Capitolul 5 - 5. Elemente componente ale sistemelor de ventilare/climatizare - Normativ din 2023 pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare - Indicativ I 5 - 2022

M.Of. 108 bis

În vigoare
Versiune de la: 10 Martie 2023
CAPITOLUL 5:5. Elemente componente ale sistemelor de ventilare/climatizare
SUBCAPITOLUL 1:5.1. Elemente şi dispozitive terminale pentru introducerea şi extracţia aerului din încăperi
SECŢIUNEA 1:5.1.1. Circulaţia aerului în încăperi
(1)Circulaţia aerului în încăperi se va realiza după una din schemele de distribuţie, în funcţie de strategia aleasă, şi anume diluţie sau transport de nocivităţi (căldură şi umiditate în exces, poluanţi şi bioefluenţi). Eficienţa ventilării unui spaţiu depinde direct de schema de distribuţie implementată. De asemenea, asigurarea condiţiilor de calitate a aerului interior şi de confort termic depind de modul efectiv în care este organizată circulaţia aerului în spaţiul respectiv şi în ansamblul clădirii.
(2)Cele mai uzuale scheme de ventilare sunt:
a)distribuţia aerului prin amestec - schema cel mai frecvent utilizată în practică, bazată pe diluţia nocivităţilor de către aerul introdus uniform în încăperi, ce poate fi completată şi de introducerea locală sau zonală a aerului;
b)distribuţia aerului de tip piston - schemă bazată pe transportul nocivităţilor către gurile de extracţie, prin înlocuirea aerului din întreg volumul încăperii, fără amestec între aerul introdus şi aerul interior;
c)distribuţia aerului prin deplasare - schemă cu introducere la partea inferioară şi extracţie la partea superioară a încăperii, bazată pe transportul nocivităţilor în sens ascendent, prin înlocuirea aerului viciat din zona de ocupaţie, cu aer tratat într-un agregat de climatizare. Se recomandă pentru încăperile cu o distribuţie importantă de surse termice în zona inferioară (de exemplu, grad de ocupare umană crescut, densitate importantă de echipamente de birou electrice sau electronice, alte surse);
d)alte combinaţii ale acestor principii de distribuţie a aerului sunt posibile.
(3)Schema de distribuţie a aerului, poziţia şi tipul dispozitivelor de introducere şi extracţie se stabilesc în funcţie de:
a)debitul şi temperatura aerului de introducere;
b)activitatea care se desfăşoară în încăpere, tipul de degajări interioare (căldură, umiditate, gaze, praf) şi variaţia lor în timp;
c)constrângerile datorate spaţiului construit, mobilierului şi utilajelor.
(4)Din punct de vedere al eficienţei ventilării, schema prin deplasare este mai bună decât cea prin amestec. Această schemă se recomandă a fi utilizată ori de câte ori este posibil, pentru introducerea aerului la aceeaşi temperatură sau cu o temperatură uşor mai scăzută decât cea din încăpere.
(5)La schema prin amestec se recomandă poziţionarea dispozitivelor (gurilor) de introducere şi de extracţie a aerului pe suprafeţe opuse ale încăperii. Pentru orice poziţie relativă a dispozitivelor de introducere şi de extracţie, nu trebuie să existe posibilitatea scurtcircuitării zonei de ocupare de către aerul introdus, prin aspirarea sa directă de către dispozitivele de extracţie.
(6)Pentru evacuarea căldurii, umidităţii şi fumului, dispozitivele de extracţie se poziţionează la partea superioară a încăperii, în sensul deplasării naturale a acestora, datorate diferenţei de densitate în raport cu aerul din zona de ocupare (sens ascendent).
(7)Dacă sistemul de extracţie a aerului de ventilare din încăperi deserveşte şi spaţii incluse în căile de evacuare ale clădirii, acest sistem nu poate fi utilizat pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi în caz de incendiu.
(8)Evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi din căile de evacuare ale clădirii (coridoare, casa scării, încăperile tampon de protejare a caselor de scări de evacuare şi ascensoarelor de pompieri) trebuie să fie independentă de sistemul de ventilare/climatizare al clădirii.
(9)Instalaţia de ventilare aferentă staţiilor de pompe de incendiu şi încăperilor grupurilor electrogene destinate instalaţiilor de protecţie împotriva incendiilor trebuie să fie independentă de sistemul de ventilare/climatizare al clădirii.
(10)Conductele de evacuare şi introducere ale instalaţiei de ventilare trebuie să nu treacă prin încăperile tampon de protejare a caselor de scări de evacuare şi ascensoarelor de pompieri; fac excepţie cazurile justificate tehnic, situaţie în care în încăperea tampon conductele de evacuare şi introducere sunt protejate astfel încât să asigure rezistenţa la foc egală cu a pereţilor încăperii tampon iar la trecerile prin pereţi se prevăd clapete antifoc cu rezistenţa la foc egală cu a pereţilor la nivelul cărora sunt montate.
(11)Casa scării şi încăperile tampon de protejare a caselor de scări de evacuare şi ascensoarelor de pompieri nu se utilizează pentru introduceri, evacuări şi recirculare de aer aferente instalaţiei de ventilare-climatizare.
(12)Clasa de reacţie la foc a elementelor de construcţie care au în componenţă elemente de introducere şi evacuare a aerului trebuie să fie:
a)B s1 sau Bfl s1 - pentru pardoseli supraînalţate şi structurile lor de susţinere;
b)C s1d0 - pentru plafoane suspendate şi structurile lor de susţinere.
(13)Pentru a realiza circulaţia aerului între încăperile cu diferenţă de presiune, în cazul debitelor mari, se utilizează grile de transfer. Este recomandat ca aceste dispozitive să permită măsurarea şi reglarea debitului de aer (de exemplu, manometre diferenţiale de precizie adecvată).
(14)Dispozitivele terminale amplasate în partea inferioară a încăperii trebuie să prezinte caracteristici mecanice adecvate activităţii din încăpere şi trebuie montate astfel încât să se evite obturarea acestora de către elemente de mobilier.
SECŢIUNEA 2:5.1.2. Dispozitive terminale
(1)Dispozitivele terminale trebuie să fie alese astfel încât să asigure condiţiile de confort şi de calitate a aerului pe toată perioada de funcţionare, indiferent de temperatura aerului introdus şi de variaţiile de debit (dacă este cazul).
(2)La diferenţe importante de temperatură între sezonul de încălzire şi de răcire, sunt recomandate dispozitive cu geometrie variabilă, care pot fi acţionate manual sau la distanţă. La toate dispozitivele cu geometrie variabilă, se va preciza situaţia de funcţionare în condiţii de calcul şi de exploatare. În cazul sistemelor de climatizare cu debit variabil, se vor alege guri de introducere speciale, cu geometrie variabilă, adaptate funcţionării acestor sisteme.
(3)Alegerea dispozitivelor de introducere şi extracţie a aerului din încăperi se face pe baza documentaţiei tehnice a producătorului de echipament. În proiect se vor menţiona caracteristicile dispozitivelor care trebuie montate.
(4)Dacă alegerea se realizează în faza de execuţie, documentaţia va cuprinde caracteristicile dispozitivelor achiziţionate (tipul de dispozitiv, caracteristicile geometrice şi aeraulice (debit, cădere de presiune, bătaia jetului în condiţii de calcul iarna şi vara şi nivelul de zgomot).
(5)Documentaţia tehnică trebuie să cuprindă toate caracteristicile menţionate. Bătaia jetului se va stabili pentru valoarea de viteză acceptată în condiţii de confort în zona ocupată (3.1 din prezenta reglementare tehnică). Principalele tipuri de dispozitive pentru introducerea aerului şi domeniul de utilizare recomandat sunt date în Tabelul 5.1.2.1.
Tabelul 5.1.2.1. Dispozitive de introducere a aerului

Duze

Grile

Difuzoare de perete

Difuzoare de plafon

Difuzoare perforate

Difuzoare cu conuri

(anemostate)

Difuzoare cu jet elicoidal

Difuzoare murale

Difuzoare pe pardoseală

Guri sub scaune

Birouri (rece+cald)

sarcini termice specifice:

