Capitolul 4 - Analiza contextului şi definirea problemelor - Strategie din 2022 a Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2022-2027
M.Of. 450 bis
În vigoare Versiune de la: 5 Mai 2022
CAPITOLUL 4:Analiza contextului şi definirea problemelor
SUBCAPITOLUL 1:4.1. Analiza contextului
În cazul României, rapoartele de evaluare, elaborate atât de reprezentanţi ai societăţii civile, cât şi de diverse organisme şi instituţii internaţionale arată faptul că Strategia Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2015-2020 şi-a atins doar parţial obiectivele.
Astfel, referitor la România, la nivelul anului 2018, Raportul EU-MIDIS17) arată că:
17) Second European Union Minorities and Discrimintion Survey, octombrie 2018, https://ec.europa.eu/knowledge4policy/dataset/ds00141.en
a)România se număra printre ţările în care 80% dintre romi trăiau sub pragul riscului de sărăcie;
b)un rom din trei trăia într-o locuinţă fără apă curentă;
c)unul din 10 trăia într-o locuinţă fără curent electric;
d)un rom din patru şi un copil rom din trei trăiau într-o gospodărie în care un membru al familiei a mers la culcare flămând cel puţin o dată în ultima lună.
Pe lângă acestea, datele comparative privind sărăcia monetară relevă perpetuarea decalajelor şi plasează o bună parte din populaţia romă la o distanţă semnificativă faţă de media naţională.
De asemenea, studiul IRES din 201818) arăta că 52% dintre romi aveau venituri sub 1500 lei, în timp ce numai 24% din populaţia majoritară declarau că se află sub acest prag şi doar 15% dintre romi aveau venituri peste 2000 de lei, comparativ cu 52% din populaţia majoritară ce depăşeau acest prag. Comparativ cu 2012, decalajele, deşi scad semnificativ relativ la tranşele inferioare şi medii de venit, cresc semnificativ în cazul tranşelor superioare de venit. Deşi se înregistrează o creştere vizibilă - de la 0% la 7% - a ponderii romilor cu venituri peste 2000 de lei, decalajul creşte de la 4 puncte procentuale la 25. Aşadar, deşi se constata o relativă îmbunătăţire a situaţiei romilor, decalajele dintre veniturile populaţiei rome sărace se menţin şi chiar se accentuează, atât faţă de categoria romilor înstăriţi, cât şi faţă de populaţia majoritară.
18) Agenţia Împreună şi UNICEF - studiu IRES, 2018
Potrivit Raportului FRA privind drepturile fundamentale 201919), romii continuă să se confrunte cu discriminare din cauza etniei în ceea ce priveşte accesul la educaţie, la locuri de muncă, la asistenţă medicală şi la locuinţe. În 2018 au continuat să fie semnalate cazuri de discriminare şi infracţiuni motivate de ură, confirmând faptul că ura împotriva romilor rămâne un obstacol important în calea incluziunii acestora.
19) Raportul FRA privind Drepturile Fundamentale 2019, https://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/fra-2019-fundamental-rights-report-2019-opinions_ro.pdf
Conform datelor FRA, situaţia socială şi economică a romilor din întreaga UE s-a schimbat foarte puţin, ceea ce subminează eforturile naţionale şi ale UE de a atinge obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD), mai ales obiectivul 10 cu privire la reducerea inegalităţilor în interiorul ţărilor şi, mai specific, ţinta 10.3 privind asigurarea oportunităţilor egale şi reducerea inegalităţii rezultatelor.
SECŢIUNEA 1:4.1.1. Locuire
ECRI menţionează, în Raportul privind România din 201920), că situaţia locuinţelor pentru romi rămâne o chestiune îngrijorătoare: un procent semnificativ din populaţia romă trăia fără apă curentă (68%) şi fără o baie sau toaletă în interiorul locuinţei (79%).
20) Raportul ECRI privind România - iunie 2019, https://rm.coe.int/fifth-report-on-România-Românian-translation-/168094c9e7
De altfel, Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu nr. 406/201921) subliniază că politica în materie de locuinţe are cele mai puţine exemple de abordări promiţătoare comune mai multor ţări. De aceea, ar trebui să fie prioritară o abordare pe termen lung, integrată şi cuprinzătoare. Aceasta trebuie să includă: completarea asigurării de locuinţe cu sprijin însoţitor care combină elemente de ocupare a forţei de muncă, educaţie, sănătate şi dezvoltare comunitară, precum şi integrarea intervenţiilor în politici şi legislaţii naţionale referitoare la regimul terenurilor şi locuinţelor sociale.
21) Comunicare a Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu nr. 406 din 5.02.2019 - Raport privind punerea în aplicare a strategiilor naţionale de integrare a romilor - 2019 https://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2019/RO/COM-2019-406-F1-RO-MAIN-PART-1.PDF
Conform studiului efectuat de IRES în 201922), locuirea romilor din România este mult în urma standardelor de locuire naţionale şi mult sub media tuturor indicatorilor statistici. Astfel: 58% dintre romi declară că au locuinţă în proprietate personală cu acte, faţă de 87% în cazul românilor, deşi numărul mediu de copii este de 3 ori mai mare decât în cazul populaţiei majoritare, 61% dintre romi locuiesc în 1-2 camere, faţă de 43% în cazul populaţiei majoritare. 50% din populaţia majoritară au 3-4 camere, în timp ce în cazul romilor ponderea este de numai 34%.
22) Studiu realizat de Agenţia de Dezvoltare Comunitară Împreună şi UNICEF, prin contractarea IRES, 2019
Pe de altă parte, conform definiţiilor Eurostat, ponderea romilor care locuiesc în cartiere în care toţi vecinii sau majoritatea acestora sunt romi este de 67%. Proporţia familiilor de romi ce locuiesc în gospodării insalubre (cu acoperiş prin care se scurge apă, cu pereţi umezi ori cu putregai în ramele ferestrelor sau în podea) este de 32%, iar ponderea celor care acuză poluare, murdărie sau alte probleme ecologice este de 25%. Mai mult de 50% locuiesc în case supraaglomerate, 16.5% trăiesc în clădiri considerate nesigure pentru locuire şi 30.3% în clădiri care se află în stare de deteriorare vizibilă23).
23) Raportul societăţii civile de monitorizare a implementării strategiei naţionale de integrare a romilor în România Focalizare pe precondiţii structurale şi orizontale pentru implementarea cu succes a strategiei https://op.europa.eu/ro/publication-detail/-/publication/3106a14d-b1ac-11e9-9d01-01aa75ed71a1/language-ro/format-PDF/source-116311879
Ponderea romilor care locuiesc în gospodării suprapopulate este de 78%, 45% dintre romi locuind în spaţii sub 50 mp, faţă de numai 29% în cazul populaţiei majoritare. Ceea ce este îngrijorător este faptul că o bună parte dintre familiile cele mai sărace se regăsesc în locuinţe şi chiar aşezări informale24), oricând susceptibile a deveni subiecte de evacuare forţată.
24) Studiu realizat de Agenţia de Dezvoltare Comunitară Împreună şi UNICEF, prin contractarea IRES, 2019
Segregarea spaţială a romilor se manifestă îndeosebi în comunităţile mici, marginale: mai mult de 52% dintre comunităţi sunt locuite de mai puţin de 150 de persoane; 50% din ele sunt situate spre marginea localităţilor. Există 39% comunităţi de romi cu şcoală primară situată la distanţă de peste 15 minute de mers pe jos şi circa 6.031 copii locuiesc la mai mult de 30 de minute de mers pe jos distanţă de şcoală, conform datelor Eurostat25).
25) Idem 4
De altfel, organizaţiile care se ocupă de drepturile omului menţionează că romii care trăiesc mai mult în aşezări informale, nu au siguranţa unei locuinţe stabile. Astfel, aceştia trăiesc în pericol de a fi evacuaţi forţat de către autorităţi, adesea către zone izolate. ECRI recomandă autorităţilor administraţiei publice centrale să formuleze linii directoare mai explicite pentru birourile prefecturilor, în scopul revizuirii legalităţii ordinelor de evacuare emise de autorităţile administraţiei publice locale.
Demolările aşezărilor informale nu sunt tratate de legislaţie drept evacuări, altfel încât devine imposibilă revizia judiciară anterioară şi se ignoră garanţiile legale aplicabile altor evacuări. Ca urmare, în cazul unei evacuări forţate, nu se prevede întotdeauna asigurarea unei locuinţe alternative adecvate26). Trebuie avut în vedere faptul că tipurile de intervenţii privind creşterea calităţii vieţii şi reducerea riscurilor la care este expusă populaţia care locuieşte în aşezări informale, precum şi populaţia din unităţile administrativ-teritoriale în care există astfel de aşezări, potrivit ordinului nr. 3494 din 27 iulie 2020 pentru modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi de elaborare şi actualizare a documentaţiilor de urbanism, aprobate prin ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 233/2016.
