Capitolul 2 - Consolidarea prudenţială - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012
Acte UE
Jurnalul Oficial 176L
În vigoare Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
CAPITOLUL 2:Consolidarea prudenţială
Art. 11: Tratamentul general
(1)Instituţiile-mamă dintr-un stat membru îndeplinesc, în măsura şi potrivit metodelor prevăzute la articolul 18, obligaţiile prevăzute în părţile a doua, a treia, a patra, a şaptea şi a şaptea A pe baza situaţiei lor consolidate, cu excepţia articolului 430 alineatul (1) litera (d). Întreprinderile-mamă şi filialele acestora care intră sub incidenţa prezentului regulament instituie o structură organizatorică adecvată şi mecanisme corespunzătoare de control intern pentru a asigura prelucrarea şi transmiterea în mod corespunzător a datelor necesare pentru consolidare. În special, acestea se asigură că filialele care nu intră sub incidenţa prezentului regulament pun în aplicare un cadru de administrare, proceduri şi mecanisme care să asigure consolidarea corespunzătoare.
(2)Pentru a se asigura aplicarea pe bază consolidată a cerinţelor din prezentul regulament, termenii «instituţie», «instituţie-mamă dintr-un stat membru», «instituţie-mamă din UE» şi «întreprindere-mamă», după caz, se referă şi la:
a)o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă aprobată în conformitate cu articolul 21a din Directiva 2013/36/UE;
b)o instituţie desemnată controlată de o societate financiară holding-mamă sau de o societate financiară holding mixtă-mamă, dacă aceste societăţi-mamă nu fac obiectul aprobării în conformitate cu articolul 21a alineatul (4) din Directiva 2013/36/UE;
c)o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă sau o instituţie desemnată în conformitate cu articolul 21a alineatul (6) litera (d) din Directiva 2013/36/UE.
Situaţia consolidată a unei întreprinderi menţionate la primul paragraf litera (b) din prezentul alineat este situaţia consolidată a societăţii financiare holding-mamă sau a societăţii financiare holding mixte-mamă care nu face obiectul aprobării în conformitate cu articolul 21a alineatul (4) din Directiva 2013/36/UE. Situaţia consolidată a unei întreprinderi menţionate la primul paragraf litera (c) din prezentul alineat este situaţia consolidată a societăţii financiare holding-mamă sau a societăţii financiare holding mixte-mamă.
(31)(31) Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, numai instituţiile-mamă identificate drept entităţi de rezoluţie care sunt entităţi G-SII respectă articolul 92a din prezentul regulament pe bază consolidată, în măsura şi potrivit metodelor prevăzute la articolul 18 din prezentul regulament.
Numai întreprinderile-mamă din UE care sunt filiale semnificative ale unei G-SII din afara UE şi care nu sunt entităţi de rezoluţie respectă articolul 92b din prezentul regulament pe bază consolidată, în măsura şi potrivit metodelor prevăzute la articolul 18 din prezentul regulament. În cazul aplicării articolului 21b alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE, fiecare dintre cele două întreprinderi-mamă din UE intermediare, identificate de comun acord ca fiind o filială semnificativă, respectă articolul 92b din prezentul regulament pe baza situaţiei lor consolidate.
(4)Instituţiile-mamă din UE respectă partea a şasea şi articolul 430 alineatul (1) litera (d) din prezentul regulament pe baza situaţiei lor consolidate în cazul în care grupul include una sau mai multe instituţii de credit sau firme de investiţii care sunt autorizate să furnizeze serviciile de investiţii şi să desfăşoare activităţile de investiţii menţionate la punctele 3 şi 6 din secţiunea A a anexei I la Directiva 2014/65/UE.
În cazul în care s-a acordat o derogare în temeiul articolului 8 alineatele (1)-(5), instituţiile şi, dacă este cazul, societăţile financiare holding sau societăţile financiare holding mixte care fac parte dintr-un subgrup de lichiditate respectă partea a şasea şi articolul 430 alineatul (1) punctul (d) din prezentul regulament pe bază consolidată sau pe bază subconsolidată la nivelul subgrupului de lichiditate.
(5)În cazul în care se aplică articolul 10 din prezentul regulament, casa centrală la care se face referire la articolul respectiv respectă cerinţele părţilor a doua-a opta din prezentul regulament şi capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2402 pe baza situaţiei consolidate a întregului compus din casa centrală şi instituţiile sale afiliate.