0 - 30 W/m2

**

**

***

***

***

***

***

30 - 60 W/m2

**

***

**

***

> 60 W/m2

**

**

**

**

***

Săli de conferinţe

*

**

**

**

***

***

Cinematografe

*

*

*

**

**

***

Auditorii

*

*

*

**

**

***

Restaurante

*

**

**

**

***

**

Săli de clasă

**

**

***

***

***

***

Săli de expoziţii

*

**

***

***

***

***

***

***

Magazine

*

*

**

**

***

***

***

Supermarketuri

*

*

***

***

***

***

Săli de sport

**

**

**

*

Piscine

*

**

*

**

**

Bucătării industriale

**

*

**

**

**

**

Laboratoare

*

*

**

**

**

**

Camere curate

*

**

**

***

Locuinţe

**

**

***

***

Clădiri administrative

**

**

***

***

**

Legendă : * posibil ** bine *** foarte bine
(6)Difuzoarele de aer de tavan (în variantele pe 2, 3 sau 4 direcţii) pot fi utilizate atât pentru introducerea cât şi pentru extracţia aerului. Pentru introducerea unor debite mari de aer în încăperi de înălţime medie şi mare, se recomandă difuzoare de plafon cu jet elicoidal.
(7)Grilele pot fi utilizate pentru introducerea sau extracţia aerului. Pentru introducere, grilele se vor monta de preferinţă pe perete, în apropierea tavanului, pentru a putea beneficia de efectul Coandă. Pot fi montate şi la partea inferioară a încăperii, pe perete, pardoseală, contratrepte etc. Pentru extracţia aerului, grilele se montează, de asemenea, pe plafon, pe perete sau pe pardoseală; se pot folosi şi grile montate direct în tavanul suspendat.
(8)Duzele de refulare se folosesc pentru introducerea aerului cu debite mari, în spaţii largi şi unde este necesară o bătaie mare şi o direcţionare a jetului de aer. Pot fi utilizate astfel în săli de sport, la piscine (cu jet vertical orientat în sus), în hale industriale.
(9)Fantele pot fi utilizate pentru introducerea sau pentru extracţia aerului. Se recomandă ca fantele de introducere să fie prevăzute cu elemente deflectoare care permit orientarea jetului.
(10)Racordarea dispozitivelor de introducere/extracţie de aer se face fie direct la conductele de aer, fie prin intermediul unui plenum (cutie de presiune), în funcţie de recomandarea furnizorului de echipament.
(11)Pentru reglarea debitului de aer se folosesc clapete (registre) care asigură echilibrarea aeraulică a sistemului. Acţionarea acestor elemente este posibilă numai în limitele admise de zgomot. Aceste elemente pot fi prezente atât la nivelul dispozitivelor terminale, cât şi la nivelul tubulaturii de distribuţie a aerului către acestea.
(12)Pentru introducerea aerului direct în zona ocupată se pot utiliza dispozitive speciale, fixe sau mobile, care să refuleze aer prin piciorul sau spătarul scaunelor, în faţa birourilor, a meselor etc. În acest caz, mobilierul trebuie să fie adecvat. Alimentarea cu aer se face prin camere de presiune sau prin conducte. Se pot realiza racorduri flexibile care să permită orientarea dispozitivelor în funcţie de cerinţele personalizate ale utilizatorilor. Astfel de soluţii sunt recomandate pentru economie de energie.
(13)Difuzoarele utilizate pentru distribuţia aerului "prin deplasare" se recomandă pentru ventilare şi răcire/încălzire în spaţii mari, posibil deschise către un atrium. Se pot integra în arhitectura încăperii, la perete, lângă stâlpi, la colţuri. Este o soluţie recomandată pentru a realiza economie de energie.
(14)Pentru introducerea aerului în încăperi se pot utiliza şi conducte perforate, din metal sau din materiale textile.
(15)Toate dispozitivele pentru introducerea, extracţia şi transferul aerului trebuie să respecte prevederile Hotărârii Guvernului nr. 668/2017 privind stabilirea condiţiilor pentru comercializarea produselor pentru construcţii, la momentul implementării proiectului tehnic al instalaţiei de ventilare şi climatizare.
SUBCAPITOLUL 2:5.2. Conducte de aer şi accesorii
SECŢIUNEA 1:5.2.1. Materiale şi tehnologii
SUBSECŢIUNEA 0:
(1)Materialele şi tehnologiile pentru conductele de aer se aleg în funcţie de particularităţile clădirii, condiţiile de exploatare, montaj, estetică, consideraţii economice etc.
(2)Tehnologiile de montaj ale conductelor de aer vor respecta păstrarea etanşeităţii la aer a clădirii în zonele de străpungeri. Astfel pentru clădirile noi sau reabilitate termic, se recomandă efectuarea încercării de performanţă a anvelopei din punct de vedere al permeabilităţii la aer, gaze şi vapori conform SR EN ISO 9972, după efectuarea acestor străpungeri în anvelopă. Performanţele minime recomandate de etanşeitate/permeabilitate la aer a anvelopei unei clădiri noi sau reabilitate termic sunt: n50 < 1,5h-1 la 50 Pa sau q50 < 1,5 m3/h/m2.
(3)Va fi acordată o atenţie deosebită atenuării vibraţiilor/zgomotului transmis prin sistemul de distribuţie a aerului (reţele de conducte), pentru respectarea condiţiilor de confort acustic indicate în Tabelul 3.1.2.1.
(4)Atenuarea zgomotului la montarea conductelor între încăperi puse în contact acustic prin sistemul de ventilare, va fi asigurată prin elemente specifice (atenuatoare de zgomot, materiale cu absorbtivitate acustică ridicată etc.). Se recomandă realizarea unor calcule justificative de impact acustic şi a testelor specifice de evaluare a nivelului global de zgomot.
SUBSECŢIUNEA 1:5.2.1.1. Conducte de ventilare din plăci de vată minerală
(1)Pentru introducerea aerului în clădirile civile sau de producţie, încadrate în categoriile de risc de incendiu, se pot utiliza conducte de aer fabricate din plăci de vată minerală caserată cu aluminiu sau alte materiale, cu condiţia respectării cerinţei 5.2.1.(2) privind reacţia la foc.
(2)Realizarea şi utilizarea acestor conducte se va face cu respectarea prevederilor reglementărilor tehnice naţionale şi europene în vigoare, sau a agrementului tehnic pentru situaţiile nereglementate, precum şi condiţiilor tehnologice.
SUBSECŢIUNEA 2:5.2.1.2. Conducte de ventilare din mase plastice
(1)Conductele de aer şi piesele speciale pentru funcţionarea în medii corozive se pot confecţiona din materiale plastice, cu respectarea condiţiilor din agrementul tehnic.
(2)Conductele de aer din materiale plastice vor fi prevăzute cu legarea la pământ pentru înlăturarea acumulării electricităţii statice, conform reglementărilor tehnice specifice în vigoare.
(3)Conductele de aer, piesele speciale şi auxiliare confecţionate din materiale plastice nu se utilizează în clădiri înalte şi foarte înalte, săli aglomerate, clădiri pentru persoane care nu se pot evacua singure, clădiri cu mărfuri de valoare deosebită, laboratoare cu pericol de incendiu, clădiri cu persoane cazate temporar, încăperi cu risc de incendiu mare şi foarte mare.
(4)Utilizarea conductelor de aer şi a pieselor speciale din materiale plastice pentru funcţionarea în medii corozive, în încăperi cu risc foarte mare de incendiu, este permisă cu condiţia ca materialul folosit la confecţionarea acestora să respecte cerinţele din clasa de rezistenţă la foc a materialului respectiv.
(5)Îmbinările transversale ale conductelor de aer din materiale plastice se realizează astfel încât să asigure etanşeitatea şi rezistenţa mecanică a acestora.
(6)Conductele de aer din materiale plastice se vor susţine prin dispozitive de susţinere, care să permită deplasarea longitudinală a tubulaturii prin dilatare sau contracţie.
(7)La conductele de aer din materiale plastice se va asigura preluarea dilatărilor sau contracţiilor axiale.
(8)Se interzice utilizarea conductelor din mase plastice şi a conductelor din poliuretan placat cu folie de aluminiu la instalaţiile de ventilare care sunt utilizate şi pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi în caz de incendiu.
SUBSECŢIUNEA 3:5.2.1.3. Conducte de ventilare din poliizocianurat placat cu folie de aluminiu.
(1)Conductele din poliizocianurat placat cu folie de aluminiu nu se montează în locuri în care acestea pot fi expuse degradării prin lovire accidentală cu corpuri dure.
SUBSECŢIUNEA 4:5.2.1.4. Forme şi dimensiuni
(1)Secţiunea conductelor se alege în funcţie de estetica încăperilor unde sunt montate, de spaţiul disponibil, de posibilitatea încadrării lor în arhitectura clădirii, de prezenţa particulelor transportate de aer etc. Conductele sunt în mod curent cu secţiune rectangulară, circulară sau plat-ovală, dar pot avea şi alte forme (triunghiulară, trapezoidală etc.).
(2)Se recomandă conductele de secţiune circulară, ori de câte ori este posibil, datorită consumului mic de material în raport cu cele rectangulare, în aceleaşi condiţii de debit de aer transportat şi de viteză a aerului.
(3)La conductele cu secţiune dreptunghiulară se recomandă ca latura mare să nu depăşească latura mică decât de maximum 3 ori.
(4)Conductele cu secţiune plat-ovală sunt de preferat celor cu secţiune circulară, dacă nu există spaţiu suficient de montaj.
SUBSECŢIUNEA 5:5.2.1.5. Piese speciale
(1)Piesele speciale, utilizate la realizarea reţelei de conducte trebuie să introducă perturbaţii ale curgerii cât mai mici, pentru limitarea producerii de zgomot şi a căderilor de presiune; în acest sens, piesele speciale se execută astfel încât să respecte anumite condiţii de rază, unghi, lungime etc.
(2)Se recomanda o rază de curbură pentru piesele speciale de tip coturi sau curbe de minim 1xd, (d fiind diametrul conductei la conducte circulare, sau dimensiunea laturii după care se face schimbarea direcţiei la conductele de secţiune rectangulară, respectiv plat-ovală).
(3)La conductele cu secţiune rectangulară se admit şi schimbări de direcţie în unghi drept, cu muchia rotunjită şi cu palete interioare de dirijare. Rotunjirea muchiei se face cu o rază de curbură minimă de 100 mm.
(4)Schimbarea de secţiune se face prin difuzoare sau confuzoare cu respectarea următoarelor condiţii:
- unghiul la vârf al difuzoarelor simetrice cuprins între 20° şi 30°;
- unghiul la vârf al confuzoarelor simetrice este de preferinţă de 30°, valoarea maximă admisă de 60°;
- difuzoarele şi confuzoarele asimetrice se execută cu unghiuri egale cu jumătate din valorile de mai sus.
(5)Se pot utiliza coturi cu mărire de secţiune cu condiţia ca aceasta să fie de maxim dublul secţiunii iniţiale.
(6)Se va evita înserierea directă a pieselor speciale, în cadrul reţelei de distribuţie a aerului; ca urmare, între două piese speciale alăturate se va intercala un tronson drept cu o lungime de minim un diametru echivalent (minim 1 de). În amonte de ramificaţii, acest tronson este obligatoriu.
(7)Pentru realizarea unor ramificaţii funcţionale se recomandă ca:
- ariile secţiunilor transversale ale ramificaţiilor să fie proporţionale cu debitele de aer transportate;
- piesele de ramificaţie rectangulare să aibă aceeaşi înălţime sau lăţime cu cea a conductei principale, în funcţie de modul de racordare (pe direcţie orizontală sau verticală);
- pentru secţiuni circulare ce au ramificaţii de o parte şi de alta a axei conductei principale, acestea se decalează cu o distanţă minimă egală cu diametrul celei mai mari dintre ele. Aceste ramificaţii pot fi realizate şi în unghi drept, dacă se folosesc piese uzinate.
SUBSECŢIUNEA 6:5.2.1.6. Condiţii speciale pentru medii corozive
(1)Conductele de aer care vehiculează aer încărcat cu substanţe corozive sau cele care traversează medii corozive se execută din materiale rezistente la coroziune sau acoperite la interior şi/sau la exterior cu straturi de protecţie anti-coroziune. Alegerea materialului sau a stratului protecţie se face prin considerarea simultană a rezistenţei la acţiunea chimică, a duratei de utilizare şi a posibilităţilor de execuţie.
(2)La montarea conductelor de aer în medii corozive se iau măsuri speciale de etanşare a îmbinărilor, astfel încât să se realizeze conducte de clasa C sau D (definite conform 5.2.1.15 din prezenta reglementare tehnică).
SUBSECŢIUNEA 7:5.2.1.7. Consideraţii generale privind proiectarea conductelor de ventilare
(1)Conductele de aer se proiectează astfel ca pierderile de sarcină (căderile de presiune totală) liniare şi locale să fie minime. În acest scop:
- se aleg traseele conductele cât mai scurte şi cu un număr minim de piese speciale care introduc rezistenţe locale;
- conductele se execută din materiale cu rugozitate redusă la interior;
- conductele de aer nu trebuie să fie traversate de elemente ale altor instalaţii (ţevi, conductoare electrice etc.);
- în cazul conductelor de aer realizate prin închiderea elementelor de construcţie, dacă ocolirea acestora nu este posibilă, elementele introduse în curentul de aer vor fi îmbrăcate în piese având formă aerodinamică.
