Subcapitolul 2 - 4.2. Definirea problemelor - Strategie din 2022 a Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2022-2027

M.Of. 450 bis

În vigoare
Versiune de la: 5 Mai 2022
SUBCAPITOLUL 2:4.2. Definirea problemelor
SECŢIUNEA 0:
Dimensiunea populaţiei de etnie romă constituie în continuare una dintre cele mai mari provocări pentru Guvernul României. Conform recensământului populaţiei, realizat în anul 2011 de Institutul Naţional de Statistică, în România trăiesc 621.600 persoane aparţinând minorităţii romilor, autoidentificaţi, ceea ce reprezintă 3,3% din populaţia generală a României. Neoficial, numărul romilor este mult mai mare. Organizaţiile care activează în domeniu, dar şi autorităţile locale, estimează un număr de 1,5-2 milioane de persoane de etnie romă.
Etnicii romi auto-identificaţi reprezintă circa 27% din totalul locuitorilor din zonele rurale marginalizate. Prin urmare, romii sunt supra-reprezentaţi în rândul locuitorilor din zonele rurale marginalizate, iar această proporţie este de aproape 10 ori mai mare decât proporţia naţională a romilor auto-identificaţi în populaţia totală.
Motivele pentru care un număr foarte mare de romi nu-şi asumă apartenenţa etnică sunt, tradiţional, de natură istorică, dar - mai recent - şi ca reacţie la atitudinile anti-rome ale societăţii majoritare asupra acestei minorităţi.
Zonele marginalizate implică existenta unor comunităţi aflate în dificultatea de a-şi valorifica prin inserţie pe piaţa muncii potenţialul de capital uman, din lipsa cumulată a accesului la infrastructură, educaţie, condiţii de locuit şi servicii de sănătate. Localităţile ce cuprind astfel de zone sunt definite drept marginalizate.
Profilul comunităţilor marginalizate cu populaţie romă este structurat pe criterii ce ţin, în special, de vulnerabilităţile asociate cu apartenenţa la această etnie, precum şi cele ce caracterizează contextul socio-economic local şi zonal. Studiile evidenţiază că rata sărăciei la populaţia de romi a avut o tendinţă negativă în ultimii şase ani, însă decalajele faţă de nivelul populaţiei generale se menţin la un nivel ridicat.
De altfel, profilul marginalizării este diferit în cazul comunităţilor cu romi, comparativ cu cele majoritare. În timp ce majoritatea zonelor rurale marginalizate sunt mici, comunităţile de romi tind să fie mai extinse, 86% dintre romii care trăiesc în comunităţi marginalizate trăiesc în comunităţi de romi cu mai mult de 250 de locuitori.43)
43) Idem 7
În plus, cercetările furnizează date contradictorii, de multe ori în contrast cu vizibilitatea romilor în spaţiul public românesc, oferind în schimb date alarmante, indicii calitative privind nivelul sub limita decenţei la care se află traiul celei mai mari părţi a celor identificaţi drept romi sub toate aspectele posibile: standard de viaţă, de civilizaţie, nivel de educaţie, acces la servicii de sănătate, etc.
Un element particular al minorităţii rome din România îl reprezintă marea diversitate de neamuri diferite, care prezintă o multitudine de particularităţi privind tradiţiile, limba, portul şi modul de viaţă. Instituţiile europene fac eforturi considerabile în vederea impulsionării, sprijinirii, ghidării Statelor Membre în procesul de incluziune socială a romilor. Decidenţii ce elaborează politici adresate romilor la nivel european, dar şi naţional, nu au luat, până acum, în calcul aceste diferenţieri între neamurile de romi şi specificul comunităţilor în care aceştia trăiesc. Acest fapt a afectat rezultatele obţinute, în raport cu cele propuse prin documentele programatice.