26) Comunicare a Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu nr. 406 din 5.02.2019 - Raport privind punerea în aplicare a strategiilor naţionale de integrare a romilor - 2019 https://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2019/RO/COM-2019-406-F1-RO-MAIN-PART-1.PDF
În prezent, nu există o dimensionare a fenomenului evacuărilor care să permită propuneri clare de intervenţie şi de politică publică, altele decât cele care se impun în situaţii de criză. În acest sens, este nevoie de parteneriate solide între mai multe părţi interesate şi abordare intersectorială, transsectorială şi integrată pentru eliminarea discriminării multiple şi a excluderii multidimensionale, în conformitate cu recomandările Comisiei Europene27).
27) Comunicare a Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu nr. 406 din 5.02.2019 - Raport privind punerea în aplicare a strategiilor naţionale de integrare a romilor - 2019 https://ec.europa.eu/transparencv/regdoc/rep/1/2019/RO/COM-2019-406-F1-RO-MAIN-PART-1.PDF
SECŢIUNEA 2:4.1.2. Infrastructură
Conform Raportului privind drepturile fundamentale 201828) al Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), din rândul persoanelor intervievate din România, 42% din romi şi 12% din persoanele de altă etnie au declarat că nu au acces la energie electrică, la apă curentă sau la canalizare. Nevoia de energie electrică, apă şi canalizare rămâne nesatisfăcută în cazul a 84% din romii intervievaţi în România, faţă de 52% din persoanele de altă etnie din proximitate29). Proporţia locuinţelor racordate la apă curentă, gaze, canalizare, apă caldă, termoficare este dublă în cazul populaţiei majoritare faţă de cea a romilor. Drumul de acces în apropierea casei este asfaltat pentru 90% din casele populaţiei majoritare, în timp ce pentru romi este de numai 68%. Doar 24% dintre romi au un drum pietruit în apropierea casei sau din pământ.
28) Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene https://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/fra-2018-fundamental-rights-report-2018-opinions_ro.pdf
29) Idem
În contextul pandemiei de SARS-COV-2, din analiza30) realizată de ANR în perioada stării de urgenţă, a reieşit recomandarea vitală ca pentru comunităţile compacte cu romi, care nu au acces la o sursa de apă curentă/potabilă, dezvoltarea infrastructurii locale a reţelei de apă curentă şi canalizare să fie prioritizată de autorităţile locale competente şi de către cele care gestionează fondurile tematice. Intervenţia autorităţilor locale în faza de planificare strategică este foarte importantă. Pe baza nevoilor specifice ale romilor, autorităţile locale au o capacitate limitată de acţiune în a elabora planuri de acţiune locale care să stea la baza atragerii resurselor financiare necesare pentru investiţiile de furnizare a infrastructurii la nivel comunitar (alimentare cu apă, electricitate, drumuri). În acelaşi context, o analiză a Băncii Mondiale efectuată pentru ANR în cursul anului 2020, arată faptul că în România aproape jumătate din populaţie locuieşte în condiţii de supraaglomerare, cu o incidenţă mult mai mare în comunităţile de romi. Supraaglomerarea face cu atât mai dificil de pus în practică asigurarea distanţării sociale şi respectarea măsurilor de carantinare în propriile gospodării, în contextul pandemiei de SARS-COV-2.
30) Raport al Agenţiei Naţionale pentru Romi cu privire la necesitatea intervenţiei autorităţilor competente în beneficiul membrilor comunităţilor vulnerabile cu romi, în contextul implementării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului COVID-19 (16.04.2020) http://anr.gov.ro/images/Site2020/2020.05.25/Adresa-670_16.04.2020.pdf
Această situaţie din zonele rurale şi din aşezările informale din zonele urbane este corelată major cu accesul la apă curentă, canalizare şi servicii de salubrizare, care sunt deficitare: 68% dintre romii din România de ex. locuiesc în gospodării fără apă de la robinet în interiorul locuinţei şi 78% fără toalete, duşuri sau băi în interiorul locuinţei.
SECŢIUNEA 3:4.1.3. Educaţie
În domeniul educaţiei, în continuare sunt înregistrate discrepanţe majore între copiii romi şi cei ai populaţiei majoritare în ceea ce priveşte participarea şcolară, nivelul de performanţă şcolară şi abandonul şcolar, precum şi referitor la tratamentul diferenţiat, atât în privinţa calităţii actului didactic, cât şi a discriminării şi segregării.
Printre principalele obstacole identificate de Consiliul Uniunii Europene în respectarea dreptului la educaţie31) se remarcă în special segregarea şcolară, părăsirea timpurie a sistemului de învăţământ şi slaba participare a copiilor romi la educaţia timpurie.
31) Recomandarea Consiliului Uniunii Europene din 2013 şi articolul 28 al Convenţiei Naţiunilor Unite pentru drepturile copilului, ratificată şi de România
Cele mai multe cercetări relevă în continuare decalajul dintre romi şi populaţia majoritară pe niveluri de instruire, precum şi accesul redus al copiilor romi la educaţie timpurie în comparaţie cu cei aparţinând populaţiei majoritare. Chiar dacă au fost implementate măsuri afirmative în domeniul educaţiei (locuri distinct alocate pentru romi la liceu şi universitate), sau programe de alfabetizare de tip "A doua şansă" pentru persoanele care au depăşit cu cel puţin 4 ani vârsta corespunzătoare clasei de şcolarizare, se poate observa în continuare decalajul dintre romi şi populaţia majoritară în termeni de acumulări educaţionale. Ultimul recensământ din România (2011) indica faptul că ponderea etnicilor români care nu au absolvit nicio şcoală era de 1% în timp ce ponderea etnicilor romi era de 14%. Din totalul persoanelor considerate analfabete, 229.721, aproape 30% aparţin minorităţii rome (67.480). În schimb, dacă ponderea populaţiei majoritare cu studii superioare era de 15%, ponderea etnicilor romi care absolviseră studii superioare era sub 1%.
O cercetare mai recentă arată faptul că două treimi dintre etnicii romi fie nu au absolvit nici o clasă, fie au absolvit maxim studiile gimnaziale, o pondere de cinci ori mai ridicată decât cea a populaţiei majoritare32). Decalajul se păstrează şi în cazul studiilor liceale absolvite, ponderea populaţiei majoritare care a finalizat studiile liceale fiind de trei ori mai ridicată decât cea a etnicilor romi33). Acelaşi studiu indică faptul că jumătate dintre persoanele de etnie romă cu cel mult 8 clase absolvite fie nu ştiau să scrie, fie aveau mari dificultăţi de scriere.
32) IRES (2018). Studiu comparativ a nevoilor comunităţilor de romi în contextul stabilirii priorităţilor strategice de intervenţie pentru incluziunea socială a acestora. Cluj-Napoca: IRES
33) Idem
România nu a înregistrat în ultimii ani progrese în domeniul facilitării accesului copiilor romi la învăţământul timpuriu. Nici în învăţământul obligatoriu nu s-au constatat progrese, chiar dacă decalajul dintre romi şi populaţia majoritară este mai mic decât în cazul educaţiei timpurii. Ponderea copiilor romi care frecventează învăţământul obligatoriu este de 78% (faţă de 95% pentru copiii români din vecinătate). Decalajul se măreşte din nou în cazul accesului la învăţământul liceal, unde regăsim mai puţin de un sfert dintre elevii romi (22%), comparativ cu populaţia majoritară unde ponderea urcă la 80%34).
34) EU-MIDIS II. (2016). Al doilea sondaj privind minorităţile şi discriminarea în Uniunea Europeană. Romii - rezultate selectate. Luxemburg: Agenţia Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale
SECŢIUNEA 4:4.1.4. Ocupare
În continuare populaţia romă se confruntă cu acces scăzut pe piaţa forţei de muncă. Raportul EU-MiDiS II35) (2016) constată că numai unul din patru romi în vârstă de cel puţin 16 ani "desfăşura o activitate salariată" sau "independentă" la momentul sondajului. Femeile rome au raportat rate ale ocupării forţei de muncă mult mai mici decât bărbaţii romi - 16%, comparativ cu 34%.
35) EU-MIDIS II a cules prin sondaj a cules informaţii despre 33.785 de persoane de etnie romă care trăiesc în gospodăriile respondenţilor.
În general, sondajul arată că ratele de muncă remunerată pentru romii cu vârsta între 20 şi 64 de ani sunt de 43%, ceea ce este cu mult sub media UE de 70% în 2015.
Situaţia tinerilor este mult mai gravă: în medie, 63% din romii cu vârsta între 16 şi 24 de ani nu aveau un loc de muncă şi nici nu participau la o formă de învăţământ sau la activităţi de formare la momentul sondajului, în comparaţie cu media UE de 12% pentru aceeaşi grupă de vârstă. Pentru această grupă de vârstă, rezultatele arată, de asemenea, un decalaj considerabil între femei şi bărbaţi, procentul tinerelor rome neîncadrate în muncă şi neînscrise în programe educaţionale sau de formare fiind de 72%, faţă de 55% în cazul bărbaţilor.