(2)Traseele conductelor de aer se stabilesc astfel încât să se realizeze porţiuni drepte cu lungime cât mai mare în amonte de aparatele terminale de ventilare (în special pentru cele de introducere), ramificaţii, puncte de măsură, dispozitive de reglare.
(3)Dacă aparatele terminale de ventilare, ramificaţiile, punctele de măsurare, dispozitivele de reglare sunt amplasate în vecinătatea unor surse de perturbare a curgerii, pentru uniformizarea curgerii se vor prevedea palete sau pereţi de dirijare în piesele de schimbare de direcţie, faguri de regularizare a curgerii montate în porţiuni drepte de conductă în aval de sursa de perturbare etc.
(4)Reţelele de conducte trebuie să fie concepute astfel încât să se realizeze echilibrarea lor aeraulică (pentru a obţine în ramificaţii şi la dispozitivele terminale, debitele de aer din proiect).
(5)Pentru aceasta se vor prevedea dispozitive de reglare conform 5.2.1.8 (1) - (8) din prezenta reglementare tehnică.
(6)Între debitele de aer ale aparatelor terminale de introducere (gurilor de introducere) se admit abateri de +/- 10% faţă de debitul nominal, cu condiţia asigurării în fiecare încăpere a debitului de aer necesar şi fără producerea unor curenţi de aer supărători.
(7)Presiunea ventilatorului trebuie să acopere căderea de presiune totală la debitul de calcul (pierderea de sarcină) pe întregul circuit al aerului, în funcţie de rolul ventilatorului în sistem (aspirant, refulant sau aspirant-refulant). În toate cazurile, presiunea totală necesară se stabileşte prin calculul pierderii de sarcină pe traseul cu cea mai mare rezistenţă aeraulică a instalaţiei, (luând în consideraţie şi presiunea dinamică la ieşirea aerului din instalaţie). Nu este permisă stabilirea presiunii ventilatorului prin aproximare. Calculul va fi cuprins în documentaţia tehnică a proiectului.
(8)Se recomandă alegerea de conducte cu o clasă de etanşeitate cât mai ridicată (de exemplu, din clasele C şi D) pentru limitarea consumurilor de energie a sistemelor de distribuţie a aerului pentru ventilare şi climatizare.
(9)Când există riscul de condensare pe pereţii conductelor a vaporilor din aerul vehiculat, se va asigura scurgerea condensatului, prin montarea unor conducte de evacuare a condensatului cu pantă minimă de 1%. Colectarea şi evacuarea condensatului se vor face la partea inferioară a conductei.
(10)La realizarea sistemelor de ventilare şi climatizare se va evita posibilitatea de formare a amestecurilor explozive şi de propagare a incendiilor prin conductele de ventilare.
(11)Nu se admite prevederea unor sisteme comune de ventilare sau climatizare pentru mai multe încăperi cu degajări de substanţe care în amestec sau combinaţie chimică pot provoca aprindere sau explozie.
SUBSECŢIUNEA 8:5.2.1.8. Dispozitive pentru reglarea debitelor de aer
(1)Dispozitivele de reglare a debitului de aer se recomandă a se prevedea în următoarele puncte:
- în aparatele terminale de ventilare sau pe racordurile acestora;
- în fiecare ramificaţie principală care alimentează un grup de ramificaţii secundare;
- în fiecare ramificaţie secundară care alimentează un grup de aparate terminale;
- în camerele de amestec, la priza de aer proaspăt şi pe conducta de recirculare.
(2)Dispozitivele de reglare din aparatele terminale de ventilare se utilizează pentru efectuarea unei reglări fine, pentru completarea reglării realizate de un dispozitiv din amonte, montat pe conducta de aer sau în ramificaţii. Aceste dispozitive se utilizează pentru realizarea echilibrării aeraulice, la darea în exploatare a instalaţiei. La instalaţiile cu debite mari se recomandă utilizarea dispozitivelor automate de reglare.
(3)Dispozitivele de reglare prevăzute trebuie să fie concepute special în acest sens, pentru ca să corespundă din punct de vedere al autorităţii de reglare; în acest sens, sunt interzise dispozitivele de tip "şiber".
(4)La aspiraţie, pentru viteze ale aerului în conducte de până la 12 m/s, se recomandă să nu se prevadă dispozitive de reglare la aparatele terminale ce formează un grup montat în aceeaşi încăpere, dacă există un dispozitiv de reglare în ramificaţia de racord a acestui grup.
(5)Dispozitivele de reglare trebuie să fie alese astfel încât, prin închiderea lor, să nu se depăşească nivelul de zgomot admis în încăpere.
(6)Dispozitivele de reglare din conducte se montează în amonte, la distanţe cât mai mari de ramificaţii, astfel încât curgerea aerului în ramificaţii să nu fie perturbată. Recomandarea este valabilă şi pentru dispozitivele montate în ramificaţii, în amonte de aparatele terminale de introducere.
(7)Nu se vor monta dispozitivele de reglare în conducte, în zone în care curgerea aerului este perturbată de diferite piese şi configuraţii din amonte (coturi, ramificaţii etc.).
(8)Dacă conductele de ventilare sunt amplasate în tavane suspendate, nedemontabile, se recomandă să nu se monteze dispozitive de reglare în aceste plafoane, preferându-se montarea unor dispozitive de reglare accesibile, în aparatele terminale de ventilare; dacă acest fapt nu este posibil, se prevăd fie dispozitive automate de reglare, fie se face echilibrarea părţii îngropate a reţelei, înainte de închiderea tavanului suspendat.
(9)Se recomandă prevederea unor clapete tip fluture sau a unor rame cu jaluzele opuse montate pe ramuri. Se va evita amplasarea unei clapete direct în ramificaţie.
(10)Clapetele de tip fluture care servesc la reglarea iniţială (pentru echilibrarea debitelor de aer în instalaţie) şi care rămân fixate în poziţia de reglare pe toată durata de exploatare a instalaţiei, vor avea piuliţe de strângere (sau alte organe de fixare), fără manetă de acţionare.
(11)Elementele mobile introduse în curentul de aer vor fi, la toate tipurile de dispozitive de reglare, bine rigidizate, pentru a nu produce zgomot şi vibraţii.
(12)Toate dispozitivele de reglare se montează astfel încât organele de comandă ale elementelor mobile să poată fi acţionate cu uşurinţă, manual sau automat.
(13)În cazul unor poziţii greu accesibile (de exemplu, tavane suspendate), pentru acţionarea dispozitivelor de reglare se prevăd trape de acces pentru acţionare.
(14)Pentru reglarea, verificarea şi întreţinerea dispozitivelor de reglare montate în conducte cu dimensiuni mari sau în camerele de tratare a aerului, se prevăd uşi etanşe de acces.
(15)Dispozitive de reglare montate în interiorul conductelor vor avea, prin construcţie, elemente de indicare, care să facă posibilă constatarea din exteriorul conductei, a poziţiei de reglare.
(16)Elementele mobile ale dispozitivelor de reglare vor fi robuste, nedeformabile, adecvate pentru asigurarea unei mişcări uşoare, fără jocuri şi care să permită blocajul fix în poziţia stabilită la reglarea instalaţiei.
(17)Jaluzelele opuse pentru care se prevede poziţia complet închisă în timpul exploatării, vor asigura închiderea etanşă a conductei.
(18)Ca dispozitive de reglare la ventilator se pot folosi palete cu unghi variabil în secţiunea de aspiraţie sau jaluzele opuse cu reglare simultană la refulare (jaluzelele opuse se montează astfel ca axele lor de rotaţie să fie perpendiculare pe planul vertical care trece prin axa rotorului).
SUBSECŢIUNEA 9:5.2.1.9. Clapete cu contragreutate sau alte dispozitive de închidere automată.
(1)Dispozitivele de închidere automată se montează în conductele de aer, dacă este necesar să se împiedice difuzia gazelor vaporilor nocivi, inflamabili sau explozivi, existenţi în reţeaua de conducte de ventilare, la oprirea instalaţiei. Dispozitivele de închidere automată se prevăd şi pentru închiderea circulaţiei aerului, la montarea în paralel a două sau mai multe ventilatoare care funcţionează alternativ.
(2)Dispozitivele de închidere automată se prevăd cu garnituri de etanşare şi trebuie astfel construite încât să întrerupă complet circulaţia aerului, gazelor sau vaporilor în poziţia închis, precum şi a scăpărilor sau pătrunderilor de aer fals.
(3)Pe corpul dispozitivelor de închidere automată se indică sensul de curgere a aerului.
(4)Dispozitivele de închidere automată vor fi dotate cu elemente pentru indicarea sau semnalizarea poziţiei "complet închis".
SUBSECŢIUNEA 10:5.2.1.10. Rame cu jaluzele de suprapresiune
(1)Ramele cu jaluzele de suprapresiune, care se montează în elementele de construcţie exterioare precum şi la gurile de evacuare, vor avea jaluzele ce oscilează liber pe axele lor şi vor fi astfel executate şi prelucrate încât să asigure deschiderea lor sub acţiunea forţelor create de o suprapresiune de 5 Pa. Ele vor fi prevăzute cu garnituri de etanşare din cauciuc.
SUBSECŢIUNEA 11:5.2.1.11. Capace de vizitare
(1)În instalaţiile de ventilare şi climatizare se prevăd capace de vizitare etanşe pentru operaţiuni de control şi curăţare.
(2)Capacele de vizitare se montează pe tronsoane drepte de conductă, în locuri uşor accesibile, astfel încât să facă posibile intervenţiile în interiorul conductei, în porţiunile necesare.
(3)Capacele de vizitare vor fi prevăzute şi executate astfel încât să fie etanşe şi robuste pentru a nu se deforma după demontarea şi remontarea lor şi să fie rezistente la acţiuni de coroziune sau eroziune, în aceeaşi măsură ca şi materialul conductei de aer pe care sunt montate.
SUBSECŢIUNEA 12:5.2.1.12. Racorduri elastice
(1)Racordurile între conductele de aer şi echipamentele cu elemente în mişcare (ventilatoare, aparate de climatizare etc.) se realizează prin intermediul unor elemente elastice care să împiedice transmiterea vibraţiilor mecanice către conductele de aer.
(2)Racordurile elastice vor fi etanşe la aer şi vor fi astfel concepute şi executate încât să reziste, după necesităţi, la acţiunea gazelor fierbinţi, a gazelor şi vaporilor corozivi.
SUBSECŢIUNEA 13:5.2.1.13. Condiţii de etanşeitate ale conductelor de aer
(1)Pentru ca aerul extras din instalaţiile de ventilare sau climatizare să poată fi recirculat sau utilizat într-un recuperator de căldură, trebuie respectate următoarele cerinţe:
a)aerul extras de categoriile ETA 1 şi ETA 2 poate fi colectat într-o conductă comună;
b)aerul de categoria ETA 3 poate fi transportat prin conducte individuale sau colectat în conducte comune, de la mai multe puncte de extracţie;
c)aerul de categoria ETA 4 va fi transportat către exterior doar prin conducte de aer individuale;
d)dacă într-o conductă comună se combină aer extras de mai multe categorii, aerul extras din acea conductă este clasificat în concordanţă cu categoria care indică cea mai mare poluare, dacă proporţia acesteia depăşeşte 10% din debitul total de aer extras.
(2)Conductele de aer de extracţie trebuie să fie astfel realizate încât aerul viciat să nu se reintroducă în clădire prin intermediul lor.
(3)Conductele de aer amplasate aparent în spaţiile pe care le ventilează/climatizează se realizează cu clasa de etanşeitate A, dacă diferenţa de presiune dintre interiorul conductei şi exteriorul acesteia nu depăşeşte 150 Pa.
(4)Conductele de aer situate în afara spaţiilor ventilate sau conductele amplasate în spaţiile ventilate şi separate de acesta prin panouri, ca şi conductele din spaţiul ventilat la care diferenţa de presiune dintre interiorul conductei şi exteriorul acesteia depăşeşte 150 Pa, se realizează minim de clasa de etanşeitate B.
(5)Toate conductele de aer evacuat, în suprapresiune faţă de interiorul clădirii, cu excepţia centralelor de ventilare, se realizează minim de clasa de etanşeitate B. În acest sens, se recomandă ca ventilatoarele de evacuare a aerului să fie plasate cât mai aproape de gura de evacuare a instalaţiei.
(6)Dacă diferenţa de presiune de o parte şi de alta a anvelopei este mare, sau dacă orice neetanşeitate poate pune în pericol calitatea aerului interior, se impune ca toate conductele de aer să aibă clasa C de etanşeitate.
(7)Pentru situaţii speciale, conductele de aer trebuie să aibă clasa de etanşeitate D. Aceste situaţii pot fi impuse de condiţiile tehnologice, de investitor sau de proiectant.
(8)Se recomandă alegerea de conducte cu o clasă de etanşeitate cât mai ridicată (de exemplu din clasele C şi D) pentru limitarea consumurilor de energie a sistemelor de distribuţie a aerului pentru ventilare şi climatizare.
(9)Pierderile de aer maxime admise pentru cele 4 clase de etanşeitate sunt date în Tabelul 5.2.1.13.1 sau Figura 5.2.1.13.1.
Tabelul 5.2.1.15.1 Pierderile de aer maxime admise pentru cele 4 clase de etanşeitate