La nivel judeţean/local nu există analize care să evidenţieze gradul de vulnerabilitate a populaţiei rome în raport cu populaţia majoritară, iar planurile de acţiune judeţene nu conţin indicatori măsurabili care să ţină seama de diferenţele culturale ale neamurilor de romi ce locuiesc în aceeaşi localitate.
Din perspectiva Strategiei, se consideră că pentru incluziunea cetăţenilor români de etnie romă, aflaţi în situaţie de vulnerabilitate trebuie asigurate şi garantate, simultan:
1.drepturile civile elementare - locuire, educaţie, sănătate, drept la muncă, la asistenţă socială) - romii, indiferent de disponibilitatea de asumare a apartenenţei etnice, trebuie să beneficieze de drepturile care decurg din statutul de cetăţean;
2.drepturile culturale, dreptul la identitate, astfel încât asumarea apartenenţei etnice să devină expresie a stimei de sine.
SECŢIUNEA 1:4.2.1. Asigurarea şi garantarea drepturilor civile
SUBSECŢIUNEA 0:
Pentru asigurarea şi garantarea drepturilor civile este necesară abordarea aspectelor legate de vulnerabilitate şi sărăcie, care afectează o mare pondere a cetăţenilor români aparţinând minorităţii romilor.
Astfel, prioritare pentru prezenta Strategie sunt următoarele domenii de intervenţie:
1.Infrastructură: izolarea rezidenţială, lipsa accesului la utilităţi şi transport afectează condiţiile de locuit, asigurarea locuirii sociale şi a celei sanitare;
2.Locuire: comunităţile şi/sau locuinţele care nu oferă condiţii decente de locuire afectează starea de sănătate, precum şi premisele elementare de desfăşurare a procesului de învăţământ pentru elevi:
3.Educaţie: lipsa accesului la învăţământ de calitate conduce la abandon şcolar, respectiv sub-calificare, şi afectează inserţia pe piaţa muncii;
4.Ocuparea forţei de muncă şi formarea profesională: lipsa de calificare şi a oportunităţilor de inserţie pe piaţa muncii conduce la imposibilitatea acoperirii costurilor pentru utilităţi şi întreţinere a locuinţei, respectiv la neputinţa asigurării traiului zilnic (hrană, îmbrăcăminte), cu consecinţe asupra participării şcolare a copiilor, nivelului de sănătate a familiei;
5.Sănătate: lipsa accesului la asistenţă medicală, dar, mai ales, la serviciile de medicină profilactică, afectează atât participarea şcolară a copiilor, cât şi participarea adulţilor la activităţile productive, cu consecinţe directe asupra situaţiei întregii familii.
Aceste aspecte evidenţiază problemele cu care se confruntă familiile din comunităţi marginalizate, din mediu rural sau urban.
În acelaşi timp, acest mod de abordare ne arată că intervenţiile unidirecţionale, până acum adoptate atât de programele naţionale, cât şi de intervenţiile finanţate prin fonduri europene, s-au dovedit insuficiente şi incomplete.
Experienţa implementării proiectelor CLLD, precum şi a proiectelor DLI (Dezvoltare Locală prin Intervenţii Integrate), a creat premisele favorabile pentru obţinerea unor rezultate efective şi vizibile în procesul de combatere a sărăciei, inclusiv în rândul minorităţii rome, necesară fiind o abordare integrată, provocarea fiind ca programele naţionale să devină mai flexibile pentru a fi implementate complementar, în concordanţă cu necesităţile specifice ale fiecărei comunităţi. În consecinţă, şi pentru perioada 2022-2027, rămâne prioritară rezolvarea problemelor cu care se confruntă comunităţile vulnerabile în domeniile sensibile ce compun cercul vicios al sărăciei.
