Directiva 2010/24/UE/16-mar-2010 privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de taxe, impozite, drepturi şi alte măsuri
Acte UE
Jurnalul Oficial 84L
În vigoare Versiune de la: 22 Aprilie 2010
Directiva 2010/24/UE/16-mar-2010 privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de taxe, impozite, drepturi şi alte măsuri
Dată act: 16-mar-2010
Emitent: Consiliul Uniunii Europene
(1)Asistenţa reciprocă dintre statele membre pentru recuperarea creanţelor reciproce şi a creanţelor Uniunii cu privire la anumite taxe şi alte măsuri contribuie la funcţionarea corectă a pieţei interne. Aceasta asigură neutralitatea fiscală şi a permis statelor membre să elimine măsurile discriminatorii de protecţie în tranzacţiile trans-frontaliere menite să prevină frauda şi pierderile bugetare.
(2)Primele modalităţi de asistenţă reciprocă în materie de recuperare au fost stabilite prin Directiva 76/308/CEE a Consiliului din 15 martie 1976 privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor rezultate din operaţiuni cuprinse în sistemul de finanţare al Fondului European de Orientare şi Garantare Agricolă, precum şi a prelevărilor agricole şi drepturilor vamale (3). Directiva respectivă şi actele care o modificau au fost codificate prin Directiva 2008/55/CE a Consiliului din 26 mai 2008 privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor privind anumite cotizaţii, drepturi, taxe şi alte măsuri (4).
(3)JO L 73, 19.3.1976, p. 18.
(4)JO L 150, 10.6.2008, p. 28.
(3)Cu toate acestea, respectivele dispoziţii, chiar dacă reprezintă un prim pas către îmbunătăţirea procedurilor de recuperare la nivelul Uniunii prin armonizarea normelor naţionale aplicabile, s-au dovedit insuficiente pentru a răspunde cerinţelor pieţei interne aşa cum a evoluat aceasta în ultimii 30 de ani.
(4)Pentru a proteja mai eficient interesele financiare ale statelor membre şi neutralitatea pieţei interne, este necesară extinderea domeniului de aplicare a asistenţei reciproce în materie de recuperare la creanţele legate de taxe, impozite şi drepturi care nu sunt încă acoperite de asistenţa reciprocă în materie de recuperare, în timp ce, pentru a putea răspunde creşterii numărului cererilor de asistenţă şi pentru a obţine rezultate mai bune, este necesar ca asistenţa să fie mai eficientă, mai eficace şi mai uşor de pus în practică. Pentru realizarea acestor obiective sunt necesare adaptări semnificative, nefiind suficientă o simplă modificare a Directivei 2008/55/CE existente. Prin urmare, respectiva directivă ar trebui să fie abrogată şi înlocuită cu un nou instrument juridic, care se bazează pe rezultatele obţinute în urma aplicării Directivei 2008/55/CE, dar care oferă norme mai clare şi mai precise acolo unde este necesar.
(5)Normele mai clare ar promova un schimb de informaţii mai amplu între statele membre. De asemenea, acestea ar garanta acoperirea tuturor persoanelor juridice şi fizice din Uniune, ţinând seama de numărul în permanentă creştere de construcţii juridice, care cuprind nu numai construcţii tradiţionale, precum trusturile şi fundaţiile, ci orice nou instrument care poate fi instituit de contribuabili în statele membre. Mai mult, normele ar face posibilă luarea în calcul a tuturor eventualelor forme de creanţe ale autorităţilor publice legate de anumite impozite, taxe, cotizaţii, rambursări şi intervenţii, inclusiv a tuturor creanţelor pecuniare împotriva contribuabililor interesaţi sau împotriva unei terţe părţi care înlocuiesc creanţa iniţială. Sunt necesare norme mai clare în principal pentru a defini mai bine drepturile şi obligaţiile tuturor părţilor implicate.
(6)Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere competenţei statelor membre de a stabili măsurile de recuperare disponibile în temeiul legislaţiei naţionale a acestora. Cu toate acestea, este necesar să se garanteze că nici disparităţile dintre legislaţiile naţionale, nici lipsa de coordonare între autorităţile competente nu pun în pericol buna funcţionare a sistemului de asistenţă reciprocă stabilit prin prezenta directivă.
(7)Asistenţa reciprocă poate să ia următoarea formă: autoritatea solicitată poate furniza autorităţii solicitante informaţiile de care aceasta din urmă are nevoie pentru a recupera creanţele născute în statul membru al autorităţii solicitante şi poate notifica debitorului toate documentele privind astfel de creanţe emise de statul membru solicitant. De asemenea, autoritatea solicitată poate recupera, la cererea autorităţii solicitante, creanţele născute în statul membru solicitant sau poate lua măsuri asigurătorii pentru a garanta recuperarea acestor creanţe.
(8)Adoptarea unui titlu uniform care să fie folosit pentru măsurile de executare în statul membru solicitat, precum şi adoptarea unui formular-tip comun pentru notificarea actelor şi a deciziilor referitoare la creanţă ar trebui să rezolve problemele aferente recunoaşterii şi traducerii actelor emise într-un alt stat membru, care constituie o cauză majoră a ineficienţei mecanismului de asistenţă actual.
(9)Ar trebui creat un temei juridic pentru schimbul de informaţii fără cerere prealabilă cu privire la anumite rambursări de taxe, impozite şi drepturi. Din motive de eficienţă, ar trebui să existe posibilitatea ca funcţionarii din administraţiile fiscale ale unui stat membru să fie prezenţi sau să participe la anchetele administrative dintr-un alt stat membru. Ar trebui, de asemenea, să se prevadă un schimb de informaţii mai direct între servicii în vederea accelerării şi eficientizării asistenţei.
