Secţiunea 5 - Instrumentul CPC-punte - Regulamentul 23/16-dec-2020 privind un cadru pentru redresarea şi rezoluţia contrapărţilor centrale şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 şi (UE) 2015/2365 şi a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE şi (UE) 2017/1132
Acte UE
Jurnalul Oficial 22L
În vigoare Versiune de la: 27 Februarie 2024
SECŢIUNEA 5:Instrumentul CPC-punte
Art. 42: Instrumentul CPC-punte
(1)Autoritatea de rezoluţie poate transfera unei CPC-punte următoarele:
a)instrumentele de proprietate emise de o CPC aflată în rezoluţie;
b)activele, drepturile, obligaţiile sau pasivele unei CPC aflate în rezoluţie.
Transferul menţionat la primul paragraf poate avea loc fără să fie necesar să se obţină acordul acţionarilor CPC aflate în rezoluţie sau al altei părţi terţe decât CPC-punte şi fără respectarea altor cerinţe procedurale prevăzute de dreptul societăţilor comerciale sau de cel al valorilor mobiliare decât cele prevăzute la articolul 43.
(2)CPC-punte este o persoană juridică care:
a)este controlată de autoritatea de rezoluţie şi se află total sau parţial în proprietatea uneia sau mai multor autorităţi publice, printre care se poate număra şi autoritatea de rezoluţie; şi
b)este înfiinţată sau utilizată în scopul de a primi şi a deţine toate instrumentele de proprietate emise de o CPC aflată în rezoluţie sau o parte dintre acestea ori toate activele, drepturile, obligaţiile şi pasivele CPC sau o parte dintre acestea, în vederea menţinerii funcţiilor critice ale CPC şi, ulterior, a vânzării CPC.
(3)Atunci când aplică instrumentul CPC-punte, autoritatea de rezoluţie se asigură că valoarea totală a pasivelor şi a obligaţiilor transferate CPC-punte nu depăşeşte valoarea totală a drepturilor şi activelor transferate de la CPC aflată în rezoluţie.
(4)Sub rezerva articolului 27 alineatul (10), orice contraprestaţie plătită de CPC-punte se face în favoarea:
a)titularilor instrumentelor de proprietate, în cazul în care transferul către CPC-punte s-a efectuat prin transferarea instrumentelor de proprietate emise de CPC aflată în rezoluţie de la deţinătorii respectivelor instrumente către CPC-punte;
b)CPC aflate în rezoluţie, în cazul în care transferul către CPC-punte s-a efectuat prin transferarea unora sau a tuturor activelor sau pasivelor CPC respective către CPC-punte;
c)eventualilor membri compensatori care nu se află în situaţie de neîndeplinire a obligaţiilor de plată şi care au suferit pierderi în urma aplicării instrumentelor de rezoluţie în cadrul procedurii de rezoluţie, proporţional cu pierderile acestora în cadrul procedurii de rezoluţie.
(5)Alocarea oricărei contraprestaţii plătite de CPC-punte în conformitate cu alineatul (4) de la prezentul articol se efectuează astfel:
a)în cazul apariţiei unui eveniment vizat de ordinea utilizării resurselor unei CPC în situaţii de neîndeplinire a obligaţiilor de plată, astfel cum se prevede la articolele 43 şi 45 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, în ordinea inversă în care pierderile au fost impuse prin ordinea utilizării resurselor unei CPC în situaţii de neîndeplinire a obligaţiilor de plată; sau
b)în cazul apariţiei unui eveniment care nu este vizat de ordinea utilizării resurselor unei CPC în situaţii de neîndeplinire a obligaţiilor de plată, astfel cum se prevede la articolele 43 şi 45 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, în ordinea inversă în care pierderile au fost alocate în conformitate cu normele aplicabile ale CPC.
Alocarea eventualelor contraprestaţii rămase se efectuează în conformitate cu ordinea de prioritate a creanţelor în cadrul procedurii obişnuite de insolvenţă.
(6)Autoritatea de rezoluţie poate exercita competenţa de transfer menţionată la alineatul (1) de mai multe ori pentru a efectua transferuri suplimentare ale instrumentelor de proprietate emise de o CPC sau ale activelor, drepturilor, obligaţiilor sau pasivelor acesteia.
(7)Autoritatea de rezoluţie poate transfera înapoi CPC aflate în rezoluţie drepturile, obligaţiile, activele sau pasivele care fuseseră transferate CPC-punte sau poate transfera înapoi instrumentele de proprietate proprietarilor iniţiali ai acestora dacă acest transfer este prevăzut în mod expres în cadrul instrumentului prin care se efectuează transferul menţionat la alineatul (1).