SUBSECŢIUNEA 1:4.2.1.1. Locuire
Principalele provocări cu care se confruntă comunităţile marginalizate în domeniul locuirii sunt degradarea locuinţelor, supraaglomerarea, insuficienţa locuinţelor sociale şi, mai ales, a celor destinate tinerilor, precum şi evacuarea din locuinţele sociale din neputinţa plăţii utilităţilor, demolarea locuinţelor informale situate pe terenuri publice sau private sunt elemente ce conduc la marginalizare şi excluziune socială pentru largi categorii de populaţie vulnerabilă, în care minoritarii romi au o pondere semnificativă. Acestora li se adaugă segregarea spaţială, obstacolele întâmpinate în accesul la locuinţe în sectorul privat, precum şi lipsa sprijinului public şi al legislaţiei referitoare la accesarea locuinţelor sociale44).
44) Idem
Un aspect nu lipsit de însemnătate este lipsa informaţiilor privind dimensionarea fenomenului evacuărilor forţate, care ar putea permite elaborarea unor soluţii preventive, în măsură să evite improvizaţiile şi situaţiile de criză. Autorităţile administraţiei publice locale nu au o evidenţă clară a locuinţelor ce prezintă potenţial de evacuare şi, drept consecinţă, nu au pregătite variante
Abordarea problemelor legate de locuire este de competenţa autorităţilor administraţiei publice locale, prin urmare este necesară responsabilizarea autorităţilor administraţiei publice locale, nivel care are competenţa legală exclusivă în abordarea problemelor identificate la nivel local, a le prioritiza şi soluţiona. Strategiile locale trebuie să includă nevoile identificate la nivelul comunităţilor de romi. Având în vedere că la acest moment MDLAP se află în imposibilitatea de a cuantifica şi raporta indicatorii în domeniul Locuirii şi Infrastructurii dezagregaţi după criteriul etnie, este necesară identificarea barierelor care nu permit acest lucru şi efectuarea modificărilor necesare asupra reglementărilor legale, astfel încât să fie posibilă atât dezagregarea indicatorilor în funcţie de etnie şi să creeze cadrul pentru autorităţile locale să raporteze aceşti indicatori.
SUBSECŢIUNEA 2:4.2.1.2. Infrastructură
Asigurarea unor condiţii decente de viaţă prin acces la infrastructura de transport şi utilităţi, respectiv starea drumurilor şi lipsa infrastructurii la nivel comunitar, reprezintă principala problemă în acest domeniu; rezolvarea este condiţionată în general de bunăvoinţa şi/sau interesul autorităţilor administraţiei publice locale, dar, foarte adesea, şi de statutul legal al aşezării.
Drept urmare, stimularea autorităţilor administraţiei publice locale pentru dezvoltarea infrastructurii de utilităţi publice în astfel de zone, precum şi sprijinirea activităţii de cadastru şi intabulare a proprietăţilor imobiliare trebuie să devină obiective de maxim interes pentru autorităţile centrale cu atribuţii în domeniu, care trebuie să furnizeze asistenţă managerială şi financiară în acest sens.
Deşi există un program naţional de cadastrare derulat de ANCPI (MLPDA), care are în vedere intabularea gratuită a întregului teritoriu până în anul 2023, există posibilitatea de ordonare prioritară a localităţilor şi sectoarelor cadastrale pe care se află aşezări informale, având în vedere că statutul incert din perspectivă legală a acestor comunităţi are consecinţe directe asupra marginalizării, în primul rând prin diminuarea efectelor produse de alte intervenţii ce vizează incluziunea minorităţii rome, inclusiv clarificarea statutului juridic al drumurilor de acces, precum şi a reţelelor de utilităţi.
SUBSECŢIUNEA 3:4.2.1.3. Educaţie
Asigurarea unui parcurs cât mai lung în sistemul educaţional pentru copiii romi este văzută de cele mai multe ori drept esenţială pentru ruperea cercului vicios inter generaţional al sărăciei şi pentru incluziunea socială a acestora. Cadrul strategic al UE pentru cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale ("ET 2020") şi-a propus printre obiectivele sale de referinţă pentru anul 2020 ca cel puţin 95% dintre copii să fie integraţi în sistemul de educaţie preşcolară45).