Presiunea statică

[Pa]

100

200

300

400

500

600

700

800

900

1000

1200

1500

1800

2000

Pierderea de aer

[l/(s.m2)]

[m3/(h.m2)]

Clasa A

0,54

1,94

0,84

3,04

1,10

3,96

1,32

4,78

1,53

5,52

1.73

6,22

1.91

6,87

2.08

7,49

2.25

8,09

2.41

8,66

2.56

9,75

3.13

11,3

3.53

12,7

3.77

13,6

Clasa B

0,18

0,65

0,28

1,01

0,37

1,32

0,44

1,59

0,51

1,84

0,58

2,07

0,64

2,29

0,69

2,5

0,75

2,7

0,80

2,89

0.85

3,25

1.04

3,76

1.18

4,23

1.26

4,53

Clasa C

0.06

0,22

0.09

0,34

0.12

0,44

0.15

0,53

0.17

0,61

0,19

0,69

0,21

0,76

0,23

0,83

0,25

0,9

0,27

0,96

0,30

1,08

0,35

1,25

0,39

1,41

0,42

1,51

Clasa D

0,02

0,07

0,03

0,11

0,04

0,15

0,05

0,18

0,06

0,20

0,06

0,23

0,07

0,25

0,08

0,28

0,08

0,30

0,09

0,32

0,01

0,36

0,12

0,42

0,13

0,47

0,14

0,50

Conductele de aer din zona haşurată nu sunt recomandate.

Fig. 5.2.1.13.1 Pierderile de aer maxime admise pentru cele 4 clase de etanşeitate
(10)Clasa de etanşeitate indicată în 5.2.1.15. (3)-(7) este minimă admisă.
(11)Aerul extras de categorie ETA 1 şi ETA 2 poate să fie transportat în conducte sub presiune, cu condiţia ca etanşeitatea acestora să fie clasa C.
(12)Aerul extras de categorie ETA 3 sau ETA 4 nu se transportă prin zona ocupată a clădirii folosind conducte în suprapresiune. Singurele excepţii sunt evacuările din bucătării industriale (cu hotă aspirantă deasupra maşinii de gătit/aragazului) şi toaletele (cu ventilator), cu condiţia ca aerul să nu fie transportat în suprapresiune prin alte zone în afara celor ventilate.
(13)Conductele de extracţie a aerului din instalaţiile de ventilare mecanică trebuie echipate cu dispozitive care se închid automat când ventilarea este oprită, pentru a se preveni curgerea inversă şi ventilarea necontrolată, cel puţin pentru conducte cu secţiune transversală mai mare de 0,06 m2.
(14)Clasa de etanşeitate a conductelor de aer trebuie să fie atestată de producător şi trebuie specificată în documentaţia tehnică a proiectului.
SECŢIUNEA 2:5.2.2. Măsuri pentru limitarea incendiului prin conductele instalaţiilor de ventilare
SUBSECŢIUNEA 1:5.2.2.1. Clapete rezistente la foc şi voleţi de desfumare
(1)Clapetele rezistente la foc se prevăd pentru a împiedica propagarea focului prin conducte de aer şi se montează în condiţiile prevăzute în reglementările tehnice specifice referitoare la securitatea la incendiu a construcţiilor şi ale prezentei reglementări tehnice.
(2)Clapetele rezistente la foc pot fi acţionate de elemente fuzibile, electromagneţi sau motoare electrice. Clapetele rezistente la foc trebuie să transmită poziţia lor închis/deschis la centrala de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu.
(3)Clapetele rezistente la foc acţionate cu element fuzibil se montează în tubulatură astfel încât elementul fuzibil să fie spălat de curentul de aer în condiţiile şi cu viteza peste valoarea minimă stabilită la omologarea clapetelor. În acest scop, lungimile de conductă rectilinie în amonte şi în aval de clapetă, precum şi forma pieselor de racord dintre corpul clapetei şi tubulatură se stabilesc astfel încât perturbaţiile în curgerea aerului să nu influenţeze modul de spălare cu aer a elementului fuzibil.
(4)Datele tehnice privind elementele fuzibile sau materialul pentru elementele fuzibile, folosite la clapetele rezistente la foc trebuie să fie incluse în documentele emise de producător privind temperatura de topire.
(5)Temperatura de topire a fuzibilului clapetei rezistente la foc trebuie să fie cu 30°C mai mare faţă de temperatura de regim din interiorul conductei de ventilare.
(6)Clapetele rezistente la foc cu element fuzibil trebuie prevăzute cu mijloace pentru curăţarea periodică a bulbului sau a dispozitivului de acţionare.
(7)Clapetele rezistente la foc se vor monta pe cât posibil, după peretele rezistent la foc, în sensul de curgere al aerului, astfel ca electromagneţii sau motoarele electrice de acţionare a acestora să fie pe partea protejată de foc a clapetei.
(8)Pentru realizarea instalaţiilor de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi se vor utiliza clapete de desfumare, voleţi de desfumare şi clapete rezistente la foc, în conformitate cu reglementările tehnice specifice privind securitatea la incendiu a construcţiilor şi ale prezentei reglementări tehnice. În cadrul unei clădiri, acestea vor avea acelaşi tip de acţionare ca şi clapetele rezistente la foc, pentru a putea fi integrate în sistemul de semnalizare a incendiilor.
(9)Dispozitivele de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi se montează în poziţia normal închis. Amplasarea acestora se face în conformitate cu scenariul de securitate la incendiu. Acţionarea se face în acelaşi mod ca şi al clapetelor rezistente la foc.
(10)În cazul în care clădirea este alcătuită din mai multe compartimente de incendiu iar alarmarea se realizează diferenţiat pentru asigurarea cu prioritate a utilizatorilor din compartimentul în care a fost detectat incendiul, detectoarele de fum acţionează clapetele rezistente la foc sau de fum de pe conductele de introducere sau de extracţie, necesare pentru realizarea separării compartimentului de celelalte spaţii ale clădirii. În acest caz, detectoarele de fum trebuie amplasate în interiorul conductelor. Amplasarea acestora trebuie făcută astfel încât să se asigure că fumul nu va trece prin elementele rezistente la foc, prin sistemul de ventilare/climatizare.
(11)Montajul clapetelor antifoc şi de desfumare se face astfel încât mişcarea acestora să nu fie împiedicată de conducta de ventilare la care se racordează.
SUBSECŢIUNEA 2:5.2.2.2. Condiţii speciale privind conductele de ventilare
(1)Conductele instalaţiilor de ventilare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)să fie realizate din materiale încadrate în clasa de reacţie la foc minim A2 s1d0 dacă:
- traversează încăperi cu funcţiuni diferite;
- traversează încăperi cu aceeaşi funcţiune dar cu niveluri ale riscului de incendiu diferite.
b)să fie rezistente la foc EI 30 ho i - > o sau EI 30 ve i - > o dacă intersectează căi de evacuare. Fac excepţie de la această prevedere spaţiile de tip open-space;
c)să fie rezistente la foc EI 30 ho i - > o sau EI 30 ve i - > o dacă sunt amplasate în ghene sau canale fără rezistenţă la foc.
(2)Pe conductele instalaţiilor de ventilare realizate din materiale având clasele de reacţie la foc C - F care traversează pereţi cu rezistenţa la foc minim EI 60 sau planşee cu rezistenţa la foc minim REI 45, se intercalează tronsoane realizate din materiale încadrate minim în clasa de reacţie la foc A2 s1 d0, cu lungimea egală cu cel puţin 3 diametre echivalente (minim 3 de) ale canalului de aer, dar minim 300 mm de o parte şi de alta a elementului traversat.
(3)Conductele instalaţiilor de ventilare care traversează elemente de construcţie care separă compartimente de incendiu trebuie să îndeplinească una din următoarele cerinţe:
a)în dreptul pereţilor/planşeelor traversate se prevăd clapete cu rezistenţa la foc EI, egală cu cea a elementului traversat;
b)
(4)Pentru spaţiile compartimentate, conductele de ventilare fără rezistenţă la foc trebuie sectorizate prin clapete rezistente la foc, în dreptul pereţilor şi planşeelor, la:
a)distanţă de maxim 30 m, pentru conductele orizontale;
b)maxim 3 niveluri pentru conductele verticale.
(5)Clapetele prevăzute la alin. (4) trebuie să fie rezistente la foc EI similar cu elementul traversat, dar maxim EI 120.
Fig. 5.2.2.1.1 Lungimi minime ale tronsonului cu clasă de reacţie la foc superioară
SUBSECŢIUNEA 3:5.2.2.3. Condiţii speciale pentru conductele de ventilare care sunt utilizate şi pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi în caz de incendiu
(1)Instalaţia de ventilare a clădirii poate fi utilizată şi pentru desfumare numai dacă îndeplineşte condiţiile specifice ambelor funcţiuni.
(2)Conductele de ventilare folosite pentru desfumare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)clasa de reacţie la foc A2 s1, d0;
b)rezistenţe la foc E(300)30 ve sau h0 pentru spaţii de tip open-space şi EI 30, ho sau ve pentru spaţii compartimentate;
c)secţiunea trebuie să fie egală cu cea a golurilor la care sunt racordate;
d)raportul dintre laturile secţiunii conductelor nu va fi mai mare de 2.
(3)Racordurile dintre ventilatorul de desfumare şi conductele de evacuare a fumului trebuie să fie din materiale încadrate în clasa de reacţie la foc minim A2 s1d0.
(4)Intrarea în funcţiune a sistemului de desfumare dintr-o zonă a clădirii trebuie să întrerupă automat ventilarea din celelalte spaţii. Fac excepţie situaţiile în care instalaţiile au elemente componente comune, în acest sens realizându-se întreruperea ventilatoarelor utilizate doar pentru ventilare.
(5)Conductele colectoare de ventilare verticale, utilizate şi pentru desfumare, trebuie să îndeplinească una din următoarele condiţii:
a)să fie rezistente la foc minim EI 120 ve;
sau
b)să fie rezistente la foc minim EI 120 ve şi amplasate în ghene cu rezistenţa la foc minim EI 60, cu performanţa determinată pe ambele feţe.
(6)Pe conductele de ventilare utilizate şi pentru desfumare se prevăd voleţi rezistenţi la foc:
a)EI 60 la cele de evacuare;
b)E 60 la cele de introducere a aerului.
(7)Voleţii menţionaţi la alin. (6) se prevăd:
a)la intrarea la fiecare nivel al clădirii în conductele de ventilare colectoare de desfumare sau în conductele verticale de introducere a aerului;
b)în zona de desfumare, la gurile de introducere sau de evacuare fum.
(8)Voleţii trebuie acţionaţi automat, prin instalaţia de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu, în funcţie de zonele de control al fumului, simultan cu pornirea ventilatoarelor de extracţie.
(9)Gurile pentru desfumare trebuie amplasate în treimea superioară a încăperii.
(10)Gurile de introducere a aerului se dispun la partea inferioară a încăperii, cu marginea lor superioară la maximum 1 m faţă de pardoseală.
(11)Ventilatoarele care sunt utilizate pentru desfumare trebuie să fie rezistente la foc:
a)F200 120 dacă clădirea este echipată cu instalaţie automată de stingere a incendiilor;
b)F400 120 în celelalte cazuri.
(12)La trecerea prin pereţi şi planşee pentru care reglementările de proiectare impun o rezistenţă la foc, golul din jurul conductei de ventilare se etanşează cu materiale având rezistenţa la foc EI egală cu cea a elementului traversat.
(13)Racordurile flexibile trebuie să fie încadrate cel puţin în clasa de reacţie la foc B s1 d0 cu o lungime ce nu va depăşi 1 m.
SUBCAPITOLUL 3:5.3. Ventilatoare
(1)Ventilatoarele se aleg corespunzător cu debitul şi presiunea rezultate din proiect, tipul şi particularităţile instalaţiei, regimul şi condiţiile de funcţionare, consumul de energie, spaţiul disponibil, nivelul de zgomot, costul ventilatorului şi condiţiile de exploatare.
(2)La alegerea ventilatorului pentru o situaţie dată, se iau în considerare următoarele aspecte:
1._
a)punctul de funcţionare al ventilatorului de pe curbele caracteristice trebuie să se afle în zona de consum minim de energie;
b)în instalaţiile de ventilare fără conducte, în care presiunea dezvoltată de ventilator este redusă, iar încăperea ventilată nu prezintă cerinţe de silenţiozitate şi nu sunt degajări de substanţe inflamabile sau corozive, se recomandă prevederea unor ventilatoare axiale;
c)în instalaţiile de ventilare cu conducte pentru introducerea aerului proaspăt, alegerea se va face între un ventilator centrifugal şi unul axial cu carcasă, în funcţie de cerinţele privitoare la presiune, spaţiu, nivel de zgomot, consum de energie şi cost, preferându-se ventilatoarele axiale în măsura satisfacerii acestor cerinţe;
d)în instalaţiile de ventilare cu conducte pentru evacuarea aerului viciat se preferă ventilatoarele centrifugale; în cazul folosirii ventilatoarelor axiale montate în conducte cu aer fierbinte sau încărcat cu substanţe corozive sau praf, ventilatoarele se vor acţiona prin curele trapezoidale, cu motorul scos în afara conductei;
e)ventilatoarele centrifugale montate în instalaţii care conţin multe piese speciale, pentru care rezistenţele locale nu pot fi stabilite cu precizie, se aleg de tipul cu rotor cu palete înclinate înapoi;
f)la instalaţiile cu funcţionare intermitentă, se admit ventilatoare cu puncte de funcţionare corespunzătoare unor randamente mai scăzute, dacă prin acestea se obţin avantaje de altă natură;
g)pentru reducerea nivelului de zgomot se preferă ventilatoare cu turaţie redusă (500 - 750 rot/ min) în locul celor cu turaţie ridicată (1000 - 1500 rot/min).
2.Se recomandă utilizarea ventilatoarelor cu un consum specific de energie redus, clasele SFP1-SPF3. (Tabel 5.3.1.1)
Tabelul 5.3.1.1 Clasificarea ventilatoarelor funcţie de puterea specifică PSFP, (puterea raportată la debitul de aer)

