le-au aplicat derogarea menţionată la articolul 7 alineatul (1) sau (3) din prezentul regulament şi instituţiile care sunt, de asemenea, autorizate în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 nu sunt ţinute să respecte obligaţiile prevăzute în partea a şaptea şi cerinţele de raportare privind indicatorul efectului de levier asociate prevăzute în partea a şaptea A din prezentul regulament, pe bază individuală.
Art. 7: Derogare de la aplicarea cerinţelor prudenţiale pe bază individuală
(1)Autorităţile competente pot să acorde derogări de la aplicarea articolului 6 alineatul (1) oricărei filiale a unei instituţii, atunci când atât filiala, cât şi instituţia fac obiectul autorizării şi supravegherii de către statul membru respectiv, iar filiala este inclusă în supravegherea pe bază consolidată a instituţiei care este întreprinderea-mamă şi sunt îndeplinite toate condiţiile următoare pentru a se garanta că fondurile proprii sunt distribuite adecvat între întreprinderea-mamă şi filiala sa:
a)nu există niciun impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potenţial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor de către întreprinderea-mamă;
b)fie întreprinderea-mamă îndeplineşte cerinţele autorităţii competente privind administrarea prudentă a filialei şi a declarat, cu consimţământul autorităţii competente, că garantează angajamentele asumate de filială, fie riscurile filialei sunt neglijabile;
c)procedurile de evaluare, măsurare şi control ale riscurilor aplicate de întreprinderea-mamă includ filiala;
d)întreprinderea-mamă deţine mai mult de 50 % din drepturile de vot ataşate acţiunilor în capitalul filialei sau are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de conducere al filialei.
(2)Autorităţile competente pot exercita opţiunea prevăzută la alineatul (1), în cazul în care întreprinderea-mamă este o societate financiară holding sau o societate financiară holding - mixtă înfiinţată în acelaşi stat membru ca şi instituţia, cu condiţia ca aceasta să facă obiectul aceleiaşi supravegheri ca şi instituţiile, în special în ceea ce priveşte standardele prevăzute la articolul 11 alineatul (1).
(3)Autorităţile competente pot să acorde derogări de la aplicarea articolului 6 alineatul (1) unei instituţii-mamă dintr-un stat membru atunci când instituţia face obiectul autorizării şi supravegherii de către statul membru respectiv şi este inclusă în supravegherea pe bază consolidată, iar toate condiţiile următoare sunt îndeplinite pentru a se garanta că fondurile proprii sunt distribuite adecvat între întreprinderea-mamă şi filialele sale:
a)nu există niciun impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potenţial, în calea transferului de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor către instituţia-mamă dintr-un stat membru;
b)procedurile de evaluare, măsurare şi control ale riscurilor relevante pentru supravegherea consolidată includ instituţia - mamă dintr-un stat membru.
Autoritatea competentă care face uz de prezentul alineat informează autorităţile competente din toate celelalte state membre.
Art. 8: Derogare de la aplicarea cerinţelor de lichiditate pe bază individuală
(1)Autorităţile competente pot acorda o derogare totală sau parţială de la aplicarea părţii a şasea unei instituţii şi tuturor sau unora dintre filialele sale din Uniune şi să le supravegheze ca pe un subgrup unic de lichiditate, cu condiţia ca acestea să îndeplinească toate condiţiile următoare:
a)Instituţia-mamă, pe bază consolidată, sau o filială, pe bază subconsolidată, respectă obligaţiile prevăzute în partea a şasea;
b)instituţia-mamă, pe bază consolidată, sau instituţia-filială, pe bază subconsolidată, monitorizează şi supraveghează în permanenţă poziţiile de lichiditate ale tuturor instituţiilor din cadrul grupului sau al subgrupului care fac obiectul derogării, monitorizează şi supraveghează în permanenţă poziţiile de finanţare ale tuturor instituţiilor din cadrul grupului sau al subgrupului, în cazul în care cerinţa privind indicatorul de finanţare stabilă netă (NSFR) prevăzută în partea a şasea titlul IV face obiectul derogării, şi asigură un nivel suficient de lichiditate şi de finanţare stabilă, în cazul în care cerinţa privind NSFR prevăzută în partea a şasea titlul IV face obiectul derogării, pentru toate instituţiile respective;
c)Instituţiile au încheiat contracte satisfăcătoare pentru autorităţile competente care prevăd libera circulaţie a fondurilor între ele pentru a le permite să îşi îndeplinească obligaţiile individuale şi comune pe măsură ce devin scadente;
d)Nu există niciun impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potenţial, în calea respectării contractelor menţionate la litera (c).
Până la 1 ianuarie 2014, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind toate eventualele obstacole juridice care pot face imposibilă punerea în aplicare a primului paragraf litera (c) şi este invitată să facă până la 31 decembrie 2015, dacă este necesar, o propunere legislativă privind acele obstacole care ar trebui eliminate.
(2)Autorităţile competente pot acorda o derogare totală sau parţială de la aplicarea părţii a şasea unei instituţii şi tuturor sau unora din filialele sale dacă toate instituţiile din cadrul subgrupului unic de lichiditate sunt autorizate în acelaşi stat membru, iar condiţiile care figurează la alineatul (1) sunt îndeplinite.