45) https://ec.europa.eu/education/policies/european-policy-cooperation/et2020-framework_ro, accesat la data de 28.01.2019
În acest sens, este nevoie de continuarea sau adoptarea unor măsuri atât integratoare, cât şi ţintite pe reducerea decalajelor, în special în zonele geografice rurale/urbane marginalizate46). Prin urmare, este nevoie de programe naţionale coordonate de reducere a abandonului şcolar atât prin creşterea calităţii actului educaţional, inclusiv în şcolile cu copii preponderent de etnie romă, cât şi prin îmbunătăţirea situaţiei socio-economice a gospodăriei, în aspectele care blochează participarea şcolară (hrană, haine, condiţii de locuire).
46) Council of European Union (2013). Council recommendation on efective Roma integration measures in the member states. Brussels, pp. 5-6
Programul de mediere şcolară constituie principala intervenţie în domeniul educaţiei copiilor romi, dar nu există o metodologie de evaluare a impactului pe care mediatorii şcolari îl au asupra educaţiei copiilor.
Programul de măsuri afirmative adresat tinerilor romi - locuri distinct alocate în licee şi universităţi - este insuficient susţinut prin facilităţi asociate, astfel că tinerii romi, în special cei din mediul rural, după terminarea celor 8 clase, nu-şi pot permite continuarea studiilor din lipsa resurselor financiare în familie.
Pe de altă parte, este evidentă nevoia unor programe de îmbunătăţire a nivelului educaţional şi reducerea analfabetismului în rândul persoanelor care au depăşit vârsta corespunzătoare clasei de şcolarizare (de tip "A doua şansă"), iar programele ar trebui să îşi propună drept ţinte participarea a minim 15% beneficiari cetăţeni români aparţinând minorităţii rome, în special din mediul rural şi comunităţi urbane/rurale marginalizate.
Un alt factor care afectează educaţia copiilor romi este reprezentat de superficialitatea cu care instituţiile deconcentrate în domeniul educaţiei şi o parte însemnată din unităţile şcolare tratează acesta problematică. În conformitate cu raportul de monitorizare realizat de ANR în anul 2018, în domeniul educaţiei, rolul inspectorului angajat al ISJ pentru minoritatea romilor, este perceput diferit de la un judeţ la altul. În unele judeţe sunt inspectori de etnie romă angajaţi ai ISJ responsabili de domeniul educaţiei copiilor romi, iar în alte judeţene inspectorii pentru minorităţi au preluat acesta sarcina prin cumul de funcţii. Şi în cazul acestor funcţionari, este nevoie de o evaluare a competenţelor şi de o instruire continuă în special în domeniul promovării diversităţii şi non-discriminării.
Un impediment al accesului la o educaţie de calitate îl reprezintă tendinţa de segregare a copiilor romi în şcoli, fenomen care persistă în continuare, în pofida reglementărilor guvernamentale recente şi în particular ale Ministerului Educaţiei care interzic acest lucru.
Cercetările calitative şi cantitative47) au arătat că în şcolile segregate pe criterii etnice există mai multe deficienţe: pe măsură ce creşte ponderea de copii romi într-o şcoală, descreşte calitatea dotărilor materiale de care dispune aceasta - laboratoare de specialitate, săli de sport, biblioteci, calculatoare. De asemenea, şcolile cu procent ridicat de romi dispun în mai mică măsură de cadre didactice calificate (27,7% din profesorii din şcolile majoritar rome nu au calificare faţă de 16,5% din cele de non-rome)48), promovabilitatea la examenul de capacitate este mai mică în cazul şcolilor majoritar rome, iar participarea la olimpiade este şi ea mai redusă. Şcolile sunt adesea supraaglomerate, motivaţia profesorilor de a lucra cu copii romi este redusă, iar navetismul cadrelor didactice este ridicat, din cauza distanţei mari până la aceste unităţi şcolare.