(6)Pe lângă cerinţele stabilite la alineatele (1)-(5) de la prezentul articol şi fără a aduce atingere altor dispoziţii din prezentul regulament şi din Directiva 2013/36/UE, atunci când se justifică în scopuri de supraveghere prin specificul riscului sau al structurii capitalului unei instituţii sau atunci când statele membre adoptă legi naţionale care prevăd separarea structurală a activităţilor în cadrul unui grup bancar, autorităţile competente pot cere unei instituţii să respecte obligaţiile prevăzute în părţile a doua-a opta din prezentul regulament, precum şi în titlul VII din Directiva 2013/36/UE, pe bază subconsolidată.
Aplicarea abordării prevăzute la primul paragraf nu aduce atingere supravegherii efective pe bază consolidată, nu poate prezenta efecte adverse disproporţionate în ceea ce priveşte întregul sistem financiar sau părţi ale acestuia în alte state membre sau în Uniune în ansamblu şi nici nu poate forma sau crea un obstacol pentru funcţionarea pieţei interne.
Art. 12a: Calculul consolidat pentru G-SII cu mai multe entităţi de rezoluţie
În cazul în care cel puţin două entităţi G-SII care fac parte din aceeaşi G-SII sunt entităţi de rezoluţie sau entităţi dintr-o ţară terţă care ar fi entităţi de rezoluţie dacă ar fi stabilite în Uniune, instituţia-mamă din UE a respectivei G-SII calculează cuantumul fondurilor proprii şi al pasivelor eligibile menţionat la articolul 92a alineatul (1) litera (a):
(a)pentru fiecare entitate de rezoluţie sau entitate dintr-o ţară terţă care ar fi o entitate de rezoluţie dacă ar fi stabilită în Uniune;
(b)pentru instituţia-mamă din Uniune, ca şi cum ar fi singura entitate de rezoluţie a G-SII.
Calculul menţionat la litera (b) de la primul paragraf se efectuează pe baza situaţiei consolidate a instituţiei-mamă din UE.
Autorităţile de rezoluţie acţionează în conformitate cu articolul 45d alineatul (4) şi articolul 45h alineatul (2) din Directiva 2014/59/UE.”
Art. 13: Aplicarea cerinţelor de publicare pe bază consolidată
(1)Instituţiile-mamă din UE respectă partea a opta pe baza situaţiei lor consolidate.
Filialele mari ale instituţiilor-mamă din UE publică informaţiile specificate la articolele 437, 438, 440, 442, 449a, 449b, 450, 451, 451a şi 453 pe bază individuală sau, după caz, în conformitate cu prezentul regulament şi cu Directiva 2013/36/UE, pe bază subconsolidată.
(2)Instituţiile identificate drept entităţi de rezoluţie care sunt entităţi G-SII respectă articolul 437a şi articolul 447 litera (h) pe baza situaţiei consolidate a grupului lor de rezoluţie.
(3)Alineatul (1) primul paragraf nu se aplică instituţiilor-mamă din UE, societăţilor financiare holding-mamă din UE, societăţilor financiare holding mixte-mamă din UE sau entităţilor de rezoluţie atunci când acestea sunt incluse în publicările echivalente efectuate pe bază consolidată furnizate de o întreprindere-mamă stabilită într-o ţară terţă.
Alineatul (1) al doilea paragraf se aplică filialelor întreprinderilor-mamă stabilite într-o ţară terţă atunci când filialele respective pot fi considerate filiale mari.
(4)În cazul în care se aplică articolul 10, casa centrală la care se face referire la articolul menţionat respectă partea a opta pe baza situaţiei consolidate a casei centrale. Articolul 18 alineatul (1) se aplică casei centrale, iar instituţiile afiliate sunt tratate ca filiale ale casei centrale.