Categorie

PSFP, în W/(m3.s)

SFP 1

< 500

SFP 2

500 - 750

SFP 3

750 - 1 250

SFP 4

1 250- 2 000

SFP 5

> 2000

(3)Se recomandă ca ventilatoarele din instalaţiile de ventilare care deservesc procese de producţie cu regim variabil sau încăperi cu sarcini termice variabile, să fie cu turaţie variabilă.
(4)Instalaţiile cu rezistenţe aeraulice variabile şi în special cele conţinând filtre de praf colmatabile, se prevăd cu ventilator având caracteristicile debit - presiune foarte înclinate, astfel încât la variaţiile de presiune mai ridicate să corespundă modificări mici ale debitelor de aer.
(5)Pentru instalaţiile cu debite mici se vor folosi ventilatoare "în linie" sau de conductă.
(6)Ventilatoarele "în linie" sau de conductă pot fi montate în interiorul camerelor ventilate dacă au carcasele izolate fonic şi nivelul de zgomot nu depăşeşte valoarea maximă admisă.
(7)Debitul şi presiunea dintr-o instalaţie se asigură de regulă printr-un singur ventilator; se va evita montarea ventilatoarelor în paralel.
(8)Dacă debitul de aer în regim de vară este diferit de cel în regim de iarnă sau dacă în decursul procesului de producţie sunt necesare debite de aer diferite pentru ventilarea încăperii se prevede, dacă este posibil, un ventilator acţionat de un motor electric cu două turaţii.
(9)Dacă totuşi situaţia o impune şi se aleg ventilatoare montate în paralel, se prevăd obligatoriu rame cu jaluzele care se vor închide odată cu ventilatorul, sau clapete antiretur.
(10)Dacă ventilatoarele vehiculează aer cu temperaturi şi presiuni diferite de cele care au stat la baza întocmirii cataloagelor de alegere (ventilatoare montate la altitudine, funcţionare cu gaze fierbinţi etc.), la stabilirea caracteristicilor reale ale ventilatoarelor se vor folosi factori de corecţie corespunzători acestor situaţii specifice.
(11)Ventilatoarele care vehiculează aer încărcat cu substanţe corozive sau cu praf abraziv se execută din materiale rezistente care să asigure o durată de funcţionare economică, având de regulă şi dispozitive pentru întinderea curelelor şi pentru captarea şi scurgerea electricităţii statice.
(12)Se iau următoarele măsuri de protecţie a muncii şi de asigurare a unei funcţionări corecte a ventilatoarelor:
a)legarea la pământ a motorului electric şi a ventilatorului;
b)montarea unui dispozitiv de protecţie în dreptul roţilor şi curelelor la transmisia prin curele; montarea unei plase de sârmă cu ochiuri mari (25-50 mm) la gura de aspiraţie sau refulare a ventilatorului, în cazul când acesta aspiră sau refulează liber în încăpere (indiferent de înălţimea de montare a ventilatorului);
c)efectuarea corectă a legăturilor din cutia de borne a motorului electric, astfel ca sensul de rotaţie al rotorului ventilatorului să fie cel corect;
d)întinderea curelelor de transmisie (se consideră că întinderea unei curele trapezoidale este corectă dacă, pe o lungime de 0,5 m, săgeata pe care o face cureaua la apăsarea manuală este cel mult egală cu grosimea sa);
e)toate curelele trapezoidale montate pe aceleaşi roţi de transmisie vor avea o întindere egală;
f)prevederea unor dispozitive de reglare a debitului de aer.
(13)Ventilatoarele, indiferent de modul de montare (pe fundaţie, platforme, console etc.) trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de amortizare a vibraţiilor, calculate şi executate astfel încât să asigure condiţiile corespunzătoare de zgomot şi vibraţii din clădirile unde sunt montate (clădiri industriale, săli de spectacol, spitale etc.).
(14)Ventilatoarele se vor racorda la conductele de aer prin intermediul unor racorduri flexibile.
(15)Se recomandă ca racordarea ventilatoarelor la conducte să se realizeze prin intermediul unor porţiuni drepte, cu lungimea l=(8..10)D atât pe aspiraţie cât şi pe refulare (D este diametrul conductelor circulare, la conductele rectangulare cu laturile a şi b, se va considera D=(a+b)/2). Dacă acest mod de racordare nu se poate realiza, pentru racordul la gura de aspiraţie a ventilatorului se va adopta, în ordine preferenţială, una din următoarele soluţii:
a)cot cu secţiune rectangulară cu palete de dirijare sau curbă cu secţiune circulară cu raza de curbură mai mare de două diametre;
b)cutie de aspiraţie cu palete de dirijare.
(16)Dacă ventilatorul centrifugal refulează direct în atmosferă, fără intermediul unei tubulaturi, la gura de refulare a ventilatorului se prevede fie un tronson drept, având secţiunea egală cu cea a gurii de refulare (a x b) şi lungimea minimă 0,75 (a x b), fie un difuzor cu unghiul la vârf de 10...15° şi lungime de 1,00...1,5 m.
(17)La alegerea din cataloage a ventilatoarelor racordate la reţea prin intermediul unor piese montate pe aspiraţie sau pe refulare care perturbă curgerea, se folosesc factorii de corecţie respectivi.
SUBCAPITOLUL 4:5.4. Filtre de aer
(1)Filtrarea aerului exterior este utilizată pentru a satisface cerinţele de calitate a aerului interior ţinând cont de clasele de calitate a aerului exterior. Astfel, realizarea în încăperile deservite de instalaţiile de ventilare, climatizare sau condiţionare, a unor concentraţii de nocivităţi sub nivelurile admisibile specifice destinaţiilor funcţionale ale respectivelor încăperi, are loc prin niveluri corespunzătoare de circulaţie a aerului în interior, de împrospătare a aerului şi de filtrare a aerului introdus. În acest sens nivelul de filtrare va fi corelat cu clasa de puritate a aerului exterior (ODA conform - 2.1.1 (15)), cu cerinţa de calitate a aerului introdus (SUP - conform 2.1.1. (16)), cu categoria de calitate a aerului interior (IDA - conform 2.1.1 (3)), şi cu cerinţele specifice destinaţiei încăperilor considerate.
(2)După nivelul de poluare exterioară cu particule şi calitatea dorită a aerului de introducere, sunt necesare diferite nivele de filtrare. Eficienţa de la filtrare necesară poate să fie obţinută folosind o singură treaptă de filtrare sau mai multe trepte de filtrare. Eficienţa de filtrare combinată a ansamblului treptelor de filtrare determină dacă s-a atins clasa de calitate necesară a aerului de introducere.
(3)Clasele de filtre indicate SR EN 16798-3 pot fi corelate cu categoria aerului interior conform cu recomandările din Tabelul 5.4.1.1 Aceste clase de filtre sunt prezentate doar cu scop orientativ pentru corelarea cu bune practici anterioare.
Tabelul 5.4.1.1 - Clasele de filtre recomandate conform SR EN 16798-3

Categoria aerului exterior

Categoria aerului interior dorită

IDA 1

(Ridicată)

IDA 2

(Medie)

IDA 3

(Moderată)

IDA 4

(Scăzută)

ODA 1 (aer pur)

F9

F8

F7

F6

ODA 2 (praf)

F7/F9

F6/F8

F6/F7

G4/F6

ODA 3 (gaze)

F7/F9

F8

F7

F6

ODA 4 (praf + gaze)

F7/F9

F6/F8

F6/F7

G4/F6

ODA 5 (concentraţie foarte ridicată)

F6/GF/F9*)

F6/GF/F9*)