(10)Date fiind mobilitatea din ce în ce mai mare din cadrul pieţei interne şi restricţiile impuse prin tratat sau prin alte acte legislative cu privire la garanţiile care pot fi solicitate contribuabililor care nu sunt stabiliţi pe teritoriul naţional, ar trebui ca posibilităţile de a solicita aplicarea de măsuri asigurătorii sau de recuperare într-un alt stat membru să fie extinse. Deoarece vechimea creanţei este un factor esenţial, statele membre ar trebui să poată efectua o cerere de asistenţă reciprocă, chiar dacă nu sau epuizat toate modalităţile interne de recuperare, printre altele atunci când aplicarea unor astfel de proceduri în statul membru solicitant ar cauza dificultăţi disproporţionate.
(11)O obligaţie generală de a comunica cererile şi documentele în formă digitală şi prin intermediul unei reţele electronice, cu norme precise privind regimul lingvistic pentru cereri şi documente, ar trebui să permită statelor membre să prelucreze cererile mai rapid şi mai uşor.
(12)În cursul procedurii de recuperare în statul membru solicitat, creanţa, notificarea efectuată de autorităţile statului membru solicitant sau titlul care permite executarea ar putea fi contestate de persoana implicată. În astfel de cazuri, ar trebui să se prevadă obligaţia persoanei implicate de a înainta acţiunea organismului competent al statului membru solicitant şi obligaţia autorităţii solicitate de a suspenda, dacă nu există o cerere în sens contrar formulată de autoritatea solicitantă, orice proceduri de executare iniţiate până în momentul luării unei decizii de către organismul competent din statul membru solicitant.
(13)Pentru a încuraja statele membre să aloce suficiente resurse în vederea recuperării creanţelor altor state membre,statul membru solicitat ar trebui să poată recupera de la debitor cheltuielile aferente recuperării.
(14)Standardele de eficienţă ar fi realizate în mod optim atunci când, la executarea unei cereri de asistenţă, autoritatea solicitată ar putea face uz de prerogativele conferite în temeiul legislaţiei sale naţionale aplicabile în cazul creanţelor privind aceleaşi taxe, impozite sau drepturi sau privind taxe, impozite sau drepturi similare. În absenţa unor taxe, impozite sau drepturi similare, cea mai potrivită procedură ar fi cea prevăzută în temeiul legislaţiei statului membru solicitat, care se aplică creanţelor rezultate din impozitul pe venitul persoanelor fizice. Ca regulă generală, acest recurs la legislaţia naţională nu ar trebui să se aplice în ceea ce priveşte preferinţele acordate creanţelor născute în statul membru solicitat. Cu toate acestea, ar trebui să devină posibilă includerea creanţelor altor state membre în rândul preferinţelor, în temeiul unui acord între statele membre în cauză.
(15)În ceea ce priveşte aspectele legate de prescripţie, este necesară simplificarea normelor existente, prin dispoziţii care să prevadă că suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenelor de prescripţie este în general stabilită în funcţie de legislaţia în vigoare în statul membru solicitat, cu excepţia cazurilor în care suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripţie nu este posibilă în temeiul legislaţiei în vigoare în statul respectiv.
(16)Standardele de eficienţă impun ca informaţiile comunicate în cadrul asistenţei reciproce să poată fi folosite în statul membru care primeşte informaţiile în alte scopuri decât cele prevăzute în prezenta directivă, atunci când acest lucru este permis atât în temeiul legislaţiei interne a statului membru care furnizează informaţiile, cât şi în temeiul legislaţiei interne a statului membru care primeşte informaţiile.
(17)Prezenta directivă nu ar trebui să împiedice îndeplinirea obligaţiilor de a furniza asistenţă mai extinsă care decurg din acorduri sau înţelegeri bilaterale sau multilaterale.
(18)Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei (1).
(1)JO L 184, 17.7.1999, p. 23.
(19)În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituţional pentru o mai bună legiferare, statele membre sunt încurajate să elaboreze, pentru ele însele şi în interesul Uniunii, propriile tabele care, pe cât posibil, să ilustreze corespondenţa dintre prezenta directivă şi măsurile de transpunere şi să le facă publice.
(20)Deoarece obiectivele prezentei directive, şi anume instituirea unui sistem uniform de asistenţă în materie de recuperare în cadrul pieţei interne, nu pot fi îndeplinite în mod satisfăcător de către statele membre şi, prin urmare, având în vedere uniformitatea, eficacitatea şi eficienţa necesare, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar în vederea realizării obiectivelor menţionate.
(21)Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale şi principiile recunoscute în special de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Art. 1: Obiectul
Prezenta directivă stabileşte normele în temeiul cărora statele membre urmează să asigure asistenţa în vederea recuperării, într-un stat membru, a tuturor creanţelor menţionate la articolul 2, născute într-un alt stat membru.
Art. 2: Domeniul de aplicare
(1)Prezenta directivă se aplică creanţelor legate de următoarele:
a)toate taxele, impozitele şi drepturile de orice fel prelevate de către un stat membru sau în numele acestuia ori de către subdiviziunile sale teritoriale sau administrative, inclusiv autorităţi locale, sau în numele acestora, ori în numele Uniunii;
b)rambursări, intervenţii şi alte măsuri care fac parte din sistemul de finanţare integrală sau parţială al Fondului European de Garantare Agricolă (FEGA) şi al Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), inclusiv sumele care se percep în legătură cu aceste acţiuni;
c)prelevări şi alte drepturi prevăzute în cadrul organizării comune a pieţei din sectorul zahărului.