Raportul societăţii civile de monitorizare a implementării strategiei naţionale de integrare a romilor în România, Evaluarea progresului în domeniile cheie ale strategiei, realizat în 2018, prezentând o analiză comparativă pentru perioada 20122018, relevă evoluţii interesante din perspectiva situaţiei ocupării romilor, în dinamică, dar şi din perspectiva comparaţiei cu situaţia gospodăriilor majoritare, în sensul creşterii semnificative a ponderii ocupării de tip salarial în gospodăriile de romi.
VMG este identificat drept sursă de venit în 1% dintre gospodăriile din eşantionul majoritar (în creştere cu 1 procent, faţă de 2012) şi în 10% dintre gospodăriile din eşantionul de romi (aici creşterea este de 8 procente).
În cazul activităţilor neagricole pe cont propriu, ponderea în economia surselor de venit creşte, iar diferenţa romi-români creşte semnificativ (de la 3, la 5 puncte procentuale).
Munca în străinătate este identificată drept sursă de venit într-o măsură semnificativ mai mare în 2018, fată de 2012, în eşantionul general creşterea fiind de la 1 la 2%, iar în eşantionul de romi, de la 3, la 5%. Această situaţie este corelată cu cea privind ponderea gospodăriilor în care există migraţie externă-această pondere este de 29% în cazul eşantionului de romi, faţă de 18% în eşantionul populaţiei majoritare.
În ceea ce priveşte gospodăriile cu copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, acest procent este de 10% în cazul romilor şi de doar 4% în cazul eşantionului populaţiei generale. Chiar dacă situaţia ocupării romilor cunoaşte o anumită îmbunătăţire, pe anumite componente, creşte ponderea surselor de venit ocazionale, pe cele două tipuri de eşantioane menţionate anterior şi creşte ponderea gospodăriilor fără surse de venit şi a celor beneficiare de ajutor social, în cazul gospodăriilor de romi. De asemenea, creşte semnificativ importanţa banilor primiţi din străinătate în economia surselor de venit a gospodăriilor de romi.
Ponderea romilor în rândul populaţiei totale apte de muncă este în creştere, astfel că participarea romilor la piaţa muncii este esenţială pentru sprijinirea costurilor naţionale crescânde aferente, în special celor privind pensiile şi sănătatea. Această situaţie deficitară reprezintă un cost economic pentru societate în ansamblu, prin irosirea capitalului uman preţios şi prin pierderile de productivitate a muncii. La nivelul României, din estimările Băncii Mondiale reiese faptul că se pierd anual 887 milioane de euro, prin lipsa oportunităţilor de manifestare a potenţialului economic pe care-l poate furniza populaţia romă, respectiv prin insuficienta valorificare a productivităţii şi, implicit, a contribuţiilor fiscale asociate.
În momentul actual, dimensiunea socio-economică a inserţiei romilor pe piaţa muncii nu este abordată nici corespunzător nevoilor specifice romilor la nivelul comunităţilor şi tipologiilor sociale36), dar nici în raport cu cerinţele de competenţe şi calificări reclamate de piaţa muncii.
36) Raportul societăţii civile de monitorizare a implementării strategiei naţionale de integrare a romilor în România, 2019
În comunităţile sărace, nu doar populaţia este săracă cronic, ci şi potenţialul economic - agenţii economici şi mijloacele de producţie - al comunităţii şi infrastructura comunitară sunt deficitare. Aproximativ 60% din totalul comunităţilor din mediul rural de romi sunt sărace, spre deosebire de comunităţile de romi din mediul urban, care deţin o forţă de muncă relativ mai educată, dar tot slab calificată.37)
37) Id 7
Cumularea caracteristicilor asociate cu riscurile privind ocuparea conduce la scăderea vizibilă a şanselor de ocupare în munci salariale. Tinerii romi din mediul rural şi femeile de etnie romă au şanse simţitor mai reduse de a fi încadraţi în economia formală.38)
38) Raportul societăţii civile de monitorizare a implementării strategiei naţionale de integrare a romilor în România (2019)
SECŢIUNEA 5:4.1.5. Sănătate
Chiar dacă sănătatea reprezintă un pilon important al incluziunii romilor în toate documentele de politică publică, în continuare, studiile şi cercetările analizate scot în evidenţă faptul că romii întâmpină dificultăţi în accesarea serviciilor de sănătate de bază, preventive şi curative, integrate şi de calitate. Datele recente arată că încă se menţine un decalaj al indicatorilor de morbiditate şi mortalitate în rândul romilor faţă de populaţia majoritară din România.
Din rapoartele de progres judeţene realizate de BJR se evidenţiază faptul ca principalele activităţi derulate în comunităţile cu romi sunt campaniile de vaccinare, campaniile de educaţie pentru sănătate în vederea prevenirii îmbolnăvirilor, precum şi alte activităţi derulate de DSP în conformitate cu programele naţionale de sănătate gestionate de Ministerul Sănătăţii.
Conform raportului IRES (2018)39), există diferenţe vizibile între populaţia de romi şi populaţia majoritară în ceea ce priveşte starea de sănătate şi accesul la servicii de sănătate:
39) IRES, 2018, Studiu comparativ a nevoilor comunităţilor de romi în contextul stabilirii priorităţilor strategice de intervenţie pentru incluziunea socială a acestora
a)Lipsa controlului medical anual. Dacă 71% din populaţia majoritară îşi fac controlul medical anual, acest lucru este valabil numai pentru 39% dintre romi.
b)Înscrierea la medicul de familie. Faţă de 2012 se remarcă o uşoară creştere a persoanelor înscrise la medicul de familie în 2018, pentru ambele eşantioane, romi şi populaţia majoritară.
c)Cele mai frecvente boli menţionate ca fiind prezente în familie sunt afecţiunile stomatologice, bolile cardiovasculare, afecţiunile digestive şi cele oftalmologice. Nu există o diferenţiere majoră între romi şi populaţia majoritară.
d)Accesul la serviciile medicale în rândul romilor. A scăzut numărul romilor care susţin că nu au beneficiat de îngrijire de specialitate în spital de la 21% în 2012 la 12% în 2018.
e)Diferenţe mari în ceea ce priveşte utilizarea contracepţiei. Există diferenţe mari (10%) între populaţia majoritară şi romi în ceea ce priveşte utilizarea măsurilor contraceptive. De altfel, 16% dintre femeile rome preferă să facă avort, în timp ce în cazul populaţiei majoritare proporţia este de 1%. Nu există schimbări majore faţă de 2012.
f)Supravegherea medicală în timpul sarcinii este mai scăzută decât la populaţia majoritară. 18% dintre femeile rome declară că în timpul sarcinilor nu au fost niciodată la doctor.
Conform Raportului Evaluarea sumativă a modelului "Prima prioritate: Niciun copil invizibil" (ANPDCA, UNICEF România, 2017)40) în ceea ce priveşte vaccinarea copiilor între 1 şi 5 ani, în 2015, procentul copiilor romi nevaccinaţi era de trei ori mai mare decât cel al copiilor populaţiei majoritare nevaccinaţi, iar situaţia nu s-a îmbunătăţit semnificativ.
40) https://www.unicef.org/romania/ro/rapoarte/evaluarea-sumativă-modelului-"prima-prioritate-niciun-copil-«invizibil»"
Referitor la bolile cu care se confruntă cetăţenii de etnie romă, din analiza realizată de ANR a rezultat că autorităţile competente nu culeg date cu caracter etnic pe tipuri de boli. Cu toate acestea, se constată, din discuţiile cu practicienii în domeniu, că nu sunt diferenţe semnificative între romi şi populaţia majoritară cu privire la incidenţa îmbolnăvirilor. Totuşi, având în vedere că starea de sănătate este condiţionată şi de caracteristicile socio-economice şi culturale, practicienii recomandă implementarea unor campanii de educaţie pentru sănătate în domeniul prevenirii îmbolnăvirilor, adaptate nivelului de instruire şi sistemului cultural/tradiţional al membrilor comunităţilor cu romi.
Reprezentaţii societăţii civile semnalează faptul ca fenomenul discriminării este prezent în relaţia personal medical-pacient şi îmbracă diferite forme, respectiv: discriminare directă, când romii sunt refuzaţi explicit de personalul medical, chiar dacă îndeplinesc toate condiţiile pentru a primi asistenţă medicală, dar şi discriminare indirectă, manifestată prin segregarea pacienţilor în unităţile spitaliceşti, pe baza criteriului etnic şi statutului social41).
41) idem
SECŢIUNEA 6:4.1.6. Identitate, tradiţii şi patrimoniul cultural al minorităţii rome. Reconcilierea cu trecutul şi recunoaşterea sclaviei, a Holocaustului şi asimilării romilor
SUBSECŢIUNEA 1:4.1.6.1. Identitate, tradiţii şi patrimoniul cultural al minorităţii rome
După 1990, romii au fost recunoscuţi ca minoritate naţională de statul român, însă nu se bucură pe deplin de drepturile culturale care decurg din acest statut, pe fondul stigmatizării apartenenţei etnice şi al persistenţei rasismului în societate şi al excluziunii sociale, fiind abordaţi ca grup social vulnerabil sau dezavantajat din punct de vedere social.
