Secţiunea 4 - Alte produse derivate - Regulamentul 1069/21-oct-2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002 (Regulament privind subprodusele de origine animală)
Acte UE
Jurnalul Oficial 300L
În vigoare Versiune de la: 28 August 2023
Secţiunea 4:Alte produse derivate
Art. 35: Introducerea pe piaţă a hranei pentru animale de companie
Operatorii pot introduce pe piaţă hrană pentru animale de companie, dacă:
(a)produsele provin:
(i)din material de categoria 3, altul decât cel menţionat la articolul 10 literele (n), (o) şi (p);
(ii)în cazul hranei pentru animale de companie importată sau a hranei pentru animale de companie din materiale importate, din material de categoria 1 menţionat la articolul 8 litera (c), în condiţiile stabilite în conformitate cu articolul 40 primul paragraf litera (a); sau
(iii)în cazul hranei neprelucrate pentru animale de companie, din material menţionat la articolul 10 litera (a) şi litera (b) punctele (i) şi (ii); şi
(b)operatorii garantează controlul riscului pentru sănătatea publică şi animală prin tratarea în condiţii de siguranţă în conformitate cu articolul 38, în cazul în care aprovizionarea în condiţii de siguranţă în conformitate cu articolul 37 nu garantează un control suficient.
Art. 36: Introducerea pe piaţă a altor produse derivate
Operatorii pot introduce pe piaţă produse derivate, altele decât cele menţionate la articolele 31, 32, 33 şi 35, dacă:
(a)produsele respective:
(i)nu sunt destinate folosirii pentru hrana animalelor de fermă sau pentru aplicarea pe solul din care astfel de animale urmează să fie hrănite, sau
(ii)sunt destinate hrănirii animalelor pentru blană; precum şi
(b)dacă asigură combaterea riscurilor pentru sănătatea publică şi animală prin:
(i)siguranţa aprovizionării în conformitate cu articolul 37;
(ii)siguranţa tratamentului în conformitate cu articolul 38, în cazul în care siguranţa aprovizionării nu asigură un control suficient; sau
(iii)verificarea că produsele sunt folosite doar pentru uz final sigur în conformitate cu articolul 39, în cazul în care siguranţa tratamentului nu asigură un control suficient.
Art. 37: Siguranţa aprovizionării
(1)Siguranţa aprovizionării include folosirea de materiale:
a)de la care nu provine niciun risc inacceptabil pentru sănătatea publică şi animală;
b)care au fost colectate şi transportate de la punctul de colectare până la unitatea sau instalaţia de fabricare în condiţii care exclud riscuri pentru sănătatea publică şi animală; sau
c)care au fost importate în Comunitate şi transportate de la punctul de primă intrare până la unitatea sau instalaţia de fabricare în condiţii care exclud riscuri pentru sănătatea publică şi animală.
(2)Pentru siguranţa aprovizionării, operatorii furnizează documentaţia pentru cerinţele din alineatul (1), incluzând, atunci când este necesar, dovezi cu privire la siguranţa măsurilor de biosecuritate adoptate pentru a exclude apariţia de riscuri pentru sănătatea publică şi animală din cauza materiei prime.
Această documentaţie se păstrează şi se prezintă, la cerere, autorităţii competente.
În cazul menţionat la litera (c) a alineatului (1), transporturile sunt însoţite de un certificat de sănătate care corespunde modelului adoptat în conformitate cu procedura de reglementare menţionată la articolul 52 alineatul (3).
Art. 38: Siguranţa tratamentului
Siguranţa tratamentului include supunerea materialului folosit la un proces de prelucrare care reduce la un nivel acceptabil riscurile pentru sănătatea publică şi animală care decurg din folosirea materialului sau din alte substanţe rezultate din procesul de prelucrare.
Se asigură, în special prin testarea produsului finit, că produsele derivate nu prezintă niciun risc inacceptabil pentru sănătatea publică şi animală
Art. 39: Uz final sigur
Uzul final sigur include folosirea de produse derivate:
(a)în condiţii care nu prezintă niciun risc inacceptabil pentru sănătatea publică şi animală; sau
(b)care pot prezenta un risc pentru sănătatea publică şi animală, în scopuri speciale, cu condiţia ca folosirea în acest fel să fie justificată de obiective stabilite în legislaţia comunitară, în special pentru protejarea sănătăţii publice şi animale.
Art. 40: Măsuri de punere în aplicare
Măsuri pentru punerea în aplicare a prezentei secţiuni pot fi stabilite cu privire la:
(a)condiţii pentru introducerea pe piaţă a hranei pentru animale de companie importată sau a hranei pentru animale de companie din materiale importate, din material de categoria 1 menţionat la articolul 8 litera (c);
(b)condiţii pentru siguranţa aprovizionării şi mişcării materialului care urmează a fi folosit în condiţii care exclud riscuri pentru sănătatea publică şi animală;
(c)documentaţie menţionată la articolul 37 alineatul (2) primul paragraf;
(d)parametri ai procesului de fabricare, menţionaţi la primul alineat al articolului 38, în special în ceea ce priveşte aplicarea de tratamente fizice sau chimice materialului folosit;
(e)cerinţe de testare aplicabile produsului finit; şi
(f)condiţii pentru folosirea sigură a produselor derivate care prezintă riscuri pentru sănătatea publică şi animală.
Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, sunt adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 52 alineatul (4).