Art. 14: Aplicarea cerinţelor prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (UE) 2017/2402 pe bază consolidată
(1)Întreprinderile-mamă şi filialele lor care fac obiectul prezentului regulament trebuie să îndeplinească obligaţiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (UE) 2017/2402 pe bază consolidată sau subconsolidată, pentru a asigura consecvenţa şi buna integrare a cadrului de administrare, a procedurilor şi a mecanismelor impuse de dispoziţiile respective, precum şi posibilitatea furnizării oricăror date sau informaţii relevante pentru supraveghere. În special, acestea se asigură că filialele care nu fac obiectul prezentului regulament pun în aplicare un cadru de administrare, proceduri şi mecanisme care să asigure respectarea dispoziţiilor respective.
(2)Instituţiile aplică o pondere de risc suplimentară în conformitate cu articolul 270a din prezentul regulament atunci când aplică articolul 92 din prezentul regulament pe bază consolidată sau subconsolidată, în cazul în care sunt încălcate cerinţele stabilite la articolul 5 din Regulamentul (UE) 2017/2402 la nivelul unei entităţi stabilite într-o ţară terţă inclusă în consolidare în conformitate cu articolul 18 din prezentul regulament, dacă încălcarea este semnificativă în raport cu profilul de risc general al grupului.
Art. 15:
[textul din Art. 15 din partea I, titlul II, capitolul 2, sectiunea 1 a fost abrogat la 26-iun-2021 de Art. 62, punctul 7. din partea IX, titlul III din Regulamentul 2033/27-nov-2019]
Art. 16:
[textul din Art. 16 din partea I, titlul II, capitolul 2, sectiunea 1 a fost abrogat la 26-iun-2021 de Art. 62, punctul 7. din partea IX, titlul III din Regulamentul 2033/27-nov-2019]
Art. 17:
[textul din Art. 17 din partea I, titlul II, capitolul 2, sectiunea 1 a fost abrogat la 26-iun-2021 de Art. 62, punctul 7. din partea IX, titlul III din Regulamentul 2033/27-nov-2019]
Art. 18: Metode de consolidare prudenţială
(1)Instituţiile, societăţile financiare holding şi societăţile financiare holding mixte care sunt obligate să respecte cerinţele menţionate în secţiunea 1 din prezentul capitol pe baza situaţiei lor consolidate efectuează o consolidare globală a tuturor instituţiilor şi instituţiilor financiare care sunt filialele lor. Alineatele (3)-(6) şi alineatul (9) de la prezentul articol nu se aplică în cazul în care se aplică partea a şasea şi articolul 430 alineatul (1) litera (d) pe baza situaţiei consolidate a unei instituţii, a unei societăţi financiare holding sau a unei societăţi financiare holding mixte sau pe baza situaţiei subconsolidate a unui subgrup de lichiditate, astfel cum este prevăzut la articolele 8 şi 10.
În sensul articolului 11 alineatul (3a), instituţiile care sunt obligate să respecte cerinţele menţionate la articolul 92a sau 92b pe bază consolidată efectuează o consolidare globală a tuturor instituţiilor şi instituţiilor financiare care sunt filialele lor în cadrul grupurilor relevante de rezoluţie.
(2)[textul din Art. 18, alin. (2) din partea I, titlul II, capitolul 2, sectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 6., alin. (A) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
(3)În cazul întreprinderilor care au legături în înţelesul articolului 22 alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE, autorităţile competente stabilesc sub ce formă trebuie să se realizeze consolidarea.
(4)Participaţiile deţinute în instituţii şi instituţii financiare administrate de o întreprindere inclusă în consolidare împreună cu una sau mai multe întreprinderi care nu sunt incluse în consolidare se consolidează proporţional în funcţie de cota de capital deţinută, în cazul în care răspunderea respectivelor întreprinderi se limitează la cota-parte de capital pe care o deţin.
(5)În cazul participaţiilor sau al legăturilor de capital, altele decât cele menţionate la alineatele (1) şi (4), autorităţile competente stabilesc dacă şi sub ce formă trebuie să se realizeze consolidarea. În special, autorităţile competente pot permite sau impune folosirea metodei punerii în echivalenţă. Cu toate acestea, metoda respectivă nu reprezintă o includere a întreprinderilor în cauză în supravegherea pe bază consolidată.