În calitate de minoritate istorică în România, romii au trăit alături de populaţia majoritară de aproximativ cinci secole, potrivit atestărilor documentare. Cu toate acestea, distanţa socială dintre romi şi populaţia majoritară continuă să se menţină, stereotipurile şi prejudecăţile rămânând principalii vectori care îi descriu pe romi în mentalul populaţiei majoritare. Această situaţie este cauzată de necunoaşterea şi lipsa recunoaşterii istoriei şi culturii romilor, în societate în ansamblu, dar îndeosebi în sistemul educaţional, care continuă să sufere de lipsa de informaţii coerente şi suficiente în curricula obligatorie pentru toţi elevii şi de lipsa unei culturi şcolare care să favorizeze interculturalitatea.
Conform datelor oficiale, limba romani este limbă maternă pentru 244.503 dintre romii recenzaţi în anul 2011. În acord cu aceste date, limba romani este limba maternă pentru 40% din romii care trăiesc în România. La nivelul anului 2019, studiul IRES reflectă că, din eşantionul reprezentativ la nivel naţional, din populaţia romă respondenţa 59% vorbesc limba română, 31% limba romani şi aproximativ 10% vorbesc alte limbi, precum maghiara, turca, ş.a.
Studiile şi cercetările în domeniu menţionează faptul ca mulţi dintre romi au o stimă de sine etnică scăzută cauzată de stigmatizarea socială internalizată, precum şi de procesele de asimilare forţată prin care au trecut membrii comunităţilor cu romi din România. Tarele unei istorii de excludere au avut efecte determinante în mentalul colectiv rom. Privarea individului de drepturi şi de acces la resurse de dezvoltare socială conduce la pierderea demnităţii etnice şi la instalarea auto-culpabilizării şi a ruşinii de sine etnice. Stima de sine etnică a romilor poate fi recâştigată prin extinderea învăţării limbii, istoriei şi culturii romani în şcoală, inclusiv, acolo unde condiţiile le permit: comunităţi de romi vorbitoare de limbă romani, opţiunea părinţilor romi de a studia limba maternă, existenţa sau încadrarea de cadre didactice rome calificate, existenţa sau publicarea de manuale şcolare în limba romani etc., printr-un învăţământ bilingv sau monolingv în limba romani.
Lipsa instituţiilor de reprezentare culturală-esenţiale pentru promovarea culturii rome - reprezintă o altă problemă care împiedică afirmarea şi reconstrucţia identităţii romilor.
O soluţie pentru recâştigarea demnităţii etnice rome ar fi reconstrucţia instituţională a identităţii, prin înfiinţarea de instituţii de formare şi reprezentare identitară viabile şi credibile (ex: şcoli cu predare în limba romani sau specializate pe limba, istoria şi cultura romani, centre culturale, centre comunitare, muzee, edituri, biblioteci, teatre etc.). Conservarea, dezvoltarea şi promovarea identităţii etnice a romilor este ameninţată, în prezent, de lipsa unui cadru instituţional pentru prezervarea identităţii culturale etnice: lipsa unui Muzeu Naţional al Culturii şi Istoriei Romilor, a unui Teatru Rom de Stat, a unei Filarmonici a Romilor, a unui institut de cercetare a istoriei şi culturii romilor.
De asemenea, este necesară continuarea păstrării, cercetării, dezvoltării şi promovării patrimoniului cultural rom şi a identităţii rome prin intermediul producţiei culturale rome finanţate de către instituţiile publice centrale şi locale.
Astfel, Strategia îşi propune să consolideze şi să adapteze cadrul legal în domeniul protecţiei drepturilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale la situaţia şi necesităţile actuale ale minorităţii rome prin: promovarea condiţiilor de natură să permită persoanelor aparţinând etniei rome să-şi menţină şi să-şi dezvolte cultura42), precum şi să-şi păstreze elementele esenţiale ale identităţii romilor, respectiv limba, tradiţiile şi patrimoniul cultural; garantarea respectului pentru dreptul oricărei persoane care aparţine etniei rome la libertăţile fundamentale - libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, libertatea de exprimare şi la libertatea de gândire, conştiinţă şi de a-şi practica religia; adoptarea unor măsuri adecvate pentru facilitarea accesului persoanelor de etnie romă la mijloacele de informare, pentru promovarea acceptării şi pentru a favoriza pluralismul cultural; garantarea dreptului oricărei persoane aparţinând etniei rome de a folosi liber limba romani în spaţiul privat sau în public, oral şi în scris.
42) Concluziile Consiliului privind redresarea, rezilienţa şi durabilitatea sectoarelor culturale şi creative (2021/C 209/03), prin care Statele Membre sunt invitate să promoveze sensibilizarea culturală în societăţi prin stimularea participării culturale active şi a accesului egal la cultură pentru toate grupurile sociale, inclusiv pentru cele mai marginalizate şi vulnerabile (https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=OJ:JOC_2021_209_R_0003&from=EN)
SUBSECŢIUNEA 2:4.1.6.2. Problematica reconcilierii cu trecutul şi recunoaşterea sclaviei, a Holocaustului şi asimilării romilor
Istoria romilor din România este una marcată de excluziune şi discriminare rasială, pornind de la cele cinci secole de sclavie, continuând cu genocidul din timpul Holocaustului, urmată de politica de asimilare forţată din timpul regimului comunist. Lipsa cunoaşterii în societate, la toate nivelurile şi în toate grupele de vârstă, a faptelor istorice care au generat traume generaţionale, tragedii umane şi stigmat social, care produc şi astăzi efecte negative pentru romii din România, prin perpetuarea stereotipurilor şi prejudecăţilor despre minoritatea romă, plasează România în rândul ţărilor care încă au o nevoie acută de reconciliere cu trecutul şi de recunoaştere a instituţiei sclaviei, a Holocaustului şi a asimilării romilor în timpul regimului comunist.
Este nevoie de o dezbatere activă şi promovarea în societate şi în sistemul educaţional din România privind necesitatea cunoaşterii referitoare la: (i) Holocaustul care i-a avut ca victime pe evrei şi pe romi din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, (ii) perioada sclaviei romilor şi implicaţiile sociale din prezent, (iii) politica de asimilare forţată a romilor din timpul regimului comunist.
Aceste episoade istorice ignorate în sistemul educaţional şi necunoscute suficient sau chiar negate în societate, sunt generatoare de stigmat social, de perpetuarea discursului urii şi a infracţiunilor motivate de ură avându-i ca subiecţi pe minoritarii romi, indiferent de statutul socio-educaţional al acestora. Pentru abordarea acestor teme de dezbatere publică sunt necesare:
a)revizuirea programelor şcolare şi a cursurilor universitare în care aceste traume istorice transgeneraţionale să fie cercetate, studiate şi predate noii generaţii,
b)formare continuă a cadrelor didactice de specialitate,
c)instituirea şi finanţarea de la bugetul de stat a unui sistem de burse de studiu pentru cercetătorii romi şi despre minoritatea romă, în domenii ca istoriografie, cercetare istorică de arhivă şi literară, ştiinţe sociale interdisciplinare, psiho-sociale, din domeniul ştiinţelor educaţiei etc. pentru aprofundarea acestor episoade istorice şi fundamentarea de viitoare politici publice,
d)completarea oricăror campanii anti-discriminare cu acţiuni, proiecte, programe care să aducă în atenţia publicului cele trei tipuri de persecuţii ale romilor în spaţiul românesc - sclavie, Holocaust, asimilare culturală - cu o paletă largă de acţiuni, cum ar fi cercetări istorice, acţiuni culturale tematice, organizare de dezbateri publice în rândul tinerilor, tabere şcolare tematice, tabere pentru artişti plastici, dramaturgie, arte vizuale, documentare, burse.
e)nu în ultimul rând, sunt esenţiale acţiuni care să evoce personalităţile din rândul minorităţii romilor din România şi nu numai, cu scopul de a contribui la creşterea stimei de sine a romilor şi la conştientizarea în rândul populaţiei majoritare a contribuţiei romilor, asemeni celorlalte minorităţi naţionale recunoscute, la patrimoniul cultural românesc şi universal.
Totodată, este necesar ca în combaterea fenomenelor de radicalizare, a discursului incitator la ură şi a infracţiunilor motivate de ură rasială, sau de orice altă natură, să fie asigurată sinergia cu măsuri şi strategii complementare, spre exemplu Strategia pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului incitator la ură.