F6/F7

G4/F6

_______
*)GF = Filtru de gaz (filtru carbon) şi/sau filtru chimic
(4)Pentru alegerea echipamentelor de filtrare se va folosi abordarea descrisă în SR EN ISO 16890.
(5)Astfel se definesc trei clase de eficienţă a filtrării, din care rezultă noi categorii de filtre în funcţie de capacitatea de reţinere a diferitelor dimensiuni de particule:
- Clasa de eficienţă ePM1 este definită pentru particule cu diametre optice cuprinse între 0,3 şi 1 microm;
- Clasa de eficienţă ePM2.5 este definită pentru particule cu diametre optice cuprinse între 0,3 şi 2.5 microm;
- Clasa de eficienţă ePM10 este definită pentru particule cu diametre optice cuprinse între 0,3 şi 10 microm.
Eficienţa minimă necesară se notează cu ePMx şi reprezintă eficienţa unui dispozitiv de filtrare a aerului de a reduce concentraţia masică, exprimată în mg/m3, concentraţia masică a aerosolilor (PM - "particulate matter") cu un diametru optic cuprins între 0,3 microm şi x microm (conform SR EN ISO 29464). ePMx exprimă capacitatea de reţinere a particulelor de către dispozitivul de filtrare:
ePMx = 1 - CPMx aval / CPMxamonte (5.4.1)
CPMx aval - concentraţia masică de particule în aval de dispozitivul de filtrare.
CPMx amonte - concentraţia masică de particule în amonte de dispozitivul de filtrare.
(6)Cunoscând categoria de calitate a aerului exterior ODA şi clasa de calitate a aerului introdus SUP, rezultă eficienţa minimă necesară a filtrelor utilizate.
(7)Din punct de vedere al valorilor medii anuale concentraţiilor masice de aerosoli, clasele de calitate ale aerului introdus SUP pot fi caracterizate de anumite intervale de valori, conform Tabelului 5.4.1.2.
Tabel 5.4.1.2. Valori medii anuale ale concentraţiilor masice de aerosoli pentru categoriile de calitate ale aerului introdus

Categorie

Concentraţii medii anuale PM2.5

Concentraţii medii anuale PM10

SUP1

< = 2.5 microg/m3

< = 5 microg/m3

SUP2

< = 5 microg/m3

< = 10 microg/m3

SUP3

< = 7.5 microg/m3

< = 15 microg/m3

SUP4

< = 10 microg/m3

< = 20 microg/m3

SUP5

< = 15 microg/m3

< = 30 microg/m3

(8)Corespondenţa dintre dintre clasele de eficienţă a filtrării conform SR EN ISO 16890, categoria de calitate a aerului exterior şi categoria de calitate a aerului introdus este indicată în Tabelul 5.4.1.3.
Tabel 5.4.1.3 Corespondenţa dintre clasele de eficienţă a filtrării conform SR EN ISO 16890, categoria de calitate a aerului exterior şi categoria de calitate a aerului introdus

Categoria de calitate a aerului exterior

Categoria de calitate a aerului introdus/Eficienţa de filtrare

SUP1

ePM1a

SUP2

ePM1a

SUP3

ePM2.5b

SUP4

ePM10

SUP5

ePM10

ODA1

70%a

50%a

50%b

50%

50%

ODA2

80%a

70%a

70%b

80%

50%

ODA3

90%a

80%a

80%b

90%

80%

atreapta de filtrare finală recomandată este de minimum ePM1 50%
btreapta de filtrare finală recomandată este de minimum ePM2.5 50%
(9)O corelare directă şi precisă a claselor de filtre din vechiul standard SR EN 779 (menţionate în SR EN 16798-3 prin corelaţia dintre clasele minime de filtre, categoriile de calitate a aerului exterior ODA şi categoriile de calitate a aerului introdus SUP) şi a claselor de filtre din noul standard SR EN ISO 16890 nu este posibilă. Tabelul 5.4.1.4 propune o corespondenţă orientativă între cele două tipuri de clase de filtre.
(10)Pentru reducerea conţinutului de aerosoli al aerului introdus în încăperile climatizate, se va utiliza un prefiltru la intrarea în unitatea de ventilare, în următoarele cazuri:
1._
a)din motive igienice, aerul introdus trebuie filtrat în două trepte (cel puţin pentru IDA 1 şi IDA 2);
b)primul filtru de intrare (prefiltrul) trebuie să aibă o eficienţă de cel puţin ePM2.5 > 30%, dar preferabil ePM2.5 > 70%. A doua treaptă de filtrare trebuie realizată cu un filtru cu o eficienţă de cel puţin ePM2.5 > 70%, dar preferabil de cel puţin ePM2.5 > 90%;
c)la două sau mai multe trepte de filtrare, prima treaptă de filtre trebuie amplasată înainte de tratarea aerului, iar a doua treaptă, după aceasta;
d)filtrele de gaz (filtrele cu carbon) sunt recomandate pentru categoria de aer exterior ODA 5.
2._
Acestea pot fi o soluţie bună şi în cazul categoriilor ODA 3 şi ODA 4. Filtrele de gaz trebuie combinate cu filtre de eficienţă de cel puţin ePM2.5 > 90%. montate în aval.
Pentru categoria de aer exterior ODA 5 (regiuni puternic industrializate, lângă aeroporturi etc.) unele aplicaţii pot necesita filtrare electrică. În cazul poluării temporare a aerului exterior, este recomandată echiparea acestor filtre cu o derivaţie şi monitorizarea permanentă a calităţii aerului.
Tabel 5.4.1.4 Corespondenţa dintre clasele de eficienţă a filtrării conform SR EN ISO 16890, categoria de calitate a aerului exterior şi categoria de calitate a aerului introdus

SR EN 16798-3 (SR EN 779)

SR EN ISO 16890

Game diametre optice efective ale aerosolilor (PM):

Eficienţă reţinere aerosoli de dimensiuni mari (coarse PM)

Clasa filtrului

0,3 microm - 1 microm

0,3 microm - 2,5 microm

0,3 microm - 10 microm

G1

-

-

-

... < 30%

G2

-

-

-

30% < ... < 40%

G3

-

-

-

45% < ... < 60%

G4

-

-

-

55% < ... < 90%

M5

5% < ePM1 < 35%

10% < ePM2.5 < 45%

40% < ePM10 < 70%

-

M6

10% < ePM1 < 40%

20% < ePM2.5 < 50%

60% < ePM10 < 80%

-

F7

40% < ePM1 < 65%

65% < ePM2.5 < 75%

80% < ePM10 < 90%

-

F8

65% < ePM1 < 90%

75% < ePM2.5 < 95%

90% < ePM1

-

F9

80% < ePM1 < 90%

85% < ePM2.5 < 95%

-

(11)Din motive igienice, filtrele din prima treaptă de filtrare nu trebuie să fie utilizate mai mult de un an, înainte de curăţare sau înlocuire. Filtrele utilizate în treapta a doua sau a treia nu trebuie utilizate mai mult de doi ani, în aceleaşi condiţii. Se recomandă, de asemenea, inspectarea vizuală şi monitorizarea căderii de presiune în aceste filtre, prin montarea unor manometre diferenţiale cu prize în amonte şi aval de filtru, iar la depăşirea pierderii de sarcină maxime recomandate pentru curăţare, să se prevadă o metodă de semnalizare acustică sau vizuală.
(12)La proiectarea şi amplasarea prizei de introducere a aerului exterior, se urmăreşte să se evite introducerea impurităţilor locale, a ploii sau a zăpezii, în secţiunea filtrului.
(13)Pentru a se minimiza riscul dezvoltării microbilor în filtru, centrala de ventilare trebuie să fie astfel proiectată încât umiditatea relativă în filtru să fie permanent sub 90%, iar cea medie pentru trei zile consecutive să fie mai mică de 80% în toate componentele instalaţiei, inclusiv filtrul.
(14)Dacă se prevede un filtru pe aerul recirculat către centrala de ventilare, acesta trebuie să aibă minim aceeaşi clasă de filtrare ca şi filtrul de pe circuitul principal al aerului exterior.
(15)Pentru protejarea instalaţiei de evacuare a aerului viciat precum şi pentru protecţia mediului exterior, este necesar un filtru de eficienţă de cel puţin ePM2.5 > 30%.
(16)Aerul extras din bucătării trebuie întotdeauna trecut printr-o primă treaptă cu filtru special pentru grăsimi, care să poată fi înlocuit şi curăţat cu uşurinţă.
(17)Filtrele nu se amplasează în imediata apropiere a refulării ventilatorului sau acolo unde distribuţia curgerii în secţiunea transversală nu este uniformă (după coturi sau alte piese speciale cu modificarea direcţiei de curgere a aerului).
(18)Filtrele trebuie înlocuite atunci când căderea de presiune atinge valoarea finală stabilită în specificaţia tehnică a producătorului.
(19)Filtrele se înlocuiesc cu atenţie astfel încât să se evite scăparea impurităţilor reţinute şi utilizând echipament de protecţie.
(20)Filtrele din instalaţiile de ventilare industriale se incinerează în cuptoare speciale pentru a se arde impurităţile reţinute, pentru a se reduce reziduurile şi pentru a se recupera energia. Filtrele instalaţiilor de ventilare uzuale, pentru mediul rezidenţial şi terţiar, pot fi eliminate la groapa de gunoi.
(21)Instalaţiile de recuperare a căldurii se protejează întotdeauna cu un filtru de clasă eficienţă de cel puţin ePM2.5 > 45%, sau superioară. Unităţile rotative de recuperare a căldurii trebuie echipate cu elemente care permit curăţarea.
(22)Scăpările de aer pe lângă secţiunea filtrului reduc semnificativ eficienţa filtrării; de aceea este important să se asigure cerinţele de etanşeitate.
(23)Filtrele, amortizoarele şi atenuatoarele de zgomot şi alte elemente componente ale instalaţiei de ventilare/climatizare expuse debitului de aer trebuie să fie realizate din materiale neinflamabile sau tratate cu produse care conduc la încadrarea acestora în materiale neinflamabile.
SUBCAPITOLUL 5:5.5. Baterii de încălzire/răcire
SECŢIUNEA 1:5.5.1. Dimensionare, alegere
(1)Sarcina termică de calcul pentru care se dimensionează bateriile de răcire se stabileşte pe baza diferenţei de entalpie a aerului la intrarea şi ieşirea din baterie şi luând în considerare temperatura medie de calcul a agentului de răcire.
(2)Sarcina termică de calcul pentru care se dimensionează bateriile de încălzire se stabileşte pe baza diferenţei de temperatură sau de entalpie a aerului la intrarea şi ieşirea din baterie şi luând în considerare temperatură medie de calcul a agentului de încălzire.
(3)Nu se recomandă baterii de răcire cu vaporizare directă decât dacă se poate realiza variaţia debitului de agent frigorific.
(4)Viteza frontală de trecere a aerului în bateria de încălzire/răcire trebuie să se situeze în intervalul 2 - 3,5 m/s.
(5)În cazul în care conducta de retur a unei baterii de încălzire este racordată la circuitul de condensare al unui cazan în condensaţie, bateria trebuie dimensionată pentru un regim de temperatură a apei de 60/40°C. În varianta utilizării altor tipuri de cazane, bateria de încălzire va fi dimensionată pentru un regim nominal de temperatură al cazanelor (de obicei 80/60°C sau 90/70°C).
(6)Se recomandă ca distanţa dintre aripioare să fie de minim 2,5 mm în cazul bateriilor de răcire cu dezumidificare şi de minim 2,0 mm în cazul celorlalte tipuri de baterii de încălzire/răcire.
(7)Căderea de presiune pe partea de aer a bateriilor de încălzire/răcire trebuie limitată pe cât posibil. În acest sens se recomandă valorile din Tabelul 5.5.1.1.
Tabelul 5.5.1.1: Valori recomandate pentru pierderea de sarcină în bateriile de încălzire/răcire