(3)În cazul în care instituţiile din cadrul subgrupului unic de lichiditate sunt autorizate în mai multe state membre, alineatul (1) se aplică numai după îndeplinirea procedurii prevăzute la articolul 21 şi numai instituţiilor ale căror autorităţi competente convin cu privire la următoarele elemente:
a)evaluarea de către acestea a conformităţii organizării şi a tratamentului riscului de lichiditate cu condiţiile prevăzute de articolul 86 din Directiva 2013/36/UE în cadrul subgrupului unic de lichiditate;
b)repartizarea cuantumurilor, amplasarea şi proprietatea asupra activelor lichide obligatorii care trebuie deţinute în cadrul subgrupului unic de lichiditate, în cazul în care cerinţa privind indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate (LCR), astfel cum este prevăzută în actul delegat menţionat la articolul 460 alineatul (1), face obiectul derogării, precum şi repartizarea cuantumurilor şi amplasarea finanţării stabile disponibile în cadrul subgrupului unic de lichiditate, în cazul în care cerinţa privind NSFR prevăzută în partea a şasea titlul IV face obiectul derogării;
c)stabilirea cuantumurilor minime ale activelor lichide care trebuie deţinute de către instituţiile cărora li se acordă o derogare de la aplicarea cerinţei privind LCR, astfel cum este prevăzută în actul delegat menţionat la articolul 460 alineatul (1), precum şi stabilirea cuantumurilor minime ale finanţării stabile disponibile care trebuie deţinute de către instituţiile cărora li se acordă o derogare de la aplicarea cerinţei privind NSFR prevăzută în partea a şasea titlul IV;
d)necesitatea unor parametri mai stricţi decât cei prevăzuţi în partea a şasea;
e)schimbul nerestricţionat de informaţii complete între autorităţile competente;
f)o înţelegere deplină a implicaţiilor unei astfel de derogări.
(4)Autorităţile competente pot să aplice alineatele (1), (2) şi (3) şi instituţiilor care sunt membre ale aceluiaşi sistem instituţional de protecţie menţionat la articolul 113 alineatul (7), cu condiţia ca acestea să îndeplinească toate condiţiile prevăzute la respectivul articol, precum şi altor instituţii legate printr-o relaţie menţionată la articolul 113 alineatul (6), cu condiţia ca acestea să îndeplinească toate condiţiile prevăzute la articolul respectiv. În acest caz, autorităţile competente stabilesc ca una dintre instituţiile care fac obiectul derogării să respecte dispoziţiile din partea a şasea pe baza situaţiei consolidate a tuturor instituţiilor din cadrul subgrupului unic de lichiditate.
(5)În cazul în care s-a acordat o derogare în conformitate cu alineatul (1) sau (2), autorităţile competente pot, de asemenea, să aplice articolul 86 din Directiva 2013/36/UE, sau părţi ale acestuia la nivelul subgrupului unic de lichiditate şi să acorde o derogare de la aplicarea articolului 86 din Directiva 2013/36/UE, sau a unor părţi ale acestuia, pe bază individuală.
(6)Atunci când, în conformitate cu prezentul articol, o autoritate competentă acordă o derogare, parţial sau integral, de la aplicarea părţii a şasea pentru o instituţie, aceasta poate, de asemenea, să acorde o derogare de la aplicarea cerinţelor de raportare privind lichiditatea aferente în temeiul articolului 430 alineatul (1) litera (d) pentru respectiva instituţie.
Art. 9: Metodă individuală de consolidare
(1)Sub rezerva prezentului articol alineatele (2) şi (3) şi a articolului 144 alineatul (3) din Directiva 2013/36/UE, autorităţile competente pot permite instituţiilor-mamă, de la caz la caz, să includă în calculul cerinţei prevăzute la articolul 6 alineatul (1) filialele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) literele (c) şi (d) şi ale căror expuneri sau datorii semnificative sunt faţă de instituţia-mamă respectivă.
(2)Tratamentul prevăzut la alineatul (1) este permis numai în cazul în care instituţia-mamă demonstrează complet autorităţii competente existenţa unor circumstanţe şi acorduri, inclusiv legale, în temeiul cărora nu există niciun impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potenţial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide la scadenţă a datoriilor de către filială întreprinderii-mamă.
(3)În cazul în care exercită opţiunea de la alineatul (1), autoritatea competentă în cauză informează periodic, cel puţin o dată pe an, autorităţile competente din toate celelalte state membre cu privire la utilizarea opţiunii de la alineatul (1) şi la circumstanţele şi acordurile menţionate la alineatul (2). În cazul în care filiala este situată într-o ţară terţă, autorităţile competente furnizează aceleaşi informaţii şi autorităţilor competente din ţara terţă respectivă.