În cazul în care autoritatea de rezoluţie utilizează competenţa de transfer menţionată la primul paragraf, CPC aflată în rezoluţie sau proprietarii iniţiali sunt obligaţi să primească înapoi activele, drepturile, obligaţiile sau pasivele ori instrumentele de proprietate respective, atât timp cât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la primul paragraf din prezentul alineat sau la alineatul (8).
(8)În cazul în care respectivele instrumente de proprietate, active, drepturi, obligaţii sau pasive nu fac parte din clasele de instrumente de proprietate, active, drepturi, obligaţii sau pasive prevăzute în instrumentul prin care s-a efectuat transferul sau nu îndeplinesc condiţiile de transfer, autoritatea de rezoluţie le poate transfera înapoi de la CPC-punte CPC aflate în rezoluţie sau proprietarilor iniţiali.
(9)Transferurile menţionate la alineatele (7) şi (8) pot fi efectuate în orice moment şi respectă orice alte condiţii stipulate în cadrul instrumentului prin care s-a efectuat transferul pentru scopul în cauză.
(10)Autoritatea de rezoluţie poate transfera instrumente de proprietate sau active, drepturi, obligaţii sau pasive de la CPC-punte către o parte terţă.
(11)În sensul exercitării dreptului său de a presta servicii în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012, o CPC-punte este considerat a fi o continuare a CPC aflate în rezoluţie şi poate continua să exercite orice drept care era exercitat de CPC aflată în rezoluţie aferent activelor, drepturilor, obligaţiilor sau pasivelor transferate.
În orice alt sens, autorităţile de rezoluţie pot impune ca o CPC-punte să fie considerat o continuare a CPC aflate în rezoluţie şi să poată continua să exercite toate drepturile exercitate de CPC aflată în rezoluţie aferente activelor, drepturilor, obligaţiilor sau pasivelor transferate.
(12)CPC-punte nu este împiedicat să îşi exercite drepturile de membru ale CPC şi drepturile de acces la sistemele de plată şi decontare, precum şi la alte IPF-uri afiliate şi locuri de tranzacţionare, cu condiţia să îndeplinească criteriile pentru a fi membru sau a participa la respectivele sisteme sau IPF-uri ori locuri de tranzacţionare.
În pofida primului paragraf, CPC-punte nu i se refuză accesul la sistemele de plată şi de decontare şi la alte IPF-uri şi locuri de tranzacţionare pe motiv că nu dispune de un rating din partea unei agenţii de rating de credit sau că ratingul respectiv se situează sub nivelurile necesare pentru a obţine acces la aceste sisteme sau infrastructuri ori locuri de tranzacţionare.
În cazul în care CPC-punte nu îndeplineşte criteriile menţionate la primul paragraf, el poate continua să exercite drepturile de membru şi drepturile de acces la aceste sisteme şi alte infrastructuri şi locuri de tranzacţionare pe o perioadă specificată de către autoritatea de rezoluţie. Această perioadă nu depăşeşte 12 luni.
(13)Acţionarii, creditorii, membrii compensatori şi clienţii CPC aflate în rezoluţie şi alte părţi terţe ale căror active, drepturi, obligaţii sau pasive nu sunt transferate CPC-punte nu au niciun drept asupra activelor, drepturilor, obligaţiilor sau pasivelor transferate CPC-punte ori în legătură cu acestea, şi nici faţă de consiliul de administraţie sau conducerea superioară a CPC-punte.
(14)CPC-punte nu are nicio îndatorire sau responsabilitate faţă de acţionarii sau creditorii CPC aflate în rezoluţie, iar consiliul de administraţie sau conducerea superioară a CPC-punte nu are nicio răspundere faţă de acţionarii sau creditorii respectivi pentru actele şi omisiunile săvârşite în îndeplinirea atribuţiilor lor, cu excepţia cazului în care actul sau omisiunea în cauză provine dintr-o neglijenţă sau o abatere gravă în conformitate cu dreptul intern aplicabil.
Art. 43: CPC-punte: cerinţe procedurale
(1)CPC-punte respectă toate cerinţele următoare:
a)CPC-punte solicită aprobarea autorităţii de rezoluţie pentru toate aspectele următoare:
(i)actele constitutive ale CPC-punte;
(ii)membrii consiliului de administraţie al CPC-punte, în cazul în care membrii respectivi nu sunt numiţi direct de autoritatea de rezoluţie;
(iii)responsabilităţile şi remuneraţia membrilor consiliului de administraţie al CPC-punte, în cazul în care acestea nu sunt determinate de autoritatea de rezoluţie; şi
(iv)strategia şi profilul de risc al CPC-punte; şi
b)CPC-punte preia autorizaţiile CPC aflate în rezoluţie de a presta serviciile sau de a efectua activităţile care rezultă din transferul menţionat la articolul 42 alineatul (1) din prezentul regulament în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012.