(2)Domeniul de aplicare a prezentei directive include:
a)sancţiunile administrative, amenzile, taxele şi suprataxele legate de creanţele pentru care se poate solicita asistenţă reciprocă în conformitate cu alineatul (1), care sunt impuse de autorităţile administrative responsabile de prelevarea taxelor, impozitelor sau drepturilor în cauză sau de desfăşurarea de anchete administrative în privinţa acestora ori care sunt confirmate de organismele administrative sau judiciare la cererea autorităţilor administrative menţionate;
b)taxe pentru certificate şi alte documente similare emise în legătură cu procedurile administrative privind taxele, impozitele şi drepturile;
c)dobânzile şi costurile legate de creanţele pentru care poate fi solicitată asistenţă reciprocă în conformitate cu alineatul (1) sau cu literele (a) sau (b) ale prezentului alineat.
(3)Prezenta directivă nu se aplică:
a)contribuţiilor obligatorii la sistemul de securitate socială care trebuie plătite fie statului membru sau unei subdiviziuni a acestuia, fie instituţiilor de securitate socială de drept public;
b)taxelor care nu sunt menţionate la alineatul (2);
c)drepturilor de natură contractuală, cum ar fi sumele stabilite pentru utilităţi publice;
d)sancţiunilor cu caracter penal impuse în cadrul unei proceduri penale sau altor sancţiuni cu caracter penal care nu intră sub incidenţa alineatului (2) litera (a).
Art. 3: Definiţii
În sensul prezentei directive:
(a)"autoritate solicitantă" înseamnă un birou central de legătură, un birou de legătură sau un departament de legătură al unui stat membru care înaintează o cerere de asistenţă cu privire la o creanţă menţionată la articolul 2;
(b)"autoritate solicitată" înseamnă un birou central de legătură, un birou de legătură sau un departament de legătură al unui stat membru căruia îi este adresată o cerere de asistenţă;
(c)"persoană" înseamnă:
(i)o persoană fizică;
(ii)o persoană juridică;
(iii)atunci când legislaţia în vigoare prevede acest lucru, o asociaţie de persoane căreia îi este recunoscută capacitatea de a încheia acte juridice, dar care nu are statutul de persoană juridică; sau
(iv)orice altă construcţie juridică, indiferent de natura sau forma acesteia, fie că are sau nu personalitate juridică, care deţine sau gestionează active care, alături de venitul generat de acestea, sunt supuse unor taxe, impozite sau drepturi care fac obiectul prezentei directive;
(d)"prin mijloace electronice" înseamnă prin utilizarea unui echipament electronic pentru procesarea, inclusiv compresia digitală, şi stocarea datelor şi prin utilizarea transmisiei prin fir, a transmisiei radio, a tehnologiilor optice sau a altor mijloace electromagnetice;
(e)"reţea RCC" înseamnă platforma comună bazată pe reţeaua comună de comunicaţii (RCC) dezvoltată de Uniune pentru toate transmisiile prin mijloace electronice între autorităţile competente din domeniul vamal şi fiscal.
Art. 4: Organizare
(1)Până la 20 mai 2010, fiecare stat membru informează Comisia în legătură cu autoritatea sau autorităţile sale competente (denumite în continuare «autoritatea competentă») în scopul prezentei directive şi informează fără întârziere Comisia cu privire la orice modificări în acest sens.
Comisia pune informaţiile primite la dispoziţia celorlalte state membre şi publică o listă a autorităţilor competente ale statelor membre în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(2)Autoritatea competentă desemnează un birou central de legătură, care are principala responsabilitate pentru contactele cu alte state membre în domeniul asistenţei reciproce care face obiectul prezentei directive.
Biroul central de legătură poate fi desemnat, de asemenea, drept responsabil de contactele cu Comisia.
(3)Autoritatea competentă a fiecărui stat membru poate desemna birouri de legătură care să fie responsabile de contactele cu alte state membre în materie de asistenţă reciprocă în ceea ce priveşte unul sau mai multe tipuri sau categorii specifice de taxe, impozite şi drepturi menţionate la articolul 2.
(4)Autoritatea competentă a fiecărui stat membru poate desemna unele birouri, altele decât biroul central de legătură sau birourile de legătură, drept departamente de legătură. Departamentele de legătură solicită sau acordă asistenţă reciprocă în temeiul prezentei directive în legătură cu competenţele lor teritoriale sau operaţionale specifice.
(5)În cazul în care un birou de legătură sau un departament de legătură primeşte o cerere de asistenţă reciprocă care necesită măsuri care nu ţin de competenţa care i-a fost atribuită, acesta înaintează cererea fără întârziere biroului sau departamentului competent, dacă este cunoscut, sau biroului central de legătură, şi informează autoritatea solicitantă în consecinţă.
(6)Autoritatea competentă a fiecărui stat membru informează Comisia cu privire la biroul său central de legătură şi la orice birouri sau departamente de legătură pe care le-a desemnat. Comisia pune informaţiile primite la dispoziţia statelor membre.
(7)Toate comunicările sunt trimise de către biroul central de legătură sau în numele acestuia sau, de la caz la caz, cu acordul biroului central de legătură, asigurându-se eficienţa comunicării.
Art. 5: Cererea de informaţii
(1)La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată furnizează orice informaţii despre care este previzibil că prezintă relevanţă pentru autoritatea solicitantă în vederea recuperării creanţelor sale menţionate la articolul 2.
În scopul furnizării acestor informaţii, autoritatea solicitată asigură realizarea oricăror anchete administrative necesare pentru obţinerea acestora.
(2)Autoritatea solicitată nu este obligată să furnizeze informaţii:
a)pe care nu le-ar putea obţine în vederea recuperării creanţelor similare născute în statul membru solicitat;
b)care ar divulga un secret comercial, industrial sau profesional;
c)a căror divulgare ar aduce atingere securităţii statului membru solicitat sau ar fi contrare ordinii publice a acestuia.
(3)Alineatul (2) nu poate fi în niciun caz interpretat ca permiţând unei autorităţi solicitate a unui stat membru să refuze furnizarea de informaţii pentru simplul motiv că aceste informaţii sunt deţinute de o bancă, de o altă instituţie financiară, de o persoană desemnată sau care acţionează în calitate de agent sau de administrator sau că informaţiile respective se referă la participaţiile la capitalul unei persoane.