Art. 10: Derogare pentru instituţiile de credit afiliate în mod permanent unei case centrale
(1)Autorităţile competente pot, în conformitate cu dreptul intern, să acorde derogări parţiale sau integrale de la aplicarea cerinţelor prevăzute în părţile a doua-a opta din prezentul regulament şi în capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2402 în cazul uneia sau mai multor instituţii de credit situate în acelaşi stat membru şi afiliate în mod permanent unei case centrale care le supraveghează şi care are sediul în acelaşi stat membru, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)angajamentele casei centrale şi ale instituţiilor afiliate constituie angajamente solidare sau angajamentele instituţiilor afiliate sunt în întregime garantate de casa centrală;
b)solvabilitatea şi lichiditatea casei centrale şi ale tuturor instituţiilor afiliate acesteia sunt supravegheate în ansamblul lor, pe baza situaţiilor financiare consolidate ale acestor instituţii;
c)conducerea casei centrale este abilitată să emită instrucţiuni către organele de conducere ale instituţiilor afiliate.
Statele membre pot menţine şi utiliza legislaţia naţională existentă în ceea ce priveşte aplicarea derogării menţionate la primul paragraf, atât timp cât aceasta nu aduce atingere prezentului regulament sau Directivei 2013/36/UE.
(2)În cazul în care autorităţile competente consideră că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul (1), iar răspunderea şi angajamentele casei centrale sunt pe deplin garantate de instituţiile afiliate, autorităţile competente pot acorda o derogare de la aplicarea părţilor a doua-a opta pentru casa centrală, pe bază individuală.
Art. 10a: Aplicarea cerinţelor prudenţiale pe bază consolidată în cazul în care firmele de investiţii sunt întreprinderi-mamă
În sensul prezentului capitol, firmele de investiţii şi societăţile de investiţii holding sunt considerate a fi societăţi financiare holding-mamă dintr-un stat membru sau din UE în cazul în care aceste firme de investiţii sau societăţi de investiţii holding sunt întreprinderi-mamă ale unei instituţii sau ale unei firme de investiţii care intră sub incidenţa prezentului regulament şi care este menţionată la articolul 1 alineatul (2) sau (5) din Regulamentul (UE) 2019/2033.
Art. 11: Tratamentul general
(1)Instituţiile-mamă dintr-un stat membru îndeplinesc, în măsura şi potrivit metodelor prevăzute la articolul 18, obligaţiile prevăzute în părţile a doua, a treia, a patra, a şaptea şi a şaptea A pe baza situaţiei lor consolidate, cu excepţia articolului 430 alineatul (1) litera (d). Întreprinderile-mamă şi filialele acestora care intră sub incidenţa prezentului regulament instituie o structură organizatorică adecvată şi mecanisme corespunzătoare de control intern pentru a asigura prelucrarea şi transmiterea în mod corespunzător a datelor necesare pentru consolidare. În special, acestea se asigură că filialele care nu intră sub incidenţa prezentului regulament pun în aplicare un cadru de administrare, proceduri şi mecanisme care să asigure consolidarea corespunzătoare.
(2)Pentru a se asigura aplicarea pe bază consolidată a cerinţelor din prezentul regulament, termenii «instituţie», «instituţie-mamă dintr-un stat membru», «instituţie-mamă din UE» şi «întreprindere-mamă», după caz, se referă şi la:
a)o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă aprobată în conformitate cu articolul 21a din Directiva 2013/36/UE;
b)o instituţie desemnată controlată de o societate financiară holding-mamă sau de o societate financiară holding mixtă-mamă, dacă aceste societăţi-mamă nu fac obiectul aprobării în conformitate cu articolul 21a alineatul (4) din Directiva 2013/36/UE;
c)o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă sau o instituţie desemnată în conformitate cu articolul 21a alineatul (6) litera (d) din Directiva 2013/36/UE.
Situaţia consolidată a unei întreprinderi menţionate la primul paragraf litera (b) din prezentul alineat este situaţia consolidată a societăţii financiare holding-mamă sau a societăţii financiare holding mixte-mamă care nu face obiectul aprobării în conformitate cu articolul 21a alineatul (4) din Directiva 2013/36/UE. Situaţia consolidată a unei întreprinderi menţionate la primul paragraf litera (c) din prezentul alineat este situaţia consolidată a societăţii financiare holding-mamă sau a societăţii financiare holding mixte-mamă.
(31)(31) Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, numai instituţiile-mamă identificate drept entităţi de rezoluţie care sunt entităţi G-SII respectă articolul 92a din prezentul regulament pe bază consolidată, în măsura şi potrivit metodelor prevăzute la articolul 18 din prezentul regulament.
Numai întreprinderile-mamă din UE care sunt filiale semnificative ale unei G-SII din afara UE şi care nu sunt entităţi de rezoluţie respectă articolul 92b din prezentul regulament pe bază consolidată, în măsura şi potrivit metodelor prevăzute la articolul 18 din prezentul regulament. În cazul aplicării articolului 21b alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE, fiecare dintre cele două întreprinderi-mamă din UE intermediare, identificate de comun acord ca fiind o filială semnificativă, respectă articolul 92b din prezentul regulament pe baza situaţiei lor consolidate.
(4)Instituţiile-mamă din UE respectă partea a şasea şi articolul 430 alineatul (1) litera (d) din prezentul regulament pe baza situaţiei lor consolidate în cazul în care grupul include una sau mai multe instituţii de credit sau firme de investiţii care sunt autorizate să furnizeze serviciile de investiţii şi să desfăşoare activităţile de investiţii menţionate la punctele 3 şi 6 din secţiunea A a anexei I la Directiva 2014/65/UE.
