Directiva 91/271/CEE/21-mai-1991 privind tratarea apelor urbane reziduale
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial 0
În vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2014
Directiva 91/271/CEE/21-mai-1991 privind tratarea apelor urbane reziduale
Dată act: 21-mai-1991
Emitent: Consiliul Comunitatilor Europene
CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special articolul 130s,
având în vedere propunerea Comisiei (1),
(1)JO C 1, 4.1.1990, p. 20 şi JO C 287, 15.11.1990, p. 11.
având în vedere avizul Parlamentului European (2),
(2)JO C 260, 15.10.1990, p. 185.
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social (3),
(3)JO C 168, 10.7.1990, p. 36.
Întrucât Rezoluţia Consiliului din 28 iunie 1988 privind protecţia Mării Nordului şi a altor ape ale Comunităţii (4) a invitat Comisia să prezinte propuneri privind măsurile necesare la nivelul Comunităţii în domeniul tratării apelor urbane reziduale;
(4)JO C 209, 9.8.1988, p. 3.
Întrucât poluarea cauzată de tratarea insuficientă a apelor reziduale dintr-un stat membru influenţează adesea apele altor state membre şi întrucât, prin urmare, se impune o acţiune la nivelul Comunităţii, în conformitate cu articolul 130r;
întrucât, pentru a se evita deteriorarea mediului prin evacuarea apelor urbane reziduale insuficient tratate, este, în general, necesară tratarea secundară a acestor ape;
întrucât este necesar să se impună o tratare mai riguroasă în zonele sensibile, în timp ce în zonele mai puţin sensibile se poate considera corespunzătoare o tratare primară;
întrucât apele industriale uzate care intră în sistemele de colectare, precum şi evacuarea apelor reziduale şi a nămolurilor care provin de la staţiile de tratare a apelor urbane reziduale trebuie să facă obiectul unor norme generale, reglementări şi/sau autorizaţii specifice;
întrucât evacuările de ape industriale uzate biodegradabile care provin din anumite sectoare industriale şi care nu intră în staţiile de tratare a apelor urbane reziduale înaintea evacuării în ape receptoare trebuie să facă obiectul unor cerinţe corespunzătoare;
întrucât trebuie încurajată reciclarea nămolurilor care provin din tratarea apelor reziduale; întrucât trebuie eliminată treptat evacuarea nămolurilor în apele de suprafaţă;
întrucât este necesară supravegherea instalaţiilor de tratare, a apelor receptoare şi a evacuării nămolurilor, pentru a proteja mediul de efectele negative ale evacuării apelor reziduale;
întrucât este necesar să se asigure informarea publicului cu privire la evacuarea apelor urbane reziduale şi a nămolurilor, sub formă de rapoarte periodice;
întrucât statele membre trebuie să stabilească şi să prezinte Comisiei programe naţionale în vederea punerii în aplicare a prezentei directive;
întrucât trebuie constituit un comitet pentru sprijinirea Comisiei în problemele care se raportează la punerea în aplicare a prezentei directive şi la adaptarea sa la progresul tehnic,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
-****-
Art. 1
Prezenta directivă se aplică colectării, tratării şi evacuării apelor urbane reziduale, precum şi tratării şi evacuării apelor uzate care provin din anumite sectoare industriale.
Prezenta directivă are ca obiect protejarea mediului împotriva deteriorării datorate evacuărilor de ape reziduale menţionate anterior.
Art. 2
În sensul prezentei directive:
1."ape urbane reziduale" înseamnă apele menajere uzate sau amestecul de ape menajere uzate cu ape industriale uzate şi/sau ape de scurgere;
2."ape menajere uzate" înseamnă apele uzate care provin de la aşezări şi servicii rezidenţiale şi care sunt generate, în special, de metabolismul uman şi de activităţile menajere;
3."ape industriale uzate" înseamnă toate apele uzate care provin din spaţiile utilizate în scopuri comerciale sau industriale, altele decât apele menajere uzate sau apele de scurgere;
4."aglomerare" înseamnă o zonă în care populaţia şi/sau activităţile economice sunt concentrate suficient, astfel încât să fie posibilă colectarea apelor urbane reziduale în vederea dirijării lor către o staţie de epurare sau un punct final de evacuare;
5."sistem de colectare" înseamnă un sistem de canalizare care adună şi transportă apele urbane reziduale;
6."echivalent-locuitor (EL)" înseamnă încărcarea organică biodegradabilă cu o cerere biochimică de oxigen în cinci zile (CBO5) de 60 de grame de oxigen pe zi;
7."tratare primară" înseamnă tratarea apelor urbane reziduale printr-un procedeu fizic şi/sau chimic care cuprinde decantarea materiilor solide în suspensie sau prin alte procedee prin care CB O 5 a apelor reziduale care intră se reduce cu cel puţin 20 % înaintea evacuării, şi totalul materiilor solide în suspensie al apelor reziduale care intră, cu cel puţin 50 %;
8."tratare secundară" înseamnă tratarea apelor urbane reziduale printr-un procedeu care conţine în general o tratare biologică cu decantare secundară sau printr-un procedeu care permite respectarea condiţiilor din tabelul 1 din anexa I;
9."tratare corespunzătoare" înseamnă tratarea apelor urbane reziduale prin orice procedeu şi/sau sistem de evacuare care să permită, pentru apele receptoare de deşeuri, respectarea obiectivelor de calitate reţinute, precum şi conformarea la dispoziţiile corespunzătoare ale prezentei directive şi ale altor directive comunitare;
10."nămoluri" înseamnă nămolurile reziduale, tratate sau nu, care provin de la staţiile de epurare a apelor urbane reziduale;
11."eutrofizare" înseamnă îmbogăţirea apei cu elemente nutritive, în special cu compuşi ai azotului şi/sau ai fosforului, provocând o dezvoltare accelerată a algelor şi a vegetalelor din specii superioare, care duce la o perturbare nedorită a echilibrului organismelor prezente în apă şi la o degradare a calităţii apei respective;
12."estuar" înseamnă zona de tranziţie la gura de vărsare a unui curs de apă, între apa dulce şi apele litorale. Statele membre stabilesc limitele exterioare (maritime) ale estuarelor în sensul prezentei directive, în cadrul programului de punere în aplicare, conform articolului 17 alineatele (1) şi (2);
13."ape litorale" înseamnă apele din afara etiajului sau a limitei exterioare a unui estuar.