(4)Autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă în legătură cu motivele de refuz al unei cereri de informaţii.
Art. 6: Schimbul de informaţii fără cerere prealabilă
În cazul în care o rambursare a taxelor, impozitelor sau drepturilor, altele decât taxa pe valoarea adăugată, se efectuează către o persoană stabilită sau având domiciliul într-un alt stat membru, statul membru din care urmează să se efectueze rambursarea poate informa, cu privire la rambursarea preconizată, statul membru unde este stabilită sau unde îşi are domiciliul persoana.
Art. 7: Prezenţa în birourile administrative şi participarea la anchetele administrative
(1)Prin acord între autoritatea solicitantă şi autoritatea solicitată şi în conformitate cu modalităţile stabilite de autoritatea solicitată, funcţionarii autorizaţi de autoritatea solicitantă pot, în vederea promovării asistenţei reciproce prevăzute de prezenta directivă:
a)să fie prezenţi în birourile în care autorităţile administrative ale statului membru solicitat îşi desfăşoară activitatea;
b)să fie prezenţi la anchetele administrative efectuate pe teritoriul statului membru solicitat;
c)să însoţească funcţionarii competenţi din statul membru solicitat în cursul procedurilor judiciare din respectivul stat membru.
(2)În măsura în care legislaţia în vigoare în statul membru solicitat permite acest lucru, acordul menţionat la alineatul (1) litera (b) poate prevedea ca funcţionarii din statul membru solicitant să poată intervieva persoane şi examina registre.
(3)Funcţionarii autorizaţi de autoritatea solicitantă care fac uz de posibilităţile oferite prin alineatele (1) şi (2) sunt în măsură să prezinte în orice moment o împuternicire scrisă în care le sunt indicate identitatea şi calitatea oficială.
Art. 8: Cererea de notificare a anumitor documente referitoare la creanţe
(1)La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată notifică destinatarului toate documentele, inclusiv pe cele de natură judiciară, emise de statul membru solicitant şi referitoare la creanţe, astfel cum sunt menţionate la articolul 2, sau la recuperarea acestora.
Cererea de notificare este însoţită de un formular-tip care conţine cel puţin următoarele informaţii:
a)numele, adresa şi alte date relevante pentru identificarea destinatarului;
b)scopul notificării şi termenul în care ar trebui efectuată notificarea;
c)o descriere a documentului anexat, a naturii şi a valorii creanţei în cauză;
d)numele, adresa şi alte date de contact cu privire la:
(i)biroul responsabil de documentul anexat şi, în cazul în care este diferit,
(ii)biroul la care se pot obţine informaţii suplimentare privind documentul notificat sau posibilităţile de a contesta obligaţia de plată.
(2)Autoritatea solicitantă depune o cerere de notificare în temeiul prezentului articol numai atunci când nu poate notifica în conformitate cu normele care reglementează notificarea documentului în cauză în statul membru solicitant sau atunci când o astfel de notificare ar cauza dificultăţi disproporţionate.
(3)Autoritatea solicitată informează de îndată autoritatea solicitantă în privinţa oricărei acţiuni întreprinse în urma cererii de notificare, în special în legătură cu data notificării documentului către destinatar.
Art. 9: Mijloace de notificare
(1)Autoritatea solicitată se asigură că notificarea în statul membru solicitat se efectuează în conformitate cu actele cu putere de lege, actele administrative şi practicile administrative naţionale în vigoare în statul membru solicitat.
(2)Alineatul (1) nu aduce atingere niciunei alte forme de notificare utilizate de o autoritate competentă a statului membru solicitant în conformitate cu normele în vigoare în respectivul stat membru.
O autoritate competentă stabilită pe teritoriul statului membru solicitant poate notifica direct orice document prin scrisoare recomandată sau prin poştă electronică unei persoane dintr-un alt stat membru.
Art. 10: Cererea de recuperare
(1)La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată recuperează creanţele care fac obiectul unui titlu care permite executarea în statul membru solicitant.
(2)De îndată ce autoritatea solicitantă are cunoştinţă despre orice informaţii relevante cu privire la cazul care a motivat cererea de recuperare, aceasta le transmite autorităţii solicitate.
Art. 11: Condiţii aplicabile cererilor de recuperare
(1)Autoritatea solicitantă nu poate formula o cerere de recuperare dacă şi atâta vreme cât creanţa şi/sau titlul care permite executarea acesteia în statul membru solicitant sunt contestate în statul membru respectiv, cu excepţia cazurilor în care se aplică articolul 14 alineatul (4) al treilea paragraf.
(2)Înainte ca autoritatea solicitantă să facă o cerere de recuperare, se aplică procedurile de recuperare adecvate disponibile în statul membru solicitant, cu excepţia situaţiilor următoare:
a)atunci când este evident că nu există active pentru recuperare în statul membru solicitant sau că astfel de proceduri nu vor duce la plata integrală a creanţei şi că autoritatea solicitantă deţine informaţii specifice care indică faptul că persoana în cauză are active în statul membru solicitat;
b)atunci când aplicarea unor astfel de proceduri în statul membru solicitant ar cauza dificultăţi disproporţionate.
Art. 12: Titlul care permite executarea în statul membru solicitat şi alte documente însoţitoare
(1)Orice cerere de recuperare este însoţită de un titlu uniform care permite executarea în statul membru solicitat.
Acest titlu uniform care permite executarea în statul membru solicitat reflectă conţinutul principal al titlului iniţial care permite executarea şi constituie baza unică a măsurilor asigurătorii şi de recuperare luate în statul membru solicitat. Acesta nu face obiectul niciunui act de recunoaştere, completare sau înlocuire în respectivul stat membru.