În cazul în care s-a acordat o derogare în temeiul articolului 8 alineatele (1)-(5), instituţiile şi, dacă este cazul, societăţile financiare holding sau societăţile financiare holding mixte care fac parte dintr-un subgrup de lichiditate respectă partea a şasea şi articolul 430 alineatul (1) punctul (d) din prezentul regulament pe bază consolidată sau pe bază subconsolidată la nivelul subgrupului de lichiditate.
(5)În cazul în care se aplică articolul 10 din prezentul regulament, casa centrală la care se face referire la articolul respectiv respectă cerinţele părţilor a doua-a opta din prezentul regulament şi capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2402 pe baza situaţiei consolidate a întregului compus din casa centrală şi instituţiile sale afiliate.
(6)Pe lângă cerinţele stabilite la alineatele (1)-(5) de la prezentul articol şi fără a aduce atingere altor dispoziţii din prezentul regulament şi din Directiva 2013/36/UE, atunci când se justifică în scopuri de supraveghere prin specificul riscului sau al structurii capitalului unei instituţii sau atunci când statele membre adoptă legi naţionale care prevăd separarea structurală a activităţilor în cadrul unui grup bancar, autorităţile competente pot cere unei instituţii să respecte obligaţiile prevăzute în părţile a doua-a opta din prezentul regulament, precum şi în titlul VII din Directiva 2013/36/UE, pe bază subconsolidată.
Aplicarea abordării prevăzute la primul paragraf nu aduce atingere supravegherii efective pe bază consolidată, nu poate prezenta efecte adverse disproporţionate în ceea ce priveşte întregul sistem financiar sau părţi ale acestuia în alte state membre sau în Uniune în ansamblu şi nici nu poate forma sau crea un obstacol pentru funcţionarea pieţei interne.
Art. 12a: Calculul consolidat pentru G-SII cu mai multe entităţi de rezoluţie
În cazul în care cel puţin două entităţi G-SII care fac parte din aceeaşi G-SII sunt entităţi de rezoluţie sau entităţi dintr-o ţară terţă care ar fi entităţi de rezoluţie dacă ar fi stabilite în Uniune, instituţia-mamă din UE a respectivei G-SII calculează cuantumul fondurilor proprii şi al pasivelor eligibile menţionat la articolul 92a alineatul (1) litera (a):
(a)pentru fiecare entitate de rezoluţie sau entitate dintr-o ţară terţă care ar fi o entitate de rezoluţie dacă ar fi stabilită în Uniune;
(b)pentru instituţia-mamă din Uniune, ca şi cum ar fi singura entitate de rezoluţie a G-SII.
Calculul menţionat la litera (b) de la primul paragraf se efectuează pe baza situaţiei consolidate a instituţiei-mamă din UE.
Autorităţile de rezoluţie acţionează în conformitate cu articolul 45d alineatul (4) şi articolul 45h alineatul (2) din Directiva 2014/59/UE.”
Art. 13: Aplicarea cerinţelor de publicare pe bază consolidată
(1)Instituţiile-mamă din UE respectă partea a opta pe baza situaţiei lor consolidate.
Filialele mari ale instituţiilor-mamă din UE publică informaţiile specificate la articolele 437, 438, 440, 442, 449a, 449b, 450, 451, 451a şi 453 pe bază individuală sau, după caz, în conformitate cu prezentul regulament şi cu Directiva 2013/36/UE, pe bază subconsolidată.
(2)Instituţiile identificate drept entităţi de rezoluţie care sunt entităţi G-SII respectă articolul 437a şi articolul 447 litera (h) pe baza situaţiei consolidate a grupului lor de rezoluţie.
(3)Alineatul (1) primul paragraf nu se aplică instituţiilor-mamă din UE, societăţilor financiare holding-mamă din UE, societăţilor financiare holding mixte-mamă din UE sau entităţilor de rezoluţie atunci când acestea sunt incluse în publicările echivalente efectuate pe bază consolidată furnizate de o întreprindere-mamă stabilită într-o ţară terţă.
Alineatul (1) al doilea paragraf se aplică filialelor întreprinderilor-mamă stabilite într-o ţară terţă atunci când filialele respective pot fi considerate filiale mari.
(4)În cazul în care se aplică articolul 10, casa centrală la care se face referire la articolul menţionat respectă partea a opta pe baza situaţiei consolidate a casei centrale. Articolul 18 alineatul (1) se aplică casei centrale, iar instituţiile afiliate sunt tratate ca filiale ale casei centrale.
Art. 14: Aplicarea cerinţelor prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (UE) 2017/2402 pe bază consolidată
(1)Întreprinderile-mamă şi filialele lor care fac obiectul prezentului regulament trebuie să îndeplinească obligaţiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (UE) 2017/2402 pe bază consolidată sau subconsolidată, pentru a asigura consecvenţa şi buna integrare a cadrului de administrare, a procedurilor şi a mecanismelor impuse de dispoziţiile respective, precum şi posibilitatea furnizării oricăror date sau informaţii relevante pentru supraveghere. În special, acestea se asigură că filialele care nu fac obiectul prezentului regulament pun în aplicare un cadru de administrare, proceduri şi mecanisme care să asigure respectarea dispoziţiilor respective.