47) Laura Surdu, Eniko Vincze şi Marius Wamsiedel, (2011). "Roma School Participation, Non-Attendence and Discrimination in România," Bucureşti: UNICEF, Gelu Duminică şi Ana Ivasiuc, (2010) "O şcoală pentru toţi? Accesul copiilor romi la o educaţie de calitate," Bucureşti: UNICEF, Cătălin Augustin Stoica, şi Marius Wamsiedel. (2012). "Inequity and Inequality. Teacher Absenteism, Romani Pupils and Primary Schools in România," Budapest: Roma Education Fund
48) Cătălin Augustin Stoica şi Marius Wamsiedel. (2012). "Inequity and Inequality: Teacher Absenteeism, Romani Pupils, and Primary Schools in România," Budapest: Roma Education Fund, p. 59
De asemenea, un obstacol în calea creării unui climat educaţional intercultural îl reprezintă lipsa informaţiilor referitoare la istoria romilor din manualele şcolare. Astfel, există manuale de istorie care omit să ofere informaţii despre romi, respectiv, lipsesc informaţii despre Holocaustul romilor, despre sclavia romilor în Ţările Române şi despre participarea romilor la dezvoltarea patrimoniului cultural al României.49)
49) Analiza manualelor de Istorie realizată pentru Centrul de Resurse Juridice 2016
SUBSECŢIUNEA 4:4.2.1.4. Ocupare
Inserţia pe piaţa muncii reprezintă unul din punctele existente în cercul vicios al sărăciei, afectat de celelalte verigi, cu atât mai mult cu cât populaţia de romi are o structură de vârste mult diferită de cea a populaţiei majoritare; la nivel naţional, minoritatea romă este o populaţie foarte tânără, aproximativ o treime având vârsta sub 15 ani, comparativ cu populaţia majoritară, în care aproximativ o cincime are sub 15 ani.
Aşadar, problemele de ocupare cu care se confruntă minoritatea romă nu privesc doar dreptul elementar la muncă, ci reprezintă o prioritate economică de valorificare a unui potenţial social şi economic pe termen lung. Lipsa cronică de calificare a tinerilor romi ce încearcă să intre pe piaţa muncii îi determină să se îndrepte spre munci "inferioare" din perspectiva prestigiului social şi, implicit, a remuneraţiei, care nu le pot asigura un trai decent.
Pilonul european al drepturilor sociale, întărit prin obiectivul de politică O Europă mai socială specific CFM 2021-2027, statuează abordarea prioritară a drepturilor sociale prin sprijinirea calităţii locurilor de muncă50), astfel încât să crească adresabilitatea măsurilor de incluziune activă, chiar la nivelul grupurilor vulnerabile dificil de plasat pe piaţa muncii formale.
50) Manual de simplificări, 80 măsuri de simplificare în politica de coeziune 2021-2027
Capitalul social omogen din interiorul aceluiaşi grup de tip familial şi capitalul social intergrupal favorizează activităţile din sfera activităţilor economiei non-formale, antreprenoriat şi economie socială, dificultăţile principale întâmpinate fiind legate de diferenţele dintre mediul urban şi cel rural, respectiv accesul redus la pieţele de desfacere.
În comunităţile vulnerabile cu populaţie romă se resimte acut nevoia unor facilităţi acordate iniţiativelor antreprenoriale şi agenţilor economici care angajează minoritari romi, oferindu-le perspective de ridicare a nivelului de calificare, în special pentru femei şi tineri, dar şi pentru unele persoane vulnerabile, cum ar fi tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului sau din sistemul penitenciar.