SECŢIUNEA 7:4.1.7. Combaterea discriminării şi a atitudinilor antirome
În materia protecţiei drepturilor romilor, legislaţia anti-discriminare din România este suficient de acoperitoare şi în concordanţă cu Directiva 2000/43/EC a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, dar nu atinge în mod practic toate domeniile vieţii publice şi private; în ultimii ani s-a înregistrat o creştere a numărului cazurilor de discriminare înregistrate la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), sau instrumentate de instanţele judecătoreşti, fapt ce demonstrează o creştere a gradului de cunoaştere sau încredere în mecanismele naţionale de protecţie împotriva discriminării. Din analiza efectuată de ANR, provocările majore persistă în ceea ce priveşte cunoaşterea de către publicul larg a legislaţiei care îi protejează în cazuri de discriminare şi a drepturilor de care se bucură, exercitarea drepturilor de către aceştia, punerea în aplicare a legislaţiei de către agenţii de aplicare a legii, în special în cazurile conexe de discriminare, discurs incitator la ură sau infracţiuni motivate de ură, precum şi lipsa formării de specialitate a agenţilor responsabili de punere în aplicare a legii, ori a lipsei protocoalelor specifice, care au ca rezultat lipsa investigării sau ignorării în cursul anchetei a aspectelor care ţin de discriminarea multiplă sau intersecţională a unora dintre victime, spre exemplu etnicitate în corelare cu vârstă, gen, dizabilitate, orientare sexuală şi identitate sau expresie de gen, vârstă, ş.a. motive care, potrivit legii, constituie circumstanţe agravante.
În România şi în spaţiul european, atitudinile anti-rome sunt vizibile în spaţiul public, în toate sferele vieţii cotidiene, fapt reliefat şi de recentele rapoarte ale societăţii civile, care recomandă României şi celorlalte State Membre să ia măsuri pentru abordarea discriminării multiple/intersecţionale şi creşterea caracterului disuasiv al secţiunilor aplicate în cazuri de discriminare, să dezvolte programe naţionale de formare pentru prevenirea şi combaterea discriminării pentru reprezentanţii instituţiilor publice şi să combată activ rasismul remanent la nivelul instituţiilor şi atitudinile antirome existente în societate. Aceste obiective se pot materializa prin cultivarea, la toate nivelurile administraţiei publice - locale, judeţene, centrale - a unei culturi pentru nediscriminare, în favoarea egalităţii, acceptării diferenţei şi respectului pentru diversitate.
Lipsa combaterii active a atitudinilor antirome este semnalată de societatea civilă care monitorizează punerea în aplicare a legislaţiei anti-discriminare. Astfel, se constată că combaterea atitudinilor anti-rome prin legislaţia anti-discriminare existentă nu este suficientă şi că toate cele patru domenii sectoriale din Strategie - educaţie, ocupare, locuire şi sănătate - trebuie însoţite de măsuri relevante care să abordeze şi să facă referire explicită la atitudinile anti-rome. Mai mult, acestea recomandă crearea de instrumente care să combată rasismul şi xenofobia prin mijloacele legislaţiei penale, fapt ce ar asigura ca discriminarea făţişă, discursul incitator la ură şi infracţiunile motivate de ură împotriva romilor să nu se mai întâmple; în acest sens, Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal a fost preluată în legislaţia română. Astfel de aspecte sunt susţinute şi raportate şi de Comisia Europeană, care cere statelor membre UE ca în revizuirea măsurilor de incluziune a romilor să răspundă acestor provocări majore, în special abordări intersectoriale, transsectoriale şi integrate pentru eliminarea discriminării multiple şi a excluderii multidimensionale; planificarea bazată pe analiza nevoilor femeilor şi copiilor de etnie romă şi luarea în consideraţie a diversităţii existente în rândul romilor şi abordarea intersecţională a modelelor de excludere şi discriminare cu care se confruntă anumite grupuri şi subgrupuri din rândul comunităţilor vulnerabile cu romi.
Comisia Europeană recomanda în 2019 tuturor Statelor Membre recunoaşterea atitudinilor antirome, pentru promovarea unei abordări puternice de nediscriminare, în cadrul intervenţiilor de incluziune a romilor în toate domeniile. Aceasta trebuie să includă recunoaşterea particularităţilor atitudinilor antirome, ale infracţiunilor motivate de ură şi ale retoricii împotriva romilor, precum şi provocările cu care se confruntă victimele de etnie romă în ceea ce priveşte accesul la justiţie, protecţie şi asistenţă (cum ar fi subraportarea, inclusiv din cauza fricii de discriminare, sau de represalii din partea autorităţilor de anchetă, riscurile de revictimizare, impactul atitudinilor părtinitoare ale autorităţilor faţă de măsurile prevăzute de dreptul penal ca răspuns la criminalitate etc.).
Atitudinile antirome - Antigypsyism, în engleză -, sau rasismul anti-rom, după cum este folosit de activiştii pentru drepturile omului, sunt recunoscute în spaţiul european drept o formă specifică de rasism îndreptat împotriva romilor, sintilor şi nomazilor, dar şi a altor grupuri care sunt stigmatizate, făcând apel la exonimul profund peiorativ "ţigan", larg răspândit în spaţiul public. Organizaţiile rome şi pro-rome reunite la nivel european în coaliţia Alliance against Antigypsyism, au propus definiţia de lucru a termenului antigypsyism, al cărui echivalent recomandat de ANR pentru folosirea în limba română în documente oficiale este "atitudini antirome", cu scopul evitării folosirii termenului peiorativ:
"Atitudinile antirome reprezintă un complex persistent, construit din punct de vedere istoric al rasismului acceptat împotriva grupurilor sociale identificate cu termenul discriminatoriu "ţigan" sau alţi termeni peiorativi asociaţi şi încorporează:
- o percepţie uniformizatoare şi care defineşte şi descrie aceste grupuri din perspectiva stereotipurilor şi prejudecăţilor;
- Atribuirea acestor caracteristici specific către aceste grupuri;
- Constructe sociale discriminatorii şi practici violente care decurg din acestea, cu efecte de marginalizare şi degradante şi care reproduc dezavantaje structurale."
Măsuri pentru combaterea atitudinilor antirome şi consolidarea legislaţiei anti-discriminare:
Adoptarea în Strategie a definiţiei recomandată de coaliţia europeană Alliance against Antigypsyism şi operaţionalizarea acesteia în legislaţia anti-discriminare existentă; actualizarea prevederilor legislaţiei penale care sancţionează discursul incitator la ură şi infracţiunile motivate de ură cu această definiţie, precum şi conferirea unui caracter disuasiv al pedepselor aplicabile prin conferirea atributului de agravantă atitudinii antirome. Formarea continuă a agenţilor de aplicare a legii, a procurorilor şi judecătorilor în ceea ce priveşte înţelegerea fenomenului şi implicaţiilor atitudinilor antirome, în instrumentarea cazurilor conexe.
Consolidarea legislaţiei pentru abordarea eficace a discriminării multiple/intersecţionale în practica juridică a CNCD şi creşterea caracterului disuasiv al sancţiunilor aplicate în cazuri de discriminare multiplă.
Elaborarea programelor naţionale de formare pentru prevenirea şi combaterea discriminării pentru angajaţii din instituţiile publice.
Combaterea activă a rasismului instituţional acceptat pe scară largă prin adoptarea definiţiei acceptate de sectorul neguvernamental rom la nivel european a atitudinilor antirome şi promovarea implicaţiilor negative a acestora.
Dezvoltare de campanii de informare şi conştientizare eficiente în instituţiile publice care furnizează servicii publice în domeniile educaţie, sănătate publică, ocuparea forţei de muncă, locuire.
Campanii de informare şi conştientizare asupra fenomenului şi implicaţiilor atitudinilor antirome în mediul privat care livrează servicii către populaţie.
ANR recomandă ca lupta împotriva atitudinilor antirome trebuie să aibă o dimensiune preventivă şi una pro-activă, accentul punându-se pe promovarea unui discurs pozitiv despre romi în spaţiul public, educarea majorităţii populaţiei în acest sens şi creşterea conştientizării asupra consecinţelor negative a acestora, pe modelul cunoaşterii şi conştientizării la nivelul societăţii despre fenomenul anti-semitismului şi consecinţele negative ale unor astfel forme de manifestare a urii rasiale.
Conform Raportului Evaluarea sumativă a modelului "Prima prioritate: Niciun copil invizibil" (ANPDCA, UNICEF România, 2017) analiza incidenţei vulnerabilităţilor copiilor în funcţie de etnie arată o incidenţă crescută a unor vulnerabilităţi în rândul copiilor romi, care sunt mai expuşi riscului de violenţă, abuz sau neglijare.
SECŢIUNEA 8:4.1.8. Concluzii privind contextul actual
Principalele cauze care au afectat implementarea Strategiei aferente perioadei 2015-2020 au fost lipsa unui mecanism eficient de monitorizare şi evaluare în timp real a stadiului de realizare a măsurilor asumate, precum şi înţelegerea eronată a cadrului de reglementare. În consecinţă, planurile de acţiune la nivel local n-au făcut decât să reproducă măsurile naţionale, fără a le adapta nici la realităţile specifice ale comunităţilor, nici la nivelul resurselor disponibile. De asemenea, raportarea primordială la posibilităţile de finanţare din fonduri europene, fără a ţine seamă de tehnica diferită de accesare, comparativ cu bugetul de stat, a condus la diminuarea constantă a potenţialului de resurse ce puteau fi alocate incluziunii romilor.
