Art. 7. - Art. 7: Derogare de la aplicarea cerinţelor prudenţiale pe bază individuală - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012
Acte UE
Jurnalul Oficial 176L
În vigoare Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 7: Derogare de la aplicarea cerinţelor prudenţiale pe bază individuală
(1)Autorităţile competente pot să acorde derogări de la aplicarea articolului 6 alineatul (1) oricărei filiale a unei instituţii, atunci când atât filiala, cât şi instituţia fac obiectul autorizării şi supravegherii de către statul membru respectiv, iar filiala este inclusă în supravegherea pe bază consolidată a instituţiei care este întreprinderea-mamă şi sunt îndeplinite toate condiţiile următoare pentru a se garanta că fondurile proprii sunt distribuite adecvat între întreprinderea-mamă şi filiala sa:
a)nu există niciun impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potenţial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor de către întreprinderea-mamă;
b)fie întreprinderea-mamă îndeplineşte cerinţele autorităţii competente privind administrarea prudentă a filialei şi a declarat, cu consimţământul autorităţii competente, că garantează angajamentele asumate de filială, fie riscurile filialei sunt neglijabile;
c)procedurile de evaluare, măsurare şi control ale riscurilor aplicate de întreprinderea-mamă includ filiala;
d)întreprinderea-mamă deţine mai mult de 50 % din drepturile de vot ataşate acţiunilor în capitalul filialei sau are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de conducere al filialei.
(2)Autorităţile competente pot exercita opţiunea prevăzută la alineatul (1), în cazul în care întreprinderea-mamă este o societate financiară holding sau o societate financiară holding - mixtă înfiinţată în acelaşi stat membru ca şi instituţia, cu condiţia ca aceasta să facă obiectul aceleiaşi supravegheri ca şi instituţiile, în special în ceea ce priveşte standardele prevăzute la articolul 11 alineatul (1).
(3)Autorităţile competente pot să acorde derogări de la aplicarea articolului 6 alineatul (1) unei instituţii-mamă dintr-un stat membru atunci când instituţia face obiectul autorizării şi supravegherii de către statul membru respectiv şi este inclusă în supravegherea pe bază consolidată, iar toate condiţiile următoare sunt îndeplinite pentru a se garanta că fondurile proprii sunt distribuite adecvat între întreprinderea-mamă şi filialele sale:
a)nu există niciun impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potenţial, în calea transferului de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor către instituţia-mamă dintr-un stat membru;
b)procedurile de evaluare, măsurare şi control ale riscurilor relevante pentru supravegherea consolidată includ instituţia - mamă dintr-un stat membru.
Autoritatea competentă care face uz de prezentul alineat informează autorităţile competente din toate celelalte state membre.