Art. 3
(1)Statele membre veghează ca toate aglomerările să fie echipate cu sisteme de colectare a apelor urbane reziduale:
- până la 31 decembrie 2000, pentru cele al căror echivalent-locuitor (EL) este mai mare de 15 000 şi
- până la 31 decembrie 2005, pentru cele al căror EL se situează între 2 000 şi 15 000.
Pentru evacuările de ape urbane reziduale în ape receptoare considerate ca "zone sensibile", definite la articolul 5, statele membre asigură instalarea unor sisteme de colectare până la 31 decembrie 1998, pentru aglomerările al căror EL este mai mare de 10 000.
Atunci când instalarea unui sistem de colectare nu se justifică, fie pentru că nu ar prezenta interes pentru mediu, fie pentru că instalarea sa presupune un cost excesiv, se utilizează sisteme individuale sau alte sisteme corespunzătoare care să asigure un nivel identic de protecţie a mediului.
(11)(1a)Prin derogare de la primul şi al doilea paragraf din alineatul (1), în ceea ce priveşte Mayotte, ca regiune ultraperiferică în înţelesul articolului 349 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (denumită în continuare «Mayotte»), Franţa se asigură că toate aglomerările sunt echipate cu sisteme de colectare a apelor urbane reziduale:
- cel târziu până la 31 decembrie 2020 pentru aglomerările de peste 10 000 EL, care vor acoperi cel puţin 70 % din sarcina generată în Mayotte;
- cel târziu până la 31 decembrie 2027 pentru aglomerările de peste 2 000 EL.
(2)Sistemele de colectare descrise la alineatul (1) trebuie să respecte cerinţele secţiunii A din anexa I. Comisia poate modifica cerinţele în cauză. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentei directive, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 18 alineatul (3).
Art. 4
(1)Statele membre veghează ca apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare, înainte de a fi evacuate, să facă obiectul unei tratări secundare sau echivalente, în următoarele împrejurări:
- până la 31 decembrie 2000, pentru toate evacuările care provin de la aglomerări cu EL mai mare de 15 000;
- până la 31 decembrie 2005, pentru toate evacuările care provin de la aglomerări cu EL cuprins între 10 000 şi 15 000;
- până la 31 decembrie 2005, pentru evacuările în apele dulci şi în estuare, care provin de la aglomerări cu EL cuprins între 2 000 şi 10 000.
(11)(1a)Prin derogare de la alineatul (1), în ceea ce priveşte Mayotte, Franţa se asigură că apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare, înainte de a fi evacuate, fac obiectul unei tratări secundare sau al unui tratament echivalent:
- cel târziu până la 31 decembrie 2020 pentru aglomerările de peste 15 000 EL care, împreună cu aglomerările menţionate la articolul 5 alineatul (2a), vor acoperi cel puţin 70 % din sarcina generată în Mayotte;
- cel târziu până la 31 decembrie 2027 pentru aglomerările de peste 2 000 EL.
(2)Evacuările de ape urbane reziduale în apele situate în regiuni muntoase (la o altitudine mai mare de 1 500 m), unde este dificil să se aplice o tratare biologică eficientă din cauza temperaturilor scăzute, pot face obiectul unei tratări mai puţin riguroase decât cea prevăzută la alineatul (1), cu condiţia să se indice pe baza unor studii aprofundate că aceste evacuări nu deteriorează mediul.