(2)Instituţiile aplică o pondere de risc suplimentară în conformitate cu articolul 270a din prezentul regulament atunci când aplică articolul 92 din prezentul regulament pe bază consolidată sau subconsolidată, în cazul în care sunt încălcate cerinţele stabilite la articolul 5 din Regulamentul (UE) 2017/2402 la nivelul unei entităţi stabilite într-o ţară terţă inclusă în consolidare în conformitate cu articolul 18 din prezentul regulament, dacă încălcarea este semnificativă în raport cu profilul de risc general al grupului.
Art. 15:
[textul din Art. 15 din partea I, titlul II, capitolul 2, sectiunea 1 a fost abrogat la 26-iun-2021 de Art. 62, punctul 7. din partea IX, titlul III din Regulamentul 2033/27-nov-2019]
Art. 16:
[textul din Art. 16 din partea I, titlul II, capitolul 2, sectiunea 1 a fost abrogat la 26-iun-2021 de Art. 62, punctul 7. din partea IX, titlul III din Regulamentul 2033/27-nov-2019]
Art. 17:
[textul din Art. 17 din partea I, titlul II, capitolul 2, sectiunea 1 a fost abrogat la 26-iun-2021 de Art. 62, punctul 7. din partea IX, titlul III din Regulamentul 2033/27-nov-2019]
Art. 18: Metode de consolidare prudenţială
(1)Instituţiile, societăţile financiare holding şi societăţile financiare holding mixte care sunt obligate să respecte cerinţele menţionate în secţiunea 1 din prezentul capitol pe baza situaţiei lor consolidate efectuează o consolidare globală a tuturor instituţiilor şi instituţiilor financiare care sunt filialele lor. Alineatele (3)-(6) şi alineatul (9) de la prezentul articol nu se aplică în cazul în care se aplică partea a şasea şi articolul 430 alineatul (1) litera (d) pe baza situaţiei consolidate a unei instituţii, a unei societăţi financiare holding sau a unei societăţi financiare holding mixte sau pe baza situaţiei subconsolidate a unui subgrup de lichiditate, astfel cum este prevăzut la articolele 8 şi 10.
În sensul articolului 11 alineatul (3a), instituţiile care sunt obligate să respecte cerinţele menţionate la articolul 92a sau 92b pe bază consolidată efectuează o consolidare globală a tuturor instituţiilor şi instituţiilor financiare care sunt filialele lor în cadrul grupurilor relevante de rezoluţie.
(2)[textul din Art. 18, alin. (2) din partea I, titlul II, capitolul 2, sectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 6., alin. (A) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
(3)În cazul întreprinderilor care au legături în înţelesul articolului 22 alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE, autorităţile competente stabilesc sub ce formă trebuie să se realizeze consolidarea.
(4)Participaţiile deţinute în instituţii şi instituţii financiare administrate de o întreprindere inclusă în consolidare împreună cu una sau mai multe întreprinderi care nu sunt incluse în consolidare se consolidează proporţional în funcţie de cota de capital deţinută, în cazul în care răspunderea respectivelor întreprinderi se limitează la cota-parte de capital pe care o deţin.
(5)În cazul participaţiilor sau al legăturilor de capital, altele decât cele menţionate la alineatele (1) şi (4), autorităţile competente stabilesc dacă şi sub ce formă trebuie să se realizeze consolidarea. În special, autorităţile competente pot permite sau impune folosirea metodei punerii în echivalenţă. Cu toate acestea, metoda respectivă nu reprezintă o includere a întreprinderilor în cauză în supravegherea pe bază consolidată.
(6)Autorităţile competente stabilesc dacă şi sub ce formă trebuie să se realizeze consolidarea în următoarele cazuri:
a)în cazul în care, în opinia autorităţilor competente, o instituţie exercită o influenţă semnificativă asupra uneia sau mai multor instituţii sau instituţii financiare, fără a deţine însă o participaţie în aceste instituţii sau fără a avea alte legături de capital cu acestea; şi
b)în cazul în care două sau mai multe instituţii sau instituţii financiare se află sub o conducere unică, fără ca acest lucru să se facă în baza unui contract, a unor clauze ale memorandumurilor acestora sau a unor clauze statutare.
În special, autorităţile competente pot permite sau impune utilizarea metodei prevăzute la articolul 22 alineatele (7), (8) şi (9) din Directiva 2013/34/UE.
(7)În cazul în care o instituţie are o filială care este o întreprindere, alta decât o instituţie sau o instituţie financiară, ori în cazul în care deţine o participaţie într-o astfel de întreprindere, instituţia în cauză aplică filialei sau participaţiei respective metoda punerii în echivalenţă. Cu toate acestea, metoda menţionată nu reprezintă o includere a întreprinderilor în cauză în supravegherea pe bază consolidată.
Prin derogare de la primul paragraf, autorităţile competente pot permite sau impune instituţiilor să aplice o metodă diferită acestor filiale sau participaţii, inclusiv metoda impusă de cadrul contabil aplicabil, în cazul în care:
a)instituţia nu aplică deja metoda punerii în echivalenţă la 28 decembrie 2020;
b)aplicarea metodei punerii în echivalenţă ar constitui un efort excesiv sau metoda punerii în echivalenţă nu reflectă în mod corespunzător riscurile pe care întreprinderea menţionată la primul paragraf le prezintă pentru instituţie; şi
c)metoda aplicată nu duce la consolidarea integrală sau proporţională a întreprinderii respective.
