Art. 36. - Art. 36: Introducerea pe piaţă a altor produse derivate - Regulamentul 1069/21-oct-2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002 (Regulament privind subprodusele de origine animală)

Acte UE

Jurnalul Oficial 300L

În vigoare
Versiune de la: 28 August 2023
Art. 36: Introducerea pe piaţă a altor produse derivate
Operatorii pot introduce pe piaţă produse derivate, altele decât cele menţionate la articolele 31, 32, 33 şi 35, dacă:
(a)produsele respective:
(i)nu sunt destinate folosirii pentru hrana animalelor de fermă sau pentru aplicarea pe solul din care astfel de animale urmează să fie hrănite, sau
(ii)sunt destinate hrănirii animalelor pentru blană; precum şi
(b)dacă asigură combaterea riscurilor pentru sănătatea publică şi animală prin:
(i)siguranţa aprovizionării în conformitate cu articolul 37;
(ii)siguranţa tratamentului în conformitate cu articolul 38, în cazul în care siguranţa aprovizionării nu asigură un control suficient; sau
(iii)verificarea că produsele sunt folosite doar pentru uz final sigur în conformitate cu articolul 39, în cazul în care siguranţa tratamentului nu asigură un control suficient.