(3)Evacuările care provin din staţiile de tratare a apelor urbane reziduale descrise la alineatele (1) şi (2) trebuie să respecte cerinţele relevante din secţiunea B din anexa I. Comisia poate modifica cerinţele în cauză. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentei directive, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 18 alineatul (3).
(4)Încărcarea exprimată în EL se calculează pe baza încărcării medii maxime săptămânale care intră în instalaţia de tratare în cursul anului, cu excepţia situaţiilor neobişnuite, cum ar fi cele produse de precipitaţii intense.
Art. 5
(1)În sensul alineatului (2), statele membre identifică, până la 31 decembrie 1993, zonele sensibile pe baza criteriilor definite la anexa II.
(2)Statele membre veghează ca apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare, înainte de a fi evacuate în zonele sensibile, să facă obiectul unei tratări mai riguroase decât cea descrisă la articolul 4, până la 31 decembrie 1998, pentru toate evacuările care provin din aglomerări cu EL mai mare de 10 000.
(21)(2a)Prin derogare de la alineatul (2), în ceea ce priveşte Mayotte, Franţa se asigură că apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare fac obiectul unei tratări mai riguroase, înainte de a fi evacuate în zonele sensibile, decât cea descrisă la articolul 4 cel târziu până la 31 decembrie 2020 pentru aglomerările de peste 10 000 EL care, împreună cu aglomerările menţionate la articolul 4 alineatul (1a), vor acoperi cel puţin 70 % din sarcina generată în Mayotte.
(3)Evacuările care provin de la staţiile de tratare a apelor urbane reziduale descrise la alineatul (2) trebuie să respecte cerinţele relevante din secţiunea B din anexa I. Comisia poate modifica cerinţele în cauză. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentei directive, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 18 alineatul (3).
(4)Cu toate acestea, condiţiile impuse unei staţii de epurare în conformitate cu alineatele (2) şi (3) nu se aplică în mod obligatoriu zonelor sensibile, dacă se poate dovedi că procentul minim de reducere a încărcării globale care intră în toate staţiile de epurare a apelor reziduale urbane din această zonă atinge cel puţin 75% pentru cantitatea totală de fosfor şi cel puţin 75 % pentru cantitatea totală de azot.
(5)Pentru evacuările de la staţiile de epurare a apelor urbane situate în bazinele hidrografice corespunzătoare zonelor sensibile şi care contribuie la poluarea acestor zone, se aplică alineatele (2), (3) şi (4).
Atunci când bazinele hidrografice menţionate la primul paragraf se situează, în totalitate sau parţial, într-un alt stat membru, se aplică articolul 9.
(6)Statele membre veghează ca lista zonelor sensibile să fie revizuită cel puţin la fiecare patru ani.
(7)Statele membre veghează ca zonele identificate ca sensibile ca urmare a revizuirii prevăzute la alineatul (6) să se conformeze condiţiilor menţionate anterior în termen de şapte ani.
(8)Un stat membru nu este obligat să identifice zonele sensibile în sensul prezentei directive, dacă acest stat aplică pe întreg teritoriul său tratarea prevăzută la alineatele (2), (3) şi (4).
Art. 6
(1)În sensul alineatului (2), statele membre pot identifica, până la 31 decembrie 1993, zone mai puţin sensibile pe baza criteriilor stabilite la anexa II.
(2)Evacuările de ape urbane reziduale care provin din aglomerări cu EL cuprins între 10 000 şi 150 000 în apele litorale şi între 2 000 şi 10 000 în estuarele situate în zonele prevăzute la alineatul (1) pot face obiectul unei tratări mai puţin riguroase decât cea prevăzută la articolul 4, cu condiţia ca:
- aceste evacuări să fi făcut obiectul cel puţin unei tratări primare în temeiul articolului 2 alineatul (7), conform procedurilor de control stabilite la anexa I punctul D;
- să se demonstreze, pe baza unor studii aprofundate, că aceste evacuări nu vor deteriora mediul.
Statele membre pun la dispoziţia Comisiei orice informaţie importantă privind aceste studii.
(3)În cazul în care Comisia estimează că nu se îndeplinesc condiţiile prevăzute la alineatul (2), aceasta prezintă Consiliului o propunere corespunzătoare.
(4)Statele membre veghează ca lista zonelor mai puţin sensibile să fie revizuită cel puţin la fiecare patru ani.
(5)Statele membre veghează ca zonele care nu mai sunt considerate mai puţin sensibile să se conformeze condiţiilor corespunzătoare din articolele 4 şi 5 în termen de şapte ani.
Art. 7
Statele membre veghează ca, până la 31 decembrie 2005, apele urbane reziduale să fie tratate, înainte de a fi evacuate, în mod corespunzător, în conformitate cu articolul 2 punctul 9, în următoarele cazuri:
- evacuări în ape dulci şi estuare, care provin din aglomerări cu EL mai mic de 2 000;
- evacuări în ape litorale, care provin din aglomerări cu EL mai mic de 10 000.
Prin derogare de la primul paragraf, în ceea ce priveşte Mayotte, termenul definit la primul paragraf este 31 decembrie 2027.