(8)Autorităţile competente pot solicita consolidarea integrală sau proporţională a unei filiale sau a unei întreprinderi în care o instituţie deţine o participaţie în cazul în care filiala sau întreprinderea respectivă nu este o instituţie sau o instituţie financiară şi în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)întreprinderea nu este o întreprindere de asigurare, o întreprindere de asigurare dintr-o ţară terţă, o întreprindere de reasigurare, o întreprindere de reasigurare dintr-o ţară terţă, un holding de asigurare sau o întreprindere exclusă din domeniul de aplicare al Directivei 2009/138/CE în conformitate cu articolul 4 din directiva menţionată;
b)există un risc substanţial ca instituţia să decidă să ofere sprijin financiar pentru această întreprindere în condiţii de criză, în absenţa unor obligaţii contractuale de a oferi un astfel de sprijin sau în plus faţă de acestea.
(9)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze condiţiile conform cărora se efectuează consolidarea în cazurile menţionate la alineatele (3)-(6) şi la alineatul (8).
ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2020.
Se deleagă Comisiei competenţa de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(10)ABE prezintă Comisiei, până la 10 iulie 2025, un raport privind caracterul complet şi adecvat al definiţiilor şi dispoziţiilor prezentului regulament în ceea ce priveşte supravegherea tuturor tipurilor de riscuri la care sunt expuse instituţiile la nivel consolidat. ABE evaluează în special orice posibile discrepanţe rămase în definiţiile şi dispoziţiile respective, împreună cu interacţiunea lor cu cadrul contabil aplicabil, precum şi orice alt aspect care ar putea crea constrângeri nedorite pentru o supraveghere consolidată cuprinzătoare şi adaptabilă la noi surse sau tipuri de riscuri sau structuri care ar putea duce la arbitraj de reglementare. ABE îşi actualizează raportul cel puţin o dată la doi ani.
În lumina constatărilor ABE, Comisia transmite, Parlamentului European şi Consiliului, dacă este cazul, o propunere legislativă pentru a ajusta definiţiile relevante sau sfera consolidării prudenţiale.
Art. 19: Entităţile excluse din domeniul de aplicare al consolidării prudenţiale
(1)O instituţie sau o instituţie financiară care este filială sau o întreprindere în care se deţine o participaţie nu trebuie inclusă în consolidare în cazul în care cuantumul total al activelor şi elementelor extrabilanţiere ale întreprinderii în cauză este mai mic decât cel mai mic dintre următoarele două cuantumuri:
a)10 milioane EUR;
b)1 % din cuantumul total al activelor şi elementelor extrabilanţiere ale întreprinderii-mamă sau ale întreprinderii care deţine participaţia respectivă.
(2)Autorităţile competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată, în temeiul articolului 111 din Directiva 2013/36/UE pot, de la caz la caz, să decidă că nu este necesar ca o instituţie sau o instituţie financiară care este filială sau în cadrul căreia se deţine o participaţie să fie inclusă în consolidare, în cazurile următoare:
a)în cazul în care întreprinderea în cauză este situată într-o ţară terţă în care există obstacole de natură juridică în calea transferului de informaţii necesare;
b)în cazul în care întreprinderea în cauză prezintă un interes neglijabil numai în ceea ce priveşte obiectivele supravegherii instituţiilor;
c)în cazul în care, în opinia autorităţilor competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată, consolidarea situaţiei financiare a întreprinderii în cauză ar fi inadecvată sau ar putea induce în eroare în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor de supraveghere a instituţiilor.
(3)Atunci când mai multe întreprinderi îndeplinesc criteriile prevăzute la alineatul (1) şi la alineatul (2) litera (b), întreprinderile respective sunt incluse totuşi în consolidare, în măsura în care, în ansamblul lor, acestea prezintă un interes care nu este neglijabil în raport cu obiectivele stabilite.
Art. 20: Decizii comune privind cerinţele prudenţiale
(1)Autorităţile competente acţionează în strânsă cooperare:
a)în cazul cererilor pentru aprobările prevăzute la articolul 143 alineatul (1), articolul 151 alineatul (9), articolul 283 şi articolul 325az, prezentate de o instituţie-mamă din UE şi de filialele sale sau în comun de filialele unei societăţi financiare holding mamă din UE sau ale unei societăţi financiare holding mixte mamă din UE, pentru a decide dacă acordă sau nu aprobarea cerută şi pentru a stabili clauzele şi condiţiile, dacă este cazul, în care ar trebui acordată o astfel de aprobare;
b)în scopul de a determina dacă sunt îndeplinite criteriile pentru aplicarea unui tratament intragrup specific, astfel cum figurează la articolul 422 alineatul (9) şi la articolul 425 alineatul (5), completate de standardele tehnice de reglementare ale ABE menţionate la articolul 422 alineatul (10) şi la articolul 425 alineatul (6).
Cererile se depun numai la supraveghetorul consolidant.