Având în vedere experienţa perioadei 2014-2020, devine imperativ ca Guvernul României să-şi asume o nouă paradigmă pentru politicile adresate romilor în România. Această nouă paradigmă trebuie să fie bazată pe realităţile din comunităţi şi să fie concentrată prioritar pe elaborarea de programe naţionale în domeniul educaţiei, al ocupării forţei de muncă, al sănătăţii şi al locuirii, domenii care rămân pilonii principali de intervenţie în comunităţile defavorizate, în perspectiva reducerii decalajelor faţă de populaţia majoritară. În egală măsură este nevoie ca noua viziune a Strategiei pentru perioada 2022-2027 să fie centrată pe promovarea culturii romilor şi crearea unei culturi în favoarea egalităţii de şanse şi non-discriminării în societatea românească.
SUBCAPITOLUL 2:4.2. Definirea problemelor
Dimensiunea populaţiei de etnie romă constituie în continuare una dintre cele mai mari provocări pentru Guvernul României. Conform recensământului populaţiei, realizat în anul 2011 de Institutul Naţional de Statistică, în România trăiesc 621.600 persoane aparţinând minorităţii romilor, autoidentificaţi, ceea ce reprezintă 3,3% din populaţia generală a României. Neoficial, numărul romilor este mult mai mare. Organizaţiile care activează în domeniu, dar şi autorităţile locale, estimează un număr de 1,5-2 milioane de persoane de etnie romă.
Etnicii romi auto-identificaţi reprezintă circa 27% din totalul locuitorilor din zonele rurale marginalizate. Prin urmare, romii sunt supra-reprezentaţi în rândul locuitorilor din zonele rurale marginalizate, iar această proporţie este de aproape 10 ori mai mare decât proporţia naţională a romilor auto-identificaţi în populaţia totală.
Motivele pentru care un număr foarte mare de romi nu-şi asumă apartenenţa etnică sunt, tradiţional, de natură istorică, dar - mai recent - şi ca reacţie la atitudinile anti-rome ale societăţii majoritare asupra acestei minorităţi.
Zonele marginalizate implică existenta unor comunităţi aflate în dificultatea de a-şi valorifica prin inserţie pe piaţa muncii potenţialul de capital uman, din lipsa cumulată a accesului la infrastructură, educaţie, condiţii de locuit şi servicii de sănătate. Localităţile ce cuprind astfel de zone sunt definite drept marginalizate.
Profilul comunităţilor marginalizate cu populaţie romă este structurat pe criterii ce ţin, în special, de vulnerabilităţile asociate cu apartenenţa la această etnie, precum şi cele ce caracterizează contextul socio-economic local şi zonal. Studiile evidenţiază că rata sărăciei la populaţia de romi a avut o tendinţă negativă în ultimii şase ani, însă decalajele faţă de nivelul populaţiei generale se menţin la un nivel ridicat.
De altfel, profilul marginalizării este diferit în cazul comunităţilor cu romi, comparativ cu cele majoritare. În timp ce majoritatea zonelor rurale marginalizate sunt mici, comunităţile de romi tind să fie mai extinse, 86% dintre romii care trăiesc în comunităţi marginalizate trăiesc în comunităţi de romi cu mai mult de 250 de locuitori.43)
43) Idem 7
În plus, cercetările furnizează date contradictorii, de multe ori în contrast cu vizibilitatea romilor în spaţiul public românesc, oferind în schimb date alarmante, indicii calitative privind nivelul sub limita decenţei la care se află traiul celei mai mari părţi a celor identificaţi drept romi sub toate aspectele posibile: standard de viaţă, de civilizaţie, nivel de educaţie, acces la servicii de sănătate, etc.
Un element particular al minorităţii rome din România îl reprezintă marea diversitate de neamuri diferite, care prezintă o multitudine de particularităţi privind tradiţiile, limba, portul şi modul de viaţă. Instituţiile europene fac eforturi considerabile în vederea impulsionării, sprijinirii, ghidării Statelor Membre în procesul de incluziune socială a romilor. Decidenţii ce elaborează politici adresate romilor la nivel european, dar şi naţional, nu au luat, până acum, în calcul aceste diferenţieri între neamurile de romi şi specificul comunităţilor în care aceştia trăiesc. Acest fapt a afectat rezultatele obţinute, în raport cu cele propuse prin documentele programatice.
La nivel judeţean/local nu există analize care să evidenţieze gradul de vulnerabilitate a populaţiei rome în raport cu populaţia majoritară, iar planurile de acţiune judeţene nu conţin indicatori măsurabili care să ţină seama de diferenţele culturale ale neamurilor de romi ce locuiesc în aceeaşi localitate.
Din perspectiva Strategiei, se consideră că pentru incluziunea cetăţenilor români de etnie romă, aflaţi în situaţie de vulnerabilitate trebuie asigurate şi garantate, simultan:
1.drepturile civile elementare - locuire, educaţie, sănătate, drept la muncă, la asistenţă socială) - romii, indiferent de disponibilitatea de asumare a apartenenţei etnice, trebuie să beneficieze de drepturile care decurg din statutul de cetăţean;
2.drepturile culturale, dreptul la identitate, astfel încât asumarea apartenenţei etnice să devină expresie a stimei de sine.
SECŢIUNEA 1:4.2.1. Asigurarea şi garantarea drepturilor civile
SUBSECŢIUNEA 0:
Pentru asigurarea şi garantarea drepturilor civile este necesară abordarea aspectelor legate de vulnerabilitate şi sărăcie, care afectează o mare pondere a cetăţenilor români aparţinând minorităţii romilor.
Astfel, prioritare pentru prezenta Strategie sunt următoarele domenii de intervenţie:
1.Infrastructură: izolarea rezidenţială, lipsa accesului la utilităţi şi transport afectează condiţiile de locuit, asigurarea locuirii sociale şi a celei sanitare;
2.Locuire: comunităţile şi/sau locuinţele care nu oferă condiţii decente de locuire afectează starea de sănătate, precum şi premisele elementare de desfăşurare a procesului de învăţământ pentru elevi:
3.Educaţie: lipsa accesului la învăţământ de calitate conduce la abandon şcolar, respectiv sub-calificare, şi afectează inserţia pe piaţa muncii;
4.Ocuparea forţei de muncă şi formarea profesională: lipsa de calificare şi a oportunităţilor de inserţie pe piaţa muncii conduce la imposibilitatea acoperirii costurilor pentru utilităţi şi întreţinere a locuinţei, respectiv la neputinţa asigurării traiului zilnic (hrană, îmbrăcăminte), cu consecinţe asupra participării şcolare a copiilor, nivelului de sănătate a familiei;
5.Sănătate: lipsa accesului la asistenţă medicală, dar, mai ales, la serviciile de medicină profilactică, afectează atât participarea şcolară a copiilor, cât şi participarea adulţilor la activităţile productive, cu consecinţe directe asupra situaţiei întregii familii.
Aceste aspecte evidenţiază problemele cu care se confruntă familiile din comunităţi marginalizate, din mediu rural sau urban.
În acelaşi timp, acest mod de abordare ne arată că intervenţiile unidirecţionale, până acum adoptate atât de programele naţionale, cât şi de intervenţiile finanţate prin fonduri europene, s-au dovedit insuficiente şi incomplete.
Experienţa implementării proiectelor CLLD, precum şi a proiectelor DLI (Dezvoltare Locală prin Intervenţii Integrate), a creat premisele favorabile pentru obţinerea unor rezultate efective şi vizibile în procesul de combatere a sărăciei, inclusiv în rândul minorităţii rome, necesară fiind o abordare integrată, provocarea fiind ca programele naţionale să devină mai flexibile pentru a fi implementate complementar, în concordanţă cu necesităţile specifice ale fiecărei comunităţi. În consecinţă, şi pentru perioada 2022-2027, rămâne prioritară rezolvarea problemelor cu care se confruntă comunităţile vulnerabile în domeniile sensibile ce compun cercul vicios al sărăciei.
SUBSECŢIUNEA 1:4.2.1.1. Locuire
Principalele provocări cu care se confruntă comunităţile marginalizate în domeniul locuirii sunt degradarea locuinţelor, supraaglomerarea, insuficienţa locuinţelor sociale şi, mai ales, a celor destinate tinerilor, precum şi evacuarea din locuinţele sociale din neputinţa plăţii utilităţilor, demolarea locuinţelor informale situate pe terenuri publice sau private sunt elemente ce conduc la marginalizare şi excluziune socială pentru largi categorii de populaţie vulnerabilă, în care minoritarii romi au o pondere semnificativă. Acestora li se adaugă segregarea spaţială, obstacolele întâmpinate în accesul la locuinţe în sectorul privat, precum şi lipsa sprijinului public şi al legislaţiei referitoare la accesarea locuinţelor sociale44).