Art. 8
(1)În cazuri excepţionale datorate unor probleme tehnice şi în sprijinul grupurilor de populaţie determinate în funcţie de considerente geografice, statele membre pot prezenta Comisiei o cerere specială de prelungire a termenului pentru conformarea la dispoziţiile articolului 4.
(2)Această cerere, care trebuie motivată în mod corespunzător, expune problemele tehnice întâmpinate şi propune un program de acţiuni care trebuie întreprinse conform unui calendar corespunzător pentru a atinge obiectivul prezentei directive. Acest calendar se include în programul de punere în aplicare prevăzut la articolul 17.
(3)Se pot accepta numai motive tehnice, iar termenul prelungit prevăzut la alineatul (1) nu poate depăşi data de 31 decembrie 2005.
(4)Comisia analizează respectiva cerere şi ia măsurile adecvate în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 18 alineatul (2).
(5)În împrejurări excepţionale, atunci când se poate dovedi că o tratare mai riguroasă nu prezintă interes pentru mediu, evacuările, în zonele mai puţin sensibile, de ape reziduale care provin din aglomerări cu EL mai mare de 150 000 pot face obiectul tratării prevăzute la articolul 6 pentru apele reziduale care provin din aglomerări cu EL cuprins între 10 000 şi 150 000.
În astfel de circumstanţe, statele membre înaintează în prealabil Comisiei documentaţia relevantă. Comisia analizează cazul şi ia măsurile adecvate în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 18 alineatul (2).
Art. 9
În cazul în care apele care ţin de jurisdicţia unui stat membru sunt alterate de evacuările de ape urbane reziduale care provin de la un alt stat membru, statul membru ale cărui ape sunt poluate poate notifica faptele celuilalt stat membru şi Comisiei.
Statele membre în cauză facilitează, eventual împreună cu Comisia, concertarea necesară pentru identificarea sursei evacuărilor şi a măsurilor care trebuie luate la sursă în favoarea apelor poluate, pentru a asigura conformitatea cu prezenta directivă.
Art. 10
Statele membre veghează ca staţiile de epurare a apelor urbane reziduale, construite în conformitate cu condiţiile prevăzute la articolele 4, 5, 6 şi 7, să fie concepute, construite, exploatate şi întreţinute astfel încât să aibă un randament suficient în toate condiţiile climatice normale ale locului în care sunt amplasate. Este necesar să se ţină seama de variaţiile sezoniere ale încărcării în momentul conceperii acestor instalaţii.
Art. 11
(1)Statele membre veghează ca, până la 31 decembrie 1993, evacuarea de ape industriale uzate în sistemele de colectare şi staţiile de epurare a apelor urbane reziduale să facă obiectul unor reglementări prealabile şi/sau al unor autorizaţii specifice din partea autorităţilor competente sau a organismelor corespunzătoare.
(2)Reglementările şi/sau autorizaţiile specifice trebuie să respecte cerinţele din secţiunea C din anexa I. Comisia poate modifica cerinţele în cauză. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentei directive, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 18 alineatul (3).
(3)Reglementările şi autorizaţiile specifice se reexaminează şi, dacă este necesar, se adaptează la intervale regulate.
Art. 12
(1)Apele uzate tratate se reutilizează, dacă acest lucru se dovedeşte adecvat. Căile de evacuare trebuie să reducă la maximum efectele negative asupra mediului.
(2)Autorităţile competente sau organismele corespunzătoare se asigură că evacuarea apelor uzate care provin de la staţiile de epurare a apelor urbane reziduale face obiectul unor reglementări prealabile şi/sau al unor autorizaţii specifice.
(3)Reglementările şi/sau autorizaţiile specifice prealabile privind evacuările care provin de la staţiile de tratare a apelor urbane reziduale şi care se efectuează în temeiul alineatului (2) în aglomerările cu EL cuprins între 2000şil0000, pentru evacuările în ape dulci şi în estuare, şi în aglomerări cu EL de 10 000 sau mai mult pentru toate evacuările, definesc condiţiile necesare pentru a respecta cerinţele corespunzătoare din secţiunea B din anexa I. Comisia poate modifica cerinţele în cauză. Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentei directive, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 18 alineatul (3).
(4)Reglementările şi/sau autorizaţiile se reexaminează şi, dacă este necesar, se adaptează la intervale regulate.
Art. 13
(1)Statele membre veghează ca, până la 31 decembrie 2000, apele industriale uzate biodegradabile care provin de la instalaţiile sectoarelor industriale enumerate la anexa III şi care nu intră în staţiile de epurare a apelor urbane reziduale înainte de a fi evacuate în apele receptoare să respecte, înainte de evacuare, condiţiile stabilite în reglementările prealabile şi/sau autorizaţiile specifice ale autorităţii competente sau ale organismului corespunzător pentru toate evacuările care provin din instalaţii prevăzute pentru un EL de cel puţin 4 000.