[textul din Art. 20, alin. (1), litera B. din partea I, titlul II, capitolul 2, sectiunea 3 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 8., alin. (A) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
(2)Autorităţile competente depun toate eforturile pentru a ajunge la o decizie comună în termen de şase luni privind:
a)cererea menţionată la alineatul (1) litera (a);
b)evaluarea criteriilor şi determinarea tratamentului specific menţionat la alineatul (1) litera (b);
Decizia comună este prezentată într-un document care cuprinde decizia temeinic motivată pe care autoritatea competentă menţionată la alineatul (1) o comunică solicitantului.
(3)Perioada menţionată la alineatul (2) începe:
a)la data primirii cererii complete menţionate la alineatul (1) litera (a) de către supraveghetorul consolidant. Supraveghetorul consolidant transmite cererea completă celorlalte autorităţi competente fără întârziere;
b)la data primirii de către autorităţile competente a unui raport elaborat de supraveghetorul consolidant care analizează angajamentele intragrup din cadrul grupului.
(4)În lipsa unei decizii comune a autorităţilor competente în termen de şase luni, supraveghetorul consolidant adoptă propria decizie cu privire la alineatul (1) litera (a). Decizia supraveghetorului consolidant nu limitează competenţele autorităţilor competente prevăzute la articolul 105 din Directiva 2013/36/UE.
Decizia este prezentată într-un document care cuprinde decizia temeinic motivată şi ţine seama de avizele şi de rezervele celorlalte autorităţi competente, exprimate în termenul de şase luni.
Decizia se transmite instituţiei-mamă din UE, societăţii financiare holding-mamă din UE sau societăţii financiare holding mixte-mamă din UE şi celorlalte autorităţi competente de către supraveghetorul consolidant.
Dacă, la finalul perioadei de şase luni, oricare dintre autorităţile competente implicate a înaintat problema către ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, supraveghetorul consolidant îşi amână decizia cu privire la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol şi aşteaptă decizia pe care ABE o poate lua în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat şi, ulterior, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia ABE. Perioada de şase luni se consideră perioada de conciliere în sensul respectivului regulament. ABE adoptă o decizie în termen de o lună. Problema nu se transmite către ABE după expirarea perioadei de şase luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.
(5)În lipsa unei decizii comune a autorităţilor competente în termen de şase luni, autoritatea competentă responsabilă de supravegherea filialei pe bază individuală adoptă propria decizie cu privire la alineatul (1) litera (b).
Decizia este prezentată într-un document care cuprinde decizia temeinic motivată şi ţine seama de avizele şi de rezervele celorlalte autorităţi competente, exprimate în termenul de şase luni.
Decizia se transmite supraveghetorului consolidant care informează instituţia-mamă din UE, societatea financiară holding - mamă din UE sau societatea financiară holding mixtă - mamă din UE.
Dacă, la finalul perioadei de şase luni, supraveghetorul consolidant a înaintat problema către ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea competentă responsabilă de supravegherea filialei pe bază individuală îşi amână decizia cu privire la alineatul (1) litera (b) şi aşteaptă decizia pe care ABE o poate lua în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat şi, ulterior, adoptă decizia sa în conformitate cu decizia ABE. Perioada de şase luni se consideră perioada de conciliere în sensul respectivului regulament. ABE adoptă o decizie în termen de o lună. Problema nu se transmite către ABE după expirarea perioadei de şase luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.
(6)În cazul în care o instituţie-mamă din UE şi filialele sale, filialele unei societăţi financiare holding mamă din UE sau ale unei societăţi financiare holding mixte mamă din UE utilizează abordarea IRB menţionată la articolul 143 pe bază unificată, autorităţile competente permit întreprinderii-mamă şi filialelor sale, considerate în ansamblu, să îndeplinească criteriile de eligibilitate prevăzute în partea a treia titlul II capitolul 3 secţiunea 6 într-un mod compatibil cu structura grupului şi cu sistemele, procesele şi metodologiile sale de gestionare a riscurilor.
(7)Deciziile menţionate la alineatele (2), (4) şi (5) sunt considerate hotărâtoare şi se aplică de autorităţile competente din statele membre vizate.
(8)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza procesul de adoptare a deciziei comune menţionat la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol, în ceea ce priveşte cererile pentru aprobările prevăzute la articolul 143 alineatul (1), articolul 151 alineatul (9) şi articolele 283 şi 325az în vederea facilitării luării deciziilor comune.
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la 10 iulie 2025.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf din prezentul alineat, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 21: Decizii comune privind nivelul de aplicare a cerinţelor de lichiditate
(1)La cererea unei instituţii-mamă din UE sau a unei societăţi financiare holding - mamă din UE sau a unei societăţi financiare holding mixte-mamă din UE sau a unei filiale subconsolidate a unei instituţii-mamă din UE sau a unei societăţi financiare holding - mamă din UE sau a unei societăţi financiare holding mixte - mamă din UE, supraveghetorul consolidant şi autorităţile competente responsabile cu supravegherea filialelor unei instituţii-mamă din UE sau ale unei societăţi financiare holding - mamă din UE sau ale unei societăţi financiare holding mixte - mamă din UE dintr-un stat membru depun toate eforturile pentru a ajunge la o decizie comună care să stabilească dacă condiţiile de la articolul 8 alineatul (1) literele (a)-(d) au fost îndeplinite şi de identificare a unui subgrup unic de lichiditate pentru aplicarea articolului 8.