- Titlul uniform care permite executarea conţine cel puţin următoarele informaţii:
a)informaţii relevante pentru identificarea titlului iniţial care permite executarea, o descriere a creanţei, inclusiv natura acesteia, perioada acoperită de creanţă, orice date relevante pentru procesul de executare şi valoarea creanţei şi diferitele componente ale acesteia, precum capitalul principal, dobânzile înregistrate etc.;
b)numele şi alte date relevante pentru identificarea debitorului;
c)numele, adresa şi alte date de contact cu privire la:
(i)biroul responsabil de evaluarea creanţei şi, dacă este diferit,
(ii)biroul la care se pot obţine informaţii suplimentare privind creanţa sau posibilităţile de a contesta obligaţia de plată.
(2)Cererea de recuperare a unei creanţe poate fi însoţită de alte documente referitoare la creanţă, emise de statul membru solicitant.
Art. 13: Executarea cererii de recuperare
(1)În scopul recuperării creanţei în statul membru solicitat, orice creanţă cu privire la care a fost formulată o cerere de recuperare este tratată ca şi când ar fi o creanţă a statului membru solicitat, cu excepţia cazului în care prezenta directivă prevede altfel. Autoritatea solicitată face uz de prerogativele conferite şi de procedurile instituite în temeiul actelor cu putere de lege şi al actelor administrative din statul membru solicitat care se aplică creanţelor cu privire la aceleaşi taxe, impozite sau drepturi sau, în absenţa acestora, cu privire la taxe, impozite sau drepturi similare, cu excepţia cazului în care prezenta directivă prevede altfel.
Dacă autoritatea solicitată consideră că pe teritoriul statului său nu se prelevă taxe, impozite sau drepturi identice sau similare, aceasta face uz de prerogativele conferite şi de procedurile instituite în temeiul actelor cu putere de lege sau al actelor administrative din statul membru solicitat care se aplică creanţelor rezultate din impozitul pe venitul persoanelor fizice, cu excepţia cazului în care prezenta directivă prevede altfel.
Statul membru solicitat nu este obligat să acorde creanţelor altor state membre preferinţele acordate pentru creanţe similare apărute în respectivul stat membru, cu excepţia cazurilor în care statele membre vizate convin altfel sau există dispoziţii contrare în legislaţia statului membru solicitat. Un stat membru care acordă preferinţe pentru creanţe altui stat membru nu poate refuza acordarea aceloraşi preferinţe pentru aceleaşi creanţe sau pentru creanţe similare altor state membre, în aceleaşi condiţii.
Statul membru solicitat recuperează creanţa în moneda sa naţională.
(2)Autoritatea solicitată informează cu diligenţa necesară autoritatea solicitantă cu privire la orice acţiune întreprinsă cu privire la cererea de recuperare.
(3)Începând cu data la care este primită cererea de recuperare, autoritatea solicitată percepe dobânzi pentru plata cu întârziere în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative în vigoare în statul membru solicitat.
(4)Autoritatea solicitată poate, în cazul în care actele cu putere de lege sau actele administrative în vigoare în statul membru solicitat permit acest lucru, să acorde debitorului un termen de plată sau să autorizeze o plată eşalonată şi poate să perceapă o dobândă în acest sens. Autoritatea solicitată informează ulterior autoritatea solicitantă cu privire la orice astfel de decizie.
(5)Fără a aduce atingere articolului 20 alineatul (1), autoritatea solicitată îi transferă autorităţii solicitante sumele recuperate aferente creanţei, precum şi dobânda menţionată la alineatele (3) şi (4) din prezentul articol.
Art. 14: Litigii
(1)Litigiile cu privire la creanţă, la titlul iniţial care permite executarea în statul membru solicitant sau la titlul uniform care permite executarea în statul membru solicitat şi litigiile legate de validitatea unei notificări efectuate de o autoritate competentă a statului membru solicitant sunt de competenţa organismelor competente ale statului membru solicitant. Dacă, în cursul procedurii de recuperare, creanţa, titlul iniţial care permite executarea în statul membru solicitant sau titlul uniform care permite executarea în statul membru solicitat este contestat(ă) de o parte interesată, autoritatea solicitată informează respectiva parte interesată că o astfel de acţiune trebuie introdusă de aceasta din urmă în faţa organismului competent al statului membru solicitant, în conformitate cu actele cu putere de lege în vigoare în statul respectiv.
(2)Litigiile cu privire la măsurile de executare luate în statul membru solicitat sau cu privire la validitatea unei notificări efectuate de o autoritate competentă a statului membru solicitat sunt introduse în faţa organismului competent al statului membru respectiv în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative ale acestuia.
(3)Atunci când una dintre acţiunile menţionate la alineatul (1) a fost introdusă în faţa organismului competent al statului membru solicitant, autoritatea solicitantă informează autoritatea solicitată cu privire la aceasta şi precizează care sunt elementele creanţei care nu fac obiectul contestaţiei.
(4)De îndată ce autoritatea solicitată primeşte informaţiile menţionate la alineatul (3), fie din partea autorităţii solicitante, fie din partea părţii interesate, aceasta suspendă procedura de executare în ceea ce priveşte partea contestată a creanţei, în aşteptarea deciziei organismului competent în materie, cu excepţia cazurilor în care autoritatea solicitantă formulează o cerere contrară, în conformitate cu al treilea paragraf al prezentului alineat.
La cererea autorităţii solicitante sau în cazul în care se consideră necesar de către autoritatea solicitată, fără să se aducă atingere articolului 16, autoritatea solicitată poate recurge la măsuri asigurătorii pentru a garanta recuperarea, în măsura în care actele cu putere de lege sau actele administrative în vigoare în statul membru solicitat permit acest lucru.