(6)Autorităţile competente stabilesc dacă şi sub ce formă trebuie să se realizeze consolidarea în următoarele cazuri:
a)în cazul în care, în opinia autorităţilor competente, o instituţie exercită o influenţă semnificativă asupra uneia sau mai multor instituţii sau instituţii financiare, fără a deţine însă o participaţie în aceste instituţii sau fără a avea alte legături de capital cu acestea; şi
b)în cazul în care două sau mai multe instituţii sau instituţii financiare se află sub o conducere unică, fără ca acest lucru să se facă în baza unui contract, a unor clauze ale memorandumurilor acestora sau a unor clauze statutare.
În special, autorităţile competente pot permite sau impune utilizarea metodei prevăzute la articolul 22 alineatele (7), (8) şi (9) din Directiva 2013/34/UE.
(7)În cazul în care o instituţie are o filială care este o întreprindere, alta decât o instituţie sau o instituţie financiară, ori în cazul în care deţine o participaţie într-o astfel de întreprindere, instituţia în cauză aplică filialei sau participaţiei respective metoda punerii în echivalenţă. Cu toate acestea, metoda menţionată nu reprezintă o includere a întreprinderilor în cauză în supravegherea pe bază consolidată.
Prin derogare de la primul paragraf, autorităţile competente pot permite sau impune instituţiilor să aplice o metodă diferită acestor filiale sau participaţii, inclusiv metoda impusă de cadrul contabil aplicabil, în cazul în care:
a)instituţia nu aplică deja metoda punerii în echivalenţă la 28 decembrie 2020;
b)aplicarea metodei punerii în echivalenţă ar constitui un efort excesiv sau metoda punerii în echivalenţă nu reflectă în mod corespunzător riscurile pe care întreprinderea menţionată la primul paragraf le prezintă pentru instituţie; şi
c)metoda aplicată nu duce la consolidarea integrală sau proporţională a întreprinderii respective.
(8)Autorităţile competente pot solicita consolidarea integrală sau proporţională a unei filiale sau a unei întreprinderi în care o instituţie deţine o participaţie în cazul în care filiala sau întreprinderea respectivă nu este o instituţie sau o instituţie financiară şi în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)întreprinderea nu este o întreprindere de asigurare, o întreprindere de asigurare dintr-o ţară terţă, o întreprindere de reasigurare, o întreprindere de reasigurare dintr-o ţară terţă, un holding de asigurare sau o întreprindere exclusă din domeniul de aplicare al Directivei 2009/138/CE în conformitate cu articolul 4 din directiva menţionată;
b)există un risc substanţial ca instituţia să decidă să ofere sprijin financiar pentru această întreprindere în condiţii de criză, în absenţa unor obligaţii contractuale de a oferi un astfel de sprijin sau în plus faţă de acestea.
(9)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze condiţiile conform cărora se efectuează consolidarea în cazurile menţionate la alineatele (3)-(6) şi la alineatul (8).
ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2020.
Se deleagă Comisiei competenţa de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(10)ABE prezintă Comisiei, până la 10 iulie 2025, un raport privind caracterul complet şi adecvat al definiţiilor şi dispoziţiilor prezentului regulament în ceea ce priveşte supravegherea tuturor tipurilor de riscuri la care sunt expuse instituţiile la nivel consolidat. ABE evaluează în special orice posibile discrepanţe rămase în definiţiile şi dispoziţiile respective, împreună cu interacţiunea lor cu cadrul contabil aplicabil, precum şi orice alt aspect care ar putea crea constrângeri nedorite pentru o supraveghere consolidată cuprinzătoare şi adaptabilă la noi surse sau tipuri de riscuri sau structuri care ar putea duce la arbitraj de reglementare. ABE îşi actualizează raportul cel puţin o dată la doi ani.
În lumina constatărilor ABE, Comisia transmite, Parlamentului European şi Consiliului, dacă este cazul, o propunere legislativă pentru a ajusta definiţiile relevante sau sfera consolidării prudenţiale.
Art. 19: Entităţile excluse din domeniul de aplicare al consolidării prudenţiale
(1)O instituţie sau o instituţie financiară care este filială sau o întreprindere în care se deţine o participaţie nu trebuie inclusă în consolidare în cazul în care cuantumul total al activelor şi elementelor extrabilanţiere ale întreprinderii în cauză este mai mic decât cel mai mic dintre următoarele două cuantumuri:
a)10 milioane EUR;
b)1 % din cuantumul total al activelor şi elementelor extrabilanţiere ale întreprinderii-mamă sau ale întreprinderii care deţine participaţia respectivă.