(2)Până la 31 decembrie 1993, autoritatea competentă sau organismul corespunzător din fiecare stat membru stabileşte condiţiile pentru evacuarea acestor ape uzate în funcţie de natura sectorului industrial în cauză.
(3)Comisia efectuează un studiu comparativ al condiţiilor impuse de statele membre până la 31 decembrie 1994. Comisia îşi publică concluziile într-un raport şi prezintă, dacă este necesar, o propunere corespunzătoare.
Art. 14
(1)Nămolurile de epurare se reutilizează atunci când acest lucru se dovedeşte necesar. Căile de evacuare trebuie să reducă la maximum efectele negative asupra mediului.
(2)Autorităţile competente sau organismele corespunzătoare veghează ca, până la 31 decembrie 1998, evacuarea nămolurilor care provin de la staţiile de epurare a apelor urbane reziduale să facă obiectul unor norme generale sau al înregistrării, al sau autorizării.
(3)Statele membre asigură, până la 31 decembrie 1998, eliminarea nămolurilor de epurare în apele de suprafaţă prin deversare de pe vapoare, evacuare prin conducte sau prin orice alt mijloc.
(4)Până la eliminarea formelor de evacuare menţionate la alineatul (3), statele membre asigură autorizarea şi reducerea treptată a cantităţilor totale de substanţe toxice, persistente sau bioacumulabile conţinute în nămolurile evacuate în apele de suprafaţă.
Art. 15
(1)Autorităţile competente sau organismele corespunzătoare supraveghează:
- evacuările care provin de la staţiile de tratare a apelor urbane reziduale, pentru a verifica respectarea condiţiilor din anexa I punctul B, în conformitate cu procedurile de control stabilite la anexa I punctul D;
- cantităţile şi compoziţia nămolurilor de epurare evacuate în apele de suprafaţă.
(2)Autorităţile competente sau organismele corespunzătoare supraveghează apele receptoare de deşeuri provenind de la staţiile de epurare a apelor urbane reziduale şi din evacuări directe, cum ar fi cele descrise la articolul 13, atunci când există temeri că mediul receptor va fi puternic deteriorat de aceste evacuări.
(3)În cazul evacuărilor conforme cu dispoziţiile articolului 6 şi în cazul evacuării de nămoluri în apele de suprafaţă, statele membre stabilesc o supraveghere şi efectuează orice studiu care poate fi necesar pentru a garanta că deversarea sau evacuarea de nămoluri nu deteriorează mediul.
(4)Informaţiile colectate de autorităţile competente sau de organismele corespunzătoare în conformitate cu alineatele (1), (2) şi (3) se păstrează în statul membru şi se pun la dispoziţia Comisiei în decurs de şase luni de la primirea unei cereri în acest sens.
(5)Comisia poate formula orientări privind monitorizarea menţionată la alineatele (1), (2) şi (3), în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 18 alineatul (2).
Art. 16
Fără a aduce atingere punerii în aplicare a Directivei 90/313/CEE a Consiliului din 7 iunie 1990 privind libertatea de acces la informaţii privind mediul (1), statele membre asigură publicarea la fiecare doi ani, de către autorităţile şi organismele în cauză, a unui raport de situaţie privind evacuarea apelor urbane reziduale şi a nămolurilor din sectorul lor. Statele membre transmit aceste rapoarte Comisiei îndată după publicarea lor.
(1)JO L 158, 23.6.1990, p. 56.
Art. 17
(1)Statele membre stabilesc, până la 31 decembrie 1993, un program de punere în aplicare a prezentei directive.
Prin derogare de la primul paragraf, în ceea ce priveşte Mayotte, Franţa stabileşte un program pentru punerea în aplicare a prezentei directive până la 30 iunie 2014.
(2)Statele membre transmit Comisiei informaţiile privind programul până la 30 iunie 1994.
Prin derogare de la primul paragraf, în ceea ce priveşte Mayotte, Franţa pune la dispoziţia Comisiei informaţii privind programul până la 31 decembrie 2014.
(3)După caz, statele membre transmit Comisiei, la fiecare doi ani, o actualizare a informaţiilor prevăzute la alineatul (2), până la 30 iunie.
(4)Comisia stabileşte, în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 18 alineatul (2), metodele şi formatul care urmează a fi adoptate pentru raportarea privind programele naţionale. Orice modificări ale metodelor şi formatelor respective se adoptă în conformitate cu respectiva procedură.
(5)Comisia efectuează, la fiecare doi ani, o examinare şi o evaluare a informaţiilor pe care le-a primit în conformitate cu alineatele (2) şi (3) şi publică un raport în acest sens.
Art. 18
(1)Comisia este asistata de un comitet.
(2)Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 şi 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8 din respectiva decizie.
Termenul prevăzut la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabileşte la trei luni.
(3)Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) şi articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8 din respectiva decizie.
(*)Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competentelor de executare conferite Comisiei (JO L 184, 17.7.1999, p. 23).
Art. 19
(1)Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 30 iunie 1993. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
(2)Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(3)Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care la adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
-****-
Adoptată la Bruxelles, 21 mai 1991.