SUBSECŢIUNEA 5:4.2.1.5. Sănătate
În domeniul sănătăţii, principala problemă care trebuie abordată foarte serios este programul de asistenţă medicală comunitară derulat în comunităţile vulnerabile cu romi. Din analiza ANR a rezultat faptul că rolul mediatorului sanitar este foarte important la nivel comunitar, în procesul de prevenire a îmbolnăvirilor membrilor comunităţilor vulnerabile cu romi. Începând cu anul 2017 activitatea de asistenţă medicală comunitară este reglementată de următoarele acte normative: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2017 privind asistenţa medicală comunitară, aprobată prin Legea nr. 180/ 2017 şi completată prin Legea nr. 119/ 2019 şi de Hotărârea Guvernului nr. 324/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea activităţii de asistenţă medicală comunitară, prin care îşi implementează activitatea furnizorii de servicii de asistenţă medicală comunitară (medic, asistent medical comunitar, moaşă şi mediator sanitar). Serviciile de asistentă medicală comunitară se acordă tuturor grupurilor vulnerabile din punct de vedere medico-socio-economico-educaţional indiferent de etnie şi indiferent de statutul de asigurat sau neasigurat al beneficiarilor. Problemele identificate anterior au fost abordate de noua legislaţie şi au ţinut cont de atribuţiile mediatorului sanitar şi al asistentului medical comunitar, Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT) putând fi sancţionate pentru nerespectarea legislaţiei specifice. Existenţa postului de mediator sanitar în comunităţile cu populaţie semnificativă de romi este de o importanţă deosebită şi acesta poate fi ocupat de persoane din comunitate cu curs ANC în ocupaţia mediator sanitar. Din acest motiv autorităţile centrale, judeţene şi locale trebuie să facă toate eforturile să se asigure de formarea cadrelor necesare şi de prezenţa acestui post în schema de personal la nivelul UAT. În cazul comunităţilor vulnerabile de romi, autorităţile locale pot conlucra cu organizaţii neguvernamentale şi cu reprezentanţi locali din comunitate pentru soluţionarea problemelor socio-sanitare din respectivele comunităţi; Ministerul Sănătăţii asigură coordonarea tehnică şi metodologică, monitorizarea, evaluarea şi controlul activităţii reţelei de asistenţă medicală comunitară, direct şi prin intermediul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti. DSP coordonează tehnic şi metodologic, monitorizează, evaluează şi controlează activitatea de asistenţă medicală comunitară la nivel judeţean şi monitorizează introducerea lunară a datelor activităţii de asistenţă medicală comunitară şi se asigură de crearea de proceduri şi metodologii proprii, pentru furnizarea datelor dezagregate după etnie, pe baza raportărilor mediatorilor sanitari, la nivel naţional, cu respectarea reglementărilor de protecţie a datelor personale şi asigurarea netrasabilităţii identităţii pacienţilor.
Totodată, problemele existente la nivelul implementării prevederilor legislaţiei specifice, O.U.G. nr. 18/2017 şi H.G. nr. 324/2019 amintite anterior, cauzate de lipsa resursei umane şi a lipsei actelor (metodologii, standarde, ghiduri, protocoale) subsecvente legislaţiei de reglementare a organizării, funcţionării, finanţării activităţii de asistenţă medicală comunitară rămân provocări care împiedică furnizarea eficace a serviciilor de sănătate la nivelul comunităţii.
O altă problemă identificată în domeniul sănătăţii romilor o constituie necesitatea de a reduce decalajul în privinţa stării de sănătate dintre romi şi restul populaţiei, prin includerea acestora în programele şi intervenţiile naţionale în domeniul sănătăţii publice gestionate de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Femeile şi fetele rome întâmpină adesea prejudecăţi rasiale sau de gen, în ceea ce priveşte accesul la sănătate şi alte servicii publice. Totodată lipsesc serviciile direcţionate pentru femeile şi fetele cu dizabilităţi şi alte grupuri de femei şi fete aflate în situaţii vulnerabile.