(2)Autorităţile competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată, în temeiul articolului 111 din Directiva 2013/36/UE pot, de la caz la caz, să decidă că nu este necesar ca o instituţie sau o instituţie financiară care este filială sau în cadrul căreia se deţine o participaţie să fie inclusă în consolidare, în cazurile următoare:
a)în cazul în care întreprinderea în cauză este situată într-o ţară terţă în care există obstacole de natură juridică în calea transferului de informaţii necesare;
b)în cazul în care întreprinderea în cauză prezintă un interes neglijabil numai în ceea ce priveşte obiectivele supravegherii instituţiilor;
c)în cazul în care, în opinia autorităţilor competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată, consolidarea situaţiei financiare a întreprinderii în cauză ar fi inadecvată sau ar putea induce în eroare în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor de supraveghere a instituţiilor.
(3)Atunci când mai multe întreprinderi îndeplinesc criteriile prevăzute la alineatul (1) şi la alineatul (2) litera (b), întreprinderile respective sunt incluse totuşi în consolidare, în măsura în care, în ansamblul lor, acestea prezintă un interes care nu este neglijabil în raport cu obiectivele stabilite.
Art. 20: Decizii comune privind cerinţele prudenţiale
(1)Autorităţile competente acţionează în strânsă cooperare:
a)în cazul cererilor pentru aprobările prevăzute la articolul 143 alineatul (1), articolul 151 alineatul (9), articolul 283 şi articolul 325az, prezentate de o instituţie-mamă din UE şi de filialele sale sau în comun de filialele unei societăţi financiare holding mamă din UE sau ale unei societăţi financiare holding mixte mamă din UE, pentru a decide dacă acordă sau nu aprobarea cerută şi pentru a stabili clauzele şi condiţiile, dacă este cazul, în care ar trebui acordată o astfel de aprobare;
b)în scopul de a determina dacă sunt îndeplinite criteriile pentru aplicarea unui tratament intragrup specific, astfel cum figurează la articolul 422 alineatul (9) şi la articolul 425 alineatul (5), completate de standardele tehnice de reglementare ale ABE menţionate la articolul 422 alineatul (10) şi la articolul 425 alineatul (6).
Cererile se depun numai la supraveghetorul consolidant.
[textul din Art. 20, alin. (1), litera B. din partea I, titlul II, capitolul 2, sectiunea 3 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 8., alin. (A) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
(2)Autorităţile competente depun toate eforturile pentru a ajunge la o decizie comună în termen de şase luni privind:
a)cererea menţionată la alineatul (1) litera (a);
b)evaluarea criteriilor şi determinarea tratamentului specific menţionat la alineatul (1) litera (b);
Decizia comună este prezentată într-un document care cuprinde decizia temeinic motivată pe care autoritatea competentă menţionată la alineatul (1) o comunică solicitantului.
(3)Perioada menţionată la alineatul (2) începe:
a)la data primirii cererii complete menţionate la alineatul (1) litera (a) de către supraveghetorul consolidant. Supraveghetorul consolidant transmite cererea completă celorlalte autorităţi competente fără întârziere;
b)la data primirii de către autorităţile competente a unui raport elaborat de supraveghetorul consolidant care analizează angajamentele intragrup din cadrul grupului.
(4)În lipsa unei decizii comune a autorităţilor competente în termen de şase luni, supraveghetorul consolidant adoptă propria decizie cu privire la alineatul (1) litera (a). Decizia supraveghetorului consolidant nu limitează competenţele autorităţilor competente prevăzute la articolul 105 din Directiva 2013/36/UE.
Decizia este prezentată într-un document care cuprinde decizia temeinic motivată şi ţine seama de avizele şi de rezervele celorlalte autorităţi competente, exprimate în termenul de şase luni.
Decizia se transmite instituţiei-mamă din UE, societăţii financiare holding-mamă din UE sau societăţii financiare holding mixte-mamă din UE şi celorlalte autorităţi competente de către supraveghetorul consolidant.
Dacă, la finalul perioadei de şase luni, oricare dintre autorităţile competente implicate a înaintat problema către ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, supraveghetorul consolidant îşi amână decizia cu privire la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol şi aşteaptă decizia pe care ABE o poate lua în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat şi, ulterior, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia ABE. Perioada de şase luni se consideră perioada de conciliere în sensul respectivului regulament. ABE adoptă o decizie în termen de o lună. Problema nu se transmite către ABE după expirarea perioadei de şase luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.