Echipament

Pierdere de sarcină scăzută [Pa]

Pierdere de sarcină medie [Pa]

Pierdere de sarcină ridicată [Pa]

Baterie de încălzire

40

80

120

Baterie de răcire

(100) 60

(140) 100

(180) 140

SECŢIUNEA 2:5.5.2. Montaj, întreţinere
(1)Bateriile de încălzire sau de răcire se recomandă a se racorda la conductele de ventilare astfel: în amonte de baterie, printr-un difuzor cu unghiul la vârf mai mic de 30°, iar în aval de baterie, printr-un confuzor cu unghiul la vârf mai mic de 45°.
(2)Dacă bateria se montează imediat după o piesă de schimbare de direcţie, aceasta trebuie prevăzută cu pereţi sau palete de dirijare a aerului, care să asigure repartizarea uniformă a aerului pe suprafaţa frontală a bateriei.
(3)Dacă bateria se montează imediat după un ventilator centrifugal, racordarea la gura de refulare a ventilatorului se face printr-un difuzor simetric cu un unghi la vârf de maximum 30° sau printr-un difuzor asimetric, cu un unghi la vârf de maximum 15°. Se recomandă în acest caz, montarea între difuzor şi baterie a unui fagure pentru uniformizarea curgerii (în direcţia curgerii) cu grosimea de (0,25 - 0,45)d şi având latura ochiului pătrat de (0,075 - 0,15)d - unde d este diametrul conductelor circulare; la conducte rectangulare cu laturile a şi b, vom avea d=(a+b)/2.
(4)Dacă bateria se montează imediat după un ventilator axial, racordarea se face printr-o piesă de schimbare de secţiune simetrică cu un unghi la vârf de cel mult 30°. Se recomandă ca între piesa de schimbare de secţiune şi baterie să se monteze un tronson drept de conductă circulară cu lungimea de două diametre, având montat în interior un dispozitiv tip cruce pentru uniformizarea curentului de aer (doi pereţi plani, pe toată lungimea tronsonului, dispus perpendicular).
(5)Bateriile de încălzire sau de răcire se prevăd cu mijloace de reglare pe circuitul de agent termic. Reglarea pe circuitul de aer se face în cazurile în care există spaţiu disponibil; dispozitivul de reglare trebuie să aibă o autoritate de reglare corespunzătoare. Reglarea pe partea de apă se face cu robinete cu două sau trei căi.
(6)În cazul în care apa caldă este preparată într-un cazan în condensaţie, bateriile de încălzire nu se pot regla prin intermediul unui robinet cu trei căi de ocolire (by-pass). Se recomandă utilizarea unui robinet cu două căi sau a unui robinet cu trei căi de amestec. Un robinet de ocolire poate provoca un retur al apei calde direct spre condensator, diminuând performanţele bateriei.
(7)Bateriile de răcire care funcţionează în regim de dezumidificare nu trebuie instalate imediat înaintea secţiunii de filtrare sau de atenuare a zgomotelor.
(8)Bateriile se pot curăţa direct la locul de montare (pentru înălţimi mai mici de 1,6 m) sau se pot demonta pentru a fi curăţate, caz în care trebuie asigurat spaţiul necesar.
(9)Bateriile de încălzire electrice trebuie să fie prevăzute cu dispozitive speciale de protecţie şi siguranţă la deschiderea uşii de vizitare a centralei de tratare (dacă există) şi la suprasarcină.
SUBCAPITOLUL 6:5.6. Recuperatoare de căldură
(1)Recuperarea de căldură sau de frig din aerul extras se recomandă ori de cate ori este posibil, pentru a realiza economie de energie.
(2)Recuperarea de căldură este obligatorie pentru agregatele de tratare a aerului de ventilare (aer proaspăt) şi pentru cele care funcţionează cu aer extras din încăperi.
(3)În recuperator poate avea loc un transfer de căldură, unul de masă sau un transfer de căldură şi de masă.
(4)Eficienţa recuperării de căldură se stabileşte pe baza raportului diferenţelor de temperatură EpsilonPhit (pentru recuperatoarele în care are loc doar un schimb de căldură).
(5)Eficienţa unui echipament de recuperare a căldurii - EpsilonPhit - indică raportul dintre variaţia de temperatură a aerului exterior la trecerea prin recuperator şi variaţia de temperatură maximă posibilă în recuperator (diferenţa dintre temperatura aerului exterior şi temperatura aerului extras, pentru debite masice egale):
EpsilonPhit = (Theta22 - Theta21) / (Theta11 - Theta21) (5.6.1)
unde:
Theta22 este temperatura aerului proaspăt la ieşirea din recuperatorul de căldură [K];
Theta21 este temperatura aerului proaspăt la intrarea în recuperatorul de căldură [K];
Theta11 este temperatura aerului extras la intrarea în recuperator [K].
(6)Recuperatoarele de căldură pot fi cu plăci, de tip rotativ, de tip rotativ-regenerativ sau regenerative cu clapete şi regiştri şi flux alternant. Recuperatoarele regenerative permit atât transferul de căldură cât şi transferul de umiditate.
(7)Se recomandă ca alegerea recuperatorului de căldură (eficienţă termică şi pierderi de sarcină) să fie fundamentată pe calcule economice.
(8)Recuperarea de căldură trebuie reglată/controlată pentru a evita supraîncălzirea aerului de introducere în perioada caldă, atunci când căldura recuperată nu poate fi utilizată.
(9)Atunci când unitatea de recuperare de căldură este situată într-un spaţiu condiţionat, pierderile de căldură ale conductelor de racord până la exterior trebuie luate în considerare în calculul energetic.
(10)Alegerea transferului de umiditate într-un sistem de recuperare a căldurii trebuie examinată pe baza tehnologiei, a spaţiului şi a aplicării posibile.
(11)În funcţie de sistemul de recuperare a căldurii ales şi de condiţiile de funcţionare, trebuie luate în considerare aspectele de îngheţ şi de dezgheţ.
(12)Se recomandă să nu se utilizeze un schimbător de căldură regenerativ în acele zone ale clădirilor în care se află ocupanţi foarte sensibili (în săli de operaţii, unităţi de terapie intensivă şi în serviciile de boli infecţioase din spitale).
(13)Eventualele scurgeri/scăpări către aerul de introducere în unitatea de recuperare de căldură se clasifică conform SR EN 16798-3. Pentru a evita orice fenomene periculoase, presiunea pe partea aerului exterior trebuie să fie superioară celei a aerului extras, atunci când categoria aerului extras este ETA3 sau ETA4 sau când categoria ETA a aerului extras este superioară celei din încăperile care furnizează aer prin intermediul unităţii de recuperare a căldurii.
SUBCAPITOLUL 7:5.7. Agregate de ventilare, climatizare şi condiţionare a aerului
SECŢIUNEA 0:
(1)Agregatele de ventilare, climatizare şi condiţionare a aerului se utilizează pentru tratarea aerului necesar pentru una sau mai multe zone termice. De regulă, acestea au dimensiuni mari şi sunt modulare, şi se pot amplasa conform fişei tehnice a producătorului sau a reprezentantului autorizat al acestuia, doar pe pardoseală, pe terasa circulabilă clădirii, sau direct pe sol.
(2)Alegerea agregatului central de tratare a aerului se face luând în considerare:
a)locul de amplasare al acestuia (în interiorul sau în exteriorul clădirii);
b)debitul de aer şi parametrii aerului tratat;
c)sursele de alimentare cu energie electrică, termică şi frigorifică;
d)tipul sistemului de climatizare utilizat (numai aer, aer-apă sau aer-agent frigorific);
e)posibilitatea recuperării energiei;
f)utilizarea surselor de energie regenerabile;
g)nivelul de zgomot acceptat în clădirea climatizată;
h)categoria de aer exterior şi cerinţele de filtrare ale acestuia;
i)dimensiunile încăperii în care va fi montat agregatul şi căile de acces către încăpere;
j)diverse cerinţe tehnologice.
(3)Pentru debite mari de aer (peste 1 m3/s) se pot folosi agregate de tratare realizate din module care se asamblează la faţa locului. Modulele pot conţine unul sau mai multe elemente componente ale agregatului de tratare. Asamblarea acestora se realizează astfel încât să se asigure etanşeitatea agregatului.
(4)Agregatele de ventilare, climatizare şi condiţionare a aerului se realizează din panouri de tip sandwich, având o izolaţie termică din vată minerală, vată de sticlă, poliuretan, asigurându-se o rezistenţă termică de 1,25...3,5 m2K/W şi o izolare fonică care să asigure un nivel acustic de maximum 40 dB(A).
(5)Echipamentele utilizate se aleg astfel încât să aibă randamente bune ale proceselor de tratare, pentru ca agregatul să aibă consumuri energetice minime.
(6)Agregatele se prevăd cu uşi de acces pentru întreţinere dispuse în modulele camerei de amestec, filtrelor, camerei de umidificare şi ventilatoarelor. Acestea vor avea deschiderea către exterior pentru a se realiza o etanşare bună a agregatului. La agregatele mari, unde persoanele de întreţinere pot pătrunde în interior, uşile de acces la modulul ventilatorului vor fi dotate cu sisteme de oprire a ventilatorului la deschiderea uşii.
(7)Pentru a reduce consumurile energetice ale ventilatorului, pierderile de sarcină maxime ale componentelor agregatului nu trebuie să depăşească valorile indicate în Tabelul 5.7.1.1.
(8)Filtrarea aerului exterior este utilizată pentru a satisface cerinţele aerului interior din clădire, luându-se în considerare categoria de aer exterior. Dotarea cu filtre, funcţie de categoria de aer exterior (gradul de poluare al aerului exterior) este indicat în 5.4.
(9)Ventilatoarele utilizate în agregatele de tratare trebuie să aibă categoria de consum specific de energie SFP, indicată în Tabelul 5.7.1.2.
Tabelul 5.7.1.1. Căderi de presiune recomandate pentru componente specifice instalaţiei de alimentare cu aer

Componenta instalaţiei

Cădere de presiune, [Pa]

Scăzută

Normală

Ridicată

Conducte de aer

100

200

300

Baterie de încălzire

40

80

120

Baterie de răcire

60

100

140

Recuperator de căldură

100

150

200

Umidificator

20

40

60

Filtru de aer pe secţiune*)

100

150

250

Atenuator de zgomot

30

50

80

Gură de refulare

30

50

100

Priză de introducere şi evacuare

20

50

70

_______
*) Căderea finală de presiune înainte de înlocuire
Tabelul 5.7.1.2. Valori recomandate pentru SFP pentru diverse aplicaţii

Aplicaţia

Categoria SFP pentru fiecare ventilator

Domeniu tipic

Valoare implicită

Ventilator de introducere a aerului:

- sistem de climatizare

- sistem de ventilare simplă

SFP 1 până la SFP 5

SFP 1 până la SFP 4

SFP 4

SFP 3

Ventilator de extracţie a aerului:

