Capitolul iii - ASISTENŢĂ PENTRU NOTIFICAREA DOCUMENTELOR - Directiva 2010/24/UE/16-mar-2010 privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de taxe, impozite, drepturi şi alte măsuri

Acte UE

Jurnalul Oficial 84L

În vigoare
Versiune de la: 22 Aprilie 2010
CAPITOLUL III:ASISTENŢĂ PENTRU NOTIFICAREA DOCUMENTELOR
Art. 8: Cererea de notificare a anumitor documente referitoare la creanţe
(1)La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată notifică destinatarului toate documentele, inclusiv pe cele de natură judiciară, emise de statul membru solicitant şi referitoare la creanţe, astfel cum sunt menţionate la articolul 2, sau la recuperarea acestora.
Cererea de notificare este însoţită de un formular-tip care conţine cel puţin următoarele informaţii:
a)numele, adresa şi alte date relevante pentru identificarea destinatarului;
b)scopul notificării şi termenul în care ar trebui efectuată notificarea;
c)o descriere a documentului anexat, a naturii şi a valorii creanţei în cauză;
d)numele, adresa şi alte date de contact cu privire la:
(i)biroul responsabil de documentul anexat şi, în cazul în care este diferit,
(ii)biroul la care se pot obţine informaţii suplimentare privind documentul notificat sau posibilităţile de a contesta obligaţia de plată.
(2)Autoritatea solicitantă depune o cerere de notificare în temeiul prezentului articol numai atunci când nu poate notifica în conformitate cu normele care reglementează notificarea documentului în cauză în statul membru solicitant sau atunci când o astfel de notificare ar cauza dificultăţi disproporţionate.
(3)Autoritatea solicitată informează de îndată autoritatea solicitantă în privinţa oricărei acţiuni întreprinse în urma cererii de notificare, în special în legătură cu data notificării documentului către destinatar.
Art. 9: Mijloace de notificare
(1)Autoritatea solicitată se asigură că notificarea în statul membru solicitat se efectuează în conformitate cu actele cu putere de lege, actele administrative şi practicile administrative naţionale în vigoare în statul membru solicitat.
(2)Alineatul (1) nu aduce atingere niciunei alte forme de notificare utilizate de o autoritate competentă a statului membru solicitant în conformitate cu normele în vigoare în respectivul stat membru.
O autoritate competentă stabilită pe teritoriul statului membru solicitant poate notifica direct orice document prin scrisoare recomandată sau prin poştă electronică unei persoane dintr-un alt stat membru.