În conformitate cu actele cu putere de lege, actele administrative şi practicile administrative în vigoare în statul membru în care îşi are sediul, autoritatea solicitantă poate cere autorităţii solicitate să recupereze o creanţă contestată sau o parte contestată a creanţei, în măsura în care actele cu putere de lege, actele administrative şi practicile administrative în vigoare în statul membru solicitat permit acest lucru. Orice astfel de cerere se motivează. Dacă rezultatul ulterior al contestaţiei este favorabil debitorului, autoritatea solicitantă are obligaţia de a rambursa orice sumă recuperată, precum şi de a plăti orice compensaţie datorată, în conformitate cu actele cu putere de lege în vigoare în statul membru solicitat.
Dacă autorităţile competente ale statului membru solicitant sau ale statului membru solicitat au iniţiat o procedură amiabilă, iar rezultatul procedurii poate afecta creanţa cu privire la care a fost solicitată asistenţă, măsurile de recuperare sunt suspendate sau blocate până la încheierea procedurii respective, cu excepţia cazurilor de urgenţă imediată datorate fraudei sau insolvenţei. În cazul în care măsurile de recuperare sunt suspendate sau blocate, se aplică al doilea paragraf.
Art. 15: Modificarea sau retragerea cererii de asistenţă pentru recuperare
(1)Autoritatea solicitantă informează imediat autoritatea solicitată cu privire la orice modificare ulterioară adusă cererii sale de recuperare sau cu privire la retragerea cererii sale, precizând motivele modificării sau retragerii acesteia.
(2)Dacă modificarea cererii este rezultatul unei decizii luate de organismul competent menţionat la articolul 14 alineatul (1), autoritatea solicitantă comunică decizia respectivă împreună cu un titlu uniform revizuit care permite executarea în statul membru solicitat. Autoritatea solicitată iniţiază atunci alte măsuri de recuperare pe baza titlului revizuit.
Măsurile asigurătorii sau de recuperare deja luate pe baza titlului uniform iniţial care permite executarea în statul membru solicitat pot continua pe baza titlului revizuit, cu excepţia cazului în care modificarea cererii se datorează lipsei de valabilitate a titlului iniţial care permite executarea în statul membru solicitant sau a titlului uniform iniţial care permite executarea în statul membru solicitat.
În ceea ce priveşte titlul revizuit, se aplică articolele 12 şi 14.
Art. 16: Cererea de măsuri asigurătorii
(1)La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată ia măsurile asigurătorii necesare, dacă acestea sunt permise de legislaţia sa naţională şi în conformitate cu practicile sale administrative, pentru a asigura recuperarea în cazul în care creanţa sau titlul care permite executarea în statul membru solicitant este contestat(ă) la momentul formulării cererii sau în cazul în care creanţa nu face încă obiectul unui titlu care să permită executarea în statul membru solicitant, în măsura în care sunt de asemenea posibile măsuri asigurătorii, într-o situaţie similară, în temeiul legislaţiei naţionale şi al practicilor administrative ale statului membru solicitant.
Documentul elaborat pentru a permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant şi referitor la creanţa pentru care se solicită asistenţa reciprocă, dacă este cazul, însoţeşte cererea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitat. Acest document nu face obiectul niciunui act de recunoaştere, completare sau înlocuire în statul membru solicitat.
(2)Cererea de măsuri asigurătorii poate fi însoţită de alte documente referitoare la creanţă, emise în statul membru solicitant.
Art. 17: Normele aplicabile cererilor de măsuri asigurătoare
Pentru punerea în aplicare a articolului 16, se aplică mutatis mutandis articolul 10 alineatul (2), articolul 13 alineatele (1) şi (2) şi articolele 14 şi 15.
Art. 18: Limite ale obligaţiilor autorităţii solicitate
(1)Autoritatea solicitată nu este obligată să acorde asistenţa prevăzută la articolele 10-16 dacă recuperarea creanţei este de natură să genereze, din cauza situaţiei debitorului, grave dificultăţi de ordin economic sau social în statul membru solicitat, în măsura în care actele cu putere de lege, actele administrative şi practicile administrative în vigoare în respectivul stat membru permit o astfel de excepţie în cazul creanţelor naţionale.
(2)Autoritatea solicitată nu este obligată să acorde asistenţa prevăzută la articolul 5 şi la articolele 7-16 dacă cererea iniţială de asistenţă în conformitate cu articolele 5, 7, 8, 10 sau 16 este efectuată cu privire la creanţe care au o vechime mai mare de cinci ani, acest termen începând de la momentul scadenţei creanţei în statul membru solicitant şi până la momentul cererii iniţiale de asistenţă.
Cu toate acestea, în cazurile în care creanţa sau titlul iniţial care permite executarea în statul membru solicitant sunt contestate, se consideră că termenul de cinci ani începe din momentul în care în statul membru solicitant se stabileşte faptul că nu mai este posibilă contestarea creanţei sau a titlului care permite executarea.
În plus, în cazurile în care se acordă o amânare a plăţii sau un plan de eşalonare a plăţii de către autorităţile competente din statul membru solicitant, se consideră că termenul de cinci ani începe din momentul în care întregul termen de plată s-a încheiat.
Cu toate acestea, în aceste cazuri, autoritatea solicitată nu este obligată să acorde asistenţă cu privire la creanţe care sunt mai vechi de zece ani, termen calculat de la momentul scadenţei creanţei în statul membru solicitant.
(3)Un stat membru nu este obligat să acorde asistenţă dacă valoarea totală a creanţelor reglementate de prezenta directivă, pentru care se solicită asistenţă, este mai mică de 1 500 EUR.
(4)Autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă în legătură cu motivele refuzului unei cereri de asistenţă.
Art. 19: Aspecte privind prescripţia
(1)Aspectele privind termenele de prescripţie sunt reglementate exclusiv de actele cu putere de lege în vigoare în statul membru solicitant.