Pentru Consiliu Preşedintele R. STEICHEN |
ANEXA I:DISPOZIŢII PRIVIND APELE URBANE REZIDUALE
(A)Sistemele de colectare f)
Sistemele de colectare ţin seama de dispoziţiile din domeniul tratării apelor uzate.
Conceperea, construirea şi întreţinerea sistemelor de colectare se întreprind pe baza celor mai avansate cunoştinţe tehnice, fără a atrage costuri excesive, în special în ceea ce priveşte:
- volumul şi caracteristicile apelor urbane reziduale;
- prevenirea scurgerilor;
- limitarea poluării apelor receptoare care rezultă din supraîncărcarea cu apă ca urmare a furtunilor.
(B)Evacuările provenind de la staţiile de epurare a apelor urbane reziduale în apele receptoare (1)
(1)Dat fiind că în practică nu este posibilă construirea sistemelor de colectare şi a staţiilor de epurare care să permită tratarea tuturor apelor uzate în situaţii precum cele provenite din precipitaţii extrem de intense, statele membre decid ce măsuri trebuie adoptate pentru limitarea poluării care rezultă din supraîncărcarea cu apă ca urmare a furtunilor. Aceste măsuri se pot baza pe procentele de diluare sau pe capacitatea în raport cu debitul pe timp uscat sau pot indica un număr acceptabil de supraîncărcări în fiecare an.
1.Staţiile de epurare a apelor uzate sunt concepute sau modificate astfel încât probele reprezentative din apele uzate care intră şi din efluenţii trataţi să se poată obţine înaintea evacuării în apele receptoare.
2.Evacuările provenind de la staţiile de tratare a apelor urbane reziduale, tratate în conformitate cu articolele 4 şi 5 din prezenta directivă, corespund dispoziţiilor din tabelul 1.
3.Evacuările instalaţiilor de tratare a apelor urbane reziduale în zonele sensibile predispuse la eutrofizare, cum ar fi cele identificate la anexa II punctul A litera (a), respectă, în afară de aceasta, dispoziţiile care figurează în tabelul 2 din prezenta anexă.
4.După caz, pentru a garanta că apele receptoare respectă dispoziţiile oricărei alte directive din domeniu, se aplică dispoziţii mai riguroase decât cele care figurează în tabelele 1 şi/sau 2.
5.Punctele de evacuare a apelor urbane reziduale se aleg, în măsura posibilului, astfel încât să reducă la minimum efectele asupra apelor receptoare.
(C)Apele industriale uzate
Apele uzate industriale care intră în sistemele de colectare şi în staţiile de epurare a apelor urbane reziduale fac obiectul unei tratări prealabile necesare pentru:
- a proteja sănătatea personalului care lucrează în sistemele de colectare şi în staţiile de epurare;
- a asigura că sistemele de colectare, staţiile de epurare a apelor uzate şi echipamentele conexe nu sunt deteriorate;
- a asigura că funcţionarea staţiei de epurare a apelor uzate şi tratarea nămolurilor nu sunt împiedicate;
- a asigura că evacuările de la staţiile de epurare nu deteriorează mediul sau nu împiedică apele receptoare să respecte dispoziţiile altor directive comunitare;
- a asigura evacuarea nămolurilor în condiţii de securitate şi într-un mod acceptabil pentru mediu.
(D)Metodele de referinţă pentru urmărirea şi evaluarea rezultatelor
1.Statele membre asigură aplicarea unei metode de supraveghere care să corespundă cel puţin cerinţelor descrise mai jos.
Se pot folosi alte metode decât cele prevăzute la punctele 2, 3 şi 4, cu condiţia să se poată dovedi că acestea permit obţinerea unor rezultate echivalente.
Statele membre transmit Comisiei toate informaţiile corespunzătoare privind metodele aplicate. Dacă estimează că nu se îndeplinesc condiţiile prevăzute la punctele 2, 3 şi 4, Comisia prezintă Consiliului o propunere corespunzătoare în această privinţă.
2.Pe o perioadă de 24 de ore se prelevează probe, proporţional cu debitul sau la intervale regulate, într-un punct bine determinat la ieşirea din şi, dacă este necesar, la intrarea în instalaţia de tratare, pentru a se verifica dacă se respectă dispoziţiile prezentei directive în domeniul evacuărilor de ape uzate.
Se vor aplica practici internaţionale de laborator corecte, pentru a reduce la minimum degradarea probelor între momentul colectării şi cel al analizei.
3.Numărul minim de probe care trebuie prelevate la intervale regulate într-un an se fixează în funcţie de mărimea staţiei de epurare:
- EL cuprins între 2 000 şi 9 999: 12 probe în cursul primului an, 4 probe în anii următori, dacă se poate demonstra că apele respectă dispoziţiile prezentei directive în primul an; dacă una dintre cele 4 probe nu corespunde normelor, în anul următor se vor preleva 12 probe.