44) Idem
Un aspect nu lipsit de însemnătate este lipsa informaţiilor privind dimensionarea fenomenului evacuărilor forţate, care ar putea permite elaborarea unor soluţii preventive, în măsură să evite improvizaţiile şi situaţiile de criză. Autorităţile administraţiei publice locale nu au o evidenţă clară a locuinţelor ce prezintă potenţial de evacuare şi, drept consecinţă, nu au pregătite variante
Abordarea problemelor legate de locuire este de competenţa autorităţilor administraţiei publice locale, prin urmare este necesară responsabilizarea autorităţilor administraţiei publice locale, nivel care are competenţa legală exclusivă în abordarea problemelor identificate la nivel local, a le prioritiza şi soluţiona. Strategiile locale trebuie să includă nevoile identificate la nivelul comunităţilor de romi. Având în vedere că la acest moment MDLAP se află în imposibilitatea de a cuantifica şi raporta indicatorii în domeniul Locuirii şi Infrastructurii dezagregaţi după criteriul etnie, este necesară identificarea barierelor care nu permit acest lucru şi efectuarea modificărilor necesare asupra reglementărilor legale, astfel încât să fie posibilă atât dezagregarea indicatorilor în funcţie de etnie şi să creeze cadrul pentru autorităţile locale să raporteze aceşti indicatori.
SUBSECŢIUNEA 2:4.2.1.2. Infrastructură
Asigurarea unor condiţii decente de viaţă prin acces la infrastructura de transport şi utilităţi, respectiv starea drumurilor şi lipsa infrastructurii la nivel comunitar, reprezintă principala problemă în acest domeniu; rezolvarea este condiţionată în general de bunăvoinţa şi/sau interesul autorităţilor administraţiei publice locale, dar, foarte adesea, şi de statutul legal al aşezării.
Drept urmare, stimularea autorităţilor administraţiei publice locale pentru dezvoltarea infrastructurii de utilităţi publice în astfel de zone, precum şi sprijinirea activităţii de cadastru şi intabulare a proprietăţilor imobiliare trebuie să devină obiective de maxim interes pentru autorităţile centrale cu atribuţii în domeniu, care trebuie să furnizeze asistenţă managerială şi financiară în acest sens.
Deşi există un program naţional de cadastrare derulat de ANCPI (MLPDA), care are în vedere intabularea gratuită a întregului teritoriu până în anul 2023, există posibilitatea de ordonare prioritară a localităţilor şi sectoarelor cadastrale pe care se află aşezări informale, având în vedere că statutul incert din perspectivă legală a acestor comunităţi are consecinţe directe asupra marginalizării, în primul rând prin diminuarea efectelor produse de alte intervenţii ce vizează incluziunea minorităţii rome, inclusiv clarificarea statutului juridic al drumurilor de acces, precum şi a reţelelor de utilităţi.
SUBSECŢIUNEA 3:4.2.1.3. Educaţie
Asigurarea unui parcurs cât mai lung în sistemul educaţional pentru copiii romi este văzută de cele mai multe ori drept esenţială pentru ruperea cercului vicios inter generaţional al sărăciei şi pentru incluziunea socială a acestora. Cadrul strategic al UE pentru cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale ("ET 2020") şi-a propus printre obiectivele sale de referinţă pentru anul 2020 ca cel puţin 95% dintre copii să fie integraţi în sistemul de educaţie preşcolară45).
45) https://ec.europa.eu/education/policies/european-policy-cooperation/et2020-framework_ro, accesat la data de 28.01.2019
În acest sens, este nevoie de continuarea sau adoptarea unor măsuri atât integratoare, cât şi ţintite pe reducerea decalajelor, în special în zonele geografice rurale/urbane marginalizate46). Prin urmare, este nevoie de programe naţionale coordonate de reducere a abandonului şcolar atât prin creşterea calităţii actului educaţional, inclusiv în şcolile cu copii preponderent de etnie romă, cât şi prin îmbunătăţirea situaţiei socio-economice a gospodăriei, în aspectele care blochează participarea şcolară (hrană, haine, condiţii de locuire).
46) Council of European Union (2013). Council recommendation on efective Roma integration measures in the member states. Brussels, pp. 5-6
Programul de mediere şcolară constituie principala intervenţie în domeniul educaţiei copiilor romi, dar nu există o metodologie de evaluare a impactului pe care mediatorii şcolari îl au asupra educaţiei copiilor.
Programul de măsuri afirmative adresat tinerilor romi - locuri distinct alocate în licee şi universităţi - este insuficient susţinut prin facilităţi asociate, astfel că tinerii romi, în special cei din mediul rural, după terminarea celor 8 clase, nu-şi pot permite continuarea studiilor din lipsa resurselor financiare în familie.
Pe de altă parte, este evidentă nevoia unor programe de îmbunătăţire a nivelului educaţional şi reducerea analfabetismului în rândul persoanelor care au depăşit vârsta corespunzătoare clasei de şcolarizare (de tip "A doua şansă"), iar programele ar trebui să îşi propună drept ţinte participarea a minim 15% beneficiari cetăţeni români aparţinând minorităţii rome, în special din mediul rural şi comunităţi urbane/rurale marginalizate.
Un alt factor care afectează educaţia copiilor romi este reprezentat de superficialitatea cu care instituţiile deconcentrate în domeniul educaţiei şi o parte însemnată din unităţile şcolare tratează acesta problematică. În conformitate cu raportul de monitorizare realizat de ANR în anul 2018, în domeniul educaţiei, rolul inspectorului angajat al ISJ pentru minoritatea romilor, este perceput diferit de la un judeţ la altul. În unele judeţe sunt inspectori de etnie romă angajaţi ai ISJ responsabili de domeniul educaţiei copiilor romi, iar în alte judeţene inspectorii pentru minorităţi au preluat acesta sarcina prin cumul de funcţii. Şi în cazul acestor funcţionari, este nevoie de o evaluare a competenţelor şi de o instruire continuă în special în domeniul promovării diversităţii şi non-discriminării.
Un impediment al accesului la o educaţie de calitate îl reprezintă tendinţa de segregare a copiilor romi în şcoli, fenomen care persistă în continuare, în pofida reglementărilor guvernamentale recente şi în particular ale Ministerului Educaţiei care interzic acest lucru.
Cercetările calitative şi cantitative47) au arătat că în şcolile segregate pe criterii etnice există mai multe deficienţe: pe măsură ce creşte ponderea de copii romi într-o şcoală, descreşte calitatea dotărilor materiale de care dispune aceasta - laboratoare de specialitate, săli de sport, biblioteci, calculatoare. De asemenea, şcolile cu procent ridicat de romi dispun în mai mică măsură de cadre didactice calificate (27,7% din profesorii din şcolile majoritar rome nu au calificare faţă de 16,5% din cele de non-rome)48), promovabilitatea la examenul de capacitate este mai mică în cazul şcolilor majoritar rome, iar participarea la olimpiade este şi ea mai redusă. Şcolile sunt adesea supraaglomerate, motivaţia profesorilor de a lucra cu copii romi este redusă, iar navetismul cadrelor didactice este ridicat, din cauza distanţei mari până la aceste unităţi şcolare.
47) Laura Surdu, Eniko Vincze şi Marius Wamsiedel, (2011). "Roma School Participation, Non-Attendence and Discrimination in România," Bucureşti: UNICEF, Gelu Duminică şi Ana Ivasiuc, (2010) "O şcoală pentru toţi? Accesul copiilor romi la o educaţie de calitate," Bucureşti: UNICEF, Cătălin Augustin Stoica, şi Marius Wamsiedel. (2012). "Inequity and Inequality. Teacher Absenteism, Romani Pupils and Primary Schools in România," Budapest: Roma Education Fund
48) Cătălin Augustin Stoica şi Marius Wamsiedel. (2012). "Inequity and Inequality: Teacher Absenteeism, Romani Pupils, and Primary Schools in România," Budapest: Roma Education Fund, p. 59
De asemenea, un obstacol în calea creării unui climat educaţional intercultural îl reprezintă lipsa informaţiilor referitoare la istoria romilor din manualele şcolare. Astfel, există manuale de istorie care omit să ofere informaţii despre romi, respectiv, lipsesc informaţii despre Holocaustul romilor, despre sclavia romilor în Ţările Române şi despre participarea romilor la dezvoltarea patrimoniului cultural al României.49)
49) Analiza manualelor de Istorie realizată pentru Centrul de Resurse Juridice 2016
SUBSECŢIUNEA 4:4.2.1.4. Ocupare
Inserţia pe piaţa muncii reprezintă unul din punctele existente în cercul vicios al sărăciei, afectat de celelalte verigi, cu atât mai mult cu cât populaţia de romi are o structură de vârste mult diferită de cea a populaţiei majoritare; la nivel naţional, minoritatea romă este o populaţie foarte tânără, aproximativ o treime având vârsta sub 15 ani, comparativ cu populaţia majoritară, în care aproximativ o cincime are sub 15 ani.
Aşadar, problemele de ocupare cu care se confruntă minoritatea romă nu privesc doar dreptul elementar la muncă, ci reprezintă o prioritate economică de valorificare a unui potenţial social şi economic pe termen lung. Lipsa cronică de calificare a tinerilor romi ce încearcă să intre pe piaţa muncii îi determină să se îndrepte spre munci "inferioare" din perspectiva prestigiului social şi, implicit, a remuneraţiei, care nu le pot asigura un trai decent.