(2)În ceea ce priveşte suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripţie, toate demersurile efectuate în vederea recuperării creanţelor de către autoritatea solicitată sau în numele acesteia, în temeiul unei cereri de asistenţă, care au drept efect suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripţie, în conformitate cu legislaţia în vigoare în statul membru solicitat, sunt considerate a avea acelaşi efect în statul membru solicitant, cu condiţia ca efectul corespunzător să fie prevăzut în actele cu putere de lege în vigoare în statul membru solicitant.
Dacă suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripţie nu este posibilă în temeiul legislaţiei în vigoare în statul membru solicitat, toate demersurile efectuate în vederea recuperării creanţelor de către autoritatea solicitată sau în numele acesteia în temeiul unei cereri de asistenţă care, dacă ar fi fost efectuate de către autoritatea solicitantă în propriul stat membru sau în numele acesteia, ar fi dus la suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripţie în conformitate cu legislaţia în vigoare în statul membru solicitant sunt considerate a fi fost efectuate în statul membru solicitant, în ceea ce priveşte efectul respectiv.
Primul şi al doilea paragraf nu afectează dreptul autorităţilor competente din statul membru solicitant de a lua măsuri pentru a suspenda, întrerupe sau prelungi termenul de prescripţie în conformitate cu legislaţia în vigoare în statul membru respectiv.
(3)Autoritatea solicitantă şi autoritatea solicitată se informează reciproc cu privire la orice acţiune care întrerupe, suspendă sau prelungeşte termenul de prescripţie a creanţei pentru care au fost solicitate măsuri asigurătorii sau de recuperare sau care poate produce acest efect.
Art. 20: Costuri
(1)În plus faţă de sumele menţionate la articolul 13 alineatul (5), autoritatea solicitată urmăreşte să recupereze de la persoana vizată cheltuielile legate de recuperare pe care le-a suportat şi le reţine, în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative din statul membru solicitat.
(2)Statele membre renunţă reciproc la toate cererile privind rambursarea cheltuielilor rezultate din asistenţa reciprocă pe care şi-o acordă în conformitate cu prezenta directivă.
Cu toate acestea, în cazul unor recuperări care creează dificultăţi deosebite, care implică cheltuieli foarte mari sau care se referă la crima organizată, autoritatea solicitantă şi autoritatea solicitată pot să convină asupra unor modalităţi de rambursare specifice cazurilor în speţă.
(3)Fără a aduce atingere alineatului (2), statul membru solicitant rămâne răspunzător faţă de statul membru solicitat pentru toate cheltuielile şi toate pierderile suportate în legătură cu acţiunile recunoscute ca fiind nejustificate, în ceea ce priveşte fie fondul creanţei, fie valabilitatea titlului emis de autoritatea solicitantă care permite executarea şi/sau aplicarea de măsuri asigurătorii.
Art. 21: Formulare-tip şi mijloace de comunicare
(1)Cererile de informaţii în temeiul articolului 5 alineatul (1), cererile de notificare în temeiul articolului 8 alineatul (1), cererile de recuperare în temeiul articolului 10 alineatul (1) sau cererile de măsuri asigurătorii în temeiul articolului 16 alineatul (1) se trimit prin mijloace electronice, utilizându-se un formular-tip, cu excepţia cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice. În măsura posibilului, aceste formulare se folosesc şi pentru comunicările ulterioare cu privire la cerere.
- Titlul uniform care permite executarea în statul membru solicitat, documentul care permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant şi celelalte documente menţionate la articolele 12 şi 16 se trimit, de asemenea, prin mijloace electronice, cu excepţia cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice.
Atunci când este cazul, formularul-tip poate fi însoţit de rapoarte, declaraţii şi orice alte documente sau de copii certificate pentru conformitate sau extrase din acestea, care sunt de asemenea transmise pe cale electronică, cu excepţia cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice.
Formularele-tip şi comunicările pe cale electronică pot de asemenea să fie utilizate pentru schimbul de informaţii în temeiul articolului 6.
(2)Alineatul (1) nu se aplică informaţiilor şi documentaţiei obţinute prin prezenţa în birourile administrative dintr-un alt stat membru sau prin participarea la anchetele administrative dintr-un alt stat membru, în conformitate cu articolul 7.
(3)În cazul în care comunicările nu se efectuează pe cale electronică sau prin intermediul formularelor-tip, acest lucru nu va afecta valabilitatea informaţiilor obţinute sau a măsurilor luate pentru executarea cererii de asistenţă.
Art. 22: Regimul lingvistic
(1)Toate cererile de asistenţă, formularele-tip pentru notificare şi titlurile uniforme care permit executarea în statul membru solicitat sunt trimise în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru solicitat sau sunt însoţite de o traducere în una dintre aceste limbi. Faptul că anumite părţi sunt scrise într-o limbă alta decât limba oficială sau una dintre limbile oficiale ale statului membru solicitat nu afectează valabilitatea acestora sau a procedurii, în măsura în care acea limbă este stabilită de comun acord între statele membre interesate.
(2)Documentele a căror notificare este solicitată în conformitate cu articolul 8 pot fi trimise autorităţii solicitate într-o limbă oficială a statului membru solicitant.
(3)În cazul în care o cerere este însoţită de alte documente decât cele menţionate la alineatele (1) şi (2), autoritatea solicitată poate, dacă este necesar, să ceară autorităţii solicitante o traducere a acestor documente în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru solicitat sau în orice altă limbă asupra căreia statele membre interesate au convenit bilateral.
Art. 23: Divulgarea informaţiilor şi a documentelor
(1)Informaţiile comunicate sub orice formă, în temeiul prezentei directive, sunt reglementate de obligaţia păstrării secretului oficial şi se bucură de protecţia acordată informaţiilor similare în temeiul legislaţiei naţionale a statului membru care le-a primit.