Decizia comună se ia în termen de şase luni de la transmiterea de către supraveghetorul consolidant a unui raport de identificare a subgrupurilor unice de lichiditate pe baza criteriilor prevăzute la articolul 8. În caz de dezacord în termenul de şase luni, supraveghetorul consolidant consultă ABE la cererea oricăreia dintre celelalte autorităţi competente implicate. Supraveghetorul consolidant poate consulta ABE din proprie iniţiativă.
Decizia comună poate să impună, de asemenea, constrângeri referitoare la amplasarea şi proprietatea asupra activelor lichide şi să solicite instituţiilor exceptate de la aplicarea părţii a şasea să deţină un cuantum minim de active lichide.
Respectiva decizie comună este inclusă într-un document care cuprinde decizia temeinic motivată, care se transmite instituţiei - mamă a subgrupului de lichiditate de către supraveghetorul consolidant.
(2)În cazul în care nu se ia o decizie comună în termen de şase luni, fiecare autoritate competentă responsabilă cu supravegherea pe bază individuală ia propria decizie.
Cu toate acestea, orice autoritate competentă poate, în cursul celor şase luni, să consulte ABE referitor la întrunirea condiţiilor prevăzute la articolul 8 alineatul (1) literele (a)-(d). În acest caz, ABE poate derula un proces de mediere cu caracter neobligatoriu în conformitate cu articolul 31 litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, iar toate autorităţile competente implicate amână luarea propriilor decizii până la încheierea procesului de mediere cu caracter neobligatoriu. În cazul în care, în cursul medierii, autorităţile competente nu ajung la un acord în termen de trei luni, fiecare autoritate competentă responsabilă cu supravegherea pe bază individuală adoptă propria decizie ţinând cont de proporţionalitatea beneficiilor şi riscurilor la nivelul statului membru al instituţiei-mamă şi de proporţionalitatea beneficiilor şi riscurilor la nivelul statului membru al filialei. Problema nu se transmite ABE după expirarea perioadei de şase luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.
Decizia comună menţionată la alineatul (1) şi deciziile menţionate la al doilea paragraful de la prezentul alineat sunt obligatorii.
(3)Orice autoritate competentă implicată poate, în cursul celor şase luni, să consulte ABE în caz de dezacord referitor la condiţiile prevăzute la articolul 8 alineatul (3) literele (a)-(d). În acest caz, ABE poate derula un proces de mediere cu caracter neobligatoriu în conformitate cu articolul 31 litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, iar toate autorităţile competente implicate amână luarea propriilor decizii până la încheierea procesului de mediere cu caracter neobligatoriu. În cazul în care, în cursul medierii, autorităţile competente nu ajung la un acord în termen de trei luni, fiecare autoritate competentă responsabilă cu supravegherea pe bază individuală adoptă propria decizie.
Art. 22: Subconsolidarea în cazul entităţilor din ţări terţe
(1)Instituţiile-filiale sau filialele care sunt societăţi financiare holding intermediare sau societăţi financiare holding mixte intermediare aplică cerinţele prevăzute la articolele 89, 90 şi 91 şi în părţile a treia, a patra şi a şaptea şi cerinţele de raportare asociate prevăzute în partea a şaptea A pe baza situaţiei lor subconsolidate în cazul în care au o instituţie sau o instituţie financiară ca filială într-o ţară terţă sau deţin o participaţie într-o astfel de întreprindere.
(2)Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, instituţiile-filiale sau filialele care sunt societăţi financiare holding intermediare sau societăţi financiare holding mixte intermediare pot alege să nu aplice cerinţele prevăzute la articolele 89, 90 şi 91 şi în părţile a treia, a patra şi a şaptea şi nici cerinţele de raportare asociate prevăzute în partea a şaptea A pe baza situaţiei lor subconsolidate, în cazul în care totalul activelor şi al elementelor extrabilanţiere ale filialelor şi participaţiilor din ţările terţe reprezintă mai puţin de 10 % din cuantumul total al activelor şi elementelor extrabilanţiere ale instituţiei-filiale sau ale filialei care este societate financiară holding intermediară sau societate financiară holding mixtă intermediară.
Art. 23: Întreprinderile din ţări terţe
În sensul aplicării supravegherii pe bază consolidată în conformitate cu prezentul capitol, termenii «firmă de investiţii», «instituţie de credit», «instituţie financiară» şi «instituţie» se aplică, de asemenea, tuturor întreprinderilor stabilite în ţări terţe care, dacă ar fi stabilite în Uniune, s-ar încadra în definiţiile acestor termeni de la articolul 16.
Art. 24: Evaluarea activelor şi a elementelor extrabilanţiere
(1)Evaluarea activelor şi a elementelor extrabilanţiere se face în conformitate cu cadrul contabil aplicabil.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), autorităţile competente pot solicita instituţiilor să realizeze evaluarea activelor şi a elementelor extrabilanţiere şi determinarea fondurilor proprii în conformitate cu standardele internaţionale de contabilitate aplicabile conform Regulamentului (CE) nr. 1606/2002.