(5)În lipsa unei decizii comune a autorităţilor competente în termen de şase luni, autoritatea competentă responsabilă de supravegherea filialei pe bază individuală adoptă propria decizie cu privire la alineatul (1) litera (b).
Decizia este prezentată într-un document care cuprinde decizia temeinic motivată şi ţine seama de avizele şi de rezervele celorlalte autorităţi competente, exprimate în termenul de şase luni.
Decizia se transmite supraveghetorului consolidant care informează instituţia-mamă din UE, societatea financiară holding - mamă din UE sau societatea financiară holding mixtă - mamă din UE.
Dacă, la finalul perioadei de şase luni, supraveghetorul consolidant a înaintat problema către ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea competentă responsabilă de supravegherea filialei pe bază individuală îşi amână decizia cu privire la alineatul (1) litera (b) şi aşteaptă decizia pe care ABE o poate lua în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat şi, ulterior, adoptă decizia sa în conformitate cu decizia ABE. Perioada de şase luni se consideră perioada de conciliere în sensul respectivului regulament. ABE adoptă o decizie în termen de o lună. Problema nu se transmite către ABE după expirarea perioadei de şase luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.
(6)În cazul în care o instituţie-mamă din UE şi filialele sale, filialele unei societăţi financiare holding mamă din UE sau ale unei societăţi financiare holding mixte mamă din UE utilizează abordarea IRB menţionată la articolul 143 pe bază unificată, autorităţile competente permit întreprinderii-mamă şi filialelor sale, considerate în ansamblu, să îndeplinească criteriile de eligibilitate prevăzute în partea a treia titlul II capitolul 3 secţiunea 6 într-un mod compatibil cu structura grupului şi cu sistemele, procesele şi metodologiile sale de gestionare a riscurilor.
(7)Deciziile menţionate la alineatele (2), (4) şi (5) sunt considerate hotărâtoare şi se aplică de autorităţile competente din statele membre vizate.
(8)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza procesul de adoptare a deciziei comune menţionat la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol, în ceea ce priveşte cererile pentru aprobările prevăzute la articolul 143 alineatul (1), articolul 151 alineatul (9) şi articolele 283 şi 325az în vederea facilitării luării deciziilor comune.
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la 10 iulie 2025.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf din prezentul alineat, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 21: Decizii comune privind nivelul de aplicare a cerinţelor de lichiditate
(1)La cererea unei instituţii-mamă din UE sau a unei societăţi financiare holding - mamă din UE sau a unei societăţi financiare holding mixte-mamă din UE sau a unei filiale subconsolidate a unei instituţii-mamă din UE sau a unei societăţi financiare holding - mamă din UE sau a unei societăţi financiare holding mixte - mamă din UE, supraveghetorul consolidant şi autorităţile competente responsabile cu supravegherea filialelor unei instituţii-mamă din UE sau ale unei societăţi financiare holding - mamă din UE sau ale unei societăţi financiare holding mixte - mamă din UE dintr-un stat membru depun toate eforturile pentru a ajunge la o decizie comună care să stabilească dacă condiţiile de la articolul 8 alineatul (1) literele (a)-(d) au fost îndeplinite şi de identificare a unui subgrup unic de lichiditate pentru aplicarea articolului 8.
Decizia comună se ia în termen de şase luni de la transmiterea de către supraveghetorul consolidant a unui raport de identificare a subgrupurilor unice de lichiditate pe baza criteriilor prevăzute la articolul 8. În caz de dezacord în termenul de şase luni, supraveghetorul consolidant consultă ABE la cererea oricăreia dintre celelalte autorităţi competente implicate. Supraveghetorul consolidant poate consulta ABE din proprie iniţiativă.
Decizia comună poate să impună, de asemenea, constrângeri referitoare la amplasarea şi proprietatea asupra activelor lichide şi să solicite instituţiilor exceptate de la aplicarea părţii a şasea să deţină un cuantum minim de active lichide.
Respectiva decizie comună este inclusă într-un document care cuprinde decizia temeinic motivată, care se transmite instituţiei - mamă a subgrupului de lichiditate de către supraveghetorul consolidant.