- sistem de climatizare sau sistem de ventilare cu recuperare de căldură

- sistem de ventilare simplă

SFP 1 până la SFP 5

SFP 1 până la SFP 4

SFP 3

SFP 2

(10)Pentru a reduce consumul de energie în instalaţia de ventilare sau climatizare, comanda agregatului de tratare va fi realizată în funcţie de cerinţele spaţiilor alimentate, prin:
a)întrerupător manual;
b)senzori de mişcare;
c)senzori de numărare;
d)senzori de CO2;
e)detectori de amestecuri de gaze sau compuşi organici volatili.
(11)În încăperi cu degajări cunoscute, concentraţia celor mai importanţi poluanţi poate fi utilizată ca semnal de intrare (de exemplu, concentraţia de CO pentru parcaje).
SECŢIUNEA 1:5.7.1. Cerinţe de spaţiu pentru amplasarea agregatelor de ventilare, climatizare şi condiţionare a aerului
(1)Instalaţia trebuie proiectată şi executată astfel încât să permită curăţarea uşoară, întreţinerea şi operaţiile de reparare. Trebuie prevăzut suficient spaţiu lângă echipament pentru operaţiile de întreţinere şi curăţare. Trebuie rezervat spaţiu suficient pentru demontare şi reparare, iar traseul pentru transportul pieselor de schimb trebuie amenajat şi marcat.
(2)În zone cu acces dificil nu se amplasează nici echipamentul care necesită întreţinere, nici uşile de serviciu. În cazul unui echipament de tratare a aerului, mascat într-un plafon suspendat, trebuie să fie prevăzut un acces care să poată fi deschis sau înlăturat cu uşurinţă şi cu dimensiunea de cel puţin 500 x 500 mm, adiacent echipamentului.
(3)Agregatele de tratare a aerului şi camerele maşinilor trebuie să fie accesibile personalului de întreţinere şi reparare (inclusiv pentru deplasarea necesară a materialelor şi a pieselor de schimb) fără necesitatea de a trece prin spaţiile ocupate.
(4)Se va evita ca pereţii şi conductele agregatului de tratare a aerului să fie parte a structurii de rezistenţă a clădirii.
(5)Pentru o amplasare corectă a echipamentelor trebuie respectate indicaţiile din Figura 5.7.1.1. Distanţele indicate sunt valabile pentru instalaţii cu un singur agregat de tratare. În cazul divizării în unităţi mai mici şi în cazul utilizării recuperatoarelor de căldură, poate fi necesară o suprafaţă mai mare de pardoseală. În încăperi cu degajări cunoscute, concentraţia celor mai importanţi poluanţi poate fi utilizată ca semnal de intrare (de exemplu concentraţia de CO pentru parcaje).
Figura 5.7.1.1 - Dispunerea instalaţiilor de tratare a aerului (vedere în plan)
(6)Încăperea prevăzută pentru agregatele de ventilare, climatizare şi condiţionare a aerului trebuie să fie uşor accesibilă, cu uşi şi scări de acces care să permită transportul maşinilor, utilajelor, elementelor demontabile sau a modulelor. Accesul în aceasta încăpere se realizează direct din exterior sau din încăperi cu risc mic de incendiu, sau prin coridoare comune de acces la instalaţii utilitare, în conformitate cu reglementările tehnice referitoare la securitatea la incendiu a construcţiilor. Uşile de acces se vor deschide spre exteriorul centralei.
(7)Dacă sunt amplasate în interiorul construcţiilor, încăperile agregatelor de ventilare, climatizare şi condiţionare se separă funcţional şi constructiv faţă de restul clădirii prin elemente de delimitare având rezistenţa la foc, EI, corespunzătoare gradului de rezistenţă la foc stabilită pentru pereţi interiori portanţi, respectiv planşee.
(8)Golurile de acces în încăperile menţionate la alin. (7) se protejează cu elemente având rezistenţa la foc EI-C egală cu jumătate din cea a peretelui în care este montat.
(9)Agregatele de ventilare, climatizare şi condiţionare trebuie amplasate la o distanţă minimă de 4 m faţă de orice goluri din faţadele construcţiilor.
(10)În situaţia în care nu se poate respecta distanţa menţionată la aliniatul (9) trebuie adoptată una din următoarele măsuri:
a)se protejează golurile cu elemente rezistente la foc EI 60-C;
b)agregatele se amplasează într-o încăpere alcătuită din pereţi rezistenţi la foc minim EI60 şi planşee rezistente la foc minim REI60. Uşa de acces se amplasează pe latura opusă faţadei cu goluri.
(11)Ventilatoarele de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi trebuie să fie instalate la exteriorul construcţiei.
SECŢIUNEA 2:5.7.2. Cerinţe pentru amplasarea prizei de aer proaspăt şi a gurii de evacuare a aerului viciat
(1)Priza de aer pentru introducerea aerului exterior va fi poziţionată astfel încât aerul introdus în instalaţie să fie, în măsura posibilităţilor, curat, uscat şi prelevat pe cât posibil dintr-o zonă adăpostită de radiaţia solară directă.
(2)Evacuarea în exterior a aerului din instalaţiile de ventilare/climatizare trebuie să fie făcută astfel încât să se minimizeze riscurile asupra sănătăţii oamenilor sau efectele negative ce pot fi cauzate clădirii, ocupanţilor sau mediului.
(3)Dispunerea prizelor de introducere a aerului şi a gurilor de evacuare trebuie făcută de asemenea conform reglementărilor şi recomandărilor vizând securitatea la incendiu a elementelor de construcţie şi a reglementărilor de izolare acustică.
(4)Prizele de aer se amplasează la cel puţin 8 metri pe orizontală de un punct de colectare a gunoiului, de un spaţiu de parcare frecvent utilizat pentru trei sau mai multe maşini, de o alee, de zone de încărcare, de ventilaţii de canalizare, de capete de coşuri şi de alte surse similare de poluare.
(5)Pentru a se evita riscurile de împrăştiere a impurităţilor de la turnurile de răcire în aerul de alimentare, prizele de aer se amplasează pe direcţia vântului dominant, înaintea turnurilor de răcire. Se va avea în vedere ca instalaţiilor cu turn de răcire să aibă proceduri de întreţinere corespunzătoare, care să reducă degajările periculoase ale acestora.
(6)Este recomandabil ca prizele de aer să fie poziţionate pe faţade amplasate spre străzi neaglomerate. Când acest lucru nu este posibil, priza de aer trebuie poziţionată cât mai sus posibil faţă de nivelul solului.
(7)Prizele de aer nu se vor amplasa acolo unde se anticipează o recirculare a aerului evacuat sau o perturbare datorată altor poluanţi sau a emisiilor odorante.
(8)Se recomandă amplasarea prizelor de aer la o distanţă de 3 m de sol. Distanţa poate fi redusă la minimum 1,5 m, la care se va adăuga grosimea maximă previzibilă a zăpezii.
(9)Pe terasa clădirii sau în cazul în care concentraţiile sunt similare pe ambele laturi ale clădirii, priza de aer trebuie amplasată pe faţada clădirii expusă vântului.
(10)Priza de aer adiacentă spaţiilor neumbrite, acoperişurilor sau pereţilor, trebuie dispusă sau protejată astfel încât aerul să fie cât mai puţin încălzit de soare pe timpul verii.
(11)Se recomandă dimensionarea unei prize de aer neprotejate pentru o viteză a aerului de maximum 2 m/s în cazul în care există riscul aparent al introducerii apei în orice formă (zăpadă, ploaie, vapori etc.) sau a prafului (inclusiv frunze).
(12)Partea inferioară a unei prize de aer amplasată pe un acoperiş trebuie să fie la minimum 1,5 m fată de cota acestuia, la care se va adăuga grosimea maximă previzibilă a zăpezii. Distanţa poate fi mai mică dacă formarea unui strat de zăpadă este împiedicată, de exemplu prin utilizarea unui scut de zăpadă.
(13)Prizele de aer trebuie amplasate astfel încât să existe posibilitatea de acces pentru înlocuire şi întreţinere curentă.
(14)Refularea aerului evacuat de categoria EHA 1 în exterior prin intermediul unei guri de evacuare amplasate pe peretele clădirii este acceptabilă, cu condiţia ca:
a)distanţa dintre gura de evacuare şi orice clădire adiacentă să fie de minimum 8 m;
b)distanţa dintre gura de evacuare şi o priză de introducere a aerului situată pe acelaşi perete să fie de minimum 2 m (dacă este posibil, gura de introducere a aerului proaspăt trebuie să fie amplasată sub gura de evacuare a aerului);
c)viteza aerului în gura de evacuare să fie de minimum 5 m/s;
d)în orice alt caz, gura de evacuare trebuie amplasată pe acoperiş.
(15)Aerul va fi evacuat deasupra acoperişului celei mai înalte părţi a clădirii şi refulat vertical în sus. Partea inferioară a gurii de evacuare trebuie să aibă o înălţime faţă de acoperiş de minimum 1,5 m, la care se va adăuga grosimea maximă previzibilă a zăpezii. Distanţa poate fi mai mică dacă este împiedicată formarea unui strat de zăpadă, de exemplu prin utilizarea unui scut de zăpadă.
(16)Distanţele minime dintre priza de introducere şi cea de evacuare a aerului sunt prezentate în Figura 5.7.2.1. Acestea depind în principal de categoria aerului evacuat:
1._
a)pentru EHA 4 distanţele sunt cele mai mari şi, adiţional, dependente de debitul de aer;
b)pentru categoriile EHA 1 până la EHA 3 distanţele depind numai de categoria aerului evacuat.
2.Valorile din Figura 5.7.2.1. sunt valabile pentru o viteză a aerului refulat de până la 6 m/s; pentru viteze mai mari distanţele pot fi mai mici.
(17)Pentru clădiri înalte, amplasarea prizelor de introducere şi de evacuare a aerului trebuie făcută astfel încât să se minimizeze efectul vântului şi efectul de tiraj termic.
Figura 5.7.2.1. Distanţe minime între gura de evacuare şi cea de introducere a aerului
1 - Distanţă verticală - Gură de evacuare deasupra prizei de introducere (partea superioară a nomogramei); Distanţă verticală - Gură de evacuare sub gura de introducere (partea inferioară a nomogramei); 2 - Distanţă dintre prize; 3 - Categoria EHA ; 4 - Debit de aer în priză în m3/s
SUBCAPITOLUL 8:5.8. Unităţi compacte de ventilare/climatizare
(1)Unităţile compacte de ventilare şi climatizare au, de regulă, dimensiuni mici, şi pot fi montate suspendat la partea superioară a încăperilor conform fişei tehnice a producătorului sau a reprezentantului autorizat al acestuia. Sunt exceptate unităţile compacte de ventilare cu recuperare de căldură ce deservesc o singură încăpere sau unităţile de climatizare cu detentă directă de tip dulap de climatizare monobloc sau "closed control unit" cu amplasare pe pardoseală.
(2)Unităţile compacte de ventilare şi climatizare pot deservi o singură încăpere sau mai multe încăperi.
(3)Nu pot fi considerate unităţi compacte unităţile pentru care producătorul specifică în fişa tehnică necesitatea amplasării pe pardoseală, sol sau terasă, pentru care se vor aplica prevederile din 5.7.
(4)Unităţile compacte de ventilare şi climatizare se pot amplasa în spaţiile deservite sau în apropierea acestora. Dacă sunt deservite simultan mai multe spaţii, se recomandă, în măsura posibilităţilor, ca amplasarea sa să se facă în centrul acestor spaţii.
(5)Nu se aplică restricţii speciale privind spaţiile de amplasare ale acestor unităţi.
(6)Se vor respecta cerinţele de amplasare a prizei de aer proaspăt şi a gurii de evacuare a aerului viciat menţionate în 5.7.2.