Pilonul european al drepturilor sociale, întărit prin obiectivul de politică O Europă mai socială specific CFM 2021-2027, statuează abordarea prioritară a drepturilor sociale prin sprijinirea calităţii locurilor de muncă50), astfel încât să crească adresabilitatea măsurilor de incluziune activă, chiar la nivelul grupurilor vulnerabile dificil de plasat pe piaţa muncii formale.
50) Manual de simplificări, 80 măsuri de simplificare în politica de coeziune 2021-2027
Capitalul social omogen din interiorul aceluiaşi grup de tip familial şi capitalul social intergrupal favorizează activităţile din sfera activităţilor economiei non-formale, antreprenoriat şi economie socială, dificultăţile principale întâmpinate fiind legate de diferenţele dintre mediul urban şi cel rural, respectiv accesul redus la pieţele de desfacere.
În comunităţile vulnerabile cu populaţie romă se resimte acut nevoia unor facilităţi acordate iniţiativelor antreprenoriale şi agenţilor economici care angajează minoritari romi, oferindu-le perspective de ridicare a nivelului de calificare, în special pentru femei şi tineri, dar şi pentru unele persoane vulnerabile, cum ar fi tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului sau din sistemul penitenciar.
SUBSECŢIUNEA 5:4.2.1.5. Sănătate
În domeniul sănătăţii, principala problemă care trebuie abordată foarte serios este programul de asistenţă medicală comunitară derulat în comunităţile vulnerabile cu romi. Din analiza ANR a rezultat faptul că rolul mediatorului sanitar este foarte important la nivel comunitar, în procesul de prevenire a îmbolnăvirilor membrilor comunităţilor vulnerabile cu romi. Începând cu anul 2017 activitatea de asistenţă medicală comunitară este reglementată de următoarele acte normative: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2017 privind asistenţa medicală comunitară, aprobată prin Legea nr. 180/ 2017 şi completată prin Legea nr. 119/ 2019 şi de Hotărârea Guvernului nr. 324/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea activităţii de asistenţă medicală comunitară, prin care îşi implementează activitatea furnizorii de servicii de asistenţă medicală comunitară (medic, asistent medical comunitar, moaşă şi mediator sanitar). Serviciile de asistentă medicală comunitară se acordă tuturor grupurilor vulnerabile din punct de vedere medico-socio-economico-educaţional indiferent de etnie şi indiferent de statutul de asigurat sau neasigurat al beneficiarilor. Problemele identificate anterior au fost abordate de noua legislaţie şi au ţinut cont de atribuţiile mediatorului sanitar şi al asistentului medical comunitar, Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT) putând fi sancţionate pentru nerespectarea legislaţiei specifice. Existenţa postului de mediator sanitar în comunităţile cu populaţie semnificativă de romi este de o importanţă deosebită şi acesta poate fi ocupat de persoane din comunitate cu curs ANC în ocupaţia mediator sanitar. Din acest motiv autorităţile centrale, judeţene şi locale trebuie să facă toate eforturile să se asigure de formarea cadrelor necesare şi de prezenţa acestui post în schema de personal la nivelul UAT. În cazul comunităţilor vulnerabile de romi, autorităţile locale pot conlucra cu organizaţii neguvernamentale şi cu reprezentanţi locali din comunitate pentru soluţionarea problemelor socio-sanitare din respectivele comunităţi; Ministerul Sănătăţii asigură coordonarea tehnică şi metodologică, monitorizarea, evaluarea şi controlul activităţii reţelei de asistenţă medicală comunitară, direct şi prin intermediul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti. DSP coordonează tehnic şi metodologic, monitorizează, evaluează şi controlează activitatea de asistenţă medicală comunitară la nivel judeţean şi monitorizează introducerea lunară a datelor activităţii de asistenţă medicală comunitară şi se asigură de crearea de proceduri şi metodologii proprii, pentru furnizarea datelor dezagregate după etnie, pe baza raportărilor mediatorilor sanitari, la nivel naţional, cu respectarea reglementărilor de protecţie a datelor personale şi asigurarea netrasabilităţii identităţii pacienţilor.
Totodată, problemele existente la nivelul implementării prevederilor legislaţiei specifice, O.U.G. nr. 18/2017 şi H.G. nr. 324/2019 amintite anterior, cauzate de lipsa resursei umane şi a lipsei actelor (metodologii, standarde, ghiduri, protocoale) subsecvente legislaţiei de reglementare a organizării, funcţionării, finanţării activităţii de asistenţă medicală comunitară rămân provocări care împiedică furnizarea eficace a serviciilor de sănătate la nivelul comunităţii.
O altă problemă identificată în domeniul sănătăţii romilor o constituie necesitatea de a reduce decalajul în privinţa stării de sănătate dintre romi şi restul populaţiei, prin includerea acestora în programele şi intervenţiile naţionale în domeniul sănătăţii publice gestionate de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Femeile şi fetele rome întâmpină adesea prejudecăţi rasiale sau de gen, în ceea ce priveşte accesul la sănătate şi alte servicii publice. Totodată lipsesc serviciile direcţionate pentru femeile şi fetele cu dizabilităţi şi alte grupuri de femei şi fete aflate în situaţii vulnerabile.
SECŢIUNEA 2:4.2.2. Asigurarea şi garantarea dreptului la identitate
Studiile şi cercetările în domeniu menţionează faptul ca mulţi dintre romi au o stimă de sine etnică scăzută cauzată de stigmatizarea socială internalizată, precum şi de procesele de asimilare forţată prin care au trecut membrii comunităţilor cu romi din România. Privarea individului de drepturi şi de accesul la resurse de dezvoltare socială conduce la pierderea demnităţii etnice şi la instalarea auto-culpabilizării şi a ruşinii de sine etnice, precum şi discriminarea sistemică la care romii sunt supuşi în societate. Stima de sine etnică a romilor poate creşte prin extinderea învăţării limbii, istoriei şi culturii romani în şcoală, inclusiv, acolo unde condiţiile le permit - comunităţi de romi vorbitoare de limbă romani, opţiunea părinţilor romi de a studia limba maternă, existenţa sau încadrarea de cadre didactice rome calificate, existenţa sau publicarea de manuale şcolare în limba romani etc. -, printr-un învăţământ bilingv sau monolingv în limba romani.
Limba romani este caracterizată printr-o diversitate de dialecte/graiuri, romii aflându-se în prezent în procesul de promovare a limbii prin sistemul oficial de învăţământ. Cultura tradiţională romă are caracter preponderent oral, astfel încât principala problemă cu care se confruntă demersurile de promovare a limbii romani în sistemul de învăţământ bilingv este lipsa literaturii scrise în limba romani, manualele apelând, din păcate, la texte didactice traduse din română sau alte limbi. Un alt element ignorat în prezent, dar care poate influenţa în mod semnificativ promovarea identităţii etno-culturale a romilor, este cunoaşterea de către societatea în ansamblu a contribuţiei pe care au adus-o romii la dezvoltarea societăţii româneşti şi a patrimoniului cultural european, având ca rezultat, pe de o parte, reducerea percepţiilor negative faţă de minoritatea romă şi, pe de alta, creşterea stimei de sine în rândul minoritarilor romi.51)
51) Vezi proiectul "Promovarea personalităţilor rome în spaţiul public" (www.ikultura.ro) şi broşura "Romi pentru România" realizate de Centrul Naţional de Cultură a Romilor-Romano Kher
Totodată, lipsa instituţiilor de reprezentare culturală - esenţiale pentru promovarea culturii rome - reprezintă o altă problemă care împiedică afirmarea şi reconstrucţia identităţii romilor.
O a doua direcţie de acţiune vizează dezvoltarea unei culturi instituţionale care să ţină seama de principiile non-discriminării şi egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, precum şi educarea societăţii la toate nivelurile - nu doar în sistemul educaţional, ci şi la nivelul discursului public, inclusiv mijloacele mass media - cu privire la aceste principii.
În materie de anti-discriminare şi combaterea atitudinilor anti-rome, provocările majore persistă în ceea ce priveşte cunoaşterea de către publicul larg a legislaţiei care îi protejează pe indivizi sau colectivităţi împotriva discriminării, îndeosebi referitor la lipsa de informare cu privire la căile de atac existente şi revendicarea drepturilor fundamentale.
Atitudinile anti-rome sunt vizibile în spaţiul public, în toate sferele vieţii cotidiene, fapt reliefat şi de recentele rapoarte52) ale societăţii civile, care recomandă autorităţilor competente să ia măsuri pentru abordarea discriminării multiple, intersecţionale. De asemenea, se recomandă sporirea abordărilor disuasive ale sancţiunilor aplicate în cazuri de discriminare şi să se dezvolte programe naţionale de formare pentru prevenirea şi combaterea discriminării pentru reprezentanţii instituţiilor publice, precum şi combaterea rasismului instituţional şi atitudinilor antirome existente în societate.
52) Raportul societăţii civile de monitorizare a implementării strategiei naţionale de integrare a romilor în România. Focalizare pe precondiţii structural şi orizonatale pentru implementarea cu succes a strategiei. https://op.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/.../format-PDF