(2)În cazul în care nu se ia o decizie comună în termen de şase luni, fiecare autoritate competentă responsabilă cu supravegherea pe bază individuală ia propria decizie.
Cu toate acestea, orice autoritate competentă poate, în cursul celor şase luni, să consulte ABE referitor la întrunirea condiţiilor prevăzute la articolul 8 alineatul (1) literele (a)-(d). În acest caz, ABE poate derula un proces de mediere cu caracter neobligatoriu în conformitate cu articolul 31 litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, iar toate autorităţile competente implicate amână luarea propriilor decizii până la încheierea procesului de mediere cu caracter neobligatoriu. În cazul în care, în cursul medierii, autorităţile competente nu ajung la un acord în termen de trei luni, fiecare autoritate competentă responsabilă cu supravegherea pe bază individuală adoptă propria decizie ţinând cont de proporţionalitatea beneficiilor şi riscurilor la nivelul statului membru al instituţiei-mamă şi de proporţionalitatea beneficiilor şi riscurilor la nivelul statului membru al filialei. Problema nu se transmite ABE după expirarea perioadei de şase luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.
Decizia comună menţionată la alineatul (1) şi deciziile menţionate la al doilea paragraful de la prezentul alineat sunt obligatorii.
(3)Orice autoritate competentă implicată poate, în cursul celor şase luni, să consulte ABE în caz de dezacord referitor la condiţiile prevăzute la articolul 8 alineatul (3) literele (a)-(d). În acest caz, ABE poate derula un proces de mediere cu caracter neobligatoriu în conformitate cu articolul 31 litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, iar toate autorităţile competente implicate amână luarea propriilor decizii până la încheierea procesului de mediere cu caracter neobligatoriu. În cazul în care, în cursul medierii, autorităţile competente nu ajung la un acord în termen de trei luni, fiecare autoritate competentă responsabilă cu supravegherea pe bază individuală adoptă propria decizie.
Art. 22: Subconsolidarea în cazul entităţilor din ţări terţe
(1)Instituţiile-filiale sau filialele care sunt societăţi financiare holding intermediare sau societăţi financiare holding mixte intermediare aplică cerinţele prevăzute la articolele 89, 90 şi 91 şi în părţile a treia, a patra şi a şaptea şi cerinţele de raportare asociate prevăzute în partea a şaptea A pe baza situaţiei lor subconsolidate în cazul în care au o instituţie sau o instituţie financiară ca filială într-o ţară terţă sau deţin o participaţie într-o astfel de întreprindere.
(2)Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, instituţiile-filiale sau filialele care sunt societăţi financiare holding intermediare sau societăţi financiare holding mixte intermediare pot alege să nu aplice cerinţele prevăzute la articolele 89, 90 şi 91 şi în părţile a treia, a patra şi a şaptea şi nici cerinţele de raportare asociate prevăzute în partea a şaptea A pe baza situaţiei lor subconsolidate, în cazul în care totalul activelor şi al elementelor extrabilanţiere ale filialelor şi participaţiilor din ţările terţe reprezintă mai puţin de 10 % din cuantumul total al activelor şi elementelor extrabilanţiere ale instituţiei-filiale sau ale filialei care este societate financiară holding intermediară sau societate financiară holding mixtă intermediară.
Art. 23: Întreprinderile din ţări terţe
În sensul aplicării supravegherii pe bază consolidată în conformitate cu prezentul capitol, termenii «firmă de investiţii», «instituţie de credit», «instituţie financiară» şi «instituţie» se aplică, de asemenea, tuturor întreprinderilor stabilite în ţări terţe care, dacă ar fi stabilite în Uniune, s-ar încadra în definiţiile acestor termeni de la articolul 16.
Art. 24: Evaluarea activelor şi a elementelor extrabilanţiere
(1)Evaluarea activelor şi a elementelor extrabilanţiere se face în conformitate cu cadrul contabil aplicabil.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), autorităţile competente pot solicita instituţiilor să realizeze evaluarea activelor şi a elementelor extrabilanţiere şi determinarea fondurilor proprii în conformitate cu standardele internaţionale de contabilitate aplicabile conform Regulamentului (CE) nr. 1606/2002.