Secţiunea 5 - Competenţele din cadrul Domeniului 5: Implicarea elevilor - Actul din 2022 Cadrul de competenţe digitale al profesionistului din educaţie

M.Of. 700 bis

În vigoare
Versiune de la: 13 Iulie 2022
SECŢIUNEA 5:Competenţele din cadrul Domeniului 5: Implicarea elevilor
Art. 25
Unul dintre punctele forte ale tehnologiilor digitale în educaţie este reprezentat de potenţialul acestora de a sprijini strategiile pedagogice centrate pe elev şi de a stimula participarea activă a elevilor în procesul de învăţare şi reflecţia asupra acestuia. De exemplu, tehnologiile digitale pot fi utilizate pentru a încuraja implicarea activă şi creativă a elevilor pentru a explora un subiect, a experimenta diferite opţiuni sau soluţii, a înţelege diferitele conexiuni, a identifica soluţii creative.
Tehnologiile digitale pot fi un instrument în asigurarea unui parcurs personalizat în învăţare, punând la dispoziţie activităţi de învăţare adaptate nivelului de cunoştinţe, intereselor şi nevoilor de învăţare ale fiecărui elev. Trebuie urmărit să nu adâncească inegalităţile deja existente, privind accesul la tehnologii digitale sau legate de nivelul de competenţe digitale şi să se asigure accesul tuturor elevilor.
Art. 26
(1)Competenţa 5.1. Accesibilitate şi incluziune presupune ca profesionistul în educaţie:
Să asigure accesul la resurse şi activităţi de învăţare pentru toţi antepreşcolarii/preşcolarii/elevii/studenţii/alte persoane aflate în proces de învăţare, inclusiv pentru cei cu cerinţe educaţionale speciale;
Să analizeze şi să exprime reacţii adecvate faţă de aşteptările, abilităţile, utilizările şi concepţiile greşite ale antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor/studenţilor/altor persoane aflate în proces de învăţare faţă de tehnologiile digitale, precum şi faţă de constrângerile contextuale, fizice sau cognitive legate de utilizarea acestora.
(2)Listă de activităţi specifice acestei competenţe:
a)Asigurarea accesului echitabil la tehnologii şi resurse digitale adecvate, respectiv verificând că toţi antepreşcolarii/preşcolarii/elevii/studenţii/alte persoane aflate în proces de învăţare au acces la tehnologiile digitale utilizate, precum şi alte asemenea;
b)Selectarea şi utilizarea strategiilor pedagogice digitale care răspund contextului digital al antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor/studenţilor/altor persoane aflate în proces de învăţare, respectiv constrângeri legate de existenţa tehnologiilor, abilităţi, aşteptări, atitudini, concepţii greşite şi utilizări eronate, precum şi alte asemenea;
c)Utilizarea tehnologiilor şi a strategiilor digitale, respectiv tehnologii asistive, precum şi alte asemenea pentru antepreşcolarii/preşcolarii/elevii/studenţii/alte persoane aflate în proces de învăţare care au nevoie de asistenţă specială, respectiv cei cu limitări fizice sau mintale, cu tulburări de învăţare, precum şi alte asemenea;
d)Analizarea şi exprimarea unor reacţii adecvate la problemele potenţiale legate de selectarea, modificarea sau elaborarea de resurse digitale şi punerea la dispoziţie a unor abordări şi instrumente alternative sau compensatorii pentru antepreşcolarii/preşcolarii/elevii/studenţii/alte persoane aflate în proces de învăţare cu nevoi speciale;
e)Folosirea unor principii de proiectare/design a resurselor şi mediilor digitale utilizate în predare pentru a creşte nivelul de accesibilitate a acestora;
f)Monitorizarea şi reflecţia continuă asupra măsurilor de îmbunătăţire a accesibilităţii şi adaptarea corespunzătoare a strategiilor.
Art. 27
(1)Competenţa 5.2. Diferenţiere şi personalizare presupune ca profesionistul în educaţie:
Să utilizeze tehnologiile digitale pentru a răspunde diverselor nevoi de învăţare ale antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor/studenţilor/altor persoane aflate în proces de învăţare, permiţându-le acestora să progreseze la niveluri şi în ritmuri diferite şi să urmeze căi şi obiective individuale de învăţare.
(2)Listă de activităţi specifice acestei competenţe:
a)Utilizarea tehnologiilor digitale pentru a răspunde cerinţelor educaţionale speciale ale antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor/studenţilor/altor persoane aflate în proces de învăţare, respectiv elevi cu dislexie, cu ADHD, supradotaţi, precum şi alte asemenea;
b)Proiectarea, selectarea şi implementarea activităţilor digitale de învăţare pentru a permite antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor/studenţilor/altor persoane aflate în proces de învăţare modalităţi, niveluri şi ritmuri diferite de învăţare;
c)Elaborarea unor planuri individuale de învăţare şi utilizarea tehnologiilor digitale pentru a le implementa.
Art. 28
(1)Competenţa 5.3. Implicarea activă a antepreşcolari/preşcolarilor/elevilor/studenţilor/altor persoane aflate în proces de învăţare presupune ca profesionistul în educaţie:
Să utilizeze tehnologiile digitale pentru a încuraja implicarea activă şi creativă a antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor/studenţilor/altor persoane aflate în proces de învăţare, în cazul unei discipline de studiu;
Să utilizeze tehnologiile digitale ca parte a strategiilor didactice care promovează competenţele transversale, reflecţia aprofundată şi exprimarea creativă a antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor/studenţilor/altor persoane aflate în proces de învăţare;
Să deschidă învăţarea către contexte noi, din lumea reală, care implică participarea antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor/studenţilor/altor persoane aflate în proces de învăţare la activităţi practice, de cercetare ştiinţifică, la rezolvarea problemelor complexe.
(2)Listă de activităţi specifice acestei competenţe:
a)Utilizarea tehnologiilor digitale pentru a vizualiza şi a explica noile concepte într-un mod motivant şi antrenant, respectiv prin utilizarea de animaţii sau videoclipuri, precum şi alte asemenea;
b)Utilizarea unor medii digitale atractive şi a activităţilor de învăţare motivante şi antrenante, respectiv jocuri, teste, precum şi alte asemenea;
c)Centrarea procesului educaţional pe utilizarea activă a tehnologiilor digitale de către antepreşcolari/preşcolari/elevi/studenţi/alte persoane aflate în proces de învăţare;
d)Utilizarea tehnologiilor digitale pentru a permite antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor/studenţilor/altor persoane aflate în proces de învăţare să se implice activ în subiectul tratat, respectiv prin folosirea diferitelor simţuri, prin manipularea obiectelor virtuale, prin modificarea ipotezei pentru a cerceta o temă/situaţie, precum şi alte asemenea;
e)Selectarea tehnologiilor digitale adecvate pentru a încuraja învăţarea activă într-un context de învăţare dat sau pentru un anumit scop al învăţării;
f)Reflecţia cu privire la gradul de adecvare a tehnologiilor digitale utilizate pentru a creşte implicarea activă în învăţare a antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor/studenţilor/altor persoane aflate în proces de învăţare şi adaptarea corespunzătoare a strategiilor.
Art. 29
Descrierea modului în care aceste competenţe se manifestă la diferite niveluri de competenţă se află în ANEXA 6.