- EL cuprins între 10 000 şi 49 999: 12 probe
- EL de 50 000 sau mai mult:24 probe
4.Se consideră că apele uzate tratate respectă valorile fixate pentru diferiţi parametri dacă, pentru fiecare parametru în parte, eşantioanele prelevate arată că se respectă valorile corespunzătoare, în funcţie de următoarele dispoziţii:
a)pentru parametrii care figurează în tabelul 1 şi la articolul 2 punctul 7, numărul maxim de probe care pot să nu corespundă valorilor de concentraţie şi/sau procentelor de reducere indicate în tabelul 1 şi la articolul 2 punctul 7 este precizat în tabelul 3;
b)pentru parametrii care figurează în tabelul 1 şi care sunt exprimaţi în valori de concentraţie, numărul maxim de probe prelevate în condiţii de exploatare normale nu trebuie să se abată cu mai mult de 100 % de valorile parametrilor. Pentru valorile de concentraţie care se raportează la totalul de materii solide în suspensie, abaterea poate merge până la 150 %;
c)pentru parametrii care figurează în tabelul 2, media anuală a probelor trebuie să respecte valorile corespunzătoare, pentru fiecare parametru.
5.Pentru calitatea apei avută în vedere, nu se ţine seama de valorile extreme, dacă acestea se datorează unor circumstanţe excepţionale, cum ar fi precipitaţiile intense.
Tabelul 1
Dispoziţii privind evacuările provenind de la staţii de epurare a apelor urbane reziduale în conformitate cu dispoziţiile articolelor 4 şi 5 din prezenta directivă. Se va aplica valoarea concentraţiei sau procentul de reducere.
Parametri | Concentraţie | Procent minim de reducere (1) | Metodă de măsurare de referinţă |
Cerere biochimică de oxigen (CBO5 la 20 °C) fără nitrificare (2) | 25 mg/l O2 | 70-90 40 conform articolului 4 alineatul (2) | Probă omogenizată, nefiltrată, nedecantată. Determinarea oxigenului dizolvat înainte şi după o incubare de 5 zile la 20 °C ± 1 °C, în întuneric complet. Adaos de inhibator de nitrificare. |
Cerere chimică de oxigen (CCO) | 125 mg/l O2 | 75 | Probă omogenizată, nefiltrată, nedecantată. Bicromat de potasiu. |
Totalul materiilor solide în suspensie | 35 mg/l (3) 35 conform articolului 4 alineatul (2)(peste 10 000 EL) 60 conform articolului 4 alineatul (2)(de la 2 000 la 10 000 EL) | 90(3) 90 conform articolului 4 alineatul (2)(peste 10 000 EL) 70 conform articolului 4 alineatul (2) (de la 2 000 la 10 000 EL) | - Filtrarea unei probe reprezentative pe o membrană de 0,45 µm, uscare la 105 °C şi cântărire. - Centrifugarea unei probe reprezentative (timp de cel puţin 5 minute, cu accelerare medie de 2 800-3 200 g), uscare la 105 °C, cântărire. |
(1)Reducere în raport cu valorile la intrare.
(2)Acest parametru se poate înlocui cu un altul: carbon organic total (COT) sau cerere totală de oxigen (CTO), dacă se poate stabili o relaţie între CBO5 şi parametrul înlocuitor.
(3)Această cerinţă este facultativă.
Analizele privind evacuările care provin din depozite lagunare trebuie efectuate pe probe filtrate; cu toate acestea, concentraţia totalului de materii solide în suspensie în probele de apă nefiltrată nu trebuie să depăşească 150 mg/l.
Tabelul 2
Cerinţe pentru evacuările din uzinele de tratare a apelor urbane reziduale în zone sensibile expuse eutrofizării, identificate în anexa II punctul (A) litera (a). În funcţie de condiţiile locale, se aplică unul sau doi parametri. Se aplică valorile concentraţiei sau procentajul de reducere.
Parametri | Concentraţie | Procentaj minim de redu-cere (1) | Metodă de măsurare de referinţă | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Total fosfor | 2 mg/l (10 000-100 000 e.p.) 1 mg/l (e.p.> 100 000) | 80 | Spectrofotometrie de absorbţie moleculară | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Total azot (2) | 15 mg/l (10 000-100 000 e.p.) (3) 10mg/l (e.p.> 100 000) (3) | 70-80 | Spectrofotometrie de absorbţie moleculară | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1)Reducere în raport cu cantitatea de efluent.
(2)Total azot reprezintă suma dintre totalul de azot Kjeldahl (azot organic şi amoniacal), azotul din nitraţi şi azotul din nitriţi.