În pofida literei (b) de la primul paragraf şi acolo unde este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor rezoluţiei, CPC-punte poate fi autorizat fără respectarea Regulamentului (UE) nr. 648/2012, pentru o perioadă scurtă de timp, la începutul funcţionării sale. În acest scop, autoritatea de rezoluţie înaintează autorităţii competente o cerere pentru o astfel de autorizaţie. Dacă autoritatea competentă decide să acorde o astfel de autorizaţie, indică perioada în care CPC-punte este scutit de obligaţia de a respecta cerinţele din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Respectiva perioadă nu depăşeşte 12 luni. În această perioadă, CPC-punte este considerat contraparte centrală calificată conform definiţiei de la articolul 4 alineatul (1) punctul 88 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 în sensul respectivului regulament.
În pofida perioadei menţionate la al doilea paragraf, în cazul cerinţelor prudenţiale prevăzute la titlul IV capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, derogarea este acordată doar pentru o perioadă de cel mult trei luni. Aceasta poate fi prelungită cu una sau două perioade suplimentare de până la trei luni, dacă acest lucru este necesar pentru atingerea obiectivelor rezoluţiei.
(2)Sub rezerva eventualelor restricţii impuse în conformitate cu normele Uniunii sau cu normele naţionale în materie de concurenţă, conducerea CPC-punte gestionează CPC-punte cu obiectivul de a permite menţinerea continuităţii funcţiilor critice ale CPC-punte şi vânzarea CPC-punte sau a tuturor activelor, drepturilor, obligaţiilor şi pasivelor acesteia unuia sau mai multor cumpărători din sectorul privat. Această vânzare are loc atunci când condiţiile de pe piaţă sunt adecvate şi în termenul prevăzut la alineatul (5) şi, după caz, la alineatul (6).
(3)Autoritatea de rezoluţie decide că o CPC-punte nu mai reprezintă o CPC-punte în înţelesul articolului 42 alineatul (2) în oricare dintre următoarele situaţii:
a)obiectivele rezoluţiei au fost atinse;
b)CPC-punte fuzionează cu o altă entitate;
c)CPC-punte nu mai respectă cerinţele prevăzute la articolul 42 alineatul (2);
d)CPC-punte sau, în esenţă, toate activele, drepturile, obligaţiile sau pasivele sale au fost vândute în conformitate cu alineatele (2) şi (4) de la prezentul articol;
e)expirarea perioadei specificate la alineatul (5) de la prezentul articol sau, după caz, la alineatul (6) de la prezentul articol;
f)contractele compensate de CPC-punte au fost decontate, au expirat sau au fost lichidate, iar drepturile şi obligaţiile CPC aferente acestor contracte au fost, prin urmare, achitate.
(4)Înainte de a vinde CPC sau activele, drepturile, obligaţiile sau pasivele acesteia, autoritatea de rezoluţie face publică disponibilitatea elementelor care urmează să fie vândute şi se asigură că acestea sunt scoase pe piaţă în mod deschis şi transparent şi că nu sunt prezentate în mod semnificativ incorect.
Autoritatea de rezoluţie efectuează vânzarea menţionată la primul paragraf în condiţii comerciale şi nu favorizează sau discriminează în mod necuvenit anumiţi cumpărători potenţiali.
(5)Autoritatea de rezoluţie pune capăt funcţionării unei CPC-punte după doi ani de la data efectuării ultimului transfer de la CPC aflată în rezoluţie.
În cazul în care o autoritate de rezoluţie pune capăt funcţionării unei CPC-punte, aceasta solicită autorităţii competente să retragă autorizaţia CPC-punte.
(6)Autoritatea de rezoluţie poate prelungi perioada menţionată la alineatul (5) cu una sau mai multe perioade suplimentare de un an dacă prelungirea este necesară pentru obţinerea rezultatelor menţionate la alineatul (3) literele (a)-(d).
Decizia de a prelungi perioada menţionată la alineatul (5) este motivată şi cuprinde o evaluare detaliată a situaţiei CPC-punte în raport cu condiţiile relevante de pe piaţă şi cu perspectivele pieţei.
(7)În cazul în care operaţiunile unei CPC-punte încetează în circumstanţele menţionate la alineatul (3) litera (d) sau (e), CPC-punte este lichidat în conformitate cu procedura obişnuită de insolvenţă.
Cu excepţia cazului în care se prevede altfel în prezentul regulament, toate veniturile provenite din încetarea funcţionării CPC-punte le revin acţionarilor săi.
În cazul în care o CPC-punte este utilizată cu scopul de a transfera activele şi pasivele aparţinând mai multor CPC-uri aflate în rezoluţie, veniturile menţionate la al doilea paragraf sunt atribuite în funcţie de activele şi pasivele transferate de la fiecare CPC aflată în rezoluţie.