SECŢIUNEA 2:4.2.2. Asigurarea şi garantarea dreptului la identitate
Studiile şi cercetările în domeniu menţionează faptul ca mulţi dintre romi au o stimă de sine etnică scăzută cauzată de stigmatizarea socială internalizată, precum şi de procesele de asimilare forţată prin care au trecut membrii comunităţilor cu romi din România. Privarea individului de drepturi şi de accesul la resurse de dezvoltare socială conduce la pierderea demnităţii etnice şi la instalarea auto-culpabilizării şi a ruşinii de sine etnice, precum şi discriminarea sistemică la care romii sunt supuşi în societate. Stima de sine etnică a romilor poate creşte prin extinderea învăţării limbii, istoriei şi culturii romani în şcoală, inclusiv, acolo unde condiţiile le permit - comunităţi de romi vorbitoare de limbă romani, opţiunea părinţilor romi de a studia limba maternă, existenţa sau încadrarea de cadre didactice rome calificate, existenţa sau publicarea de manuale şcolare în limba romani etc. -, printr-un învăţământ bilingv sau monolingv în limba romani.
Limba romani este caracterizată printr-o diversitate de dialecte/graiuri, romii aflându-se în prezent în procesul de promovare a limbii prin sistemul oficial de învăţământ. Cultura tradiţională romă are caracter preponderent oral, astfel încât principala problemă cu care se confruntă demersurile de promovare a limbii romani în sistemul de învăţământ bilingv este lipsa literaturii scrise în limba romani, manualele apelând, din păcate, la texte didactice traduse din română sau alte limbi. Un alt element ignorat în prezent, dar care poate influenţa în mod semnificativ promovarea identităţii etno-culturale a romilor, este cunoaşterea de către societatea în ansamblu a contribuţiei pe care au adus-o romii la dezvoltarea societăţii româneşti şi a patrimoniului cultural european, având ca rezultat, pe de o parte, reducerea percepţiilor negative faţă de minoritatea romă şi, pe de alta, creşterea stimei de sine în rândul minoritarilor romi.51)
51) Vezi proiectul "Promovarea personalităţilor rome în spaţiul public" (www.ikultura.ro) şi broşura "Romi pentru România" realizate de Centrul Naţional de Cultură a Romilor-Romano Kher
Totodată, lipsa instituţiilor de reprezentare culturală - esenţiale pentru promovarea culturii rome - reprezintă o altă problemă care împiedică afirmarea şi reconstrucţia identităţii romilor.
O a doua direcţie de acţiune vizează dezvoltarea unei culturi instituţionale care să ţină seama de principiile non-discriminării şi egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, precum şi educarea societăţii la toate nivelurile - nu doar în sistemul educaţional, ci şi la nivelul discursului public, inclusiv mijloacele mass media - cu privire la aceste principii.
În materie de anti-discriminare şi combaterea atitudinilor anti-rome, provocările majore persistă în ceea ce priveşte cunoaşterea de către publicul larg a legislaţiei care îi protejează pe indivizi sau colectivităţi împotriva discriminării, îndeosebi referitor la lipsa de informare cu privire la căile de atac existente şi revendicarea drepturilor fundamentale.
Atitudinile anti-rome sunt vizibile în spaţiul public, în toate sferele vieţii cotidiene, fapt reliefat şi de recentele rapoarte52) ale societăţii civile, care recomandă autorităţilor competente să ia măsuri pentru abordarea discriminării multiple, intersecţionale. De asemenea, se recomandă sporirea abordărilor disuasive ale sancţiunilor aplicate în cazuri de discriminare şi să se dezvolte programe naţionale de formare pentru prevenirea şi combaterea discriminării pentru reprezentanţii instituţiilor publice, precum şi combaterea rasismului instituţional şi atitudinilor antirome existente în societate.
52) Raportul societăţii civile de monitorizare a implementării strategiei naţionale de integrare a romilor în România. Focalizare pe precondiţii structural şi orizonatale pentru implementarea cu succes a strategiei. https://op.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/.../format-PDF