(3)Aceste valori pentru concentraţie sunt mediile anuale prevăzute în anexa I alineatul D punctul 4 litera (c). Totuşi, cerinţele pentru azot pot fi verificate folosindu-se medii zilnice atunci când se dovedeşte, în conformitate cu anexa I alineatul D punctul 1, că se obţine acelaşi nivel de protecţie. În acest caz, media zilnică nu trebuie să depăşească 20 mg/l de total azot pentru toate mostrele când temperatura efluentului din reactorul biologic este mai mare sau egală cu 12 °C. Condiţiile de temperatură pot fi înlocuite printr-o limitare a timpului de operare ţinând cont de condiţiile climatice regionale
Tabelul 3
Număr de probe prelevate într-un an | Număr maxim admis de probe neconforme |
4-7 | 1 |
8-16 | 2 |
17-28 | 3 |
29-40 | 4 |
41-53 | 5 |
54-67 | 6 |
68-81 | 7 |
82-95 | 8 |
96-110 | 9 |
111-125 | 10 |
126-140 | 11 |
141-155 | 12 |
156-171 | 13 |
172-187 | 14 |
188-203 | 15 |
204-219 | 16 |
220-235 | 17 |
236-251 | 18 |
252-268 | 19 |
269-284 | 20 |
285-300 | 21 |
301-317 | 22 |
318-334 | 23 |
335-350 | 24 |
351-365 | 25 |
ANEXA II:CRITERII DE IDENTIFICARE A ZONELOR SENSIBILE ŞI MAI PUŢIN SENSIBILE
A.Zonele sensibile
O masă de apă trebuie identificată ca zonă sensibilă dacă aparţine uneia dintre următoarele grupe:
a)lacuri naturale cu apă dulce, alte mase de apă dulce, estuare şi ape litorale, despre care s-a stabilit că sunt eutrofe sau ar putea deveni în curând eutrofe, dacă nu se iau măsuri de protecţie.
Se poate ţine seama de următoarele aspecte în cursul examinării elementelor nutritive care trebuie reduse printr-o tratare complementară:
(i)lacuri şi cursuri de apă care se varsă în lacuri/bazine de acumulare/golfuri închise unde s-a constatat că schimbul de apă este slab, ceea ce poate genera un fenomen de acumulare. Este necesar să se prevadă o eliminare a fosforului din aceste zone, cu excepţia cazului în care se poate demonstra că această eliminare nu va avea efecte asupra eutrofizării. Se poate, de asemenea, preconiza eliminarea azotului în cazul evacuărilor care provin de la marile aglomerări;
(ii)estuare, golfuri şi alte ape litorale unde s-a constatat că schimbul de apă este slab sau care primesc mari cantităţi de elemente nutritive. Evacuările care provin din mici aglomerări prezintă, în general, puţină importanţă în aceste zone, dar, în ceea ce priveşte marile aglomerări, trebuie prevăzută eliminarea fosforului şi/sau a azotului, cu excepţia cazului în care se demonstrează că această eliminare nu are efecte asupra nivelului de eutrofizare;
b)ape dulci de suprafaţă destinate captării apei potabile şi care ar putea conţine o concentraţie de nitraţi superioară celei prevăzute de dispoziţiile corespunzătoare ale Directivei 75/440/CEE a Consiliului din 16 iunie 1975 privind cerinţele de calitate pentru apa de suprafaţă destinată preparării apei potabile în statele membre (1), dacă nu se iau măsuri în acest sens;
(1)JO L 194, 25.7.1975, p. 26. Directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 79/869/CEE (JO L 271, 29.10.1979, p. 44).
c)zone pentru care este necesară o tratare complementară celei prevăzute la articolul 4 din prezenta directivă pentru a respecta directivele Consiliului.
B.Zonele mai puţin sensibile
O masă sau o zonă de apă marină poate fi identificată ca zonă mai puţin sensibilă dacă evacuarea de ape uzate nu deteriorează mediul având în vedere morfologia, hidrologia sau condiţiile hidraulice specifice zonei respective.
În cursul identificării zonelor mai puţin sensibile, statele membre ţin seama de faptul că încărcătura evacuată riscă să fie transferată spre zonele adiacente unde aceasta ar putea altera mediul. Statele membre recunosc prezenţa zonelor sensibile din afara jurisdicţiei lor naţionale.
Se ţine seama de următoarele elemente în cursul identificării zonelor mai puţin sensibile:
golfuri deschise, estuare şi alte ape litorale cu un schimb bun de apă şi fără risc de eutrofizare sau de pierdere de oxigen sau despre care se consideră că este puţin probabil să devină eutrofe sau să piardă oxigen în urma evacuării apelor urbane reziduale.
ANEXA III:SECTOARE INDUSTRIALE
1.Prelucrarea laptelui.
2.Fabricarea de produse pe bază de fructe şi legume.
3.Fabricarea şi îmbutelierea băuturilor nealcoolice.
4.Prelucrarea cartofilor.
5.Industria cărnii.
6.Fabricarea berii.
7.Producerea alcoolului şi a băuturilor alcoolice.
8.Fabricarea de alimente destinate animalelor pe baza unor produse vegetale.
9.Fabricarea de gelatină şi lipici din piei şi oase.
10.Fabricarea marţului.
11.Industria de prelucrare a peştelui.
Publicat în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007