Astfel de informaţii pot fi utilizate în scopul aplicării de măsuri asigurătorii sau de executare în privinţa creanţelor care intră sub incidenţa prezentei directive. De asemenea, astfel de informaţii pot fi utilizate pentru evaluarea şi impunerea contribuţiilor obligatorii la sistemul de securitate socială.
(2)Persoanele acreditate în mod corespunzător de Autoritatea de Acreditare de Securitate a Comisiei Europene pot avea acces la aceste informaţii numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru întreţinerea şi dezvoltarea reţelei RCC.
(3)Statul membru care furnizează informaţiile permite utilizarea acestora în alte scopuri decât cele menţionate la alineatul (1) în statul membru care primeşte informaţiile în cazul în care, în temeiul legislaţiei statului membru care furnizează informaţiile, informaţiile pot fi utilizate în scopuri similare.
(4)În cazul în care autoritatea solicitantă sau solicitată consideră că informaţiile obţinute în temeiul prezentei directive ar putea fi folositoare, în scopurile menţionate la alineatul (1), unui al treilea stat membru, ea poate să transmită respectivele informaţii acestui al treilea stat membru, cu condiţia ca transmiterea acestor informaţii să fie conformă cu normele şi procedurile stabilite în prezenta directivă. Aceasta informează statul membru de la care provin informaţiile cu privire la intenţia sa de a transmite informaţiile respective unui stat membru terţ. Statul membru de la care provin informaţiile se poate opune acestei transmiteri a informaţiilor, în termen de zece zile lucrătoare de la data la care a primit comunicarea din partea statului membru care doreşte să transmită informaţiile.
(5)Permisiunea de a utiliza, în temeiul alineatului (3), informaţii care au fost transmise în temeiul alineatului (4) poate fi acordată numai de către statul membru de unde provin informaţiile.
(6)Informaţiile comunicate sub orice formă în temeiul prezentei directive pot fi invocate sau utilizate drept probe de toate autorităţile din statul membru care primeşte informaţiile, pe aceeaşi bază ca şi informaţiile similare obţinute în respectivul stat.
Art. 24: Aplicarea altor acorduri privind asistenţa
(1)Prezenta directivă nu aduce atingere îndeplinirii niciunei obligaţii de furnizare de asistenţă mai extinsă, care decurge din acorduri sau înţelegeri bilaterale sau multilaterale, inclusiv în domeniul notificării actelor judiciare sau extrajudiciare.
(2)În cazul în care statele membre încheie astfel de acorduri sau înţelegeri bilaterale sau multilaterale cu privire la aspecte reglementate de prezenta directivă şi care nu se referă la cazuri individuale, ele informează fără întârziere Comisia în acest sens. La rândul său, Comisia informează celelalte state membre.
(3)Atunci când acordă asistenţă reciprocă mai extinsă în temeiul unui acord sau al unei înţelegeri bilateral(e) sau multilateral(e), statele membre pot face uz de reţeaua de comunicaţii electronice şi de formularele-tip adoptate pentru punerea în aplicare a prezentei directive.
Art. 25: Comitetul
(1)Comisia este asistată de Comitetul de recuperare.
(2)Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 şi 7 din Decizia 1999/468/CE.
Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabileşte la trei luni.
Art. 26: Dispoziţii de punere în aplicare
Comisia adoptă, în conformitate cu procedura menţionată la articolul 25 alineatul (2), norme detaliate de punere în aplicare a articolului 4 alineatele (2), (3) şi (4), a articolului 5 alineatul (1), a articolului 8, a articolului 10, a articolului 12 alineatul (1), a articolului 13 alineatele (2), (3), (4) şi (5), a articolului 15, a articolului 16 alineatul (1) şi a articolului 21 alineatul (1).
Normele respective se referă cel puţin la următoarele elemente:
(a)modalităţile practice în ceea ce priveşte organizarea contactelor între birourile centrale de legătură, celelalte birouri de legătură şi departamentele de legătură menţionate la articolul 4 alineatele (2), (3) şi (4), din diferite state membre, şi a contactelor cu Comisia;
(b)mijloacele prin care pot fi transmise comunicări între autorităţi;
(c)formatul şi alte detalii ale formularelor-tip care urmează a fi utilizate în sensul articolului 5 alineatul (1), al articolului 8, al articolului 10 alineatul (1), al articolului 12 alineatul (1) şi al articolului 16 alineatul (1);
(d)conversia sumelor care urmează a fi recuperate şi transferul sumelor recuperate.
Art. 27: Raportare
(1)Fiecare stat membru informează Comisia anual, cel târziu până la 31 martie, cu privire la următoarele:
a)numărul de cereri de informaţii, de notificare şi de recuperare sau de măsuri asigurătorii transmise fiecărui stat membru solicitat şi primite de la fiecare stat membru solicitant în fiecare an;
b)valoarea creanţelor pentru care se solicită asistenţă pentru recuperare şi sumele recuperate.
(2)Statele membre pot furniza, de asemenea, orice alte informaţii care ar putea fi folositoare pentru a evalua asistenţa reciprocă oferită în temeiul prezentei directive.
(3)O dată la cinci ani, Comisia transmite un raport Parlamentului European şi Consiliului cu privire la funcţionarea mecanismelor instituite prin prezenta directivă.
Art. 28: Transpunere
(1)Statele membre adoptă şi publică, până la 31 decembrie 2011 cel târziu, actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Acestea informează de îndată Comisia cu privire la actele respective.
Statele membre aplică aceste acte începând cu 1 ianuarie 2012.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2)Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Art. 29: Abrogarea Directivei 2008/55/CE
Directiva 2008/55/CE se abrogă de la 1 ianuarie 2012.
Trimiterile la directiva abrogată se interpretează drept trimiteri la prezenta directivă.
Art. 30: Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.